Obsesia Iubirii

Intre boala psihica fara diagnostic si comportament uman instituit de evolutia speciei, iubirea obsesiva ocupa un loc important in cultura umanitatii, fiind adesea prezentata drept panaceu universal. Dar iubirea obsesiva ascunde si lipsa de responsabilitate sau descurajarea.

o o o

Iubirea obsesiva ramane un capitol care domina viata noastra psihica si chiar cea sociala, desi este, insuficient inteles. De aceea nu pierd nicio ocazie sa ma documentez in legatura cu asta si, desigur, sa impartasesc cu cititorii Psihopedia ceea ce am descoperit. Intrebarea centrala a acestui articol este cat de normala este iubirea obsesiva si care sunt cateva trasaturi fundamentale ale celor care trec prin asa ceva.

In perioada in care psihanaliza "prindea aripi", un psihiatru elvetian pe nume Carl Jung vorbea despre fenomenul psihic denumit de el "complex". In viziunea lui, un complex era o formatiune emotionala, comportamentala si chiar organica (intrucat implica un arc neuronal) si alte elemente ce tin de fiziologie. Vietuim deci sub influenta acestor complexe, linistiti, pana in momentul in care ... "complexul este zgandarit" - ceea ce ne poate complica viata.

Spre exemplu, cineva poate avea complexul inavutirii - si va fi fericit atat vreme cat viata lui il poarta in directia dorita - adica cand face bani. E mult mai greu pentru acesta sa fie fericit fara acesti bani. In mod similar, putem vorbi despre tot felul de complexe: al persecutiei, al grandorii personale, si, desigur, complexul erotic, despre care trebuie sa vorbim aici. Este complexul erotic o problema pentru cel care il detine?

As vrea sa observ in primul rand ca fiecare complex are legatura cu o dorinta sau cu o temere. De aceea ne sunt atat de folositoare din punct de vedere al sanatatii mentale preocuparile religioase si mai ales spirituale, care ne ajuta sa ne desprindem de cele lumesti (patimi), ne dau cate un "time out" bine-venit si necesar, as spune eu. Hristos a inviat!

Complexul erotic ii confera celui care il poseda ideea (fixa) ca iubirea este un lucru sublim, care merita idealizat si care face viata noastra sa fie implinita, sa merite sa fie traita. De asemenea, ii confera multe alte idei romantice si idealiste, cum ar fi credinta in suflete pereche sau in neputinta omului "care nu este iubit"... Ca asa-i romanul cand este iubit...

Da, probabil ca fiecare popor isi are propriile sale idei fixe, sau valori si, probabil ca romanii o au pe aceasta. Carl Jung era de parere ca in viata omului exista o etapa necesara, stabilita de evolutie, care face iubirea sa devina centrul intereselor noastre, deci complexul erotic ar trebui sa reprezinte, cel putin pentru tineri, un sens al vietii, in special la varsta respectiva. Iar daca tinerii nu ar iubi, probabil ca asta ar fi o mare problema pentru specie.

Eu tind sa cred ca fiecare om este unic si poate sa fie sau nu coplesit de aceasta nevoie de iubire, disproportionat de mare, la unii. Oricare ar fi adevarul, este clar ca in unele situatii, nevoia de iubire si romantism depaseste orice limite de bun simt, ceea ce are un impact negativ asupra vietii sociale si integrarii profesional - familiale si sociale. Cu alte cuvinte, da, iubirea este un lucru minunat, dar uneori ajunge sa devina grotesc, daca asteptam din partea ei mai mult decat ne poate oferi.

Stiti vorba aceea romaneasca "ce-i mult strica". Si stiti si bancul acela in care psihiatrul si pacienta aveau in comun dragostea lor pentru halvita, doar ca pacienta avea un depozit acasa - vreo 5 dulapuri pline. Cam asa sta treaba si cu iubrea obsesiva: oamenii pur si simplu nu iau in consideratie limitele bunului simt, iar asta ii face sa devina atat de "patologici".

Deci, daca vi se pare ca iubirea este un pretext bun pentru a o lua razna, si a evita sarcinile vietii (famlia, munca, prietenia, spiritualitatea si eul, potrivit Psihologiei Adleriene), probabil ca ati gasit cea mai buna scuza dintre toate - nu pot fi o persoana normala, fiindca iubesc prea mult. Si in timp ce tinerii beneficiaza de o anumita toleranta din partea societatii, dupa varsta mijlocie, o persoana de acest fel devine suficient de penibila incat sa renunte la acest apucaturi, cel putin aparent.

Asadar, in viziunea lui Jung, complexul indragostirii este caracterizat de acel stil de viata care iti blocheaza evolutia profesional - familiala, din cauza consumului de resurse disproportionat de mare: timp, atentie, putere de munca, etc. Un indragostit este cu capul in nori, nu poate sa munceasca, are tot felul de "insecte" prin stomac, iar noaptea nu poate sa doarma. Incantator, nu? Da, dar nu si pentru cei care il tin in spate ... oare cat vor mai putea sa-l duca?

In plus, daca ii pomeneste cineva de munca sau de alte indatori familiale, isi face rost imediat de o scutire eligibila - iubirea vietii sale i-a stricat ziua prin atitudinea sa rece (era la munca sau batea covoarele, pentru Pasti) si deci obsedatul isi va cauta de lucru intr-o zi mai buna - acum sufera! Iubirea obsesiva nu a devenit un diagnostic psihiatric de sine-statator, dar se asociaza usor cu tulburarea de personalitate de tip borderline sau erotomania, ori alte diagnostice.

Nu doresc sa credeti ca sunt lipsit de compasiune, desi asa pare ca reiese din ce scriu. Astfel de oameni au nevoie sa vada lucrurile si din alta perspectiva si mai ales, au nevoie sa revina cu picioarele pe pamant. Iubirea obsesiva este doar un mod de a evita sarcinile vietii despre care vorbeam mai sus, care poate avea la baza descurajarea pe care astfel de persoane au suferit-o in copilarie. Poate fi cel mai frumos dintre ele, dar, in esenta, ne ratam existenta.

Este o iluzie faptul ca atunci, la Sf. Asteapta, cand lucrurile vor merge bine in viata lor sentimentala, le va fi si lor bine. Astfel de persoane sunt atat de descurajate de viata de familie si de viata profesionala incat ar gasi orice pretext pentru a le evita. Cand spun descurajare, ma refer la un regim de parenting nesanatos, in care copilul a fost privat de respect, pe diverse cai: fie datorita despotismului parental, fie ca urmare a rasfatului (da, rasfatul este lipsa de respect fata de copil).

Oriunde lipseste respectul in relatia dintre adulti si copii, apare si descurajarea, adica teama de a veni in intampinarea sarcinilor vietii, teama de a te integra in societate, ca om normal. Se spune ca iubirea obsesiva apare ca urmare a faptului ca cineva nu este suficient implicat profesional. Dar cauza acestui fapt este descurajarea, si cred ca discutia principala aici nu este "hai sa ne gasim de lucru" ci mai curand, "hai sa ne facem curaj, si sa ne gasim de lucru".