Fobie si Desensibilizare Progresiva

Aceasta este o lume in care o pisica "iti poate veni de hac", ceea ce te-a determinat sa ramai inchis(a) in casa pentru totdeauna. Astfel s-a format un set de abilitati (de evitare) si au fost inhibate abilitatile cu adevarat utile (a da piept cu viata) iar toate relatiile tale au fost construite pe o idee (cine ma protejeaza de pericol).

☆ ☆ ☆

Probabil ca ati auzit despre aceasta tehnica de psihoterapie, caracteristica CBT (Terapia Cognitiv Comportamentala) numita desensibilizare progresiva. Aparent este folosita cu succes in tratamentul fobiilor de catre terapeutii cognitiv comportamentalisti. Terapia cognitiv compotamentala presupune constientizarea convingerilor care, potrivit teoriei cognitiviste, ne provoaca blocaje la nivel emotional si, respectiv, comportamental. Prin schimbarea convingerilor respective se obtin ameliorari - ne simtim mai bine si reusim sa facem fata provocarilor de zi cu zi.

CBT au o lista de asa-zise "distorsiuni cognitive" pe care va invit sa o descoperiti in cele ce urmeaza:

Dintre obişnuinţele iraţionale de gândire, care au la bază fenomenul psihologic al proiecţiei, le putem menţiona pe următoarele (Nădăşan, 2009):

1. Generalizarea. Este o "mamă" a tuturor convingerilor de viaţă. Prin generalizare gândirea se mişcă de la cazul particular la regula universală. Ex. Premise: 1. Diana nu vrea să ştie de mine după prima întâlnire. 2. Diana este o femeie. Concluzie: Femeile nu vor să ştie de mine după prima întâlnire.

2. Filtrarea. Constă în eliminarea aspectelor pozitive ale unei situaţii şi reţinerea celor negative. Este o obişnuinţă a gândirii care îşi are sursa tot într-o convingere de viaţă: Dacă ceva nu a ieşit perfect, restul reuşitelor sunt lipsite de semnificaţie.

3. Autoblamarea. Întâlnim adesea persoane care au tendinţa de a raporta totul la propria persoană luând asupra lor vina pentru orice lucru care nu a ieşit bine sau nu a fost dus până la capăt. O astfel de persoană va fi gata să presupună că dacă a fost anulată o ieşire în oraş, acest lucru se datorează faptului că nimeni nu a vrut să iasă cu ea.

4. Polarizarea. Numită şi gândire de tipul "totul sau nimic", este obişnuinţa de a privi lucrurile în alb sau negru. Nu există nuanţe intermediare şi nu există cale de mijloc. Dacă un detaliu nu este ca în visurile cu feţi frumoşi, atunci ne aflăm cu siguranţă într-un coşmar!

5. Fatalismul. Se mai numeşte şi eroarea prezicătorului şi este o rudă a pesimismului. Constă în convingerea fermă a fatalistului că indiferent de dovezile contrare, lucrurile vor merge prost şi din rău în mai rău. Întrebare retorică: cunoasteti vreun roman fatalist?

Consider că le putem reuni pe toate sub numele de "judecăţi afective" fiindcă iau naştere sub impulsul iraţional al subiectului şi prin proiecţia stărilor sale afective, negative.

Asadar, aceste convingeri cu caracter dezadaptativ (caci ne fac probleme in munca noastra de adaptare de zi cu zi), reprezinta o tinta pentru CBT, in sensul ca se urmareste schimbarea lor sau aducerea lor mai in contact cu realitatea obiectiva. Una dintre tehnicile clasice ale CBT-ului este, asa cum spuneam la inceput, desensibilizarea sistematica progresiva. Mai este numita si terapia prin expunere.

In cazul fobiei bunaoara, daca va este teama de pisici (ceea ce mi se pare absurd), terapeutul dvs, format la scoala de CBT, va alcatui un top al celor mai stresante scenarii pe care le poate concepe mintea dvs in relatie cu pisicile. Sa spunem ca pe treapta cea mai de jos se afla faptul ca intalniti o persoana care are o porecla "Kitty" sau o discutie intre prieteni despre un videoclip cu pisici (fara sa il vedeti, propriu-zis). La polul opus, fireste, s-ar afla contactul direct cu o pisica, sa zicem sa o tineti in poala, aceasta fiind cel mai "de cosmar" scenariu posibil.

Intr-o faza ulterioara, terapeutul CBT va va initia intr-o tehnica de relaxare, cum ar fi cea numita "antrenamentul autogen Schultz". Aceasta presupune relaxarea progresiva, pe grupe de muschi. Ideea este ca relaxarea fizica va induce starea de relaxare si pe plan mental, rezultatul fiind calmarea gandurilor si scenariilor prapastioase care v-ar putea declansa stari neconfortabile, cum ar fi spre exemplu, un atac de panica.

Terapia CBT va continua cu abordarea scalei pe care ati alcatuit-o la inceput (cea care porneste de la porecla "Kitty" si se termina cu pisica in poala). Fiecare dintre aceste scenarii vor fi abordate pe rand, in ordinea intensitatii lor, fireste, incepand cu cea mai inofesiva dintre ele. Daca apar semnalele panicii sau anxietatii se trece imediat la relaxarea cu ajutorul tehnicii de relaxare Schultz. Dupa ce v-ati relaxat suficient si "ati prins curaj", va veti intoarce la expunerea la pisici.

Observati ca se incepe cu o expunere in plan mental, fiindca este mai usor de facut, mai la indemana, ajungandu-se in final la expunerea asa-zis "in vivo" adica, cel mai probabil, terapeutul CBT va aduce o pisica pentru a va face cunostinta. Sa speram ca nu va va decapita dintr-o singura muscatura! (Just Kidding!).

Oricum, dupa cum observati, terapia CBT este bine structurata, are o "tehnologie a ei", e ca un fel de "proces de fabricatie a vindecarii", daca ma pot exprima in acest fel, bine pus la punct, cu etape bine definite, in care mestesugul terapeutului CBT consta in cunoasterea si stapanirea procesului, la care, in cel mai bun caz, se adauga cateva competente inter-personale.

Cei formati intr-o terapie psihodinamica, cum ar fi psihanaliza freudiana ar spune ca degeaba tratam noi simptomele daca am lasat netratate asa-zisele "cauze profunde" ale tulburarii. Psihanalisti fac si aceasta predictie nefasta cu privire la toata aceasta "tehnologie CBT" si afirma ca, chiar si daca reusim sa desenzibilizam un anumit pacient / client in ce priveste pisicile, in final simptomele vor aparea sub alta forma: spre exemplu, poate ca acel pacient va dezvolta o dependenta de vreo chestie sau poate ca va deveni depresiv.

Exista voci care afirma ca nu e cazul de asa ceva si ca "tehnologia CBT" da rezultate excelente. Totusi, am indoieli serioase in aceasta privinta. Si de aici a pornit si ideea acestui articol. Sa ai o fobie de ceva nu este ca si cand "ai cocheta" cu acea fobie. Ea spune ceva despre cel care are fobia: "asta poate face cineva ca mine intr-o lume ca aceasta". Cu alte cuvinte, daca ai o fobie de pisici care poate ajunge sa te tina in casa de teama sa nu intalnesti vreuna, asta transmite un mesaj extrem de puternic despre resursele tale adaptative si despre cat de sigur te simti in aceasta lume (plina de pericol).

Nu e ca si cand ai invata sa te expui la pisici si asta iti va schimba cu totul increderea in fortele proprii si felul cum vezi lumea. Ar putea fi un inceput si ti-ar putea oferi un set de experiente-resurse, precum si convingerea "Wow, chiar am reusit sa nu-mi mai pese!", dar asta te va face sa devii 100% functional? Convingerea mea este ca ceea ce ignora CBT este tocmai imaginea de sine si conceptia despre lume a persoanei respective. "Ce poate face o persoana ca mine intr-o lume ca aceasta".

Auzisem despre un workshop unde, cineva cu frica de paianjeni (Arahnophobia), era tratat prin expunere la o tarantula care circula liber pe persoana respectiva, dupa ce aceasta fusese legata la ochi. Ulterior, persoanei cu fobia i s-au aratat imaginile, intr-o incercare (neinspirata as zice eu) de a i se demonstra ca paianjenii pot sa fie si inofensivi. Ma intreb daca aceasta experienta o va deterimna pe persoana respectiva sa creada ca de acum inainte se poate considera pe sine ca fiind cineva puternic care poate face fata la paroape orice provocare...

Nu de alta, dar e greu de conceput ca, dupa ce ai functionat o viata intreaga cu convingerea ca aceasta este o lume in care o pisica "iti poate veni de hac", ceea ce te-a determinat sa ramai inchis(a) in casa pentru totdeauna, nu s-a format un set de abilitati (a evita pericolul) si au fost inhibate abilitatile cu adevarat utile (a da piept cu viata) iar toate relatiile tale au fost construite pe o idee (cine ma protejeaza de pericol). Iata cat de complexa este de fapt problema cu aceste fobii... Si iata unde este, de fapt, de lucru cu ele...