Pierzi si Castigi

Realitatea are limite dar nu dorim sa auzim despre acestea. Ne-ar interesa mai mult niste miracole sau chiar niste vrajitorii. Realitatea este greu de acceptat, dar odata acceptata, devenim aliatii realitatii. Motiv de bucurie, caci realitatea castiga intotdeauna!

☆ ☆ ☆

Exista o opera literara cu care, intr-un mod aproape providential, m-am intalnit de-a lungul intregii mele vieti. M-a fascinat de prima data, cand am citit-o in liceu, prin implicatiile sale filosofice de o deosebita profunzime, care, pentru un motiv sau altul, au gasit in mine o rezonanta aparte. E vorba despre basmul Tinerete Fara Batranete si Viata Fara de Moarte. Este un basm romanesc, ceea ce ar trebui sa ne faca mandri, caci, dincolo de poveste in sine, de regula ramai pe ganduri si aceasta greutate de a intelege ce doreste sa transmita acest basm, este una fertila si favorabila celui ce doreste sa se dezvolte mental si emotional.

Se considera prin manualele de profil sau in comentariile literare, ca basmul este despre conditia umana in Univers, dar fiecare dintre noi este liber sa inteleaga mesajul basmului asa cum doreste dansul. Mie personal, mi-a atras atentia, mai curand decat ideea conditiei umane in Univers, ideea limitarilor pe care ni le impune aceasta conditie umana si ceea ce numim in mod curent realitate. Fiindca da, a fi om inseamna a te confrunta cu tot felul de situatii in care ti se aminteste ca puterile tale sunt limitate, ca nu poti avea chiar orice si ca, pana la urma, una dintre cele mai importante lectii din viata este aceea de a invata sa pierzi. Mai presus de asta, uneori, invatand sa pierzi este singurul mod prin care castigi si/sau pastrezi ceea ce se afla in puterea ta.

Dar pana sa vorbesc mai pe larg despre asta, as dori sa va amintesc putin basmul despre care discutam.

Un împărat și o împărăteasă trăiau nefericirea de a nu avea copii. Ei ceruseră ajutorul vracilor, magicienilor și filosofilor, însă nimeni nu le putuse alunga nefericirea. După un timp, ei găsesc un unchiaș care le dă leacuri folositoare, avertizându-i că vor avea doar un fiu, numit Făt-Frumos, dar că nu vor avea parte de el. Totuși împărăteasa ia leacurile și in câteva zile îi vine sorocul să nască, dar copilul, nenăscut încă, începe să plângă de mama focului. Împăratul îi promite fătului împărății și fete de împărat, dar degeaba. Într-un final, împăratul îi promite copilului tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte. Atunci copilul tace și se naște. Însă, atunci când a ajuns la vârsta de 15 ani, prințul îi reamintește tatălui său să-și țină cuvântul dat.

Cum împăratul nu-i poate îndeplini dorința, prințul hotărăște să plece în lume pentru a găsi tinerețea fără bătrânețe și viața fără de moarte. El își alege un cal din grajd, știind că printre ei se afla unul fermecat. La sfatul acestuia, se pregătește minuțios: hrănește calul timp de șase săptămâni cu orz fiert în lapte, găsește hainele și armele lui tătâne-său din tinerețe și abia după aceea pornește în căutarea idealului său. Drumul prințului începe cu pustietatea și este un drum spre răsărit, pe care eroul trebuie să-l parcurgă fără alai împărătesc, adică în singurătate.

Primul obstacol pe care îl are de trecut este moșia Gheonoaiei, o ființă blestemată de părinți, pe care prințul o învinge și îi cere un înscris cu sângele ei pentru a consfinți astfel pacea. Gheonoaia are trei fete ca niște zâne și îl roagă pe prinț să-și aleagă una ca mireasă, însă eroul, având un ideal pe care nu vrea să-l abandoneze pleacă mai departe, ajungând pe moșia Scorpiei, sora Gheonoaiei, pe care o înfrânge, de asemenea. Cea de-a treia probă înseamnă confruntarea cu fiarele cele mai sălbatice din lume, care ziua și noaptea păzesc cu neadormire palatul tinereții veșnice. Ajutat de una dintre zânele care trăiesc în palat, el trece și de acest obstacol și își îndeplinește dorința.

Tinerețea eterna mult căutată este reprezentată de cele trei zâne, care îl primesc cu bucurie, iar prințul se căsătorește cu una dintre ele. Aici viața se desfășoară în pace și desfătare, însă există un loc primejdios: Valea Plângerii. Cel care ajunge acolo este cuprins de dorul de casă. Întâmplător, într-o zi de vânătoare, prințul intră în acest spațiu și, copleșit de amintiri, pornește spre casa părintească. În lumea părăsită de erou au trecut secole, s-au înălțat orașe, iar eroul îmbătrânește brusc. Înainte de a se despărți de calul călăuzitor, prințul face o promisiune surprinzătoare: „Du-te sănătos, că eu nădăjduiesc să mă întorc peste curând”.

Prințul găsește Moartea chircită de așteptare în chichița lăzii, în pivnița castelului părinților săi, acum în ruină, și se lasă secerat cu genunchii slăbiți tremurând de omeneasca teamă. Sursa: Wikipedia

Dupa cum observati, Fat-Frumos este un idealist. El nu se poate multumi cu orice si are asteptari suficient de mari. De ce? Poate pentru ca avand aceste asteptari, el obtine sentimentul ca viata sa este importanta, ca nu a trait in zadar. Tineretea fara batranete si viata fara de moarte reprezinta un simbol pentru o dorinta nu doar iesita din comun ci si lipsita de realism, in toata puterea cuvantului. Dar acest obiectiv coplesitor prin maretia sa ii ofera lui Fat-Frumos motivatia pentru a porni in aventura vietii. In acest profil de personalitate se regasesc multi dintre tineri care, nu-i asa, traiesc cu sentimentul ca sunt nemuritori si a-tot-puternici, ca nu exista nimic interzis ori imposibil.

Dar cu toate acestea, pe masura ce acumulam experienta de viata, ne dam seama ca exista extrem de multe lucruri imposibile, extrem de multa nedreptate pe aceasta lume, care nici macar nu poate fi indreptata, cel putin nu in mod rapid, si suficient de multe limite stabilite prin natura lucrurilor. Ei bine, da, realitatea are limite. Personajul central al basmului, inca de la inceput, are o problema cu acceptarea unui destin sters pe de o parte, iar pe de alta parte, chiar si atunci cand reuseste sa isi atinga scopurile lipsite de realism (basme...) si mai exista o singura limita (Valea Plangerii) care trebuie totusi respectata, el nu reuseste sa o respecte, Coincidenta? Nu cred! Aceasta dificultate se potriveste in profilul de personalitate al eroului.

Ce ne invata basmul?

Ne poate invata extrem de multe lucruri, printre care, si afirmatia din titlul acestui articol: uneori castigul real se afla pe calea unde apare renuntarea si acceptarea realitatii, asa cum este ea: a pierde inseamna uneori a castiga.

REALITATEA ARE LIMITE ~ Este greu de inteles asta daca tot ce ti-ai dorit vreodata s-a indeplinit. De asemenea, tinerii inteleg cu dificultate faptul ca unele lucruri trebuie acceptate asa cum sunt. Chiar si de la psihoterapie se asteapta la lucruri magice, mai ales ca unii dintre cei din domeniu si-au obisnuit publicul sa astepte lucruri magice de la viata proprie, caci asta le aduce acestor profesionisti din sanatatea psihica, atentie si, nu-i asa, le aduce profituri. Nimeni nu vrea sa dea piept cu realitatea la psiholog si totusi, aceasta este exact ceea ar trebui sa facem: reality check!

REALITATEA ESTE IMPORTANTA ~ Traim intr-o cultura idealista, in care se pune accent pe auto-realizare, competitivitate si succes. E o cultura narcisista, fiindca pare preocupata mai curand de obtinerea atentiei, a recunoasterii, a propriei propasiri. In acest fel, suntem formati mai curand sa ne servim pe noi insine, mai curand decat comunitatea si sa ignoram pur si simplu limitele realitatii, in baza ideii ca nimic nu e imposibil, daca vrei cu adevarat. Asta ne expune la foarte multa suferinta.

DORINTELE TREBUIE GESTIONATE ~ Tocmai fiindca realitatea are limite, dorintele trebuie evaluate cu atentie, in fiecare moment. Riscul la care ne expunem atunci cand nu o facem este unul colosal: acela de a-ti ruina resursele, aruncandu-le in niste lupte lipsite de sens. Cineva trebuie la un moment dat sa iti spuna NU, mai mult sau mai putin delicat, dar ferm, pentru ca in acest fel, sa inveti acceptarea.

ACCEPTAREA REDUCE SUFERINTA ~ Sunt de acord ca unele dintre dorintele noastre reusesc sa faca diferenta in viata noastra, dar si a comunitatii. Asa apar inventiile, revolutiile sociale, visele devenite realitate: din faptul ca cineva nu a dorit sa accepte anumite limite. Cu toate acestea, prin acceptare, tot ceea ce experimentam ca fiind negativ si chinuitor, devine normal si inceteaza sa ne mai chinuie. Daca Fat Frumos ar fi acceptat ca Valea Plangerii este mai bine sa fie evitata, el s-ar fi bucurat de tineretea fara batranete pentru totdeauna. Dar nu a reusit sa faca asta. Nu ar mai fi fost el!

FIECARE PASARE PE LIMBA EI PIERE ~ Ei bine, chiar si revolutionarii de meserie au nevoie, pentru a conserva ceea ce le-a adus cutezanta si dorinta de afirmare si progres, sa respecte anumite limite. Din pacate insa, cei mai multi dintre ei, nu reusesc sa asimileze acest concept al acceptarii, iar spiritul lor revolutionar le aduce chiar si sfarsitul, ei fiind incapabili sa traiasca intr-o lume cu limite, asa cum este lumea noastra.

IMPRUDENTA COSTA SCUMP ~ In basmul TFB si VFM, modul in care Fat Frumos ajunge in Valea Plangerii nu este intamplarea ci imprudenta: el vaneaza un iepure si nu-si da seama ca a patruns deja in Valea Plangerii. Vanatul simbolizeaza idealul sau scopul lipsit de realism iar patrunderea in Valea Plangerii are la baza faptul ca idealul lipsit de realism devine, in mentalitatea eroului, mai relevant decat realitatea in sine - o cauza tipica a suferintelor de acest fel.

Exista o multime de exemple de mare notorietate, prin care am putea sa ilustram situatia in care eroi si anti-eroi urmaresc idealuri care nu mai tin cont de niciun fel de date ale realitatii. Dorinta de maretie a unora ii determina pe acestia sa inceapa razboaie sangeroase, in care dramele personale sunt doar niste statistici. Dar a trai o iluzie este costisitor, pretul este piperat. Din pacate sau din fericire, aceasta imprudenta de a pune obiectivele personale mai presus de realitate, ne poate aduce sfarsitul, si nu doar al nostru. Fiecare dintre noi isi are propria Vale a Plangerii - acel spatiu al constiintei pe care este mai bine sa il evitam daca ne dorim sa conservam o situatie, daca nu perfecta, cel putin reala si satisfacatoare. Dar, stiti cum se spune: mai binele este dusmanul binelui.