Totul Este Greu

Copilul din tine stie ce vrea si vrea acum. Dar copilul din tine nu cunoaste decat o singura cale de a obtine - plansul. Si daca este rezilient, se va depasi pe sine, plangand. Mai tarziu, aceasta rezilienta devine boala psihica.

o o o

Lucrurile nu evolueaza in ritmul dorit de noi si adesea nu evolueaza nici in directia dorita de noi. Ai spune ca este nedrept. Altii ar spune ca asa este viata si nici macar nu ar trebui sa o judecam ori sa ne asteptam ca lucrurile sa evolueze in directia si ritmul dorit de noi. Caci asteptarile creaza frustrari si frustrarile creaza boli psihice sau psiho-somatice, ca urmare a consumului emotional.

Dar altii cred ca lucrurile evolueaza greu pentru ca... traim in Romania. Eu unul nu m-as mira daca multi dintre cei care, aici in Romania, gasesc ca lucrurile evolueaza greu, nici in strainatate, acolo unde "umbla cainii cu covrigi in coada", sa nu fie mai fericiti. Caci indiferent cat de greu ar evolua lucrurile in Romania, fiecare dintre noi dispunem de o personalitate, prin prisma careia evaluam realitatea, fie de aici, fie de aiurea.

Asteptarile nerealiste ar fi trasatura definitorie a celor care devin foarte frustrati, indiferent de granitele fizice, statale, in care se naste si se manifesta frustrarea lor. Daca ar fi sa folosesc o exprimare nefericita, de vina este "copilul din noi", sau imaturitatea emotionala, care ne determina sa ne dorim tot felul de lucruri intr-un ritm cat mai rapid. Copilul din noi stie ce vrea si vrea chiar acum. Dar el nu cunoaste decat o singura cale de a obtine: plansul.

Pe mine ma fascineaza in special oamenii care ar vrea sa obtina acele lucruri pretentioase, stand cu mainile in san, ca si cand, toti ceilalti exista pentru a le implini visurile - sa fie de vina o copilarie in care au invatat ca acesta este "rolul" lor? Si anume, rolul celor care cer si primesc fara a da nimic in schimb? Varsta emotionala a acestor oameni ar putea fi egala cu doar cateva luni - sunt niste bebelusi...

In mentalitatea populara, din cate am observat eu, exista aceasta opinie potrivit careia, daca se aduna pe capul tau mai multe probleme, atunci probabil ca esti "dator cu o depresie". Chiar si in lumea stiintifica am intalnit astfel de opinii. Totusi, am tendinta sa cred ca lucrurile nu stau chiar asa: unii sunt parca mai bine antrenati in rolul de "supravietuitori", in timp ce altii par a avea o experienta vasta de "victime".

• Supravietuitorii - se agata de orice detaliu care le-ar putea aduce zambetul pe buze, lor si celor din jur, fac tot posibilul sa isi amelioreze experientele si sa isi imbunatateasca relatiile. Supravietuitorii vor zambi chiar si acolo unde pare ca nu mai exista niciun motiv de a trai.

• Victimele de profesie - se agata de orice detaliu care le-ar putea strica ziua si pare ca implora pe toata lumea sa le dea un motiv de a contempla cat de nedreapta si cat de trista este aceasta lume, cat de stramb este ea construita. (Ceea ce este adevarat, doar ca nu foloseste la nimic sa te lamentezi toata ziua.) 

Cu alte cuvinte, unii dintre noi au o personalitate care genereaza resursele din nimic, iar altii au o personalitate care arde resursele la voia intamplarii, fara macar sa le pese ca, in acest mod isi risipesc viata, fara vreun rost. Mintea noastra este o "fabricuta de resurse", daca stim sa o folosim. Pentru unii insa, mintea este o "groapa de gunoi", care arde resurse: timp, bani, sanatate si, mai ales, arde buna dispozitie, linistea, ca si cand ar fi lipsite de valoare.

Pare ca totusi, cu mult timp in urma, ei au ales ca in aceasta viata sa ramana "victime de profesie". Foarte putini dintre oamenii care au acces la informatie si terapie iau in serios propria responsabilitate in ce priveste viata lor. Mai precis, inteleg faptul ca nu isi pot dori lucruri nerealiste si, daca isi doresc lucruri atat de mari si de frumoase, nu pot sa stea cu mainile in san, lamentandu-se si asteptand ca acestea sa vina la ei, "cu iubire". 

Poate ca realizarile reprezinta un cumul de resurse psihice, fizice si materiale care, "aliniate" precum planetele tale norocoase, vor conduce la succes. Pe lumea aceasta exista persoane supradotate care au nevoie de mai putin caracter pentru a reusi, dar vor depinde de acest caracter pentru a se mentine acolo, si persoane subdotate care au nevoie de mai mult caracter pentru a atinge gloria.

Ne-am nascut in Romania. Ca sa folosesc o metafora, nu suntem chiar cei mai frumosi, sanatosi si destepti - da, KARMA (ghinion)! Avem totusi sanse sa reusim, daca dispunem de un caracter extrem de puternic, care, printr-o atitudine perseverenta si increzatoare, va reusi sa puna in valoare resursele si sa surmonteze neajunsurile. Un elev cu un intelect modest, poate ajunge mai departe decat un supradotat care are o atitudine delasatoare.

Cu alte cuvinte, probabil ca solutia pentru intarzierile pe care le suferim ca urmare a faptului ca ne-am nascut in Romania, o reprezinta dezvoltarea caracterului, a unei atitudini increzatoare, active si perseverente. Intr-un fel, eforturile noastre sunt asemenea eforturilor unei picaturi de apa, care poate sa sfredeleasca muntii, daca are suficienta rabdare. Si asta inseamna sa fii roman...

(1) Imaginea Orelia, de Choco, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0