Rapita de Ursulet

Va protejeaza si aveti incredere in ei. Va sunt mereu aproape si nu va intrebati ce surprize va pot rezerva. Insa unii dintre acesti ursuleti pot avea probleme psihice grave pe care doar steguletele rosii le mai tradeaza. Dar cati dintre noi sunt capabili sa recunoasca un stegulet rosu atunci cand el apare?

☆ ☆ ☆

Din ciclul de documentare Netflix cu si despre degenerati, m-am gandit sa va vorbesc si despre documentarul Rapita din Fata Parintilor (Abducted in Plain Sight). Povestea este fascinanta pentru cateva motive bine definite: impactul spalarii creierului asupra victimei, originalitatea pradatorului, faptul ca, in mod discutabil, s-a invocat boala psihica pentru absolvirea de vina si felul in care pradatorul a reusit sa castige increderea parintilor fara ca steguletele rosii pe care comportamentul sau dubios le ridica, sa trezeasca suspiciuni care sa conduca la luarea unor masuri adecvate de igienizare si deparazitare. Si, de dragul structurii, am sa le iau pe rand. Dar mai intai, cateva date care contureaza contextul.

Familia Broberg este o familie de americani obisnuiti din statul american Idaho, compusa din cei doi parinti si fiicele lor. In anii '70, acestia si vecinii lor, familia Brechtold, devin prieteni de familie. Relatiile lor sunt poate neobisnuit de apropiate in sensul ca au foarte multe activitati comune si se ajuta reciproc cu diverse treburi casnice sau care privesc ingrijirea copiilor. Spre exemplu, vecinul Robert Brechtold merge sa ia copiii de la lectiile de pian. In mod straniu, si nepotrivit as spune, cel putin dupa standardele bunului simt, vecinul face petreceri in pijamale si uneori doarme cu copiii.

1. Grooming

De aceea este el pradator sexual, nu-i asa, pentru a ne forta limitele si a ne adormi vigilenta. Dar oare e doar vina lui? Vom reveni la asta spre finalul articolului. Pentru moment, sa observam faptul ca, la fel ca si multe alte cazuri notorii de pedofilie, exista un proces de grooming, despre care am vorbit pe larg in articolul Geniu si Pedofilie. Dar potrivit povestii de azi, vom vedea ca nu este nevoie sa fii un geniu al cinematografiei mondiale precum Roman Polanski si nici regele muzicii pop precum Michael Jackson pentru a crea o plasa in care sa atragi si sa imobilizezi o familie intreaga, pentru a obtine ceea ce iti doresti de la aceasta.

Fara a merita vreo statuie, Robert Brechtold are totusi un plan interesant. El castiga increderea adultilor si simpatia copiilor familiei Broberg. In scurt timp, fetele sotilor Broberg ajung sa vada in dl. Brechtold, numit in film cu porecla sa dl. B, tatal distractiv si jucaus pe care nu l-au avut pana atunci, caci nu toti tatii sunt obligatoriu niste entertaineri sau niste clowni care sa-si cucereasca copiii sau copiii vecinilor. Dl. B le acorda atentie fetelor si in special lui Jan Broberg, sora cea mare, pentru care are un loc sensibil in inima. Faptul ca merge sa o aduca de la lectia de pian nu poate decat sa-i bucure pe parintii fetei. Dar nu acelasi lucru se intampla cand cei doi (fata si ursuletul) nu se mai intorc...

2. Originalitate?

Originalitatea lui Robert Brechtold se face simtita in povestea pe care o inventeaza pentru Jan Broberg, fata de 12 ani pe care urmeaza sa o abuzeze. Ea suna astfel: ambii au fost rapiti de extrateresti, care le dau o misiune ce presupune sa conceapa un copil impreuna. Retineti faptul ca in anii '70 povestile SF erau extrem de populare, genul cinematografic inregistra o explozie de popularitate si aparusera primele episoade din Star Wars care impresionau, deopotriva, copiii si adultii. Dar daca adultii puteau sa faca diferenta intre realitate si basm, pentru copii lucrurile nu sunt la fel de simple.

Asa se face ca dl. B, poate sa produca o caseta audio cu voci prelucrate tehnic, ca sa sune mai ciudat, in care niste presupusi extraterestri li se adreseaza pentru a le da misiunea ce presupunea contact sexual intre cei doi. Jan Broberg, asa cum va imaginati, este vulnerabila si crede povestea asta, mai ales ca dl. B. este prietenul ei cel mai bun si ii vrea binele, sau cel putin asa crede ea. Cu alte cuvinte, in scenariul apocaliptic pe care il traiau, fata avea cel putin un punct de sprijin (NOT). Iar puterea acestei povesti s-a dovedit a fi intr-adevar iesita din comun, din moment ce chiar si la varsta de 16 ani Jan Broberg inca mai credea ca misiunea era reala si ca ea trebuie dusa la indeplinire.

3. Suferinta Victimei

Cred ca ne-ar fi greu sa ne imaginam chinul pe care Jan Broberg l-a trait in toti acesti ani in care stia ca are o misiune venita de la o entitate necunoscuta si puternica dar amenintatoare iar ea intarzia sa isi duca misiunea la bun sfarsit. Fiecare nenorocire care se intampla familiei sau cunoscutilor ei, si fiecare dezastru care se petrecea in lume era asociat, in mintea ei de copil, cu misiunea neindeplita si cu vinovatia pe care o purta. Ca sa va dau un exemplu de cat de puternica si eficienta in sens negativ a fost aceasta spalare de creier, la un moment dat, afacerea familiei (un magazin) a ars intr-un incendiu iar Jan Broberg a fost convinsa ca vina ii apartine.

4. Stegulete Rosii

Cred ca pe multi dintre noi, reactia sotilor Broberg fata de comportamentul bizar al pradatorului Robert Brechtold ne-a si infuriat putin. Cum poti sa iti lasi copiii sa doarma cu un alt adult decat parintele lor? Am inteles, tipul a fost smecher si s-a prefacut extraordinar de bine. Chiar si asa, niste limite au fost total ignorate si eliminate de-a dreptul pentru ca dl B sa poata sa ia ceea ce considera ca merita, fara absolut niciun fel de jena. Cei doi si-au trimis fata intr-un city-break la Seattle cu cel care urma sa o abuzeze! Dar steguletele rosii sunt nenumarate si da, au trecut neobservate. Am sa va las pe voi la le descoperiti urmarind acest documentar.

Un psihiatru mi-a explicat de ce am aceasta fixatie pentru Jan. Am fost crescut la o ferma izolata din Wyoming de un tata vitreg si nici macar nu eram considerat parte a familiei. Dormeam intr-o baraca. Am fost abuzat sexual de angajati. Cand mama s-a imbolnavit si a parasit casa, am preluat gospodaria si aveam grija de copii. In sfarsit, am fost considerat parte a familiei. De aceea acum, cand am probleme, simt nevoia sa am grija de o fata tanara pentru a simti ca apartin.
Robert Brechtold

Documentarul a primit mai multe premii la festivalurile de film de peste ocean, si pe buna dreptate. El ne ajuta sa intelegem un adevar simplu dar greu de digerat: e greu pentru niste oameni normali sa sesizeze momentul cand apare un stegulet rosu si sa il ia in serios. E prea greu, pentru cei mai multi dintre noi, sa luam masuri imediate pentru eliminarea amenintarii. Nu stim cu ce animal avem de-a face si situatiile de acest fel ne depasesc complet, pentru ca in final sa ajungem sa traim povara vinovatiei pentru tot restul vietii.

In mod tulburator, poate ca singurii care ar avea resursele necesare gestionarii unor astfel de situatii, pe langa profesionistii din domeniu si amatorii de true crime, sunt cei cu o tulburare de personalitate paranoida, ca caror viata este oricum chinuita de suspiciuni mai mult sau mai putin fondate. Este trist si faptul ca Robert Brechtold, dl B, a fost la randul sau abuzat in copilarie, cel putin asa declara, iar asta nu poate decat sa ne puna pe ganduri: abuzul sexual impotriva minorilor seamana cu o traditie pe care o preluam de la generatiile trecute si care isi gaseste aproape mereu calea, ca o entitate malefica inzestrata cu proprietatea periculoasa de a se regenera.

Si mai exista un aspect care ar trebui sa ne dea de gandit: ce se intampla cu un om normal atunci cand nu exista limite impuse intr-un context sau altul? Este adevarat ca puterea corupe? Lipsa limitelor inseamna putere nelimitata si chiar daca nu suntem cu totii echipati cu acelasi bagaj moral, anumiti factori situationali pot face diferenta intre a ramane in limitele bunului simt sau dimpotriva, a transgresa acele limite. Iar daca va aflati in situatia de a fi fost candva victima unui abuz sexual si a va afla intr-un context in care limitele sunt mai curand simbolice, probabil ca nu ati face rau sa va indepartati voi insiva atunci cand tentatiile devin coplesitoare. De asemenea, o alternativa mereu disponibila este si sa discutati cu un psiholog cand inca nu e prea tarziu.