Mind, People, Lifestyle

Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, licentiat in Psihologie, absolvent al unui Master de Consiliere Educationala si al unui program de formare in Psihoterapie Adleriana, recunoscute de Colegiul Psihologilor, Federatia Romana de Psihoterapie si Ministerul Educatiei. Contact: teleologia@yahoo.com
Se afișează postările cu eticheta complexul printesei. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta complexul printesei. Afișați toate postările

marți, 21 decembrie 2021

Iti suna cunoscut si cel mai probabil, cunosti cel putin o Salvatoare de Balene. Un articol care iti va salva ani din viata si care vorbeste despre Salvatoarea de Balene, despre Sindromul Printesei de care sufera aceasta si despre Narcisismul Comunitar, atat de raspandit in ziua de azi. 



☆ ☆ ☆


Sunt convins ca m-ati vazut folosind sintagma Salvatoare de Balene, si ati dorit sa stiti ce inseamna. Aveam o idee vaga legata de cum am putea defini Salvatoarea de Balene, dar dupa ce am facut-o propriu-zis, simt ca am realizat ceva. Nu de alta, dar arhetipul acesta al Salvatoarei de Balene este atat de raspandit in lumea mondena (veti vedea ca exista motive serioase pentru care se intampla asta), incat trebuia sa faca cineva acest efort de constientizare si conceptualizare a sintagmei respective. Asadar, haideti sa definim Salvatoarea de Balene!

Salvatoarea de Balene este de regula, dar nu obligatoriu, o femeie tanara, aparent animata de cele mai bune intentii, inzestrata cu un suflet nobil si sensibil, la care instinctul matern este foarte bine dezvoltat, dar care investeste aceste calitati in lupta pentru tot felul de cauze pierdute de la bun inceput. Nu in ultimul rand, Salvatoarea de Balene face publice aceste preocupari si aceste lupte personale, incercand parca sa ocupe centrul atentiei si avand scuza ca primeste atentie pentru scopurile ei nobile, nu pentru ca depinde de aceasta.

Iata si o forma sintetizata a definitiei:
  • Femeie tanara
  • Cu instinct matern dezvoltat
  • Mereu in centrul atentiei
  • Mereu o luptatoare
  • Mereu lipsita de realism




Dupa cum ati observat probabil, Salvatoarea de Balene seamana foarte mult cu o specie de narcisism, numita narcisismul comunitar, incadrandu-se cu brio in aceasta categorie. Definitia este cam aceeasi, intrucat narcisistii comunitari isi manifesta aceasta nevoie de atentie si recunoastere incercand sa intrupeze valori ale comunitatii, cum ar fi patriotismul, ajutorul, protejarea celor vulnerabili, sau aflati in nevoie si suferinta, avertizarea comunitatii in legatura cu pericolele la care este expusa, etc. Lipsa recunoasterii din partea comunitatii este o rana letala pentru narcisistul comunitar, caci daca lumea nu vede cat este de nobil si de frumos la suflet, inseamna ca tot efortul a fost zadarnic.

Narcisismul comunitar este o specie aparte de narcisism, foarte bine deghizata, foarte greu de perceput ca atare, datorita camuflajului umanitar desavarsit, si, probabil ca va vine in minte cel putin o celebritate, un politician sau un prieten de pe Facebook, care sufera de asa ceva si care se afla permanent in centrul atentiei pentru lupta acestora isterica dar eroica impotriva nedreptatii, conspiratiilor mondiale, inter-planetare, sau a altor mori de vant. De altfel, narcisismul comunitar pare sa fi luat amploare in ultima vreme, nu-i asa? 

Salvatoarele de Balene, ca si toti ceilalti reprezentanti ai narcisismului comunitar, au ales sa intruchipeze valorile cele mai sfinte ale comunitatii pentru ca aceasta era cea mai simpla, legitima si directa cale catre centrul atentiei si recunoasterea meritelor personale, de care sunt dependente.

Daca va amintiti, aceasta recunoastere poarta numele de narcissistic supply, un fel de hrana spirituala a narcisistului. Spre deosebire de alte categorii de narcisisti, acestia frecventeaza si cabinetele de psihoterapie sau consiliere psihologica, doar pentru a scoate in evidenta cat de minunati sunt, cu alte cuvinte, asteptarea lor din partea terapeutului este aceea de a le oferi recunoasterea pe care o merita, a le confirma si oglindi frumusetea interioara, ceea ce, daca s-ar intampla in acest mod, ar transforma actul psihoterapiei intr-un abuz in sine. 

Cu alte cuvinte, in schema lor, terapeutul poate juca (doar) un rol in clubul de admiratori ai narcisistului comunitar, daca doreste. Sau daca nu, narcisistul comunitar nu are alt rol disponibil pentru acest terapeut sau consilier psihologic. Acest club a fost denumit de teoreticieni cu termenul de narcissistic pathological space sau spatiul patologic narcisic.

E clar ca nevoia de recunoastere este oarecum normala si ca fiecare dintre noi o resimte, fie macar si pentru beneficiile care vin odata cu asta. Totusi, in absenta recunoasterii, narcisistul comunitar pierde sensul gesturilor sale nobile si ar putea renunta la acestea, transformandu-se in contrariul sau, ceea ce si face uneori, in ciuda mult trambitatelor inalte principii. Altfel spus, din furia de a nu-i fi recunoscute meritele, nu doar ca va rupe relatiile cu dvs., dar va incepe un adevarat razboi in numele orgoliului sau ranit, pardon, in numele valorilor comunitatii. 

Dar sa ne intoarcem la Salvatoarele de Balene! Acum, noi stim ca femeile sunt inzestrate in mod natural, sau prin intermediul socializarii in familia de origine, cu foarte mult instinct si sentiment matern. Nu este nimic gresit aici, si trebuie sa recunoastem ca dorinta lor de a-i proteja pe cei vulnerabili este absolut respectabila si de apreciat. 

O Salvatoare de Balene are cateva trasaturi care o diferentiaza de o femeie normala, dotata cu un frumos instinct matern. Si anume aviditatea  pentru atentie si chiar pentru scandal si faptul ca ceea ce isi propune este extrem de greu de realizat, adica lipsit de realism. Ipoteza mea este ca face asta pentru moneda de schimb aflata in joc: recunoasterea. 

Salvatoarea de Balene este o versiune oarecum ridicola a narcisistului comunitar, in special prin naivitatea si agresivitatea sa isterica. Pentru a salva balene esuate, ai nevoie de eforturi uriase si de tot felul de utilaje. Trebuie sa obtii in acest sens colaborarea, buna-vointa si implicarea tuturor. Operatiunea de salvare a balenei cere atentie din partea unei plaje intregi de oameni, prezenta televiziunilor, a documentaristilor de la National Geographic si a unor gura casca care sunt valorosi in economia situatiei, fiindca fara ei spectacolul ar fi zadarnic. Dar rezultatul va fi pe masura asteptarilor, iar Salvatoarea de Balene va fi in centrul atentiei, acolo unde-i este locul. Punct ochit - punct lovit!

Salvatoarea de Balene sufera de Sindromul Printesei. Am gasit o conceptualizare destul de frumoasa a sindromului in Dictionarul Urban. Totusi, retineti faptul ca Salvatoarea de Balene poate sa isi ascunda trasaturile identificate de catre Dictionarul Urban in spatele presupuselor valori comunitare despre care vorbeam mai sus: patriotismul, protejarea celor vulnerabili, reprezentarea celor amarati, popularizarea suferintei, vicisitudinilor si a nenorocirii, etc.

Sindromul Printesei ~ Reprezinta o tulburare tot mai raspandita, intalnita in special in randul femeilor heterosexuale americance ce are urmatoarele caracteristici: (1) valori materiale, (2) asteptari nerealiste, (3) sentimentul ca totul li se cuvinte, (4) comportament de exploatare, (5) sentimente de superioritate si (6) dezinteres pentru regulile de bun simt.


Pare ca prima data, sintagma de Sindrom al Printesei apare acolo unde nimeni nu se asteapta: si anume in China. O lunga perioada de timp, populatia chineza a avut restrictie la... copii, in sensul ca nu aveau voie sa faca mai mult de 1 copil. Era reglementat la nivel de stat. Pe acest fond, apare o generatie intreaga de copii chinezi, alcatuita din copii unici, (vezi si teoria lui Alfred Adler despre ordinea nasterii) care erau in centrul atentiei si a caror bunastare si implinire a fost principala preocupare a parintilor. Asta a generat anumite trasaturi in randul acestei generatii, toleranta scazuta la frustrare si respingere, sensibilitate excesiva, orgoliu nemasurat, asteptari nerealiste, etc.

Cu alte cuvinte, pare ca cineva este totusi responsabil pentru aparitia Salvatoarei de Balene - parintii acesteia, care au format aceste asteptari lipsite de realism si au cultivat aceasta nevoie excesiva de atentie. Nu, nu este vorba despre bataia rupta din rai, pe care n-au primit-o, dar da, ar putea fi vorba despre metodele de disciplinare care au esuat. Atentie insa: ar putea fi vorba si despre abuzurile suferite in copilarie, care au nascut in Salvatoarea de Balene credinta ca suferinta trebuie eradicata din societate - caci exista o multime de cai diferite care duc catre aceeasi destinatie. 

Balena esuata, este orice fiinta de care nu s-a ocupat guvernul, nici guvernul SUA, nici vreun ONG, si care poata fi reprezentata metaforic de balena esuata sau de pisoiul care te urmareste pe strada, dar si in ganduri, pentru a-ti oferi ocazia sa ajungi in rai. Haide, salveaza-l, fiindca nici nu stii ce pierzi! Balena esuata nu are nicio vina. Nevoile ei sunt reale iar suferinta, cat se poate de concreta. Vor exista mereu balene esuate, caci inegalitatea si chiar nedreptatea reprezinta un dat al acestei lumi. Dar fiindca exista atat de multe balene esuate, care au drept de vot, tot mai multe Salvatoare de Balene vor identifica aici oportunitatea de a obtine putere prin atragerea simpatiei acestor balene esuate. 

Destinul Salvatoarelor de Balene este acela de a fi deziluzionate. Dar pana atunci, ele vor lupta cu incrancenare, pana la ultimul selfie, pentru a scoate in evidenta (nu obligatoriu si a le salva propriu-zis) absolut toate balenele esuate, toti cateii fara stapan, toate caprioarele abandonate de mamica lor si pisicutele pierdute, cu mieunat sfasietor. Am cunoscut Salvatoare de Balene care (pare ca) au luptat toata viata pentru o cauza sau alta, au fost mereu in centrul atentiei si s-au afirmat ca suflete caritabile dar care niciodata nu au si reusit efectiv sa schimbe ceva in indiferenta celor din jur. Iata, efigia inconfundabila a Salvatoarei de Balene! 








(1) Imaginea Super Girl, de Bart, via Flikr, sub licenta CC BY-NC 2.0 

(2) Urban Dictionary, (acc. 20.12.2021), Princess Syndrome, website: Urban Dictionary
Continue reading

marți, 26 iunie 2018

Ana Maria Prodan simte tentatia de a-si marca teritorul, prin intermediul unui tablou cu propriul ei nud, agatat pe un perete al locuintei, in vazul copiilor. Deci, respect! Daca avea mai mult, sunt convins ca le arata mai mult! 


o o o

La inceput a fost... tentatia. In functie de tentatiile care iti dau tarcoale vei deveni premiantul clasei ori chilangiul fara pereche, muzicianul sau fotbalistul, primul care a invatat sa citeasca sau primul care si-a facut rost de iubita.

Ai invatat cine esti si ce poti sa faci, apoi apar tentatiile. Este de fiecare data un moment special, de trecere de la inferior la superior, de la simplu la complex, de la joaca la treaba serioasa, de la boboc verde si crud la floare cu miresme ametitoare...

Aplicatie "Ce poti sa scoti din poseta?": ce poate face o persoana ca tine intr-o lume ca aceasta? 

Este de o importanta capitala felul cum ne zugravim pe noi insine, cu toate calitatile si defectele noastre, felul cum ii reprezentam pe cei din jur si lumea in care traim, pentru ca din interactiunea acestor informatii va rezulta... tentatia tentatiilor: adica personalitatea umana

Nu este, obligatoriu, o lume plina de tentatii dar fiecare dintre noi se antreneaza, inca din copilarie, pentru genul sau de tentatie. Uneori tentatiile sunt exotice, alteori sunt de bun simt, insa pot fi si patologice: poti cocheta cu ideea de a bea sange si a deveni canibal. Atunci nu exista decat optiunea de a face eforturi pentru a lupta cu tentatia tentatiilor tale.




In urma cu ceva timp a existat un scandal intre psihologul Hanibal Dumitrascu si Ana Maria Prodan, femeie de afaceri, om de fotbal si muza in mintea ei. Aceasta din urma simtise tentatia de a-si pune in casa un tablou nud, cu ea insasi, iar regretatul Hanibal Dumitrascu, simtise tentatia de a comenta acest gest de o suprema dezinhibare revolutionara. Totusi, cred ca ea a castigat...

La oamenii care isi pun tablouri, in case, in care apar in ipostaze obscene, nud, este vorba despre un narcisism excesiv. E un mod de a cauta, cu orice pret, sa iasa in evidenta, de a evada din comun. Normal ca, la vederea tabloului, copiii sunt afectati psihic, in mintile lor se sadeste o alta imagine despre mama lor, Anamaria Prodan. Este cel mai contraproductiv mod de a creste un copil. Nu este vorba doar despre o frustrare sexuala, este si nesiguranta, simt nevoia de a confirma ca sunt acolo. Nu au siguranta in ceea ce priveste aspectul fizic si nici comportamentul sexual. Hanibal Dumitrascu, Wowbiz.
Iar Ana Maria Prodan ii raspunde, in toata splendoarea ei:

Daca te mai nasti de 1000000 de ori nu reusesti sa ai o doime din realizarile mele... iar poza nici daca vrei nu ai cum sa ti-o pui pe perete. Ana Maria Prodan, Wowbiz,

Caci in fond, ce altceva ar fi putut face fiecare dintre ei, intr-o lume ca aceasta, nu-i asa? Hanibal Dumitrascu nu stia cum este sa te simti ca o femeie incantatoare care are ce sa arate copiilor si musafirilor si, pe deasupra, mai si realizeaza aceasta adevarata revolutie oedipiana, prin intermediul corpului ei desavarsit! Iar Ana Maria Prodan nu stia cum este sa iti petreci toata viata pregatind examene intr-o sala de lectura, pentru ca apoi sa reusesti aceste comentarii sofisticate la televizor.

Tentatiile joaca un rol in viata noastra psihica si in geneza personalitatii.  Iar in calitate de parinti, avem un rol important in ce priveste tentatiile care se vor naste in sufletul copiilor. Caci din "cuburile de lego" pe care le punem la dispozitia copiilor, va lua fiinta tentatia tentatiilor.

Probabil ca va doriti ca odraslele voastre sa simta tentatia de a avea realizarile Anei Maria Prodan, care culmineaza cu tabloul ei nud pus pe perete, in vazul tuturor, si nu sa devina te miri ce psihologi care comenteaza de pe margine, precum fac vaduvele cand merg la priveghi. OK, am glumit aici, dar ati inteles ideea - unele tentatii pur si simplu nu sunt pentru noi si am prefera ca si copiii nostri sa le ia ca atare.

Camil Petrescu spunea ca un scriitor mare este in primul rand un scriitor care asigura conditiile pentru aparitia unor opere valoroase. Iar un parinte cu vocatie este probabil acel parinte care asigura conditiile pentru ca tentatiile pe care le traieste copilul sau sa faca onoare familiei.








(1) Imaginea Open Party, de Eriko Littlebird, via Flikr, sub licenta CC BY-SA 2.0
Continue reading

marți, 10 aprilie 2018

Intre boala psihica fara diagnostic si comportament uman instituit de evolutia speciei, iubirea obsesiva ocupa un loc important in cultura umanitatii, fiind adesea prezentata drept panaceu universal. Dar iubirea obsesiva ascunde si lipsa de responsabilitate sau descurajarea.


o o o

Iubirea obsesiva ramane un capitol care domina viata noastra psihica si chiar cea sociala, desi este, insuficient inteles. De aceea nu pierd nicio ocazie sa ma documentez in legatura cu asta si, desigur, sa impartasesc cu cititorii Psihopedia ceea ce am descoperit. Intrebarea centrala a acestui articol este cat de normala este iubirea obsesiva si care sunt cateva trasaturi fundamentale ale celor care trec prin asa ceva. 

In perioada in care psihanaliza "prindea aripi", un psihiatru elvetian pe nume Carl Jung vorbea despre fenomenul psihic denumit de el "complex". In viziunea lui, un complex era o formatiune emotionala, comportamentala si chiar organica (intrucat implica un arc neuronal) si alte elemente ce tin de fiziologie. Vietuim deci sub influenta acestor complexe, linistiti, pana in momentul in care ... "complexul este zgandarit" - ceea ce ne poate complica viata.

Spre exemplu, cineva poate avea complexul inavutirii - si va fi fericit atat vreme cat viata lui il poarta in directia dorita - adica cand face bani. E mult mai greu pentru acesta sa fie fericit fara acesti bani. In mod similar, putem vorbi despre tot felul de complexe: al persecutiei, al grandorii personale, si, desigur, complexul erotic, despre care trebuie sa vorbim aici. Este complexul erotic o problema pentru cel care il detine?

As vrea sa observ in primul rand ca fiecare complex are legatura cu o dorinta sau cu o temere. De aceea ne sunt atat de folositoare din punct de vedere al sanatatii mentale preocuparile religioase si mai ales spirituale, care ne ajuta sa ne desprindem de cele lumesti (patimi), ne dau cate un "time out" bine-venit si necesar, as spune eu. Hristos a inviat! 

Complexul erotic ii confera celui care il poseda ideea (fixa) ca iubirea este un lucru sublim, care merita idealizat si care face viata noastra sa fie implinita, sa merite sa fie traita. De asemenea, ii confera multe alte idei romantice si idealiste, cum ar fi credinta in suflete pereche sau in neputinta omului "care nu este iubit"... Ca asa-i romanul cand este iubit...




Da, probabil ca fiecare popor isi are propriile sale idei fixe, sau valori si, probabil ca romanii o au pe aceasta. Carl Jung era de parere ca in viata omului exista o etapa necesara, stabilita de evolutie, care face iubirea sa devina centrul intereselor noastre, deci complexul erotic ar trebui sa reprezinte, cel putin pentru tineri, un sens al vietii, in special la varsta respectiva. Iar daca tinerii nu ar iubi, probabil ca asta ar fi o mare problema pentru specie.

Eu tind sa cred ca fiecare om este unic si poate sa fie sau nu coplesit de aceasta nevoie de iubire, disproportionat de mare, la unii. Oricare ar fi adevarul, este clar ca in unele situatii, nevoia de iubire si romantism depaseste orice limite de bun simt, ceea ce are un impact negativ asupra vietii sociale si integrarii profesional - familiale si sociale. Cu alte cuvinte, da, iubirea este un lucru minunat, dar uneori ajunge sa devina grotesc, daca asteptam din partea ei mai mult decat ne poate oferi.

Stiti vorba aceea romaneasca "ce-i mult strica". Si stiti si bancul acela in care psihiatrul si pacienta aveau in comun dragostea lor pentru halvita, doar ca pacienta avea un depozit acasa - vreo 5 dulapuri pline. Cam asa sta treaba si cu iubrea obsesiva: oamenii pur si simplu nu iau in consideratie limitele bunului simt, iar asta ii face sa devina atat de "patologici".

Deci, daca vi se pare ca iubirea este un pretext bun pentru a o lua razna, si a evita sarcinile vietii (famlia, munca, prietenia, spiritualitatea si eul, potrivit Psihologiei Adleriene), probabil ca ati gasit cea mai buna scuza dintre toate - nu pot fi o persoana normala, fiindca iubesc prea mult. Si in timp ce tinerii beneficiaza de o anumita toleranta din partea societatii, dupa varsta mijlocie, o persoana de acest fel devine suficient de penibila incat sa renunte la acest apucaturi, cel putin aparent.

Asadar, in viziunea lui Jung, complexul indragostirii este caracterizat de acel stil de viata care iti blocheaza evolutia profesional - familiala, din cauza consumului de resurse disproportionat de mare: timp, atentie, putere de munca, etc. Un indragostit este cu capul in nori, nu poate sa munceasca, are tot felul de "insecte" prin stomac, iar noaptea nu poate sa doarma. Incantator, nu? Da, dar nu si pentru cei care il tin in spate ... oare cat vor mai putea sa-l duca?

In plus, daca ii pomeneste cineva de munca sau de alte indatori familiale, isi face rost imediat de o scutire eligibila - iubirea vietii sale i-a stricat ziua prin atitudinea sa rece (era la munca sau batea covoarele, pentru Pasti) si deci obsedatul isi va cauta de lucru intr-o zi mai buna - acum sufera! Iubirea obsesiva nu a devenit un diagnostic psihiatric de sine-statator, dar se asociaza usor cu tulburarea de personalitate de tip borderline sau erotomania, ori alte diagnostice.

Nu doresc sa credeti ca sunt lipsit de compasiune, desi asa pare ca reiese din ce scriu. Astfel de oameni au nevoie sa vada lucrurile si din alta perspectiva si mai ales, au nevoie sa revina cu picioarele pe pamant. Iubirea obsesiva este doar un mod de a evita sarcinile vietii despre care vorbeam mai sus, care poate avea la baza descurajarea pe care astfel de persoane au suferit-o in copilarie. Poate fi cel mai frumos dintre ele, dar, in esenta, ne ratam existenta.

Este o iluzie faptul ca atunci, la Sf. Asteapta, cand lucrurile vor merge bine in viata lor sentimentala, le va fi si lor bine. Astfel de persoane sunt atat de descurajate de viata de familie si de viata profesionala incat ar gasi orice pretext pentru a le evita. Cand spun descurajare, ma refer la un regim de parenting nesanatos, in care copilul a fost privat de respect, pe diverse cai: fie datorita despotismului parental, fie ca urmare a rasfatului (da, rasfatul este lipsa de respect fata de copil). 

Oriunde lipseste respectul in relatia dintre adulti si copii, apare si descurajarea, adica teama de a veni in intampinarea sarcinilor vietii, teama de a te integra in societate, ca om normal. Se spune ca iubirea obsesiva apare ca urmare a faptului ca cineva nu este suficient implicat profesional. Dar cauza acestui fapt este descurajarea, si cred ca discutia principala aici nu este "hai sa ne gasim de lucru" ci mai curand, "hai sa ne facem curaj, si sa ne gasim de lucru".








(1) Imaginea Magical Being, de Amahra58, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0
Continue reading

sâmbătă, 23 septembrie 2017

"Pentru sanatatea emotionala a copilului, petreceti cat mai mult timp impreuna cu acesta." Poate ca cineva ar trebui sa contrazica totusi acest asa zis "mesaj de interes public".




Stiti ca in primavara a fost in centrul atentiei povestea cu Balena Albastra si toata lumea s-a inflamat, intrebandu-se de ce se intampla asemenea orori copiilor nostri. Pare ca "forurile abilitate" au ajuns la concluzia ca ororile se intampla  ca urmare a faptului ca parintii nu petrec suficient timp cu odraslele. Si atunci au venit cu acest mesaj, scurt, dar cuprinzator: "pentru sanatatea emotionala a copilului, petreceti cat mai mult timp alaturi de el."

Pe mine m-a bucurat introducerea unor astfel de mesaje, dar nu sunt de acord in totalitate cu acestea, mai exact cu continutul lor. Se observa incarcatura emotionala a momentului si panica ce pusese stapanire pe o mare parte a societatii dar este de apreciat faptul ca, poate pentru prima data in istoria post-decembrista, se vorbeste in mod deschis, intr-un mesaj de interes public despre ceva care se numeste "sanatate emotionala".

Nu poti sa nu apreciezi intentiile bune din spatele unor astfel de mesaje, insa exista suficiente motive sa cred ca timpul petrecut impreuna cu copilul nu este solutia acestor probleme, sau este doar o parte din solutie, in cazul in care intelegem corect acest acest mesaj. In primul rand, ar trebui definit ce inseamna "timp petrecut impreuna cu copilul".

Daca va imaginati ca a citi ziarul sau a merge pe facebook in aceeasi camera in care se joaca copilul, se numeste "timp petrecut cu copilul", cred ca va aflati intr-o mare eroare. Timpul petrecut cu copilul ar trebui sa includa inter-actiuni semnificative cu acesta, fiindca nu exista din punctul de vedere al relatiei o diferenta majora intre faptul ca acest copil este singur acasa sau se bucura de o "singuratate in doi", in trei sau chiar mai multi participanti la aceasta singuratate.

Grupul de socializare primara (familia) poate fi perceput de copil ca un grup care asigura sentimente autentice de apartenenta, sau nu - in functie de tipul inter-actiunilor care au loc in sanul familiei. Cu alte cuvinte, a petrece timp impreuna cu copilul ar trebui inteles intr-o cheie de tipul "a cultiva relatii autentice" cu copilul, iar aici cantitatea nu este cu nimic mai importanta decat calitatea interactiunii.

"Cat mai mult timp", nu vine cu un plus de calitate, din pacate, decat in masura in care te pricepi sa produci aceasta calitate. Am sa te invit sa lecturezi in cele ce urmeaza cateva moduri prin care "cat mai mult timp" petrecut impreuna cu copilul s-ar putea sa il determine pe copil sa isi doreasca cat mai putin timp cu tine, sau ar putea sa il faca dependent de prezenta ta, ambele cazuri fiind vecine cu patologia:




Autoritarism


  • Parintele foloseste in mod curent critica si furia.
  • Parintele tipa, striga, interzice, ameninta, pedepseste, foloseste forta fizica.
  • Parintele nu are incredere in copil
  • Parintele sacaie copilul si il trateaza ca pe un soldatel
  • Parintele decide in majoritatea aspectelor vietii copilului
  • Parintele pune la indoiala sinceritatea copilului
  • Parintele impune copilului anumite cursuri sau activitati, cu forta 
  • Parintele nu tolereaza contrazicerea punctelor sale de vedere sau a deciziilor sale
  • Parintele si copilul rareori sau niciodata nu folosesc dialogul, nici chiar atunci cand apar problemele
  • Parintele cauta "probe" impotriva copilului, pentru a-l putea pedepsi.
Rasfat


  • Parintele face lucruri pe care le poate face si copilul sau chiar ar trebui sa le faca
  • Parintele "ajuta" copilul la teme, total sau partial, in sensul ca le rezolva el
  • Parintele nu este dispus sa spuna "nu" sau sa il cotrazica pe copil
  • Parintele ofera sume considerabile copilului, drept "bani de buzunar"
  • Parintele permite copilului sa isi ia masa in fata televizorului, izolandu-l de familie
  • Parintele merge la fast - food sa cumpere mancare pentru copil, care nu sufera sa manance altceva, sau prepara el insusi asa ceva, doar pentru copil
  • Parintele nu ofera responsabilitati sau sarcini casnice copilului, in afara de pastrarea curateniei din camera sa
  • Parintele permite copilului sa ii vorbeasca intr-un mod lipsit de respect sau sa-l injure
  • Parintele merge frecvent la scoala pentru a interveni pe langa profesori

Acestea sunt doar cateva dintre modurile in care "a petrece cat mai mult timp cu copilul" nu ajuta cu absolut nimic copilul respectiv, nici pe termen scurt, dar mai ales ii provoaca dificultati majore de adaptare pe termen lung. Atat stilul de educatie autoritar cat si cel bazat pe rasfat, creaza premisele unor forme de inadaptare psiho-sociala, mai tarziu. Specialistii in parenting recomanda stilul de educatie democratic, despre care am putea vorbi cu o alta ocazie.








(1) Imaginea Untitled, de Leon Fishman, via Flikr, sub licenta CC BY 2.0

(2) WALTON, F.,X., (2012), Cum sa Castigam de Partea Noastra, Copii si Adolescenti, editura IPPA, Bucuresti
Continue reading

luni, 28 martie 2016

Cum stiti ca ati crescut un copil rasfatat? Exista vreo legatura intre lipsa de respect si rasfat? Consilierii educationali atrag atentia asupra lipsei de respect ce vine odata cu rasfatul. 




Fireste, este multa si evidenta lipsa de respect din metodele educatiei autoritariste, in care adolescentul nu are nimic de spus, iar rezultatul acestei lipse de respect poate fi atat razvratirea adolescentului cat si cladirea neputintei in acesta si a dorintei de a multumi pe toata lumea, destinata esecului, chiar din start.

Dar tot lipsa de respect este si in educatia de tip permisiv, mai cunoscuta sub denumirea de "rasfat". Este drept ca lipsa de respect este ceva mai subtila decat in educatia de tip autoritarist, dar asta nu o face mai putin daunatoare pentru formarea personalitatii.

Cred ca multa lume are o idee gresita despre ce este rasfatul cu adevarat, si de aceea, mi-am propus sa scriu acest articol in care sa va prezint cu exemple cat se poate de clare, in ce consta o educatie de tipul rasfatului. Dar mai intai sa vorbim despre un concept pe care trebuie sa il cunoasteti, in mod necesar - conceptul de 'descurajare'.

Ei bine, descurajarea este rezultatul oricarui alt tip de educatie, in afara de cea democratica, bazata pe respect, responsabilizare si coninteresarea adolescentului sau a copilului in a coopera si a respecta, la randul sau, pe restul membrilor familiei si pe ceilalti membri ai societatii.

>> Versiunea PRO









(1) Imaginea Follow Your Dreams Cancelled, de Chris Davers, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Walton, F.X., (2010), Cum castigam de partea noastra copii si adolescenti, editura IPPA, Bucuresti
Continue reading

sâmbătă, 24 octombrie 2015

Nu am venit aici pentru dulcegarii, pentru zambete sfioase sau vorbe de duh. Nici macar n-am sa-ti strang mana inainte de meci. Sunt rea, nasoala, sexy... si se vede. Eu sunt Printesa din tenis!




Citesc stirile din sport si un titlu imi atrage atentia: "Maria Sharapova o desfiinteaza psihologic pe Simona Halep". In cele cateva randuri, aflu ca Maria Sharapova a declarat inaintea confruntarii campioanelor, de la Singapore ca nu i-a placut afirmatia Simonei Halep, facuta in urma finalei de la Cincinnati.
"Am fost foarte surprinsă că alte jucătoare spuneau că speră ca Serena Williams să câştige US Open şi implicit Marele Şlem (n.r. câştigarea celor patru turnee de Grand Slam în 2015). A fost surprinzător pentru mine, pentru că ştiam că aceste jucătoare urmau să participe la turneu. Mi s-a părut ciudat, mă întrebam de ce se mai duc să joace acolo. Spiritul meu competitiv mă determină să dezaprob astfel de atitudini"
Iar aici este declaratia inocenta a Simonei Halep, adresata Serenei WIlliams:
Eşti o jucătoare extraordinară şi sper că vei câştiga toate cele patru turnee de Grand Slam în acest an". 
Ei bine, unii au picat in aceasta capcana si i-au dat dreptate rusoaicei. De ce te mai duci la turneu daca speri sa castige adversara ta? Imi pare insa o intrebare inutila. Cred ca motivul pentru care se duce la turneu o jucatoare din top 3 este evident. Mai este nevoie de declaratii "nasoale", inainte sau dupa acesta? Doar pentru a arata ca esti o fire competitiva? Mai are nevoie cineva sa cunoasca asta despre tine? Nu se vede in teren?


De aceea nici Sharapova, rusoaica ce a dezvoltat "complexul printesei" nu se bucura de simpatia de care se bucura Simona Halep. Sunt de altfel doua jucatoare care s-au afirmat in lumea tenisului nu doar prin tenisul pe care il joaca ci si prin comportamentul distinct, pe care acestea l-au adoptat in afara terenului de tenis, interviurile sau relatiile pe care le au cu ceilalti sportivi sau cu amatorii de sport.

Una a fost comparata cu "o fetita care se afla in magazinul de dulciuri" iar cealalta isi da ocazional aere de superioritate, ia bani frumosi pentru reclame la cosmetice si masini pentru fete, si isi organizeaza antrenamentele intre sedintele foto, care, probabil, sunt mai frecvente decat turneele la care participa, probabil si decat antrenamentele sale.

In fond, fiecare isi alege modul preferat de afirmare publica. Declaratiile, fiecare gest public ne construiesc aceasta imagine, clipa de clipa. Totusi, competitivitatea excesiva, atrage dupa sine tensiune si relatii neconfortabile -- Asa zise "relatii". Nimeni nu se bucura de prezenta ta, desi se poate bucura de circul pe care il pui in scena.

Sa nu uitam ca, fie si intr-un domeniu in care competitivitatea este totul, oamenii se intalnesc si schimba impresii, iar dinamica interactiunilor este dictata de legi ale fair-playului. Unii vor prefera poate sa ramana departe de oameni, si sa ii trateze ca pe niste obiecte, niste pioni ce trebuie folositi, exploatati sau eliminati.

Complexul Printesei despre care am mentionat mai sus, isi are sursele intr-o copilarie in care unei fetite i se fac toate poftele iar ceilalti o trateaza ca si cand ar fi centrul universului. In acest fel, ea invata ca "2 + 2 = 5". Altfel spus, invata ca ea este cea mai importanta fiinta si singura fiinta importanta, iar rolul celor din jur este sa ii faca pe plac ei, Printesei.
Dar viata infirma aceasta socoteala. 2 + 2 nu este egal cu 5, orice ai face, iar lumea, viata sociala iti va dovedi acest lucru tot timpul. Societatea este constituita pe principiul cooperarii si respectului reciproc, iar relatiile si capacitatea de a le cultiva reprezinta cheia succesului.

Cand o Printesa ia contact cu lumea din jur, efectul este unul spectaculos. Ciocnirea dintre asteptarile sale si realitate este pe masura basmului in care aceasta a trait. Faptul ca lumea vorbeste despre tine nu va inlatura singuratatea si durerea de a ramane neinteleasa si izolata.

DIficultatile profesionale si in viata intima nu se vor lasa asteptate iar cei mai buni prieteni iti vor fi necuvantatoarele, daca esti capabila de atat de multa grija, sau pantofii pe care ii colectionezi. Dar Sharapova nu este singura printesa din lumea tenisului. Imi amintesc gestul unei alte "competitive"  dra Eugenie Bouchard care, nu a binevoit sa se lase atinsa de compatrioata noastra Alexandra Dulgheru, inaintea meciului.

Daca competitivitatea se confunda cu proasta crestere, ma gandesc ca, pe undeva, ceva, nu este in regula. Da, poate ca acest circ ne-a animat si ne-a determinat sa vorbim despre tenis, insa nu stiu cine isi doreste sa ramana in istoria acestui frumos sport prin gesturile sale lipsite de fair play.










(1) Imaginea Maria Sharapova and her Cannon Powershot Diamond Collection, de Chris Gampat, via Flikr, sub licenta CC BY 2.0

(2)  Psychology Today (acc. 24 Oct 2015), Combating Princess Syndrome, website: Psychology Today .com

(3) Pro Sport, (acc. 24 Oct 2015), A inceput razboiul la Singapore. Sharapova o desfiinteaza pe Halep inaintea meciului direct, website: Pro Sport .ro
 
Continue reading