De ce nu stim sa pierdem? Simplu: nu a fost niciodata o prioritate! Dar pierderea face parte din viata, la fel ca si reusitele. Uneori pierderea apare in ciuda eforturilor, parca lipsita de sens. Totusi, pierderea ne invata intotdeauna ceva iar gestionarea pierderii ar trebui sa faca parte din cultura noastra psihologica.
Ne-am obisnuit sa impartim lumea in invigatori si invinsi. Invingatorii sunt cei care depun eforturi, castiga si apoi sarbatoresc victoria, in timp ce invinsii sunt cei care, indiferent cat au muncit, sunt nevoiti sa traisca cu consecintele pierderii lor. In razboaie, invingatorii cucereau bogatii, teritorii si resurse, in dauna pierzatorilor, care pe langa toate astea, isi pierdeau si demnitatea. Pierzatorii isi pierd inclusiv sanatatea, fiindca pierderea resurselor si a demnitatatii reprezinta o provocare pentru care nimeni nu este pregatit.
Asa stand lucrurile, traim cu obsesia victoriei pe care trebuie sa o marcam, iar noaptea avem cosmarul infrangerii, care ne viziteaza mereu, pentru a ne aminti cat de mult uram pierderea. Stiati ca studentii care viseaza ca pica la examen de fapt urmeaza sa ia acel examen? Da, fiindca visul nu este o simpla premonitie, este mult mai mult decat atat... El vorbeste despre fricile si idealurile noastre, despre ceea ce ne dorim si despre ceea ce uram, acestea fiind limitele noastre teleologice: minus infinit si plus infinit.
De ce uram pierderea? De fapt in contextul vietii noastre sociale este inevitabil sa simtim tot felul de emotii negative in legatura cu pierderea, tocmai fiindca societatea foloseste pierderea pentru a ne spala creierul, adica a ne manipula si a ne conduce acolo unde doreste dansa sa ajungem.
- MOTIVATIE. Fiindca traim urand pierderea, ne mobilizam pentru reusita, trecem de la relaxare la eforturi, cu alte cuvinte, ideea pierderii are un efect motivational.
- ORIENTARE / SIMPLIFICARE. Viata omului are nevoie de un sens. Stim ca mergem de la minus infinit catre plus infinit. Daca nu ar exista aceasta directie de evolutie, viata ar fi lipsita de sens, ar fi haotica si greu de inteles.
- LUARE DECIZII / REZOLVARE PROBLEME. Stim ca deciziile bune sunt cele care ne apropie de victorie iar cele proaste sunt cele care ne indeparteaza de aceasta. Stim ce uram si ce iubim. Asta ne face receptivi la felul cum ceilalti inving in lupta sau evita pierderea.
- CULTUL VICTORIEI. Exista mituri stravechi care se reflecta in arta, povesti si filme ce vorbesc despre ceea ce se cheama mitul eroului -- cel care castiga mereu si cel care intruchipeaza toate calitatile invingatorilor: curaj, pricepere, intelepciune. Mai nou, eroul este analist CIA, se pricepe la calculatoare si tehnologie. Dar in esenta este un castigator, un supravietuitor.
Nu este foarte greu sa intelegem de ce uram pierderea. Adevarata intrebare este alta: cum gestionam pierderea? Dupa cum spuneam mai sus, pierderea a fost privita in trecut ca fiind asociata bolii, fizice si mentale, saraciei, umilintei si chiar mortii. Moartea sociala dar si fizica, propriu-zisa, era recompensa iar uneori era salvarea marilor pierzatori. Adolf Hitler se casatoreste cu Eva Braun in buncar, intr-o ceremonie bizar-morbida, marcata de amaraciunea pierderii razboiului, dupa care se sinucid, pentru a evita umilinta de a-i privi in ochi pe cei care au castigat razboiul.
Altii gestioneaza durerea pierderii prin dependenta de substante, alimente, persoane sau activitati.
Adolf Hitler si Eva Braun, sinucigasii din buncar nu au fost primii si nici ultimii. Fiindca omul, in general, isi doreste sa traiasca dar conditiile in care traieste par a fi mai importante decat viata in sine. Stim atat de bine cum ar trebui sa arate viata noastra, incat aceasta nepotrivire dintre ideal si realitate ne poate determina sa cautam o solutie extrema. Moartea este privita ca o resetare, ca o solutie la care avem acces mereu si care ne scuteste de consecintele detestabile ale pierderii. Iar viata nu este pentru oricine. Unii dintre noi sunt pur si simplu incompatibili cu aceasta.
Refuzam sa acceptam ca pierderea face parte din viata si tocmai asta ne face incompatibili cu viata. Iata cateva mari adevaruri care te pot ajuta sa treci peste pierdere.
- CICLICITATEA VIETII - faptul ca ai pierdut de data asta, nu inseamna ca vei pierde mereu. Exista intotdeauna o zi mai buna decat cea de azi si vrei sa o descoperi. Totul in viata este ciclic si sinusoidal: anotimpurile, ziua si noaptea, furtuna si zilele cu soare, etc.
- UNIVERSUL E PLIN DE RESURSE - Cand traim cu aceasta convingere, caderea isi pierde dramatismul. Noi insine devenim rezilienti si capabili sa facem fata la tot ce este mai greu. Universul are resurse pentru fiecare dintre noi iar asta te face curios, deschis si increzator.
- INVATATURA PIERDERII - pierderea te poate invata ce nu te-au invatat o mie de victorii: poate ca locul tau nu este aici sau poate ca nu ai inteles corect dificultatea sarcinii. Uneori mergem la un examen desi stim ca vom rata. Dar faptul ca te prezinti la examen iti ofera enorm de multe informatii care te vor ajuta data viitoare.
- GESTIONAREA PIERDERII - pe langa faptul ca pierderea ne invata ceva, gestionarea pierderii este poate cea mai pretioasa resursa dintre toate: ea te protejeaza de suferinta si boala asociata pierderii atunci cand ii dam un sens -- poate ca am pierdut acest tramvai fiindca in urmatorul se afla iubirea vietii mele.
Cu ceva timp in urma am scris un articol numit Despre Femeia Memorabila, in care se vorbea despre cum sunt expuse femeile tinere si cele de varsta mijlocie bolilor psihosomatice. Un stiudiu realizat de cei de la Emory University of Public Health, ajunge la concluzia ca, dintre pacientii cardiaci, femeile tinere si cele de varsta mijlocie reprezinta grupul clinic cu cea mai mare vulnerabilitate in fata stresului de natura psiho-emotionala. Potrivit studiului respectiv, femeile care dezvolta o boala de inima la o varsta frageda formeaza un grup special cu risc crescut pentru ca sunt in mod disproportionat vulnerabile la stresul emotional.
O femeie isi cunoaste devreme sensul in viata, definit prin intermediul numerelor: pana la ce varsta trebuie sa se casatoreasca, cati copii trebuie sa aiba, numarul de kilograme la care trebuie sa se mentina, si alte numere ce trebuie marcate pentru ca viata ei sa fie una implinita. In lipsa fortei fizice, ele au descoperit ca o femeie insufletita de un ideal poate sa mute muntii din loc. Si da: o femeie tanara este o forta a naturii atunci cand stie ce vrea. Si totusi, pierderea ramane o parte fireasca din viata, fiindca realitatea, dar si noi insine, avem limite. Faptul ca punem suflet intr-un ideal lipsit de realism nu produce miracole, in schimb poate produce un diagnostic, care ne condamna la o viata cu pilule de inima in geanta.
Un taran isi ara ogorul cu ajutorul calului sau. Într-o zi insa, calul a fugit.
„Groaznic, ce ghinion!”, a spus un vecin.
„Noroc, ghinion, cine stie?”, a raspuns fermierul.
Dupa mai multe saptamâni, calul s-a întors, aducând cu el patru iepe salbatice.
„Ce noroc nemaipomenit!”, au spus vecinii.
„Noroc, ghinion, cine stie?”, a raspuns taranul.
Intr-o zi, pe cand incerca sa imblanzeasca iepele salbatice, taranul a cazut si si-a rupt un picior.
„Ce ghinion!”, au spus vecinii.
„Noroc, ghinion, cine stie?”, a raspuns taranul.
A doua zi insa, în sat a venit armata sa ia barbatii la razboi. Dar taranul era inapt, pentru ca avea piciorul rupt.
Noroc, ghinion, cine stie?
Nu vreau sa fiu inteles gresit: exista si barbati care nu stiu / nu pot sa piarda. Cred ca la barbati simptomele pot fi mai brutale - ca tot vorbeam de felul cum a gestionat Adolf Hitler pierderea razboiului. Pierderea imbraca uneori forme monstruoase, in acord cu emotia pierderii care uneori este singura realitate a pierzatorului. Dar emotiile pot fi gestionate. Unii invata de mici sa-si gestioneze emotiile, ceea ce reprezinta un atu pentru sanatatea lor psihica si chiar reusita lor in viata. Altii pot invata sa-si gestioneaze emotiile la psiholog, care este o resursa ce va sta la dispozitie oricand viata va distribuie rolul pierzatorului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu