Paraziti de Lume Noua

Uneori, mai important decat salariul in sine, sunt obisnuintele pe care ti le formezi cu ajutorul acelui job. Fiindca la inceput ne facem obiceiuri si apoi obiceiurile ne fac pe noi. Iar parintele este cel responsabil pentru obiceiurile pe care ti le formezi la inceput.

☆ ☆ ☆

Descoperim impreuna cu intreaga societate modul in care drogurile influenteaza noua generatie dar cred ca nu suntem multi cei care intelegem ca drogurile sunt doar un simptom al unor procese mult mai subtile si care tin de dinamica familiei. Mai mult decat atat, exista persoane si chiar influenceri cu puncte de vedere stranii, pe care si le propaga cu intreaga forta a retelelor de socializare. Mi-am propus sa va fac cunoscut un astfel de punct de vedere, luat in serios de mii de persoane. Persoana care il propaga nu este specialist in parenting sau in psihologia familiei dar asta nu inseamna ca nu are extrem de multi urmaritori ce vin, la randul lor, cu idei noi la fiecare postare si amplifica ceea ce s-a afirmat initial.

Mai, stati oleaca, eu nu inteleg, de ce este obligatoriu sa te duci si sa te spetesti pe restul de la paine, care-i scopul? Atata timp cat Vasilica nu vrea sa munceasca pe 3 bomboane si o punga de seminte, sa n-o faca. Nu inteleg cum si de ce e asta suparator pentru altcineva. Nu inteleg mentalitatea asta 'Ne-a fost noua rau si e normal sa le fie si altora'. Foarte bine ca nu mai accepta salarii de 2000 de lei, asa o sa-ti creasca si tie salariul, tanti. Da mi se pare normal sa nu vrei sa muncesti cu 12 lei pe ora, ce-i asa wow aici? De ce ne comportam de parca is gresiti copiii aia si nu salariile? _Utilizator Facebook anonim

Pana aici totul are sens, cu toate ca nu prea sta in picioare acest asa-zis boicot: patronii nu cresc salariile asa cum isi doreste Vasilica, in schimb aduc oameni din Asia care lucreaza fix pe restul de la paine. Dar sa trecem peste asta! Pe cand studiam Etica la programul de master pe care l-am absolvit, am descoperit ca in acest domeniu exista doua scoli de gandire: cea utilitarista si cea deontologista. Am sa va prezint in mod schematic diferentele dintre cele doua:

DEONTOLOGIA ~ (Immanuel Kant) pune accentul pe moralitatea actiunii si nu pe consecintele acesteia. In viziunea deontologista este mai important ca actiunea aleasa sa fie corecta din punct de vedere moral, chiar si daca urmarind corectitudinea si respectarea unor principii morale (sa ai un job, sa nu lenevesti, sa nu fii parazit, etc) vine cu anumite dezavantaje (salarii mici, frustrari, putin timp liber, etc)

UTILITARISMUL ~ (John Stuart Mill) pune accentul mai curand pe consecintele actiunii iar actiunea corecta este aceea care produce rezultatele cele mai bune. Utilitarismul promoveaza drept valori supreme fericirea si placerea dar recunoaste faptul ca fericirea proprie depinde de fericirea celorlalti, deci nu poate fi una egoista, dimpotriva. Din perspectiva utilitarista, ar fi de preferat sa nu iti iei un job daca rezultatul nu iti satisface aspiratiile si nici nu gasesti unul care sa ti le satisfaca.

In punctul de vedere anonim prezentat mai sus observam ca exista o perspectiva utilitarista, chiar daca rationamentul nu sta in picioare (cineva tot vine sa lucreze, fie si din Asia). Persoana nu este interesata de corectitudinea morala a actiunii sale (a refuza sa munceasca) ci mai curand de ideea de fericire, satisfactie si rezultate. Problema cu acest mod de a gandi este urmatoarea: Daca copiii care sunt sfatuiti sa refuze joburile slab remunerate nu ar dispune de o sursa de venit, acestia ar fi pur si simplu nevoiti sa traiasca pe strada, din mila trecatorilor sau sa gaseasca o alta solutie, legala sau mai putin legala.

Mai intai ne facem obiceiuri iar apoi obiceiurile ne fac pe noi. John Dryden

Iar daca lucrurile stau asa, trebuie sa luam in discutie si actiunea celor care sponsorizeaza acest stil de viata - no school, no job, no problems, in conditiile in care, asa cum arata statisticile, acesta a luat amploare nu doar in tara noastra ci si pe intreg continentul european, chiar si in tarile unde salariile sunt mai bune, cum ar fi Italia. In domeniul parenting-ului se considera ca atunci cand parintele face in locul copilului lucruri pe care acesta ar putea si ar trebui sa le faca el insusi, avem de-a face cu ceea ce se cheama rasfat. Iar rasfatul, nu ne-ar deranja pe noi, cei din afara familiei respective, daca nu ar fi un abuz parental.

Ei bine da, copilul care ajunge sa consume droguri si sa faca accidente este probabil victima principala in aceasta poveste. Rasfatul este considerat abuz pentru simplul fapt ca atunci cand facem ceea ce ar trebui sa faca copilul, acesta ramane dependent de noi iar abilitatile lui (profesionale, inter-personale, de gestionare a emotiilor, etc) raman nedezvoltate. Pe termen lung, rasfatul are consecinte precum dependenta, iresponsabilitatea si comportamentul sfidator sau lipsit de respect. Copilul rasfatat nu poate accepta situatia in care i se spune nu, este nemultumit de ceea ce are si are nevoie de tratament special - de unde si dificultatea de a mentine un loc de munca.

Si trebuie sa ne mai punem o intrebare. Oricat de bine argumentata ar fi decizia de a refuza un loc de munca si a sta acasa, pe banii parintilor (creste prosperitatea societatii, nu ne spetim, nu ne pierdem timpul, etc), oare ce fel de oportunitati se nasc in viata unui tanar adult atunci cand are atat de mult timp liber la dispozitie, pe care nu il foloseste pentru a obtine educatie, nici pentru a castiga bani si nici nu dispune de experienta de viata a unui pensionar, pentru a putea valorifica acest timp? Si din pacate, asa cum va imaginati, oportunitatile nu sunt cele mai pozitive, in conditiile in care, la aceasta varsta ne dorim sa fim in centrul atentiei, sa contam, sa fim conectati si sa excelam in ceva.

Pe fondul acestor nevoi ramase nesatisfacute apar tot felul de comportamente aberante prin intermediul carora adolescentul incearca sa obtina niste confirmari ale faptului ca exista si el. Aici se face simtit abuzul parintelui - in acest gol interior care se naste in psihicul odraslei pe care doreste sa o protejeze de viata reala dar in schimb nu face decat sa-i amplifice dependenta si neajutorarea. Din dorinta de a compensa acest sentiment de a fi mic, neajutorat si dependent de parinti, adolescentul incepe sa faca foarte mult zgomot, sa se laude cu lucruri imaginare si sa se comporte ca un clown.

Trebuie sa stiti insa ca, in mod paradoxal, opusul rasfatului nu este autocratia si agresarea fizica a copiilor ci o educatie bazata pe respect. Unde respectul nu inseamna nici a-ti bate copilul, a-l umili, a-l hartui sau a-l cicali dar nici a face lectiile sau a merge la job in locul copilului, daca a implinit varsta legala pentru a-si castiga singur existenta. Printr-o educatie plina de respect, un parinte are scopul de a-si ajuta copilul sa deprinda obisnuinte care il vor ajuta sa devina independent, puternic, responsabil, si cooperant cu ceilalti membri ai societatii.

Iar ca sa revin la discutia despre deontologism si utilitarism, uneori, in viata noastra, este mai important sa iti faci niste obiceiuri care te ajuta pe termen lung (cooperarea, punctualitatea, gestionarea unor resurse limitate, gestionarea frustrarilor, etc) decat sa iti atingi (rapid) scopurile privind prosperitatea materiala, in special in conditiile in care prosperitatea materiala este deja primita in dar din partea familiei si nu trebuie sa faci eforturi pentru a o obtine.