Va certati amical, tot timpul, si asta va place. Va da o stare de confort si familiaritate. Spre deosebire de fosta ta relatie unde tie iti placea sa il provoci iar el se facea ca nu observa. Fiindca, probabil, el era intr-un alt film. Ce sunt scenariile iubirii si cum le recunoastem?
Cred ca vi s-a intamplat si voua sa intalniti o persoana interesanta ca potential partener dar sa descoperiti destul de repede ca ceva nu functioneaza in interactiunile dintre voi. Sa zicem ca ati intalnit un potential partener care arata decent, poate peste medie si care are o pozitie sociala de invidiat. Persoana respectiva este, de asemenea intrigata de prezenta dvs, o surprindeti mereu privindu-va (ceea ce in limbaj stiintific poarta numele de ocheada), si cauta prilejul de a intra in vorba cu dvs. Pana aici totul e perfect! Dar pe masura ce interactionati cu aceasta persoana, va dati seama ca interactiunea respectiva va este straina si chiar usor neconfortabila.
Nici nu ati intrat bine in vorba si realizati faptul ca vi s-a desemnat deja un rol in jocul pus in scena de persoana cu care aveti de-a face. Spre exemplu, daca sunteti barbat, ati devenit imediat un baiat rau, fiindca baietii rai te pot proteja si ii intimideaza pe dusmani. Dar dvs stiti foarte bine ca nu suntenti un baiat rau nici daca faceti un stagiu de pregatire in jungla amazoniana alaturi de un cartel sud american, nu ati fost niciodata si nu veti fi in vecii-vecilor-amin asa ceva. Habar nu aveti cum a ajuns persoana din fata dvs la concluzia ca ati putea fi baiatul ei rau si va simtiti din alt film. Exact asa!
Sau poate ca dvs sunteti o domnisoara vulnerabila care are nevoie de un salvator si de putina tandrete, iar tipul care va abordeaza are tendinta sa va trateze ca pe o vedeta dintr-un film pentru adulti, care ar trebui sa fie dezinhibata si sa raspunda afirmativ celor mai indraznete initiative. Poate ca ajungeti chiar sa incercati sa jucati acest rol, doar fiindca va surade ideea sa fiti vazuta de prietenele dvs impreuna cu acest tip parca luat dintr-o revista. Cu toate acestea, rolul nu va este mai putin strain si neconfortabil. Ce este de facut si ce se intampla de fapt?
Probabil ca este vorba despre una dintre multele manifestari ale compatibilitatii sau ale incompatibilitatii dintre doi parteneri. Fiindca exista niste lucruri care va atrag unul spre celalalt (sa zicem aspectul fizic si prestigiul social al partenerului), dar descoperiti ca lucrurile care va fac sa va simtiti neconfortabil unul in prezenta celuilalt nu sunt cu nimic mai putin relevante. Exista oare si o compatiblitate a rolului pe care ti-l rezerva relatia? Iar raspunsul pare a fi... evident ca da. Si s-ar parea ca aceasta compatibilitate isi spune cuvantul inca din stadiile primare ale relatiei.
Asa se intampla ca, de dragul ideii de a fi intr-o relatie sau de a fi in aceasta relatie, ne simtim fortati sa jucam un rol erotic care ne este strain. Dar ne simtim incurajati sa jucam acel rol fiindca partenerul pare ca un catel care ti-a adus un bat si vrea sa il arunci cat mai departe pentru ca el sa poata fi eroul zilei si sa-ti aduca batul inapoi. Si asa ajungem sa traim viata... altcuiva? Cred ca s-ar putea afirma si asta. Doar ca a trai viata altcuiva necesita eforturi si indepartarea de noi insine. Probabil cam aceeasi situatie ca atunci cand esti nevoit sa traiesti intr-o tara straina, avand inima franta de dor si de sentimentul de a fi un impostor.
Cred ca oamenii pot face foarte multe eforturi de adaptare, pentru a primi ceva in schimb, cu mai mult sau mai putin succes. Si este clar faptul ca orice relatie este un compromis. Si de asemenea, depinde doar de noi pretul pe care suntem dispusi sa il platim pentru acest compromis. Dar pana sa ajungem la momentul in care cantarim elementele pro si contra unei relatii, cred ca este util sa intelegem faptul ca aceste scenarii ale iubirii exista in mintea noastra, a fiecaruia dintre noi, ca fiecare dintre noi traim in propriul film si avem tendinta de a-i invita / tenta / forta pe ceilalti sa vina in filmul nostru, sa se intalneasca cu noi si sa joace rolul special pe care l-am pregatit pentru acea persoana.
Cand ne gandim la compatibilitatea dintre doi parteneri avem in vedere elemente precum urmatoarele:
- ECONOMICA ~ se refera la posibilitatea celor doi parteneri de a raspunde asteptarilor celuilalt privind standardele de viata si resursele materiale necesare unei vieti fericite. Este un element important al scenariului iubirii fiindca el asigura decorul si recuzita filmului.
- SEXUALA ~ se refera la aspectele erotice ale scenariului iubirii: cand, unde, cum, cat de frecvent si cu ce durata. Unii parteneri vad acest episod in culori romantice si sensibile, cu sampanie, lumanari parfumate si petale de trandafir iar altii pot foarte bine sa il vada ca pe un sport unde performantele sunt mai importante decat trairea.
- AXIOLOGICA ~ sau altfel spus, compatibilitatea de valori care este importanta pentru scenariul iubirii fiindca aceasta ne va duce in decoruri diferite, in functie de valorile noastre: pe unii valorile ii duc la opereta si teatru in timp ce pe altii valorile ii poarta in natura, la cazinouri sau pe plaje exotice.
- EMOTIONALA ~ compatibilitatea emotionala are legatura cu compatibilitatea de rol: unii dintre noi joaca rolul salvatorului care ofera umarul iar altii joaca rolul victimei care are nevoie de umarul partenerului. Nevoile emotionale sunt diferite iar lipsa compatibilitatii emotionale este decisiva.
In psihologia adleriana avem un exercitiu de auto-cunoastere extrem de interesant care presupune sa ne amintim prima interactiune a cuplului - numita First Encouter of the Close Kind. De cele mai multe ori, felul cum interactionam la inceput devine un fel de etalon si reflecta dinamica interactiunilor ulterioare. Poate ca el avea nevoie de ajutor cu niste informatii de specialitate iar ea a fost disponibila. Sau poate ca ea si-a rupt tocul de la pantof iar el a comandat si a platit taxiul. Aceste prime interactiuni nu sunt intamplatoare. Ele reprezinta fundatia pe care se cladeste viitoarea relatie iar in absenta compatibilitatii de roluri, constructia ar fi pur si simplu imposibila.
In teoria lui Bernad Murstein numita Stimul - Valoare - Rol, acesta sustine faptul ca o relatie este rezultatul unei triple evaluari care incepe cu evaluarea stimulilor pe care un partener ii ofera (aspect fizic, miros, imbracaminte, etc), se continua cu evaluarea valorilor (ce avem in comun in afara de faptul ca exista atractie fizica intre noi) si se finalizeaza cu evaluarea compatibilitatii rolurilor (ce le revine fiecaruia dintre parteneri ca misiune in cadrul relatiei). In acest articol am incercat sa va sugerez faptul ca evaluarea rolurilor ar putea sa nu fie obligatoriu ultimul stadiu al evaluarii compatibilitatii si ca exista evaluari si pre-evaluari inconstiente in aceasta privinta inca din stadiile incipiente ale relatiei.
Poate ar fi util sa ne raspundem si la intrebarea urmatoare: cum ajungem sa ne alegem filmul si rolul pe care il jucam intr-o anumita relatie? Cred ca sunt importante evenimentele copilariei care ne-au familiarizat cu anumite roluri inca de pe atunci. Dar daca ne-am rezuma la asta ar insemna ca suntem fatalisti si credem ca nimic nu poate fi schimbat. Probabil ca pana si atunci cand ne alegem filmele pe care le urmarim in fiecare seara nu facem altceva decat sa ne definim si sa ne re-definim rolurile pe care suntem dispusi sa le jucam intr-o relatie. Unii urmaresc filme de actiune pregatindu-se astfel sa devina salvatori ori, dimpotriva, declarandu-si deschiderea pentru primirea unui salvator in viata lor. Altii urmaresc comedii romantice si nimeni nu se va mira atunci cand propriile lor relatii devin asa ceva.
Fireste, recomandarea de bun simt ar fi aceea sa incercati sa constientizati care este rolul pe care celalalt vi l-a rezervat si cat de confortabil va simtiti in acel rol. Nu in ultimul rand, atunci cand compatiblitatea pare a fi prea mare (in sensul ca partenerul pe care l-ati intalnit pare a fi unul de vis caruia nu-i lipseste absolut nimic, iar aderenta lui la asteprarile dvs de rol este iesita din comun), este bine sa ne intrebam daca nu cumva aceasta este doar o sceneta pe care persoana cealalta o joaca pentru a atinge un scop mai putin evident. Nu uitati ca atunci cand lucrurile sunt prea frumoase pentru a fi adevarate, de regula nu sunt adevarate iar compatibilitatea nu este niciodata de 100%.
(2) Changing Minds, (acc. 25.-3.2-23), Stimulus Value Role Model, website: changingminds.org
(3) Carlson, J, Slavik S., (1997), Techniques in Adlerian Psychology, Francis and Taylor Group Publishing
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu