Mind, People & Lifestyle





Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, psiholog, membru al Colegiului Psihologilor din Romania, consilier educational si psihoterapeut. E-mail: teleologia@yahoo.com

luni, 12 februarie 2018

Faci Haos si Castigi

La copilul rasfatat, arma principala este emotia. Daca v-ati crescut copilul pe principiul "fa-i toate poftele ca sa nu-ti strice ziua", ati crescut un monstru si aveti sub acoperis o bomba cu ceas.


o o o

Atitudinea (efortul) este mai importanta decat rezultatul (castigarea cursei). O astfel de logica permite unui copil sa evolueze ca membru onorabil al societatii, in ciuda faptului ca, adesea, i se va intampla sa piarda anumite lucruri -  examene, concursuri, parteneri, etc. Opusul acestei atitudini este ceea ce am putea numi terorism. Un terorist nu stie sa piarda.

Schema dupa care actioneaza un terorist este una simpla: generezi o situatie haotica, de criza si apoi obtii niste beneficii, in schimbul linistii celorlalti. Spre exemplu, poti sa ameninti viata unor oameni pe care i-ai luat ostatici si sa ceri o rascumparare generoasa in schimbul acestora. Probabil ca nu ai putea niciodata sa obtii, sa zicem, un milion de euro intr-o singura zi. dar actul terorist, inchinat minimului efort, poate sa faca asta pentru tine.

Teroristii sunt "persoane importante", "eroi" care apar la stiri si despre care se vorbeste zile in sir. Ei isi ating scopurile, dar atitudinea lor este demna de dispret. Este o atitudine primitiva, care alege calea cea mai scurta catre destinatie - "creez haos si castig". O cale incompatibila cu civilizatia.

Oriunde veti gasi civilizatie, veti descoperi si principiul intarzierii gratificatiei: nu pot sa arunc pe jos pachetul de tigari, il duc la gunoi; nu pot sa ma culc inainte de a ma spala pe dinti; nu pot sa ma duc in concediu daca nu am facut 40 de ore de munca pe saptamana, cateva luni de zile. Teroristul insa poate sa arunce pe jos orice gunoi, si poate sa mearga la culcare fara sa se spele pe dinti.

Si, mai ales, poate sa mearga in concediu fara sa munceasca tot anul pentru asta - el ia un ostatic si a rezolvat problema concediului intr-o singura zi "de munca". Oare nu se afla putin terorism din-acesta si in noi? Oare nu realizam si noi, uneori, gesturi extreme, bazate pe minimul efort, care au insa un impact si ne asigura un soi de victorie?

Prototipul este acela al copilului rasfatat care isi ameninta parintii ca, fie fac tot ce va dori el, fie sta in puterea lui sa le transforme existenta intr-un calvar. In cazul copiilor rasfatati, pretentiile devin din ce in ce mai absurde, si odata cu asta parintii incep sa simta pe propria piele ca ceva este gresit in afacerea asta, iar dovezile de iubire fata de dl. Goe devin din ce in ce mai costisitoare.

Cand lucrurile ajung prea departe si copilul face totul pentru a obtine prin forta ceea ce asteapta din partea parintilor, parintele incepe sa... "dea militaria jos din pod", dar, din pacate, este deja prea tarziu. Atunci parintele descopera faptul ca iubirea nu se masoara in ceea ce faci in locul copilului ci mai curand in ceea ce il inveti pe el sa faca singur. Totusi, sunt nevoit sa le spun acestor parinti ca lucrurile vor deveni mai rele inainte sa devina mai bune.




Razboiul va deveni unul total. Iar adesea razboiul este pe viata si pe moarte. In special daca copilul rasfatat a ajuns deja la adolescenta iar parintele ar vrea sa il disciplineze, in sfarsit, raspunsul adolescentului poate fi unul brutal. Imi amintesc despre un caz in care un adolescent (Tyler Hadley) si-a ucis ambii parinti, dupa care a dat o petrecere, in casa unde se aflau cadavrele acestora.

Da, a disciplina un adolescent rasfatat, poate sa devina o misiune sinucigasa, uneori. Daca v-ati crescut copilul pe principiul "fa-i toate poftele ca sa nu-ti strice ziua", ati crescut un monstru si s-ar putea spune ca aveti sub acelasi acoperis cu voi o bomba cu ceas. Parentingul este o treaba serioasa si ar trebui sa va preocupe de timpuriu.

Fiindca sunt sigur ca unii inteleg din articolul acesta ca un copil trebuie batut la momentul potrivit, as dori sa va contrazic aceasta impresie. Nu, nu trebuie abuzat fizic niciun copil. Este suficient sa aveti o abordare rationala, bazata pe ideea de construire a relatiei si pe incurajare - nu incurajam rezultatele ci atitudinea potrivita, care este singurul rezultat care ar trebui sa ne preocupe.

Teroristilor le plac armele. O arma le aduce "respect" si "putere", adica frica, si, desigur, le aduce realizarile la care viseaza. La copilul rasfatat, arma principala este emotia sa. Emotia il pune in miscare, este perfecta pentru realizarea crizei si, de cele mai multe ori, este ideala pentru obtinerea rezultatelor - adica constrangerea adultilor.

Am sa nuantez insa aceasta idee caci emotiile copiilor rasfatati au si ele nuante. Nu doar furia produce criza (ocazie periculoasa de a evolua, nu-i asa?). Chiar si tristetea poate sa ascunda in spatele ei un terorist deghizat - sunt trist(a), sunt defect(a) iar tu trebuie sa te gandesti ce poti face in acest sens. La fel si in cazul fricii, efortul este unul emotional, dar rezultatele sunt excelente - minim de efort cu maxim de "productivitate".

Daca copilul terorist a reusit sa obtina o schimbare de atitudine la adult, fara a misca un singur deget, se cheama ca acesta dispune de o arma redutabila. Avand aceasta arma la dipozitie, nu mai este nevoie de nicio alta strategie de a obtine - toate celelalte sunt "paguboase" sub raportul investitie / rezultat. In mod interesant, ajungem mai tarziu sa testam "iubirea" celor din jur prin cat de multe sunt dispusi sa faca pentru noi.

Cu toate acestea, s-ar putea ca ne aflam intr-o mare eroare. Eu personal, sunt convins ca a invata pe cineva sa pescuiasca este o dovada mai profunda de iubire decat a-i oferi un peste. Si totusi, am descoperit faptul ca oamenii nu doresc sa invete sa pescuiasca. Ei viseaza la o forma de iubire bolnava, in care primesc totul pe gratis - un fel de utopie romantica in care tanjeala are un rol central.








(1) Imaginea Untitled, de Gabriela Caamerotti, via Flikr,  sub licenta CC BY-NC 2.0

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu