Empatie si Relatii Toxice

Care este valoarea unei relatii? Depinde pe cine intrebi. Dar in absenta empatiei, ii privim pe ceilalti ca pe niste obiecte pe care le folosim si le abandonam. Absenta empatiei reprezinta trasatura fundamentala a relatiei toxice.

Decizia de a pune punct unei anumite relatii este pur subiectiva. In forul interior al fiecaruia are loc un "proces" care stabileste vinovatiile si pedepsele, re-instituind dreptatea si ordinea universului nostru, dupa priceperea de care dispunem. Cei din exterior pot sa nu inteleaga niciodata ce se afla in spatele unei anumite decizii, mai ales cand ceea ce vad ca lasam in urma este "imbietor si plin de calitati", cel putin la o privire superficiala. Dar cine poate sa stabileasca valoarea unei relatii?

Poate ca va amintiti povestea urmatoare:

Un barbat s-a dus la Dumnezeu si l-a intrebat: “Cat valoreaza viata mea?” Dumnezeu i-a dat o piatra si i-a raspuns: “Afla valoarea acestei pietre, insa incearca sa nu o vinzi!”Omul a luat piatra si a plecat. Pe drumul sau a intalnit un barbat ce vindea portocale, asa ca l-a intrebat pe acesta cat crede ca valoreaza piatra lui.
Vanzatorul a vazut piatra stralucitoare, a analizat-o si a spus: “Imi dai piatra si eu iti dau la schimb 12 portocale.”
Barbatul si-a cerut scuze si a spus ca Dumnezeu i-a cerut sa nu o vanda, asa ca a plecat mai departe. Dupa putin timp a intalnit un vanzator de legume:
“Cat crezi ca valoreaza aceasta piatra?” – a intrebat barbatul.
Vanzatorul a luat piatra, s-a uitat la ea si a spus: “Iti dau un sac de cartofi la schimb.”
Omul si-a cerut din nou scuze si i-a spus ca nu o poate vinde, apoi a plecat din nou la drum. Dupa un timp, a ajuns in fata unui magazin de bijuterii. A intrat si l-a intrebat pe bijutier cat valoreaza piatra lui.
Bijutierul a luat piatra, a analizat-o cu mare atentie si i-a spus: “Iti dau 50.000 de dolari pentu aceasta piatra.” Cand barbatul a dat din cap, bijutierul a spus: “Bine, bine… iti ofer 500.000, numai da-mi piatra.”
Omul a explicat ca el nu poate vinde piatra si a plecat din nou la drum. Peste putin timp ela dat de un magazin cu pietre pretioase; a mers la vanzator si l-a intrebat care este valoarea pietrei sale.
Vanzatorul a luat piatra, a pus-o pe un material din catifea si a analizat-o cu mare atentie. “De unde ai aceasta piatra nepretuita?” – a intrebat el. “Chiar daca as vinde intreaga lume si toata viata mea, nu as avea banii necesari pentru a cumpara aceasta minunatie.” – a adaugat.
Uimit si confuz, omul a revenit la Dumnezeu si i-a spus ce s-a intamplat.
“Acum, Doamne, spune-mi… cat valoreaza viata mea?”
Dumnezeu i-a spus: “Raspunsurile pe care le-ai primit de la vanzatorul de portocale, vanzatorul de legume, bijutier si vanzatorul de pietre pretioase explica valoarea vietii noastre. Ai putea fi o piatra pretioasa, chiar nepretuita, dar oamenii te vor aprecia in functie de nivelul lor de informatii, de increderea pe care o au in tine, de motivatia lor, de ambitia si riscul pe care si-l asuma in relatia cu tine. Dar nu te teme, cu siguranta vei gasi pe cineva care isi da va seama de adevarata ta valoare.”

Poate ca, la fel ca in poveste, cineva iti va oferi in schimbul relatiei tale vreo 12 portocale sau vreo 2 saci de cartofi. Cine poate sa stabileasca insa cat valoreaza cu adevarat o anumita relatie? Psihologii cred ca ei ar putea sa faca lucrul acesta si au descoperit anumite criterii in functie de care sa evaluam o anumita relatie. Spre exemplu, unii sunt de parere ca principala calitate pe care ar trebui sa o cautam intr-o relatie ar fi empatia - ei au numit asta "inima relatiei". Dar, poate din pacate, noi nu punem atat de mult pret pe empatie. Altele sunt criteriile care ne ghideaza si s-ar parea ca ele difera in functie de gen.

Anumiti cercetatori au identificat faptul ca ceea ce reprezinta o relatie valoroasa pentru un barbat trebuie asociat cu doua trasaturi fizice: corp si figura atragatoare si doua trasaturi de personalitate: inteligenta si amabilitatea. Pentru o femeie in schimb, o relatie valoroasa trebuie sa ofere mai curand trasaturi de personalitate si statut social: potenta materiala, ambitie, inteligenta si amabilitate - s-a zis cu "iubirea neconditionata", acest termen care inca este la moda din motive care imi scapa, intrucat desi vorbim toata ziua despre "iubire neconditionata", nimeni nu a trait-o ca atare si nimeni nu a vazut-o manifestandu-se propriu-zis.

In acest articol as dori sa va atrag atentia si asupra unor semnale, poate mai subtile care spun de fapt ca va aflati intr-o relatie de-a dreptul toxica. Atrag atentia ca toate aceste semnale tradeza lipsa de empatie a partenerului de viata (capacitatea de a asculta si a se identifica cu nevoile si emotiile voastre), lipsa empatiei reprezentand o trasatura destul de evidenta la cei cu tulburare de personalitate de tip narcisic, borderline sau antisociala (psihopati).

• PARTENERUL ESTE OSTIL TOT TIMPUL - un partener furios, care incarca atmosfera conjugala cu foarte multa tensiune gratuita, care iti blocheaza comunicarea si incercarile de a te exprima.

• PARTENERUL "TE PUNE LA PAMANT" - cu alte cuvinte, ai un partener extrem de critic si esti sigur(a) ca nu poti face absolut nimic pentru a-l multumi, in schimb gaseste mai tot timpul sa iti reproseze sau sa te umilieasca prin ironii, critici si batjocura.

• PARTENERUL TE EVITA IN MOD SISTEMATIC - un partener care evita in mod constant sa se afle in proximitatea ta, ori iti ofera mesaje mixte: iti spune "te iubesc" dar faptele sale demonstreaza mai curand contrariul, lucru pe care il percepti ca pe o respingere, iar apoi iti reproseaza ca esti prea dependent(a).

• PARTENERUL REFUZA NEGOCIEREA SAU DISCUTIILE - un partener ce blocheaza orice incercare a ta de a obtine anumite compromisuri sau ameliorari ale relatiei, refuza sa asculte cand ii spui ce simti si de ce ai nevoie, si mai mult decat atat, refuza sa mearga la consilierea de cuplu cand aceasta este necesara si se impune ca unica solutie.

• PARTENERUL LUPTA "MURDAR" - in aceasta categorie de comportamente intra insultele, inventarea de porecle umilitoare, adresarea de invective, partenerul devine agresiv atunci cand isi doreste ceva, iar conflictele excaladeaza rapid, intimitatea fiind desfiintata in mod ireversibil datorita acestei atitudini.

• PARTENERUL ITI INTERZICE SA FII TU INSATI - a te afla in prezenta partenerului devine o adevarata provocare, in care esti nevoit(a) sa joci un rol care nu ti se potriveste, intrucat partenerul are tot felul de nemultumiri in ceea ce priveste felul tau de a fi, lucrurile care iti fac placere si modul in care te manifesti.

• PARTENERUL TE FACE SA TE SIMTI VINOVAT(A) - o relatie toxica este si o relatie in care celalalt face tot posibilul sa obtina cat mai multe, oferind cat mai putin, lucru realizat prin intermediul "traficului de frontiere" - o tehnica prin care te face sa percepi o aparenta inechitate si te impinge la eforturi constante pentru a-i implini dorintele, prin intermediul sentimentelor de vinovatie.

• PARTENERUL BLOCHEAZA CONTACTUL CU CEILALTI - uneori el poate face asta pentru a ascunde relatia voastra sau pentru a-si asigura "proprietatea", iar alteori tu ascunzi relatia de teama ca ceilalti iti vor sari in ajutor cu sfaturi si indemnuri de a parasi aceasta relatie - oricare ar fi motivul, rezultatul este distanta intre tine si ceilalti.

Conceptul pe care l-am ridiculizat ceva mai sus, acela de iubire neconditionata, este de-a dreptul periculos atunci cand, intamplator, va aflati intr-o relatie toxica, descrisa in detaliu aici, si ne incapatanam sa traim iubirea neconditionata fata de persoane care de fapt ne abuzeaza sub toate formele posibile. Abuzul nu este doar fizic - abuzul emotional, verbal si chiar sexual reprezinta forme de abuz de care poate ca nici macar nu sunteti constienti ca le traiti pe propria piele.

S-a demonstrat stiintific faptul ca empatia este invers proportionala cu nivelul de testosteron pe care il avem la nastere, iar creierul astfel "masculinizat" (datorita prezentei in exces a testosteronului) este susceptibil sa predispuna persoana la tulburari din  spectrul autist. De altfel se si vorbeste despre o rata de 4:1 (baieti / fete) la cei cu autism si 11:1 (baieti / fete) la cei cu Asperger.

In timp ce multi dintre noi idealizam masculinitatea si incercam sa o invatam, cred ca mamele de baietei au o misiune importanta: aceea de a-i ajuta pe acestia sa deprinda empatia - caci daca biologia nu ii ajuta aici si nici educatia nu favorizeaza comportamentul empatic, baietelul respectiv se aboneaza la un sir de probleme fara de sfarsit, pe toata durata vietii sale.

De asemenea, ar trebui sa va ingrijoreze fetitele care poarta tricouri cu mesajul "I'm not bossy. I'm the boss." sau "I'm not bitchy, I'm the bitch. And to you I'm Mrs. Bitch." - asta nu este civilizatie si nici succes in viata. E doar jungla dezlantuita, idealizata in mod periculos si inutil. Si cred ca fetele care isi imagineaza ca afisand aceasta atitudine lipsita de empatie vor avea totul pe tava, se inseala amarnic. Va recomand sa cititi despre conceptul de "sentiment comunitar" al lui Alfred Adler.

Dezacordor: a vedea paharul pe jumatate gol, a devaloriza, a-l critica pe celalalt. Ceea ce fac in mod minunat oamenii politici cand sunt in opozitie sau cuplurile in conflict permanent cand fiecare gandeste: "din cauza celuilalt nu merg lucrurile bine". A crea ceva cu un dezacordor este penibil, dificil sau imposibil. Un dezacordor isi formuleaza intrebarile ca un repros, ceea ce face raspunsul dificil, defensiv sau poate provoca fuga celuilalt.

Acordor: cauta sa se puna in acord cu celalalt, gaseste punctele comune cu partenerul sau, le valorizeaza. Vede cu prioritate paharul pe jumatate plin. Da dovada de mai multa inteligenta emotionala: capacitatea de a simti, de a-si exprima sentimentele, de a le identifica si de a ghici trairile celuilalt. A imagina, a crea, a realiza un proiect cu un acordor capata valoare. Persoana acordor il recunoaste pe celalalt, asculta cererea sa si raspunde - nu exista raspuns fara ascultare.

Dr. Andre Moreau

(1) Imaginea Can't Breath Anymore, de Christos Tsoumplekas, via Flikr, sub licenta CC BY-NC 2.0

(2) Moreau A., (2006) Dragoste si Sexualitate, editura Trei, Bucuresti 

(3) The Independent, (acc. 14.08.2017), Why a lack of empathy is the root of all evil, website: The Independendent

(4) Psychcentral, (acc. 14.08.2017), Men and Women Use Different Criteria for Partner Selection, website: Psychcentral

(5) IFL Science, (acc. 14.08.2017), Testosterone Decreses the Ability to Feel Empathy, website: IFL Science

(6) Autism Research Centre, (acc. 14.08.2017), Fetal Steroid Hormones, website: Autism Research Centre

(7) Autism Reseach Centre, (acc. 14.08.2017), Why Are Autism Spectrum Conditions More Prevalent in Males?; website: Autism Research Centre

Continue reading

vinovatie

Demonstreaza ca nu esti robot!

Mi-am dorit de multa vreme sa scriu un articol cu numele acesta, iar acum, in mijlocul crizei politice din PSD, mi se pare ca este un moment potrivit pentru a trata problema unui plan de guvernare care a devenit (mult) mai important decat cei care il aplica.

Dictatura - ne temem de ea dar, intr-un ungher al sufletului, ne si place. Intr-un regim totalitar, initiativele personale sunt limitate si descurajate, iar toata viata sociala se umple parca cu personalitatea mirobolanta a liderului suprem, singurul care are toate adevarurile, are si dreptul sa vorbeasca, sa gandeasca, sa isi asume responsabilitati si sa indrume.

De ce ne place dictatura? Tocmai pentru ca intr-un regim totalitar nu trebuie sa risti nimic, nu ai nevoie sa stralucesti sau sa te impui, iar eforturile sunt doar cele pe care ti le solicita liderul si, fireste, planul sau de principii, valori si obiective. Poate fi placut sa ramai in umbra cuiva si sa primesti din partea acelei persoane... totul. Totul, adica mijloacele, de regula modeste ale existentei, si planul sau de viata, in general.

Se vorbeste in ultima vreme despre dictatura din PSD si despre abuzul de putere. Nu am pretentia ca stiu despre ce este aceasta criza politica - ar putea sa nu aiba absolut nicio legatura cu ceea ce stim noi despre asta, dar este totusi o situatie ipotetica interesanta, pe care am putea sa o intalnim adesea in viata de zi cu zi - Ce se intampla atunci cand "toata puterea se concentreaza in bratele unui singur om"?

Inainte de a incerca sa dau un raspuns la aceasta intrebare, am sa va prezint cele cateva stiluri de leadership despre care vorbea psihologul social Kurt Lewin si care se suprapun pe stilurile abordate de profesori in carul mediului scolar, dar si pe stilurile abordate de  parinti in activitatea lor de parenting.

• Laissez faire - Reprezinta un stil de leadership in care membrii grupului primesc foarte multa libertate in ce priveste modul in care lucreaza si ritmul de lucru. Controlul asupra proceselor si asupra oamenilor din subordine este cat se poate de limitat. Se apreciaza ca un astfel de stil de leadership ar fi mai potrivit pentru colectivele formate din persoane motivate si, in general bine calificate, cu o pregatire profesionala ridicata, dar nu si pentru colective alcatuite din persoane mai putin pregatite si motivate, unde va domni haosul.

• Autocratic - Liderii autocratici iau decizii fara a-i consulta pe membrii grupului, chiar daca parerea lor ar putea fi utila. Acest lucru poate fi potrivit atunci cand doresti sa iei decizii rapide, cand nu este nevoie de consultarea membrilor si cand acordul membrilor nu este necesar pentru un rezultat de succes. Cu toate acestea, stilul autocratic se poate dovedi demoralizant si poate conduce la un nivel ridicat de absenteism si la o excesiva instabilitate a personalului.

• Democratic - Liderul democratic ia deciziile finale insa in procesul decizional sunt inclusi membrii grupului. Acest tip de lideri incurajeaza creativitatea iar oamenii sunt implicati in majoritatea proiectelor si a deciziilor. Drept rezultat, membrii grupului au tendinta de a obtine un nivel ridicat de satisfactie si productivitate. Cu toate acestea, cand avem nevoie de decizii rapide, acest stil de leadership nu este tocmai eficient si cere timp.

.

Asadar, stilul democratic de leadership pare a fi un compromis intre supra-controlul si raceala stilului autocratic si, respectiv nepasarea si "destrabalarea" caracteristica stilului laissez-faire. Asa cum ati putut observa, fiecare dintre aceste stiluri are unele puncte vulnerabile, asa cum are si anumite calitati. 

In cazul stilului de conducere de tip autocratic, atitudinea de "Big Brother" a liderului este putin confortabila pentru acei membrii ai grupului care dispun de ceva mai multa personalitate, de un temperament mai instabil si un caracter puternic, de imaginatie sau creativitate - de aici si mobilitatea personalului.

Ipoteza mea este ca in PSD stilul de conducere este unul autocratic, in acest moment, daca judeci dupa mobilitatea accentuata a rolurilor si functiilor. Este bine sa stiti ca stilul autocratic de leadership poate avea doua posibile consecinte asupra membrilor unui grup:

• Depersonalizarea - datorita faptului ca acest stil de conducere inhiba dezvoltarea creativitatii, a gandirii critice, a originalitatii, fireste ca va aduna in jur mai curand persoane sterse, sau care se simt mai bine in prezenta unei autoritati de acest fel care a acaparat toata puterea si dicteaza pana in cele mai mici detalii "cum trebuie" sa stea lururile.

• Actele de rebeliune - pe de alta parte, atunci cand stilul de conducere autocratic se intalneste cu personalitati ceva mai puternice, care isi doresc sa contribuie prin calitatile lor la dezvoltarea proiectelor, efectul este unul pervers, de crestere a haosului, de sporire a dezordinii, agresivitatii si actelor de revolta. 

Este posibil ca Liviu Dragnea sa fi ajuns la concluzia ca romanii si PSD-ul au nevoie de o mana de fier, care sa le directioneze destinele catre mai bine. Ideea de "plan de guvernare" pare insa a-l fi animat pe liderul socialist mai mult decat ideea de a cultiva relatiile cu fiintele umane care aplica acest plan de guvernare. 

Repet: nu vreau sa bag mana in foc ca asa stau lucrurile. Dar asta este ceea ce se vede din exterior. Si atunci criza politica din Romania este o criza a relatiilor si a comunicarii, specifica de altfel tuturor sistemelor autoritariste. Oricat de mult ne-am dori sa ducem la bun sfarsit un plan de guvernare, sa nu uitam totusi ca succesul depinde si de modul in care stim sa lucram cu "rotitele mecanismului" - adica oamenii. 

Pe mine, personal, ma intristeaza sa descopar ca exista o criza de comunicare si chiar de umanitate, as putea spune, la un partid animat de principii precum solidaritatea, cooperarea si respectul pentru om. Poate ca Dragnea are un program de guvernare genial si o sa-i multumim mai tarziu pentru el. Totusi, acest program nu este aplicat de roboti ci de oamenii, care au nevoie sa simta ca si ei conteaza, si ca sunt valorosi in felul lor. Asta e diferenta intre om si robot. Robotii se pot defecta. Iar omul se poate revolta cand este tratat fara umanitate.

(1) Imaginea Robot | Model: Maria, de TImothy Neesam, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

Continue reading

psihologie sociala

Jocul in Noroi si Fericirea

Se spune ca fericirea face din tine un om superficial si lipsit de valoare sociala. In schimb nefericirea te face sa pierzi gustul vietii si stinge lumina ochilor tai. Pare ca actionam ca niste marionete ale emotiilor noastre. Se poate si altfel? 

Stiti ca citesc presa internationala de profil. Citesc si descopar un titlu provocator: "Uitati de fericire! Suntem programati sa fim nefericiti." Autorul articolului - profesor universitar, explica frumos faptul ca, daca nu ar exista frica, tristetea, invidia, ura, (care marcheaza nefericirea noastra) etc, oamenii nu ar mai avea pentru ce sa se trezeasca dimineata. O problema majora pentru intreaga societate - nu doar ca ar da faliment o multime de firme (de cosmetice, alimente, telefonie, deratizari, etc)  care se lauda cu faptul ca ne pot face fericiti, dar societatea asa cum o cunoastem noi, ar disparea.

Daca toti membrii societatii ar umbla mereu cu negru sub unghii si ar mai fi si fericiti pe deasupra, am spune ca societatea respectiva ar fi mai buna daca oamenii care o alcatuiesc ar fi nefericiti, macar din cand in cand - din nefericirea lor s-ar putea sa izvorasca progresul. Poate ca un om nefericit s-ar gandi la igiena personala si ar avea o idee salvatoare. Intr-un fel, realitatea sociala ia masuri, caci negrul sub unghii atrage boli si indeparteaza semenii dezgustati, deci atrage nefericirea. Dar omul cu negru sub unghii refuza in mod sistematic nefericirea si (deci) progresul si se bucura cu ce are (sub unghii).

Omul "cu negru sub unghii", sa-i spunem Psyho, a descoperit secretul, banal dealtfel, al fericirii. Daca Psyho isi doreste ceva, el ia, pur si simplu, traieste clipa, se bucura de ceea ce are si nu-i pasa de ceea ce nu poate avea. Iar in felul acesta are acces la o fericire fara de sfarsit. S-ar spune ca decat un astfel de om, ce intruchipeaza regresul umanitatii si intoarcerea noastra pe o treapta inferioara a evolutiei, am prefera un om nefericit, unul care sta mai rau cu stima de sine insa cel putin isi ingrijeste mainile.

Un astfel de om, adolescent la momentul respectiv, vorbea cu un psihoterapeut, intr-un centru de re-educare. Psihoterapeutul, de formatie adleriana, John Newbauer incerca sa ii sugereze faptul ca trebuie sa isi schimbe sistemul de valori, daca doreste sa iasa din centrul respectiv, unde era tinut prizonier.

Psyho: "John, tu incerci sa imi impui valorile tale!", se lamenta adolescentul.

John N.: "Exact! Trebuie sa iti schimbi valorile daca doresti sa iesi de aici!", il lamurea terapeutul.

Omul "cu negru sub unghii" este doar o metafora a tuturor celor carora nu le pasa de parerea celor din jur si nici de progresul personal, si care se regasesc in psihopatologie sub numele de psihopati. Sigur, uneori este bine sa nu-ti pese, fiindca nu vrei sa devii sclavul altora. Totusi, in general, este util sa tii cont de ceea ce se cheama "bunul simt comun" - un construct social care are rolul de a regla derapajele.

Bunul simt comun este un mod de viata si un cod nescris de legi pe care, respectandu-l, iti castigi renumele, reputatia si dreptul de a trece prin lume "cu capul sus". Cand nu ne pasa de bunul simt, la modul general, s-ar putea spune ca... "avem o problema". Ma refer aici la faptul ca, pe termen lung, oamenii nu iti pot oferi increderea lor (si asta te va durea) ai tot felul de complicatii cu acestia si esti citat la tribunal, mai des decat ti-ar placea. Dar oare bunul simt comun iti va asigura fericirea?

La extrema cealalta se afla Vic, o persoana, ce incearca sa isi controleze toate gesturile, si intreaga activitate prin intermediul unui program draconic, in stradania sa disperata de a fi pe placul semenilor. El trebuie sa isi faca timp pentru doua joburi, pentru cursurile de la universitate plus scoala de soferi, pentru jogging dimineata sau seara, pentru iubita sa care are nevoie de atentie, pentru bunicul sau bolnav, care locuieste singur intr-un oras invecinat si, desigur, pentru igiena personala.

Daca am vedea programul zilnic al acestui om, cel mai probabil, l-am privi cu mai multa ingaduinta pe tipul descris mai devreme, cel "cu negru sub unghii", pe care nu il suporta nimeni dar caruia nici ca-i pasa. Si iarasi, pe buna dreptate, fiindca Vic poate oricand sa cedeze psihic, ajuns din urma de oboseala si coplesit de pretentiile oamenilor din jur pe care, oricat s-ar stradui, nu ii poate multumi.

In timp ce pe Psyho il anima un egoism "curat", o dorinta de a fi fericit acum si aici, o viziune pe termen scurt asupra fericirii si o nepasare abosuluta indreptate impotriva celorlalti, Vic se asteapta sa primeasca protectia si respectul celor din jur si isi inchina viata acestora, incercand sa le faca pe plac.  Doua viziuni complet diferite asupra fericirii, si, daca te gandesti bine, doua esecuri sigure.

>> Continuarea in Psihopedia PRO

(1) Imaginea Yum, Yum de Henti Smith, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

Continue reading

victime

Serpi la Costum

Imi place sa cred ca oamenii bogati nu au nimic in comun cu psihopatii sau cu narcisistii. Totusi, numeroase voci, tot mai insistente, par a le gasi tot felul de asemanari.

Ce au in comun oamenii bogati cu psihopatii? Aparent nimic. Teoretic, a avea mai multi bani nu vine cu un anumit portret psihologic prestabilit, iar banii nu reprezinta un indiciu al educatiei primite sau al valorilor in care crezi cu adevarat. Cu toate acestea, un numar in crestere de studii comparative lasa de inteles ca, totusi, a fi mai bogat are o influenta asupra comportamentului.

Bunaoara s-a ajuns la o lista de trasaturi pe care oamenii bogati le au in comun cu... psihopatii. Cateva mii de dolari in plus sau in minus ne ofera oare o noua perspectiva asupra lucrurilor? S-ar parea ca da. Desigur, sunt tulburatoare astfel de informatii, caci stim cu totii cine ajunge sa ne conduca si cat de putin ne ia sa ne indragostim si sa ne casatorim cu persoanele care fac dovada potentei lor financiare. S-ar parea insa ca o educatie adecvata, care promoveaza cooperarea, empatia si bunul simt in mod constant este in masura sa ne redea speranta in ce ii priveste pe cei bogati.

Priviti ce are de spus psihologul social(ist) Paul Piff: 



Un la fel de tulburator articol pe care l-am intalnit pe situl G.B.R. identifica acelasi set de trasaturi pe care l-am fi observat si singuri din sirul de experimente prezentat in speech-ul de mai sus de Paul Piff.

• Lipsa de empatie - se observa la bogati in tendinta de a forma asocieri, parteneriate sociale sau prietenii pe criteriul vizibilitatii si al statulului social si mai putin pe acela al solidaritatii si suportului oferit sau primit.

• Egocentrismul - desi ar avea sens sa ne gandim la faptul ca bogatii, dispunand de mijloacele necesare existentei ar fi inclinati sa ofere pentru a sprijini, studiile arata insa ca cei saraci sunt mai inclinati sa faca acest lucru.

• Farmecul aparent - anumite cercetari arata ca persoanele cele mai puternice din cadrul unei companii dispun de capacitatea de a influenta, de a manipula si de a castiga anumite avantaje si pozitii prin farmecul de care dau dovada, aceasta trasatura fiindu-le caracteristica si psihopatilor care reusesc cu usurinta sa castige increderea pentru perioade scurte de timp.

• Lipsa de remuscari - mai curand decat a-si asuma responsabilitatea si a recunoaste ca a gresit, un psihopat arunca vina pe ceilalti, ceea ce ii ofera o scuza potrivita pentru a se comporta crud si agresiv in momentele cheie. Acest mecanism, observat si la oamenii bogati este denumit in Psihologie cu termenul de "rationalizare".

• Aroganta - este o trasatura care se bazeaza pe ceea ce experti au denumit "iluzia capabilitatii" sau "iluzia competentei". Adesea in spatele succesului si al arogantei nu se afla calitati reale si competenta ci mai curand norocul. Desigur, pentru a avea noroc trebuie sa risti, iar aceasta s-ar putea sa fie singura competenta din spatele succesului persoanelor arogante.

• Comportament non-etic - in numeroase situatii, persoanele bogate isi dovedesc lipsa de etica prin minciuna, inselatorie, nesocotirea regulilor de circulatie sau deciziile luate fara a consulta pe ceilalti, fie acestia parteneri romantici, angajati sau colaboratori. Avantajul imediat pare sa fie singura regula de care tin cont.

• Inclinatia spre plictiseala - pentru ca vorbeam mai sus de lipsa de competente, din aceasta decurge si lipsa de preocupari care lasa in viata psihopatului un vid urias ce trebuie umplut cu senzatii tari - distractie, jocuri crude, sex la voia intamplarii si valorificarea oportunitatilor de a batjocori pe cei mai slabi. Le recomand acestor oameni sa descopere starea de flux.

Stiu ca este un subiect incomod care s-ar putea sa deranjeze anumite persoane. Vreau sa precizez de asemenea ca nu fac parte dintre cei care cred in generalizari. Am vorbit despre aceste studii doar pentru ca m-au intrigat si mi-au ridicat semne de intrebare. Poate ca va vor da si voua de gandit, cel putin atunci cand descalificati potentiali parteneri romantici sau potentiali prieteni pe criteriul posesiunilor materiale.

(1) Imaginea Corruption Kills, de Jake Stimpson, via Flikr, sub licenta CC BY 2.0

(2) Go Banking Rates (acc. Dec 3, 2015), What Rich People and Psychopats Have in Common, website: Go Banking Rates .com

(3) Psihopedia (acc. Dec. 3, 2015), Starea de Flux, website: Psihopedia 

Continue reading

ted talks

Filmul Serii, The Fall

Va plac filmele cu criminali in serie? Unele dintre acestea sunt ca niste manuale, aproape complete, de psihopatologie. Luati-va floricele, cipsuri, suc si cafea! Urmeaza o seara plina de... chestii.

Asadar... va plac filmele cu criminali in serie? Am observat ca misterul, tensiunea si ocazia de a evada, fie si pentru cateva minute, dintr-o realitate incarcata cu indatoriri, obligatii si sarcini de tot felul, fac filmele cu criminali in serie sa aiba suficient succes intr-o lume care tinde catre supra organizare si supra control.

Unul dintre aceste filme, destul de recent, este productia BBC 2, The Fall (2013), al caror protagonisti mi-au retinut si mie atentia. Probabil ati vazut si voi un episod sau doua la Pramount Channel, zilele acestea. Eu am vazut si seria a 2-a intre timp, dat fiind faptul ca Paul Spector, ucigasul, este ca un manual de psihiatrie, o colectie de mecanisme de aparare si un manual de psihologie judiciara, toate la un loc.

Filmul este despre un tip, aparent bine integrat in societate, casatorit, cu doi copii, care lucreaza ca psiholog, avand toate acreditarile necesare. El a crescut insa in centre pentru minori, dat fiind ca mama sa a comis un suicid, pe cand el avea o varsta prea frageda pentru a se putea descurca singur, dar nu suficient de frageda ca sa nu inteleaga anumite lucruri.

Asa cum am spus in repetate randuri, este esentiala lectia pe care ne-o lasa un anumit eveniment sau un anumit context prin care suntem nevoiti sa trecem la un moment dat. S-ar parea ca lectia pe care i-a lasat-o copilaria sa, nu a fost de bun augur pentru Paul Spector, desi, el reuseste, ajutat de resursele personale si de sistemul bine organizat de protectie sociala al Marii Britanii sa se integreze social.

Din pacate, pare ca aceasta integrare este una superficiala, de suprafata. Protagonistul mimeaza perfect rolurile sociale pe care le ocupa, gazduind in sine insusi o lume interioara luxurianta, si in acelasi timp periculoasa, de vicii ce ii aduc satisfactii pe masura conceptiei sale despre sine, ceilalti si sensul vietii. Dar care este sensul acestei vieti?

Nimeni nu stie ce se petrece in mintea celuialt. Iar viata ar fi intolerabila daca am sti. Paul Spector.

Pentru Paul Spector, misiunea pare a fi aceea de a "echilibra" balanta dreptatii, care, simte el, l-a dezavantajat in cursul vietii sale, oferindu-i mai curand durere, invidie si privatiuni. "Toti copiii sunt singuri", afirma el, intr-un moment al adevarului care se consuma in ultimul episod al seriei 2. Altfel spus, Spector doreste sa isi ia revansa, sa se razbune pe... destin, daca nu pe o persoana anume.

In aceasta razbunare observam ca sunt investite sentimentele de furie acumulate in decursul copilariei, de care, s-ar parea, nu a reusit sa se ocupe pe parcursul formarii sale ca psiholog, sau a stiut sa le ascunda foarte bine. Duplicitatea sa comportamentala de altfel pare izavorata direct din personajul nuvelei horror despre Dr. Jekyll si Mr. Hyde, reprezentand si o trasatura definitorie a personalitatilor deviante, in general.

Mecanismul psihologic al deplasarii face posibil ca furia sa initiala sa fie canalizata dinspre mama pierduta catre femeile nevinovate pe care le vaneaza intr-un mod perseverent si rafinat, am putea spune, in jurul carora creaza o lume condimentata, de fantasme, si pe care, in final, le ucide.

Tot la capitolul mecanisme de aparare, se poate vorbi despre identificarea cu agresorul: daca s-a simtit abandonat si ranit de plecarea prematura a mamei sale, el isi asuma misiunea de a produce aceeasi rana celor din jurul victimelor sale. Faptul ca aceasta misiune se realizeaza prin intermediul unei reverii permanente, intretinuta cu ajutorul unui jurnal, a unor suveniruri (lenjerie, medalioane, suvite de par) sau a unor materiale foto si video, tine de originalitatea personajului.

Nici regresia, ca mecanism de aparare nu este straina de personaj. El pare a pratica un fel de joc psihologic cu Politia, dar mai ales cu Stella Gibson, venita in Belfast special pentru acest caz, si careia ii acorda o atentie speciala, ajungand chiar sa patrunda in camera de hotel unde locuieste si sa ii lectureze jurnalul personal.

Pare a se juca si cu viata unora dintre victimele sale, carora le testeaza resursele vitale: femeia care a scapat strangulatorului in tinerete, este supusa unui astfel de test, fiind nevoita sa supravietuiasca intr-un portbagaj, in padure, avand la dispozitie ceva resurse de hrana si apa.

Modul cum ucide acele femei, de asemenea te-ar duce cu gandul la o forma de arta, in care Paul Spector investeste migala si atentie. Din pacate, talentul sau artistic, care face posibila aparitia unor fotografii impresionante, este asociat cu ansamblul unei personalitati imature intelectual si afectiv, egocentrice si frustrate - alte trasaturi definitorii ale personalitatilor deviante.

Imaturitatea intelectuala nu se refera la nivelul de inteligenta ci la capacitatea cuiva de a prevedea efectele actiunilor sale. Criminalul afirma in film ca ucigand preia ceva din atributele divinitatii ce are drept de viata si de moarte asupra victimelor sale. La asta, Stella Gibson raspunde sec: "Da, dar acum esti inchis".

Imaturitatea afectiva, care s-ar putea sa ne caracterizeze pe mai multi decat ne-am putea imagina, se refera la preponderenta proceselor afective in detrimentul celor intelectuale, lucru care constituie esenta inadaptarii. Raportandu-ne in special la ceea ce simtim, supusi principiului placerii si scapand din vedere numeroase alte date ale realitatii, cum ar fi consecintele alegerilor noastre, nu facem decat sa ratam sansa de a ne adapta la realitate, chiar daca, pe termen scurt, obtinem un nivel de gratificatie.

Cu toate acestea, personajul principal face parte din categoria criminalilor organizati si inteligenti, suficient de inteligenti incat sa poarte cagula sau manusi. El insa are obiceiul de a-si scoate masca in timpul crimei, lasandu-si victima sa il observe in toata splendoarea sa, ceea reprezinta o greseala uriasa daca cineva ar vrea sa se "inspire" din acest film - victima poate supravietui stiind cum arata ucigasul, iar odata cagula scoasa, apar si probe ADN - fire de par, mici fragmente de piele, etc. Criminali, luati deci aminte! :P

Daca este sa apreciem popularitatea unui film dupa numarul de poze incarcate pe net, cu citate din film, am putea spune ca The Fall este un film foarte popular. Si, poate, pe buna dreptate. Profunzimea personajelor, in special a lui Spector si a politistei Stella Gibson, sau realizarea deosebita a filmului, in care scenele intense si apasatoare, sunt parca desprinse dintr-un vis, ori atmosfera misterioasa si intima fac din acest film o alternativa nimerita pentru o seara ploioasa de toamna. Vizionare placuta!

(1) Imaginea Window Killer, de Louish Pixel, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Lhote, Jaquet, Ionescu, (2007), Mecanisme de aparare. Teorie si aspecte clinice, editura Polirom

(3) Butoi, I.T., Butoi, T. (2009) Psihologie Judiciara, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti

(4) Fotografii cu citate din filmul The Fall

Continue reading

scuze

Oamenii de Piatra

In modul lor primitiv, psihopatii pot sa iubeasca. 'Te ador in taina, si totusi, nu ma intereseaza cine esti'. Catre ce fel de final ne poarta acest paradox nefericit?

Cat de atent esti la ceea ce se petrece in sufletul celor din jurul tau? Cat de mult iti pasa prin ce "chestii" trec membrii familiei tale? Sau cel putin iti pasa prin ce trece fiinta iubita? V-ar mira poate sa aflati ca suntem uneori atat de orbi la experienta celor din jur incat nici macar persoana iubita nu reuseste sa ne intereseze.  

Cum vine asta? Nu ati intalnit niciodata persoane obsedate de cineva dar pe care nu le intereseaza experienta subiectiva a celui sau celei care face obiectul obsesiei lor? Cartea lui John Fowless, Colectionarul, care probabil ca reprezinta inceputul neoficial al genului thriller, fara insa a-i putea reprosa superficialitatea caracteristica acestuia, prezinta prototipul acestui tip de relatie. (2) 

Fara o aparenta legatura cu romanul respectiv, priviti totusi acest videoclip.

O prezenta aproape magica reuseste sa decodifice expresia nonverbala a persoanelor pe care le intalneste. Probabil ca am putea sa facem si noi asta, daca am avea timpul, interesul si educatia necesara. Observarea starilor prin care trec cei din jurul nostru face parte din cultura noastra psihologica. Ce vei face cu observatiile astfel obtinute e o alta poveste...  

In romanul Colectionarul este vorba despre un tip care, proaspat castigator la loterie, achizitioneaza o casa intr-o zona izolata si aduce acolo, cu forta, pe femeia de care era obsedat, folosind o substanta pentru a o adormi. "Romantic", nu-i asa?

O tine acolo, fara a-i cere ceva si fara a o supune la cine stie ce, in afara de faptul ca o priveaza de libertate. E ca si cand hobby-ul sau legat de fluturi, pe care ii colectioneaza avid si meticulos, ar face un pas inainte... acum are un exemplar mai special - o studenta la arte, pe Miranda!  

Ceea ce m-a frapat la acest 'caz', este tocmai lipsa de empatie de care da dovada Frederick Clegg, protagonistul romanului. Lipsa de empatie, caracteristica atat psihopatilor cat si tulburarii de personalitate de tip narcisic, te misca prin primitivismul ei si "orientarea catre scop", in ciuda mijloacelor utilizate - caci in logica psihopatului, scopul scuza mijloacele, nu-i asa?

Ce iubeste acest tip la fata de care este atat de obsedat? Frumusetea? Prezenta fizica? In orice caz, pare mult mai putin interesat de emotiile fetei. Era el insusi sufocat de aceasta pasiune secreta si aproape ca ai ramane induiosat de forta emotiilor sale, daca nu ai stii ca ele au dus, in final, la ... suprimarea unei vieti nevinovate. Pur si simplu nu a gasit o alta cale de a-si manifesta iubirea... 

Iar unii dintre noi, pur si simplu suntem destul de ghinionisti incat sa dam peste un sinistru domn Clegg. De ce? Doar pentru ca asa este viata... Amintiti-va teoria mea despre coexistenta fiecarei oportunitati cu o catastrofa (3). Frumusetea Mirandei a fost, cu siguranta, oportunitatea si catastrofa propriei sale tinereti...  

Nu spun ca ar trebui sa ne dedicam intreaga viata observarii minutioase a emotiilor care ii incearca pe cei din jurul nostru. Ar fi contra productiv, nu-i asa? Cu toate acestea, exista cateva persoane la care tii si de care, intr-un fel, chiar depinzi. Merita sa observi prin ce trec acestea, si sa iti acordezi comportamentul la starile lor. Este, nu-i asa, o sansa pe care ti-o oferi tie insuti.

Nu vei regreta daca vei face acest pas in afara globului de sticla in care traiesti. Ce vei castiga? Cred ca vei castiga cel putin trei lucruri foarte importante, chiar esentiale: timpul, pretuirea si, poate mai presus de toate, relatia cu persoana respectiva.

Daca protagonistul din Colectionarul ar fi facut asta, probabil ca ar fi castigat si o constiinta mai curata... Caci e greu uneori sa traiesti cu povara alegerilor tale dar, s-ar parea ca este, in unele cazuri, singura speranta de a mai indrepta ceva. Daca nu cumva devine doar o specializare, o licenta a carierei tale de om fara suflet.  

Toate problemele sunt in esenta probleme ale relatiilor. William Glasser (4)

(1) Imaginea DSC03730, de Esteban, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Fowless, J.;(2007); Colectionarul; editura Polirom, Iasi

(3) Iftimie, M.; (2014); Terapia prin Catastrofa; website: Psihopedia

(4) Glasser, W,; (2008); Cum sa alegem fericirea, editura Curtea Veche Publishing, Bucuresti

Continue reading

respect

Egoismul Ecologic

Se crede ca egoismul este rau, iar altruismul este bun. Cu toate acestea, se pot observa usor, peste tot in jurul nostru, cazuri de egoism inteligent si de altruism "neinspirat"... Nu pierde acest articol care s-ar putea sa iti schimbe viata!

Suntem structurati in asa fel incat avem nevoie unii de altii, ne-am constituit ca o specie in care diviziunea rolurilor si a muncii este mai accentuata decat la oricare alta forma de viata si se pare ca ne este bine asa, inter-dependenti.

Ba chiar ne este cel mai bine asa. Ne-ar fi greu sa traim altfel, fara consecinte dezastruoase, cum ar fi pierderea mostenirii culturale, alunecarea in disolutie, primitivism, boala...

Si totusi...

Faptul ca traim in acest fel, adica impreuna cu ceilalti si depinzand de ei, are si efecte mai putin pozitive... Dualitatea nu iarta...

Suntem obligati sa luam in considerare nevoile celorlalti, sa traim cu ele, sa ne ocupam de acestea chiar daca nu simtim nici o bucurie pentru asta. Dar ocupandu-te prea mult de nevoile celorlalti, ajungi sa te neglijezi pe tine insuti si sa traiesti cu tensiunea rezultata din asta, caci o nevoie proprie, nesatisfacuta, produce tensiune.

Sigur, sacrificiul pentru ceilalti are drept miza propria supravietuire, si n-as vrea sa fiu inteles gresit, dar se ajunge prea departe cu aceasta tendinta, se ajunge la auto-sfidare, in caz ca exista acest termen - ajungi sa nu te mai vezi pe tine insuti, sa nu mai insemni mare lucru nici pentru tine insuti si, din pacate, nici pentru altii. (...)

Psihoterapeutul belgian Andre Moreau, pe care am avut sansa sa il intalnesc la facultatea mea, se lauda fara nici un fel de rezerva ca el este egoist si ca se simte excelent asa. A fi egoist, spunea el, inseamna sa ai suficient interes pentru tine insuti incat sa iti constientizezi nevoile si sa te ocupi de satisfacerea acestora, efectul fiind ca, in final, "cu rezervoarele pline", te vei putea ocupa cu mai multa tragere de inima de nevoile celorlalti.

Se spune ca cea mai inteligenta si mai subtila forma de egoism este chiar altruismul. Dar adesea oamenii uita de ce sunt altruisti sau de ce altii sunt altruisti cu ei, si devin niste fiinte care nu mai stiu si altceva: fie ajung sa nu mai ceara nimic, fie ajung sa nu mai ofere nimic. Nici una dintre aceste situatii nu este de dorit. 

1. Cand nevoia celuilalt primeaza. 

Sau a accepta sa faci o favoare atunci cand nu o poti face, din cauza ca nu te simti capabil sa respingi o persoana aflata in nevoie. Pentru unii, datorita si educatiei de care au avut parte, este peste putinta sa refuze chiar daca asta inseamna sa devina tot mai nervosi, si vorba aceea, sa se aleaga praful de bunele lor intentii.

Ex. Stii ca maine ai un examen, si o cunostinta, te roaga sa stai cu copilul sau cateva minute, pana merge sa rezolve o problema importanta. Tu accepti, desi stii cat dureaza "minutele ei", apoi, pe masura ce tensiunea creste, copilul incepe sa planga iar minutele se transforma in ore. Probabil spre dimineata, vei reusi, in sfarsit, sa pregatesti un examen, pe care, in cel mai bun caz, abia il vei lua.

2. Nevoia de prestigiu. 

A alerga dupa prestigiu s-ar spune ca este o dovada de egoism dar nu este nici pe departe asa. Nevoia de prestigiu se naste din comparatii cu ceilalti, pe care adesea nici macar nu le faci tu, ci sotia ta, parintii, sau chiar copiii tai, care vor "sa fie in rand cu lumea", dar pe spinarea ta.

Ex. Fiica ta se plange ca nu are si ea un telefon "de doamne ajuta", la fel ca toate colegele ei, ceea ce inseamna ca nu are un telefon de vreo 2000 de lei, genul care face mata sa stea in coada. Pentru a satisface capriciul ei nevinovat s-ar putea sa renunti la un curs de recalificare sau la o excursie pe care ti-ai dorit-o toata viata.

Oamenii fac multe tampenii din nevoia de prestigiu, iar unele sunt deghizate in ceva grozav, respectat de ceilalti. A incepe o relatie cu un partener care arata foarte bine dar este lipsit de caracter, sau a achizitiona o masina pe care nu prea ti-o permiti, a urma o scoala pentru care nu esti dotat, sunt cateva dintre aceste tampenii, care, in final, iti aduc mai mult rau decat bine.

Suprasolicitarile in care vei fi antrenat isi vor lasa amprenta asupra ta iar rezultatul va fi, fireste, boala psiho-somatica, calvitia prematura si ridurile. Iata cum, ceea ce, la inceput, parea ca inseamna a intra in rand cu lumea, devine, in timp, o arma cu care te impusti singur.

3. Altruismul la voia intamplarii. 

Mai ales daca esti o persoana deschisa si sociabila, vei avea tendinta sa iti risipesti resursele in stanga si in dreapta, venindu-ti greu sa refuzi pe unul dintre prietenii care s-au adunat in jurul tau, in masura in care au posibilitatea sa profite de tine.

A pastra unul sau doi prieteni pentru care intr-adevar, sa sari si noaptea din pat, cu siguranta ca si ei ar face la fel daca ar fi cazul, este atitudinea care te va scapa de aceasta armata de neajutorati ce iti vor confisca tot ce inseamna resurse: timp, energie, bani, liniste sufleteasca.

Maica Tereza spunea ca "una dintre cele mai mari boli este sa fii nimeni pentru toata lumea". Poti fi nimeni daca esti prea egoist dar si daca esti prea altruist. Nu te poti astepta la recunostinta din partea tuturor celor pe care i-ai ajutat si nici la respect din partea celor pe care i-ai sfidat. Deci nu sfida pe toata lumea! Dar nici nu ajuta pe toata lumea!

4. Lipsa Viziunii Temporare. 

O forma de egoism inteligent este sa te gandesti care vor fi rezultatele unei anumite alegeri, atitudini, actiuni. Un egoist inteligent, adica acela care stie ce este bine pentru el, se gandeste inainte de a face o anumita alegere. Pentru el, viitorul este la fel de impotant ca si prezentul si de aceea va avea mereu un gand indreptat catre ce va urma.

Lipsa viziunii temporare ne determina sa facem alegeri care ne distrug sanatatea, ne aduc la capatul puterilor si la marginea societatii. A fuma, a nu-ti pregati examenele din timp, a avea conduite de risc, incepand de la sofatul fara carnet, sofatul in viteza si terminand cu fraudarea unei institutii, acestea nu sunt dovezi de egoism ecologic. Dimpotriva ...

Un egoist inteligent va deveni un expert in ceea ce inseamna renuntare, si in ceea ce americanii numesc "short term pain for long term gain" - a suferi putin acum pentru a-ti fi bine mai tarziu. 

* * *

Iata doar cateva argumente despre ceea ce inseamna sa fii sau sa nu fii egoist si despre pretul pe care trebuie sa il platim pentru faptul ca nu luam in seama ceea ce ne dorim cu adevarat, nu luam seama la ceea ce suntem si ceea ce putem in momentul prezent.

Si ai spune ca un egoist este acela care este gata sa ia acum ceea ce este pus in joc, indiferent ca asta se numeste iubita celui mai bun prieten al tau, sau prietena cea mai buna a sotiei tale. Nu, acesta nu este egoism, este doar lipsa de disciplina si probabil un defect de educatie. (...)

Asadar, ne intoarcem tot la problema echilibrului intre 2 extreme la fel de negative. Pe de o parte avem tendinta de a face cum ne dicteaza instinctul cu care ne-a inzestrat natura, sfidand orice regula ori bun simt comun, iar pe de alta parte a-i lasa pe altii sa sfideze bunul simt comun pe socoteala noastra, transformandu-ne in victime.

Viata sociala este un compromis necesar pe care il facem cu cei din jur, insa depinde de fiecare dintre noi cum facem acest compromis, cu ce avantaje si ce pierderi.

Egoismul Stupid	Egoismul Inteligent / Altruismul Inteligent	Altruismul Neinspirat
isi urmeaza instinctele nu se gandeste la urmari "isi asculta inima" nu intelege bunul simt comun dificultate de organizare a comportamentului capacitate de analiza deficitara capacitate de decizie deficitara capacitate redusa de efort voluntar capacitate redusa de constientizare	nivelul de echilibru decizii prin analiza atentie fata de propriile nevoi atentie fata de nevoile celor din jur nu sunt la voia intamplarii tine cont de posibilitati si realitate tine cont de merit  se gandeste de 2 ori PARADOXUL: egoismul inteligent consta uneori in a da dovada de altruism IAR altruismul inteligent consta uneori  in a da dovada de egoism!	iti nesocotesti propriile nevoi esti "mancat de viu"  nu ai timp decat pentru nevoile celorlalti te asezi pe locul 2, tot timpul, in toate situatiile, in mod nediscriminativ  iti nesocotesti nucleul egoist ajungi sa fierbi de furie (barbatii) sau aluneci in depresie (femeile) ceilalti nu simt nevoia sa manifeste reciprocitatea ajungi intr-o situatie falimentara

(1) Imaginea Shroud, de Egoiste, via Flikr, sub licenta CC BY-NC 2.0

(2)  Kirschner, J.; (2007); Arta de a fi egoist; editura Trei, Bucuresti

(3) Haddou, M.; (2003); Cum spui nu, acasa, la serviciu, prietenilor, in viata de zi cu zi; editura Trei, Bucuresti 

Continue reading

succes