Iti suna cunoscut si cel mai probabil, cunosti cel putin o Salvatoare de Balene. Un articol care iti va salva ani din viata si care vorbeste despre Salvatoarea de Balene, despre Sindromul Printesei de care sufera aceasta si despre Narcisismul Comunitar, atat de raspandit in ziua de azi.
Sunt convins ca m-ati vazut folosind sintagma Salvatoare de Balene, si ati dorit sa stiti ce inseamna. Aveam o idee vaga legata de cum am putea defini Salvatoarea de Balene, dar dupa ce am facut-o propriu-zis, simt ca am realizat ceva. Nu de alta, dar arhetipul acesta al Salvatoarei de Balene este atat de raspandit in lumea mondena (veti vedea ca exista motive serioase pentru care se intampla asta), incat trebuia sa faca cineva acest efort de constientizare si conceptualizare a sintagmei respective. Asadar, haideti sa definim Salvatoarea de Balene!
Salvatoarea de Balene este de regula, dar nu obligatoriu, o femeie tanara, aparent animata de cele mai bune intentii, inzestrata cu un suflet nobil si sensibil, la care instinctul matern este foarte bine dezvoltat, dar care investeste aceste calitati in lupta pentru tot felul de cauze pierdute de la bun inceput. Nu in ultimul rand, Salvatoarea de Balene face publice aceste preocupari si aceste lupte personale, incercand parca sa ocupe centrul atentiei si avand scuza ca primeste atentie pentru scopurile ei nobile, nu pentru ca depinde de aceasta.
Iata si o forma sintetizata a definitiei:
- Femeie tanara
- Cu instinct matern dezvoltat
- Mereu in centrul atentiei
- Mereu o luptatoare
- Mereu lipsita de realism
Dupa cum ati observat probabil, Salvatoarea de Balene seamana foarte mult cu o specie de narcisism, numita narcisismul comunitar, incadrandu-se cu brio in aceasta categorie. Definitia este cam aceeasi, intrucat narcisistii comunitari isi manifesta aceasta nevoie de atentie si recunoastere incercand sa intrupeze valori ale comunitatii, cum ar fi patriotismul, ajutorul, protejarea celor vulnerabili, sau aflati in nevoie si suferinta, avertizarea comunitatii in legatura cu pericolele la care este expusa, etc. Lipsa recunoasterii din partea comunitatii este o rana letala pentru narcisistul comunitar, caci daca lumea nu vede cat este de nobil si de frumos la suflet, inseamna ca tot efortul a fost zadarnic.
Narcisismul comunitar este o specie aparte de narcisism, foarte bine deghizata, foarte greu de perceput ca atare, datorita camuflajului umanitar desavarsit, si, probabil ca va vine in minte cel putin o celebritate, un politician sau un prieten de pe Facebook, care sufera de asa ceva si care se afla permanent in centrul atentiei pentru lupta acestora isterica dar eroica impotriva nedreptatii, conspiratiilor mondiale, inter-planetare, sau a altor mori de vant. De altfel, narcisismul comunitar pare sa fi luat amploare in ultima vreme, nu-i asa?
Salvatoarele de Balene, ca si toti ceilalti reprezentanti ai narcisismului comunitar, au ales sa intruchipeze valorile cele mai sfinte ale comunitatii pentru ca aceasta era cea mai simpla, legitima si directa cale catre centrul atentiei si recunoasterea meritelor personale, de care sunt dependente.
Daca va amintiti, aceasta recunoastere poarta numele de narcissistic supply, un fel de hrana spirituala a narcisistului. Spre deosebire de alte categorii de narcisisti, acestia frecventeaza si cabinetele de psihoterapie sau consiliere psihologica, doar pentru a scoate in evidenta cat de minunati sunt, cu alte cuvinte, asteptarea lor din partea terapeutului este aceea de a le oferi recunoasterea pe care o merita, a le confirma si oglindi frumusetea interioara, ceea ce, daca s-ar intampla in acest mod, ar transforma actul psihoterapiei intr-un abuz in sine.
Cu alte cuvinte, in schema lor, terapeutul poate juca (doar) un rol in clubul de admiratori ai narcisistului comunitar, daca doreste. Sau daca nu, narcisistul comunitar nu are alt rol disponibil pentru acest terapeut sau consilier psihologic. Acest club a fost denumit de teoreticieni cu termenul de narcissistic pathological space sau spatiul patologic narcisic.
E clar ca nevoia de recunoastere este oarecum normala si ca fiecare dintre noi o resimte, fie macar si pentru beneficiile care vin odata cu asta. Totusi, in absenta recunoasterii, narcisistul comunitar pierde sensul gesturilor sale nobile si ar putea renunta la acestea, transformandu-se in contrariul sau, ceea ce si face uneori, in ciuda mult trambitatelor inalte principii. Altfel spus, din furia de a nu-i fi recunoscute meritele, nu doar ca va rupe relatiile cu dvs., dar va incepe un adevarat razboi in numele orgoliului sau ranit, pardon, in numele valorilor comunitatii.
Dar sa ne intoarcem la Salvatoarele de Balene! Acum, noi stim ca femeile sunt inzestrate in mod natural, sau prin intermediul socializarii in familia de origine, cu foarte mult instinct si sentiment matern. Nu este nimic gresit aici, si trebuie sa recunoastem ca dorinta lor de a-i proteja pe cei vulnerabili este absolut respectabila si de apreciat.
O Salvatoare de Balene are cateva trasaturi care o diferentiaza de o femeie normala, dotata cu un frumos instinct matern. Si anume aviditatea pentru atentie si chiar pentru scandal si faptul ca ceea ce isi propune este extrem de greu de realizat, adica lipsit de realism. Ipoteza mea este ca face asta pentru moneda de schimb aflata in joc: recunoasterea.
Salvatoarea de Balene este o versiune oarecum ridicola a narcisistului comunitar, in special prin naivitatea si agresivitatea sa isterica. Pentru a salva balene esuate, ai nevoie de eforturi uriase si de tot felul de utilaje. Trebuie sa obtii in acest sens colaborarea, buna-vointa si implicarea tuturor. Operatiunea de salvare a balenei cere atentie din partea unei plaje intregi de oameni, prezenta televiziunilor, a documentaristilor de la National Geographic si a unor gura casca care sunt valorosi in economia situatiei, fiindca fara ei spectacolul ar fi zadarnic. Dar rezultatul va fi pe masura asteptarilor, iar Salvatoarea de Balene va fi in centrul atentiei, acolo unde-i este locul. Punct ochit - punct lovit!
Salvatoarea de Balene sufera de Sindromul Printesei. Am gasit o conceptualizare destul de frumoasa a sindromului in Dictionarul Urban. Totusi, retineti faptul ca Salvatoarea de Balene poate sa isi ascunda trasaturile identificate de catre Dictionarul Urban in spatele presupuselor valori comunitare despre care vorbeam mai sus: patriotismul, protejarea celor vulnerabili, reprezentarea celor amarati, popularizarea suferintei, vicisitudinilor si a nenorocirii, etc.
Sindromul Printesei ~ Reprezinta o tulburare tot mai raspandita, intalnita in special in randul femeilor heterosexuale americance ce are urmatoarele caracteristici: (1) valori materiale, (2) asteptari nerealiste, (3) sentimentul ca totul li se cuvinte, (4) comportament de exploatare, (5) sentimente de superioritate si (6) dezinteres pentru regulile de bun simt.
Pare ca prima data, sintagma de Sindrom al Printesei apare acolo unde nimeni nu se asteapta: si anume in China. O lunga perioada de timp, populatia chineza a avut restrictie la... copii, in sensul ca nu aveau voie sa faca mai mult de 1 copil. Era reglementat la nivel de stat. Pe acest fond, apare o generatie intreaga de copii chinezi, alcatuita din copii unici, (vezi si teoria lui Alfred Adler despre ordinea nasterii) care erau in centrul atentiei si a caror bunastare si implinire a fost principala preocupare a parintilor. Asta a generat anumite trasaturi in randul acestei generatii, toleranta scazuta la frustrare si respingere, sensibilitate excesiva, orgoliu nemasurat, asteptari nerealiste, etc.
Cu alte cuvinte, pare ca cineva este totusi responsabil pentru aparitia Salvatoarei de Balene - parintii acesteia, care au format aceste asteptari lipsite de realism si au cultivat aceasta nevoie excesiva de atentie. Nu, nu este vorba despre bataia rupta din rai, pe care n-au primit-o, dar da, ar putea fi vorba despre metodele de disciplinare care au esuat. Atentie insa: ar putea fi vorba si despre abuzurile suferite in copilarie, care au nascut in Salvatoarea de Balene credinta ca suferinta trebuie eradicata din societate - caci exista o multime de cai diferite care duc catre aceeasi destinatie.
Balena esuata, este orice fiinta de care nu s-a ocupat guvernul, nici guvernul SUA, nici vreun ONG, si care poata fi reprezentata metaforic de balena esuata sau de pisoiul care te urmareste pe strada, dar si in ganduri, pentru a-ti oferi ocazia sa ajungi in rai. Haide, salveaza-l, fiindca nici nu stii ce pierzi! Balena esuata nu are nicio vina. Nevoile ei sunt reale iar suferinta, cat se poate de concreta. Vor exista mereu balene esuate, caci inegalitatea si chiar nedreptatea reprezinta un dat al acestei lumi. Dar fiindca exista atat de multe balene esuate, care au drept de vot, tot mai multe Salvatoare de Balene vor identifica aici oportunitatea de a obtine putere prin atragerea simpatiei acestor balene esuate.
Destinul Salvatoarelor de Balene este acela de a fi deziluzionate. Dar pana atunci, ele vor lupta cu incrancenare, pana la ultimul selfie, pentru a scoate in evidenta (nu obligatoriu si a le salva propriu-zis) absolut toate balenele esuate, toti cateii fara stapan, toate caprioarele abandonate de mamica lor si pisicutele pierdute, cu mieunat sfasietor. Am cunoscut Salvatoare de Balene care (pare ca) au luptat toata viata pentru o cauza sau alta, au fost mereu in centrul atentiei si s-au afirmat ca suflete caritabile dar care niciodata nu au si reusit efectiv sa schimbe ceva in indiferenta celor din jur. Iata, efigia inconfundabila a Salvatoarei de Balene!
(2) Urban Dictionary, (acc. 20.12.2021), Princess Syndrome, website: Urban Dictionary
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu