Bolnavi de Iubire

Este romantic sa iubesti o persoana cu probleme psihice? Mai ca ati raspunde afirmativ. Romantic, da, insa poate ca asteptati mai putin romantism de la viata voastra intima.

Ca tot ne aflam intr-o perioada speciala a anului, m-am gandit sa abordez niste teme specifice in cateva entry-uri de blog. Am sa incep prin a va intreba cat de romantic va pare scenariul de a va indragosti de o persoana cu probleme psihice, cum ar fi alcoolismul, depresia, anorexia sau mai stiu eu ce alte probleme psihice romantice ar mai putea "face deliciul" vostru.

Trebuie sa spun, inca de la inceput ca boala este o tema romantica si boala psihica nu este cu nimic mai prejos, lucru valorificat la maximum de cartile cu povesti de dragoste sau filme, incepand cu cele alb-negru ale perioadei de glorie a Hollywoodului si pana azi. Parca ar fi cam sec ca totul sa fie intr-o deplina armonie clasica si sa nu existe absolut niciun fel de obstacole in calea iubirii.

Obstacolul este in fond sarea si piperul iubirii romantice si in absenta sa, iubirea ar fi lipsita de forta, de substanta, cred unii. S-a descoperit bunoara efectul Romeo si Julieta, care consta in amplificarea sentimentelor de atractie si afectiune la cuplul de indragostiti atunci cand intre ei incearca sa se interpuna anumite obstacole. Dar nu as dori sa luati aceste idei ca fiind adevarul absolut despre iubire si romantism.

Fiecare vede iubirea asa cum doreste si se prea poate sa intalniti oameni care nu gasesc ca este romantic obstacolul, fiind mai incantati de viata traita in tihna, in afara pericolelor si riscurilor inutile, si care cultiva mai curand gustul pentru momentele de haz, buna-dispozitie si armonie. Si totusi, nu este de neglijat faptul ca foarte multi dintre noi vad romantismul in culori mai intense, mai pasionale, mai intunecate.

Maria Cantacuzino a fost una dintre cele mai frumoase şi excentrice prinţese din istoria României „Bizară, cu toane, extravagantă. Avea stări depresive sau de exuberanţă ca şi încercări de sinucidere. Credea în fantome, în spiritism“, aşa o descrie Ilie Kogălniceanu, pe cea care a fost soţia prinţului Mihai Cantacuzio, iubita şi, mai apoi, soţia compozitorului George Enescu, amanta filosofului Nae Ionescu şi confidenta Reginei Maria.

Când Nae Ionescu a anunţat-o pe prinţesă că relaţia lor s-a terminat şi a părăsit-o pentru pianista Cella Delavrancea, Măruca a intrat în depresie. Pe 5 iulie 1933, prinţesa înşelată şi abandonată de iubit a vrut să-şi dea foc şi şi-a turnat pe faţă acid sulfuric. În urma tenativei, a rămas cu o ”amintire” care o va urmări toată viaţa. Din cauza cicatricii de pe obrazul drept, prinţesa va purta până la finalul vieţii, în public, o pălărie cu voal. Vestea că Maria Cantacuzino a vrut să-şi pună capăt zilelor pentru iubirea lui Nae Ionescu a făcut înconjurul protipendadei bucureştene. A ajuns şi la urechile lui Enescu, care şi-a abandonat concertele din străinătate şi a revenit în ţară pentru a fi alături de cea pe care încă o mai iubea.

Doi ani i-a luat prinţesei recuperarea după gestul sinucigaş şi în tot acest timp Enescu a fost cel care a ajutat-o să îşi revină. El a fost cel care a internat-o pe prinţesă într-un sanatoriu de boli nervoase de la Viena.

Personajul evocat cu ajutorul celor de la ziarul Adevarul este un adevarat prototip al partenerei care sufera, Maruca Cantacuzino gasindu-si un nimerit salvator in persoana marelui compozitor George Enescu, care i-a fost sot. Si trebuie sa recunoastem faptul ca exista in povestile de acest fel un "ceva al lor", care, cel mai probabil consta in adaosul de drama - caci suferinta din iubire face relatiile mai pasionale, in caz ca asta vi se pare de dorit.

Furii oarbe, gelozii abisale, impacari dulci, depresii fara capat, gesturi extreme si suport emotional plin de duiosie, iata in ce consta reteta "de succes" a acestor povesti romantice si bolnave pana la miez. Observ ca acest gen de iubire este destul de raspandit, mai ales printre tineri si, neavand date statistice adecvate, am totusi tendinta sa cred ca modelul iubirilor bolnave a prins destul de bine si la publicul din Romania.

Te vezi adesea pus in situatia de a alege intre iubire si liniste, iar tinerii aleg desigur iubirea, fie ea si bolnava rau de tot, fiindca isi doresc, nu-i asa, sa fie in rand cu lumea. In calitate de psiholog poti avea surpriza sa fii luat drept salvator si multi clienti (dar mai ales cliente) se declara stupefiate cand le spun ca salvatorul se afla mai curand in dansele.: "Cum asa? Nu va uitati la telenovele?"

Cred ca odata cu trecerea timpului, multi oameni se mai dumiresc si isi dau seama ca te poti simti  cu adevarat important atunci cand oferi ceva valoros, iar a deturna atentia publica, a psihologului, a tuturor si in special a partenerului, nu hraneste cu nimic nevoia ta de semnificatie personala. Oare de ce au tinerii iluzia ca transformandu-ti viata intr-un blamuc, ai devenit cineva?

Sa fie oare o problema culturala - am citit prea multe romane dezlanate si am vazut prea multe filme romantice? Eu tind sa cred ca da. In plus, s-ar putea sa fie si, cum ii spun eu, "o problema de economie a resurselor". Tinerii risipesc multe resurse, aparent. Ei actioneaza si traiesc ca si cand ar fi nemuritori. Insa tinerii sunt mai ceva decat pensionarii cand e vorba de afirmare prin efort si staruinta.

Ei nu doresc sa faca lucruri grele si se multumesc sa castige afectiunea si sentimentul valorii, al semnificatiei personale prin gesturi extreme si disperate, care nu ii costa prea mult sub aspect al investitiei personale, dar ii costa extrem de mult sub aspectul sanatatii psihice si al reusitei in viata. In dorinta de a crea un impact, recurgem la gesturi extreme. Dar, paradoxal, gesturile extreme nu ii apropie pe cei iubiti si adesea ii sperie.

(1) Imaginea Shatterglass, de Sheena Tschopfen , via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Adevarul, (acc. 28.10.2017), Povestea tragica a Mariei Cantacuzino, superba printesa nebuna, website: Adevarul