Mind, People, Lifestyle

Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, licentiat in Psihologie, absolvent al unui Master de Consiliere Educationala si al unui program de formare in Psihoterapie Adleriana, recunoscute de Colegiul Psihologilor, Federatia Romana de Psihoterapie si Ministerul Educatiei. Contact: teleologia@yahoo.com

miercuri, 24 iunie 2015

Oamenii de Piatra

In modul lor primitiv, psihopatii pot sa iubeasca. 'Te ador in taina, si totusi, nu ma intereseaza cine esti'. Catre ce fel de final ne poarta acest paradox nefericit?




Cat de atent esti la ceea ce se petrece in sufletul celor din jurul tau? Cat de mult iti pasa prin ce "chestii" trec membrii familiei tale? Sau cel putin iti pasa prin ce trece fiinta iubita? V-ar mira poate sa aflati ca suntem uneori atat de orbi la experienta celor din jur incat nici macar persoana iubita nu reuseste sa ne intereseze.  

Cum vine asta? Nu ati intalnit niciodata persoane obsedate de cineva dar pe care nu le intereseaza experienta subiectiva a celui sau celei care face obiectul obsesiei lor? Cartea lui John Fowless, Colectionarul, care probabil ca reprezinta inceputul neoficial al genului thriller, fara insa a-i putea reprosa superficialitatea caracteristica acestuia, prezinta prototipul acestui tip de relatie. (2) 

Fara o aparenta legatura cu romanul respectiv, priviti totusi acest videoclip.




O prezenta aproape magica reuseste sa decodifice expresia nonverbala a persoanelor pe care le intalneste. Probabil ca am putea sa facem si noi asta, daca am avea timpul, interesul si educatia necesara. Observarea starilor prin care trec cei din jurul nostru face parte din cultura noastra psihologica. Ce vei face cu observatiile astfel obtinute e o alta poveste...  

In romanul Colectionarul este vorba despre un tip care, proaspat castigator la loterie, achizitioneaza o casa intr-o zona izolata si aduce acolo, cu forta, pe femeia de care era obsedat, folosind o substanta pentru a o adormi. "Romantic", nu-i asa?

O tine acolo, fara a-i cere ceva si fara a o supune la cine stie ce, in afara de faptul ca o priveaza de libertate. E ca si cand hobby-ul sau legat de fluturi, pe care ii colectioneaza avid si meticulos, ar face un pas inainte... acum are un exemplar mai special - o studenta la arte, pe Miranda!  

Ceea ce m-a frapat la acest 'caz', este tocmai lipsa de empatie de care da dovada Frederick Clegg, protagonistul romanului. Lipsa de empatie, caracteristica atat psihopatilor cat si tulburarii de personalitate de tip narcisic, te misca prin primitivismul ei si "orientarea catre scop", in ciuda mijloacelor utilizate - caci in logica psihopatului, scopul scuza mijloacele, nu-i asa?

Ce iubeste acest tip la fata de care este atat de obsedat? Frumusetea? Prezenta fizica? In orice caz, pare mult mai putin interesat de emotiile fetei. Era el insusi sufocat de aceasta pasiune secreta si aproape ca ai ramane induiosat de forta emotiilor sale, daca nu ai stii ca ele au dus, in final, la ... suprimarea unei vieti nevinovate. Pur si simplu nu a gasit o alta cale de a-si manifesta iubirea... 

Iar unii dintre noi, pur si simplu suntem destul de ghinionisti incat sa dam peste un sinistru domn Clegg. De ce? Doar pentru ca asa este viata... Amintiti-va teoria mea despre coexistenta fiecarei oportunitati cu o catastrofa (3). Frumusetea Mirandei a fost, cu siguranta, oportunitatea si catastrofa propriei sale tinereti...  

Nu spun ca ar trebui sa ne dedicam intreaga viata observarii minutioase a emotiilor care ii incearca pe cei din jurul nostru. Ar fi contra productiv, nu-i asa? Cu toate acestea, exista cateva persoane la care tii si de care, intr-un fel, chiar depinzi. Merita sa observi prin ce trec acestea, si sa iti acordezi comportamentul la starile lor. Este, nu-i asa, o sansa pe care ti-o oferi tie insuti.

Nu vei regreta daca vei face acest pas in afara globului de sticla in care traiesti. Ce vei castiga? Cred ca vei castiga cel putin trei lucruri foarte importante, chiar esentiale: timpul, pretuirea si, poate mai presus de toate, relatia cu persoana respectiva.

Daca protagonistul din Colectionarul ar fi facut asta, probabil ca ar fi castigat si o constiinta mai curata... Caci e greu uneori sa traiesti cu povara alegerilor tale dar, s-ar parea ca este, in unele cazuri, singura speranta de a mai indrepta ceva. Daca nu cumva devine doar o specializare, o licenta a carierei tale de om fara suflet.  

Toate problemele sunt in esenta probleme ale relatiilor. William Glasser (4)








(1) Imaginea DSC03730, de Esteban, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Fowless, J.;(2007); Colectionarul; editura Polirom, Iasi

(3) Iftimie, M.; (2014); Terapia prin Catastrofa; website: Psihopedia

(4) Glasser, W,; (2008); Cum sa alegem fericirea, editura Curtea Veche Publishing, Bucuresti

Show comments
Hide comments

6 comentarii:

  1. Si ce se intampla daca tu percepi indiferenta celuilalt (care iti acorda atentie doar cand simte pericolul de a te pierde) si incerci sa-l intelegi, dar nu-ti explici unele comportamente...care te ranesc psihic si sufleteste si pe care i le dezvalui, dar...in zadar! Un timp pare sa-i pese, apoi...Am ajuns sa cred ca sunt extrem de rare cazurile in care...oamenii se pot schimba! Nu vorbesc de un psihopat (sau cel putin asa sper, ca inca nu l-am pus in situatia..limita!), ci de un om cu o structura mai putin...emotionala si cu o dependenta foarte des intalnita in zilele noastre, motivata insa ca fiind o "evadare din rutina", relaxare...si totusi...sa vorbesti singur, cand celalalt este (fizic) langa tine...provoaca frustrari!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred ca raspunsul este negocierea. Iar negocierea solicita multa diplomatie si delicatete frumos administrate. Ar fi trist daca relatiile afective ar functiona dupa regulile unei organizatii, cu toate ca un cuplu seamana mult cu asa ceva, in unele privinte. Dar pana si in cadrul oranizatiilor exista gesturi de curtoazie prin care sunt cultivate bunele relatii, pentru ca, mai apoi, sa poata aparea si cerintele. Oare am putea face in asa fel incat din frustrari sa iasa gesturi frumoase? Gandeste-te la asta!

      Ștergere
  2. De 6 ani incerc negocierea...pe principiul: uite, nu am nimic impotriva sa te relaxezi (desi eu am avut ani in care nu am apucat sa fac asta...), dar daca am nevoie de ajutorul tau, te rog sa ma ajuti (ma durea spatele de la ridicat copilul, si cand era liber il rugam sa ma ajute 5 minute...si striga, tot cu ochii in calculator: "tu nu esti in stare?")! Sau...daca este frumos afara, hai sa iesim impreuna cu copilul! Ma imbrac eu, imbrac copilul, iar de el ma rog...ca nu lasa "drogul" (cum chiar el il numeste, razand), din brate! Daca ma asteapta putin in parcare...cu telefonul in mana...copilul face ce doreste pe langa el! Azi ne-am oprit la semafor...a lasat volanul si a luat telefonul...pe care era deja intrat in nu stiu ce joc! Ca sa nu spun...cand eram in maternitate, nu statea mai mult cu mine...la vizita, ca nu ii plac spitalele (de parca mie imi plac!) si nu stia cum sa plece mai repede ca sa intre...pe jocuri! Cand lucram, statea noaptea pe jocuri, iar in ziua urmatoare, dupa serviciu el ajungea si dormea, iar eu...trebuia sa le fac pe toate si acasa! Eu sunt omul faptelor...el e..."lasa-ma sa te las"! Are si calitati, clar, dar negocierea lui e pe principiul..."iti convine sau nu, tot cu mine ramai!"

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Rezultate diferite nu apar decat cand facem lucruri diferite. Asa cum spuneam si mai sus, intreaba-te daca din frustrari pot iesi gesturi frumoase. Acesta este parcursul firesc al lucrurilor. Daca ai facut asta si nu a mers, atunci cauti o alta solutie. Fiecare primeste de la viata exact ceea ce a cautat. Uneori insa, cand descoperim ce am cautat, ne speriem rau de tot...

      :)

      Ștergere
    2. Voi incerca, ceva bun tot trebuie sa iasa: ori rezolvam problemele, ori...desi eu sunt adepta rezolvarii, fiindca pana nu ne invatam "lectiile" vietii...tendinta este sa ne tot lovim de ele! Deci...pentru mine renuntarea este o solutie doar atunci cand am incercat tot ce se putea...si inca nu pot afirma asa ceva! Daca reusesc...poate scriu o carte (glumesc, desigur)! :)

      Ștergere
    3. Poti sa scrii si o carte iar eu am sa te ajut sa o publici. :P

      Ștergere