Mind, People, Lifestyle

Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, licentiat in Psihologie, absolvent al unui Master de Consiliere Educationala si al unui program de formare in Psihoterapie Adleriana, recunoscute de Colegiul Psihologilor, Federatia Romana de Psihoterapie si Ministerul Educatiei. Contact: teleologia@yahoo.com

marți, 2 mai 2017

Curs de Rezilienta

Cand toti ii spuneau ca nu mai are nicio sansa, o broscuta a reusit sa iasa din put pentru ca... era surda. In hipnoza terapeutica nu poti sa accesezi transa hipnotica decat daca iei in serios sugestiile terapeutului. Iar rezilienta este de fapt un rezultat al sugestiilor pe care ni le oferim singuri.




Psihologia a preluat din Fizica termenul de rezilienta. In sensul din Fizica, rezilienta este o unitate de masura folosita pentru a caracteriza rezistenta la socuri a unor diverse materiale. In Psihologie si Psihoterapie insa, rezilienta este o notiune abstracta prin intermediul careia descriem rezistenta psihica a unei persoane la socuri (aspectul acut) sau la stres (aspectul cronic).

Într-o zi de vară, un grup de broscuţe se plimbau vesele printr-o pădure şi la un moment dat, două dintre ele au căzut într-o prăpastie foarte adâncă. Toate celelalte broscuţe s-au strâns în jurul prăpastiei şi priveau cu mirare la adâncimea acesteia. Erau convinse că cele două broscuţe nu aveau nici cea mai mică şansă să iasă de acolo. "Sunteţi ca şi moarte, nici nu are rost să vă chinuiţi, este prea adâncă groapa, opriţi-vă că săriţi deageaba și o să alunecați și o să muriți"…erau comentariile ce veneau din partea grupului.  
Cele două broscuţe încercau să sară din răsputeri până când, în cele din urmă, una dintre broscuţe a deznădăjduit dând crezare vorbelor şi a renunţat, căzând descurajată şi murind. Cealaltă broscuţă însă, a continuat să sară cât de tare o ţineau picioruşele. Cele de pe margine strigau la ea să se oprească, să-şi curme suferinţa, mai bine să moară. Ea, dimpotrivă, sărea tot mai sus şi tot mai tare şi… iată-o că a reuşit! Broscuţele de pe marginea gropii se uitau la ea cu mirare şi au întrebat-o fără nici o ezitare:  
“Nu ne-ai auzit? Noi tot ţi-am spus să renunţi dar tu în schimb ai tot continuat! Cum ai reuşi să ieşi din groapa aceasta atât de mare?” Bineînţeles, precum ştiţi şi voi deja, broscuţa era surdă. În tot acest timp ea a crezut că prietenele ei o încurajau. În viață de multe ori și noi trebuie să fim surzi la îndemnurile greșite făcute de aproapele care înțelege viața altfel decât noi.

In termeni psihologici, broscuta surda este de fapt broscuta rezilienta - cea care a dovedit ca poate sa supravietuiasca in ciuda evenimentului dificil pe care l-a traversat. Da, povestea poate fi despre cum ne descurajeaza pe noi cei din jur. Dar din perspectiva terapeutica, povestea este despre cum ne descurajam singuri atunci cand credem vocile din mintea noastra care ne spun ca nu avem nicio sansa. 

In hipnoza terapeutica se spune ca nu exista hipnoza ci doar auto-hipnoza: reusim sa accesam  transa hipnotica daca si numai daca dorim noi sa luam in serios sugestiile hipnotizatorului. Cam tot la fel se intampla si in cazul in care alegem sa ne lasam descurajati de voci exterioare dar mai ales interioare, prin intermediul carora imbratisam ruina personala. Atentie deci la ceea ce ne sugereaza mentorii externi dar si mai mare atenie la ceea ce ne sugereaza "Mentorul Interior"!

Pe situl APA (Asociatia Psihologilor Americani) am descoperit un studiu legat de rezilienta angajatilor unei companii (Illinois Bell Telephone) in conditiile in care aceasta traversa un moment de restructurari masive. Spre exemplu, numarul de angajati se injumatatise in decursul unui singur an, si in plus, fisa posturilor acestora se schimbase considerabil, compania reinventandu-se, literalmente. Nu este usor sa treci prin asta iar unii dintre noi stim din proprie experienta.

Imi amintesc de perioada adolescentei mele, adica imediat dupa revolutia din 1989, atunci cand economia romaneasca in intregul ei a intrat intr-o alta etapa a existentei sale si fiecare dintre noi am trait, odata cu asta, adevarate revolutii interioare, dat fiind faptul ca nesiguranta era maxima iar transformarile erau prea mari pentru a ne fi gasit pregatiti pe prea multi dintre noi. Si totusi, s-ar parea ca unii s-au descurcat bine, char si in astfel de conditii!

Intr-o tara in care cercetarea si in special cercetarea psihologica erau la pamant, nu se puteau face studii despre ce s-a intamplat cu noi pe atunci la nivel psihologic (in caz ca va intrebati de ce Psihopedia se hraneste din literatura internationala de profil). Dar americanii, unde cercetarea psihologica are deja traditie, au fost curiosi si au descoperit de ce unii dintre noi sunt devastati de stres si efectele sale, in timp ce altii se descurca bine in conditii similare, ba chiar prospera.

Care ar putea fi diferenta intre cele doua categorii de persoane? Studiul realizat in sanul companiei americane Illinois Bell Telephone a aratat ca diferenta intervine la nivelul atitudinii mentale pe care au adoptat-o angajatii respectivi. Proportia a fost de 2/3 (non-rezilienti) si 1/3 (rezilienti). Cercetatorii au descoperit astfel 3 categorii de convingeri prin care persoanele reziliente isi exprimau atitudinea in fata provocarii:

  • Angajamentul: Trebuie sa raman implicat si in contact cu realitatile companiei, nu sa ma izolez.

  • Controlul:  Trebuie sa incerc sa influentez situatia, nu sa raman pasiv.

  • Provocarea: Da, este dificil, dar, in acelasi timp, este un moment bun pentru a invata si a descoperi noi oportunitati.
Cu alte cuvinte, dincolo de aptitudinile noastre si capacitatea propriu-zisa de a ne adapta, mai intervine si atitudinea, adica caracterul, mai bine spus, cel care, s-ar parea ca poate face diferenta in situatii problematice. Oricat de supra-realist ar suna, se pare ca, totusi, atitudinea a facut diferenta la cei care au adoptat cele trei categorii de convingeri enuntate mai sus.

Poate va intrebati de ce unii militari se intorc de pe frontul de lupta cu dificultati mari de re-adaptare la viata de veteran civil, in timp ce altii sunt bine-mersi, au familii armonioase si isi vad de treaba lor. Este o diferenta mare intre acesti oameni, de asemenea: unii sunt functionali, iar ceilalti sunt bantuiti de anxietati, neincredere, tulburari emotionale si cosmaruri care le fac viata un iad.

Viata este o tragedie pentru cei care simt si o comedie pentru cei care gandesc.

S-ar parea ca diferenta vine din felul cum gandim. Este de fapt usor sa te lasi coplesit de evenimente si sa cedezi psihic in fata acestora. Este calea usoara. Un proces terapeutic te poate initia insa in arta de a-ti alege emotiile si atitudinile in relatie cu evenimentele existentiale, caci acest lucru este posibil si, adesea, este singura noastra sansa de a ne integra cu succes in societate si a raspunde provocarilor pe care aceasta ni le adreseaza.










(1) Imaginea Resist, de Lee Royal, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Wikipedia, (acc. Mai, 02, 2017), Psychological Resilience, website: Wikipedia.

(3) APA, (acc. Mai, 02, 2017), Truning Lemons into Lemonade, website: APA.



Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, psiholog, membru al Colegiului Psihologilor din Romania, consilier educational si psihoterapeut. E-mail: teleologia@yahoo.com


Show comments
Hide comments

2 comentarii:

  1. Terapia ajuta sa gasim cauzele care au dus la un anumit "tipar" de gandire negativa, care ne-au facut sa cautam raspunsurile mai degraba in afara...decat in interiorul nostru, acolo unde se gasesc de fapt. Noi, oamenii, avem parerea ca ne putem "repara" singuri, dar nu putem, fiindca problemele (acele cauze care ne duc la repetarea unor greseli) sunt prea adanc intiparite in noi, iar noi prea subiectivi pentru a ne putea detasa fara "indrumare" si pentru a le putea privi din exterior.
    P.S.: Iti urmaresc/comentez articolele din nou si promit sa nu mai iau totul la modul personal, desi putina autoanaliza nu strica, pentru corectare! ;-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, putem vorbi despre cauze, dar si despre metode efective de a ne gestiona starile si de a ne schimba atitudinile. Uneori putem face asta singuri, dar alteori este ceva mai greu si lipsa suportului de specialitate reprezinta un impediment major. Thanks. :)

      Ștergere