Amintiri din Epoca de Aur

Epoca de Aur era ca atunci cand intri pe un site nou si esti intampinat cu niste "cookies". Abia astepti sa gasesti butonul ala verde pe care scrie "Accept Toate", doar ca sa fii lasat in pace, fiindca stii ca nu ai o alta optiune decat sa "accepti orice", iar in acest cadru de referinta sa-ti cauti fericirea, in caz ca mai este loc si pentru asa ceva.

☆ ☆ ☆

Fiindca incep sa ma numar printre putinii care au trait "pe propria piele" si in mod constient ceea ce s-a numit "Epoca de Aur", dar si pentru ca unii dintre noi incep sa uite partile mai putin placute ale acestei perioade din istoria Romaniei, mi-am propus sa comentez un articol aparut pe Facebook legat de dictatorul Nicolae Ceausescu. Dupa cum spuneam, unii simt ca, poate, in acea perioada, Romania realiza mai multe lucruri decat in prezent si asta ii determina sa dezvolte un fel de "melancolie comunista". Dar mai bine sa va reproduc acest citat:

Duminica - zi de relaxare...dar şi de meditaţie! Ce-ar fi să medităm la vorbele unui mare filozof?!? 🤓 PETRE ȚUȚEA DESPRE CEAUȘESCU: „Când voi muri eu, după mine rămâne un singur mare naţionalist în care să credeţi, Ceauşescu. Nu ştiu eu cât de comunist e el, dar  ţine cu naţia asta, să ştiţi de la mine. Ăsta e român adevărat. Ţine cu noi!”       Destinul a făcut să moară Ceauşescu înaintea lui, şi el, Petre Tuțea, a spus:       ”Aţi văzut domnule, era mai mare naţionalist ca mine, că l-au omorât înaintea mea.”        "Ceaușescu a condus România timp de 24 de ani. Nu se poate spune că era „bine” pe vremea lui Ceaușescu, dar puțini știu cum era România înainte de Ceaușescu!   Acest conducător a fost pentru țara asta ceea ce au fost Kemal Ataturk pentru Turcia si Abdul Nasser pentru Egipt :TATĂL NAȚIUNII!      Ceaușescu a scos România din Evul Mediu, de la lumina lumânării, la lumina electrică, de la carul cu boi, la intreprinderi producătoare de automobile, camioane, tractoare, locomotive și avioane…      Nu știu daca, păstrând proporțiile, există performanțe asemănătoare in istorie – poate Ramses cel Mare. Ceaușescu a dictat să se ridice școli, spitale, diguri, baraje, hidrocentrale, căi ferate, aeroporturi, baze militare subterane, lucrări hidrotehnice portuare, flote de avioane și vapoare, irigații pe mii de hectare, poduri impresionante, ba chiar si... autostrazi. In 24 de ani amărâți a plătit datoriile și a dublat populația urbana.     De fapt este incredibil. Dacă știți despre ce vorbesc veți vedea că performanțele lui Ceaușescu frizeaza imposibilul.'' "Să dăm Cesarului ce este al Cesarului!  A fost și bou prin cultul personalității, dar pe lângă ce a făcut, ar trebui să i se ierte... Și, peste toate astea, a păstrat DEMNITATEA acestui popor de.....tâmpiți".

Recunosc faptul ca exista tentatia de a idealiza acea epoca, tocmai fiindca Ceausescu nu a ratat nicio ocazie de a se adresa posteritatii prin intermediul "implinirilor marete", ca sa parafrazez un cantec patriotic comunist care imi rasuna in minte chiar si acum, dupa atata amar de vreme - "traim decenii de impliniri marete" era un cantec patriotic difuzat in mod obsesiv la radio si televizor, probabil in scop motivational si pentru stima de sine a noastra, a celor care traiam aceste decenii de impliniri marete, ca nu cumva sa uitam ce anume traim. S-ar parea, potrivit citatului de mai sus, unii chiar luau in serios aceste imnuri. 

Pentru noi, restul, cantecele patriotice respective semanau cumva cu imnurile bisericesti, care nu trebuie sa sune extraordinar, caci rolul lor nu este sa incante urechea, ci sa genereze evlavia, obedienta, umilinta. Cantecul este doar unul dintre instrumentele puse in miscare de culte - iar in cazul Epocii de Aur vorbim despre ceea ce se cheama cultul personalitatii: o forma excesiva de a promova admiratia si devotamentul fata de o anumita persoana, de regula o celebritate din sfera politicii sau un conducator militar care a reusit sa acapareze intreaga putere a unui stat si isi doreste sa mentina aceasta situatie cu orice pret. 

Astazi, mai pomenim de Ceausescu doar fiindca gandirea noastra este polarizata intre plus si minus, intre ceva de care vrem sa fugim si ceva catre care aspiram. Ca si numele lui Adolf Hitler,  numele Ceausescu este invocat mult prea des, ca fiind polul a tot ce este mai rau pe lumea asta. Si de fapt nimeni nu merita sa fie comparat cu dictatorul, tocmai fiindca nimic si nimeni din viata noastra actuala nu seamana cu regimul comunist al lui N. Ceausescu. Dar e de inteles ca ii detestam pe unii contemporani si vrem sa ii umilim, asemanandu-i cu "intunericul insusi", adica cu Ceausescu.

Ceea ce este interesant e faptul ca realizarile ceaușiste, despre care ati citit mai sus, sunt o realitate. Nu asta e problema, ci faptul ca unii dintre noi chiar au uitat pretul platit de popor pentru ca dictatorul sa ramana in istorie ca fiind "Acel Conducator Suprem" care ne-a scos din starea primitiva in care ne-am aflat si ne-a adus "pe noi culmi de civilizatie si progres", ca sa citez un cliseu al acelor vremuri, greu de uitat dupa ce l-am auzit toata-ziua-buna-ziua, in mod abuziv. 

Dar acesta era cel mai neinsemnat dintre abuzurile suferite. Tot la fel si lipsurile, alimentele rationalizate si cozile interminabile unde puteai socializa cu vecinii din cartier. Adevaratul abuz era altul: acela ca nu aveai optiuni. Poporul "canta pe o singura voce", impusa prin structuri de partid perfid organizate, cu tentacule de caracatita, in toate domeniile de activitate. Daca exista o singura voce care indraznea sa cante potrivit cu propria constiinta, aceea era eliminata prin strangulare - adica prin consecinte de o brutalitate incredibila.

Comunismul romanesc a fost o distopie in toata puterea cuvantului. Eram spalati pe creier de mici, astfel incat nici macar nu ne puneam problema "gandirii divergente". Poate de aceea ma trec fiori reci acum cand vad pe Facebook mesaje de tip "niste independent fact-checkers au spus ca daca vrei sa ai opinii trebuie sa le ai in alta parte, de exemplu la tine acasa.". Bine, sunt formulate diferit dar cam asta este ideea. Problema este ca genul acesta de atitudine totalitara nu poate sa dureze la nesfarsit si nu poate sa ramana fara consecinte. 

Asa cum in parenting, stilul parental autoritarist, caracterizat prin comunicare unilaterala, relatie de subordonare si incercarea de a controla absolut orice domeniu al vietii private are drept consecinte mutilarea stimei de sine sau razvratirea, tot la fel, regimul totalitar al lui Ceausescu, oricat de bine ne-ar fi spalat creierul, nu putea sa duca, in cele din urma, la altceva decat de-personalizare sau razvratire. PCR-ul (partidul comunist roman) controla in proportie de 100% viata publica, presa, evenimentele de tot felul, pana si arta produsa in acele vremuri purta amprenta ridicola a cenzurii partidului.

In aceste conditii, oricate lucruri am fi realizat noi sub conducerea lui Ceausescu, si nu au fost putine, asa cum spune si citatul de mai sus, ei bine, pentru oameni erau lipsite de semnificatie - nimeni nu mai credea in viziunea glorioasa a dictatorului tocmai fiindca nu ni se oferea alternativa. Cand PCR-ul "se intorcea cu spatele", fiecare dintre noi isi lua revansa, asa cum se pricepea mai bine: se faceau aluzii (numite soparle), se idolatriza occidentul, privind filmele acestuia in mod clandestin, se asculta Radio Europa Libera sau, un mod foarte comun de a ne lua revansa era furtul din intreprinderi - care devenise un gest mai curand nobil, revolutionar. 

Cu cat incerca PCR-ul sa ne controleze mai bine, cu atat si noi credeam mai putin in "versiunea oficiala" - aceea care promova unirea in cuget si simtire sub bratul Conducatorului Suprem, cu atat eram mai motivati sa ne razvratim impotriva acestui tatic abuziv care era partidul. Este greu sa "faci istorie" cand poporul te detesta  si este greu sa nu fii detestat atunci cand vrei sa faci istorie pe spinarea altora. Poate lui Ceausescu i-ar fi fost mai usor sa scrie istorie daca eram cu totii niste tractoare... 

(1) Imaginea IMG_5009, de J.L Mazieres, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-SA 2.0