Mind, People, Lifestyle

Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, licentiat in Psihologie, absolvent al unui Master de Consiliere Educationala si al unui program de formare in Psihoterapie Adleriana, recunoscute de Colegiul Psihologilor, Federatia Romana de Psihoterapie si Ministerul Educatiei. Contact: teleologia@yahoo.com

marți, 13 martie 2018

Kitul de Urgenta

A fi parinte - o nedumerire fara sfarsit. Strategiile parentale bazate pe minimul efort pot crea impresia ca sunt eficiente pe termen scurt. Dar vine adolescenta, ca un turnesol al personalitatii si lucrurile se complica. Ce puteti face pana atunci? 


o o o

Misiunea de parinte a implicat intotdeauna curaj, responsabilitate, intelepciune si cunoasterea unor lucruri despre nevoile si particularitatile de varsta ale copiilor. Dar a fi parinte in ziua de azi ridica multe alte semne de intrebare. Traim intr-o vreme in care este descurajata abuzarea fizica a copiilor (bataia sau "altoirea") care, la drept vorbind, era un element de referinta in cadrul educatiei. Confuzia si nedumerirea parintilor este cu atat mai mare cu cat nimeni nu le ofera o alternativa la educatia traditionala, de tip autoritarist.

De altfel, o alternativa la fel de "practica" si "eficienta" nu doar ca este greu de gasit dar nici macar nu exista. Educatia prin bataie iti oferea un instrument infailibil, de educare a copiilor, intr-o lume in care nu prea avea nimeni timp pentru mofturile copiilor. Am putea spune ca educatia dictatoriala si autoritarista era ideala pentru momentul despre care vorbim. Dar lumea a evoluat, oamenii au ajuns sa descopere efectele nefaste ale abuzurilor fizice si s-a ajuns la concluzia ca avem nevoie de solutii educationale mai in acord cu vremurile pe care le traim.

Nimic de spus, mai exista si azi oameni care cred in bataie, dintre care pe unii ii cunosc personal, mai ales ca bataia "face minuni", cel putin pe termen scurt: transforma un copil care te agaseaza la nesfarsit intr-un copil care se joaca ca un ingeras si nu mai are nevoie de nimic: nici de atentie, nici de jucarii noi, de nimic. Ati putea avea surpriza peste cativa ani sa descoperiti ca acest copil are probleme de anxietate sau chiar este urmarit de trairi intunecate si disperare, incercand din rasputeri sa evite sarcinile vietii: munca, casatoria, prietenia.

Fiul sau fiica voastra are dreptul la respect, la fel de bine cum si voi, in calitate de parinti, aveti dreptul la respect. Unul dintre principiile pe care psihologia adleriana incearca sa le promoveze in parenting este egalitatea, indepartarea raporturilor de tip ierarhizat. Cand acordam copilului statutul de egal al  nostru, ii recunoastem dreptul la integritate fizica si emotionala, dreptul de a participa la procesul decizional, chiar si daca, adesea, aceasta este doar o aparenta pe care o datoram copilului, pentru a-i proteja stima de sine.

Cele doua stiluri parentale condamnate de parentingul modern sunt rasfatul (educatia permisiva) si autoritarismul (educatia dictatoriala). Marea problema cu acestea este faptul ca ele exclud respectul si desfiinteaza relatiile dintre parinti si copii.

  • Prin rasfat, parintele il scuteste pe copil de responsabilitati si face majoritatea lucrurilor in locul lui, doar pentru ca le va face mai repede si mai bine. Rasfatul priveaza copilul de respect prin faptul ca il mentine intr-o stare de subdezvoltare sociala si a personalitatii. In urma rasfatului copilul va considera ca ceilalti exista pentru a-i face viata usoara lui. Cand parintii incep sa simta ca ceva este gresit in personalitatea copilului rasfatat, poate fi prea tarziu, in special daca copilul este deja adolescent.
  • Prin autoritarism, parintele il forteaza pe copil sa isi asume responsabilitati pentru care nici macar nu este pregatit, fara a-l incuraja si fara a-i oferi suportul si relatia de care este nevoie pentru dezvoltarea normala a personalitatii. Cand copilul devine adolescent si capata puteri noi, parintele poate sa descopere faptul ca a crescut un salbatic razvratit care il dispretuieste, sau, dimpotriva, poate sa descopere ca acest copil are nevoie de un dictator insensibil si decis sa ii ignore toate drepturile.


Bun, si atunci ce punem in loc? Cele doua extreme sunt la fel de nocive si vor desfiinta relatiile dintre parinte si copil, incet dar sigur. Daca va dorinti sa pastrati relatia cu copilul aveti nevoie sa intelegeti importanta respectului pe care il datorati copilului si pe care copilul vi-l datoreaza. Cand faceti lucruri pe care ar putea si ar trebui sa le faca copilul, nu dati dovada de respect sau iubire fata de copil. Metaforic vorbind, este mai multa iubire in a-l invata pe copil sa pescuiasca decat in a-i oferi un peste, in fiecare zi.

In educatia de tip autoritarist, comunicarea este unilaterala (vorbeste doar parintele), iar deciziile sunt luate in mod exclusiv de catre parinte. Si stiti povestea... daca un copil deschide gura, parintele are "misiunea" de a i-o inchide. Lipsa de respect si abuzul sunt poate mai evidente in educatia de tip autoritarist dar rasfatul este cel putin la fel de nociv si lipsit de respect. Stiinta parentingului modern promoveaza asadar RELATIA si da, recomanda efortul educativ, caracteristice educatiei de tip democratic.

Este poate mai usor sa faceti lucruri in locul copilului in loc sa il convingeti sa le faca el si este infinitiv mai usor sa fortati un copil sa faca lucruri, chiar si daca nu este pregatit din punct de vedere functional sau emotional pentru acestea. Pe termen lung insa, aceste masuri educative se dovedesc a fi un dezastru. Principiul central al parentingului modern este incurajarea pentru viata. Am formulat un kit de urgenta in trei pasi, pe care il recomand parintilor care se confrunta cu provocari de acest tip. Cei trei pasi sunt urmatorii:

  • Intelegerea empatica: "Inteleg ca ti-e greu si sunt alaturi de tine."
  • Increderea: "Dar stiu ca tu ai tot ce iti trebuie pentru a face asta."
  • Incurajarea fara presiune: "Vrei sa incerci acum sau putin mai tarziu?"
Imi amintesc de o carte scrisa de medicul american Ben Carson, numita Gandeste Cutezator. Primul medic care a reusit sa separe prin operatie pe creier doi gemeni siamezi, vorbeste despre o copilarie dura, in care el si fratele sau au fost crescuti de o mama singura, care avea mai multe joburi ce ii ocupau toata ziua. Sonya Carson obisnuia sa le spuna micutului Ben si fratelui sau: "Daca cineva poate sa faca asta, atunci voi puteti sa o faceti mai bine!". Daca urmarim biografia lui Carson, cred ca aceasta incurajare, venita din partea unei mame care nici macar nu stia sa citeasca, si-a dovedit eficienta,








(1) Imaginea When you need help, I will find you, de Trish, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Carson, B., (), Gandeste Cutezator, editura Viata si Sanatate, Bucuresti

(3) WALTON, F.,X., (2012), Cum sa Castigam de Partea Noastra, Copii si Adolescenti, editura IPPA, Bucuresti

(4) ADLER, A., (2010), Psihologia Scolarului Greu Educabil, editura Univers Enciclopedic, Bucuresti

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu