Consumul Ostentativ

Vara fierbinte, vacante exotice, iubire si romantism. Iar in ziua de azi, la iubire ajungem atragand atentia asupra noastra. Aparem cu putin sclipici si nu mai este nevoie de Curriculum Vitae. Este si principiul pe care se bazeaza Consumul Ostentativ.

o o o

Termenul de "Conspicuous Consumption" (Consum Ostentativ) a aparut pentru a descrie un comportament uman ce pare a fi asociat societatii de consum si dezvoltarii de care se bucura aceasta in ultimele decenii. Dar adevarul este ca acest comportament este mult mai vechi decat pare, fiind intalnit chiar si la animale, s-ar parea.

Inainte de orice altceva, cred ca ar fi util sa definim cativa termeni asociati:

Consumul Ostentativ - Achizitionarea unor produse, bunuri, servicii sau investirea unor sume importante de bani in scopul atragerii atentiei asupra propriior mijloace materiale si cresterii prestigiului personal. 

Invidia Consumului - Achizitionarea unor produse, bunuri, servicii, investirea unor sume importante de bani in scopul afisarii ostentative a mijloacelor materiale si atragerea invidiei celor din jur.

Compasiunea Ostentativa - Implicarea in activitati caritabile intens mediatizate in scopul de a obtine afirmarea de sine si recunoastere publica a unui statut economic privilegiat si sporirea prestigiului personal.  

O intrebare care vine de la sine, este, nu-i asa, intrebarea "De Ce?". Si raspunsul pare a fi continut de definitie: in scopul sporirii prestigiului, pentru a starni invidia sau pentru a ne afirma statutul social privilegiat. Cu toate acestea, s-a observat ca acest comportament de consum ostentativ nu este caracteristic obligatoriu celor mai bogati membrii ai societatii si este mai curand intalnit in tarile cu economii emergente decat in cele din asa-zisa "Lumea 1".

Cu alte cuvinte, probabil ca raspunsul la intrebarea "De ce consumam ostentativ?" ar trebui putin nuantat. Este adevarat ca multe dintre comportamentele umane au la baza imperecherea (sexul), razbunarea, obtinerea de venituri. Crimele spre exemplu, sunt privite ca avand unul dintre aceste motive. Astfel de explicatii sunt cat se poate de valabile si in cazul consumului ostentativ.

• Sexul - dorim sa atragem atentia posibililor parteneri sexuali cu privire la potentialul nostru de a oferi stabilitatea si dezvoltarea adecvata a urmasilor. Consumul ostentativ este deci un comportament explicabil prin intermediul psihologiei evolutioniste. 

• Banii - Consumam ostentativ pentru ca dorim sa aratam celorlalti ca ne bucuram de succes in ceea ce facem, deci suntem niste profesionisti adevarati, prin urmare este in interesul lor sa se asocieze cu noi si nu cu eventuali competitori ai nostri. Afisarea ostentativa a unor produse cu pret piperat este un principiu central in arta manipularii - vezi "Principiul Autoritatii".

• Razbunarea - Se spune ca cea mai buna razbunare este sa traiesti bine. Si s-ar parea ca simtim, mai mereu, nevoia de a demonstra cuiva din trecutul sau prezentul nostru ca avem ceva in plus fata de acea persoana. A consuma ostentativ reprezinta o posibilitate de revansare (macar in mintea noastra) din moment ce valorile materiale se bucura de o larga recunoastere in ziua de azi.

La aceste motivatii primordiale, am putea adauga oricand faptul ca, cel putin pentru unii, consumul ostentativ este un mod de a raspunde presiunilor sociale - faptului ca cei din jur au adoptat consumul ostentativ si cumva "ne obliga" sa o facem si noi, sau urmarea unor modele de viata care reprezinta ceva pentru noi. 

Cu alte cuvinte, daca pentru unii, consumul ostentativ este mai mult o revansa pe care acestia si-o iau impotriva unei societati care, probabil, i-a umilit in multiple moduri (ore suplimentare prost retribuite sau bonuri de masa fara valoare, de ex.), pentru altii, consumul ostentativ s-ar putea sa nu fie decat un mod de a se conforma unor mode impuse de altii. 

Se spune ca ajungem la certitudini atunci cand ne saturam sa mai gandim. Precum acele fete care vad barbati ce conduc masini ce ocupa toata soseaua si se intreaba retoric si cu voce tare "Cat de mica o are?" - in sensul ca respectivul tip si-a luat o masina atat de mare fiindca probabil nu avea cum sa atraga atentia in alt mod. 

Dar adevarul este ca exista intotdeauna explicatii diverse ale comportamentelor noastre si ar fi simplist sa ne gandim ca toti cei care isi iau case mai mari decat au nevoie, merg in excursii scumpe sau isi achizitioneaza masinii de lux, au o problema cu stima de sine, sau reprezinta cazuri patologice de narcisism si de compatimit, in general.

In lumea animalelor

Cercetatorii care au teoretizat asa-zisul "Principiu al Hadicapului" au observat faptul ca, de exemplu, antilopele realizeaza un comportament "de semnalizare", costisitor din punct de vedere energetic de a sari in sus atunci cand observa un animal de prada (leopard, de ex). Ei considera ca antilopele realizeaza acest comportament pentru a demonstra ca sunt vigilente si a transmite ca este inutil ca pradatorul sa inceapa cursa. Cu toate acestea, in spatele acestor sarituri se ascunde frica si vulnerabilitatea, deci mesajul este unul inselator.

Efectele posibile ale Consumului Ostentativ

Dar daca acest comportament se transforma intr-un stil de viata, poate avea efecte dintre cele mai nedorite:

• Extenuarea - Pentru ca suntem totusi cinstiti si ne dorim sa achitam produsele respective cu fonduri castigate onest, lucram ore suplimentare si ajungem sa dezvoltam sindromul de burn out, oboseala cronica sau chiar boli psihosomatice ca rezultat al stresului accentuat. 

• Insecuritatea - In mod paradoxal, faptul ca ne dorim sa facem o impresie atat de buna in absenta mijloacelor reale de a impresiona (profesionalism, compententa, etc), nu ne asigura succesul scontat si ramanem in schimb cu datoriile si investitiile neinspirate si adesea inutile. 

• Problemele legale - Fiindca de foarte multe ori cheltuim bani pe care nu-i avem iar imprumuturile bancare pot sa devina o obsesie fara de care am trai mai linistiti, multi dintre cei care consuma ostentativ pot sa devina infractori pentru a-si asigura fondurile necesare acestui obicei costisitor. 

• Problemele psiho-emotionale - Ca urmare a insecuritatii economice despre care am vorbit mai sus, anxietatea, atacurile de panica si chiar depresia pot sa devina un spectru familar al celor care se afunda in consumul ostentativ.

• Problemele inter-personale - Fiindca ne dorim atat de mult sa atragem atentia, sa ne luam revansa si sa starnim invidia, se pare ca de multe ori si reusim sa o facem si, dupa cum bine se spune, "sa nu-ti pui mintea cu prostul, fiindca el are mintea odihnita", din astfel de invidii si rivalitati, rareori iese si ceva bun. 

• Vulnerabilitatea si expunerea - In ultimul timp, retelele sociale devin un mijloc excelent de "orientare profesionala" a hotilor care abia asteapta sa vada pe Facebook ca sunteti in excursie sau in concediu prin Caraibe pentru a va face o vizita "de lucru" la locuinta. 

Dupa cum observati, atragrea atentiei are, mai tot timpul si o fata intunecata. Consumul ostentativ va poate face un serviciu important, fie macar si pentru ca va gadila orgoliul acel like in plus pe care l-ati smuls de la te miri cine. Totusi, este util sa avem in vedere aceasta fata intunecata a consumului ostentativ pentru a controla efectele sale nedorite.

La polul opus al consumului ostentativ se afla, desigur, acei zgarie - branza care stau pe un morman de bani si nu le da mana nici macar pentru a acoperi cele mai elementare nevoi si necesitati umane sau de afaceri. Este de notorietate exemplul miliardarului american John Rockefeller care a refuzat sa faca asigurare pentru un transport pe Marile Lacuri, desi o furtuna risca sa compromita cerelale in valoare de $ 40 000.

Chiar si la 33 de ani Rockefeller isi urmarea deja telul cu o hotarare atat de inversunata, incat, dupa parerea celor care l-au cunoscut,  nimic nu-i lumina chipul, cu exceptia vestii despre o afacere buna. (...) A expediat odata cereale in valoare de $40 000 pe apa Marilor Lacuri. Fara asigurare. Costa prea mult: $150. In noaptea aceea, asupra lacului Erie s-a starnit o furtuna violenta. Rockefeller a fost atat de ingrijorat ca si-ar putea pierde transportul, incat atunci cand partenerul sau George Gardner, a ajuns la birou dimineata, l-a gasit pe John D. acolo, plimbandu-se nervos incolo si incoace. "Fuga". i-a spus tremurand tot. "Hai sa vedem daca mai putem lua asigurarea acum, daca nu-i prea tarziu!" Gardner a dat fuga si a luat asigurarea, dar cand s-a intors la birou, l-a gasit pe John D. intr-o stare nervoasa si mai rea. Primise intre timp o telegrama: transportul ajunsese la destinatie, fara sa fi fost afectat de furtuna. Acum era mai bolnav ca niciodata fiindca irosisera cei $150!  (Lasa Grijile, Incepe sa Traiesti! - D. Carnegie)

(1) Imaginea Conspicuous, de DeWolf, via My Phone, sub licenta CC BY 2.0

Continue reading

valori

Fier Vechi

Nu este drept ca o campioana sa fie tratata cu dispret si dusa in derizoriu dar exista un raspuns potrivit pentru astfel de provocari. Ma indoiesc insa ca acel raspuns este sa arati cat de multe injuraturi stii sa spui pe minut.

o o o

Ultima data cand am auzit despre Charlie Hebdo a fost momentul in care redactia controversatei reviste de satira a fost mitraliata de catre radicalii islamici, in 2015. Atunci toata suflarea din Romania s-a emotionat si a pus tricolorul francez la poza de profil de pe Facebook. Unii si-au facut un tricou negru cu inscrisul "Je Suis Charlie" si l-au purtat cu mandrie si compasiune pentru victimele radicalilor islamici.

Nu vreau sa sugerez obligatoriu ca am gresit exprimandu-ne emotiile sincere, sau ca suntem "prosti din nastere", cum spuneau niste comentarii in social media, iar cei de la publicatia franceza de satira ne-au demonstrat acum acest lucru si nu meritau compasiunea si atitudinea de solidaritate pe care romanii, un popor sensibil de altfel, le-au manifestat la momentul respectiv.

S-ar parea ca mentalitatea occidentala este diferita de cea romaneasca si faptul ca cineva isi permite sa trateze intr-un mod sarcastic anumite puncte vulnerabile ale unei persoane, sau ale unei comunitatii, poate trece drept "spirit de gluma". Nu este prima data cand francezii, un popor civilizat, s-ar spune, isi permit sa faca haz de noi, fratii lor intru latinitate.

Înțelesul acestei creațiuni, care cică este umor pentru șarliștii fini, apare limpede: o româncă, fie ea și campioană, în Franța nu poate fi decât o țigancă semiumană, încântată să vândă Cupa Suzanne Lenglen ca fier vechi, ocupație atribuită țiganilor care fură metal de pe unde pot.

Trei sunt concluziile care se desprind:

1) Țiganii sunt ciori.

2) Românii sunt țigani.

3) Românii-țigani sunt cu toții niște hoți cretinoizi.

Deci: xenofobie, rasism și, cât cuprinde, nemernicie. Trist este că această viziune în legătură cu românii și țiganii e foarte răspândită, sub diferite forme, printre politicieni și gazetari francezi „serioși”, cu care s-a întâmplat să mă ciocnesc. De aceea scriu aceste rânduri, nu fiindcă aș crede că hoitarii de presă de la Charlie Hebdo merită vreun răspuns.

Hebdoșii ăștia nu au decât să continue să-și producă liber abominațiile, dar și eu am dreptul să nu fi vărsat și să nu vărs vreodată o lacrimă pentru ei. C.T. Popescu, Republica.ro

Jonathan Lambert, un comediant francez vorbea intr-un show de televiziune despre "salutul romanesc", acel "S'il vous plait monsieour", cu mana intinsa si, intr-un fel, ii si intelegi pe francezi. Naturalizarea este un fenomen psiho-social care presupune adoptarea unor persoane marginale cu pretul ridiculizarii. Adevarul este ca francezii au adoptat foarte multa mizerie venita din Romania. Nu este usor sa te gandesti la frustrarile lor.

Spun asta pentru ca stiu ca sunt mult mai putini cersetori pe strazile din orasul meu de cand s-au deschis granitele catre vestul Europei. Si nu as vrea sa credeti ca le iau apararea celor care isi permit sa o ridiculizeze pe Simona Halep, campioana noastra. Dar lucrurile sunt, in general, mai complexe decat par.

Intentia acestui articol este insa de a scoate in evidenta partea psihologica a unor astfel de situatii: cineva spune ceva jignitor despre noi "cu titlu de gluma". De fapt este o situatie destul de des intalnita, iar umorul de acest tip ("roasting" - a praji) este extrem de bine primit, cel putin pe internet. Cand aud astfel de glume am tendinta sa spun "Alegerile proaste nasc povesti bune" - fiindca iese cu scandal, mai de fiecare data.

Cu alte cuvinte, ai numai de castigat atunci cand spui ceva jignitor despre cineva. Atentia este indreptata asupra ta si asupra tinei umorului tau intepator. Deveniti ca doi luptatori intr-un ring si toata lumea asteapta sa vada incaierarea. Este aproape ca in curtea scolii, cand se bat doi pusti, iar restul ii incurajeaza sa se traga de par si sa se cotonogeasca mai cu spor. Acolo se numeste bullying. Si probabil ca si noi semanam oarecum cu pustii din curtea scolii, cel putin la capitolul dezvoltare emotionala.

Imi amintesc ca in urma cu cativa ani, pe cand comediantul Jamel Debouzze a facut, la randul sau o gluma nesarata la adresa romanilor, multi dintre noi au tinut sa riposteze pe unde au apucat: Facebook, Youtube, Twitter, etc. Dar iti dai seama ca nu foloseste la nimic sa te infurii si sa "ii pui la punct" pe acesti te miri cine. Este o atitudine de oameni slabi si neputinciosi, chiar daca in imaginatia noastra pare a fi o actiune de aparare a demnitatii. Prin ura si isterie?

Este si o atitudine care tradeaza labilitate emotionala si o stima de sine indoielnica. Ai vrea sa crezi lucruri frumoase despre tine insuti dar cand cineva iti sugereaza ceva diferit, ai tendinta sa il iei in serios, sa dramatizezi si sa te comporti ca un copil vulnerabil si neputincios, care incepe sa planga sau face o scena memorabila, tavalindu-se pe jos si urland indignat.

Desi poate ca nu este drept ca o campioana sa fie tratata cu dispret, sa fie minimalizata si dusa in derizoriu, indiferent care ar fi motivul, exista un raspuns potrivit pentru astfel de provocari si ma indoiesc de faptul ca acel raspuns este sa arati cat de multe injuraturi stii sa spui pe minut. Asta nu dovedeste ca romanii merita respect sau ca cei care ne-au nedreptatit "au fost pusi la punct".

Poate ca viata este prea scurta pentru a pleca urechea la tot ceea ce se spune despre noi si cu toate acestea, intalnesc destul de frecvent situatia in care persoanele vizate de cuvintele nedrepte ale unora se lamenteaza si sufera doar fiindca cineva se distreaza pe seama lor. Poate ca nu este confortabil sa primesti astfel de observatii, insa se poate supravietui.

Se spune ca "ce nu ne omoara, ne face mai puternici". Iar eu am tinut sa precizez ca persoanele lipsite de stima de sine nu pot sa devina mai puternice atunci cand sunt vizate de astfel de provocari. Pentru ele viata este amara si trista si tot ce pot face este sa reactioneze ca niste copii neputinciosi. Cand insa stii care iti este valoarea si ce ai de oferit, renunti la a-ti mai strica singur ziua doar fiindca cineva a spus o gluma nesarata si nedreapta.

In final, care sa fie raspunsul cel mai potrivit la provocari de acest fel? Doresc sa observ ca ele apar peste tot, nu doar in lumea tenisului. Copiii se batjocoresc in curtea scolii iar colegii de serviciu isi fac tot felul de observatii usturatoare. Raspunsul potrivit este sa nu te lasi doborat... de tine insuti. Sa nu iti strici ziua singur. Si daca poanta nesarata te-a atins, poti sa transformi asta intr-un prilej de a arata ca ei s-au inselat.

Dar nu facand o scena memorabila de isterie. Ci revenind la Roland Garos, mai castigand un titlu, eventual cu o alta sportiva romanca. Sau ambitionandu-te si aratandu-le francezilor ca se aude despre Romania in tot felul de situatii diverse, nu doar in ce priveste "fierul vechi". Oricum, sunt convins ca francezii stiu care este valoarea Simonei Halep si tocmai observatia lor cu "fierul vechi" arata discrepanta intre ceea ce suntem si ceea ce crede lumea ca suntem. Haideti sa nu mai fim naivi si isterici!

(1) Imaginea In which the Rubber Duck..., de Apionid, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Republica, (acc. 14.06.2018), Hebdosii au castigat Roland Garoi, website: Republica

Continue reading

virtute

Kitul de Urgenta

A fi parinte - o nedumerire fara sfarsit. Strategiile parentale bazate pe minimul efort pot crea impresia ca sunt eficiente pe termen scurt. Dar vine adolescenta, ca un turnesol al personalitatii si lucrurile se complica. Ce puteti face pana atunci? 

o o o

Misiunea de parinte a implicat intotdeauna curaj, responsabilitate, intelepciune si cunoasterea unor lucruri despre nevoile si particularitatile de varsta ale copiilor. Dar a fi parinte in ziua de azi ridica multe alte semne de intrebare. Traim intr-o vreme in care este descurajata abuzarea fizica a copiilor (bataia sau "altoirea") care, la drept vorbind, era un element de referinta in cadrul educatiei. Confuzia si nedumerirea parintilor este cu atat mai mare cu cat nimeni nu le ofera o alternativa la educatia traditionala, de tip autoritarist.

De altfel, o alternativa la fel de "practica" si "eficienta" nu doar ca este greu de gasit dar nici macar nu exista. Educatia prin bataie iti oferea un instrument infailibil, de educare a copiilor, intr-o lume in care nu prea avea nimeni timp pentru mofturile copiilor. Am putea spune ca educatia dictatoriala si autoritarista era ideala pentru momentul despre care vorbim. Dar lumea a evoluat, oamenii au ajuns sa descopere efectele nefaste ale abuzurilor fizice si s-a ajuns la concluzia ca avem nevoie de solutii educationale mai in acord cu vremurile pe care le traim.

Nimic de spus, mai exista si azi oameni care cred in bataie, dintre care pe unii ii cunosc personal, mai ales ca bataia "face minuni", cel putin pe termen scurt: transforma un copil care te agaseaza la nesfarsit intr-un copil care se joaca ca un ingeras si nu mai are nevoie de nimic: nici de atentie, nici de jucarii noi, de nimic. Ati putea avea surpriza peste cativa ani sa descoperiti ca acest copil are probleme de anxietate sau chiar este urmarit de trairi intunecate si disperare, incercand din rasputeri sa evite sarcinile vietii: munca, casatoria, prietenia.

Fiul sau fiica voastra are dreptul la respect, la fel de bine cum si voi, in calitate de parinti, aveti dreptul la respect. Unul dintre principiile pe care psihologia adleriana incearca sa le promoveze in parenting este egalitatea, indepartarea raporturilor de tip ierarhizat. Cand acordam copilului statutul de egal al  nostru, ii recunoastem dreptul la integritate fizica si emotionala, dreptul de a participa la procesul decizional, chiar si daca, adesea, aceasta este doar o aparenta pe care o datoram copilului, pentru a-i proteja stima de sine.

Cele doua stiluri parentale condamnate de parentingul modern sunt rasfatul (educatia permisiva) si autoritarismul (educatia dictatoriala). Marea problema cu acestea este faptul ca ele exclud respectul si desfiinteaza relatiile dintre parinti si copii.

• Prin rasfat, parintele il scuteste pe copil de responsabilitati si face majoritatea lucrurilor in locul lui, doar pentru ca le va face mai repede si mai bine. Rasfatul priveaza copilul de respect prin faptul ca il mentine intr-o stare de subdezvoltare sociala si a personalitatii. In urma rasfatului copilul va considera ca ceilalti exista pentru a-i face viata usoara lui. Cand parintii incep sa simta ca ceva este gresit in personalitatea copilului rasfatat, poate fi prea tarziu, in special daca copilul este deja adolescent.

• Prin autoritarism, parintele il forteaza pe copil sa isi asume responsabilitati pentru care nici macar nu este pregatit, fara a-l incuraja si fara a-i oferi suportul si relatia de care este nevoie pentru dezvoltarea normala a personalitatii. Cand copilul devine adolescent si capata puteri noi, parintele poate sa descopere faptul ca a crescut un salbatic razvratit care il dispretuieste, sau, dimpotriva, poate sa descopere ca acest copil are nevoie de un dictator insensibil si decis sa ii ignore toate drepturile.

Bun, si atunci ce punem in loc? Cele doua extreme sunt la fel de nocive si vor desfiinta relatiile dintre parinte si copil, incet dar sigur. Daca va dorinti sa pastrati relatia cu copilul aveti nevoie sa intelegeti importanta respectului pe care il datorati copilului si pe care copilul vi-l datoreaza. Cand faceti lucruri pe care ar putea si ar trebui sa le faca copilul, nu dati dovada de respect sau iubire fata de copil. Metaforic vorbind, este mai multa iubire in a-l invata pe copil sa pescuiasca decat in a-i oferi un peste, in fiecare zi.

In educatia de tip autoritarist, comunicarea este unilaterala (vorbeste doar parintele), iar deciziile sunt luate in mod exclusiv de catre parinte. Si stiti povestea... daca un copil deschide gura, parintele are "misiunea" de a i-o inchide. Lipsa de respect si abuzul sunt poate mai evidente in educatia de tip autoritarist dar rasfatul este cel putin la fel de nociv si lipsit de respect. Stiinta parentingului modern promoveaza asadar RELATIA si da, recomanda efortul educativ, caracteristice educatiei de tip democratic.

Este poate mai usor sa faceti lucruri in locul copilului in loc sa il convingeti sa le faca el si este infinitiv mai usor sa fortati un copil sa faca lucruri, chiar si daca nu este pregatit din punct de vedere functional sau emotional pentru acestea. Pe termen lung insa, aceste masuri educative se dovedesc a fi un dezastru. Principiul central al parentingului modern este incurajarea pentru viata. Am formulat un kit de urgenta in trei pasi, pe care il recomand parintilor care se confrunta cu provocari de acest tip. Cei trei pasi sunt urmatorii:

• Intelegerea empatica: "Inteleg ca ti-e greu si sunt alaturi de tine."

• Increderea: "Dar stiu ca tu ai tot ce iti trebuie pentru a face asta."

• Incurajarea fara presiune: "Vrei sa incerci acum sau putin mai tarziu?"

Imi amintesc de o carte scrisa de medicul american Ben Carson, numita Gandeste Cutezator. Primul medic care a reusit sa separe prin operatie pe creier doi gemeni siamezi, vorbeste despre o copilarie dura, in care el si fratele sau au fost crescuti de o mama singura, care avea mai multe joburi ce ii ocupau toata ziua. Sonya Carson obisnuia sa le spuna micutului Ben si fratelui sau: "Daca cineva poate sa faca asta, atunci voi puteti sa o faceti mai bine!". Daca urmarim biografia lui Carson, cred ca aceasta incurajare, venita din partea unei mame care nici macar nu stia sa citeasca, si-a dovedit eficienta,

(1) Imaginea When you need help, I will find you, de Trish, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Carson, B., (), Gandeste Cutezator, editura Viata si Sanatate, Bucuresti

(3) WALTON, F.,X., (2012), Cum sa Castigam de Partea Noastra, Copii si Adolescenti, editura IPPA, Bucuresti

(4) ADLER, A., (2010), Psihologia Scolarului Greu Educabil, editura Univers Enciclopedic, Bucuresti

Continue reading

resurse

Educatia cu Parul

Bataia a fost privita multa vreme drept panaceu universal in educatie. Romanii, popor crestin, au invatat chiar de la sursa, din Biblie, ca "nuiaua scoate sufletul copilului din Locuinta Mortilor". Psihologii de azi considera insa ca adevaratul panaceu este Relatia.

Bataia ca "metoda de educatie" reprezinta un topic din ce in ce mai delicat, desi sunt inca numerosi parintii care cred in bataie si o practica in mod curent, chiar si azi. Intalnesc intr-o carte care se numeste "Ascultarea de Bunavoie" nici mai mult, nici mai putin, decat niste conditii care ar trebui respectate atunci cand va bateti copilul. Poate ca este o carte mai veche de parenting si poate ca pe atunci oamenii inca mai credeau, cu sinceritate, in aceasta strategie educationala, daca nu cumva suna cam pompos.

Iata deci niste conditii de care "ar trebui tinut cont cand iti bati copilul". Veti vedea, nu este nicio gluma, totul este "pe bune" si abordarea pare foarte serioasa.

1. Bateti-va copilul numai atunci cand va sfideaza autoritatea si cand masurile mai blande nu dau rezultate. 2. Nu va bateti copiii la manie. 3. Spuneti copilului cate lovituri va primi, inca de la inceput. Nu se recomanda mai mult de trei lovituri. 4. Folositi bataia pentru a-i atrage atentia copilului si pentru a-l impresiona in ce priveste gravitatea faptei sale. 5. Asigurati-va ca cel mic stie foarte clar motivul pentru care ia bataie. 6. Bateti-va copilul in particular, nu in public, lucru care este injositor. (In particular, nu este) 7. Copiii trebuie sa simta autoritatea parintilor pentru a-si schimba atitudinea de razvratire. 8. Puneti la cale, dupa bataie, un moment de exprimare a dragostei. 9. Tineti cont de varsta copilului. Copilul ar trebui sa inteleaga de ce primeste bataie, in mod logic. 10. Relatia pe care o aveti cu copilul ar putea sa va dea de inteles daca puteti folosi fara niciun fel de risc bataile ca terapie de soc.  Psihologul Diana Baumrind a descoperit ca bataile duc la pasivitate, timiditate si teama atunci cand sunt folosite impulsiv de catre niste parinti represivi, restrictivi. Insa cand parintii manifesta caldura si receptivitate la nevoile copiilor, flexibilitate si cand au o relatie buna cu copiii lor, o bataie, din cand in cand, ca o forma justificata de disciplinare, se afla in stransa legatura cu un comportament increzator in propriile puteri, independent si hotarat. (Kay Kuzma, 2011)

In mod interesant, daca depasiti stupoarea pe care v-o  produc unele dintre aceste reguli (de ex. sa ii spui copilului cate lovituri ii vei aplica si sa nu il caftiti in public - ca sa nu existe martori, probabil) daca judecati putin natura acestor conditii realizati ca de fapt ele nu reprezinta contextul in care "este ok sa-ti bati copilul" ci mai curand arata cat de inutila este bataia, daca esti capabil sa respecti reguli in educatie, cum ar fi rabdarea, respectul si negocierea.

Dar nu doresc sa credeti ca sunt un mare cusurgiu si abia asteptam sa gasesc ceva rau in cartea lui Kuzma, de care sa ma leg, desi am facut deja asta. Totusi, cartea contine si cateva idei pozitive si, am convingerea ca, daca suntem capabili sa le punem in practica, bataia - acest fost panaceu universal al copilariilor noastre, nici macar nu mai este necesara - nu ca ar fi necesara in alte conditii. Cred ca bataia in educatie, ca si bataia intre doi adulti vorbeste despre lipsa de argumente si posibilitati - si asta poate fi tratata prin propria educatie si prin psihoterapie, de exemplu.

Eu personal, am ajuns sa consider ca nu exista  panacee universale in educatie - in sensul ca oricat de "corect" ti-ai educa copilul, nimic nu iti garanteaza ca nu i se vor intampla lucruri rele, niciodata. Provocarile fac parte din viata si ceea ce o educatie adecvata ar trebui sa asigure este premisa ca, indiferent ce s-ar intampla, un copil va sti sa lupte pentru drepturile sale sau, daca este cazul, sa accepte ceea ce nu poate fi schimbat - cu alte cuvinte, sa inteleaga libertatea, responsabilitatea si limitele proprii.

Iar daca ar fi sa identific si sa recomand cel mai susceptibil panaceu universal, acela ar fi RELATIA. Nu in sensul a "cat mai mult timp petrecut cu copilul" - caci unii ar intelege ca trebuie sa isi dea demisia de la serviciu si sa stea acasa pana implineste copilul varsta majoratului. Mai curand in sensul de "a te cobori" la nivelul copilului si a-l face sa simta ca ii esti aproape, ca viata lui este importanta, si ca are ce sa invete de la tine.

Principiile pe care autorul spune ca le-a invatat chiar de la copii, sunt, cred eu, demne de atentia noastra:

• RESPECTUL - Si probabil ca bataia despre care a fost vorba mai sus nu reprezinta in nicio situatie o manifestare a respectului reciproc, oricat s-ar chinui unii sa demonstreze ca si-ar avea rolul in educatie. Daca promovezi respectul si bataia in acelasi timp, cred ca oamenii nu vor intelege nimic, din motiv de contradictie intrinseca.

• INCURAJAREA - Nu ar trebui sa va igrijoreze faptul ca aceasta incurajare se refera la a-l incuraja pe copil sa fie indaratnic si nesuferit, nu. De fapt, un copil indaratnic si nesuferit este un copil descurajat, un copil care a invatat sa se afirme pe o cale  inutila, fiindca nimic altceva nu a functionat. Cand un copil este observat si atunci cand face lucruri frumoase, nu mai are  nevoie sa se afirme prin indaratnicie.

• EXEMPLUL - Este, nu-i asa, capitolul la care suntem coringenti si am vrea sa ascundem sub pres incompetenta noastra. Din pacate, un copil va specula orice vulnerabilitate din personalitatea voastra si o va folosi drept scuza pentru a face acelasi lucru sau chiar pentru a duce opera inceputa de voi mult, mult mai departe. Intrebati-va daca este realist sa cereti copiilor lucruri pe care voi insiva nu le faceti. De la cine sa se inspire?

• DISTRACTIA - Un principiu sanatos al educatiei ar trebui sa fie natura relaxata si cordiala a interactiunilor. Cand este loc pentru umor si zambete in relatiile dintre noi, atunci si ascultarea este mai usoara. Distractia are darul de a crea conexiuni si de a le consolida si cred ca nu trebuie sa ratati nicio ocazie sa oferiti un exemplu de distractie in conditii de siguranta, in sanul familiei. Altfel, copilul va crede ca distractie inseamna sa faci o petrecere de prost gust, plina de excese de tot felul.

(1) Imaginea Peekaboo Barn, de Sal, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Kuzma, K., (2011), Ascultarea de Bunavoie, editura Viata si Sanatate, Bucuresti

Continue reading

responsabilitate

Informatie Egal Putere?

Viata privata a iubitei naste incertitudini uriase. Ce faci? In ultima vreme intalnesc tot mai multi oameni care au iluzia ca ar putea controla viata privata a celorlalti. Nu isi pot controla insa propria viata emotionala.  

Ma fascineaza persoanele care nu suporta incertitudinile si incep anchete cu detectivi privati sau fac astfel de anchete pe cont propriu. Este adevarat, situatia de a suporta incertitudinea este unul dintre cele mai odioase scenarii din viata unui om si fiecare dintre noi o gestioneazea, dupa propriile posibilitati. E bine sa stiti ca incertitudinea de la nivel mental se transforma in anxietate la nivel emotional - de unde si suferinta.

Una dintre cele mai interesante carti pe care le-am citit vreodata a fost scrisa de un roman Catalin Zamfir, si dezbate aspecte legate de existenta incertitudinii si rolul ei in viata noastra. A fost interesant sa aflu, spre exemplu modurile in care diferiti oameni isi gestioneaza incertitudinea: apelul la propriile cunostinte sau la propriile emotii, daca sunt foarte increzatori in astfel de resurse personale, sau, daca nu au atat de multa incredere in ei insisi, absorbtia incertitudinii se face prin intermediul apelului la instante exterioare:

• bunul simt comun si traditia - decidem in functie de "ce se face"

• carisma - cautam un raspuns la un lider carismatic din cadrul grupului

• criteriile mascate de alegere aleatorie - consultam horoscopul sau mergem la vrajitoare

• sfatul expertului - luam legatura cu un psiholog, avocat, inginer, profesor, etc

• recursul la norme - consultam regulile, regulamentele, normele si codurile de legi

Asadar, fiecare scapa de incertitudine asa cum se pricepe. Dar Catalin Zamfir, cred ca a omis cateva modalitati de a scapa de incertitudine, poate si pentru ca, la vremea cand a fost scrisa aceasta valoroasa lucrare, nu erau atat de raspandite. Eu insa constat ca la momentul prezent oamenii incearca tot mai mult sa scape de incertitudine in aceste 2 moduri ce nu se incadreaza in niciunul dintre punctele de mai sus: 1. recursul la o ancheta particulara (cu detectivi particulari) si 2. inceperea unei anchete proprii, pe internet.

Ambele situatii de mai sus, s-au raspandit in ultima vreme pentru ca, in trecut, cand nu existau firme de detectivi particulari si cand lumea nu incarca tot felul de date cu caracter personal in mediul online, toate informatiile pe care le-am putea afla in aceste moduri intrau la categoria "incertitudine ireductibila". Dat fiind ca societatea umana a evoluat, o mare parte din incertitudinea de zi cu zi a devenit "reductibila" - adica o incertitudine pe care o putem limita prin cautare de informatii suplimentare, nu obligatoriu cu ajutorul Google.

In conditiile actuale, primeaza abilitatea de a lucra cu informatiile care se afla pe internet, uneori la discretie, alteori, doar la discretia celor pentru care o parola nu reprezinta o bariera de netrecut, adica cei care au studii in domeniul informaticii, recunoscute oficial sau nu, sau care au prieteni in acest domeniu. Nu de putine ori am intalnit oameni care au spart parole ale unor conturi pe retele de socializare pentru a se convinge ca partenerul lor nu are o relatie in paralel cu o alta persoana.

Pe de o  parte, stii ca este putin exagerat, din perspectiva bunului simt, sa faci asa ceva. Pe de alta parte, nu poti sa nu admiri aceasta abilitate. Dar, daca te gandesti bine, aceasta "dezvoltare personala" in domeniul informaticii, se face cu pretul capacitatii noastre de a gestiona situatii cu incertitudine accentuata. Aveti grija deci in caz ca partenerul vostru este un "computer genius", in special daca este gelos din fire - puteti fi sigur ca va cunoaste toate secretele de pe internet. Nu exagerez.

Cealalta situatie despre care am vorbit - aceea de a angaja detectivi particulari pentru a face rost de certitudinile de care aveti nevoie, este similara, am putea spune, cu cea pe care tocmai am descris-o. Ambele sunt incisive, invazive si aproape la fel de lipsite de scrupule. Pe alocuri, ambele pot sa violeze cadrul legal, nu ca asta ar fi o problema atunci cand chiar... TREBUIE SA STII.

Dar stiti ceva? In final chiar vei sti. Ce vei face dupa aceea? Vei putea sa traiesti cu adevarurile descoperite? Ipoteza mea este ca nu iti va fi usor. Daca incertitudinea si anxietatea care te-au adus in aceasta situatie sunt atat de greu de suportat pentru tine incat ai fost nevoit sa recurgi la parghii care duc lucrurile atat de departe in viata privata a unor persoane care, s-ar putea ca nu iti (mai) datoreaza nimic (fosti parteneri, spre exemplu, ori persoane perfect necunoscute), mi-e greu sa cred ca vei reusi sa gestionezi emotiile care isi vor face loc in viata ta emotionala, in locul incertitudinii initiale.

De aceea, credinta mea este ca aceste actiuni disperate si riscante, nu sunt Solutia de care aveti nevoie in astfel de situatii, desi, imi dau seama ca recurgeti la ele pentru ca va stau la dispozitie. Sunt riscante pentru ca intr-o buna zi partenerul vostru s-ar putea sa afle ca i-ati spart parola si sa isi doreasca sa va demonstreze ca nu puteti controla ce simte el, chiar daca aveti iluzia ca puteti controla ce face el  pe internet sau in viata privata, la care are dreptul.

Apoi este riscant sa faceti asta si pentru ca sunteti incapabili sa va gestionati incertitudinile, anxietatea si, in general emotiile, lucru care se accentueaza pe masura ce descoperiti adevaruri neconfortabile. Oamenii fac multe lucruri exagerate atunci cand emotiile lor se afla in dezechilibru accentuat, cum ar fi actiunile auto-vatamatoare sau razbunarile. Ambele strategii lasa urme, iar unele dintre ele pot lasa urme chiar si pe un cazier judiciar. Nu stiu daca va doriti asta.

De la iluzia ca detii puterea pe internet, pana la iluzia ca detii controlul asupra vietii celuilalt nu este o distanta atat de mare. Oare, aceasta iluzie, ce te-ar putea determina sa faci data viitoare? Nu vreau sa va dau idei. Acest articol doreste sa va atraga atentia la ce altceva ati mai putea face in afara de incercarea de a controla viata privata a partenerilor sau a fostilor parteneri, ori a unor persoane pe care nici macar nu le-ati cunoscut inca.

Si, fireste, recomandarea mea este sa invatati sa va gestionati emotiile si sa invatati sa respectati regulile bunului simt, ce reprezinta un aspect primordial al relatiilor. In locul invadarii spatiului privat al acestor persoane, ati putea sa invatati sa acceptati anumite evidente pe care comportamentul lor vi le ofera oricum, si ati putea sa invatati sa va cereti drepturiile in cadrul acestor relatii, prin intermediul unui comportament afirmat. Nu in ultimul rand, cand gelozia si anxietatea va creaza probleme, nu uitati ca exista si psihologii, psihoterapeuti sau consilieri, care va pot sprijini in masurile voastre de amelioare a acestor aspecte ale personalitatii.

(1) Imaginea Intersections, de Giorgia Pallaro, via Flikr, sub licenta CC BY-NC 2.0

(2) Zamfir, C., (1990), Incertitudinea. O perspectiva psihosociologica, editura Stiintifica, Bucuresti.

Continue reading

victime

Familiaritatea Ucide

Nenea Iancu spunea ca daca vrei sa cunosti un om, trebuie sa te apropii de acesta. Dar daca doresti sa iti placa, atunci ar fi mai bine sa pastrezi distanta. Iar Mark Twain spunea ca familiaritatea aduce copiii si...  dispretul. Din fericire, nu intotdeauna, spun studiile.

Familiaritatea Ucide... Cu asa un titlu, ar putea fi un articol despre faptul ca majoritatea actelor de violenta pe care le suferim vin de fapt din partea unor persoane familiare: soti, iubiti, parteneri, prieteni, parinti, etc. Si poate ca aceste acte de violenta nu apar intamplator, daca tinem cont de faptul ca a cunoaste mai bine pe cineva are, statistic, efectul nefericit al diminuarii atractiei si simpatiei pe care o nutrim fata de acea persoana.

Da, este un fapt dovedit stiintific. A cunoaste pe cineva, a sti mai multe despre acea persoana,  o face mai putin interesanta si mai putin atragatoare. Dar nu chiar intotdeauna. Studiul respectiv a descoperit si faptul ca exista o anumita situatie, mai rara, ce-i drept, in care atractia nu dispare, dimpotriva, poate creste, cu toate ca a intervenit auto-dezvaluirea si cunoasterea inter-personala. Care sa fie aceea?

Studiul citat pare sa explice esecul universal si generalizat al casniciilor. Un terapeut de cuplu (Guy Corneau) le cerea participantilor la workshopul sau sa ridice mana in caz ca stiu un cuplu fericit. Apoi le-a cerut sa ridice mana daca stiu 2, 3 sau mai multe cupluri fericite. Cu cat crestea numarul de cupluri fericite, cu atat se rareau si mainile ridicate, pentru ca la 4, 5 cupluri fericite sa nu prea mai fie maini ridicate.

John Gottman, un reputat consilier de cuplu descoperise cu ceva timp in urma ceea ce el numise cei 4 cavaleri ce prevestesc divortul: criticile, evitarea responsabilitatii, blocarea comunicarii si ... dispretul. Cu alte cuvinte, fiecare relatie poarta in sine samanta divortului, doar datorita faptului ca, odata cu familiaritatea, se insinueaza dispretul, asa, cu de la sine putere. Ghinion, cum ar spune presedintele. Dar un ghinion generalizat! Avem toate motivele sa credem ca apropierea ne transforma in asa ceva:

Probabil ca in majoritatea (nefericita a) casniciilor, numai teama de ceilalti si evitarea rusinii de a face parte dintr-o familie destramata, ori compasiunea nutrita fata de copii mai reusesc sa tina cuplurile impreuna. Iar pe cei care nu reusesc sa vada mai departe de nevoile lor egoiste, nu le ramane decat sa iasa cat mai repede din aceste cupluri imperfecte si asfixiante. Pentru majoritatea cuplurilor asadar romantismul se transforma repede in munca - iar noi nu prea ne omoram dupa munca, nu-i asa?

La narcisisti se observa o tendinta de a pastra pentru sine majoritatea datelor relevante despre ei insisi, ca si cand ar sti intr-un mod intuitiv faptul ca auto-dezvaluirea nu ar face decat sa ucida iubirea pe care ei o asteapta din partea celor din jur, sau cum se numeste in literatura de specialitate "narcissistic suply", un fel de hrana pentru ego-ul lor fragil. Teama de inter-cunoastere in cuplu este ca si cand ai face un test pentru HIV si ti-ar fi teama sa te duci dupa rezultat...

Atunci care mai este rolul mult trambitatei auto-dezvaluiri, despre care vorbesc manualele de psihologia familiei si a cuplului? Se spune ca in absenta auto-dezvaluirii este foarte dificila apropierea propriu-zisa, iar in absenta intimitatii, relatiile nu sunt decat pseudo-relatii in care nevoia de solidaritate, de suport reciproc, este anulata inca de la inceput.

Dar in timp ce stabilim aceasta intimitate pentru ca avem nevoie de solidaritate si de activitati realizate in comun, se vede treaba ca numai de solidaritate nu avem parte... stiind mai multe despre celalalt devenim dispretuitori si, tocmai de aceea, dificil de suportat. Si cat de penibil este sa primesti acest dispret tocmai din partea persoanei de la care astepti suport, incurajare si solidaritate!

Cupluri fara auto-dezvaluire, daca ar putea sa existe, ar fi mai curand ridicole, stresante si pline de anxietate - vorba cantecului "cine sta la masa mea?". Se pare ca partenerii prefera mai curand dispretul decat un astfel de nivel de stres, iar casniciile, daca este sa dam crezare acestor date, se realizeaza fie din lipsa de inter-cunoastere, fie pentru ca ne resemnam cu un partener pe care, desi il dispretuim (fiindca l-am cunoscut), totusi il acceptam asa - e mai bun decat multi altii...

Dar ce conditii ar trebui sa indeplineasca cei doi parteneri pentru ca ei sa faca parte din categoria subtire a celor la care intercunoasterea si auto-dezvaluirea nu implica dispretul? Pana sa va impartasesc asta, iata care sunt recomandarile mele pentru toate cuplurile tinere sau recent formate:

>> Continuarea in Psihopedia PRO

(1) Imaginea Danger, de Patrick Theander, via Flikr, sub licenta CC BY-SA 2.0

(2) Corneau, G., (2000), Exista Iubiri Fericite?, editura Humanitas, Bucuresti.

(3) Gottman, (acc. Sept 10, 2016), The Four Horsemen: The Antidotes, website: Gottman

(4) Psyblog, (acc. Sept. 10, 2016), Familiarity Breeds Contept, website: Psyblog

Continue reading

resurse

Iubirea cu Nabadai

Ai constatat ca relatia ta se bucura de mai multe despartiri si impacari succesive, decat restul relatiilor. Dar intr-o zi observi ca "impacarea dulce" pur si simplu nu mai vine. Acest articol iti ofera 7 resurse pentru situatia in care ai fost parasit(a).

Tanara Nicole Peri (30) din Essex, UK, a devenit celebra dupa ce a primit un ordin de restrictie pentru fostul ei prieten Timothy Harris (25), care i-a fost alaturi intr-o relatie de tip ciclic, sau, cum se numesc acestea in spatiul anglo-saxon, "on-off relationship". Femeia l-a bombardat pe fostul ei partener cu tot felul de materiale media, fotografii si videoclipuri mai mult sau mai putin deocheate, sunandu-l pe acesta chiar si de sute de ori pe zi. Iata, nu-i asa, un lucru despre care am putea scrie un articol in Psihopedia!

Desigur, este un caz interesant pentru ca protagonista este femeie, dar este adevarat ca si barbatii pot sa se avante intr-un comportament cel putin la fel de spectaculos, dupa ce au fost respinsi in dragoste. Din pacate, multi barbati, nereusind sa isi gestioneze emotiile, pot recurge la masuri mult mai drastice decat ale femeilor, dintre care multe tin mai curand de domeniul psihopatologiei, dar, din pacate, si de domeniul jurisprudentei si al codului penal.

Am spune ca o relatie ciclica, adica o relatie cu multe impacari si multe despartiri, este o relatie bolnava, tocmai pentru ca are o evolutie imprevizibila, instabila, care inspira nesiguranta si implica multa suferinta. S-a observat prin cercetare, ca relatiile care incep ciclic, vor ramane ciclice, in majoritatea lor. De asemenea, relatiile ciclice, par a fi specifice mai curand adolescentei, cand, nu-i asa, nu prea stim ce vrem.

Totusi, cei care "se bucura", chiar si mai tarziu, de astfel de relatii, par a valoriza pasiunea, senzualitatea impacarilor, dinamismul si teatralitatea lor, care ii aduce in centrul atentiei prietenilor, sau chiar, in centrul atentiei publice, asa cum dovedeste exemplul relatiei dintre Nicole Peri si Tim Harris.

Dar aceasta valorizare nu este mutuala intotdeauna, si atunci, fireste, se ajunge la consecinte care vor transforma comedia intr-o drama apasatoare, unde apar ordinele de restrictie si chiar condamnarile de zeci de ani de inchisoare. Asta se intampla atunci cand unul dintre cei doi isi da seama ca nu isi doreste chiar atat de multa "celebritate" de la viata sa, si are modalitati mai bune de a deveni mandru de sine - realizarile profesionale, spiritualitatea, hobby-urile sau stabilitatea familiei, de exemplu. 

Circul apare de fiecare data cand ne controlam cu greu emotiile intense si, oricat ati incerca sa imi sugerati ca este normal sa fim oameni si sa simtim tot felul de chestii, trebuie sa tineti cont de faptul ca cei care reusesc sa se bucure de echilibru emotional nu ajung niciodata sa umple saloanele de psihiatrie sau sectiile de Politie. 

Inainte de a vorbi despre cat de sanatoase sunt relatiile ciclice si ce spun acestea despre noi, va propun cativa pasi pe care i-ati putea urma in caz ca ati fost parasit si suferinta din dragoste tinde sa va orbeasca si sa va transforme intr-un mare erou de dramoleta, intr-o Anna Karenina sau, intr-un Othelo, daca vreti. Iata ce va sugerez sa faceti daca ati fost parasit(a):

• Nu pierde si lectia! -- Despartirile au motive bine determinate, pe care, cel putin unul dintre cei doi, le considera intemeiate. Este util sa afli care sunt motivele REALE pentru care "ai primit papucii", pentru ca risti oricand sa repeti greselile respective, daca nu le constientizezi. Poate parea dificil sa ceri astfel de detalii, dar meriti sa stii si este rezonabil sa ti se ofere explicatia, daca o ceri intr-un mod convingator si cu bun simt. Motivele pot fi si ridicole, este adevarat, insa nu le minimaliza si nu te minti singur, cu explicatii confortabile (pe termen scurt) cum ar fi: "m-a parasit pentru ca este gelos el" sau "m-a parasit pentru ca sta prost cu stima de sine".

>> Continuarea in Psihopedia PRO

(1) Imaginea Love Hate, de Adam McGhee, via Flikr, sub licenta CC BY 2.0

Continue reading

santaj emotional

Oamenii de Piatra

In modul lor primitiv, psihopatii pot sa iubeasca. 'Te ador in taina, si totusi, nu ma intereseaza cine esti'. Catre ce fel de final ne poarta acest paradox nefericit?

Cat de atent esti la ceea ce se petrece in sufletul celor din jurul tau? Cat de mult iti pasa prin ce "chestii" trec membrii familiei tale? Sau cel putin iti pasa prin ce trece fiinta iubita? V-ar mira poate sa aflati ca suntem uneori atat de orbi la experienta celor din jur incat nici macar persoana iubita nu reuseste sa ne intereseze.  

Cum vine asta? Nu ati intalnit niciodata persoane obsedate de cineva dar pe care nu le intereseaza experienta subiectiva a celui sau celei care face obiectul obsesiei lor? Cartea lui John Fowless, Colectionarul, care probabil ca reprezinta inceputul neoficial al genului thriller, fara insa a-i putea reprosa superficialitatea caracteristica acestuia, prezinta prototipul acestui tip de relatie. (2) 

Fara o aparenta legatura cu romanul respectiv, priviti totusi acest videoclip.

O prezenta aproape magica reuseste sa decodifice expresia nonverbala a persoanelor pe care le intalneste. Probabil ca am putea sa facem si noi asta, daca am avea timpul, interesul si educatia necesara. Observarea starilor prin care trec cei din jurul nostru face parte din cultura noastra psihologica. Ce vei face cu observatiile astfel obtinute e o alta poveste...  

In romanul Colectionarul este vorba despre un tip care, proaspat castigator la loterie, achizitioneaza o casa intr-o zona izolata si aduce acolo, cu forta, pe femeia de care era obsedat, folosind o substanta pentru a o adormi. "Romantic", nu-i asa?

O tine acolo, fara a-i cere ceva si fara a o supune la cine stie ce, in afara de faptul ca o priveaza de libertate. E ca si cand hobby-ul sau legat de fluturi, pe care ii colectioneaza avid si meticulos, ar face un pas inainte... acum are un exemplar mai special - o studenta la arte, pe Miranda!  

Ceea ce m-a frapat la acest 'caz', este tocmai lipsa de empatie de care da dovada Frederick Clegg, protagonistul romanului. Lipsa de empatie, caracteristica atat psihopatilor cat si tulburarii de personalitate de tip narcisic, te misca prin primitivismul ei si "orientarea catre scop", in ciuda mijloacelor utilizate - caci in logica psihopatului, scopul scuza mijloacele, nu-i asa?

Ce iubeste acest tip la fata de care este atat de obsedat? Frumusetea? Prezenta fizica? In orice caz, pare mult mai putin interesat de emotiile fetei. Era el insusi sufocat de aceasta pasiune secreta si aproape ca ai ramane induiosat de forta emotiilor sale, daca nu ai stii ca ele au dus, in final, la ... suprimarea unei vieti nevinovate. Pur si simplu nu a gasit o alta cale de a-si manifesta iubirea... 

Iar unii dintre noi, pur si simplu suntem destul de ghinionisti incat sa dam peste un sinistru domn Clegg. De ce? Doar pentru ca asa este viata... Amintiti-va teoria mea despre coexistenta fiecarei oportunitati cu o catastrofa (3). Frumusetea Mirandei a fost, cu siguranta, oportunitatea si catastrofa propriei sale tinereti...  

Nu spun ca ar trebui sa ne dedicam intreaga viata observarii minutioase a emotiilor care ii incearca pe cei din jurul nostru. Ar fi contra productiv, nu-i asa? Cu toate acestea, exista cateva persoane la care tii si de care, intr-un fel, chiar depinzi. Merita sa observi prin ce trec acestea, si sa iti acordezi comportamentul la starile lor. Este, nu-i asa, o sansa pe care ti-o oferi tie insuti.

Nu vei regreta daca vei face acest pas in afara globului de sticla in care traiesti. Ce vei castiga? Cred ca vei castiga cel putin trei lucruri foarte importante, chiar esentiale: timpul, pretuirea si, poate mai presus de toate, relatia cu persoana respectiva.

Daca protagonistul din Colectionarul ar fi facut asta, probabil ca ar fi castigat si o constiinta mai curata... Caci e greu uneori sa traiesti cu povara alegerilor tale dar, s-ar parea ca este, in unele cazuri, singura speranta de a mai indrepta ceva. Daca nu cumva devine doar o specializare, o licenta a carierei tale de om fara suflet.  

Toate problemele sunt in esenta probleme ale relatiilor. William Glasser (4)

(1) Imaginea DSC03730, de Esteban, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Fowless, J.;(2007); Colectionarul; editura Polirom, Iasi

(3) Iftimie, M.; (2014); Terapia prin Catastrofa; website: Psihopedia

(4) Glasser, W,; (2008); Cum sa alegem fericirea, editura Curtea Veche Publishing, Bucuresti

Continue reading

respect

Amabilitatea in Relatie

Relatia functioneaza dupa principiul bumerangului. Primesti ceea ce oferi.  Uneori insa, educatia, face bumerangul sa nu se mai intoarca niciodata sau sa vina cu tot felul de surprize.

S-a vorbit despre numeroase valori ale unei relatii. Unii au ajuns sa creada ca nu exista nimic mai important intr-o relatie decat misterul. De parca ne-am putea hrani cu mister, sau am putea sa ne multumim cu un mister din partea celuilalt, atunci cand avem probleme sau suntem bolnavi.  

As vrea sa atrag aici atentia asupra amabilitatii, ca mijloc de cultivare a relatiei. Reputatul psihoterapeut belgian Andre Moreau, vorbea despre doua tipuri de parteneri: acordorii si dezacordorii (1).  

• Acordorii – asa cum le spune si numele, sunt cooperanti, optimisti, sunt capabili de apreciere si recunostinta, sunt capabili de gesturi frumoase si delicate fata de partener.

• Dezacordorii – sunt aceia care vad, mai mereu, paharul pe jumatate gol, le este greu sa aprecieze contributia celuilalt si sa isi exprime admiratia sau pretuirea fata de partener.  

Lesne de inteles, este destul de dificil sa faci ceva cu un dezacordor, care va avea mereu tendinta sa te critice, sa te devalorizeze si sa te coboare pentru a se inalta pe sine. Nevoia lor de auto-apreciere este greu de manifestat in alt mod si cel mai marunt detaliu va fi transformat intr-un prilej de furtunoasa si dramatica "reglare de conturi". Pe termen lung insa, aceasta atitudine isi va cere pretul – nimeni nu isi doreste sa traiasca cu o streasina stricata, nu-i asa?  

Acolo unde nu este formata disponibilitatea de a oferi, de a fi dragut, de a fi diplomat, de a aprecia si a manifesta recunostinta sau rabdare, iar fiecare interactiune cu partenerul se transforma intr-o vanatoare de greseli, intr-un permanent proces de la Nürnberg, cu exprimari ale indignarii, cu acuzatii vehemente si explozii necontrolate de furie, ei bine, va fi nevoie de multa rabdare de partea cealalta pentru ca relatia sa si dureze. Exista oare persoane atat de acordoare? Se pare ca da...  

Daca nu se intampla asa, am putea privi situatia ca pe o lipsa de compatibilitate intre cei doi. Uneori insa, s-ar putea sa devina o totala lipsa de compatibilitate a partenerului dezacordor cu ideea de cuplu, in general. Probabil ca in astfel de situatii, cateva sedinte pentru anger management (controlul furiei) ar fi bine-venite.

Psihoterapeutii si conslierii de cuplu vorbesc adesea despre efectul de bumerang. Este vorba despre reciprocitatea care ne forteaza sa platim celuilalt cu aceeasi moneda. Asa cum am vazut insa intr-un topic anterior, de regula, platim dublu, atat gesturile frumoase cat si pe cele neplacute ale celuilalt. Interactiunile intime nu sunt simetrice, dimpotriva, ele au tendinta sa escaladeze, fie panta raului, fie pe cea a binelui si frumosului.  

Efectul de bumerang dovedeste in ultima instanta ca ceea ce faci pentru partener, de fapt faci pentru tine insuti. Fireste, mai sunt si cazuri in care, celalalt chiar nu se simte, este obisnuit sa primeasca si mai putin sa ofere, are impresia ca este prea bun pentru aceasta lume, lucru care nu il face un partener de invidiat.  

Anumiti consilieri de cuplu (2), vin cu ideea de a spiritualiza relatia, considerand ca cel care ne este partener, ne este sufletul pereche. Privindu-l astfel, ne va fi mult mai usor sa il tratam ca si cand ne-am ocupa de propriile noastre nevoi. Ocupandu-ne de partener la acest mod, nu avem decat de castigat, caci efectul de bumerang functioneaza.  

Astfel, un cadou facut, se va intoarce la tine, iar un gest dragut nu va trece neobservat. Ne imaginam atunci ca partenerul „si-o va lua in cap” tocmai fiindca am facut atatea lucruri dragute pentru el. E insa la fel de evidenta situatia in care partenerul si-o ia in cap atunci cand il tratam ca si cand nu ar exista, cand nu ne preocupa niciodata ce crede, ce simte si ce doreste.  

Dintre cele mai „tembele” tehnici care lucreaza tocmai cu perceptiile si cu atitudinile noastre fata de cuplu, voi aminti Jurnalul Recunostintei, pe care il recomand eu insumi. Reintalnesc adesea clienti care imi spun ca inca mai pun CBK-uri pe frigider sau pe calculator. CBK-urile sunt propozitii apreciative prin care ne manifestam recunostinta pentru ceva anume. Ele incep cu formula „Ce bine ca .......................”.  CBK-urile se pot referi la partenerul de viata.

Dar am putea sa punem in uz si Jurnalul Amabilitatii (2), prin intermediul caruia sa inregistram gesturile dragute pe care le-am facut in fiecare zi fata de partenerul nostru. De asemenea, in Jurnalul Amabilitatii, ne putem pune la treaba fantezia, pentru a ne gandi ce gesturi dragute am putea sa facem pentru partenerul nostru maine si in zilele urmatoare. Bizar, nu?

Am intalnit si clienti care imi spun direct ca ei nu vad rostul manifestarilor de apreciere sau al acestei intregi „sarade” asezonate cu mici laude, multumiri si dragalasenii. „Dom’ne eu nu sunt genul care face asa ceva si gata!” Recunoastem oare niste colti ai dezacordorului aici?  

Problema este ca nimeni nu e genul care face gesturi dragalase, care rabda, care iarta si care apreciaza. Ne nastem usor salbatici si, daca suntem incurajati, ramanem asa pentru multa vreme. Sunt insusiri pe care civilizatia ni le cere pentru a ne putea descurca in sanul acesteia. Sper ca aveti ce sa oferiti partenerilor vostri pentru ca ei sa va treaca cu vederea aceasta atitudine de piatra. Cand mergeti insa la psiholog, nu va asteptati la pastile de bun simt. Am zis!

(1) MOREAU, A.; (2006) Dragoste si Sexualitate - vol. 1, editura Trei, Bucuresti

(2) RICH, H., KRAVITZ, H.L.; (2006) Casnicia Perfecta, editura Teora, Bucuresti

(3) Imaginea What do you think they are talking about? via Flikr, sub licenta CC BY-NC-SA 2.0

Continue reading

respect

Oameni de Onoare

In caz ca se simtea nevoia, va ofer posibilitatea sa faceti comparatia intre mafiotii lor si mafiotii nostri, intr-un articol - omagiu, despre Giovanni Falcone, judecatorul care a pus Cosa Nostra "pe butuci".

Nu am multe modele in viata. Sunt cativa oameni pentru care am un respect deosebit - printre acestia Ben Carson, primul medic neurochirurg care a separat creierele a doi gemeni siamezi, si Giovanni Falcone, judecatorul italian care a pus Cosa Nostra "pe butuci", cu ocazia procesului "maxi", care a avut loc in anul 1986, la Palermo. Nu a fost degeaba numit procesul maxi - chiar este considerat cel mai mare proces din istoria justitiei. Numarul acuzatilor si al condamnarilor, amploarea sociala, buncarul special construit sau fortele militare implicate ar fi doar cateva argumente.  

Falcone este un model demn de urmat nu doar pentru sacrificiul de sine de care a dat dovada, si pentru inaltul profesionalism si eficienta sa, ori pentru versatilitatea si abilitatile sale profesionale, ci si ca om: era de o discretie si de o integritate rar intalnite. A si murit impreuna cu sotia sa, intr-o explozie - mafia dinamitase soseaua, la propriu, pentru a-si elimina adversarul de moarte. Din fericire, Falcone isi facuse deja treaba, a dus lupta la bun sfarsit si a reusit chiar sa scrie o carte despre mafie - ca un testament informational despre fenomenul care a ingrozit lumea si a tinut Italia sub teroare si pe care el, judecatorul, il cunostea ca nimeni altul.  

Nu sunt Robin Hood, nici macar un kamicadze, cu atat mai putin un misionar. Nu sunt decat un servitor al Statului, care activeaza intr-un teritoriu ostil.  

Daca in copilarie se intrebase ce cariera sa aleaga intre cea de medic si cea de magistrat, cred ca, intr-un fel, le-a ales pe ambele - un medic care vindeca societatea de teribila boala care o inlantuise. Nu s-a putut resemna cu o slujba marunta, in care sa judece cauze civile. El insusi un sicilian, crescuse in atmosfera apasatoare si macabra instituita de mafie in Sicilia, iar vocatia de Salvator, pare ca si-a spus cuvantul. Dar un salvator care moare in prima zi, sau care, in mod ridicol, moare de frica, nu era de niciun folos societatii...  

A trebuit sa fie "rece ca un sarpe" (i se spunea asta), si, intr-un fel, a trebuit sa fie cu un pas inaintea mafiei, in toate privintele. Daca l-ati admirat poate pe Corrado Cattani, comisarul care le venea de hac "baietilor rai", ei bine Falcone este eroul originar, cel de la care pornesc toate povestile. Nu avea amanta tanara insa, si nici nu arata ca un sex simbol. Uneori imi este greu sa imi dau seama ce il motiva pe acest om, care pare sa fi venit cu o misiune de la Dumnezeu - eliberarea de rau. Si pentru ca eu cred in buna prietenie cu sine, ei bine, Falcone este genul de om care a dus acest concept acolo unde cu greu l-ai mai putea intelege - cat de prieten cu sine sa fii, cand ti-ai "facut de lucru" cu cei mai periculosi tipi de pe fata pamantului?  

In cartea pe care a scris-o despre Cosa Nostra (Treaba Noastra), Falcone vorbeste despre 6 cercuri concentrice care constituie fenomenul: 1. Violenta 2. Mesajele 3. Conexiunile 4. Organizatia 5. Profitul si 6. Puterea. El ne arata mafia asa cum nimeni nu a cunoscut-o: o forma de organizare ce tinde spre perfectiune, prin reguli, atitudine si pedepse pline de cruzime. In mod interesant, cruzimea nu este niciodata gratuita, dimpotriva, ea este ultima solutie la care se apeleaza. De asemenea, contrar ideii promovate in  filmele in care se face risipa de suc de rosii, este preferata strangularea sau disparitia (lupara bianca), care au numeroase avantaje.

Daca crima era cu adevarat spectaculoasa (prin explozie de exemplu), spune Falcone, este asa pentru ca nu exista nicio alta cale de a elimina respectiva persoana. De fapt, cand cineva incepea sa devina incomod pentru mafie, exista o progresie, incepand cu hartuirea cu telefoane sau carti postale sinistre, sau incercarea de a muta, respectiva persoana intr-o alta locatie sau functie, prin intermediul unor referate false sau obtinute cu forta, din partea unor sefi corupti. Abia in final, cand nimic nu a dat roade, venea crima, care de regula le reusea foarte bine. O parte dintre aceste metode ne suna familiar, nu-i asa? Vezi cazul Berbeceanu!

Termenii elogiosi pe care ii foloseste pentru a descrie mafia, aproape ca te surprind. Ma intreb daca aceasta era o strategie prin care Giovanni Falcone isi negocia viata, el, judecatorul pe care il respectau toti italienii de buna credinta, dar pe care nimeni nu il dorea drept vecin... De ce oare?  

Imperativul categoric al mafiotilor care se rezuma la formula "sa spui numai adevarul" a devenit parte din etica mea personala, mai ales in ce priveste raporturile mai importante din viata mea. Iata deci o lectie de morala pe care, in mod ciudat, am primit-o de la mafia. 

In fine, aceasta aventura a sfarsit prin a-mi contura mai clar in minte notiunea de Stat. Din doua motive: pentru ca am inteles din confruntarea mea cu Statul-mafie, cat de functional si eficace este accesta in comparatie cu Statul de drept, si in functie de aceasta, cat de necesar este de a-l cunoaste perfect pentru a-l putea combate. (...) 

In Sicilia, tocmai impletirea intre incalcarea legilor si violenta primitiva a creat fenomenul Mafia. Daca ne gandim bine, mafia, in esenta ei, nu reprezinta nimic altceva decat expresia unei nevoi de ordine, deci de Stat. (...) 

De multe ori mafiotii mi se par cele mai rationale persoane intr-o lume plina de nebuni. De ce oare persoane care au calitati intelectuale atat de evidente sunt constranse sa-si inventeze o activitate criminala pentru a putea supravietui cu demnitate?  

Daca exista oameni de onoare in peninsula, atunci, nu ma indoiesc ca Giovanni Falcone este primul dintre acestia. Totusi, in anomia care caracteriza Sicilia, "oamenii de onoare", adica mafiotii, erau sensibili la semnele de respect care veneau din partea celorlalti. Ei insisi incercau sa induca ideea de prestigiu personal si nu suportau tradarea. Omerta, sau legea tacerii era aceea care facea interogatoriile sa devina foarte seci - nimeni nu spunea nimic, toti taceau... Sau daca spunea, stia ce il asteapta. Cel ce vorbeste despre Treaba Noastra, nu mai e in siguranta nici in puscarie si nici in afara acesteia... Cu toate acestea, Falcone a obtinut cooperarea unora dintre ei - poate ca stia cum sa-i ia!  

Falcone avea si umor. Un umor negru, ce-i drept: isi imagina impreuna cu colegii sai cum va suna anuntul legat de moartea sa, publicat in necrolog. Daca unii se tem sa iasa din casa, pentru ca exista o sansa din 100 sa fie jigniti, ignorati, umiliti, sau poate inselati in iubire, ei bine Giovanni Falcone avea o sansa din 100 sa nu fie executat ziua, in amiaza mare, daca ar fi iesit din casa, la o plimbare... Dar, s-ar parea, ca el se gandea bine cum sa foloseasca aceasta sansa in mod judicios. Si, poate ca intelegea ca el insusi se nascuse din nevoia Italiei de repere morale, lucru care il facea sa isi joace bine sansele.

In mod paradoxal, Flacone pare sa fi invatat multe de la mafie - acel conservatorism, discretia, abilitatea de a administra detaliile si capacitatea de a se adapta la conditii de viata dintre cele mai dure. El vorbeste despre faptul ca cei propulsati in varful ierarhiei mafiei erau aceia care dadeau dovada de auto-control, de disciplina si devotament. Aceia care, odata cu banii obtinuti, nu reuseau sa isi tina in frau dorinta de lux, petreceri si femei, erau pur si simplu eliminati sau marginalizati in organizatie. Mafia are nevoie de oameni seriosi, pentru ca, spune Falcone, mafia a aparut ca urmare a nevoii de organizare. 

Eroul luptei anti-mafia da dovada de o gandire profunda si, pe alocuri, plina de lirism. El vedea in mafie un soi de protest al Siciliei, ignorate de Stat. Pe cat de mult ar fi vrut statul sa o ignore, pe atat de proeminenta devenea Sicilia. Din pacate, nu in latura frumoasa a lucrurilor, ci doar prin problemele ei sociale.  

Nu a fost dintre cei care se intimidau la prima arestare facuta, in momentul cand primeau vederi cu sicrie sau telefoane de curtoazie "cosciugul este gata, domnule", rostite printre dinti, cu un accent sicilian, ironic si sinistru. Iar daca exista ceva atat de bine pus la punct precum Cosa Nostra, se pare ca a trebuit sa apara si ceva atat de uns cu toate alifiile, precum Giovanni Falcone. El le-a aratat "oamenilor de onoare" ce este un om de onoare - termen impropriu folosit de mafioti, ca o insulta adresata valorilor bunului simt.  

Nu in ultimul rand, Falcone demonstreaza in cartea sa, ca mafia este un produs sicilian, care are multe in comun cu Sicilia in sine. El observa ca pana si literatura siciliana (Pirandello, Sciascia), este patrunsa de spiritul sicilian al mortii, pesimismului, singuratatii. Sicilienii detesta manifestarile emotionale care, am spune, sunt caracteristice italienilor. Ei tac oricum, nu doar pentru ca ii obliga Omerta sa taca - asa sunt ei. Istoria i-a invatat sa nu asculte decat in aparenta de altii, dupa cum Sicilia s-a aflat in stapanirea multora de-a lungul timpului, dar sicilienii nu au prea avut ce imparti cu acestia.  

Cartea nu e doar despre mafie. Ea este despre Falcone - eroul modern, care, in modestia sa, i-a pus intr-o lumina blanda pe dusmanii sai de moarte, adica "pe oamenii de onoare", pentru care, se pare ca manifesta un respect autentic. Giovanni Falcone a pus civilizatia mai presus de sine si de viata sa. Nu va cer sa pastrati un moment de reculegere. Puteti in schimb sa vorbiti despre acest om cu prietenii sau copiii vostri.

Falcone, G., Padovani, M.; Cosa Nostra, Le Juge et les "Hommes d'Honneur", Austral, Paris, 1991

Continue reading

virtute

Caracterul Este Sexy

Poate ca ati fost deziluzionati si voi de momentul cand o persoana atragatoare a deschis gura… Uneori te intrebi daca se comporta dezagreabil intentionat, pentru a castiga spatiu…  

Se spune ca frumusetea este in ochii privitorului. Cu alte cuvinte, indiferent de ceea ce se poate aprecia in mod obiectiv ca fiind frumos sau urat, fiecare dintre noi poate ajunge la o concluzie proprie in aceasta privinta. Da, frumusetea exterioara poate fi apreciata obiectiv in functie de armonia trasaturilor, de simetria acestora, de prospetimea sau aspectul ingrijit, tanar si placut al infatisarii.

In acelasi timp, se poate spune ca anumite detalii din prezenta celuilalt ne pot sugera anumite lucruri despre acea persoana, iar acestea vor avea un efect in evaluarile pe care le facem. De exemplu, s-ar putea sa apreciem pozitiv faptul ca respectiva persoana are un statut privilegiat – doar traim intr-o societate de consum – sau sa fim incantati de faptul ca este un expert, ori o autoritate intr-un anumit domeniu.  

Faptul ca o persoana este bine privita de intreg grupul poate, de asemenea sa lase o buna impresie. Iar daca cineva se prezinta pe sine ca fiind posesorul unor calitati rar intalnite – generozitatea, eleganta manierelor sau spiritualitatea, este in masura sa atraga atentia noastra si evaluarile cele mai favorabile.  

S-a descoperit de ceva timp in domeniul psihologiei sociale ca persoanele care arata bine si sunt atractive din punct de vedere sexual, fac obiectul unor evaluari pozitive automate – vezi efectul de Halo. Asa cum am mai spus, acest efect presupune faptul ca o persoana atragatoare sexual va crea in mod automat impresia ca este in acelasi timp si buna, onesta, generoasa ori un bun profesionist, ceea ce nu corespunde realitatii intotdeauna. 

Intrebarea este: se poate petrece si reciproca? Altfel spus, este posibil ca bunatatea, amabilitatea si eleganta manierelor sa aiba efectul sporirii evaluarilor pozitive in ce priveste atractivitatea fizica? Este sexy sa ai un caracter frumos? Da, suntem o cultura a prezentei fizice, si a judecatilor superficiale, dar nu ma indoiesc ca vi s-a intamplat si voua sa fiti cu totul deziluzionati de momentul cand o persoana cu suficient sex appeal a deschis gura pentru a vorbi.  

Ei bine, un grup de cercetatori, a descoperit ca atunci cand evaluam fotografii ale unor persoane si ni se sugereaza ca acestea sunt posesoare ale unor trasaturi de caracter precum amabilitatea, onestitatea sau dimpotriva, rautatea si lipsa de scrupule, aceste sugestii au un efect in ce priveste evaluarea atractivitatii sexuale – cei « buni » sunt in acelasi timp si atragatori iar cei « rai » sunt in acelasi timp si mai putin atragatori sexual . Deci caracterul chiar conteaza!  

Concluzia ar putea fi una surprinzatoare – daca iti doresti sa iti imbunatatesti atractivitatea sexuala, s-ar putea ca operatia de marire a sanilor sau de aranjare a nasului sa fie cu totul surclasate in eficienta de eforturile de a cladi un caracter previzibil si care inspira incredere. Cu alte cuvinte, iarasi, poate ca nu de chirurgul estetician aveti nevoie ci de un psihoterapeut.

Yan Zhang, Fanchang Kong, Yanli Zhong, Hui Koud (2014)  Personality manipulations: Do they modulate facial attractiveness ratings?  Academy of Educational Science, Huazhong University of Science and Technology, Wuhan 430074, China.  

Continue reading

virtute