Mind, People, Lifestyle

Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, psiholog, membru al Colegiului Psihologilor din Romania, consilier educational si psihoterapeut. E-mail: teleologia@yahoo.com

joi, 17 iulie 2014

Sfintele Taine ale Pasiunii

 Suntem mai liberi atunci cand intram in robia pasiunilor, cand ne traim clipa, sau atunci cand aderam la robia in slujba societatii, a bunului simt comun, a lui Dumnezeu? Una dintre aceste doua robii promite si un viitor... Care credeti ca este aceea?




Fiecare intelege libertatea in felul sau. Unii cred ca libertatea vine atunci cand ne inchinam viata lui Dumnezeu si respectarii poruncilor sale. N. Steinhardt spunea in Jurnalul Fericirii: "Contrariul pacatului nu este virtutea ci libertatea". Altii, dimpotriva, considera ca libertatea este atunci cand iti urmaresti propriile dorinte si le impui celorlalti, fara sa te intereseze viata si experienta lor emotionala, nevoile si aspiratiile lor. O opinie interesanta pe care am intalnit-o de curand este aceea a lui Denis de Rougemont, care, inspirat de Carl Jung, sustine ca atunci cand ne eliberam de cerintele societatii, ori ale lui Dumnezeu, pentru a ne urmari propriile idealuri egoiste, nu facem altceva decat sa aderam la o religie...

Cu alte cuvinte, ceea ce obtinem nu este tocmai libertatea, din moment ce am aderat la o religie, ce are, la randul ei, reguli, legende, porunci, exigente, zile de post, dumnezei si, DESIGUR, sfinte taine. Suntem la fel de mistici ca si atunci cand il urmam pe dumnezeu, doar ca acum, ei bine, credem in altceva. Si fiindca am aderat la aceasta religie pagana, atunci si destinul nostru va fi sculptat in mod diferit. Libertatea absoluta nu exista, dar fiecare, in functie de nivelul sau de evolutie, are impresia ca poate deveni liber, pe o cale spirituala sau alta. 

Ca orice religie, si aceasta are legende, stravechi, ce au darul de a ne fermeca, de a ne cuceri imaginatia si a ne determina sa imbratisam ceea ce am putea numi... religia pasiunii, ori religia celor ce tind spre imperfectiune. Denis de Rougemont, in lucrarea sa Iubirea si Occidentul, a nominalizat mitul lui Tristan si al Isoldei - un mit al iubirii curtenesti, drept sursa acestei religii pagane ce proclama sensul vietii ca fiind pasiunea, eliberarea de norme si, in ultima instanta, moartea in sine. De ce moartea? Pentru ca ordinea societatii nu poate fi incalcata pentru ca apoi sa putem trai fericiti.

Legenda vorbeste despre povestea unei iubiri interzise intre cavalerul englez Tristan si printesa irlandeza Isolda. Dupa ce Tristan il invinge pe cavalerul irlandez Morholt, el primeste misiunea de a i-o aduce pe printesa Isolda unchiului sau, regele Mark, pentru ca acesta din urma sa se casatoreasca cu ea. Pe drum insa, se intampla ca ei sa ingereze o licoare magica care schimba destinul lor - cei doi se indragostesc pasional unul de celalalt. Totusi, efectul licorii se va pierde dupa 3 ani, iar cei doi vor trebui sa isi reia existenta si indatoririle initiale si sa se intoarca la regele Mark, ranit de tradarea lor. Majoritatea variantelor legendei se finalizeaza cu moartea tragica a celor doi protagonisti.

In viata de zi cu zi, dar mai ales in literatura, filmul si, in general, in creatiile artistice ale veacurilor, mitul lui Tristan si al Isoldei se reflecta in ideea de triunghi conjugal, de interventie magica, imposibil de influentat prin mijloacele care ne stau la dispozitie (ratiunea, vointa, etc), in ideea de vremelnicie a pasiunii (efectul licorii se pierde dupa 3 ani) si intr-o serie de trasaturi ce descriu parca aceeasi poveste, cunoscuta de mii de ani. Iata cateva dintre aceste trasaturi:


1. Neimplinirea

Consider ca neimplinirea, sau tanjeala este elementul de la care porneste povestea pasionala. Putem vorbi despre un gol interior sau, in termeni adlerieni, despre un sentiment de inferioritate. Sentimentul ca nu ai ceea ce iti doresti vine dintr-o mentalitate incapabila de apreciere, din lipsa de preocupari si alternative ocupationale. Neimplinirea ne este caracteristica noua tuturor, caci "a fi om inseamna a avea un sentiment de inferioritate" (A. Adler). De ce aleg amantii, in lupta lor cu sentimentele de gol interior, o poveste de iubire interzisa, care le aduce si mai multa neimplinire, mai mult gol interior, este un mister pe care sper sa il clarific in continuare.

2. Mentalitatea

Amantii au o gandire magica. Ei cred in pasiune si se lasa orbiti de aceasta fara sa isi puna prea multe intrebari. Mentalitatea amantilor are de altfel 3 trasaturi esentiale:


a. lipsa capacitatii de apreciere 
b. incapacitatea de a privi in perspectiva 
c. ideea ca traim pentru a simti placerea

Cand nu apreciezi ceea ce ai, tratezi acele lucruri superficial si ratezi sansa de a fi fericit. De asemenea, viitorul este acela care ne determina sa respectam reguli, sa facem eforturi de integrare si sa crestem intr-o anumita directie. Fara planuri, fara obiective si scopuri, ne ramane placerea, momentul prezent, in care ne risipim resursele. Resursele, din pacate, nu pica din cer, ele vin prin respectarea datoriei si a responsabilitatilor, nu prin placere, care nu face decat sa cheltuie resurse. Nu poti cheltui mai mult decat produci, iar balanta placere - datorie, trebuie mentinuta in echilibru. Falimentul este iminent si se vede in falimentul relatiilor, cand pierdem increderea celor din jur, adesea si in falimentul economic, caci ai nevoie de o minte limpede pentru a produce resurse, iar indragostitul pasional nu are asa ceva.

3. Pofta

Pofta, reprezentata simbolic de zeul pagan Eros, este parca "driverul" amantilor. Pentru ei, in lipsa planurilor de viitor, exista aceasta unica certitudine care ii orbeste, asa cum pe Tristan si pe Isolda i-a orbit potiunea magica. Pofta, in acelasi timp, poate sa restructureze planurile de viitor, sa reorganizeze administrarea resurselor, dar si sa destrame familiile, sa distruga viitorul celor mai vulnerabili dintre cei afectati de povestea pasionala - sotul incornorat sau copiii, care nu au nicio vina. 

Cum amantii cred in ceea ce simt, in placerea fizica si in pofta, destinul lor va fi periodic sfarmat si restructurat, in acord cu poftele care apar din 3 in 3 ani, sau chiar mai frecvent. Adesea, amanta mizeaza pe forta poftei de a restructura planurile de viitor ale complicelui sau si isi sacrifica tineretea asteptand ca acesta sa isi paraseasca familia pentru ea. Din pacate, pofta nu poate fi controlata si este ca o temelie de nisip. Cu pofta se asociaza si obsesia.

4. Narcisismul

Trebuie sa vorbim despre prezenta narcisismului in personalitatea amantilor. O dovada a narcisismului este intensitatea poftei, care nu tine seama de nimic, de nimeni dintre cei din jur. Pentru ca te afli in centrul universului, nu iti pasa ce se va intampla cu copiii tai ori ai amantului si la ce riscuri il supui pe partenerul inselat. 

De fapt indragostitul pasional este indragostit de sine insusi, cu alte cuvinte este un narcisist bine deghizat. El se dedica pasiunii sale, nu persoanei iubite - iubeste iubirea si nu pe iubita, in sine. Narcisismul devine evident in situatia in care persoana iubita inceteaza sa mai declanseze in el pasiunea netarmurita, ca atunci cand, sub auspiciul casatoriei, pasiunea se transforma in rutina greoaie. A fi o mica printesa, precum Isolda, primind iubirea pasionala a amantului tau, care sacrifica totul pentru tine, este un ideal demn de o narcisista.

5. Obstacolul

O iubire pasionala nu poate supravietui in absenta obstacolelor, iar psihologii ne sfatuiesc uneori sa instituim tot felul de obstacole daca vrem sa re-animam pasiunea. Exista o adevarata dialectica a obstacolului, ce se leaga de diversele lucruri care ne opresc din a ne trai pasiunea, incepand de la parinti, familie, sotie, distanta, boala, diferentele culturale, economice, inter-etnice, sau de patura sociala, s.a.m.d. Psihologia Sociala a analizat de altfel Efectul Romeo si Julieta, care garanteaza cresterea sentimentelor de afectiune pe fondul aparitiei obstacolelor intre cei doi indragostiti. Ce s-ar face pasiunea fara de obstacole?

6. Eroismul

Din pacate eroismul amantilor nu este autentic pentru ca nu contribuie cu nimic la binele societatii. Ei fac tot felul de fapte irationale de "curaj", prin care urmaresc indeplinirea poftelor egoiste si prin care sfideaza lumea din jur. Eroismul amantilor este ieftin si nu implica exercitarea unor calitati deosebite. Este risc fara noima - ne riscam stabilitatea, familia, relatiile, posesiunile si adesea, ne riscam viata in numele unei pofte. Oamenilor insa le place circul, chiar si daca nu le foloseste la nimic. Chiar si daca nu invata ceva din el. Eroul irational prezinta o cale riscanta, care castiga atentia, desi nu ne convinge obligatoriu, mai ales ca finalul ii gaseste pe eroi mai curand vrednici de compasiune decat de admiratie - iar asta conteaza.

7. Spectacolul

Nevoia de putere a amantilor se vede nu in tainuirea povestii lor ci atunci cand, povestea iese la iveala, si ea iese la iveala intotdeauna, caci nu facem nimic doar pentru noi insine ci si pentru a ocupa un loc intre ceilalti. O poveste atat de spumoasa, intensa si tumultoasa are un potential atat de mare de a ne transforma in "eroi ai comunitatii" incat amantii nu vor rata aceasta sansa de afirmare publica, iar secretele lor vor razbate in viata publica. Cum s-ar putea afirma in alt mod?  

8. Lipsa preocuparilor

A cadea prada licorii magice a pasiunii, vine pe fondul lipsei de preocupari. Preocuparile joaca un rol important in viata noastra. Prin activitate ne dezvoltam abilitatile si aptitudinile iar prin preocupari social acceptate, oamenii se afirma si castiga notorietate, atentie, valorizare. In lipsa preocuparilor, a hobby-urilor, a abilitatilor si maiestriilor, ne ramane afirmarea prin pasiune, facila, care nu solicita mari eforturi si mari indemanari.

9. Patul

Patul este locul unde se consuma, in taina, pasiunea celor doi protagonisti si, in acelasi timp, este un altar al "sfintelor taine". Cum accesul la celalalt este problematic, datorita conflictului cu societatea si asteptarile acesteia, patul ramane mai mereu un vis inaccesibil - dar tocmai asta ii sporeste valoarea. Cei doi se intalnesc mereu dar nu pot merge pana la capat, nu pot oficializa relatia lor, pot doar sa se adulmece reciproc, pana ce o vor lua razna, caci nu dispun de competentele necesare pentru a ramane "in legalitate", si nici nu au preocupari suficient de provocatoare care sa ii ajute sa evadeze din lanturile pasiunii. Patul este si un simbol al carnalitatii, al faptului ca iubirea amantilor este pur fizica si trecatoare.

10. Scuza Imatura

Amantii au si o scuza "buna" - ei dau vina pe forta pasiunii, pe atractia lor oarba, pe pofta indusa de licoare. Astazi, dupa atatea secole de arta impura, aproape ca s-a institutionalizat aceasta apucatura de a sacrifica totul pentru o pofta. Daca privim mai indeaproape scuza lor, observam ca este alcatuita din toate elementele despre care am vorbit pana acum: incepand cu narcisismul si limitarea la cele trupesti, continuand cu lipsa preocuparilor si incheind cu slabiciunea pentru spectacol si public.

Exista deci o categorie de persoane expuse la asa ceva - cele ne-experimentate, dar si cele lipsite de abilitati. Mai cad in aceasta capcana cei care valorizeaza placerea, dar mai ales narcisistii, obisnuiti sa ignore pe cei din jur si sa primeasca laude pentru nimic. Trasatura lor comuna este aceea ca adera la o placere de scurta durata si nu se gandesc la viitor, precum cuplul mitologic, cazut in robia vremelnicei vraji.

Nu doresc sa se creada ca pasiunea nu foloseste la nimic. Complexul iubirii care ne acapareaza in tinerete este, in fond, un proces adaptativ care faciliteaza pana la un anumit punct, evolutia noastra si transmiterea genelor catre urmasi. Daca nu ar exista pasiunea, probabil ca ne-ar fi mult mai greu sa ne imperechem si sa procreem. Cu toate acestea, pasiunea ajunge sa distruga ordinea sociala si daca ne inchinam viata trairi acesteia, nu facem altceva decat sa ne ruinam casniciile, una dupa alta.



* * *



Fiindca vorbeam la inceput despre libertate, este de meditat la ce anume ne face liberi. Atata timp cat traim intr-o lume in care, prin natura lucrurilor, ne nastem, crestem, ne dezvoltam, avem de realizat o adaptare la mediul social, iar apoi ne indreptam catre moarte, este indoielnic ca putem vorbi despre prea multa libertate. Cu toate acestea, unii reusesc sa se simta liberi, in aceasta lume plina de reguli impuse din exterior. Cine sunt acestia?

Cred ca cei care au acces la sentimentul subiectiv de libertate (adica de putere) sunt in masura sa accepte ca universul lor are limite, ca societatea in care traim are reguli. Cand ai acceptat regulile si limitele acestei lumi, esti liber sa te ocupi de ceea ce poti schimba, de ceea ce poti imbunatati. Libertatea devine atunci o problema de a intelege ca esti dator sa platesti libertatea cu eforturi. Eforturile (umilinta, robia) de azi, iti ofera maine libertatea - nu cea absoluta, ci putin mai multa libertate decat au altii, cei care nu sunt capabili de eforturi.

Intorcandu-ne la ideea de misticism si la religii, as spune ca exista o religie la care societatea a aderat in mod oficial, o religie ce ne impartaseste secretul succesului - libertatea se plateste cu eforturi. As numi aceasta religie, Religia celor ce tind spre Perfectiune. In mod paralel cu aceasta, exista insa si religia despre care tocmai am vorbit, care afirma faptul ca libertatea se gaseste in eliberarea de norme, in iesirea de sub tutela moralei sociale si promite atentia lumii, si o experienta emotionala intensa, de neuitat. Probabil ca am putea sa o numim Religia celor ce tind spre Imperfectiune.

Diferenta majora intre cele doua religii este modul de administrare a datoriei si a placerii. Religia Perfectiunii restrange placerea, o controleaza prin instituirea datoriei, pentru ca puterea pe care o acumulam in final sa ne faca liberi - un drum ce duce la libertate prin intermediul jertfei. Religia despre care am vorbit aici, aceea a Imperfectiunii, se deda placerii si viciului, proclama incapacitatea omeneasca de a controla pornirile instinctuale, fara a lua in consideratie deznodamintele si viitorul si platind pentru asta cu o moarte prematura.

Ce alegeti?

Short term gain / long time pain.

sau

Short term pain / long time gain.









Show comments
Hide comments

5 comentarii:

  1. Considering how is life...i will chose short time gain/ long time pain...
    I could appreciate more that special gain after a long time of pain :)
    But it's just me and how i think.
    Prefer robia pasiunilor decat sa fiu sclava societatii.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Domnule Iftimie, continuati, va rog, sa ,,predicati,, idei ca cele de mai sus. O fi nevoie sa facem o alianta - ,,Alianta pentru maturizare,, :) , nu stiu...dar e nevoie de ceea spuneti dumneavoastra in societatea noastra. Desi sunt destul de tanara, am vazut in jurul meu drame provocate efectiv de incapacitatea oamenilor de a face ceea ce trebuie sau de a sesiza ceea ce e corect si necesar sa fie facut. Cred ca maturizarea si binele se invata (a face ceea ce este bine, a discerne ceea ce este bine) de-a lungul vietii, ceea ce este sinonim cu civilizatia, sinonim cu superioritatea speciei noastre, superioritate cu care ne laudam.
      Moonlight, tine cont ca robia pasiunilor nu se refera numai la erotism, pasiune poate sa fie si pentru bani, sau pentru frumusete, robia poate sa se refere la a fi incapabil sa vii in ajutorul cuiva sau chiar tie insuti. Gandeste-te la incidentul tragic de acum cativa ani in care cativa bebelusi au murit arsi intr-o maternitate din Bucuresti, pentru ca maternitatea nu era dotata cu alarma de incendiu. Apoi gandeste-te cati doctori din maternitatea respectiva or avea vile dotate cu tot confortul, cate comoditati exista in palatul parlamentului asa incat parlamentarii sa profeseze in conditii bune. Apoi gandeste-te cat de complicat o fi fost ca macar unul din managerii maternitatii, care s-au perindat de-a lungul timpului sa fi facut o investitie intr-un sistem de alarma de incendiu (care din cate stiu nici nu e o mare investitie). Asa incat cateva vieti s-au pierdut in secolul 21 al tehnologiei si modernitatii, iar la inchisoare se afla o asistenta care cica n-a putut sa pazeasca bebelusii 24 din 24, secunda de secunda, chiar si cand ii venea sa faca pipi (trebuia sa existe un tap ispasitor). Dar n-a interesat pe nimeni sa civilizeze maternitatea respectiva, desi era un gest simplu, la indemana, in schimb pe cei mai multi intereseaza cum se prezinta personal in lume: cu ce masini, cu ce haine, cu ce parfumuri, etc. (toate astea sunt placute, usurele, de luat ochii si mintile, dar complet nenecesare pentru un trai armonios, civilizat, cum am mai spus).
      Pe de alta parte, nici nu cred ca e posibil sa alegi tu robia pasiunilor. Daca nu te-ai exersat niciodata ca fiinta civilizata, capabila sa discerni, sa faci eforturi reale, nu vei face altceva decat sa te comporti dominat de propriile slabiciuni, obsesii, rabufniri emotionale, etc.
      Cred ca pasiunea, care are ca fond de fapt lipsa de maturitate emotionala, sociala, morala, etc naste cu adevarat monstri: nepasare crancena, grotesc, abuzuri, penibil, chin si chiar moarte, cum bine a spus domnul Iftimie.
      Pot sa mai vorbesc, de exemplu, de tatal meu, care a fost un rob al pasiunilor, la propriu: i-au placut femeile si banii obtinuti fara efort. Evident ca a intrat in tot felul de probleme cauzate de dorinta lui de castig imediat, cu orice pret (chiar impotriva legii). Astazi e un om singur pe care il evita mai toata lumea, fiindca nimeni n-are incredere in el si fiindca nu stie mai nimic. Nu poate sa impartaseasca nimic, fiindca nu l-a preocupat sa se dezvolte in nici o alta directie decat in a trage pe sfoara si a se bucura vremelnic de cate o femeie. Intre timp, noi, copiii, am crescut cu greu, cu mama care s-a imbolnavit destul de serios dupa ce a indurat ani de munca, griji si probleme pe care i-a dus singura.

      Ștergere
    2. Intrebarea mea este de ce toata lumea cand aude cuvantul "pasiune" se gandeste imediat la dependenta, obsesie, egoism?
      Exista si pasiuni sanatoase, cum ar fi fotografia. literatura, actoria si lista poate continua. In prezent este foarte greu sa iti cultivi o pasiune sanatoasa, nu ai nici timp si nici resurse ( cel putin in situatia mea)
      Cat despre "sclava" societatii, e pentru ca mi-am impus un anumit cod "moral" pe care il respect si foarte des mi se intampla sa imi fie foarte greu, avand in vedere ca multe din acele reguli nu mai sunt respectate de cei din jur.
      Despre copii din maternitate, imi pare rau pentru ei, dar sunt persoane responsabile pentru asta si ii vor avea pe constiinta toata viata. Zic asta, pentru ca si eu am incercat sa schimb lumea candva, dar e ca si cum te-ai lupta cu morile de vant. Daca ar fi sa te gandesti la tot ce se intampla intr-o singura zi pe tot globul, crede-ma ca nu ai supravietui. Un banal exemplu, cand mergi la baie, tragi apa si se duc pe teava in medie 3-5 l de apa. In Romania 3-5 l de apa, un copil ii aduce de la o fantana la o distanta de 300m (asta in cazul in care fantana are apa, in verile secetoase, apa se termina in 2-3 ore dimineata). In Africa 3-5l de apa ar trebui sa le ajunga o zi intreaga. Lista cu exemple poate continua. Este alegerea ta ce si cum vrei sa faci, cum sa traiesti si pe cine sa condamni.


      Ștergere
    3. @Moonlight:

      Este viziunea ta, sunt alegerile tale 100%. Razboiul cu societatea insa nu prea are sanse de izbanda... Iti amintesti teorema aceea care spune ca nu e bine sa iti faci nevoile impotriva vantului? :P Nu uita ca societatea suntem si noi.

      Multumesc pentru comment. Esti oricand bine-venita pe PSIHOPEDIA. :)

      Ștergere
    4. @Anonim23 iulie 2014, 12:58

      Ma bucur ca ti-a placut entry-ul acesta. Cred ca in fiecare zi prinde contur filosofia noastra de viata si cred ca fiecare experienta este un prilej de crestere personala. Fiecare persoana se afla pe propria sa treapta de evolutie si vede lucrurile in felul ei. Este frumos sa fim toleranti chiar si cu cei care cred in alte lucruri, si care se afla pe alte trepte - intr-o zi s-ar putea sa ne aflam in locul lor...

      Multumesc frumos pentru comment si te mai astept pe PSIHOPEDIA. :)

      Ștergere