Mind, People, Lifestyle

Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, licentiat in Psihologie, absolvent al unui Master de Consiliere Educationala si al unui program de formare in Psihoterapie Adleriana, recunoscute de Colegiul Psihologilor, Federatia Romana de Psihoterapie si Ministerul Educatiei. Contact: teleologia@yahoo.com

sâmbătă, 28 noiembrie 2020

Cupluri Salbatice din Iad

Ce bine ar fi daca am putea sa privim in viitor si sa aflam daca baiatul pe care am pus ochii ne va confirma asteptarile sau daca, dimpotriva, ne va deziluziona iar reactiile lui agresive se vor inmulti! Cercetatorii socio-umanului vin cu un set de "stegulete rosii" de care ar fi cazul sa tinem seama, pana nu e prea tarziu. 



☆ ☆ ☆

Pentru habar n-am ce motiv, sunt foarte populare (inca) acele filme in care noul prieten sexy, cu trasaturi mai speciale (ii plac calatoriile si psihologia, da buna-ziua la vecini insa detesta minciuna si ipocrizia), se transforma peste noapte, in ceva cu totul nou si strain, adoptand comportamente stranii si primejdioase, asa, special ca sa ne lecuiasca de idealism si "tanjeala relationala". Stii butonul acela de la telecomanda ale carei functii nu le cunosteai? Ei bine ai apasat pe dansul (shit happens), dintr-o curiozitate morbida a ta si, iata, s-a declansat apocalipsa, pe care nici sa vrei n-o mai opresti.

Genul programului: thriller. Si am impresia ca 80% dintre aceste filme au exact acelasi scenariu. Faptul ca se aduce bulion, pentru efectul artistic, nu compenseaza predictibilitatea aceasta nefasta intr-un thriller. Trebuie doar sa accepti ca scenariul nu este punctul tare al filmelor ieftine, dar cu buget urias, facute la Hollywood. La fel pare sa se intample si in viata reala: entuziasmul de inceput al relatiei lasa loc, incet-incet detaliilor care iti dau fiori, mastile sunt indepartate si, nu-i asa, apar monstrii.

Din pacate, multi dintre noi chiar traiesc intr-un thriller iar cercetatorii nu pot sa ignore asta si incearca sa se faca utili. Atfel se nasc ipoteze de cercetare cum ar fi urmatoarea: exista oare acele "stegulete rosii" pe care sa le observi inainte ca rahatul sa ia amploare si care sa-ti dea de inteles ca este cazul sa te retragi din relatia aceasta ce ticaie ca o bomba cu ceas? Un studiu realizat in Chicago de cercetatoarea Carolyn Rebecca Block a descoperit urmatoarele "stegulete rosii":


  • Violenta NU dispare, se agraveaza in timp - Majoritatea femeilor care au fost ucise sau au fost nevoite sa ucida in legitima aparare, fusesera victimele unor agresiuni fizice in anul premergator acestor incidente fatale. Agresiunile erau de tipul batailor, inclusiv cu fracturi, sugrumarii sau arsurilor. Foarte rar se intampla ca partenerul agresiv sa fie agresiv doar intr-un incident izolat care sa devina fatal - numai 15% dintre cazuri. 
  • Chiar si cazurile izolate de violenta pot fi anticipate - Partenerul foloseste droguri, este violent cu alte persoane, in afara relatiei, si are tendinta de a fi dominator si gelos. Apoi urmezi tu. 
  • Incercarea de a parasi relatia poate fi fatala - Cand sfatuim o persoana "sa plece", sa isi paraseasca partenerul abuziv caci "are viata inainte", trebuie sa tinem cont si de faptul ca in 45% dintre cazurile in care un barbat isi ucide partenera, un factor prezent si precipitant este acela ca ea a incercat sa il paraseasca. 
  • Steguletele rosii ale crimei - Cele mai frecvente astfel de indicatoare ale faptului ca urmeaza crima este amenintarea verbala, influenta alcoolului si prezenta armelor albe sau de foc si frecventa crescuta a incidentelor violente in ultima perioada. 
Iata si genul de intrebari pe care autoarea respectiva le recomanda celor care acorda suport in spitale pentru a depista gradul de risc pentru violenta si crima:

  • Cand s-a intamplat ultimul incident?
  • Partenerul tau te-a amenintat cu arma de foc sau arma alba? A incercat sa te sugrume?
  • A crescut frecventa episoadelor violente in ultimul timp?
  • Este partenerul tau violent in afara caminului?
  • Partenerul tau foloseste droguri sau alcool?
  • Partenerul tau incearca sa-ti controleze activitatile zilnice sau iti verifica telefonul?
  • Este partenerul tau violent si gelos in mod constant?

Un alt set de studii cu rezultate interesante a fost realizat de doi cercetatori universitari din Denver, Colorado. Acestia au descoperit, la randul lor astfel de "stegulete rosii".

Cand un adolescent intretine relatii negative, afiseaza un comportament gelos si manifesta mai putina satisfactie in relatie, acel adolescent se afla la un risc sporit pentru agresivitate in relatie. 


Ca o concluzie a tuturor acestor date, putem spune ca violenta inter-personala in cadrul relatiilor romantice este un semnal al dezvoltarii emotionale precare. Portretul partenerului agresiv contine de cele mai multe ori dificultatea de a-si gestiona emotiile si de a gestiona neintelegerile inerente relatiei, incercarea de a-si rezolva frustrarile prin intermediul violentei aplicate celuilalt, ca o masura a disperarii. De multe ori, agresorul foloseste alcool sau droguri pentru a-si "ingriji suferinta", dar care in realitate amplifica problemele si reactiile scapate de sub control.









(1) Imaginea Dreaming Life, de Stefano Corso, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Block, C.R., Engel, B., Naureckas, S.M., and Riordan, K.A. (1999a). “The Chicago Women’s Health Risk Study: Lessons in Collaboration.” Violence Against Women

(3) Collibee C, Furman W. Chronic and Acute Relational Risk Factors for Dating Aggression in Adolescence and Young Adulthood. J Youth Adolesc. 2016

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu