Blestemul Papusii Robert

Documentarul HBO Max despre papusa Robert si legenda ei este ca un film de groaza care a luat forma unui documentar. Iar daca filmlele de groaza sunt ridicole, tocmai fiindca sunt rodul imaginatiei, documentarul despre Robert are ceva care te poate destabiliza.

☆ ☆ ☆

Daca cineva a vazut documentare extreme la viata lui, acea persoana sunt eu. Nu stiu exact ce ma atrage la ele: poate dorinta de a intelege limitele realitatii si lumea in care traim. Totusi, fiindca am si eu limitele mele, am evitat intotdeauna documentarele despre case bantuite. Pe de o parte ma sperie si creaza timpi morti in productie, iar pe de alta parte duc conceptiile despre limitele realitatii intr-o directie care nu face decat sa ma tulbure. Dar acum am intalnit pe HBO Max povestea papusii Robert. Si asta a schimbat ... multe. 

Intr-un fel, toate evenimentele evocate in acest documentar pot avea explicatii logice, cum ar fi psihoza in masa, auto-sugestia sau corelatia iluzorie. Dar nu poti sa nu te minunezi de multimea celor afectati de actiunile acestei papusi: persoane care vad lucruri pe care n-ar trebui sa le vada, persoane care sufera accidente si isi pierd viata, persoane a caror sanatate se inrautateste in mod straniu. De asemenea, nu poti sa nu te minunezi de faptul ca persoane care nu au legatura intre ele, alta decat contactul cu papusa Robert, trec prin situatii similare. 

Pare a fi o legenda care a fost dusa prea departe dar lucrurile care nu se potrivesc cu scenariul legendei sunt totusi tulburatoare. Legenda este intretinuta de genul acela de persoane care pretind ca pot sa iti vada aura sau ca pot sa simta prezenta unui spirit (medium). Acestea afirma ca papusa Robert are aura si ca simt prezenta mai multor spirite legate de aceasta papusa. Un medium afirma ca papusa este un portal pentru spirite, dintre care unul este puternic, malefic si violent. 

Regulile lui Robert sunt simple: 1. Sa saluti si sa te prezinti cand apari. 2. Sa fii respectuos. 3. Sa ceri voie daca doresti sa faci poze. 4. Sa spui la revedere cand pleci. Altfel spus Robert e un fel de soup nazi (vezi Seinfeld), decat ca nu face supa. (Scuze Robert, nu m-am putut abtine.) Daca nu vei respecta una sau mai multe dintre aceste reguli, legenda spune, vei atrage furia lui Robert. De fapt, potrivit numerosilor martori care au vazut si au simtit furia lui Robert, scopul lui Robert este sa se razbune pe toti cei care nu cred ca este real. Dar Robert este o papusa capricioasa care se supara repede, mai ales ca oamenii nu ii cunosc regulile. 

Oamenii au presupus ca cineva dintre servitorii familiei care a detinut prima data aceasta papusa se pricepea la practicile Voodoo si a pus un blestem in Robert, din motive mai putin clare - poate o infidelitate, poate invidia sau pur si simplu, rautatea. Si asa s-a nascut legenda papusii Robert, despre care va marturisesc inca de pe-acum, ca nu stiu ce sa cred. Si fiindca nici nu am posibilitatea de a investiga in mod suplimentar faptele care se potrivesc sau nu cu legenda, mi-e teama ca misterul va ramane in aceasta configuratie pe termen nelimitat.

Sunt persoane care cred in activitatea paranormala si in tot felul de lucruri care iti ridica parul in cap. Eu nu fac parte dintre ele. Atata vreme cat nu am probe pentru o anumita teorie, aleg sa nu o cred si nici sa o neg. Filmul despre blestemul papusii Robert insa m-a pus pe ganduri si mi-as dori sa pot intelege nu atat legenda, cat pe toti acesti oameni care au contribuit la consolidarea ei: sunt ei victimele inocente ale unei psihoze in masa - nu ar fi primii! 

Fenomenele de psihoza sau isterie in masa au la baza contagiunea sau imitatia - oamenii invata de la ceilalti oameni si au tendinta sa le copieze actiunile, in special atunci cand persoana care isi insuseste comportamentul celuilalt este una influentabila, sau in termeni specifici hipnozei, persoana este puternic sugestibila. In fenomentele de psihoza in masa oamenii pot sa copieze comportamentul bizar al unora si sa il reproduca la scara mare. Pornirea pare a fi implacabila iar rezultatul este impresionant.

Si anume o multime de oameni care au adoptat un comportament straniu, cum ar fi rasul sau dansul sau poate chiar atacul de panica cu privire la o anumita temere adoptata de mase. Cred ca exista isterii in masa si in ziua de azi, dincolo de povestea papusii Robert. Spre exemplu diversele teorii ale conspiratiei au potential de a deveni isterii in masa iar unele dintre acestea chiar s-au dovedit a fi asa ceva. De exemplu in 2016 a existat ceea ce s-a chemat Pizzagate Conspiracy Theory. 

Aceasta teorie, pornita in mod vadit de la suporterii partidului Republican din SUA, sustinea faptul ca e-mailurile oficiale ale unor membri marcanti ai partidului Democrat contineau de fapt date codificate despre traficul de persoane si exploatarea sexuala a minorilor. Asta i-a determinat pe cei mai exaltati republicani sa ia problema in maini - iar cand americanii iau problema in maini, cel mai probabil sunt implicate si armele de foc. Din fericire, desi au fost trase focuri de arma, nu au existat victime. Totusi, povestea in sine te pune pe ganduri: iata ce se poate intampla cand traiesti intr-un basm!

Legenda papusii Robert ar putea fi si rezultatul unui sir de corelatii iluzorii. Corelatiile iluzorii sunt niste atribuiri eronate de cauze sau asocieri care survin ca urmare a succesiunii unor evenimente fara legatura intre ele. Spre exemplu mai intai apare vecinul cu umbrela iar apoi incepe sa ploua. Dar ploaia nu a inceput din cauza ca vecinul a luat umbrela, nu-i asa? Tot la fel, faptul ca au survenit niste nenorociri in viata unor persoane nu se datoreaza obligatoriu furiei lui Robert, caruia i-au fost incalcate regulile. Nenorocirea, in fond, este o parte din viata.

Asa cum afirmam mai sus, nu stiu ce sa cred despre Blestemul Papusii Robert. Ar putea fi unul dintre fenomenele specifice isteriei in masa sau un sir de corelatii iluzorii. Ar putea fi precum acele mesaje de pe Facebook care te ameninta cu 7 ani de necazuri daca nu re-postestezi mesajul de 7 ori. Eu am raspandit povestea papusii Robert, prin intermediul acestui articol, deci consider ca nu-i mai datorez nimic acestuia. Si nici nu am incalcat cele 4 reguli! (Sper!) Acum mingea se afla in terenul dvs! LOL

(1) Imaginea Doll, de Pixabay, via Pexels

(2) Wikipedia, (acc. 03.10.2023), Pizzagate conspiracy theory, website: Wikipedia.org

(3) History, (acc. 03.1011.2023), 7 mysterious illnesses that defied explanation, website: History.com

Continue reading

psihoza

Casa Secretelor: Cazul Burari

Un film documentar potrivit si pentru un curs de psihiatrie, va asteapta pe Netflix. Rar mi-a fost dat sa descopar un caz mai interesant si mai straniu, in care o familie intreaga este deturnata de un barbat care aude voci, rezultatul fiind o sinucidere in grup, aparuta in urma unui proces pervers de spalare a creierului. 

☆ ☆ ☆

Vecinii descoperă toti cei 11 membrii ai familiei Burari, 7 femei și 4 barbati, cu varste cuprinse între 15 si 80 de ani, spânzurați, la adresa de domiciliu din New Delhi, India.  Misterul este desăvârșit, nu exista nici martori si nici indicii evidente care sa clarifice daca e vorba despre o sinucidere in grup, un caz de crima in masa sau un anihilator de familie.

Asa începe documentarul Casa Secretelor pe care il găsiți pe platforma Netflix. Spoiler Alert: Va atrag atentia ca, dacă sunteți amatori de true crime si vreti sa il vizionați, urmeaza sa dau detalii care v-ar putea reduce satisfactia vizionarii. De asemenea, doresc sa observ inca de la inceput asemănările existente între Cazul Burari si sinuciderea colectivă a celor din cultul People's Temple al lui Jim Jones.

O alta asemanare pe care doresc sa o pun in lumina este cea cu numeroasele cazuri de psihoza impartasita (Folie-a-deux), asa cum am vazut in cazul Slenderman pe care l-am prezentat pe larg în articole anterioare. Doar ca aici nu e vorba despre nebunie in 2 ci mai curand despre... nebunie in 11.  Ceea ce pune în evidență ideea de familie-cult, fiindcă numai acolo lucrurile o iau pe arătură pentru grupuri mai mari de persoane.

Au fost si contestatari ai ideii de sinucidere colectiva, spre exemplu câțiva membrii ai familiei extinse, care solicitau Politiei investigații mai serioase, in vederea descoperirii criminalului. Numai ca niciun criminal nu ucide intr-un stil atât de meticulos, spânzurând pe fiecare membru al familiei, parca pentru impresie artistica. Cu alte cuvinte, ipoteza crimei in masa era preferata de membrii familiei extinse care încercau in mod disperat sa protejeze memoria decedaților. 

Si totuși... De ce o întreaga familie, aparent normala, recurge la un gest disperat precum acesta? Ei bine, s-ar părea ca ideea pătrunde in familie prin intermediul unui membru al acesteia, un barbat pe nume Lalit, de 47 de ani. Acesta dezvolta o mica psihoza care il ajuta sa audă voci cu mesaje generoase. Știm asta fiindcă s-au descoperit niste jurnale pline de mesaje de acest fel, venite pe calea psihozei. Lalit pare ca aude vocea tatălui decedat care vorbește familiei prin intermediul bărbatului, ca printr-un medium. 

Un aspect interesant este controlul pe care Lalit il exercita asupra membrilor familiei, inclusiv asupra celor care dispun de o educație superioara, cum ar fi sotia sa Tina, licențiata în Sociologie. De asemenea, la fel de interesant este faptul ca nimeni dintre membri nu vorbește despre ritualurile bizare ale familiei cu cei din afara. Poate cel mai pervers aspect al vieții de cult in casa Burari este acela ca familia chiar prospera odată cu afundarea în psihoză: fiecare dintre membri devenind o persoana de succes, comparativ cu cel care a fost înainte. 

Acest aspect era un fel de validare a eficientei sistemului  si formei de organizare in jurul psihoticului Lalit. Cu alte cuvinte, inspiratia venita din partea parintelui decedat parea a fi una ireprosabila din punct de vedere moral iar membrii familiei primeau indrumare bine-venita. Totusi, in acelasi timp, fiecare dintre ei parcurgea un proces de spalare a creierului care a avut drept rezultat pierderea celor 11 vieti. 

Cele intamplate in casa familiei Burari raman un mister desavarsit. Cu toate acestea jurnalele gasite in locuinta vorbesc despre sfaturile primite din partea parintelui decedat, venite prin intermediul lui Lalit. Scrisul din aceste jurnale nici macar nu apartinea barbatului, analiza grafologica ajungand la concluzia ca unele dintre femeile familiei notau ceea ce Lalit exprima ca fiind recomandari din partea tatalui sau decedat. 

Poate ca daca nu ar fi intervenit acest sacrificiu cerut de vocile pe care le auzea Lalit, nimeni nu si-ar fi dat seama ce se intampla de fapt in aceasta familie si cat de speciala era ea, in felul ei. Originea psihozei barbatului pare sa fie o trauma suferita in tinerete, in urma careia isi pierduse capacitatea de a vorbi, recapatata cu greu ulterior. Oricum, filmul Casa Secretelor este unul dintre cele mai stranii documentare pe care le-am vazut vreodata, evenimentele prezentate fiind demne de un intreg curs de psihiatrie. 

Ca idee generala, daca incepeti sa auziți voci, probabil ca este mai bine sa nu faceți ce va spun acestea si in niciun caz sa nu va organizati viata de familie pe baza mesajelor respective. A mai existat un caz in care un tip care se ocupa cu vrăjitoria in Indonezia, pe nume Ahmad Suradji, incepe sa auda vocea tatalui sau care ii sugereaza ca daca va ucide 70 de femei ii vor creste puterile de vrăjitor. Nu a reușit sa-si duca planul la bun sfârșit, fiind oprit de politie la victima cu numărul 42...

(1) Imaginea Elegant Mansion, de Andrea Kirkby, via Flikr, sub licenta CC BY-NC 2.0 

Continue reading

psihoza

Se Cauta o Senzatie

Un studiu demonstreaza ca suntem receptivi la teoriile conspiratiei pentru ca acestea sunt interesante si ne stimuleaza mental. Pe termen nu foarte lung, am putea deveni o societate dependenta de stimulare, ce cauta senzatiile tari, pe care le si provoaca, tocmai fiindca exista cerere. 

☆ ☆ ☆

Daca urmariti acest blog, stiti ca Psihopedia se ocupa, printre altele, si cu explicarea resorturilor psihologice ale teoriilor conspiratiei, cum ar fi in articolul Conspiratii de Pandemie, sau povestile ce implica fenomenul numit folie a deux,  sau nebunie in doi, cum ar fi subiectul abordat in articolul Mitul lui Slenderman sau Toaleta Magica. Dar nu mi-a venit pana acum ideea ca intre cele doua fenomene psihice umane s-ar putea sa existe o asemanare. Mi-am propus ca in acest articol sa aduc argumente in slujba ideii ca teoriile conspiratiei reprezinta in fapt niste povesti de groaza pentru adulti. 

As vrea sa va povestesc pentru inceput despre mitul lui Slender Man, care isi are originea pe internet, in creativitatea adolescentilor de peste ocean. Pe un site unde internautii isi exersau creativitatea, impartasindu-si povestile de groaza pe care le scriau ei insisi, apare povestea unui personaj supra-natural numit Slender Man (Barbatul Subtire), care, asa cum ii spune si porecla, era un barbat inalt si zvelt pe care internautii l-au inzestrat cu tot felul de calitati: el are un set de tentacule care se pot extinde, si pe care le foloseste pentru a te imobiliza. Figura lui nu are trasaturi si poarta costum si cravata negre.

Da, Slender Man seamana cu Omul Negru, din copilaria noastra, oricine ar fi acela, fara a dori sa fac o remarca rasista, in caz ca se simte cineva ofensat. Dar probabil ca fiecare generatie isi are propriul sau Om Negru, care intruchipeaza trasaturi precum forta, capacitatea de a te domina, rani si supune, care ofera o forma si o identitate anxietatilor tale infantile si care exercita o presiune asupra ta, pentru a te determina sa iei o atitudine: il vei infrunta curajos pe Omul Negru, vei fugi de el, vei incerca sa iti gasesti aliati care sa te protejeze sau poate, cine stie, vei incerca sa te aliezi cu el, caci... capul plecat, sabia nu-l taie. 

Pana in 2014, cam la 5 ani de la aparitia primului meme (o imagine care il reprezenta pe Slender Man, creata de un internaut oarecare), mitul se dezvoltase atat de mult, multumita si adolescentilor care se tot laudau ca l-au vazut pe sinistrul personaj, incat doua fete (Morgan Geyser si Anissa Weier) de 12 ani, convinse ca Slender Man exista, se decid sa se imprieteneasca cu acesta si strategia perfecta in acest sens consta in a-si ucide cea mai buna prietena, pe Bella (Payton Leutner, 12). Parea o afacere buna, nu-i asa? Si-au sacrificat prietena dar hey, l-au obtinut drept aliat pe sinistrul, a-tot-puternicul, Slender Man... 

Numai ca atunci intra in scena adevaratul Slender Man, care este Realitatea, sau statul, un personaj inalt si puternic, care, folosindu-se de tentaculele sale necrutatoare, te poate imobiliza intr-un loc unde nu mai poti sa-ti macelaresti semenii. Cu alte cuvinte, celor doua fete, de ce le-a fost frica, n-au scapat. Desigur, exista un diagnostic de schizofrenie pentru Morgan Geyser, fata care a orchestrat crima, savarsita intr-o padure de langa orasul Waukesha, WI. Dar, daca ne gandim bine, adolescentii au modul lor de a privi lumea, care se straduieste sa mentina contactul cu realitatea, dar nu intotdeauna acest efort este unul de succes. 

Situatia adolescentului tipic este aceea de dependenta fata de un adult care isi intelege mai mult sau mai putin rolul de mediere a relatiei adolescentului cu realitatea. Dependenta este o stare extrem de frustranta, dupa cum probabil ati avut ocazia sa simtiti pe propria piele: increderea in fortele proprii are de suferit si se formeaza cu greu atunci cand pare ca nimic din ce faci nu ti se datoreaza tie. Dependenta vine si cu foarte multa anxietate, depresie si alte trairi ale neputintei omenesti. Exista adesea foarte putine lucruri care sa contracareze aceste tendinte (reusite scolare, sportive, artistice, de exemplu sau un adult care stie sa te incurajeze) iar atunci adolescentul isi cauta evadarea...

Tinerii, coplesiti de realitatea dependentei lor dureroase, evadeaza adesea intr-o lume a resurselor nelimitate, aceea a fanteziei umane. Dar in aceasta lume, resursele pot fi atat pozitive cat si negative. Iar lumea fanteziei le poate rezerva pericole mai mari celor care se impaca greu cu realitatea. Caci daca in realitate pericolele sunt mai mult sau mai putin definite, avand anumite limite, ei bine, in lumea fanteziei, pericolele nu au absolut nicio limita, putand lua forme de cosmar, care se multiplica la infinit. Asadar, daca aveti copii, nu uitati sa mediati relatia lor cu realitatea, si chiar relatia lor cu fantezia in care incearca sa evadeze, nestiind peste ce vor da acolo. 

O sa spuneti ca nu am de ce sa tratez cazul lui Morgan Geyser ca pe al unei preadolescente normale, fiindca ea are un diagnostic. Da, sunt de acord cu asta dar schizofrenia poate fi gestionata si ea, caci are suisuri si coborasuri, are momente cand lucrurile se inrautatesc, iar aceste momente sunt declansate de stres existential, la care copiii normali fac fata cu succes, dar copilul predispus la schizofrenie o ia pe aratura, ca sa zic asa, fiindca nu e nimic din lumea lui, niciun parinte, niciun profesionist din aria sanatatii mentale, care sa il tina cu picioarele pe pamant, sa il incurajeze, sa il ajute sa combata tendintele de a fabula si de a se lasa invis de fantasme. In aceste conditii, schizofrenia poate evolua catre cele mai triste forme ale sale. 

Dar sa ne intoarcem la ideea articolului: care ar putea fi legatura intre cazul celor doua fete din Wisconsin si teoriile conspiratiei? Ei bine, un studiu recent demonstreaza faptul ca multi dintre noi suntem vulnerabili la teoriile conspiratiei pentru ca acestea sunt interesante si ne stimuleaza activitatea mentala. Totusi, asta, pe termen nu foarte lung, s-ar putea sa ne transforme intr-o societate umana dependenta de stimulare, si care cauta senzatiile tari, pe care le si provoaca, tocmai fiindca exista cerere. 

Cu alte cuvinte, am putea deveni, foarte multi dintre noi, extrovertiti si cu tendinte catre dezechilibre comportamentale grave, cum ar fi cele de tip borderline sau psihopatic, care sunt niste tulburari de personalitate cunoscute pentru slabiciunea lor pentru senzatii tari. 

Teoriile conspiratiei prezinta un fir epic care are foarte multe in comun cu operele de fictiune, cum ar fi un film de groaza sau un roman cu detectivi, declara cercetatorul Jan WillemVan Prooijen, profesor la VU Amsterdam, publicatiei de psihologie PsyPost. Acest lucru explica si faptul ca sunt asa atractive: oamenii gasesc ca teoriile conspiratiei sunt distractive, adica interesante si ca au darul sa acapareze atentia. Acest lucru este important fiindca rezultatele noastre arata faptul ca pe cat de distractive par aceste teorii, pe atat de tentati suntem sa le credem, afirma cercetatorul olandez.

Cu alte cuvinte, oamenii se duc la cei care inventeaza teorii ale conspiratiei, la fel cum se duc adolescentii pe internet sa citeasca povesti horror, fiindca povestile, ca si teoriile respective, sunt distractive, ne acapareaza atentia, inlatura plictiseala ne stimuleaza mental, si ofera o preocupare creierelor noastre. Oare asta spune ceva despre maturitatea noastra ca indivizi sau despre maturitatea societatii, ca intreg? Foarte posibil. De asemenea, acest lucru spune ceva si despre tendinta celor care cauta senzatii tari de a prefera teorii ale conspiratiei, dupa cum afirma cercetatorul de la universitatea din Amsterdam.

Studiile noastre indica si faptul ca senzationalizarea evenimetelor de stiri, cum ar fi niste alegeri, spre exemplu, in scopul de a creste valoarea distractiva si de entertainment a acestora, are darul de a creste credintele conspirationiste, afirma Van Prooijen. Asta este o adevarata lectie despre cum alegem sa prezentam stirile. Dar aceste descoperiri sugereaza ca senzationalizarea ar putea creste tendinta de a crede teoriile conspiratiei. Pentru castigul nostru, al tuturor, un adevar plictisitor este preferabil unor dezinformari distractive. 

Dar hey, cand vorbim de binele nostru, al tuturor, vorbim despre binele jurnalistilor, interesati de cresterea audientelor, despre binele politicienilor, interesati sa puna la indoiala niste adevaruri pe care le neaga sau incearca sa le minimalizeze, sau vorbim despre binele populatiei, care isi doreste stimulare si distractie si, de dragul acestei stimulari, ar prefera sa ignore datele stiintifice? Dupa cum observati, aproape nimeni nu are un interes evident de a se proteja de gandirea conspirationista, si pare ca se confirma vechiul proverb care afirma ca ce este mai placut pe lumea asta, este fie imoral, fie ilegal, fie ingrasa. 

Adevarul este ca si lucrurile pe care le consideram plictisitoare, cum ar fi poate o carte de psihologie, ar putea fi distractive, cu o singura conditie. Acea conditie este sa ne resetam sistemul de recompense al creierului. Ce inseamna asta? Traim azi intr-un ritm pe care psihologii sociali l-au denumit rat race,  adica o cursa nebuneasca dupa bunuri si senzatiile pe care acestea le fagaduiesc. Dat fiind faptul ca sistemul psihic al omului modern a fost hranit cu stimuli stridenti in avalansa, acesta si-a pierdut capacitatea de a savura stimulii subtili, cum ar fi cei oferiti de o carte citita sau de un peisaj de natura, ori o muzica mai discreta.

Revenirea la un regim cu mai putina stimulare este posibila, dar necesita eforturi de re-adaptare. Aceste eforturi ar putea include descoperirea meditatiei, care implica tocmai reducerea drastica a surselor de stimulare si focalizarea atentiei pe lucruri mai simple. O alta resursa ar putea fi ceea ce se cheama dopamine fasting,  (a tine post de la dopamina) sau altfel spus, incercarea de a renunta pentru anumite perioade de timp, la multe dintre placerile de zi cu zi, care ne si stimuleaza poate mai mult decat ar trebui. O metoda pe care am intalnit-o la unele persoane este aceea de a renunta la sonorul televizorului, ceea ce, fireste, injumatateste stimulii. Oamenii sunt creativi! 

Cautarea senzatiilor se poate observa in moduri diferite la oameni diferiti. Astfel, in urma unor experimente clasice de psihologie, Marvin Zukerman a descoperit 4 tipuri de comportamente care tradeaza nevoia de stimulare: 

• CAUTAREA AVENTURII - a urmari activitati fizice care ofera stimulare nervoasa neobisnuita, potential periculoase, cum ar fi de exemplu, toate tipurile de diving si zborul cu parasuta.

• CAUTAREA EXPERIENTEI - care consta in urmarirea de stimuli ai mintii si simturilor, a tot ce este complex si nefamiliar, cum ar fi calatoriile sau intalnirea de oameni noi.

• DEZINHIBAREA - consta in cautarea senzatiilor prin intermediul celorlalti si urmarirea de oportunitati in ce priveste sexualitatea dezinhibata, consumul de alcool si droguri.

• PLICTISEALA - este tendinta de a deveni plictisit de situatii familiare si repetive, de rutina muncii sau de intalnirea cu aceleasi persoane. 

Daca aveti una sau mai multe dintre aceste tendinte, trebuie sa stiti ca nu suntem toti la fel, in sensul ca nu toata lumea se plictiseste si cauta senzatii in aceeasi masura ca si dvs., si ca aceste tendinte trebuie tinute sub control daca va doriti o viata predictibila, intre anumite limite de bun simt, si stabilitate in munca sau relatii. Cel mai probabil, cateva experiente ale copilariei, legate de modul cum ati interactionat cu mediul primar de socializare (familia), poate si mostenirea genetica, ar putea explica tendintele dvs. actuale. De asemenea, etapa de dezvoltare careia ii apartineti (adolescenta, adultul tanar) ar putea explica comportamentul de cautare a senzatiilor, in multe dintre cazuri.

(1) Imaginea Jumping, de Golden Eye Photohraphy, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Oxford Bibliographies, (acc. 29.09.2021), Sensation Seeking - Psychology - Oxford Bibliographies

(3) Live Science, (acc. 29.09.2021), Is There Actually Science Behind 'Dopamine Fasting'? | Live Science

(4) PsyPost, (acc. 29.09.2021), New research sheds light on the psychological payoff of believing in conspiracy theories (psypost.org)

Continue reading

psihoza

Razmerita Psihotica

Sa fie oare adevarat ca am avut mult prea multa libertate de exprimare iar acest exces a produs o anomalie pe care de fapt nu si-a dorit-o nimeni? Este oare mai bine in China, Rusia sau Turcia, unde nu ti se permite luxul sa "bati campii"? Sunt aceste tari un ideal spre care merita sa aspiram?

☆ ☆ ☆

Alfred Adler a fost probabil primul care a atras atentia asupra felului in care ceea ce se intampla in mintea noastra este este o adevarata lume a ideilor cu impact decisiv asupra emotiilor si comportamentelor noastre - "lumea fictiva" a personalitatii, cum ii spunea acesta. Fiecare lucru cu manifestare concreta si observabila a fost mai intai idee si a luat fiinta in mintea noastra, cu luni sau ani inainte. Mai intai alegem sa credem anumite lucruri, imbratisam valori si le cultivam, iar apoi ajungem sa ne facem planuri pentru urmărirea unor scopuri.

In zilele noastre observam cum internetul devine o componenta extrem de importanta a felului cum obtinem informatii despre lume si contribuie la formarea a ceea ce se cheama in psihoterapie "imaginea lumii". Ceea ce psihologii cognitivisti au denumit "invatare complex-cognitiva", obtinuta din povestile altora, mass-media, etc, are azi la baza influenta atat de importanta a informatiilor pe care le procuram pe internet, din surse mai mult sau mai putin sigure. Dar faptul ca nu sunt de incredere nu conteaza asa de mult, fiindca, asa cum vom vedea, pe noi nu ne mai preocupa valoarea de adevar a informatiilor ci cu totul altceva.

Aceasta disponibilitate a informatiei, a generat cateva fenomene psiho-sociale mai curand bizare:

• NEVOIA DE STIMULARE - Suntem o generație cu toleranta scăzută la plictiseala. Totul este rapid / fast si nu suportam sa fie altfel. Anii care au trecut ne-au indepartat pe multi dintre noi de activitatile profunde precum lectura, activitatile artistice, creative, de cercetare sau educative, ce presupun focalizare si efort mental. In schimb am devenit extrovertiti si insetati de nou, de breaking news. Acest lucru ne-a dat sentimentul ca timpul trece mai repede si ne-a facut dependenti de stimulare. Cu alte cuvinte, avem nevoie de senzațional ca de aer, caci totul a fost senzationalizat si ne-am obisnuit cu nivelul ridicat de excitare nervoasa. In absenta acestuia, suferim un fenomen similar sevrajul - unde este sursa mea de senzational?

• FENOMENUL FAKE NEWS  In acest context, ne este greu sa facem diferenta intre real si imaginar, intre fapte dovedite si conspiratii - dar nici macar nu mai conteaza aceasta diferenta atunci cand sistemul tau nervos cerseste senzationalul! Daca doresti sa crezi anumite lucruri, la crezi, doar pentru ca aceasta credinta nou adoptata te stimulează, te electrizeaza, te face sa simti ca traiesti iar, ca traiesti ceva ieșit din comun, ca faci parte dintr-o generatie privilegiata, cu acces la evenimente care se petrec o data la un secol. De aceea, nu ne mai preocupa valoarea de adevar a informatiei ci mai curand incarcatura sa emotionala.

• FORMAREA CONVIGERILOR Odata imbratisate aceste informații și acceptate ca fiind reale, este ca si cand ne-am mobila creierul cu felurite articole de mobilier. Aici am pus o grenada pe care o folosim ca si bibelou de living, iar dincolo avem o bomba cu ceas care ne spune ora exacta. Unele dintre aceste convingeri nu doar ca sunt dificil de demonstrat dar sunt si bizare si au au vadit caracter psihotic: liderii lumii sunt de fapt niste reptile si se inchina lui Satan - de ce nu? Vi se pare ca sunt extreme? Adepții mișcării Qanon sunt de parere ca astfel de lucruri sunt reale. Raspandirea de astfel de informații este in mod deosebit periculoasa pentru cei care au tulburari psihotice ori au o vulnerabilitate pre-existenta la a dezvolta asa ceva si care vor duce totul la nivelul urmator.

• PUNEREA IN FAPT Se produce negresit, fiindca sanzationalul imaginar da nastere senzationalului din buletinele de stiri. Daca am ajuns sa credem toate lucrurile despre care am citit online si despre care am ascultat discursuri infierbantate, este doar o chestiune de timp pana cand vom incepe sa facem planuri pe care, in cele din urma sa le punem in practica. Iar ce planuri am putea sa facem atunci cand credem ca guvernul este alcătuit din reptile extraterestre? Va fi o adevarata eliberare pentru toată lumea incercarea ta de a lua masuri concrete si extreme impotriva unui astfel de guvern... In mintea ta, esti un erou. Din pacate, doar in mintea ta si a altor cateva zeci de persoane cu judecata tulburata de o afectiune psihica grava.

• MISCARILE DE MASA Chiar dacă nu se ajunge la chestiuni atat de radicale precum bombele si atacurile armate, daca exista suficienti adepți ai unor teorii conspiraționiste extreme, acestia se pot mobiliza si organiza în grupari care pot declansa turbulente sau haos. Un exemplu bun ar fi ceea ce s-a intamplat pe 6 Ianuarie la Capitoliul american. Indiferent ce i se imputa presedintelui Trump, cei care au produs evenimentul de la inceputul anului erau suficient de infierbantati deja, de ceva vreme, iar teoriile desucheate ale conspiratiei au reprezentat un ingredient important in aceasta ecuatie. 

• CENZURA FARA PRECEDENT Se spune ca situatiile disperate cer masuri disperate. Asa par a fi si masurile pe care le-au luat gigantii Google, Twitter , Amazon sau Facebook, odata cu razmerita psihotica, daca i-as putea spune astfel, din 6 Ianuarie. Dar situatiile disperate provoaca, intentionat sau nu si foarte multe decizii interpretabile: sunt rostogolite acuzatii de incalcarea drepturilor, cum ar fi dreptul la libera exprimare, iar gigantii TECH se comporta ca niste directori de ospiciu care isi rezerva dreptul sa te puna in camasa de forta daca considera dansii ca ai luat-o pe aratura.

• INCIDENTE SPECULATE POLITIC Atunci cand se creaza un haos precum cel de la Capitoliu, ceva ce nimeni sanatos la cap nu si-a dorit vreodata, este totusi pacat sa nu folosesti o astfel de ocazie pentru a atribui vina si a arata cu degetul. Mai mult decat atat, masurile pe care le putem lua, pot fi usor disproportionate, mergand pana la blocarea in totalitate a tuturor formelor de exprimare pe care le-ar putea folosi adversarii tai politici. Este ca si cand ai fi legitimat in actiunile tale partizane tocmai de gravitatea evenimentelor. De asemenea, pare ca ai fi facut asta oricand, doar ca ti-a lipsit pretextul. 

Dupa cum observati, atunci cand credem lucruri dezlantate despre tot felul de persoane, in virtutea fenomenului numit "profetie auto-indeplinita", acele lucruri tind sa devina realitate. Membrii miscarii Qanon, care se temeau ca exista un sindicat al fara-de-legii care doreste sa-l inlature de la putere pe Donald Trump, au avut sansa sa descopere ca sindicatul respectiv a devenit realitate cand gigantii TECH i-au blocat presedintelui Trump orice cale de a comunica prin social media. 

Puterea tinde sa corupa. Iar puterea absoluta tinde sa corupa in mod absolut. Lord Acton

Daca prostul ajunge intr-o pozitie de putere, acesta va corupe puterea. G.B. Shaw 

Iar iluzia aceasta ca traim vremuri senzationale si suntem oarecum privilegiati sa le experimentam "first hand", prinde si aceasta contur: traim vremuri in care convingerile cu caracter psihotic prind la publicul larg iar din aceasta cauza "reactiunea" ia masuri extreme pentru a proteja spatiul public de astfel de influente. Sa fie oare adevarat ca am avut mult prea multa libertate de exprimare iar acest exces a produs o anomalie pe care de fapt nu si-a dorit-o nimeni? Este oare mai bine in China, Rusia sau Turcia, unde nu ti se permite luxul sa "bati campii"? Sunt aceste tari un ideal spre care merita sa aspiram?

(1) Imaginea No Muslim Ban, de Ted Eytan, via Flikr, sub licenta CC BY-SA 2.0 

Continue reading

psihoza

Mitul lui Slenderman

Povestea crimei cerute de Slenderman in schimbul protectiei sale poate fi privita ca o chestie complet straina, care li se intampla pacientilor psihotici. Totusi, in esenta, ea este povestea oricarui adolescent care cauta un punct de sprijin in viata lui iar uneori il gaseste il lumea viselor, sau a cosmarurilor. 

☆ ☆ ☆

Am mai pomenit in blogul Psihopedia despre povestea crimei in numele lui Slenderman atunci cand am vorbit despre fenomenul numit "Folie-a-Deux" sau "Nebunie in Doi". Dar am urmarit de curand "Mitul lui Slenderman" pe HBO Go, un documentar extrem de interesant despre acest fenomen straniu si cred ca trebuie sa fac niste precizari. Poate nu cea mai importanta dintre ele este aceea ca am inteles gresit, in functie de cateva date culese de pe internet cazul crimei comise de cele 2 fetite de 12 ani.

Anissa Weier si Morgan Geyser, doua fete din Waukesha, statul american Wisconsin au incercat sa-si ucida prietena, pe Payton Leutner, fiindca, asa cum au declarat la realizarea anchetei "a fost necesar". Motivul? Aceasta crima ar fi reprezentat un sacrificiu pe care il faceau ele pentru a castiga bunavointa si protectia unui personaj numit Slenderman, despre care ele credeau ca este real si are insusiri exceptionale. 

Dar, inainte de continuarea acestei povesti, poate ar fi util sa facem o recapitulare. 

Folie a Deux figureaza pana si in manualul de diagnostic psihiatric (DSM 5), avand urmatoarele criterii de diagnostic:

*Doua persoane care impartasesc aceeasi idee deliranta sau sistem de idei delirante si isi confirma una celeilalte astfel de credinte.
*Cele doua persoane au o relatie neobisnuit de apropiata
*Exista dovezi clare ca un membru activ / dominant a indus credintele delirante membrului pasiv
Ideile delirante sunt cheia intelegerii fenomenului de nebunie in doi. Acestea pot fi insuflate unei persoane mai vulnerabile din punct de vedere psihologic de catre "persoana puternica" - dar daca este puternica nu inseamna ca este si sanatoasa, nu-i asa? 

O idee deliranta este imbratisata pentru o perioada mai lunga de timp, este contestata de realitatea obiectiva dar cu toate acestea, ne este extrem de greu sa o abandonam. Exista mai multe tipuri de idei delirante si deliruri: delirul erotic, delirul de grandoare, de gelozie, de persecutie, somatic si mixt.

Motivul pentru care imbratisam ideile delirante nu este clar. In general, acestea sunt explicate prin intermediul ereditatii sau influentelor mediului. Totusi, este limpede cel putin faptul ca acestea sunt o forma de creativitate, nu tocmai utila din punct de vedere social dar care indepliniste anumite functii in viata persoanelor care dezvolta delirul respectiv. Iar aceasta este, probabil, partea cea mai interesanta: la ce folosesc ideile delirante unei persoane susceptibile de a le dezvolta?

Pentru a intelege raspunsul la aceasta intrebare, propun sa ne intoarcem la povestea celor doua fete cu apucaturi criminale. Ele descopera pe internet un mod interesant de a-ti petrece timpul liber: literatura de tip fan-fiction. Autorii de fan-fiction preiau personaje create de autori cu mai multa notorietate si creaza intamplari noi. Ei bine, pe un site numit Creepypasta Wiki, fetele il descopera pe Slenderman, un personaj imaginar care le captiveaza imaginatia.

Dar cine / ce este acest Slenderman? Ca sa parafrazez o adolescenta din filmul HBO, "daca nu stii cine este Slenderman, inseamna ca traiesti in pestera". De unde rezulta ca cele doua fete care si-au ucis prietena nu traiesc in pestera, din moment ce ele il cunosteau personal pe tipul acesta si chiar le-ar fi cerut sa comita aceasta crima. Una dintre cele doua fete a fost diagnosticata cu schizofrenie, dat fiind faptul ca si tatal ei sufera de aceeasi sinistra afectiune psihica. Ea ar fi declarat ca vede / aude fantome inca de la varsta de 3 ani. (Urmariti documentarul HBO accesand linkul din imaginea de mai jos)

Daca aveau sa comita crima, ar fi fost rasplatite pentru "curajul si eroismul lor" prin aceea ca se vor muta in vila lui Slenderman, care le va primi acolo si vor trai ca si servitoare ale infamului personaj. Oare sunt eu de vina sau vi se pare si voua ca asta seamana cu situatia teroristilor sinucigasi carora li se promite ca vor trai in paradis si vor avea 7 fecioare drept servitoare? Cred oricum ca principiul este cam acelasi: amagire prin promisiunea satisfacerii unor nevoi.

Dupa cum observati, chiar si persoanele cu schizofrenie au nevoie de siguranta si protectie. Iar daca lumea reala nu le ofera asa ceva, ele vor gasi solutia in lumea imaginatiei. De asemenea, la astfel de persoane apare dificultatea de a distinge intre adevar si fictiune - povestile despre Slenderman nu erau simple povesti, asa cum erau pentru toti ceilalti amatori de fan-fiction, erau mult mai mult decat atat: promisiunea unei realizari de sine. 

Iar daca, in definitiv, nevoile adolescentelor din povestea aceasta erau aceleasi cu ale oricarui alt adolescent, la fel ca si sursele de stres din viata lor de zi cu zi, nu acelasi lucru il putem spune despre "solutia descoperita" pentru a veni in intampinarea acestor nevoi. O solutie care tine de evadarea in imaginar si care le face pe cele doua, incompatibile cu traiul in societate. La proces, nu au fost gasite vinovate, fiindca s-a folosit, in mod adecvat as spune, absolvirea de vina pe motiv de boala psihica. Veste buna este aceea ca victima acestui atac a scapat cu viata.

Intrebarea care se naste este urmatoarea: exista oare vreo posibilitate pentru ca persoanele inca nediagnosticate sa evite un destin de acest fel? Probabil ca acestea au nevoie de o atentie sporita, oferita de terapeuti cu experienta in lucrul cu pacientii psihotici si, nu in ultimul rand, deprinderea unor abilitati de gestionare a stresului. Dupa cum ati observat, nu a existat asa ceva in povestea lui Slenderman si a "slujitoarelor sale". Acesta, in mod ironic, a ramas unicul punct de sprijin pentru aceste fete... 

(1) Imaginea Slenderman Visits, de Barry Kelly, via Flikr, sub licenta CC BY-ND 2.0

Continue reading

psihoza

Ruminatia Pozitiva

Aveai 5 ani si stiai ca trebuie sa vina Mosul. Venirea lui, in sine, pe horn, era iesita din comun, magica, ne-mai-auzita. Cat de mult ti-ai fi dorit sa il vezi cum apare pe sania sa cu reni! Si uite asa, plin de energie si jucandu-te, ai ramas treaz pana la 3 dimineata. Mai tarziu, asta a devenit viata ta de zi cu zi... 

o o o

In aria psihologiei, un cognitivist (ce sunt eu) este acea persoana (eventual de specialitate) care considera ca in viata emotionala a fiintei umane, modul cum prelucreaza informatiile (senzatii, perceptii, judecati, convingeri) este esential in dinamica personalitatii si a comportamentului, sau, ca sa parafrazez o prietena (contabila), "totul porneste din cap". Chiar asa, daca in capul nostru apreciem situatia in care ne aflam (caci ea are intotdeauna parti bune), iata, suntem fericiti! In schimb, atunci cand respingem situatia (caci ea poate fi detestata tot mereu pentru cel putin 2-3 motive), iata, suntem nefericiti (tzac-pac)!

La materia numita in facultate "Fundamentele Psihologiei" se studiaza "procesele cognitive" dupa cum urmeaza: senzatii, perceptii, reprezentare (cele elementare), dar si gandirea, memoria si imaginatia (cele superioare). Patologia psihica (boala) pentru un cognitivist "nu are mistere", ca sa spun asa: totul porneste din felul cum se interpreteaza informatiile (in cap). Dar aici ne izbim de acea latura a psihopatologiei care afirma ca o mare parte din probleme se bazeaza pe mostenire genetica, pe vulnerabilitatea sistemului psihic uman, ca urmare a ceea ce ne-au transmis inaintasii, prin gene.

Tulburarea afectiva bipolara, la fel ca si psihozele, sunt indicate ca fiind acele zone ale psihopatologiei in care mostenirea genetica joaca un rol decisiv. De aceea si sunt tratate cu medicamente, fiind mai curand abordate de psihiatrie, ca un domeniu unde psihiatrul are toate competentele necesare. Tulburarea afectiva bipolara este acea tulburare mentala care se manifesta prin perioade cu depresie si perioade de dispozitie anormal crescuta (manie) ce alterneaza, cu o anumita ciclicitate. Daca depresia cam stiti cum se manifesta, in perioadele cu manie, persoana dispune de multa energie, doarme putin, este fericita sau iritabila, ia decizii pripite si reflecteaza putin la consecinte.

In psihiatrie lucrurile sunt mult mai simple: genetica / diagnostic / medicamente. Responsabilitatea medicului este sa puna diagnosticul potrivit si sa prescrie, iar a pacientului sa ia medicamentele la orele stabilite. In psihoterapie in schimb, simtim nevoia sa intelegem felul cum contribuim noi insine la aceste manifestari, cu alte cuvinte, responsabilitatea personala este o notiune mult mai bine nuantata. Iar un congnitivist va dori intotdeauna sa observe procesele cognitive ale bolnavului si nu va  putea trai cu ideea ca omul a mostenit o chestie nasoala si trebuie sa se impace cu situatia, ca va lua medicamente toata viata, ca sa-i regleze dispozitia (mai ales ca nu prea i-o regleaza si va spun asta fiindca am cunoscut personal astfel de persoane).

Daca pacientul respectiv merge la medic si ii spune ca si-a mai iesit din pepeni inca o data, la serviciu, medicul ce credeti ca va face? Ii mareste doza. Nu vreau sa hranesc aceasta competitie intre psihiatrie si psihoterapie care probabil ca nu foloseste la nimic, dar nu pot sa nu atrag atentia asupra modului simplist cum se pune problema, in special de catre pacienti, care nu reusesc sa percepa beneficiile psihoterapiei in astfel de cazuri: o chestie care si asa costa cam mult, nu-i asa? Daca mergi la un restaurant pe banii aia, cel putin pleci acasa satul, dar de la psihoterapie cu ce te alegi? Buna intrebare!

Fara a dori sa jignesc pe cineva (caci nu pentru asta scriu articole) in timp ce conversam cu pacienti care sufereau de tulburare afectiva bipolara aveam sentimentul ca vorbesc cu niste copii. La copii, dupa cum stiti, emotiile sunt foarte puternice si ei se bazeaza foarte mult pe emotiile lor pentru a obtine tot felul de schimbari de atitudine din partea celor cu autoritate. In psihoterapie vorbim despre astfel de persoane ca "avand o varsta emotionala foarte frageda", fiindca da, oamenii au si o varsta emotionala care se exprima prin modul cum trateaza problemele cu care se confrunta: atunci cand consideram ca emotiile traite se substituie procesului rezolutiv (rezolvarii de probleme), varsta emotionala este mica - caci asta face si un copil de 5 ani.

Sigur, uneori emotiile chiar rezolva anumite  probleme, fiindca obtinem prin intermediul lor o schimbare de atitudine din partea celor care ne iubesc. Dar nu va asteptati sa primiti premiul Nobel pentru aceasta descoperire! Capacitatea rezolutiva a unei astfel de persoane este totusi redusa si va ramane redusa fiindca in lumea "oamenilor mari" lucrurile se rezolva altfel: negociere, argumentatie, planificare, efort sustinut, sau acceptare, iertare, etc. Am vazut ca acum este o adevarata "cultura a razbunarii" pe internet si fac multe vizualizari acele articole despre "cum s-a razbunat o femeie inselata" unde like-urile sunt direct proportionale cu cat de diabolica a fost razbunarea. Totusi, din punct de vedere al dezvoltarii emotionale, acea razbunare poate fi la nivelul varstei de ... 5 ani.

Incercand sa inteleg particularitatile cognitive ale persoanelor cu tulburare afectiva bipolara am descoperit ca o caracteristica importanta a modului cum functioneaza aceastea din punct de vedere cognitiv este ruminatia. Dar ce este ruminatia? Cred ca in buna parte ruminatia este egala cu "a-ti plange de mila" - o formulare care este mai usor de inteles dar care raneste pe cel care o practica, fiindca scopul "plansului de mila" este obtinerea suportului. Iar cel care iti spune ca iti plangi de mila, evident ca nu este dispus sa ofere acel suport, prin urmare, iata, te simti ranit.

Ruminatia este focalizarea atentiei asupra simptomelor, cauzelor si consecintelor problemelor cu care ne confruntam, ignorand solutiile, potrivit Teoriei Stilurilor de Raspuns propuse de Nolen-Hoeksema (1988)

Potrivit medicului francez Cristophe Andre, lamentatia (ruminatie) este de doua feluri:

• LAMENTATIA ADAPTATA - punctuala (pe o problema), pregateste cautarea unei solutii, apare doar in caz de dificultati, aduce usurare, este limitata la fapte si tine cont de capacitatile de a asculta ale interlocutorului.

• LAMENTATIA TOXICA - este cronica, obisnuita, auto-suficienta, persista multa vreme dupa disparitia dificultatilor, nu aduce usurare ci chiar agraveaza situatia, este generalizata (la destin) si nu tine cont de capacitatea de a asculta a interlocutorului.

In mod interesant, am descoperit faptul ca ruminatia poate fi si pozitiva. Ce ar putea sa fie ruminatia pozitiva? Cred ca ruminatia in sine este o atitudine contemplativ-pasiva cu privire la problemele cu care ne confruntam. Cu alte cuvinte persoana care rumineaza, departe de a incerca sa gaseasca o solutie, pare convinsa ca acea solutie nu exista si deci este inutil sa o cauti. Eventual, o cauta cineva care POATE. Si de aici intelegem ca persoana respectiva nu sta prea bine cu stima de sine, sau daca are asa ceva, stima ei de sine nu se bazeaza pe faptul ca dispune de resurse pentru rezolvarea problemelor prin actiune si implicare proprie.

Ei bine, ruminatia pozitiva, care se observa la cei cu tulburare afectiva bipolara in perioadele maniacale (de plus afectiv) este tot o atitudine de contemplare pasiva, doar ca aici se contempla acele fapte care corespund nivelului de asteptare, fericirea fiind un rezultat direct al perceptiei ca exista o compatibilitate intre realitate si ideal. Ce au in comun ruminatia pozitiva si cea negativa este tocmai pasivitatea. Iar daca in perioadele fericite poti sa te multumesti cu contemplatia (sa te bucuri de implinirile tale), in cele cu probleme, contemplatia pur si simplu nu ne ajuta.

Ipoteza mea este ca astfel de pacienti sufera si de ceea ce se cheama "idealopatie" adica dependenta de un ideal adesea nerealist care, tocmai fiindca este nerealist le si provoaca caderea in depresie. Ele nu sunt pregatite sa dea piept cu problemele iar cand le intalnesc, se blocheaza in contemplarea problemei, adica in ruminatie. Dispozitia afectiva crescuta din perioadele maniacale, poate fi explicata si prin faptul ca dimesiunile grandioase ale idealului perceput ca fiind accesibil, il stimuleaza pe pacient intr-un mod iesit din comun. Ca atunci cand, fiind copil, urmeaza sa vina Mosul si reusesti sa ramai treaz pana la 3 dimineata, fiindca nu vrei sa pierzi momentul.

(1) Imaginea Contemplation, de Geoff Livingston, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

Continue reading

tulburare afectiva bipolara