Unii dintre noi cauta la psiholog ceea ce se cheama "leacul pentru realitate". Ei doresc sa imbunatateasca un partener sau un copil, atunci cand respectivele persoane nu fac decat sa uzeze de drepturile si libertatile lor personale. Oare poate psihologul sa faca ceea ce nu ai reusit singur, acasa, si anume sa-i spele creierul cuiva, pentru ca acesta sa-ti faca pe plac?
Puterea corupe, spune o maxima celebra. Nu stiu daca este adevarat in toate situatiile, dar este cert faptul ca avem numeroase date referitoare la felul in care, cel putin in trecut, puterea politica a multora dintre statele lumii a avut tendinta de a folosi orice mijloc disponibil (control, manipulare, violenta) pentru a-si urmari scopul, si anume acela de a-si prezerva puterea. In numele acestui scop, puterea politica are tendinta sa reinventeze adevarul si sa redefineasca binele si frumosul, fara absolut nicio remuscare si cu un entuziasm vrednic de o cauza mai buna.
Mai mult decat atat, atunci cand puterea politica intelege faptul ca fara povesti, un popor este lipsit de modele, repere si valori morale, aceasta poate sa genereze mituri lipsite de baza reala, din absolut nimic. In acest sens, puterea politica pune stapanire pe studiouri de televiziune, radio si cinematografie, se aliaza cu scriitorii, poetii si scenaristii, si incepe sa genereze o mitologie noua, similara oarecum Legendelor Olimpului, dar care reflecta valorile pe care sistemul politic respectiv doreste sa le promoveze. Iata spre exemplu mitul sovietic al lui Pavlik Morozov.
Pavel Trofimovich Morozov, sau mai simplu Pavlik Morozov, a fost un tanar sovietic laudat de catre presa sovietica pentru eroismul sau, fiind considerat un martir. Povestea lui care dateaza din 1932, este aceea a unui baiat de 13 ani care si-a denuntat tatal autoritatilor, pentru ca falsificase niste documente pentru a instraina bunurile Uniunii Sovietice, vanzandu-le unor banditi anti-sovietici. Tatal lui Pavlik avea sa fie executat, drept pedeapsa pentru actul sau de tradare. Dar familia lui Pavlik nu primeste bine gestul baiatului si se razbuna pe tanarul pre-adolescent, ucigandu-l.
Un adolescent ucis de propria familie... Ce poate fi mai dramatic? Se spune ca o multime de scrisori sosite la redactia ziarelor comuniste ar fi cerut ca familia sa fie pedepsita pentru barbaria comisa, rezultatul fiind nu doar executia membrilor familiei ci si un sentiment de justitie sociala corect infaptuita, pe fondul solidaritatii cetatenesti. Observati ca este aproape ca atunci cand vinzi ceva, sa zicem un autoturism, si atunci adevarul despre acel produs nici macar nu mai conteaza. Fiindca ce conteaza cu adevarat este controlul pietei. Vezi si scandalul legat de producatorul auto german Volkswagen.
Fiindca este foarte greu sa-ti justifici actiunile abuzive in absenta unor pilde cunoscute si respectate de toata lumea, organele de stat sovietice si-au pus mintea la treaba si au creat aceasta nestemata, care este legenda unui adolescent ce se ridica impotriva necinstei si tradarii din sanul propriei familii, platind cu viata pentru asta. Legenda se incheie prost (cu decesul eroului), deci ii ramane poporului sovietic sa restabileasca dreptatea sociala, iar Sovietului Superm, ii revine nobila misiune, nu-i asa, de a elimina pe oricine ii sta in cale, trecand cu tancul peste dansul, in numele lui Pavlik Morozov, eroul adolescent.
Dupa cum observati, aceasta era normalitatea absurda promovata in Uniunea Sovietica, o normalitate in care omul nu stia ce sa faca cu libertatea sa, isi trada patria si ii umilea pe cei mai slabi si onesti, o normalitate in care doar statul mai putea sa faca ordine, caci valorile statului erau mai presus de cele ale familiei zugravite de mitul lui Pavlik Morozov in nuante gri: o familie corupta si criminala, cu valori rasturnate, primejduindu-i pe cei onesti, imaculati, lipsiti de aparare.
In acelasi mod s-a folosit statul totalitar si de psihologie, avand in centrul preocuparilor acelasi scop de a conserva puterea proprie. La ce foloseste consilierea psihologica? Ea te poate ajuta sa dezvolti un echilibru emotional si o intelegere de sine, sa-ti dezvolti capacitatea de a te integra in societate si a fi un membru productiv al acesteia. Pare ca in ziua de azi, in centrul procesului de consiliere se afla clientul, cu propriile sale aspiratii, cu conditia ca acestea sa fie realiste, fiindca o consiliere nu este consiliere fara obiective iar o consiliere cu obiective nerealiste este pur si simplu o aberatie - a ajuta o persoana sa evite contactul cu realitatea?
Spre deosebire de momentul prezent, cand ne place sa credem ca psihologia se afla in slujba persoanei, a clientului, in urma cu nu foarte mult timp, psihologia se folosea pentru a-ti denigra si chiar a-ti elimina adversarii politici, beneficiarul serviciilor de psihologie fiind statul, oranduirea. As dori sa sintetizez doar cateva dintre modurile in care psihologia a fost folosita pentru a consolida dominatia clasei conducatoare.
- HOMOSEXUALITATEA - a fost considerata o tulburare psihica pana in anul 1973, cand a fost exclusa din randul tulburarilor psihice care figureaza in DSM (Manualul de Statistica si Diagnostic Psihiatric). Cum va explicati aceasta miscare? Cum poate un comportament sa devina nepatologic intr-o singura zi? Cel mai probabil, anumite forme de activism pentru drepturile omului au devenit suficient de influente incat sa schimbe modul cum se punea problema.
- SCLAVIA - in SUA, sclavii care incercau sa evadeze din sclavie erau considerati bolnavi psihici, mai exact schizofrenici, fiindca un sclav sanatos nu face altceva decat sa slujeasca stapanul cu devotament si iubire, dar acestia erau ostili, agresivi si preocupati de... evadare, drepturi si libertati umane.
- REPRESIUNEA DIZIDENTILOR - In blocul comunist, in special in Uniunea Sovietica, era o practica destul de frecventa aceea de a folosi diagnosticarea si etichetarea cu sintagma "bolnav psihic", in scopul de a inlatura dizidentii sau persoanele incomode pentru regim.
- EXPERIMENTE INUMANE - Prin anii '40 si '50, in acum civilizata si progresista Canada, mai exact in provincia Quebec, statul a autorizat etichetarea ca "bolnavi mintal" in scopul retinerii si supunerii unor copii orfani la experimente inumane. Acestia fusesera predati de mamele prea tinere bisericii Catolice, care ar fi fos timplicata in acest proces.
- PERSECUTII RELIGIOASE - In China, chiar si in zilele noastre cei devotati practicii religioase numite Falun Gong, sunt etichetati ca fiind bolnavi psihic, pentru a putea fi deposedati de drepturi si retinuti in institutii de tortura unde isi vor pierde viata iar organele le vor fi vandute in Occident, pe bani frumosi.
Dupa cum observati, in foarte multe tari (lista completa e mult mai lunga), a existat si exista aceasta tentatie de a-ti trata dusmanii politici sau pe cei care nu rezonau cu propriile tale convingeri ca pe niste schizofrenici, niste persoane periculoase pentru societate pe care nu poti decat sa le tii inchise intr-un azil. Era un fel de skepsis al autoritatilor care le oferea posibilitati si pretexte formidabile de a-si exercita autoritatea abuziva. Cu alte cuvinte, scopul psihologiei era acela de a sluji puterea politica a unui stat, interesele si politicile acesteia, tocmai fiindca erau degenerate si aveau nevoie de pretexte nobile pentru a putea fi puse in aplicare.
Da, asa cum bine observati, in statele totalitare nu este loc pentru drepturi si libertati, nu este loc pentru inidivid sau pentru preferintele sale. Statul totalitar se comporta ca un copil rasfatat, care face o criza de furie de fiecare data cand un cetatean isi cere drepturile, vrea sa fie liber si sa dezvolte perceptii, judecati si valori proprii.
Totalitarismul in Consilierea Psihologica
Am descoperit faptul ca in consilierea psihologica exista aceasta tendinta de a ne impune propriile aspiratii, valori sau principii, prin intermediul psihologului, ca este, nu-i asa, un maestru al manipularii, si i-ar putea spala creierul sa zicem persoanei iubite, care se tine de prostii (in sensul ca vrea sa devina sofer de tir sau sa-si cumpere motocicleta, adica sa devina o statistica) sau poate unei odrasle, care isi doreste sa devina youtuber, in timp ce noi dorim sa isi gaseasca un job adevarat. In mod similar cu ceea ce isi doreste orice stat totalitar, intalnim persoane care ar vrea ca prin intermediul conslierii, sa le schimbam celorlalti perceptiile, judecatile si valorile, pentru a se potrivi cu ale lor.
In conceptia unor astfel de persoane, reusita procesului de consliere ar aparea acolo unde psihologul a reusit sa-i spele creierul persoanei respective, adica sa-i schimbe iubitului sau odraslei convingerile, reperele morale sau valorile personale. Fiindca in fond tu esti cel care a platit consilierea, meriti si tu un mic cadou acolo, si anume sa beneficiezi, ca printr-o vrajitorie, de o schimbare de atitudine din partea celor care iti dau batai de cap. Este fix aceeasi schema de tratament precum se folosea in Uniunea Sovietica, doar ca la o scara mult mai mica, fiindca nu ne mai permitem la fel de mult comportament aberant, dar hei, in familie sau intimitate ar merge.
Desigur, uneori astfel de persoane sunt incomode iar prezenta lor, frustranta. Micul dictator care te-a adus la terapie are nevoie sa inteleaga faptul ca nu poate lasa in seama psihologului manipularea pe care nu a reusit-o singur, acasa. De asemenea, micul dictator are nevoie sa descopere ca realitatea are limite, dintre care unele importante sunt acelea reprezentate de drepturile si libertatile celorlalti, deciziile lor, pe care ar trebui sa le respectam, dar pe care ai tendinta sa le minimalizezi, sa le consideri mai putin importante decat propriile tale drepturi si libertati. Un barbat isi convinge sotia sa isi trateze tendintele paranoide, la psiholog, desigur, pentru ca in final sa se dovedeasca faptul ca banuielile sotiei in ce priveste infidelitatea lui, erau intemeiate. Este poate cel mai bun exemplu de situatie in care cineva cauta in terapie leacul pentru realitate.
Uneori, asteptarile noastre din partea celorlalti sunt justificate si de bun simt. Spre exemplu, in intimitate, putem pretinde sa fim tratati cu respect, sa se tina cont de anumite preferinte personale, sa fim consolati atunci cand ne este greu si incurajati atunci cand pornim pe un drum nou. Dar nu ii putem pretinde celuilalt sa ne iubeasca sau sa-si ignore /sacrifice propriile nevoi pentru a ne face noua pe plac. Desigur, asta inseamna uneori sfarsitul relatiei. Faptul ca te adresezi psihologului nu te ajuta cu nimic in aceasta situatie, fiindca psihologul, daca stie ce face, nu va fi de acord cu obiectivele tale lipsite de realism.
Daca te adresezi psihologului cu rugamintea de a-i spala creierul partenerei sau copilului tau, pentru a-i determina sa-ti faca pe plac, probabil ca psihologul nu este o solutie potrivita pentru tine. Psihologia nu se ocupa cu magia, din pacate sau din fericire. Dar ea te poate ajuta pe tine sa iti ajustezi obtiectivele pentru a se potrivi cu realitatea. Intr-o astfel de situatie, in care un mic tiran incearca sa-i spele creierul cuiva cu ajutorul psihologului, probabil acel mic tiran are mai multa nevoie de psiholog decat persoana pe care doreste sa o imbunatateasca. Dar adevarul este ca intr-o astfel de situatie acel mic tiran da bir cu fugitii, imediat ce constata ca nu exista semn de egalitate intre psihologie si magie, tocmai fiindca nu a gasit in terapie leacul pentru realitate.
(2) Wikipedia, (acc. 12.08.2021) Duplessis Orphans, website: Wikipedia
(3) Wikipedia, (acc. 12.08.2021), Pavlik Morozov, website: Wikipedia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu