Ne displace din ce in ce mai mult atitudinea "mioritica", desi, s-ar spune ca ea a reprezentat un adevarat "secret al succesului" acestui popor. Altfel de ce am fi transmis din generatie in generatie ceva atat de toxic?
o o o
Articolul s-a nascut dintr-o discutie purtata de curand cu una dintre cunostintele mele. Aceasta mi-a adus in atentie o idee vehiculata in mass-media si nu numai, privitoare la felul cum este structurata programa scolara si continutul acesteia. Avea suspiciuni serioase legate de utilitatea atitudinilor promovate de capodoperele literaturii noastre nationale.
In ciuda faptului ca eu personal (dar nu sunt singurul) observ la poporul roman mai curand o atitudine de critica, paranoia si plans de mila, ideea "resemnarii mioritice" nu este noua si parca o intalnim din ce in ce mai des in ultima vreme, existand o reactie de respingere si blamare, ca si cand "inapoierea" noastra ca popor s-ar datora in principal povestilor cu care ne familiarizeaza sistemul de invatamant, inca de pe bancile scolii primare.
Cu alte cuvinte, probabil ca o persoana lipsita de cultura si care nu a acrodat prea multa importanta capodoperelor literaturii nationale, ar putea avea ceva mai mult succes in viata, doar fiindca nu a fost expusa "incarcaturii negative" de emotii, atitudini, valori, modele si principii de viata pe care le promoveaza literatura noastra. Ma intreb daca Gigi Becali ar putea fi un exemplu in acest sens.
Operele citate sunt in special Miorita si Puiul iar "acuzatiile" vehiculate sunt legate de atitudinea asa-zis "mioritica" pe care o promoveaza respectivele lucrari. Si pentru ca aceasta impresie tinde sa se generalizeze, nu m-ar mira ca, intr-o buna zi, sa fim martori, cu totii, excluderii din manualele scolare a unor astfel de opere literare, doar asa, preventiv - ca sa nu mai fim chiar asa de mioritici. (#Rezist: scriem si noi ceva?)
Exista multe opere literare triste in programa scolara, este adevarat. Pare ca literatura romana este patrunsa de ideea ca tot ce este genial si maret trebuie sa contina o urma de tristete. Cineva moare - puiul, ciobanul moldovean, sau haiducul Toma Alimos, si asa totul capata un caracter iesit din comun - de parca taranul roman generic ar fi avut el insusi apucaturi de tip emo, un public tinta primordial pentru stirile de la ora 5.
Ai spune ca autorii din strabuni erau mai curand depresivi si sufereau de vreo tulbrare de personalitate, cum ar fi borderline. Iar daca ii iei prea in serios, risti sa dezvolti, la randul tau, un gust pentru tot ce este trist, apasator si intunecat - realitatea te oboseste si tot ce iti trebuie este o cada plina cu apa si o lama. Aprindeti lumanari parfumate si puneti petale de trandafir, pentru efectul artistic!
Asadar, totul poate fi interpretat la modul... literatura noastra populara este depresiva si merita evitata pe parcursul intregii vieti. (#RespectLasFierbinti!) Cu toate acestea, ar putea fi si o problema de interpretare, in sine. Poate ca cei ce interpreteaza sunt aceia care vad doar jumatatea goala a paharului? In fond, poate ca, daca incerci cu adevarat, ai putea sa descoperi si lucruri pozitive in baladele noastre populare...
Spre exemplu, in Puiul, de A. Bratescu-Voinesti, ai putea sa descoperi o pilda utila si o motivatie solida de a ramane in rand cu ceilalti, de a evita actele de devianta care te pot expune la tot ce este mai rau? Puiul care a fost ranit a fost acela care nu a ascultat recomandarile mamei sale si a zburat cand ar fi trebuit sa ramana in siguranta, alaturi de fratiorii sai.
Mama prepelita, are de luat o decizie radicala, iar daca ar fi ramas alaturi de puiul beteag, imaginati-va ce nasol ar fi aratat 7 pui si o prepelita, toti degerati pe camp! Ar putea fi o metafora a faptului ca putem alege viata, chiar si in situatii limita, desi sacrificiul este unul atat de usturator. Este o dilema etica destul de greoaie pentru niste copii de clasa a 5-a, dar viata este plina de asa ceva.
In Miorita vedem o resemnare bolnavicioasa, iar, in semn de protest, ar trebui chiar acum sa facem o demonstratie (#JosMiorita) de neuitat, cu lumini de la telefon, care se vad din spatiul cosmic. Dar uneori resemnarea este atitudinea potrivita in relatie cu provocarile realitatii. Exista lucruri care nu pot fi schimbate. Atitudinea nevrotica aici nu este sa te resemnezi (#KeepKalm&SmokeWeed) ci mai curand sa faci o mare scena, complet inutila, pentru a-ti manifesta dezacordul.
In Miorita apare si atitudinea de grija duioasa a ciobanasului fata de mama lui, pe care nu doreste sa o tulbure cu o veste napraznica. Pare ca ciobanasul are relatii frumoase cu mai toata lumea si are fiinte iubite in jurul sau - a avea relatii pline de afectiune nu este un semn al unei vieti implinite? Este o atitudine adaptativa pentru poporul roman, aflat "la rascruce de vanturi" - altfel nu s-ar mai fi transmis.
Si cei care isi imagineaza ca Fetita cu Chibriturile, Hamlet, Romeo si Julieta sau Moartea unui Comis Voiajor - adica ceea ce studiaza la scoala tinerii din Anglia si Statele Unite, au mai multa veselie in ele, se inseala. Obsesia americanilor pentru Happy-Endings nu s-a nascut de mult timp. Spre exemplu, in era Film Noir (anii 30-60), finalurile nu erau prea fericite si temele erau mai curand sinistre. In plus, faptul ca filmele au happy end, nu a impiedicat epidemia de depresie din S.U.A..
In folclorul german exista mitul Lorelei, care este despre o tanara femeie ce a fost acuzata ca vrajeste barbatii, ii scoate din minti, conducandu-i la pieire. Preotul o condamna, nu la moarte, ci sa ramana inchisa intr-o manastire de maici. Zis si facut. Dar in drum spre manastire, tanara cere permisiunea sa se urce pe o stanca si sa priveasca Rinul. Acolo, are impresia ca isi vede iubitul in apele fluviului si moare aruncandu-se in apa. Vedeti vreo legatura cu succesul economiei germane?
(1) Imaginea Sad, de Martijn de Valk, via Flikr, sub licenta CC BY-NC 2.0
Imi place ca ai subliniat in mod corect varsta la care aceste opere sunt predate, aratand ca este posibil ca la acea varsta sa nu fim suficient de maturi sa intelegem toate substraturile. De fapt de aceea ti-as sustine pledoaria. Miorita poate parea unui copil o balada despre resemnare, iar unui adult ii poate spune (intr-un mod mai elegant ce-i drept) ca "cu o moarte suntem toti datori", in sensul in care, e mai bine sa nu te impotrivesti ideii de moarte, accept-o ca pe o parte fireasca din viata, dar retine ca e un punct din care nu te mai intorci sa corectezi mici deviatii, nici sa te impaci cu cei cu care te-ai certat, nici sa rezolvi probleme, s.a.m.d. Iar asta pune intr-o lumina diferita toate faptele noastre de pana atunci, ne face sa cautam sensuri, sa stabilim scopuri realiste si sa ne concentram resursele si sa ne motivam sa depunem eforturi intr-o anumita directie. Greu sa procesezi asta la o varsta frageda. Iar cand balada, ca forma artistica se transmite si prin viu grai, prin toate mediile sociale (si in mediu rural si in cel urban si printre oameni cu situatie materiala mai buna sau mai putin buna), nu ai cum sa nu vezi un pattern. Si daca vrei sa-l vezi in toata splendoarea, incearca sa reciti Miorita avand in fundal o doina. dar sa incheiem optimisti: bine ca o avem si pe Vitoria Lipan in programa scolara! :)
RăspundețiȘtergereParerea mea este ca curiccula scolara nu se mai adreseaza copiilor de astăzi. Ca să poţi înţelege ceva din,,Puiul``, spre exemplu, la 11 ani, trebuie sa ai o anume profunzime, un inceput de maturitate pe care il aveau copiii epocii trecute. Si de ce se intampla asta? Erau mult mai ancorati in realitate, traiau in natura, ii simteau ritmurile, dar si pericolele. In plus, au fost crescuti cu povesti, care dezvoltau imaginatia, dar si gandirea.La 11 ani un copil citea destul de mult si mult mai profund ca astazi. De aceea cred ca programa scolara nu se mai potriveste copiilor de azi, care traiesc pe repede inainte, in societatea consumerista.
RăspundețiȘtergere