Ce Este Gandirea Pozitiva?

Unul dintre cei mai la moda termeni, acela de "gandire pozitiva", beneficiaza de foarte multa atentie in cartile, articolele si discursurile care ii sunt dedicate. Si totusi, nimic din toate acestea nu a reusit vreodata sa defineasca gandirea pozitiva. 

o o o

Cred ca nu exista termen mai vag si greu de definit decat acela de "gandire pozitiva". Probabil ca atunci cand auzi de gandirea pozitiva te gandesti la gandirea optimista, poate chiar la discursul interior de auto-sustinere. Sau poate te gandesti la faptul ca gandirea pozitiva este sanatoasa si o dovada de sanatate psihica, in sine. Oare asta inseamna sa gandesti pozitiv?

Uneori intalnesti oameni care se lupta cu societatea toata viata, fiind parca condamnati la respingere si la a ramane niste neintelesi. Dar ei "gandesc pozitiv" fiindca stiu ca mai devreme sau mai tarziu cei care i-au haituit ii vor considera "iluminati" sau, nascuti inainte de vremea lor. Se spune ca atunci cand toti iti spun ca esti beat, trebuie sa mergi sa te culci. Si daca problema este, de fapt, la ei? Unde este, pana la urma linia de demarcatie intre curaj ori perseverenta si nebunie sau habotnicie?

In aria sanatatii psihice, ceea ce face diferenta este de fapt capacitatea noastra de rezilienta in situatii critice, adica incarcate cu stres de tot felul. Alfred Adler spunea ca "stilul de viata" sau altfel spus personalitatea umana se tradeaza in situatii critice. De aceea fetele sunt niste mici oameni de stiinta si ii testeaza pe baieti ca pe soareci - in absenta tatalui "Rosu Imparat" care iti da vreo 3 incercari pentru a simti ca ai luptat pentru mana printesei.

Dar ce este gandirea pozitiva? Iata cateva mituri despre gandirea pozitiva:

• ESTE O GANDIRE OPTIMISTA. Ei bine, da si nu. Adica, poate fi pozitiv sa iti spui vorbe de incurajare pentru a te energiza si a reusi sa duci la bun sfarsit un proiect inceput. Dar oare cat de pozitiv este sa iti spui ca poti sa zbori si sa te arunci de la etaj? Este doar o metafora dar multi fac asta atunci cand isi fixeaza scopuri nerealiste.

• ATRAGE LUCRURILE PE CARE TI LE DORESTI. Tot la fel, da si nu. Le atrage in sensul ca daca mentii in centrul atentiei tale anumite scopuri, exista multe sanse sa urmaresti acele scopuri si sa "pui osul la treaba". Dar daca te multumesti sa visezi si urasti cu adevarat munca si eforturile, gandirea in sine nu atrage absolut nimic.  

• TE AJUTA SA ITI DEPASESTI LIMITELE. Da si nu. Gandirea pozitiva te ajuta sa iti valorifici un potential de care dispui si poate, prin eforturi, te poate ajuta sa descoperi versiuni surprinzatoare ale propriei personalitati. Dar gandirea pozitiva nu te poate ajuta sa devii supra-om. 

• II SCHIMBA PE CEI DIN JUR. Da, si nu. S-a descoperit spre exemplu ca, atunci cand iti privesti partenerul intr-o lumina pozitiva, prin "lentile roz", cuplul devine longeviv si fericit, legatura devine solida. Cu toate acestea, schimbarea se afla mai curand in mentalitatea si dispozitia noastra decat in comportamentul celuilalt.

Cu alte cuvinte, orice am crede despre gandirea pozitiva, poate sa devina oricand inversul acelui lucru. Gandirea pozitiva nu este echivalenta cu optimismul, nu te ajuta sa devii Super-man (decat in mintea ta si probabil in mod episodic), nu te ajuta sa atragi lucruri daca nu esti dispus sa pui osul la treaba si nu schimba pe nimeni, mai ales daca acea persoana pur si simplu nu doreste sa se schimbe ea insasi. 

Si atunci de ce se face tot acest "tambalau" cu privire la gandirea pozitiva? De ce se scriu atatea carti despre afirmatii pozitive, legea atractiei, gandire pozitiva si fericire? Poate in primul rand pentru ca oamenilor le plac miracolele - cu exeptia budistilor, probabil. Si pentru ca se gasesc intotdeauna persoane care speculeaza nevoile noastre.

Ceea ce este sigur e faptul ca asa-zisa gandire pozitiva are, cel putin pe termen scurt, efectul de a-ti imbunatati dispozitia emotionala. Aici se vede efectul optimismului, cu siguranta. Chimic vorbind, hormonal, gandirea pozitiva este un drog si inca destul de puternic. Optimismul este foarte confortabil din punct de vedere emotional si contine aprecierea - adevarata sursa de buna-dispozitie. Daca crezi ca sunt posibile tot felul de lucruri, crezi, in esenta, ca viata este frumoasa si plina de resurse disponibile. 

Dar vine vremea cand termenele limita sunt atinse, nu insa si obiectivele si atunci realizezi ca, desi multe lucruri s-au dovedit a fi posibile, dintre cele dorite, marile tale scopuri si obiective au ramas inca departe. Aici poate surveni o depresie si destul de multa gandire cu caracter patologic. Te-ai amagit si nu poti sa ti-o ierti. Ai pierdut timpul si resursele. Ai multe motive sa capitulezi si sa iti plangi de mila.

Astfel ajungi sa descoperi trasaturile gandirii pozitive mature:

• GANDIREA POZITIVA ESTE FLEXIBILA. O gandire matura se dezvolta pe masura ce intampinam obstacole si le depasim, sau acceptam ca acele obstacole sunt imposibil de depasit. Apare restructurarea obiectivelor in acord cu posibilitatile si realitatea iar maturitatea se vede in aceasta flexibilitate, in disponibilitatea de a ne lasa influentati, intr-o anumita masura, de ceea ce se intampla in jur. Cand toti oamenii iti spun ca esti beat... oare problema este la ei?

• REZILIENTA GANDIRII POZITIVE. In ciuda faptului ca lucrurile nu merg asa cum ne dorim noi, gandirea pozitiva ne cere sa ne pastram entuziasmul, chiar si in absenta unui feedback pozitiv - caci adesea el lipseste cu desavarsire. Uneori intalnesti multi oameni care iti spun ca esti nebun, pana sa intalnesti un grup care considera ca esti un iluminat. Dar o gandire pozitiva sporeste resursele noastre adaptative si rezilienta nu se vede in faptul ca ne protejam iluziile cu habotnicie, cat in faptul ca ne protejam viata si sanatatea. 

• REALISMUL GANDIRII POZITIVE. O gandire pozitiva care nu este in acelasi timp si realista este o nebunie de la un capat la celalalt. Cu toate ca avem dorinte, idealuri si credem ca sunt posibile, avem nevoie sa tinem cont de felul in care ne raspunde realitatea sociala. Aceste indicii vor  face diferenta intre curaj si nebunie.

• GANDIREA POZITIVA PROTEJEAZA VIATA. Aceasta cred ca este trasatura fundamentala a adevaratei gandiri pozitive. In situatii in care pierderea este evidenta sau in care realitatea ne demonstreaza ca am fost naivi si ne-am amagit, gandirea pozitiva ar trebui sa intervina pentru a ne mentine increderea neclintita in procesul vietii, viata fiind binele suprem. 

Drept concluzie, as spune ca am conturat in acest articol doua versiuni destul de diferite ale gandirii pozitive. Daca una este naiva, credula, excesiv de optimista si care nu rezista la impotrivire, precum gandirea unei fete indragostite care idealizeaza si se imbata cu apa rece, cealalta versiune este realista, tine cont de limitele realitatii si de feedbackul extern, nu se transforma in depresie la prima frustrare si, mai presus de toate, manifesta un adevarat cult pentru viata - binele suprem.

(1) Imaginea Explosion of Positive Energy, de Lucas, via Flikr, sub licenta CC BY-NC 2.0

Continue reading

virtute

Mantrele Destinului

Intalnesti azi persoane de culoare ce considera ca sunt ariene si arieni care considera ca sunt de culoare - de parca ar mai fi loc de vreo negociere. Dar intalnesti si persoane fara ochi care nu se considera oarbe, fiind gata sa demonstreze asta.

o o o

Dupa cum probabil ca stiti deja, ma aflu printre cei care au o simpatie / afinitate pentru filosofia budista. Imi plac in special povestile lor "seci", in sensul ca din ele lipsesc cu desavarsire miracolele. In budism nu ai nevoie sa mergi pe apa sau sa inmultesti pestii prin magie alba sau neagra, dezinteresul fata de astfel de subiecte fiind unul absolut. Pe budisti ii preocupa mai mult sa se adapteze la conditiile vietii de zi cu zi - miracolul suprem - si de aceea si pildele lor sunt atat de lipsite de "magie".

Daca raportezi asta la stilul occidental, unde trebuie sa se simta "o valvataie", o intriga ceva, nu de alta dar sa nu adormim in mod inopinat, realizezi cat de mare este diferenta intre atitudinile si valorile promovate. Din punctul de vedere al psihopatologiei, as spune ca stilul occidental este un teren cultural fertil pentru majoritatea tulburarilor de personalitate, si pentru tot ce inseamna suferinta psihica cu diagnostic si fara.

Pana si un autor legendar precum Shakespeare are un cult pentru pasiune, atasamente lumesti, slabiciune si neputinta, caci, vorba aceea, deciziile proaste fac povestile bune... (si distractia noastra favorita sunt oamenii slabi) in timp ce in budismul zen se promoveaza renuntarea la atasamente si echilibrul emotional, care, la drept vorbind, nici macar nu este posibil daca te definesti pe tine insuti ca fiind "suma atasamentelor de care esti capabil" - material, social, romantic, familial, etc -.

Tot in budismul zen se vorbeste despre asa-zisele "mantre" adica acele cuvinte sau sunete folosite pentru concentrare si realizarea meditatiei. Dar cultura occidentala, obisnuita cu aforismele a naturalizat termenul acesta oferindu-i intelesul de afirmatie, slogan sau maxima, ori chiar motto care cristalizeaza o atitudine sau alta.

Am observat faptul ca fiecare dintre noi isi are mantrele sale si, in discutiile mai profunde cu oamenii (hai sa le spunem asa), observi ca mantrele lor nu se lasa prea mult asteptate, isi fac aparitia pe nesimtite si devin decisive in ce priveste atitudinile lor de zi cu zi. Caci, fie ca suntem constienti de asta, fie ca totul apare sub forma de proces sub pragul constiintei, lucrurile pe care ni le spunem noua insine chiar  ne hotarasc viitorul.

Si uite asa "te izbesti" de cate o mantra care spune ceva de genul "daca am inceput rau, cu siguranta voi continua rau". Exista deci mantre care "ne pun pe butuci", si "ne scot din joc", si cel mai probabil, nu acesta este rolul "traditional" al unei mantre, sau, in orice caz, budistii le foloseau pentru cu toul alte scopuri decat acela de a fi scosi din activitate, de a fi eliminati.

Cel mai probabil, cand vedeti un om care a reusit sa faca ceva in viata lui, la origine se afla o mantra care cladeste. Iar daca vedeti un om care nu a reusit mare lucru in viata sa, tot la fel, la orgine se afla o mantra care i-a limitat posibilitatile. Sadesti un gand si culegi o fapta, sadesti o fapta, culegi un obicei, sadesti un obicei, culegi un caracter si, desigur, sadesti un caracter si culegi un destin. Acel gand pe care il sadesti initial este de fapt o mantra, sau o credinta, poate chiar o profetie auto-indeplinita.

Din fericirea insa, exista si oameni care isi folosesc mantrele pentru a produce schimbari aproape miraculoase in viata lor. In ziua de azi descoperi tot felul de oameni care cred lucruri ciudate - persoane de culoare care se considera albe sau persoane albe care se considera de culoare (de parca ar fi loc de targuala aici), sau persoane care vad sau merg dar isi doresc sa nu vada si sa nu mearga, sa renunte la aceste posibilitati "in plus", caci asa le spun lor "mantrele" sa traiasca.

Dar cum spuneam, din fericire, exista oameni care folosesc mantrele pentru a-si depasi conditia, in situatii in care conditia lor vine cu niste limitari destul de radicale. In documentarul de mai jos, un tanar de culoare care nici macar nu are ochi, reuseste sa traiasca ca si cand ar vedea, compensand deficienta sa cu ajutorul auzului. Sunt fascinante atitudinea si curajul sau, dar si lucrurile pe care reuseste sa le faca, fiindca lui mantrele ii spun sa fie curajos si sa nu se lase limitat.

(1) Imaginea Freedom, de Carlos ZGZ, via Flikr, sub licenta Public Domain

Continue reading

virtute

Piatra Filozofala si Binele Universal

Binele este relativ. Totusi, exista un criteriu valid, dincolo de ceea ce banuim a fi Bine sau Rau. Binele nu poate fi inteles decat ca Bine Universal, separat de interesele noastre egoiste si de binele momentan al celor ce ne sensibilizeaza. 

o o o

Dupa cum probabil ca stiti deja, piatra filozofala este o substanta care se presupune ca ar avea proprietati miraculoase, cum ar fi faptul ca transforma orice metal in aur sau acela ca ajuta la vindecarea tuturor bolilor. Nu cred ca alchimistii au reusit sa o descopere, dar putem folosi acest concept ca pe o metafora pentru orice pare a fi miraculos.

Eu personal, nu prea cred in miracole, mai ales ca nu s-au mai petrecut prea multe de o vreme. In schimb, cred ca multe lucruri se pot transforma in bine, daca investim suficienta munca si perseverenta in acestea. Am numit asta "miracole stiintifice" - adica lucruri care pot parea de necrezut daca nu am vedea munca si eforturile manifestate intre punctul A (incepeutul timid) si punctul Z (finalul de-a dreptul miraculos).

Asadar, nu exista o Piatra Filozofala, propriu-zisa, in forma pe care o cautau alchimistii, dar exista atitudinea care face miracolele sa se intample. Cum nu toate miracolele sunt posibile, imi veti spune ca unele dintre acestea sunt pur si simplu nerealiste si de aceea nici nu se indeplinesc. Ar trebui sa intelegem in ce consta acest realism care poate bloca sau facilita miracolele.

Potrivit experientei mele empirice si cognitive, este realist tot ceea ce de fapt slujeste "mai binelui comun", adica societatii. Omul pare a fi conceput ca si fiinta care isi slujeste siesi (caci, spre exemplu, ii este mai usor sa simta propria-si durere / foame / frig / disperare decat pe a celor din jur), dar civilizatia il invata, in fiecare zi, ca, indiferent ce simte, ar fi mai util pentru el sa tina cont de consecintele alegerilor sale pe termen lung.

Va exista intotdeauna o perspectiva de termen scurt, care ne cere validare rapida si egoista a propriilor nevoi sau a nevoilor la fel de egoiste a celor care ne conving ca sufera, si o perspectiva pe termen lung, care vine cu "tabloul complet" adica toate consecintele alegerilor noastre anterioare. Dupa cum va imaginati probabil, emotia este "busola morala" pentru toate alegerile ce privesc validarea egoista de termen scurt.

Si trebuie sa recunoastem ca exista extrem de multe persoane "simple", a caror singur ghidaj moral este emotia. Oare sa fie suficient sa ne conformam la imperativele emotiei?  Probabil ca daca emotia ar fi fost suficienta pentru o excelenta adaptare la mediu, atunci nu ar mai fi aparut religia, nici etica cu ramurile sale si nici macar codul penal, care sa ne pedepseasca faptele - emotiile ne-ar face perfecti, nu-i asa? Vedem insa ca nu este asa si asta nu se datoreaza faptului ca nu avem emotii. 

Caci adevarul este ca multe dintre deciziile noastre pur emotionale se dovedesc aducatoare de necazuri, incurcaturi si suferinta pe termen lung, indiferent cat de convinsi am fi ca procedam corect urmandu-ne emotiile - acest sistem de ghidaj, usor rudimentar, pe care ni l-a oferit evolutia dar care pare a fi ramas in urma, binisor de tot, in ce priveste misiunea sa de a ne orienta catre ceea ce este util / bun pentru noi insine.

O sa-mi spuneti ca sunt o persoana "rece" care nu intelege emotia. Dar doresc sa va amintesc ca multe nenorociri apar ca urmare a faptului ca dam curs lucrurilor pe care le simtim, incepand de pilda cu infidelitatea si terminand cu omuciderile - criminalii nu sunt obligatoriu niste "oameni lipsiti de emotie", potrivit mitului, ci mai curand niste oameni care sunt incapabili sa isi gestioneze starile - daca simt ura, o manifesta prin crima (si ura face parte din spectrul emotiilor).

De altfel, pare sa fie destul de raspandita conceptia care pretinde ca un om sanatos este acela nevrotic (chinuit sufleteste) - cred ca s-a raspandit mai mult in ultimele decenii, cand ne pasa mai putin de valori precum intelepciunea, educatia sau profunzimea si ne lasam animati de acele personalitati usor nevrotice care "fac show-ul frumos", adica atrag atentia tuturor cu trairile lor intense, ca niste copii eterni.

In ciuda aparentelor, persoanele care "fac show-ul frumos", sunt "calde" si au tot ce le trebuie, au o dificienta importanta, desi pot parea a fi de succes si a se bucura de centrul atentiei. Deficienta lor consta in faptul ca nu reusesc sa inteleaga perspectiva "pe termen lung" - aceea care vine cu toate consecintele alegerilor anterioare. Sa va explic ce inteleg eu prin "perspectiva pe termen lung".

Ei bine, stiti ca uneori "ne vine sa bem"... extrem de mult. Pe termen scurt, avem nevoie de asta pentru a ne simti bine. A doua zi insa vine cu mahmureala, cu dureri de cap si cu nenumarate drumuri la toaleta. Cred ca aceasta este o metafora numai buna a "perspectivei pe termen lung". Si lucrurile pot sa se complice foarte mult pe termen lung.

Cu alte cuvinte, atunci cand alegem ceva, este util sa luam in consideratie si alti factori in afara de ceea ce simtim. "Asa simt si gata" este un criteriu de alegere destul de sarac daca il raportam la ziua de maine, cand tot noi suntem aceia care vor avea de "tras" de pe urma alegerilor noastre.

Si pentru a incheia simetric, as spune ca Piatra Filosofala este acel tip de influenta mentala exercitata de perspectiva pe termen lung. In general, ajungem sa platim pe termen lung faptul ca interpretam "binele" ca fiind binele nostru egoist sau binele celor care ne emotioneaza / sensibilizeaaza. Adevaratul "Bine" ar trebui sa fie interpretat ca fiind binele societatii si chiar al societatii copiilor nostri, daca este sa aprofundam acest concept.

De fiecare data cand ignoram acest Bine Universal, ajungem sa dam socoteala intr-un fel sau altul. Am sa va dau drept exemplu cazul lui Dan Condrea, patronul Hexi Pharma, cel care facea experimente pe romanii din spitale, in numele profitului personal. Eu unul nu cred ca nu avea emotii. Cred in schimb ca emotiile sale il slujeau (prost, ca si convingerile sale de om lacom) mai mult pe dansul decat acel Bine Universal despre care vorbeam.

Idea de a sluji Binelui Universal si a pedepsei pe care Universul o trimite impotriva ta este evidenta in cazul citat mai sus. Totusi, in fiecare zi putem sa slujim acest Bine Universal, ori, dimpotriva, sa il ignoram, cu consecintele de rigoare, ce apar, de regula, pe termen lung. In relatia cu copiii nostri sau cu persoana iubita putem sa slujim sau nu Binelui Universal prin atitudinea noastra si prin ceea ce ii incurajam pe acesti oameni sa faca cu vietile lor.  

Poate sa devina o adevarata provocare faptul de a realiza daca chiar slujesti Binelui Universal, mai ales ca emotiile tale nu te mai ajuta cu absolut nimic. De multe ori, emotiile sunt doar niste slabiciuni la care te dedai fara nicio problema, fiindca esti obisnuit sa actionezi emotional si crezi ca nu ai putea altfel. 

Totusi, opreste-te o clipa si intreaba-te ce are de castigat societatea de pe urma actiunilor / alegerilor tale. Nu de alta, dar societatea / universul isi vor aminti intotdeauna de tine, in ciuda faptului ca tu nu iti amintesti de acestea aproape niciodata. 

(1) Imaginea The Men of His Time, de Jaci XIII, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-SA 2.0

Continue reading

virtute

Iubire Neconditionata si Alte Baliverne

Dintre toate tipurile de iubire, iubirea romantica, este in proportie de 100% conditionata de atractia care se exercita intre parteneri si care nu ar putea exista in absenta "beneficiilor egoiste": un corp tanar si frumos, sau un caracter puternic si curat, de exemplu. 

o o o

Probabil ca exista un punct in care morala crestina intalneste romantismul sud-american si acolo se face loc pentru asa-zisa iubire neconditionata. Teoreticienii emotiilor umane au vorbit despre diverse moduri de a iubi, pornind de la iubirea pur carnala (Epithumia), continuand cu cea pasionala, romantica (Eros) si ajungand la moduri din ce in ce mai subtile de a iubi, cum ar fi iubirea de tip fratern (Phileo) sau cea de tip dumnezeesc - Agape, sau iubirea neconditionata.

In Psihologie, iubirea neconditionata se refera la o stare de spirit in care cineva are scopul de a spori bunastarea celuilalt, in ciuda faptului ca nu are niciun fel de beneficiu din asta. (Wikipedia)

Ceea ce ma determina sa nu prea iau in serios iubirea Agape (neconditionata) la oameni este faptul ca, spre deosebire de Dumnezeu, resursele noastre sunt bine determinate si, mai ales, sunt limitate. Caci vedeti, e mult mai simplu sa iubesti Agape atunci cand esti nemuritor si omnipotent - ba chiar este de datoria ta sa iubesti in acest mod -  dar cine sunt eu sa vorbesc despre datoria lui Dumnezeu, nu-i asa?

In cazul oamenilor, a iubi neconditionat poate sa ridice unele probleme:

• Iubirea Neconditionata atrage victime de profesie, profitori, puturosi si psihopati: caci astfel de persoane nu inteleg reciprocitatea, acel "give & take" pe care il presupune o relatie normala si sanatoasa. Pe cat de sofisticat suna Agape, pe atat de periculoasa poate fi aceasta atitudine atunci cand este indreptata catre persoane nepotrivite, pe care le si atragi, ca un magnet cu iubirea ta de tip Agape. Cei mentionati mai sus nu sunt pregatiti sa ofere ceva in schimb, iar daca o fac, este doar pentru ca vor sa creeze o impresie falsa si sa va duca in postura de a face lucruri tot mai costisitoare pentru ei.

• Iubirea Neconditionata consuma resurse: ei bine, da, atunci cand te preocupa atat de mult felul cum iubesti, iti scapa din vedere faptul ca toate aceste lucruri pe care le daruiesti, din iubire, au o limita si un pret. Spre exemplu, timpul unei zile este alcatuit din 24 de ore, deci vei putea sa ajuti un numar limitat de bunicute sa treaca strada si vei putea sa salvezi un numar limitat de balene esuate pe tarm. Oare vei putea trai cu tine insuti stiind ca nu ai putut sa ii ajuti pe toti? 

• Iubirea Neconditionata este adesea incompatibila cu Binele Propriu: Dupa cum spuneam mai sus, daca ar fi sa iubesti neconditionat, nu ti-ar ajunge 24 de ore sa-i ajuti pe toti cei care au nevoie de tine (caci au tendinta sa se inmulteasca) si, mai ales, nu ti-ar mai ramane nici macar 5 minute pentru a te ocupa de propriile nevoi. Cum ar veni, ca entitate sociala ai fi nimeni, caci tu existi pentru a iubi si a servi, nu pentru a te deservi pe tine insuti si scopurile tale "egoiste". 

Cred ca persoanele care s-au angajat la aceasta intreprindere numita probabil "Munca in Zadar", care este iubirea neconditionata pot deveni destul de frustrate. Spre exemplu, pot descoperi faptul ca lumea nu le ofera in schimb aceeasi atitudine (si asta e o mare drama, nu-i asa, caci investitia lor de "bun simt" s-a dus pe apa Sambetei) sau ca a trecut timpul si nu au reusit sa construiasca nimic in curtea proprie, fiind preocupati sa construiasca mult prea multe in curtea vecinului.

Cu alte cuvinte, cat de mult sa te urasti pe tine insuti incat sa risipesti resursele in stanga si-n dreapta, fara a astepta nimic in schimb? Una dintre tinerele care apara acest concept de iubire neconditionata imi spunea ca nu este obligatoriu sa iti consumi resursele in numele iubirii neconditionate si gasise un tip de echilibru functional in interiorul acestui concept.

Ea spunea ca poti sa iubesti pe cineva si de la distanta, fara a-ti risipi resursele cu acela. Spre exemplu, daca, sa spunem, o persoana asa idealista atrage psihopatii ciorchine, intr-o astfel de situatie nu insemna ca esti obligat sa vii in intampinarea nevoilor acestora. 

Psihologii vorbesc despre diferentele care exista intre iubirea simtita si cea manifestata propriu-zis, comportamental: 

• Iubirea Emotie ~ este o simpla tanjeala si o atitudine de "superioara bunavointa", in absenta manifestarilor de comportament iubitor. Iubirea emotie nu iti consuma resursele - poate doar timpul atunci cand iti place tanjeala prea mult.  Daca iubirea este neconditionata dar pur emotionala, nu inseamna ca pierzi prea multe resurse. Spre exemplu, poti sa iubesti pe cineva, fara sa te simti obligat sa il ajuti cu bani, servicii, atentie sau timp. Nici macar nu trebuie sa-i raspunzi la telefon! In acest caz, ai prefera in mod sigur sa ai in preajma persoane care vor ceva in schimb, sunt "pe interes", cum ar veni, dar cel putin te ajuta sa-ti rezolvi problemele iar cei care "te iubesc neconditionat", pot sa isi introduca iubirea neconditionata "undeva". 

• Iubirea Comportament ~ presupune dezvoltarea unei componente active si manifeste, comportamentale, prin intermediul careia ne punem in slujba nevoilor celuilalt. Si aici lucrurile se cam complica, nu-i asa, caci o fapta cantareste infinit mai mult decat o emotie. Daca iubirea este neconditionata, atunci investita ta de resurse (timp, bani, eforturi, servicii, etc) are drept singura recompensa faptul ca reusesti sa te suporti pe tine insuti, caci probabil nu ai putea altfel, decat risipind resurse in stanga si in dreapta. (LOL) 

Cu alte cuvinte, in ambele cazuri descrise, iubirea neconditionata se dovedeste a fi, cel putin in ce priveste virtutile sale sociale, sublima dar total inutila. Cand este o iubire neconditionata pur emotionala nu ajuta pe nimeni cu adevarat iar cand este o iubire neconditionata manifestata comportamental iti produce o paguba cu mult mai importanta decat faptul ca te intalnesti pe strada cu tine insuti si iti dai singur un pumn in figura. De multe ori, acest tip de iubire nu il ajuta nici macar pe beneficiar, in special daca este unul dintre cei citati (victima de profesie, parazit sau psihopat).. 

Ideea de baza a acestui articol este ca resursele noastre sunt limitate si de aceea trebuie investite intr-un mod inteligent, in sensul ca modul cum le investesti te poate ajuta sa ramai functional, sanatos si fericit. Iar daca gandim astfel, atunci probabil ca preferam sa avem in jur persoane interesate, dar care cel putin fac ceva pentru noi decat persoane care nu-si cunosc interesul si astfel ne dau de inteles ca a primi nu presupune a oferi ceva in schimb.

In aceasta lunga introducere, am incercat sa dau de inteles ca iubirea asa-zis neconditionata, in caz ca ar exista cu adevarat, nu ne-ar ajuta cu nimic. Ma refer aici in special la relatiile intre intre adulti si la iubirea de tip romantic. In continuare voi incerca sa va dovedesc de ce, in realitate, iubirea neconditionata nici macar nu exista, cel putin nu in cazul unor relatii normale de prietenie, vecinatate sau, desigur in cazul relatiilor rmantice.

• Conditionari Fizice ~ Aici am putea vorbi despre acele "iubiri neconditionate", care scapa din vedere faptul ca partenerul a fost ales in functie de anumite criterii de ordin fiziologic (sa fie "bine facut(a)", sa fie "dragalas(a)" sau, daca mergem pana la esenta, sa fie de gen masculin sau feminin. Homosexualitatea nu a fost inteleasa nici macar in 2018 si ramane un mister, dar faptul ca preferam ca partenerul nostru sa fie barbat si nu femeie (sau vice-versa) reprezinta deja o conditie pe care o punem iubirii - deci pica ipoteza "iubirii neconditionate", din start. Daca nu ar exista atractia propriu-zisa, ar fi pusa in pericol perpetuarea speciei, ori, in cuplurile homosexuale, ar fi pusa in pericol satisfactia si functionarea cuplului. Dar prezenta atractiei fizice exclude "iubirea neconditionata".

• Conditionari Culturale ~ Asa cum putem fi atrasi de un anumit gen / sex si niciodata de celalalt, tot la fel putem fi atrasi de anumite trasaturi de caracter (curaj, intelepciune, rabdare, educatie, etc) si niciodata de altele (superficialitate, inconstanta, necinste). Valorile celeilalte persoane, in care ne regasim si pe care le iubim, reprezinta deja un criteriu de selectie (o recompensa / un beneficiu "egoist") si deci alta conditie pe care o punem iubirii - din nou, pica ipoteza "iubirii neconditionate". 

• Conditionari Sociale ~ Acestea pot fi o subcategorie a conditionarilor culturale, caci, in fond, modelele sunt niste reprezentati ai unor culturi si intruchipeaza niste valori. Faptul ca cei din jur, sau persoane influente dintr-un grup, au anumite opinii, ajunge sa exercite o presiune asupra noastra si asupra felului cum ne alegem partenerii - iata deci alte conditii puse iubirii si asimilate pe nerasuflate.

Regret sa fiu eu acela care va spulbera iluziile si promit sa am rabdare cu voi in caz ca doriti sa-mi demonstrati ca exista iubire neconditionata, desi ma indoiesc ca veti reusi. As risca sa afirm ca, dintre toate tipurile de iubire, iubirea romantica, care implica trairi intense, obsesie si dorinta nu este absolut niciodata neconditionata - este in proportie de 100% conditionata de atractia care se exercita intre parteneri si care nu ar putea exista in absenta "beneficiilor egoiste": un corp tanar si frumos, sau un caracter puternic si curat, de exemplu.

Asadar, asa cum am incercat sa va demonstrez aici, conditionarile in iubirea romantica au inceput sa se formeze pe cand noi nici macar nu stiam cuvinte care suna asa de interesant, cum ar fi "iubirea neconditionata"... 

(1) Imaginea Unconditional Love, de Karina, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

Continue reading

virtute

Cooperarea Cumparata

Poti sa recompensezi sau sa pedepsesti lucrurile pe care le face cel mic - rezultatele se vad imediat. Intr-o zi insa, descoperi faptul ca recompensa a devenit mai importanta decat virtutea iar cooperarea cumparata este doar o iluzie...

o o o

Esti adult si, in relatie cu copilul, puterea se afla de partea ta. Ca urmare, poti sa recompensezi sau sa pedepsesti ceea ce face odrasla - caci, nu-i asa, ce altceva ai putea face in schimb, pentru a educa pe cineva? Modelul interactiunilor bazate pe recompensa si pedeapsa seamana cu acela de la locul de munca, deci, prin recompensa si pedeapsa, ai cel putin o garantie ipotetica a faptului ca fiul sau fiica ta vor putea sa pastreze un loc de munca.

De fapt, intreaga societate pare a fi constituita pe principiul pedepsirii raului si a recompensarii binelui - el se confunda cu perceptia comuna si tine parca de logica interactiunilor dintre oameni. Pana si intre prieteni pot fi observate comportamente de recompensare sau pedepsire. Si totusi, expertii in parenting, s-ar parea ca i-au pus gand rau acestui principiu al pedepsei si al recopensei. Au ei dreptate?

As dori sa va istorisesc o poveste pe care am auzit-o de curand despre "puterea" recompensei de a schimba comportamente, dar, asa cum veti vedea, nu si valori. Este asta o problema? In fond, ne preocupa ca fiul sau fiica noastra sa se comporte "corect", nu ne preocupa la fel de mult si lucrurile in care ei cred. Dar hai sa va povestesc aceasta foarte interesanta pilda.

Un baietel (hai sa-i spunem Lucian), de doar 6 ani, are niste bunici in Grecia ce sufera de singuratate, ca multi dintre cei aflati la varsta a 3-a. Parintii baietelului stiu ca bunicii din Grecia se bucura de fiecare data cand vorbesc cu nepotelul lor si se gandesc sa ii ofere copilului motivatia de a vorbi la telefon cu bunicii sai. Nici mai mult, nici mai putin, parintii ii promit copilului ca de acum inainte il vor retribui pe copil pentru fiecare telefon saptamanal cu suma de 10 lei - Exact ce ii trebuie, nu-i asa, caci la alimentara sunt tot felul de tentatii dulci, pe toate rafturile. Zis si facut. Nu doar ca Lucian si-a sunat bunicii cu religiozitate si a vorbit cu ei minute in sir, dar in plus el era cel care le amintea parintilor ca trebuie sa ii mai sune pe bunicii din Grecia. Totul e minunat pana aici. Dar intr-o buna zi, se aflau cu totii la ziua copilului, inclusiv bunicii din Grecia si l-au auzit pe copil declamand: "De azi inainte sunt baiat mare, am deja 7 ani si voi vorbi cu bunicii din Grecia doar pentru suma de 25 de lei. Uraaa!"

Cred ca nu sunt singurul care a simtit grotescul acestei situatii. Sper ca nu sunt singurul. Este cu atat mai trist cu cat parintii acestui copil realieaza in acest moment ca au ratat in a-i transmite copilului valori precum atasamentul sincer, grija sau compasiunea umana. In astfel de momente, cand copilul pare a fi astfel configurat incat sa faca numai lucruri care ii ofera un castig material, intelegem ca, pe undeva, trebuie sa se fi strecurat o greseala.

Ajungem sa socotim daca ne putem permite sa il "cointeresam" pe copil sa faca curatenie in camera sa, ori sa duca gunoiul ori macar sa mearga pana la magazin atunci cand suntem bolnavi, fara sa-l platim cu 5, 10 sau 15 lei pentru serviciile sale pretioase.

Caci iata, descoperim ca, in sfarsit, "ceva functioneaza"! Din pacate, descoperim si faptul ca aceasta realitate a "copilui functional", adaptat si cooperant intru-totul, este doar o amara iluzie - pe termen scurt e minunat, dar pe termen lung, apar "surprizele" si "revelatiile de pe urma". Realizam ca acest tip de cooperare a copilului este la fel de efemera precum recompensele pe care i le putem oferi la un moment dat.

Iar lucrurile nu stau mai bine nici cu ideea de pedeapsa. O pedeapsa poate produce frica si tensiune si, cel putin pe termen scurt, poate sa determine copilul sa isi schimbe comportamentul - notele sale se schimba, ca prin farmec, de la 4 si 5, la 6 si 7. Dar oare acestui copil ii va placea vreodata sa citeasca o peveste frumoasa ori sa cunoasca lucruri interesante despre Istoria si Geografia patriei? Nu. Ceea ce i-a ramas, este doar teroarea pedepsei, care trebuie evitata.

Asadar, pare destul de usor sa va "confisc" acest aparat de controlat copilul, desfiintandu-va credinta in recompensa si pedeapsa. Dar simt deja cat de mult v-am dezorientat. Prin urmare, ce am putea sa punem in locul recompensei si al pedepsei? Raspunsul este simplu: RELATIE si VALORI. "Virtutea" principala a educatiei de tip behaviorist - bazata pe recompensa si pedeapsa - este aceea ca desfiinteaza relatia intre parinti si copii.

In acest tip de educatie nu este nevoie sa povestesti prea mult de ce ar fi de dorit ca un copil sa sune bunicii din Grecia sau de ce ar fi bine sa evite coringenta. Totul este schematizat si, pe alocuri, ai si sentimentul ingrat ca dresezi un animal. Nu conteaza! Important este rezultatul, nu-i asa? Adevaratele rezultate apar insa atunci cand tinta noastra nu este aceea de a schimba comportamente ci mai curad de a schimba valorile in care crede copilul si care ii dicteaza comportamentul.

VALORI (dictionar de Psihologie): Reprezinta convingerile bazale legate de ceea ce o persoana considera a fi important in viata.

Aici exista un mare impediment: in calitate de parinti suntem incapabili sa constientizam care sunt lucrurile importante pentru noi si pe care ne-am dori sa le transmitem copilului nostru: castigul material sau respectul pentru sine si cei din jur; un gadget performant sau bucuria de a coopera si a apartine, de a contribui? La asta se adauga modalitatea de transmitere a valorilor - care sa fie cea mai potrivita?

O alta considerabila "pain in the ass" (provocare, conform Margaretei Nistor) - caci este nevoie de multe discutii semnificative pana ca un copil sa inteleaga ca un telefon de 4000 Lei nu este mai important decat faptul ca el poate sa ajute la cultivarea relatiilor si la impartasirea unor idei valoroase. De aceea psihologii ce studiaza fericirea recomanda sa achizitionam experiente nu lucruri, iar lucrurile sa le privim numai prin prisma posibilitatii lor de a ne oferi experiente.

(1) Imaginea Satish, de Anushya Badrinath, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

Continue reading

virtute

Fier Vechi

Nu este drept ca o campioana sa fie tratata cu dispret si dusa in derizoriu dar exista un raspuns potrivit pentru astfel de provocari. Ma indoiesc insa ca acel raspuns este sa arati cat de multe injuraturi stii sa spui pe minut.

o o o

Ultima data cand am auzit despre Charlie Hebdo a fost momentul in care redactia controversatei reviste de satira a fost mitraliata de catre radicalii islamici, in 2015. Atunci toata suflarea din Romania s-a emotionat si a pus tricolorul francez la poza de profil de pe Facebook. Unii si-au facut un tricou negru cu inscrisul "Je Suis Charlie" si l-au purtat cu mandrie si compasiune pentru victimele radicalilor islamici.

Nu vreau sa sugerez obligatoriu ca am gresit exprimandu-ne emotiile sincere, sau ca suntem "prosti din nastere", cum spuneau niste comentarii in social media, iar cei de la publicatia franceza de satira ne-au demonstrat acum acest lucru si nu meritau compasiunea si atitudinea de solidaritate pe care romanii, un popor sensibil de altfel, le-au manifestat la momentul respectiv.

S-ar parea ca mentalitatea occidentala este diferita de cea romaneasca si faptul ca cineva isi permite sa trateze intr-un mod sarcastic anumite puncte vulnerabile ale unei persoane, sau ale unei comunitatii, poate trece drept "spirit de gluma". Nu este prima data cand francezii, un popor civilizat, s-ar spune, isi permit sa faca haz de noi, fratii lor intru latinitate.

Înțelesul acestei creațiuni, care cică este umor pentru șarliștii fini, apare limpede: o româncă, fie ea și campioană, în Franța nu poate fi decât o țigancă semiumană, încântată să vândă Cupa Suzanne Lenglen ca fier vechi, ocupație atribuită țiganilor care fură metal de pe unde pot.

Trei sunt concluziile care se desprind:

1) Țiganii sunt ciori.

2) Românii sunt țigani.

3) Românii-țigani sunt cu toții niște hoți cretinoizi.

Deci: xenofobie, rasism și, cât cuprinde, nemernicie. Trist este că această viziune în legătură cu românii și țiganii e foarte răspândită, sub diferite forme, printre politicieni și gazetari francezi „serioși”, cu care s-a întâmplat să mă ciocnesc. De aceea scriu aceste rânduri, nu fiindcă aș crede că hoitarii de presă de la Charlie Hebdo merită vreun răspuns.

Hebdoșii ăștia nu au decât să continue să-și producă liber abominațiile, dar și eu am dreptul să nu fi vărsat și să nu vărs vreodată o lacrimă pentru ei. C.T. Popescu, Republica.ro

Jonathan Lambert, un comediant francez vorbea intr-un show de televiziune despre "salutul romanesc", acel "S'il vous plait monsieour", cu mana intinsa si, intr-un fel, ii si intelegi pe francezi. Naturalizarea este un fenomen psiho-social care presupune adoptarea unor persoane marginale cu pretul ridiculizarii. Adevarul este ca francezii au adoptat foarte multa mizerie venita din Romania. Nu este usor sa te gandesti la frustrarile lor.

Spun asta pentru ca stiu ca sunt mult mai putini cersetori pe strazile din orasul meu de cand s-au deschis granitele catre vestul Europei. Si nu as vrea sa credeti ca le iau apararea celor care isi permit sa o ridiculizeze pe Simona Halep, campioana noastra. Dar lucrurile sunt, in general, mai complexe decat par.

Intentia acestui articol este insa de a scoate in evidenta partea psihologica a unor astfel de situatii: cineva spune ceva jignitor despre noi "cu titlu de gluma". De fapt este o situatie destul de des intalnita, iar umorul de acest tip ("roasting" - a praji) este extrem de bine primit, cel putin pe internet. Cand aud astfel de glume am tendinta sa spun "Alegerile proaste nasc povesti bune" - fiindca iese cu scandal, mai de fiecare data.

Cu alte cuvinte, ai numai de castigat atunci cand spui ceva jignitor despre cineva. Atentia este indreptata asupra ta si asupra tinei umorului tau intepator. Deveniti ca doi luptatori intr-un ring si toata lumea asteapta sa vada incaierarea. Este aproape ca in curtea scolii, cand se bat doi pusti, iar restul ii incurajeaza sa se traga de par si sa se cotonogeasca mai cu spor. Acolo se numeste bullying. Si probabil ca si noi semanam oarecum cu pustii din curtea scolii, cel putin la capitolul dezvoltare emotionala.

Imi amintesc ca in urma cu cativa ani, pe cand comediantul Jamel Debouzze a facut, la randul sau o gluma nesarata la adresa romanilor, multi dintre noi au tinut sa riposteze pe unde au apucat: Facebook, Youtube, Twitter, etc. Dar iti dai seama ca nu foloseste la nimic sa te infurii si sa "ii pui la punct" pe acesti te miri cine. Este o atitudine de oameni slabi si neputinciosi, chiar daca in imaginatia noastra pare a fi o actiune de aparare a demnitatii. Prin ura si isterie?

Este si o atitudine care tradeaza labilitate emotionala si o stima de sine indoielnica. Ai vrea sa crezi lucruri frumoase despre tine insuti dar cand cineva iti sugereaza ceva diferit, ai tendinta sa il iei in serios, sa dramatizezi si sa te comporti ca un copil vulnerabil si neputincios, care incepe sa planga sau face o scena memorabila, tavalindu-se pe jos si urland indignat.

Desi poate ca nu este drept ca o campioana sa fie tratata cu dispret, sa fie minimalizata si dusa in derizoriu, indiferent care ar fi motivul, exista un raspuns potrivit pentru astfel de provocari si ma indoiesc de faptul ca acel raspuns este sa arati cat de multe injuraturi stii sa spui pe minut. Asta nu dovedeste ca romanii merita respect sau ca cei care ne-au nedreptatit "au fost pusi la punct".

Poate ca viata este prea scurta pentru a pleca urechea la tot ceea ce se spune despre noi si cu toate acestea, intalnesc destul de frecvent situatia in care persoanele vizate de cuvintele nedrepte ale unora se lamenteaza si sufera doar fiindca cineva se distreaza pe seama lor. Poate ca nu este confortabil sa primesti astfel de observatii, insa se poate supravietui.

Se spune ca "ce nu ne omoara, ne face mai puternici". Iar eu am tinut sa precizez ca persoanele lipsite de stima de sine nu pot sa devina mai puternice atunci cand sunt vizate de astfel de provocari. Pentru ele viata este amara si trista si tot ce pot face este sa reactioneze ca niste copii neputinciosi. Cand insa stii care iti este valoarea si ce ai de oferit, renunti la a-ti mai strica singur ziua doar fiindca cineva a spus o gluma nesarata si nedreapta.

In final, care sa fie raspunsul cel mai potrivit la provocari de acest fel? Doresc sa observ ca ele apar peste tot, nu doar in lumea tenisului. Copiii se batjocoresc in curtea scolii iar colegii de serviciu isi fac tot felul de observatii usturatoare. Raspunsul potrivit este sa nu te lasi doborat... de tine insuti. Sa nu iti strici ziua singur. Si daca poanta nesarata te-a atins, poti sa transformi asta intr-un prilej de a arata ca ei s-au inselat.

Dar nu facand o scena memorabila de isterie. Ci revenind la Roland Garos, mai castigand un titlu, eventual cu o alta sportiva romanca. Sau ambitionandu-te si aratandu-le francezilor ca se aude despre Romania in tot felul de situatii diverse, nu doar in ce priveste "fierul vechi". Oricum, sunt convins ca francezii stiu care este valoarea Simonei Halep si tocmai observatia lor cu "fierul vechi" arata discrepanta intre ceea ce suntem si ceea ce crede lumea ca suntem. Haideti sa nu mai fim naivi si isterici!

(1) Imaginea In which the Rubber Duck..., de Apionid, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Republica, (acc. 14.06.2018), Hebdosii au castigat Roland Garoi, website: Republica

Continue reading

virtute