Steguletele rosii... sunt facute pentru a fi ignorate. Caci si noi suntem facuti pentru a plati greseli ce nu pot fi tolerate de societate. Sau cel putin acesta a fost cazul Karlei si a lui Paul, doi tineri frumosi, dar numai in exterior.
Organismele vii reprezinta sisteme deschise, alcatuite din elemente care intretin relatii intre ele dar si cu exteriorul si evolueaza potrivit unor reguli sau legi de functionare. Sistemele fac parte din sisteme supra-ordonate iar elementele care compun sistemele sunt ele insele sisteme, alcatuie din elemente din ce in ce mai mici. Celula umana este un sistem care formeaza tesutul, care, alaturi de alte tesuturi formeaza organele, care alaturi de alte organe formeaza organismul uman, care alaturi de alte organisme formeaza familia, care alaturi de alte familii formeaza comunitatea, care alaturi de alte comunitati formeaza localitatile care alaturi de alte localitati.... presupun ca ati prins ideea.
Dar tot la fel stau lucrurile si in ce priveste SPU, adica sistemul psihic uman. Acesta are drept sistem supra-ordonat organismul uman, fiind alcatuit, la randul sau din elemente cum ar fi senzatiile, reprezentarile, memoria, imaginatia, gandirea, vointa, motivatia, etc. Si pentru ca stim ca aceste structuri se tot repeta, la scara minuscula sau la scara gigantica, putem lansa ipoteza ca, spre exemplu, daca o persoana are relatii deficitare in familia de origine, atunci probabil ca va avea relatii deficitare in multe alte arii ale existentei sale - poate ca nici tie nu-ti va fi usor sa ai relatii cu acea persoana, desi ideea iti pare incantatoare.
In psihologia lui Alfred Adler, in dinamica cuplului apare conceptul urmator: prima interactiune dintre cei doi membri ai cuplului este un fel de esantion pentru tot ceea ce urmeaza a se intampla intre cei doi. Si pe buna dreptate: chimia dintre cei doi rezida in compatibilitatea de roluri - unul salveaza, celalalt este salvat, unul spune glume iar celalalt rade, unul ofera servicii iar celalalt le apreciaza, etc. Dar acest moment al relatiei este un fragment de fractal. Prin zoom in, descoperim viitorul acestei relatii si pana unde va merge compatibilitatea primului moment din istoria cuplului.
Uneori, descoperim un aspect tulburator din comportamentul partenerului si mintea ar vrea sa nege realitatea a ceea ce tocmai am descoperit. In cazul celor doi criminali numiti de presa americana Ken si Barbie, doar fiindca erau frumusei, a existat, fara-ndoiala un moment in care Barbie (Karla Homolka) a descoperit ca partenerul ei Ken (Paul Bernardo) este "mai special", in sensul ca isi dorea sa o dezvirgineze pe sora mai mica a lui Barbie. Fiindca am un respect deosebit pentru bunul simt care le caracterizeaza pe femei, imi place sa cred ca oricare alta femeie ar fi spus: "okay, o sa ma doara o vreme dar aceasta relatie nu mai poate continua".
In schimb Karla Homolka, din motive numai de dansa stiute, a decis ca baiatul cu chip angelic care i-a pus inima pe jar merita acest sacrificiu, asa ca s-a gandit cum sa impace "capra, varza si lupul", caci altfel risca sa-l piarda pe acest adevarat Fat-Frumos pe care pusese mana si pentru care ar fi sacrificat literalmente orice. Cu alte cuvinte, esantionul de comportament pe care tocmai i-l oferise Paul Bernardo nu i-a dat de gandit tinerei fete, sperand probabil ca... "ah bine, o dezvirgineaza pe sora-mea in timp ce aceasta este sedata cu un tranchilizant pentru animale dupa care, nu-i asa, vom trai fericiti pana la adanci batranete".
Numai ca legea fractalilor spune cu totul altceva: cand ceva incepe sinistru, ei bine, cel mai probabil va continua din ce in ce mai sinistru. Si, la drept vorbind, a fost cazul de asa ceva. Sora Karlei si-a pierdut viata in urma experientei respective dar cauza reala a decesului nu a fost cunoscuta la momentul respectiv. Abia dupa ce "Ken si Barbie" au fost recunoscuti ca fiind un cuplu de violatori si criminali in serie, a fost deshumata sora Tammy Homolka iar in urma cercetarilor, cauza decesului a fost schimbata din accident in omucidere. Cei doi ii dadusera fetei sa bea alcool amestecat cu un tranchilizant numit Halcion, nerecomandat copiilor.
Dar hei, a fost pentru o cauza nobila... Pai nu... Nu tocmai. Dupa cum am mentionat mai sus, cei doi au continuat sa caute adolescente pe care sa le violeze si sa le ucida ulteior, fiindca, nu-i asa, intelesesera "corect" lectia primita prin decesul surorii Tammy. Intre timp, cei doi se casatorisera, ca-n povesti, fiindca acum ii unea inclusiv faptul ca prostia, netrebnicia si degenerarea lor morala avea deja o victima. Parea ca pe Karla Homolka nu o poate trezi absolut niciun fel de stegulet rosu sau sirena de intreprindere comunista, care aparea in relatia ei cu partenerul de vis - dar ce fel de vis?
Aceasta poveste sinistra merita spusa pentru mai multe motive. Unul dintre motive este acela ca steguletele rosii (fractali) trebuie luate in serios. Un altul, cel putin la fel de bun, este acela ca noile generatii trebuie sa afle faptul ca un chip frumos nu ascunde intotdeauna un suflet de inger iar cele doua nu trebuie confundate, de fel. Nu in ultimul rand, povestea merita spusa pentru ca Karla Homolka, primind un verdict mai putin aspru, a fost eliberata din inchisoare dar experienta ei din tinerete nu i-a adus prea multi admiratori... Acum se chinuie sa duca o viata normala insa nimeni nu doreste sa aiba de-a face cu ea... Ceea ce, intr-un fel, e chiar mai rau decat inchisoarea. Caci da, alegerile au consecinte intotdeauna.
(1) Imaginea Fishermen at Work, de Thomas Mues, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu