Este titlul dramatic al celui mai interesant capitol din cartea Taramul Fantomelor Infometate, scrisa de Gabor Mate, un om care si-a dedicat intreaga cariera studiului adictiilor. Concluziile sale sunt mai curand pesimiste dar, nu-i asa, ele trebuie respectate.
Un studiu celebru, care incearca sa demonstreze natura adictiei, a fost realizat de catre Bruce Alexander, cercetator la o universitate din America. Dupa cum reiese din videoclipul de mai jos, Bruce Alexander a avut indrazneala de a pune la indoiala rezultatele studiilor precedente, in care rozatoarele aflate in izolare preferau sa foloseasca acea pedala care, odata apasata declansa administrarea unei mici doze de heroina. Dupa cum va imaginati, animalele au apasat pedala respectiva uitand ca mai trebuie sa si manance sau sa se odihneasca, gasindu-si pe aceasta cale obstescul sfarsit.
Parea ca se contureaza o concluzie destul de limpede: drogul este atat de periculos incat, o singura doza iti va schimba cu totul personalitatea si te va duce rapid in mormant. Dar Bruce Alexander a observat aceste experiemente dintr-o perspectiva diferita: poate ca studiul acesta nu dovedea decat faptul ca sobolanii aflati in izolare se comporta in acest mod. Ce s-ar intampla oare daca rozatoarele ar fi plasate intr-un context ideal, intr-un Disneyland pentru sobolani, in care se pot juca, pot socializa si pot intretine relatii de tot felul? De asemenea, exista optiunea ca rozatoarele, sa-si poata lua doza de heroina, pentru a verifica daca drogul ramanea la fel de magnetic si periculos chiar si in acest nou context.
Ei bine, rezultatul a fost cu totul diferit de aceasta data. Rozatoarele foloseau heroina mult mai putin, doar recreational, ca pe o alta optiune de a se distra in Disneyland. Dar adevarul este ca in majoritatea timpului acestea au evitat heroina, dedicandu-se activitatilor de grup care le erau atat de dragi. Concluzia? Probabil ca drogurile sunt fatale doar pentru acele rozatoare aflate in izolare si care foloseau drogul pentru a-si gestiona suferinta acestei izolari.
Citesc zilele acestea cartea lui Gabor Mate - Pe Taramul Fantomelor Infometate, o lucrare despre adictie si droguri, si am descoperit un capitol in aceasta carte care pare sa le depaseasca calitativ pe toate celelalte. Este vorba despre capitolul 17, numit in mod sugestiv Creierul Lor Nu A Avut Vreo Sansa. Este vorba despre creierul dependentilor de droguri, ati inteles. Mate dezvolta o teorie interesanta pe care nu pot sa nu o retin. El considera ca in urma traumelor suferite in copilarie, apar schimbari dramatice in structura si functionarea creierului iar aceste schimbari ii vor expune pe cei abuzati, printre altele, la fenomenul adictiei.
La fel cum trauma izolarii in captivitate le expune pe rozatoarele de laborator la sinuciderea prin intermediul heroinei, tot la fel, datorita unei copilarii deprimante, pare ca dependentii se indreapta implacabil catre propria lor pierzanie. Teoria lui Mate nu este noua. Ea se bazeaza pe ceea ce se cheama Darwinismul Neuronal care sustine faptul ca functia creaza organul, nu-i asa: daca copilul nu este expus la situatii pozitive, adica la protectie, iubire si grija parinteasca, atunci receptorii sai de neurotransmitatori pozitivi (dopamina, oxitocina, endorfine) raman inactivi ori slab dezvoltati.
Dar fiindca acei copii sunt expusi in schimb la cele mai dure experiente posibile, cum ar fi incertitudinea, lipsa informatiilor, izolarea, conflicte inegale si pierderea controlului, ei, pe de o parte dezvolta sentimentele de neputinta fiind coplesiti de atat de mult stres existential, iar pe de alta parte, structurile lor cerebrale se adapteaza la aceasta situatie, fiind activate retelele de hormoni ai stresului: adrenalina si cortizol, care vor ramane hiperactive pe toata durata vietii.
Acestea fiind conditiile date, apare in viata lor un element precum alcoolul, cocaina sau heroina. Pentru o persoana normala, ele au dezavantaje evidente si vor fi ocolite, pe buna dreptate. Dar cineva care a trait toata viata sa coplesit de stres si chin sufletesc, dezavantajele pe termen lung sunt trecute cu vederea: cel putin are parte de o vacanta bine-meritata de la tot acest infern care pare a fi existenta umana. Iata cum descrie Mate mentalitatea acestor dependenti de substante:
Un creier care este obisnuit sa reactioneze exagerat la stres va fi inclinat sa atribuie o valoare supra-dimensionata substantelor, activitatilor si situatiilor care asigura o usurare pe termen scurt. De asemenea, acesta va fi mai putin interesat de consecintele pe termen lung, asa cum o persoana care nu a vazut apa de multa vreme, ar putea sa bea apa dintr-o sursa nesigura, fara sa se gandeasca la posibilele efecte negative, la continutul toxic al acesteia.Pe de alta parte, situatiile si activitatile care aduc satisfactie si beneficii pe termen lung unei persoane normale, vor fi subevaluate de un astfel de creier, fiindca in viata dependentului de droguri, acestea nu s-au dovedit a fi de vreun folos - spre exemplu relatiile cu familia sau apropierea intima de ceilalti. Pe taramul fantomelor infometate. Gabor Mate.
Gabor Mate recunoaste faptul ca nu toti dependentii de droguri au fost abuzati in copilarie si ca nu toti cei abuzati in copilarie dezvolta o dependenta de droguri. De asemenea, el tine sa precizeze ca preconceptia potrivit careia dependentii nu fac decat sa-si planga de mila si ca folosesc experientele dificile ale copilariei pentru a-si scuza stilul de viata dezlanat nu este obligatoriu adevarata. O parte dintre pacientii sai nu simt niciodata nevoia sa vorbeasca despre trecutul lor, desi acesta este plin de abuzuri suferinte si traume, chiar si de tip trans-generational.
Dupa cum observati, viziunea lui Gabor Mate este una mai curand pesimista: un creier cu o functionare atat de grav afectata ramane incapabil sa se protejeze de pericolul adictiei, nedispunand de mijloace interne de auto-reglare sau de control al impulsurilor. In plus, utilizarea substantei pentru perioade lungi de timp va face despartirea de aceasta aproape imposibila. Poate ca autorul a vazut prea multe la viata lui in timp ce lucra cu dependentii de droguri din orasul Vancouver iar aceasta experienta il determina sa imbratiseze acest pesimism - Creierul lor nu are nicio sansa...
In finalul capitolului, autorul ne ofera totusi o raza de lumina. Exista totusi doua lucruri care ar putea sa-i ajute pe dependenti sa-si depaseasca conditia: unul este capacitatea creierului de a stabili noi circuite neuronale (neuroplasticitatea). A 2-a este spiritul, adica acel ceva care constituie temeiul atator rasturnari de situatie. Nu sunt obligatoriu de acord cu viziunea neputincioasa si intunecata a lui Mate. Consider ca oamenii sunt inzestrati cu puterea de a alege, dar si cu dorinta de a explora teritorii noi si de a protesta impotriva tiraniei. Daca pornim de la premisa neputintei umane, a rastignirii in fata destinului, nu facem decat sa incurajam scuzele si auto-compatimirea. Imi place sa cred ca putem mai mult decat atat.
(2) Mate, G., (2021), Pe Taramul Fantomelor Infometate, editura Herald, Bucuresti,
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu