A Fost (sau nu) Genocid?

Democrațiile liberale din Occident au o mare slăbiciune. Iar propagandiștii lui Putin o cunosc foarte bine, deși în Rusia ea nu există propriu-zis. Așa a apărut Aleea Îngerilor, o pagină de propagandă putinistă demnă de o cauză mai bună. Ce este Aleea Îngerilor și care este slăbiciunea democrațiilor liberale?  

☆ ☆ ☆

În ciuda faptului că în această lume oamenilor buni li se întâmplă lucruri rele și nu sunt recompensați în mod adecvat chiar întotdeauna, trăim cu un puternic sentiment al justiției sociale. Nedreptatea ne înfurie și ne este greu să acceptăm că aceasta este o lume incorectă. În sistemele democratice acest lucru pare a fi mai vizibil, deoarece vocile cetățenilor sunt ascultate ori cel puțin aceasta este principiul aflat la baza societății democratice, în contrast cu societățile totalitare, unde vocea cetățeanului nu prea contează și asta induce o resemnare generală și o acceptare a injustiției ca principiu director — ai dreptate doar dacă deții puterea. 

Propaganda putinistă știe că oamenii din vest au un puternic sentiment al dreptății și de aceea a încercat să justifice invazia în fel și chip — zugrăvindu-i pe ucraineni ca fiind personajul negativ care a săvârșit un genocid împotriva populației de etnici ruși din Donbas. Circula spre exemplu un filmuleț despre Aleea Îngerilor din Donețk. Este vorba despre o alee amenajată într-un parc pe care au expus fotografii ale unor copii care și-au pierdut viața în conflictul Ruso-Ucrainean. Totuși, Curtea Internațională de Justiție nu a găsit dovezi ale unui astfel de genocid.

O campanie de propagandă cu acest nume (Allee der Engel) s-a desfășurat în Germania în scopul de a slăbi suportul acestei țări pentru independența Ucrainei. Dacă pe cetățenii ruși — cei care nu au părăsit țara, îi pot trata cu electroșocuri, propaganda rusă știe că simțul dreptății este punctul nostru vulnerabil și de aceea este nevoie să inventeze o Alee a Îngerilor, numai bună să justifice o invazie militară atroce, în timp ce adevăratele scopuri ale invaziei rămân protejate de ochii neîncrezători ai curioșilor. 

Dacă Rusia credea cu adevărat că se petrece un genocid în Donbas, ar fi putut să demonstreze asta într-un mod mai puțin violent. Rusia ar fi putut să prezinte dovezi în organizațiile internaționale cum ar fi Națiune Unite, inclusiv Oficiul pentru Prevenirea Genocidului și să înainteze o petiție pentru inițierea unei investigații.

 

Intervenția militară pentru a preveni atrocitățile — genocid, crime împotriva umanității, crime de război și purificarea etnică — ar fi câștigat legitimitate doar dacă s-ar fi adus dovezi clare în comunitatea internațională. Era necesară și colaborarea cu alte țări în cadrul Națiunilor Unite sau altor actori globali sau regionali.

 

Rusia nu a făcut asta.

 

Dată fiind lipsa de dovezi ale atrocităților și eșecul în a interacționa cu restul puterilor lumii, utilizarea de către Rusia a forței în Ucraina nu poate fi caracterizată ca „intervenție umanitară” pentru a preveni genocidul. Este o invazie.

 

Această invazie a Ucrainei violează legea internațională și probabil ca va cauza exact genul de criză umanitară și moarte pe scară largă pe care Rusia pretinde că dorește să o prevină. 

 

Naivitatea cu care oamenii occidentali cred într-o lume justă este una dintre marile vulnerabilități ale Occidentului. Și atunci de ce nu am reușit noi, occidentalii, să vedem că adevăratul genocid este săvârșit de Rusia împotriva naționalității ucrainene și nu invers? În era post-adevărului, unde orice se poate interpreta în fel și chip, în special de către perfida propagandă rusă, omul occidental poate fi prins în plasa naivității sale ca o insectă care nimerește accidental în plasa unui paianjen.  Iar paianjenul este, de multe ori, infailibil. 

Iată câteva argumente cu privire la faptul că adevăratul genocid se face împotriva poporului Ucrainei:

• NEGAREA IDENTITĂȚII UCRAINENE — în repetate rânduri oficialii statului rus, inclusiv Putin, au fost auziți afirmând că ucrainenii, ca națiune propriu-zisă nu există, fiind același lucru cu rușii. E mai mult decât o sfidare.

• ACUZAȚII ÎN OGLINDĂ — reprezintă un instrument folosit în mod repetat de-a lungul istoriei, cu eficiență înspăimântătoare: acuzăm cealaltă parte de exact acel lucru pe care intenționam să îl facem — adică genocid.

• DEZUMANIZAREA ADVERSARULUI — statul rus a orchestrat o campanie deșănțată de propagandă în care portretiza regimul de la Kiev ca fiind degenerat, nazist, condus de un narcoman care autorizează genocidul, și, printre altele, permite pedofilia, ca normă occidentală. Pedofilia nu este normă nicăieri în lume, cu atât mai puțin în occident, unde se vorbește despre drepturile omului mai mult decât oriunde altundeva. 

• AMENINȚARE EXISTENȚIALĂ — Ucraina este portretizată ca o forță care conspiră pentru distrugerea Rusiei și este frecvent asociată cu al 3-lea Reich, iar războiul pornit de Rusia este definit ca unul de eliberare de mizeria nazistă, pentru a-l cita pe însuși V. Putin. La această propagandă își dă concursul în mod activ și Biserica Ortodoxă Rusă, pentru un plus de credibilitate. 

Iar dacă ceea ce am menționat mai sus ajunge să domine cugetul populației spălate pe creier cât e ziua de lungă, iată și rezultatul comportamental al acestei acțiuni sistematice care trădează existența unui plan genocidal al statului rus:

• CRIME ÎN MASĂ — investigațiile occidentale au evidențiat numeroase acțiuni prin care civilii din teritoriile ocupate au fost torturați sau, literalmente, executați în numele purificării despre care vorbeam mai sus.

• ATACURI DELIBERATE — sub diferite pretexte, au fost atacate coridoarele umanitare, adăposturile sau rutele de evacuare, care au fost bombardate cu precizie, indicând o strategie militară.

• BOMBARDAREA ZONELOR REZIDENȚIALE — în mod curent, armata rusă bombardează zonele rezidențiale dens populate, tot ca strategie militară interzisă de legile internaționale ale războiului. 

• GENERAREA DE CONDIȚII LETALE — amenințarea vieții civililor se face nu doar prin bombardamente propriu-zise ci și prin distrugerea infrastructurii vitale, atacarea și distrugerea spitalelor, blocarea ajutorului internațional sau a coridoarelor umanitare, folosirea înfometării ca armă de război.

• VIOLUL ȘI VIOLENȚA SEXUALĂ — numeroase cazuri documentate de presa internațională prezintă militari ai armatei ruse agresând sexual femei din adăposturi sau în locuințe, violând părinți în prezența copiilor și vice-versa. 

• RELOCAREA FORȚATĂ — are legătură cu genocidul din moment ce ținta genocidului este identitatea unei națiuni cu intenția de a o desființa. În acest sens, relocarea în Rusia a peste 1 milion de ucraineni dintre care 180.000 copii, reprezintă unul dintre cele mai eficiente mijloace.

Occidentalii, a căror minte nu poate pătrunde amplitudinea răului cu care ne confruntăm, s-au întrebat cum vor reuși rușii să le introducă pe gât ucrainenilor, cu forța, dictatura brutală a lui Putin — noi ne imaginam că ar fi dificil să domini o populație ucraineană reticentă și dușmănoasă. Cu toate că în Rusia răul s-a infiltrat gradual, măsurile pe care Putin le va institui în Ucraina vor fi de o cruzime fără margini. Probabil că aici l-am subestimat pe individ. 

(1) Imaginea Ghost, de Shane Kell, via Pexels

(2) The Conversation, (acc. 12.07.2025, Putin's claims that Ukraine is committing genocide are baseless, website: TheConversation.com

(3) Wikipedia, (acc. 12.07.2025), Allegations of genocide in Donbas, website: Wikipedia.org

(4) Alley of Angels, (acc. 12.07.2025), Dedicated to Angels, website: AlleyofAngels.ru

Continue reading

razbunare

Long Bright River

Barack Obama își face publică preferința sa pentru best sellerul american Long Bright River, a cărei ecranizare o puteți găsi pe rețeaua de streaming HBO Max. De ce merită să priviți acest film hrănitor la nivel emoțional. 

☆ ☆ ☆

Fiindcă este vară și se simte atmosfera de vacanță, vă recomand un film care mi-a atras atenția în ultima vreme — Long Bright River, pe care îl puteți găsi pe rețeaua de streaming HBO, Max, HBO Max (sau cum vreți sa-i spuneți). Dacă vă imaginați că filmul este despre un râu, veți aștepta zadarnic vreo 2-3 sau mai multe episoade să vedeți acel râu dar nu va apărea nici de-al naibii. Denumirea este probabil o metaforă și va trebui să vă întrebați despre ce râu era vorba de fapt: să fie râul iubirii fraterne sau râul consecințelor unor alegeri sau poate Kensington Avenue, celebrul bulevard-horror din Philadelphia este un râu în sine? 

Long Bright River este o carte profundă și puternică a cărei autoare arată o enormă compasiune față de personajele sale. Mi-a plăcut extraordinar de mult! Barack Obama

Voi explica ce tocmai am scris mai sus dar pentru început să spunem că Long Bright River este ecranizarea unei cărți scrise de autoarea americană Liz Moore, un best-seller instant. Cartea a fost menționată chiar și de fostul președinte Barack Obama care a afirmat despre aceasta că a reprezentat una dintre lecturile sale preferate ale anului 2020. Veți vedea că președintele are dreptate și probabil veți putea afirma cam același lucru despre această carte remarcabilă care te face să simți, încă de la început, că nu este doar o altă carte, respectiv, doar un alt film american, ieftin. 

Îmi amintesc faptul că, în urmă cu câțiva ani, fiind amator de podcasturi, am dat absolut întâmplător peste un podcast în care era intervievată Liz Moore unde aceasta își prezenta cartea și spunea că urmează să se toarne un film în care rolul principal va fi jucat de Amanda Seyfried. Mi-a părut o tipă interesantă și, vorbind despre Long Bright River, mi-aș fi dorit să văd filmul doar că nu aveam acces în acel moment. Anul acesta am dat, tot întâmplător peste filmul respectiv, pe HBO. 

Îmi plac filmele în care misterul se îmbină cu romantismul și complexitatea psihologică a personajelor, deci m-am îndrăgostit repede de acest miniserial în 8 episoade pline de suflet, personaje interesante cu povești de viață fermecătoare. Apăruse un studiu psihologic care a condus la concluzia că beletristica îi face pe amatorii de lectură niște persoane mai empatice, sporind capacitatea cititorilor de a manifesta compasiune față de semeni. Cred că Long Bright River nu doar că te ajută să înțelegi de ce se întâmplă asta, dar vă va spori compasiunea mai mult decât alte cărți ecranizate. 

Și acum să revin la ce spuneam în primul paragraf — despre ce râu ar putea fi vorba în filmul Long Bright River? Ar putea fi râul iubirii fraterne, deoarece acțiunea se petrece în orașul Philadelphia, statul Pennsylvania, cunoscut drept orașul iubirii fraterne. De asemenea, dat fiind că filmul spune povestea unei polițiste care încearcă să își găsească sora dispărută sau poate mai bine zis înghițită, de lumea drogurilor, întărește și mai mult idea de iubire fraternă. 

În plus, relația de iubire camaraderească și oarecum fraternă dintre polițista Mickey Fitzpatrick și colegul ei Truman, care se transformă, pe nesimțite, într-o iubire cu componentă sexuală, pare să vorbească despre un râu luminos al intimității. Dar poate că nu aceasta este râul la care face referire titlul și ar putea fi celebrul bulevard horror Kensington Avenue în sine — un râu în care peștele mic este consumat de peștele puternic, unde viața și moartea se întrepătrund într-o manieră periculoasă și unde se desfășoară, ca într-un micro-cosmos, existența unei întregi faune. 

Cu toate că nu reușesc să îmi dau seama exact de ce se numește astfel această ecranizare, am totuși sentimentul că numele Long Bright River este un nume inspirat, plin de semnificații misterioase, așa cum sunt și personajele acestui film sau evoluția imprevizibilă a acțiunii. Nu-mi rămâne decât să vă îndemn să priviți acest film hrănitor din punct de vedere emoțional și poate vă întoarceți să îmi spuneți ce impresie v-a lăsat, mai ales că, în ziua de azi, filmele de acest fel, din păcate, au devenit o raritate.

(1) Imaginea Philadelphia, de Trev W. Adams, via Pexels

(2) Wikipedia, (acc. 01.07.2025), Long Bright River, website: Wikipedia.org

(3) Discover Magazine, (acc. 01.07.2025), How Reading Fiction Increases Empathy and Encourages Understanding, website: DiscoverMagazine.com

Continue reading

Netflix

Importăm Putinism (de Frică)

Putinismul, izvorât din mentalitatea colectivistă a URSS-ului, este emanația unui individ care calcă pe morminte pentru a-și atinge scopurile, având abilitatea de a se prezenta pe sine ca fiind personajul pozitiv al poveștii.

☆ ☆ ☆

Au trecut alegerile, ne-am mai liniștit, dar putinismul nu a murit. Acesta îmbracă tot felul de haine și poartă tot felul de măști, însă îl recunoaștem după trăsăturile sale fundamentale: lipsa de scrupule, puterea cu orice preț și, desigur, abilitatea de a apărea deghizat în patriotism și dragoste creștină — vorba aceea: nu există ură mai mare decât dragostea creștină. Putin și-a dorit sferă de influență și mi-e teamă că sfera lui de influență domina în prezent prima democrație a lumii. Republicanii radicalizați din America au ajuns astfel și pentru că există influența de nivel planetar a putinismului. Ei au îmbrățișat cu entuziasm toate ideile lui Putin, față de care unii își exprima admirația, fără vreo rezervă.

În data de 14 Iunie 2025, un american republican naționalist pe nume Vance Boelter a ucis o membră democrată a Congresului American și pe soțul acesteia și a rănit alți doi soți, dintre care unul era, de asemenea, membru democrat al Congresului. Era costumat în polițist, ceea ce sugerează premeditarea și sângele rece al acestui creștin. Intenția lui era probabil una pozitivă (cu ghilimele de rigoare) — ca să nu mai îndrăznească toți sataniștii democrați să voteze legi care le oferă drepturi femeilor, imigranților — ăia care mănâncă animale de companie, sau membrilor comunității LGBTQ, care fac tot felul de chestii urâte...

Am putea afirma, desigur, că tipul este dereglat mental, dar eu personal, văd aici putinism — singura doctrină a prezentului care, sub pretextul apărării unor valori creștin-tradiționale, îți permite, dacă nu chiar te îndeamnă să sacrifici pe oricine te enervează. 

Putinismul care reprezintă produsul de succes pe care îl exportă Rusia, mai curând prin minciună, prin forță și prin frică, are toate trăsăturile mentalității fasciste (cultul tradiției, teama de cei diferiți, cultul eroului și al morții, intoleranța în fața dezacordului și al dizidenței, etc), și a fost pus în aplicare în Rusia sub formă de cult al personalității, având, de asemenea, toate trăsăturile unui cult (spălarea creierului, izolarea de exterior, deposedarea de resurse și exploatarea membrilor, presupusa omnisciență a liderului și lipsa de răspundere a acestuia, etc). Dacă doriți să aflați mai multe lucruri despre fascism, vă invit să lecturați articolul Fascismul și Măștile Sale. Iar dacă doriți să cunoașteți mai bine fenomenul de cult al personalității, vă recomand articolul România (Re)devine Sectă.

În caz că vă tentează ideea că putinismul poate fi de ajutor sub o formă sau alta, vă recomand și cartea Criminalul de la Kremlin, scrisa de jurnalistul BBC, John Sweeney, pe care o puteți audia pe aplicația VOXA. Este o antologie completă care detaliază cu acuratețe manifestările concrete ale putinismului în Rusia, punând accentul pe componenta de forță lipsită de scrupule și acapararea cu orice preț a puterii. Știți probabil că Putin este un criminal de dimensiuni istorice, dar lecturând sau audiind această carte, v-ar putea suprinde câte (alte) crime sunt puse pe seama ordinelor date de acest individ periculos, unele dintre acestea netezindu-i calea către Kremlin și puterea absolută.

Spre exemplu, poate că ați auzit despre Alexei Navalny, care a decedat în condiții misterioase, într-o închisoare din Rusia unde era încarcerat pentru motive vagi. Sau poate aveți cultură generală bogată și vă este cunoscut și incidentul în urma căruia și-a pierdut viața dizidenta Anna Politkosvkaya, jurnalistă de investigații care a fost ucisă total întâmplător, pe 7 Octombrie 2005, adică de ziua lui Putin! Dar de politicianul Boris Nemtsov știți? Sau de spionul rus Alexander Litvinenko, otrăvit în Londra de doi agenți GRU? Oricâte crime ați cunoaște, în această carte veți descoperi cel puțin o crimă venită din ordinul lui Putin, despre care nu știați!

O întrebare la care merită să găsim un răspuns, este cum a ajuns putinismul un fel de modă care are în centru extremismul și violența brută, frumos deghizate în patriotism și dragoste de cele sfinte, pe care observăm că încearcă să le copieze tot felul de wannabes, chiar și pe la noi. Iar începutul, așa cum observă autoarea rusă Elvira Bery în videoclipul de mai sus, se află în Rusia, în mentalitatea primitivă a poporului rus care trăiește în condiții precare, nu a călătorit niciodată în străinătate și nu cunoaște limbi străine — de aici și ușurința de a fi manipulat și spălat pe creier în legătură cu intențiile și preocupările neprietenoase ale străinilor.

Sărăcia lucie reprezintă un teren propice pentru îmbrățișarea putinismului. Sărăcia îți influențează, opiniile cu privire la lume, societate, dar și prioritățile ori oportunitățile la care ai acces. Sărăcia și lipsa de perspective îi împinge pe ruși în brațele alcoolismului. Faptul că, în ultimii ani, rușii au acces la internet, nu face decât să le sporească frustrările: ei privesc în fiecare zi cum trăiesc cei care au mai multe oportunități decât ei. În acest context, moartea devine un fapt comun: bărbații mor cu 20 de ani mai devreme, ca urmare a stilului de viața nesănătos și a conduitei de risc. Dacă mai mor unii căzând pe fereastră, împușcați în piață de un necunoscut, otrăviți sau la război, asta nu schimbă nimic. 

O altă față a putinismului o preprezintă dependența de autoritate. În Rusia, statul este a-tot-puternic. Prin urmare, cetățeanul se percepe pe sine ca fiind lipsit de orice capacitate de a răzbi în viața, prin sine însuși — în opoziție dramatică cu mentalitatea occidentală care îți oferă o societate a tuturor posibilităților, în care individul este încurajat să devină antreprenor, proprietar de afacere sau liber-profesionist, independent și puternic — în fond, un cetățean puternic este un plătitor de taxe ideal. În acest context, pierderea protecției statului reprezintă o dispariție socială. Prin urmare, în societatea putinistă faci tot ceea ce ți se cere, ori verticala puterii putiniste te va mânca de viu. 

N-ar trebui să uităm disimularea patriotismului și a valorilor creștine pe care rușii o practică pentru a-și proteja viața de intruziunea brutală a acestui stat a-tot-puternic. Tot ce am spus până aici seamănă mult cu sistemul comunist de la noi, pe care ni-l amintim foarte bine cei care avem peste 45 de ani. Seducția unui stat puternic care îți oferă chestii pe gratis (casă, nevastă și loc de muncă) iar apoi pune stăpânire pe viața ta, este mijlocul prin care putinismul a încercat să acapareze mințile românilor, iar acest proces continua în timp ce noi vorbim, deoarece oamenilor le place să fie mințiți frumos mai mult decât să lectureze un articol complicat de pe blogul Psihopedia, care încearcă să demaște acțiunea perfidă a putinismului. 

Putinismul, izvorât din mentalitatea colectivistă a URSS-ului, este emanația unui individ care calcă pe morminte pentru a-și atinge scopurile, având abilitatea de a se prezenta pe sine ca fiind personajul pozitiv al poveștii. Întâmplarea face ca acolo unde se află acest personaj pozitiv, care apare la biserică cu o lumânare în mână, să apară tot mai multe cadavre de oameni nevinovați — oponenții săi pe care i-a liniștit, definitiv. Trăim vremuri istorice și avem de-a face cu personaje ale istoriei despre care urmașii noștri vor povesti cu un frison pe spinare. Oare vom fi capabili să răspundem cu înțelepciune acestui tip de provocări? Și totuși, foarte mulți dintre noi preferă să cumpere imaginea frumos lustruită pe care o vinde propaganda lui Putin...

(1) Imaginea Protester, de Florian Lisi, via Pexels

(2) The Guardian, (acc. 17.06.2025), The mysterious, violent and unsolved deaths of Putin`s foes and critics, website: TheGuardian.com

(3) Sweeney, J., (2022), Criminalul de la Kremlin, editura Niculescu, București.

Continue reading

politica

Demoni la Hollywood

Prădătorii pot apărea cu cele mai interesante măști și în cele mai seducătoare forme. Spre exemplu, ei pot lua forma starului de cinema preferat. De altfel, un statut privilegiat și o înfățișare plăcută le poate ușura foarte mult acțiunile. 

☆ ☆ ☆

În anul 1983, April Price, o preadolescentă simplă, de 13 ani, din Oklahoma, ceea ce s-ar putea traduce în termeni românești — de la țară, are șansa să își petreacă o vacanță de vară în Hollywood, într-un complex rezidențial unde este vecină cu tânărul Stephen Collins, un tânăr actor de 30 de ani care se află în centrul atenției prin serialul de mare audiență de la acea vreme Tales of the Gold Monkey. Dar pentru fetele de 13 ani, lucrurile nu sunt întotdeauna ce par a fi.

Dacă doriți să vizionați acest episod din seria Investigation Discovery cu nume sugestiv Hollywood Demons, puteți că întrerupeți lectura aici și să căutați această serie pe rețeaua de streaming MAX unde veți găsi acest episod ușor, deoarece este primul din serie — cu traducere. De asemenea, pentru cunoscătorii de limba engleză, puteți să accesați următorul link pentru a viziona integral acest episod. (Nu știu cât timp mai este disponibil pe YouTube.) 

Vizionează Hollywood Demons S01E01 pe YouTube

Ei bine, dupa toți acești ani, April Price, care azi este o femeie matură și puternică în felul ei, a decis să vorbească public despre incidentele care au avut loc în acea vară. Cu toate că pentru ea, ca fan al serialului Tales of the Gold Monkey, întâlnirea cu Stephen Collins părea un vis devenit realitate, felul în care a avut ocazia să îl cunoască pe actor nu a făcut decât să o tulbure — căci aceasta este efectul abuzului asupra victimelor minore, inocente și atât de vulnerabile.

Unii spun că urmăresc documentare de tip Investigation Discovery, precum sunt cele care apar pe rețeaua MAX, pentru a înțelege cum funcționează mintea răufăcătorilor, printre care se află prădătorii sexuali. Alții consideră că a privi astfel de documentare reprezintă o dovadă de afecțiune psihică — de ce te-ar preocupa toate mârșăviile pământului? Nu ai ceva mai bun de făcut? Nu știu câți percep faptul că, dincolo de mister, suspans și înțelegerea motivațiilor întunecate ale abuzatorilor, se află trăirile victimei. 

A participa la confesiunea publică pe care o face o victimă a unui abuz poate fi prilej de scandal — te scandalizează faptul că această persoană vorbește despre lucruri rușinoase pentru a atrage atenția, dar poate fi și prilej de sensibilizare. A lua aminte la trăirile unei victime inocente, la reacțiile sale și încercările de a gestiona o situație pentru care nu a fost pregătită, poate reprezenta un prilej de elevare spirituală. Din poziția unuia care nu a trecut niciodată printr-un abuz de acest fel, ai șansa să înțelegi impactul devastator al acestuia.

April Price, de 13 ani, și-a văzut idolul demolat de propriul demon interior și poate că asta a fost partea cea mai dureroasă în acest caz. Stephen Collins, un bărbat tânăr pe care îl descrie ca un zeu, înalt, blond, cu ochii albaștri și care conducea o mașină sport, a ținut în permanență să urâțească interacțiunea dintre el și tânăra sa admiratoare, când poate ar fi putut să o îmbogățească și să lase o urmă frumoasă a acestei întâlniri. E trist faptul că unii dintre noi nu reușesc să perceapă asta. 

De altfel, dintre toți pedofilii despre care am mai vorbit pe blog, (vezi articolul despre Roman Polanski si cel despre Robert Brechtold) pare că Stephen Collins a fost cel mai rudimentar în ce privește groomingul. Pentru cei care nu cunosc acest termen, el se referă la atenția specială pe care pedofilii o acordă victimelor minore. Este un fel de steguleț roșu care ar trebui să vă preocupe atunci când îl observați, în special dacă aveți copii ce beneficiază de o atenție disproporționată din partea unui adult. 

Așadar, Stephen Collins este rugat de April Price să o ajute să-și instaleze consola de jocuri video, dar după ce termină, acest individ se întoarce către fată și își expune... personalitatea (dacă înțelegeți ce vreau să spun). În altă ocazie, Collins o atrage în apartamentul lui pe April pentru a-i arăta lucruri de recuzită din serialul Tales of the Gold Monkey, și iar face cumva să apară dezbrăcat. Cred că a fost un mare noroc pentru April faptul că atunci s-a întors acasă partenera actorului. 

Este interesant și faptul că April Price nu a putut să vorbească despre aceste incidente în tot acest timp. Pe de o parte, înțelegem că victimele minore nu sunt crezute chiar și dacă ar spune ceva. În plus, dacă o victimă minoră ar ajunge să se confrunte cu un gigant de la Hollywood, conflictul ar fi atât de inegal și nedrept încât victimele înțeleg că nu au nicio șansă îl înceapă. Prin urmare, în general, și mai ales în acest caz, înțelegem de ce April Price a fost nevoită să tacă.

Pare că domnul Collins se bucură de succes, devine imaginea tatălui american în serialul de mare succes 7th Heaven, unde joacă un pastor, înconjurat de o mulțime de tineri și tinere minore, apoi scrie niște romane de tip thriller erotic, care trădează oarecum preocupările sale bizare, dar cu toate astea se bucură de o reputație ireproșabilă. 

Totuși, un incident survenit de curând, i-a oferit ocazia femeii să își expună secretul din copilărie. Ei bine, apăruse o înregistrare cu Stephen Collins și soția lui pe care aceasta a făcut-o, în secret, într-o ședință de terapie de cuplu, urmând ca apoi să o facă publică. În respectiva înregistrare,  Stephen Collins recunoaște că are o latură periculoasă și întunecată — atracția sexuală față de victime minore, între 11 și 14 ani, numită și hebefilie. 

După ce a ascultat această înregistrare scandaloasă, tocmai devenită publică, în care erau cenzurate numele unor persoane sau locații, April și-a dat seama că ea este singura care cunoaște toate acele nume de persoane și locații, pentru simplul fapt că ea era victima din confesiunea actorului Stephen Collins. Și astfel întreaga lume a aflat că acea înregistrare era atât autentică cât și o auto-încriminare, în sine. Doar că, și în America există o perioadă de prescriere de 10 ani iar abuzul împotriva fetei se petrecuse în 1983. 

Și când te gândești că Stephen Collins a ratat ocazia de a rămâne în memoria acestei fete ca fiind nu doar frumos și celebru, ci și de treabă, modest și de ajutor — asta dacă s-ar fi mulțumit să monteze consola de jocuri fără să-și expună bărbăția în fața ei și dacă i-ar fi oferit o amintire din filmul preferat fără să se dezbrace. Este un univers paralel în care s-ar fi putut întâmpla toate astea și apoi fiecare și-ar fi văzut de treaba lui: el cu filmele și ea cu preocupările specifice vârstei... 

(1) Imaginea Mask and Flowers, de Lukas Pezeta, via Pexels

(2) Psychology Today, (acc. 02.06,2025), Hebephilia, website: PsychologyToday.com

Continue reading

pedofilie

Sănătatea în Vremea Post-Adevărului

Fiecare dintre noi are câteva reguli de stil de viață în care crede și pe care le practică cu sfințenie sau nu reușește să le practice și rămân la stadiul de new year resolution. În acest articol îți prezint principiile proprii de stil de viață în care cred și pe care le promovez. 

☆ ☆ ☆

Am întâlnit de curând opinia potrivit căreia, în ciuda faptului că există foarte multă informație și foarte mulți specialiști în orice, nu există la acest moment nicio certitudine cu privire la ce anume înseamnă să ai un stil de viață sănătos. Această stare de confuzie pare a fi împrumutată din viața politică unde entități cu interese divergente sau chiar contradictorii, au reușit să ne bage în ceață — for lack of a better term, așa încât nu mai știm nici măcar ce e binele și ce e răul și am ajuns ca huliganul să fie considerat salvator iar criminalul, campion al democrației ori al moralității.

Este adevărat că suntem inundați cu informație, din care foarte multă este de o calitate îndoielnică. Totuși, eu personal, nefiind calificat în domeniul sănătății publice dar având ceva pregătire în domeniul sănătății mentale, am ajuns la câteva principii de viață pentru care aș putea garanta că vor produce efecte pozitive în viața oricărei persoane care le-ar implementa în viața proprie. 

De altfel, sănătatea fizică și cea mentală se află într-o profundă conexiune și inter-dependență și, cel puțin în acest an de grație 2025, orice specialist din domeniul sănătății mentale este dator să înțeleagă modul în care procesele fiziologice le pot influența pe cele psihice, așa cum orice specialist din domeniul sănătății somatice este dator să înțeleagă modul în care procesele psihice le pot influența pe cele fiziologice. 

La confluența dintre medicină și psihologie s-a născut medicina psiho-somatică, un domeniu de nișă care are în centrul preocupărilor sale bolile psiho-somatice — suferințe fizice ce își au sursa în suferințele emoționale. Și dacă unele boli sunt specifice domeniului psiho-somatic (bolile cardio-vasculare, diabetul, cele dermatologice, disfuncțiile sexuale, etc) s-ar putea afirma că fiecare boală a corpului fizic este influențată în bine sau în rău de starea emoțională a pacientului, așa cum de altfel s-a observat în studiile de specialitate. 

Dar să revin la certitudinile pe care eu personal le-am asimilat în experiența mea de studiu și experiența de viață. În primul rând, și probabil prima mare certitudine este aceea că stilul de viață sănătos se bazează pe o triadă alcătuită din dietă, mișcare și odihnă, la care se adaugă ceea ce am putea denumi igiena mentală — ceea ce facem în fiecare zi pentru a ne păstra sănătatea mentală. 

I. Dieta

• Natural — am învățat că este de preferat ca produsele pe care le consumăm să fie mai curând naturale și cât mai puțin procesate, ceea ce vine cu riscul unor adaosuri de zahăr, sare sau conservanți al căror efect poate fi dăunător.

• Diversitate — fiecare aliment, de origine animală sau vegetală vine cu anumite beneficii și consider că este utilă o dietă care cuprinde toată gama de produse, fie că vorbim despre carne, pește, lactate sau fructe și legume. 

• Moderație — se spune că ce-i mult strică, probabil pe bună dreptate. Atât cantitățile mari de alimente ingerate cât și tendința de a consuma anumite alimente în exces (chiar și pe cele considerate sănătoase) reprezintă un tip de comportament de risc.

• Prăjeli — modul de preparare al alimentelor prin prăjire vine cu o savoare care, în multe cazuri, generează dependență. Totuși, prăjirea distruge calitățile nutritive ale produselor și reprezintă unul dintre cele mai nocive obiceiuri alimentare.

• Hidratarea — în mod ideal, pentru hidratare este folosită apa care poate curăța și îmbogăți organismul cu diferitele elemente pe care le conține. Aș evita pseudohidratarea cu sucuri de orice fel sau băuturi alcoolice care numai hidratare nu se poate numi. De asemenea, cred că necesarul de hidratare este specific fiecărei persoane (deci cei 2 litri recomandați ar putea fi prea mult sau prea puțin în anumite cazuri) și ar trebui raportat la nivelul de activitate, temperatura ambientală și cantitatea de alimente ingerată. 

• Viciul — Este o certitudine faptul că viciul și boala fac casă bună, ca să zic așa, în special fumatul și consumul de alcool, care sunt mai răspândite, mai ales printre viitorii pacienți oncologici sau hepatici. 

• Postul — în toate formele sale (alb, negru, intermitent, etc) este o formă deosebit de eficientă de luptă cu senescența (îmbătrânirea). Fiecare dintre noi poate să folosească această resursă în mod adecvat profilului personal și nivelului de activitate fizică curentă. 

• Intrări și Ieșiri — aici mă refer la valoarea energetică a produselor ingerate raportată la nivelul de activitate fizică și consumul energetic în urma acestei activități. Când ceea ce consumăm (proteine, glucide, grăsimi) nu este folosit în activitatea de zi cu zi (fiindcă lucrăm 8 ore într-un birou, apoi ne urcăm în mașină și ne petrecem seara în fotoliu, urmărind filme de acțiune, pe Netflix) ne putem aștepta la tot ce este mai rău în materie de vești primite de la medic. 

II. Activitatea Fizică — deși nu va ocupa atât de mult spațiu precum precedentul punct, importanța sa este capitală în ce privește păstrarea sănătății. Dacă v-ați decis să începeți să faceți mișcare, vă recomand insistent să nu faceți nimic fără a vă fi pregătit în prealabil. Dacă începeți să practicați un sport care necesită efort susținut riscați să vă accidentați și, drept rezultat, să vă diminuați capacitatea de a face mișcare în viitor. Începeți deci cu exerciții foarte ușoare și asigurați-vă că vă face plăcere tot ceea ce faceți. Ulterior, când v-ați clădit capacitatea organismului de efort, puteți să avansați către exerciții care implică intensitate sau durată mai mare. La fiecare sesiune, nu uitați să faceți încălzire înainte de a începe! 

III. Odihna — Din cauza mijloacelor moderne de a petrecere a timpului liber (rețele de streaming, de socializare, show-uri de televiziune de tip late night, etc) tindem să punem odihna în plan secundar, și chiar există o tendință de a diminua gradual timpul alocat somnului. Din păcate, acest fapt are consecințe deosebit de grave și, observăm că oameni tot mai tineri sunt tot mai bolnavi și sunt răpuși tot mai devreme de probleme de sănătate care în trecut erau rezervate persoanelor în etate; infarct, AVC, diabet, etc. Fiecare dintre noi știe în general care este numărul de ore de somn de care are nevoie și ar fi de dorit să facem în așa fel încât să oferim organismului nostru acest medicament natural-regenerativ care este somnul. 

IV. Sănătatea Mentală — Deși am pus la capătul listei acest aspect, nu aș dori să se înțeleagă că este mai puțin important. Există obișnuințe care întrețin sănătatea mentală la fel cum dieta, mișcarea și odihna întrețin sănătatea fizică. În general, o bună sănătate fizică poate influența pozitiv sănătatea mentală, dar există situații în care sănătatea fizică și stilul de viață sănătăs nu vor fi suficiente. Obișnuințele pe care unii psihologi le-au numit igienă mentală pot fi învățate în familia de origine, de la părinți, frați sau bunici, dar și din cărți scrise de autori care activează în domeniul sănătății mentale. Felul cum ne raportăm la o situație provocatoare, felul cum gestionăm frustrările sau îngrijorările necesită abilități care pot fi învățate și dezvoltate în cadrul psihoterapiei sau consilierii psihologice. 

Drept concluzie, consider că există câteva certitudini cu privire la stilul de viață sănătos și, daca vă concentrați atenția asupra elementelor din această listă, aproape sigur vă veți crește nivelul de sănătate fizică. Vă puteți sfătui cu medicul de familie pentru fiecare dintre aceste idei iar acesta, cunoscând în detaliu profilul dvs personal, v-ar putea oferi un feed-back personalizat. În acest articol nu m-am focalizat asupra aspectelor ce țin strict de sănătatea mentală deoarece sănătatea fizică este, la rândul ei, unul dintre pilonii sănătății mentale, așa cum am încercat să vă sugerez aici. 

(1) Imaginea Healthy, de Alex P, via Pexels

Continue reading

stil de viata

Despre Alegeri, la Modul General

Cineva întreba dacă este posibilă schimbarea (în bine) a unui potențial partener. Acesta obișnuia să o facă pe fosta parteneră scroafă, o împingea, zbiera la ea și posta totul pe TikTok. Cel mai bun răspuns la această întrebare... este tot o întrebare.  O veți găsi în acest articol. 

☆ ☆ ☆

Mi-am amintit de curând o întrebare care se adresează de regula în orele de psihoterapie și consiliere psihologică, de către clienții care intenționează să se căsătorească sau să înceapă o relație serioasă cu un partener, în privința căruia au unele îndoieli. Îndoiala își are originea în faptul că acești clienți, sau mai curând cliente, au aflat detalii compromițătoare despre trecutul partenerului avut în vedere pentru respectiva relație. 

Iar aici spectrul de comportamente poate fi extrem de variat: spre exemplu, ar putea fi, în cazul bărbaților, un trecut de uz abuziv de alcool sau alte substanțe, un trecut violent în relație cu fostele partenere sau în relație cu prietenii și membrii familiei, un trecut de jucător la păcănele, cu problemele aferente, sau un trecut de infidelitate conjugală. În cazul femeilor, ar putea fi un trecut de infidelitate, dependența de shopping sau un temperament vulcanic, dar și, mai rar, ce am menționat mai sus. 

Astfel de detalii nu sunt tocmai ușor de ignorat, iar dacă bine-voitorii și cetățenii preocupați vin cu astfel de informații, ele trebuie gestionate, într-un fel sau altul. Și așa ajunge omul la prieteni intimi, la preoți, la diverși învățători din comunitate, la pastori, la astrologi, dar și la psihoterapeuți — care sunt probabil cei mai calificați să vă ajute să găsiți un răspuns la această întrebare. Eu de exemplu nu consider că există un singur răspuns corect la această întrebare. 

Cu alte cuvinte, în funcție de partenerii implicați în această relație, de contextul vieții de zi cu zi a acestora, de nivelul de stres pe care ei îl trăiesc în mod normal și pe care ei îl pot tolera, va apărea un răspuns la această preocupare după ce sunt conștientizate elemente precum limitele și punctele noastre vulnerabile, valorile și așteptările noastre, capacitatea noastră de a trăi un compromis, timpul pe care îl avem la dispoziție și disponibilitatea fiecăruia de a-și asuma riscul unei relații posibil problematice.

Să spunem de exemplu că ați aflat despre un anumit partener că își răsfăța fosta parteneră cu apelativul scroafo, o împingea, zbiera la ea și transmitea totul pe TikTok. Ce ar putea merge prost? Unele partenere îndrăgostite sunt dispuse să treacă ușor peste toate acestea fiindcă hormonii îndrăgostirii le-au afectat judecata. Acești hormoni au influența unor droguri și chiar le-am putea considera droguri de producție internă și proprie  — numite științific droguri endogene. 

Dacă persoana respectivă (partenerul cu probleme) nu are o experiență de combatere activă a acestor comportamente, care să fie făcută cu suport de specialitate (psihoterapeutic, medical, spiritual), prin intermediul cărora și-a asumat această greșeală și a pornit într-un proces serios de ameliorare a acestor comportamente și de sporire a auto-controlului, cel mai probabil, veți fi următoarea persoană care va trăi acest circ fără-de-sfârșit. 

Poate că nu vedeți pericolul acum, deoarece și partenerul dvs se află sub influența propriilor droguri endogene, căci și el este îndrăgostit, sau poate că vedeți doar unele semnale pe care le-ați califica drept minore — ceea ce numim de regula stegulețe roșii. De multe ori comportamentele, și deci caracterul, seamănă cu acele bucăți de gheață care apar la suprafața apei, despre care realizați ulterior că reprezintă niște vârfuri de iceberg. Și impactul iminent v-ar putea zdrobi. 

În psihologie, în primul an de studiu, se învață despre Legile și Principiile Psihologiei. Ei bine, una dintre legile acestea este aceea a Dezvoltării Stadiale Ascendente. Această lege postulează caracterul dinamic al organizării psihice și evoluția de la simplu la complex, de la fenomene nediferențiate și neconștientizate (vârful de iceberg), la fenomene diferențiate și conștientizate (realitatea existenței icebergului și dimensiunile sale reale).  

Legea Dezvoltării Stadiale Ascendente — postulează caracterul dinamic, devenit al organizării psihice interne, trecerea ei necesară de la un stadiu inferior la altul superior, de la omogen la eterogen, de la nediferențiat la diferențiat, de la simplu la complex, de la preconștient la conștient, precum și dependența necesară a acestei dezvoltări de ansamblul factorilor externi și interni ai organismului. Sursa: Mihai Golu, Fundamentele Psihologiei, vol 1.

Altfel spus, în funcție de influențele care își dispută întâietatea în organizarea personalității umane, anumite fenomene psihice pot deveni mai puternice în manifestări și influență iar altele pot dispărea. Spre exemplu, violența se poate sistematiza, poate escalada și poate cuprinde toate ariile vieții. La fel și alcoolismul, la fel și infidelitatea. Asta înseamnă că, dacă nu s-a intervenit prin mijloace care să impună o schimbare decisivă, probabil că aceste trăsături au evoluat în mod ascendent. 

Oamenii pornesc de la insulte simple și agresiuni simbolice și ajung la insulte și agresiuni tot mai grave, mai ales dacă asta le și aduce anumite beneficii — așa numitele beneficii secundare. Beneficiile secundare pot fi recompensele pe care comportamentele problematice ți le aduc, deși poate n-ar trebui: poate că în felul acesta câștigi o dispută domestică, sau mai multă autoritate sau, în cazul sus-menționat, poate câștigi mai mulți urmăritori pe rețelele sociale, ori un post de clown. 

Dacă apar beneficii secundare, comportamentele problematice devin și mai importante în dinamica personalității. Vladimir Putin spunea că în copilărie a fost un huligan — sunt chiar cuvintele sale. Nu știu care erau beneficiile secundare dar s-ar părea că în prezent, acest huliganism s-a sistematizat, a fost îndreptat împotriva rivalilor politici sau cetățenilor unor țări vecine. Iar președintele Putin a primit beneficii secundare (mandate noi, posturi, etc) care i-au amplificat și mai mult huliganismul. The Things That Should Not Be... 

Tu esti mai important

Revenind acum la întrebarea inițială — dacă oamenii merită o șansă și dacă se pot schimba. Răspunsul este, pe de o parte că schimbarea este dificilă (deoarece implică restructurare cognitiv - comportamentală) și totuși este posibilă (deoarece psihicul prezintă o anumită plasticitate neuronală).  

Dar la această întrebare este esențial să se răspundă cu niște întrebări ajutătoare: îți permiți tu, în acest moment al vieții tale această relație - aventură cu un om care aduce în viața ta un risc? Este viața ta destul de monotonă încât să îți dorești o aventură cu această persoană? Este aventura un mod de viață pentru tine sau ți-ai dori mai curând liniște? Cu alte cuvinte, dincolo de problema de comportament a potențialului partener se află limitele tale, nevoile tale, valorile tale și visurile tale. Îți vei putea asuma conștient o astfel de relație, cu riscurile și sacrificiile pe care le implică? 

(1) Imaginea Help!, de Mart Production, via Pexels

Continue reading

tulburari de personalitate

Trauma Maghiară

Trauma maghiară poate fi rezumată într-un singur cuvânt — Trianon. Această pierdere de teritoriu este o rană istorică pe care noi românii avem tendința să o subestimăm, din moment ce suntem beneficiarii dictatului respectiv. Totuși, suntem în anul 2025 iar pentru generațiile actuale, trauma maghiară nu poate fi decât o traumă aleasă. 

☆ ☆ ☆

Internetul și rețelele de socializare ne oferă azi prilejul de a avea tot felul de întâlniri, mai mult sau mai puțin plăcute cu tot felul de oameni. Printre aceștia se află naționaliștii maghiari care au tendința să comenteze ori-de-câte ori se postează ceva în legătură cu Transilvania. Contactul cu aceștia poate să devină neplăcut și adesea contondent, deoarece au tendința să îți țină lecții de istorie (i.e. Trianon) care te interesează mai mult sau mai puțin, în special dacă postarea inițială nu avea legătură cu istoria Transilvaniei. Nu mai vorbesc despre cei care sunt pregătiți să te insulte în fel și chip. 

În multe situații, o conversație normală și decentă poate fi posibilă, in ciuda faptului că nu cunoașteți limba maghiară — mulțumită limbii engleze și englezilor care au avut grijă să o răspândească pe tot globul, înlesnind astfel globalizarea pe care o trăim azi. Într-o astfel de conversație veți putea descoperi sau vă veți putea reaminti că anumite revendicări sunt îndreptățite: castelele din Transilvania au fost într-adevăr clădite în timpul când Transilvania se afla sub ocupație maghiară deci nu, nu este vorba despre arhitectură sau cultură românească. 

Faptul că ignoranța noastră îi supără pe naționaliștii maghiari ar putea veni ca o surpriză. Suntem totuși în anul 2025 iar aceste castele au fost construite în secolul XV — vezi Castelul Corvinilor. Totuși ungurii sunt sensibili la astfel de detalii. Mai bine spus, naționaliștii sunt sensibili la astfel de detalii fiindcă ei sunt sensibilizați sistematic prin ceea ce se cheamă în psihologie traume alese. Ce sunt traumele alese? Ei bine, așa cum am scris într-un articol anterior, numit Traume Alese, acestea sunt suferințe reale care însă își au rădăcina în evenimente istorice mai curând decât în experiența proprie. 

Trauma aleasa este fenomenul psihologic aflat la baza acțiunilor teroriste. Trauma aleasa face posibil ca nepoții si strănepoții celor abuzați să-și ia revanșa împotriva nepoților si strănepoților abuzatorilor, cu toate că primii nu au suferit niciodată acele abuzuri pe pielea lor, iar ceilalți nu sunt vinovați pentru faptele strămoșilor. Sursa: Psihopedia

Faptul că un eveniment istoric vă produce o traumă pe care nu ați avea-o dacă nu vi s-ar inocula prin propagandă, se datorează activităților extremiste ale naționaliștilor. Pentru un motiv sau altul, una dintre activitățile favorite ale acestora este conștientizarea și sensibilizarea unei națiuni la evenimentele istorice prin care respectiva națiune a pierdut ceva sau i s-a făcut o nedreptate ori a suferit un abuz. Rezultatul nu poate fi decât o atitudine agresivă și încercarea, adesea inutilă, iluzorie și păguboasă de a regla conturile cu entitatea percepută ca fiind vinovată pentru acea nedreptate.

 

Așa se naște stilul de viață naționalist — a se distinge de patriotism, caracterizat printr-un șir nesfârșit de tribulații emoționale (chin, zbucium, agitație, frământare), obsesii legate de nedreptățile suferite sau răzbunare, trăiri fiziologice puternice de respingere și stres față de orice este perceput ca reprezentând dușmanul națiunii (de exemplu, în cazul naționaliștilor maghiari, orice persoană de naționalitate română) și comportamente extreme cum ar fi insultele spontane sau actele de vandalism, comportamentele huliganice, batjocoritoare, etc.  De exemplu, am observat că naționaliștilor maghiari le place harta de mai jos. 

Ce Este de Făcut? 

Probabil că aveți tendința să îi batjocoriți și dvs, atunci când îi întâlniți, cu rezultate nu tocmai fericite. De exemplu le-ați putea spune că, potrivit statisticilor, Ungaria are cel mai mare număr de staruri porno (care este un mod sofisticat de a spune prostituate), la milionul de locuitori, deși ei consideră că asta se întâmplă pentru că au o infrastructură mai bună decât a altor țări din Europa de Est cum ar fi, desigur, România.  De asemenea, Ungaria are cea mai mare Taxa pe Valoare Adăugată din lume (27%). Sau le puteți spune că Ungaria este cea mai coruptă țară din UE — nu că România ar sta mult mai bine la acest capitol. 

Spun că rezultatele nu sunt fericite fiindcă aceste semnale de respingere, de regulă nu ajută, dimpotrivă, sentimentele anti-românești vor fi tot mai puternice și, în cazul cel mai rău, va trebui să ocoliți Ungaria atunci când plecați să vizitați vestul Europei. Acest articol mi-a fost inspirat de niște discuții pe care le-am avut cu niște maghiari cu care se putea discuta, în care am avut ocazia să le spun că, eu personal respect istoria Transilvaniei și consider că influența austro-ungară a fost spre binele Transilvaniei din moment ce această regiune istorică este printre cele mai dezvoltate și civilizate din România. 

De asemenea, am avut ocazia să le atrag atenția că această încercare disperată de a schimba percepția românilor asupra unor lucruri nu face decât să le întunece existența. E multă ignoranță peste tot în lume și activismul de acest tip nu face decât să consume energie pentru o cauză a cărei utilitate este îndoielnică — fiindcă, în fond, ce anume se schimbă dacă un român (în plus sau în minus) a înțeles că frumosul Castel al Corvinilor a fost construit în și de Ungaria? 

Dar viața naționaliștilor este mereu una complicată, cu tot felul de proteste și tot felul de altercații cu tot felul de persoane care nu au nicio vină pentru că a existat Dictatul de la Trianon. Cine alege drumul naționalismului extremist, așa cum au făcut ungurii, alegându-și un lider care poartă fular cu Ungaria Mare, se angajează la foarte mult zbucium emoțional, foarte multe altercații care puteau foarte bine să nu existe și, în general, multe resurse pierdute pentru mai nimic. 

Dacă vă simțiți în formă și ați întâlnit naționalistul potrivit, puteți încerca o resemnificare cognitivă arătându-i că în ziua de azi terenul, în sine, nu contează la fel de mult ca acum 500 de ani. În ziua de azi este important să generezi produse noi care îți pot asigura atât prosperitate cât și un bun renume internațional — ceea ce se numește în termeni politici soft power. Puterea moale (soft power), ca alternativă pentru război îți permite să prosperi având relații bune cu vecinii, câștigând din dezvoltarea economică, cultură, sport și turism. 

(1) Imaginea Cathedral in Budapest, de Florian Van Duyn, via Unsplash

Continue reading

trauma

Idoli din Industria Muzicală

Poate că adolescentul tău iubește un instrument muzical iar modelul său este Jimi Hendrix. Este momentul să-ți faci griji? Sau poate că ai o domnișoară care s-a îndrăgostit de regretatul vocalist de la INXS. Cum se va schimba viața ta?

☆ ☆ ☆

Cred că este evident pentru oricine că limbajul artistic și în special cel muzical are o influență asupra consumatorilor de artă. Muzica în sine este o formă de expresie artistică de o forță incontestabilă, capabilă să schimbe dispoziția emoțională, în bine, dar, poate, și în rău. De altfel, nu de puține ori, am constat că muzica este folosită pentru a menține stările de tip patologic. Poate ați observat persoane depresive care ascultă muzică tristă, afirmând faptul că le alină suferințele. Nu știu dacă e chiar așa și am motive să cred că, dimpotrivă, muzica respectivă le menține stările depresive.

Dar când vorbim despre industria muzicală trebuie să vorbim și despre comportamentul celebrităților din lumea muzicii, care au capacitatea de a influența publicul prin exemplul propriu. Astfel de personalități au statut de super-star și potențialul de a influența generații întregi de tineri care sunt dornici să înțeleagă genialitatea și sursa talentului ieșit din comun al acestor creatori de artă. Spre exemplu, faptul că un muzician colecționează benzi desenate sau citește sonete de Shakespeare devin detalii care pun pe gânduri o mulțime de fani. 

Din păcate, mulți dintre acești creatori de artă care se bucură de succes internațional se prezintă pe sine în moduri mai curând negative — nu de puține ori aceștia suferă de boli psihice (anxietate, depresie, etc) ori sunt consumatori de droguri și au un stil de viața demn de milă. Mărturisesc că în adolescența mea am avut modele în lumea muzicii despre care auzeam permanent că sunt consumatoare de droguri sau abuzează de alcool. În cazul meu este vorba despre Dave Mustaine, cel care se bucură de mult succes în calitate de autor, vocalist și chitarist al trupei Megadeth. 

Pentru un motiv sau altul, o mulțime de celebrități trăiesc povestea aceasta (urâtă) și nu trebuie să fie staruri rock pentru a avea numeroase probleme cu drogurile și alcoolul. În cazul starurilor pop cum ar fi Whitney Houston, care și-a și pierdut viața în acest fel, pare că detaliile neconvenabile despre stilul de viață sunt ascunse publicului deoarece lumea pop suferă presiunea standardelor morale ale majorității. Nu la fel se întâmplă însă în cazul starurilor muzicii din zona gangsta rap sau hard rock. 

Nu de puține ori, aceștia din urmă vorbesc deschis despre trafic și consum de droguri în cântecele lor (vezi cântecele gangsta rap sau trap) ținând să-și afirme deschis preocuparea pentru astfel de subiecte. În cazul muzicii rock sau metal, chiar și dacă cântecele au versuri cu caracter politic sau social, oricând auzi ceva despre aceste staruri, poate avea legătură cu abuzul de droguri sau alcool și încurcăturile apărute ca urmare a acestor probleme. 

Ce învață fanii? 

Bună întrebare, nu-i așa? Aspectul decadent al existenței acestor artiști pare a fi evident. Realizezi că această muzică nu are sănătatea psihică a fanilor adolescenți printre priorități. Ca părinți ai unui adolescent care tocmai a îmbrățișat un anumit stil muzical și este entuziasmat de lumea nou-descoperită cu picanteriile sale, mă gândesc că nu poți decât să fii îngrijorat de perspectiva ca odrasla ta să înțeleagă greșit (sau, culmea, corect?) mesajul cântecelor lui Gheboasă și să ajungă de nerecunoscut într-o bună zi. 

Dar să spunem că aveți noroc și copilul dvs nu ascultă Gheboasă, dimpotrivă, aveți o domnișoară care s-a îndrăgostit de carismaticul Jim Morrison (Doors), ori de legendarul Michael Hutchence (INXS)! Sau poate aveți un fiu care iubește chitara și l-a descoperit pe nu-mai-puțin legendarul Jimi Hendrix. Oare ce vor învăța copiii dvs de la aceste personalități care au creat cântece nemuritoare ducând o viața problematică și decedând în mod dramatic, ca urmare a acestui stil de viață? 

În calitate de fan al unui tip care avea numeroase astfel de probleme, dar care, printr-o minune a lui Dumnezeu, încă se află în viață, pot spune că, personal, deși am avut ocazia să observ numeroși fani a căror stil de viață părea să se fi inspirat direct din exemplul negativ al eroului lor, am știut întotdeauna că nu-mi doresc o viață de star rock. Nu vreau să fiu înțeles greșit — iubeam muzica și în adolescență (când toți ne dorim să fim celebri) mă tenta o carieră în acest domeniu. Dar stilul de viață al acestor staruri rock pur și simplu mă înspăimânta. 

De altfel, am și avut momente când am luat distanță de muzica rock. Spre exemplu, atât Freddie Mercury cât și Kurt Cobain sau Steve Clark (Def Leppard) și-au pierdut viața când eu eram în liceu. Erau niște oameni tineri, deosebit de talentați care dispăreau într-un mod bizar. Iar eu, într-un ungher al sufletului... îmi doream să fiu ca ei! Însă după fiecare veste de acest fel, nu mai eram atât de sigur că știu ce vreau de la viață. În final, a trebuit să mă reinventez fiindcă mureau prea mulți oameni și perspectiva să o iau pe urmele lor mă tulbura profund. 

Acum cred că este posibil să beneficiezi de sănătate mentală, în ciuda faptului că activezi într-o trupă rock — suficiente exemple în acest sens, personalități care fie nu au consumat droguri niciodată ca Mike Shinoda (Linkin Park), fie au renunțat în mod decisiv, ca Alice Cooper. Cu toate acestea, ai nevoie să multă personalitate pentru a te ține departe de infernul drogurilor, deoarece tentațiile și influențele pot fi mai mari în lumea spectacolului. Mai mult decât atât, fiecare adolescent are libertatea de a alege ce dorește să preia de la modelul său din industria muzicală. 

Nu este obligatoriu ca fiul sau fiica ta adolescentă să îmbrățișeze cultura drogurilor doar fiindcă îl admiră pe Kurt Cobain. Un astfel de personaj este mai complex decât ai fi tentat să apreciezi la o primă evaluare. A fost o persoană cu multe probleme psihice dar și un creator cu original și rafinat care a generat cântece în care s-au regăsit generații la rând. Ceea ce poți face ca părinte este să porți o discuție cu fiul sau fiica ta pentru a înțelege care este tipul de influență la care ei sunt receptivi. 

Sunt ei conștienți că modelul lor are probleme cu drogurile? Care este rolul drogurilor în procesul de creație? Se face o legătură între succesul în industria muzicală și droguri? E o întrebare pertinentă deoarece există muzicieni care au fost seduși de această idee, cu rezultate dintre cele mai triste. Nu în ultimul rând, asigură-te că nu ai probleme cu drogurile (alcool, tutun, etc) tu însuți, fiindcă adolescentul tău, prin puterea exemplului, va prelua de la tine mai mult decât ar putea să imite la idolul său din industria muzicală. 

(1) Imaginea Skeletons, de Hanna Elesha Abraham, via Pexels

Continue reading

Netflix: Colecția Harlan Coben

Vă plac misterele? Dacă sunteți un fan al cărților sau ecranizărilor după romanele Agathei Christie, v-ar putea interesa și colecția Netflix după romanele lui Harlan Coben. Da, tipul este atât de evreu pe cat v-ați aștepta să fie cineva cu numele ăsta iar cărțile sale sunt remarcabile. 

☆ ☆ ☆

Probabil că acest nume nu vă spune nimic. Ei bine Harlan Coben este un autor de cărți polițiste — hai să le spunem așa, care a primit un contract de milioane de dolari pentru a-și adapta creația la formatul Netflix. Ceea ce a rezultat a fost o colecție Harlan Coben, de toată frumusețea. Chiar acum dacă faceți o căutare în aplicația Netflix, veți identifica colecția respectivă, care reunește titlurile adaptate deja la formatul platformei de streaming. 

De altfel, este posibil să fi văzut deja un film sau două din această colecție și să nu fi realizat că face parte dintr-o colecție. Dar care este oferta acestei colecții? Ei bine, eu personal sunt un mare amator de mister, iar dacă un film are o atmosferă apăsătoare în care apare o intrigă bizară, consider că am găsit exact ce-mi trebuie în timp ce fac exerciții cu ganterele. Nu de alta, dar m-aș plictisi îngrozitor să fac exerciții fără să privesc un documentar ID sau un film din-acesta din colecția lui Harlan. 

Daca v-au plăcut misterele perfecte ale autoarei britanice Agatha Christie, s-ar putea spune că Harlan Coben vine puternic din urmă și își dă interesul să producă opere adecvate momentului, păstrând însă schema aceasta bazată pe o intrigă dramatică, un mister desăvârșit și niște personaje interesante. Ceea ce este straniu pentru o colecție de filme este faptul că ele nu sunt produse de aceeași echipă, dimpotrivă, pot spune că am urmărit câteva dintre ele și erau 2 britanice, unul argentinian iar altul polonez. 

Dar toate au în comun misterul construit cu dibăcie artistică, care trădează un talent ieșit din comun și o creativitate viguroasă, plină de rafinament. Nu mi-am propus să vă povestesc vreunul dintre ele, deoarece un mister deconspirat ar mai prezenta zero interes. Totuși, vă voi da o scurtă listă de filme din colecția amintită, cu trailerul aferent, ca să aveți un punct de plecare atunci când le căutați pe Netflix. 

• PRINȘI ÎN PROPRIA CAPCANĂ (en. „Caught”) — spune povestea unei jurnaliste pe nume Ema Garay care are un talent de a prinde criminalii dificil de identificat. Lucrurile iau o turnură bizară în momentul în care un bărbat respectat din comunitate, devine suspectul principal într-un caz de dispariție a unei fete adolescente. Această producție argentiniană vă va impresiona și prin decorul superb și exotic al unui oraș din Patagonia. 

• DOAR O PRIVIRE (en. „Just One Look”) — o altă miniserie, poloneză de această dată, despre o tânără mamă care descoperă o fotografie veche cu soțul ei. Problema este că nimic nu are sens în legătură cu această fotografie. În plus, imediat după aceea, soțul ei dispare, misterios — cum altfel? Nedumerită, Greta face tot posibilul să pună cap la cap piesele de puzzle ale trecutului și să-l găsească pe dispărut.

• DESTRĂMAREA ILUZIILOR (en. „Fool Me Once”) — urmărește un alt mister cu o tentă bizară: Maya, o văduvă care luptă să își reia viața tulburată de dispariția prematură și tragică a soțului,  primește în dar de la cea mai bună prietenă o cameră video ascunsă într-o ramă foto pe care o folosește pentru a supraveghea casa unde se află fiica ei și bona care o îngrijește. În mod straniu, pe o astfel de înregistrare, Maya îl vede pe soțul ei... tocmai decedat. În plus, înregistrarea dispare, deci nu prea reușește să-i convingă pe polițiști. 

Colecția cuprinde mult mai multe titluri, Harlan Coben fiind un autor de-a dreptul prolific. Calitatea acestor opere rămâne constantă și, spre bucuria unora dintre noi, se pare că mai sunt numeroase titluri de adaptat pentru Netflix. Fiindcă este weekend și pentru că nu mi-am dorit niciodată să-mi transform blogul într-o platformă de luptă și activism politic, v-am sugerat aceste titluri în caz că vă este greu să identificați ceva bun de urmărit în această perioadă în care vremea ne ține mai curând în case. 

(1) Imaginea Man, Reading in the Dark, de Dayan Rodio, via Pexels

Continue reading

Netflix