Patriotism Versus Naționalism

Naționalist sau patriot? Din perspectivă psihologică, discursul naționalist este unul toxic, alcătuit din idei cu trăsături narcisic-paranoide și anti-sociale. În schimb, discursul patriotic încurajează cooperarea reciproc-avantajoasă cu celelalte națiuni. 

☆ ☆ ☆

Am observat că există o discuție la nivelul societății, nu doar prezentă ci chiar intruzivă. Care este diferența între patriotism și naționalism? Există vreo diferență? Nu în ultimul rând, dacă există această diferență, suntem conștienți de conotația fiecăruia dintre acești termeni, pe care, așa cum observăm azi, tot mai mulți ajung să-i folosească pentru a se auto-defini? Consider că această discuție este mai mult decât utilă, ea este necesară și trebuie purtată, iar dacă nu o purtăm acum, mai târziu s-ar putea să ne pară rău că nu am făcut-o!

Naționalismul este o afirmare a superiorității naționale, inclusiv prin asuprirea altor națiuni sau a minorităților naționale, în sensul nazist al cuvântului, în timp ce patriotismul reprezintă devotamentul față de patrie și nu exclude cooperarea armonioasă cu străinii, în beneficiul patriei. Psihopedia, Psihologia Poporului Român

Vă invit să explorăm definițiile celor două cuvinte - concept așa cum apar ele în DEX. 

naționalism substantiv neutru

1. Ideologie și politică derivate din conceptul de națiune, care a contribuit în secolele XVIII-XX la cristalizarea conștiinței naționale și la formarea națiunilor și statelor naționale.

✔ diferențiere — Doctrină politică bazată pe apărarea (uneori exagerată) a drepturilor și aspirațiilor naționale.

✔ diferențiere — Ideologie și politică reacționară care susține interesele burgheziei exploatatoare, prezentându-le ca interese ale întregii națiuni, cu scopul de a sparge unitatea de luptă a clasei muncitoare, instigând la ură națională, la asuprirea altor națiuni sau a minorităților naționale.

✔ diferențiere — Ideologie și politică care urmărește întreținerea izolării și ațâțarea neîncrederii și urii între diferite naționalități.

✔ diferențiere — Tendință de a aprecia exclusiv și exagerat tot ceea ce aparține propriei națiuni.

No comment, deocamdată. Iar acum cuvântul patriotism, cu definiția sa din DEX:

patriotism substantiv neutru

1. Sentiment de dragoste și devotament față de patrie și de popor, statornicit în decursul istoriei.

sinonime: civism

Se spune că unde-s mulți, puterea crește. Oare se poate aplica asta unor națiuni reunite, sub formă de conglomerat globalist? Naționaliștii se îndoiesc de acest lucru — celelalte națiuni sunt percepute mai curând ca niște entități care concurează pentru resurse limitate și de aici relații de respingere, izolare și o anumită aversiune față de străini. În schimb, pentru patrioți, în adevăratul sens al cuvântului, cooperarea și comuniunea cu ceilalți, în beneficiul patriei, nu ar trebui să ridice probleme atât de mari. 

Mândria merge înaintea căderii iar trufia merge înaintea pieirii. Proverbe 16:18

 

Din punctul de vedere al psihopatologiei umane, eu personal observ la patrioți trăsăturile sănătății psihice — omul este o ființă socială, care, datorită acestei trăsături fundamentale și a acestui mod de existență în comunitate, prin cooperare, prin dezvoltarea și perfecționarea limbajului și mijloacelor de comunicare, a reușit să devină specia dominantă, să tezaurizeze și să transmită generațiilor următoare cunoștințele și experiența dobândite, lucru care ne-a asigurat această poziție de lideri în lanțul trofic. Omul prosperă în comunitate și prin relaționare cu cei din jur.

În zilele noastre, această însușire a condus omenirea, în mod natural, către globalism — comunicarea între națiuni a devenit atât de simplă, directă și esențială în modul cum existăm, încât era inevitabilă prăbușirea granițelor din trecut, cu beneficii economice cuantificabile și observabile de către fiecare dintre noi. În plus, accesul direct la experiența și bagajul informațional al celorlalte națiuni, ne inspiră, ne stimulează mental și ne ajută să găsim soluții noi pentru problemele cu care ne confruntăm. 

Dacă ne ridicăm de pe scaunul patriotismului, unde avem această perspectivă generoasă asupra direcției în care avansează omenirea și ne așezăm pe scaunul naționalist, lucrurile se schimbă — perspectiva se întunecă, sprâncenele se încruntă și mușchii se încordează. Celelalte națiuni ne stresează fiindcă ne vor răul, ne corup, ne murdăresc și ne aduc prăbușirea. Fiindcă mi-am propus să vă împărtășesc cunoștințele pe care le-am dobândit în pregătirea mea ca psiholog, ei bine, această perspectivă naționalistă vine cu o încărcătură psiho-patologică, deloc de neglijat.

Naționalismul poartă în sine o îmbinare destul de toxică de ideație narcisică, anti-socială și paranoidă care se observă în tendințele comportamentale ale naționaliștilor. Spre exemplu, idealizarea propriei culturi, până la dezvoltarea unui complex de superioritate, este o trăsătură narcisică. De asemenea, a porni de la premisă că celelalte națiuni ne vor răul, în absența unor dovezi clare în acest sens, este o trăsătură paranoidă. Nu în ultimul rând, a-ți oferi pretexte și scuze pentru a-i ataca pe ceilalți este o trăsătură anti-socială. 

Unde duce această doctrină naționalistă? Probabil cel mai ilustru reprezentant al acesteia a fost liderul Germaniei naziste, prea-întunecatul Adolf Hitler. Naționalismul său, reflectat în politicile aberante ale partidului Național Socialist German, a produs până la sfărșitul WW2 o catastrofă umanitară care putea fi evitată și care n-ar fi existat niciodată dacă ideile bolnave ale dictatorului nu ar fi beneficiat de resursele conferite de puterea statului german. 

Războiul cu celalalte națiuni este riscul permanent pe care îl reprezintă acapararea puterii de către naționaliști, în special atunci când apare un lider carismatic care fascinează și bulversează populația cu un discurs toxic, prin care propagă idei narcisic-paranoide și anti-sociale, așa cum le-am descris mai sus. De aceea, unii dintre noi ne temem atât de mult de personalități precum Vladimir Putin sau Călin Georgescu, în timp ce alții pică în plasa vorbelor goale pe care aceștia au talentul de a le potrivi să sune frumos, proiectând asupra celorlalți propriile trăsături toxice.

Lecturează și articolul De Ce Eșuează Națiunile.

Națiunile sunt mai puternice în alianțe și uniuni, unde națiunile membre încearcă să coopereze în mod reciproc avantajos — este adevărat și este uman să fie așa. Totuși, această cooperare ar trebui să vină cu anumite limite de bun simț. Atunci când observăm că o țară se distinge mai curând prin corupție, crimă și represiune politică, un regim extractiv bazat pe abuz, în sensul prezentat în acest articol, decizia înțeleaptă ar fi să luăm distanță de o astfel de entitate unde lucrurile au degenerat și, implicit, apare riscul unei contaminări. Cooperare, da, dar nu cu oricine și nu cu orice preț. 

Desigur, țările cele mai abuzive și regimurile cele mai criminale au talentul de a se prezenta pe sine drept o culme a progresului și purității umane. Acestea și-au dezvoltat un aparat de propagandă eficient deoarece nu se pot baza pe fapte și realități propriu-zise. Dacă în țările democratice, cu regimuri liberale, fiecare cetățean este un ambasador de succes al propriei țări, regimurile dictatoriale naționaliste au nevoie de aparat de propagandă care să genereze percepții noi, mincinoase. Iar aici, semănarea confuziei este un succes în sine. 

(1) Imaginea Head in the Clouds, de Robert Șerban, via Pexels