Traim cu o imagine gresita, ani intregi, poate ca toata viata, in unele cazuri. Si totusi, se iveste o dovada la un moment dat, care iti rastoarna toate convingerile. Asa ar putea fi filmul de arta "Germania, Anul Zero" facut parca special sa ne dinamiteze preconceptiile.
Am descoperit de curand o platforma pe internet numita MUBI, unde se afla "un fel de Netflix", doar ca unul cu filme culte, in caz ca v-ati saturat de cele de pe "Netflixul celalalt". Acolo sunt filme de arta, ceea ce suna bine, nu-i asa, doar ca, unele dintre ele sunt atat de culte incat te lasa... "interzis". Cu alte cuvinte, probabil ca nu suntem cu totii suficient de bine echipati pentru a intelege astfel de filme, si nu vorbesc numai despre inteligenta necesara decodificarii mesajelor mai subtile ori a simbolurilor ci si despre "stomacul" necesar vizionarii unora dintre aceste filme.
Si cand spun "stomac" ma refer la sensul figurativ al termenului: "a avea stomac pentru un film" sau a dispune de capacitatea de a rezista mesajelor extreme pe care un film ti le transmite. Si este cazul de asa ceva cand vorbim despre multe dintre filmele MUBI. Spre exemplu, filmul american Swallow, despre care voi vorbi cu o alta ocazie, si care trateaza un subiect cu un vadit caracter psihiatric - o tanara sotie casnica care dezvolta obiceiul straniu de a inghiti obiecte, dintre care unele destul de periculoase.
In filmul italian "Germania, Anul Zero", subiectul nu este cu nimic mai putin socant. E vorba despre un episod extrem de dramatic al istoriei postbelice si anume episodul care a urmat imediat dupa al 2-lea razboi mondial, dupa caderea regimului nazist. Recunosc ca daca nu as fi vazut acest film, nu as fi avut o imagine adecvata cu privire la ce se intampla in Germania, dupa razboi. Fiindca nemtii au avut grija mereu sa se faca cunoscuti prin cu totul alte lucruri decat cele prezentate in acest film.
Ei s-au facut cunoscuti prin intermediul conceptului de "calitate germana", nu-i asa, prin disciplina, cultul pentru munca, si sacrificiul de sine pentru ca maine sa fie o zi putin mai buna decat a fost ziua de ieri sau cea de azi. Ei bine, imaginea mea despre cele petrecute dupa razboi era "idilica" - poporul german, ma gandeam eu, a muncit pe branci pentru a da la o parte ruinele ramase in urma razboiului, terminand dupa vreo 3 luni cu toate aceste ruine, si, ajutati de planul Marshall, pentru reconstructie, au reusit sa ridice din temelii o economie si o tara performanta din toate punctele de vedere.
Dar adevarul este ca, potrivit acestui film, ruinele au ramas in picioare mult dupa 1945 iar ceea ce s-a intamplat cu nemtii care au supravietuit razboiului nu a fost tocmai idilic, dimpotriva. Iar planul Marshall nu a intrat in vigoare decat in 1948... Deci ce naiba s-o fi intamplat pana atunci? Ei bine, se facea foarte, foarte multa foame in Germania post-belica si domnea legea junglei, in special in Berlinul distrus din temelii. Egoismul rapace era la ordinea zilei si orice situatie era judecata prin prisma resurselor pe care fiecare cetatean le putea dobandi. Spre exemplu, decesul unui bolnav, chiar daca era o veste trista, iti putea aduce un pulover si niste ciorapi de lana, cu care era imbracat cel decedat.
[Am gasit acest film si pe Youtube:]
De asemenea, furtul si inselatoria erau o practica comuna. Daca venea un tren cu cartofi in Berlin, iar adolescentii obtineau aceasta informatie, ei bine acestia faceau tot ce puteau pentru a-l pradui. Daca un tanar avea un parfum, il folosea drept momeala, pentru a lua banii femeilor credule, pretinzand ca doreste sa il vanda, dar fugind cu parfumul si banii victimelor naive. Cine sa-l opreasca? Barbati in toata firea ii pacaleau pe copiii de scoala primara, deposedandu-i de orice ar fi avut mai valoros si rar oferind ceva in schimb. Spre exemplu, pe un cantar ti-ai fi dorit sa primesti 200 de marci dar nu primeai decat o conserva, fiindca, in fond, era o problema de "muschi".
Dupa cum observati, absolut totul era intors cu fundul in sus in Germania post-belica, incepand cu cladirile si terminand cu cu mentalitatile oamenilor de rand. Se puteau considera norocosi cei care erau in spital, sa zicem, si aveau posibilitatea sa consume 3 mese pe zi. In mod interesant, filmul s-a facut in 1948 de catre italianul Roberto Rossellini (insa personajele vorbesc doar germana), actorii erau amatori (totusi, sunt alesi in mod inspirat) si "decorurile" sunt cam aceleasi ca si in 1945, cand se terminase razboiul - eu unul n-am vazut in viata mea atat de mult moloz, nici macar in filme!
Crimele erau la ordinea zilei, si sinuciderile la fel, fiindca atat de mult stres nu avea cum sa duca la altceva. Nu va spun mai multe despre subiectul filmului, fiindca nu vreau sa va rapesc "bucuria" de a-l urmari singuri. Ca un gand de final... as zice ca niciodata nu reusim sa vedem consecintele alegerilor noastre pe atat de limpede pe cat, poate, uneori chiar ar cam trebui. Fiindca da, intr-un film obisnuit, ai vedea poate cat de frumosi sunt soldatii germani, blonzi, voinici si defiland cu mândrie ariana, in uniforme frumos apretate, gandindu-se la victorii militare si prada de razboi...
Dar nu ai vazut niciodata un film in care poporul german sa fie atat de disperat, ingenuncheat, umilit si traumatizat de mii de lucruri in acelasi timp. Unele strict economice, legate de infrastructura si lipsa posibilitatilor, de lipsa resurselor elementare cum ar fi hrana, apa calda, curentul electric (pe care erau nevoiti sa le fure). Altele, lucruri mult mai profunde, emotionale, legate de vinovatie si rusinea de a fi ingenuncheati, ca urmare a unor alegeri care, poate, nici macar nu le apartineau cu adevarat...
In ciuda a cat de brutale sunt toate aceste adevaruri istorice si toate mesajele filmului, cred totusi ca se merita sa il vedeti, chiar si daca este nevoie de pauze, din 10 in 10 minute. Unul dintre motive este acela ca, in momente precum cel de fata, avem un termen de comparatie destul de interesant... si care face ca tot anul 2020 sa ne para... stiti voi... o gluma. De asemenea, este bine sa vedem acest film pentru a intelege si faptul ca, in conditii aspre, pana si un popor civilizat, cum ar fi cel german, care se bucura, nu-i asa, de un prestigiu ireprosabil, poate sa devina salbatic si primitiv. Aviz celor care se uita la romani cu o spranceana ridicata si ne considera hoti si corupti... Poate pentru a-si reprima propriile amintiri neplacute?
(1) Imaginea Berlin_0374, de Joan, via Flikr, sub licenta CC BY-NC 2.0
(2) Wikipedia, (acc. 26.11.2020), Marshall Plan, website: Wikipedia
(3) MUBI, (acc. 26.11.2020), Germany, Year Zero, website: MUBI
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu