Pentru ca se apropie Ziua Indragostitilor, Psihopedia va ofera un ghid al iertarii. Ce este iertarea, in ce consta si la ce foloseste aceasta? Exista o reteta infailibila pentru a obtine iertarea?
o o o
Are foarte mult sens abordarea unui astfel de subiect in contextul apropierii Zilei Indragostitilor, caci in absenta iertarii, indragosteala nu se va trasforma niciodata in iubire autentica, care are o dimensiune profund spirituala, dupa cum ne da de inteles biblia crestina dar si toate marile religii ale lumii.
Atunci Petru, apropiindu-se de El, I-a zis: Doamne, de câte ori va greşi faţă de mine fratele meu şi-i voi ierta lui? Oare până de şapte ori?
Zis-a lui Iisus: Nu zic ţie până de şapte ori, ci până de şaptezeci de ori câte şapte. (Matei, 18)
Stiti insa ca nu ne dorim iertarea doar asa, pentru pacea sufletului. Ea ne ofera sperante pentru continuarea relatiei - adevarata miza. Cu toate acestea, descoperim ca, uneori, a ierta nu inseamna si continuarea relatiei, spre deznadejdea celui care primeste iertarea (si atat). De multe ori esti iertat si ti se arata usa. Pe Hitler il putem ierta daca suntem cu adevarat intelepti. Asta nu inseamna ca vrem sa ne casatorim cu el, nu-i asa?
- CE ESTE IERTAREA?
In ciuda aparentelor, iertarea nu este un proces emotional, pasiv, la capatul caruia se obtine o stare de "bine absolut" alaturi de persoana pe care ai iertat-o. Este mai curand un proces cognitiv care necesita implicare activa si tine de o alegere personala. Ce alegem mai exact? Daca ceea ce simtim in mod natural este ura si dispretul fata de persoana pe care nu am iertat-o, aceasta fiind tendinta dominanta, putem alege sa impunem o noua atitudine, de toleranta si intelegere ("nimeni nu e perfect"), printr-un efort de vointa.
- LA CE FOLOSESTE IERTAREA?
Exista cel putin doua motive pentru care se merita sa iertam: 1. pentru a continua o relatie care ar putea avea un viitor frumos si 2. pentru a ne scuti pe noi insine de stres. Da, potrivit unor studii, atunci cand reusim sa iertam, nivelul de stres poate sa scada, la limitele normale (Eustres). Cand nu reusim sa facem asta, descarcam in organismul nostru hormoni ai stresului (cortizol) care otravesc corpul, ne tin sub tensiune si creaza un mediu favorabil imbolnavirilor de tot felul, slabind sistemul imunitar. Dusmanii s-ar bucura sa stie asta!
- CUM REALIZAM IERTAREA?
Asa cum spuneam, iertarea este mai curand un proces decat un moment izolat in timp. Este nevoie sa iertam in fiecare zi (daca trebuie) si sa realizam ceea ce se cheama "reiterarea iertarii", caci exista o tendinta emotionala dominanta care ne spune ca aceasta persoana merita mai curand sa fie urata decat iertata. In aceste conditii, avem nevoie sa o luam de la capat cu iertarea, in fiecare zi, pentru ca intr-un final, sa si simtim ca am reusit sa iertam si iertarea sa devina, in sine, tendinta emotionala dominanta.
- CUM SA ITI CERI IERTARE?
Cand cineva imi cere o "reteta infailibila a iertarii", care nu poate sa dea gres, eu zambesc. Zambesc pentru ca inteleg ca aceasta persoana din fata mea nu este pregatita pentru situatia in care nu va primi iertarea. Si situatia in care nu vei primi niciodata iertarea poate fi foarte frecventa, din pacate. In viata nu e ca-n filme!
Cu alte cuvinte, asteptarile persoanei care vrea sa fie iertata obligatoriu, sunt lipsite de realism. Poate chiar aceasta dorinta inflexibila, obsedanta, este "secretul nereusitei" sale in a primi iertarea. Daca, prin bunul tau simt si curajul de a initia un dialog, la care adaugi fantezia ta, nu obtii un raspuns pozitiv, probabil ca te afli intr-o situatie pe care nu o poti schimba - poti doar sa o accepti. Si aici intervine magia...
Cu alte cuvinte, asteptarile persoanei care vrea sa fie iertata obligatoriu, sunt lipsite de realism. Poate chiar aceasta dorinta inflexibila, obsedanta, este "secretul nereusitei" sale in a primi iertarea. Daca, prin bunul tau simt si curajul de a initia un dialog, la care adaugi fantezia ta, nu obtii un raspuns pozitiv, probabil ca te afli intr-o situatie pe care nu o poti schimba - poti doar sa o accepti. Si aici intervine magia...
Poate ca v-am deziluzionat, fiindca imi dau seama ca toata lumea astepta o reteta magica si infailibila, din palaria lui Harry Potter. Dar din punctul meu de vedere adevarata magie, cu mult mai importanta si profitabila pe termen lung, este aceea de a invata sa pierzi, a invata sa ramai neiertat(a). Daca ai facut tot ceea ce iti dicteaza bunul simt (si tot nimic), atunci e timpul sa-ti pui magia la treaba si sa inveti sa accepti ca ai pierdut aceasta relatie.
Dar ce ti-ar spune totusi bunul simt, sa faci pentru a fi iertat?
- Focalizeaza-te pe actiune! Ei bine, bunul simt ar spune ca, este mai probabil sa primesti iertarea daca faci ceva in acest sens, ORICE, decat daca astepti sa vina persoana respectiva si sa iti spuna ca te-a iertat. Este putin probabil ca asta se va intampla - poate ca pur si simplu nu te mai tine minte sau poate ca are alte prioritati.
- Asuma-ti responsabilitatea! Este deci un moment in care trebuie sa fii curajos si sa risti, chiar si daca asta inseamna sa primesti un metaforic sut un fund. Persistenta ar putea fi secretul succesului in anumite cazuri, dar nu in toate. Daca simti, pe baza de elemente reale, observabile, ca ai putea sa fii iertat, atunci nu risti sa fii penibil insistand.
- Umorul este aliatul tau! Umorul, in caz ca dispui de asa ceva, ar putea sa te ajute, fiindca putin umor ne ajuta in orice situatie. Suntem fascinati de persoanele care au umor si avem tendiinta sa le atribuim multe alte calitati, si sa devenim mult mai indulgenti cu ele.
- Prezenta fizica conteaza! Te-ar putea ajuta o prezenta fizica ingrijita - ca semn de respect pentru cel caruia ii ceri iertare. Este bine sa te prezinti in cea mai buna forma a ta, acordand atentie hainelor pe care le porti, felului cum mirosi si igienei personale - poate vi se pare de prisos sa precizez asa ceva, dar multi nu pot intelege aspectul asta.
- Ofera un cadou inspirat! Poate fi util sa oferi un cadou simbolic, femeilor le-ar pica bine un buchet cu flori si o cutie cu bomboane iar barbatilor ar putea sa le faca placere o sticla de vin, ca sa puteti sarbatori iertarea. Asigurati-va insa ca este un cadou care se potriveste cu valorile persoanei respective. Da, este un risc si aici.
Dar daca voi ati facut tot ceea ce v-a stat in putinta, ati avut si bun simt, si curaj, ati venit smerit, ati adus un cadou, etc si rezultatul este negativ, amintiti-va faptul ca persoana a carei iertare v-o doriti nu este obligatoriu un campion al gestionarii emotiilor si asta este doar problema sa - va mai avea de tras in viata. Va ramane voua acum responsabilitatea de a va gestiona propriile emotii - respingerea, spre exemplu, caci viata merge inainte si nu asteapta pe nimeni.
(1) Imaginea Forgive Me, de Marco, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0
Oare, iertând, nu devenim mai vulnerabili, riscând să fim stigmatizați ca "fraieri "?Cel iertat ar trebui să perceapă gestul ca o revelație, să ajungă la acea etapă a maturizării, când conştiința devine conştientă de sine.
RăspundețiȘtergereBuna @Anonim.
ȘtergereDa, exista riscul acesta oricum. Chiar si a cauta o noua relatie presupune vulnerabilitate. Totusi, ramane sa cantarim noi insine situatia si sa decidem daca ne permitem sau nu sa mai traim si urmatorii ani cum i-am trait pe ultimii 10, de exemplu.
Iertarea, la modul ideal, presupune ca, daca ai iesit dintr-o relatie abuziva, sa nu ramai psihologic in relatia abuziva, prin faptul ca pastrezi inca furia, frica si disperarea, chiar daca in prezent nu te mai abuzeaza nimeni la modul acela, in schimb ai sentimentul ca toti o fac cate putin si nu trebuie sa le permiti - si asa ii indepartezi pe toti oamenii.
Deci iertarea in sine ne ajuta sa scăpam de presiunea traumelor trecute si sa traim in prezent, integrandu-ne in societate cu mai mult succes si ameliorandu-ne relatiile. Dar asa cum spuneam, iertarea nu inseamna ca renuntam la standardele noastre - in fond suntem responsabili pentru felul cum traim, prin alegerile facute.
In esenta, ceea ce spun este : putem ierta si fara a continua relatiile respective, in special daca stim ca avem de-a face cu abuzul in diversele sale forme.
Multumesc ptr comment. :)