Echilibrul Energetic

Agresivitatea, pierde teren in favoarea sigurantei de sine, diplomatiei si persuasiunii. Omul puternic nu mai este cel dotat cu muschi si iesiri irationale, desi, o lunga perioada din istorie aceasta era imaginea standard a puterii.

Ar putea sa fie doar o alta poveste regretabila din Romania. V-o spun totusi, dar nu pentru a va oferi (inca) un motiv de a va plange. Era odata intr-o parcare de mall din Romania un paznic care incerca sa castige o paine cinstita, mentinand ordinea acestei parcari. Intr-o buna zi, in parcare vine un domn si isi lasa masina intr-un loc nepermis, in ciuda staruintelor paznicului.

In zadar incerca omul din parcare sa il convinga pe individ ca locul acela nu poate fi ocupat. Agasat de insistentele indarjite ale paznicului, soferul initiaza... un atac cu pumnul, indreptat catre figura omului din parcare. Situatia degenereaza, iar paznicul scoate un spray iritant si trimite un jet catre cel care il atacase. Acesta din urma, inconjurat de echipele de interventie, suna la sectia de politie si reclama: "un nenorocit de agent mi-a dat cu spray in fata".

Agentul de paza afla mai apoi cu infrigurare ca cel din fata lui era politist judiciar. "Te desfiintez mai, tu intelegi? Pe tine si pe tot neamul tau!", ii arunca amenintari si invective omul statului. La proces insa, politistul judiciar, a venit cu un martor mincinos - caci probabil, asa se face meseria asta. Dar nici judecatorul nu era prost iar martorul, dupa niste intrebari-capcana, recunoaste ca nu l-a vazut in viata lui pe paznic. Cu toate acestea, omul din parcare ia vreo 3 luni cu suspendare si o amenda egala cu salariul sau pe o luna – luna pierduta pentru ca nu s-a aflat pe tura potrivita.

Asa cum spuneam, nu am facut istorisirea acestui caz real pentru a ilustra felul cum merge justitia in Romania sau pentru a scoate in evidenta calitatea oamenilor din sistem. Nici macar pentru a dovedi cat de incapatanati si periculosi sunt paznicii de parcari. Gasesc ca ambii protagonisti ai intamplarii au incercat sa compenseze un deficit ce tine de maturitatea si forta lor interioara.

Este o poveste despre putina rezistenta la frustrare a celor implicati si despre o profunda neintelgere a vietii sociale. Inflexibilitatea prodigioasa a celor doi nu i-a onorat, dimpotriva - nu a facut decat sa scoata in evidenta nesiguranta lor existentiala. Ambii au recurs la forta - fizica, verbala, sociala - pentru a-si ascunde marea vulnerabilitate si saracia interioara. Secretul lor ca si al multor altor oameni este unul trist - fericirea, stabilitatea lor depinde de niste detalii.Care este antidotul?

Azi, cand agresivitatea social acceptata mai poate sa existe numai sub forma asertivitatii sau a pamfletului, incepem sa ne gandim la o alta forma de putere. In trecut, era mult mai simplu sa intelegem puterea: muschii, tipetele, loviturile, pietrele, armele - iti asigurau suprematia si supravietuirea. Azi puterea ne apare in termeni noi - ca prezenta de spirit, stapanire de sine, chiar si in situatii critice si capacitate rezolutiva in contextul problemelor complexe ale lumii de azi.

Cred ca la baza agresivitatii stau emotiile de neputinta si perceptia vulnerabilitatii. Agresivitatea e doar o alta forma de exprimare a neputintei in atingerea unor scopuri. Unii dintre noi folosim emotiile pentru a rezolva probleme – furia, tristetea, anxietatea. Din pacate emotiile nu rezolva problemele. Altfel copiii mici ar fi cei mai buni la asta! Emotiile pot doar sa intimideze sau sa atraga protectia. Totusi, ramanem tributari metodelor arhaice de a influenta, bazate pe emotii aflate in dezechilibru.

Energia pozitiva ar putea fi definita ca intervalul emotional adecvat unei excelente adaptari. Echilibrul emotional pe care il putem genera in noi insine si in ceilalti in scopul de a ne mari potentialul rezolutiv si deci capacitatea de adaptare. Emotii prea negative sau prea pozitive dau nastere unor manifestari care nu ne aduc niciun beneficiu.

In cazul de mai sus, mi-e greu sa cred ca "cel care a castigat" adica politistul judiciar, a castigat intr-adevar ceva. Mi-e teama ca nu a facut decat sa isi pateze reputatia proprie si a institutiei pe care o reprezinta, iar data viitoare cand va parca aiurea, se va gandi de doua ori inainte sa dea cu pumnul, asta daca mai are ceva bun simt in ungherele sufletului.

Mi-ar fi greu sa va recomand o sursa a echilibrului energetic - sau "o statie de alimentare". Unii ar fi convinsi ca e vorba despre duhul sfant, sau poate despre energia vietii, cunoscuta in orient drept Qi. Poate ca e nevoie de concepte noi pentru a intelege energia psihica.

Sursa reala a acestei puteri-energie, s-ar putea gasi in educatie, civilizatie, cultura, o buna auto-cunoastere si o experienta suficienta in administrarea emotiilor - sau cultura psihologica, daca vreti. Azi descoperim metode de administrare a stresului: meditatia, exercitiile de relaxare si chiar psihoterapia. Din toate aceste surse, creste forta noastra interioara sau energia. Iar cei care nu au in vedere astfel de lucruri nu au decat de pierdut.