Generatia Aflata in Greva

Exista o generatie narcisista, aflata in greva? La stiri aflam ca 25% dintre tinerii din Romania sunt prea inteligenti pentru a munci pentru salarii mici, in joburi care nu dau bine pe Facebook. In plus, ei nici nu invata, fiindca nu este usor sa alegi facultatea potrivita.

Exista o generatie narcisista? Ei bine, da. Se vorbeste mult despre asta, in special in occident, acolo unde generatiile au primit nume specifice: generatia tacuta (nascuti inainte de 1945), baby boomers (nascuti dupa 1945), generatia X (nascuti dupa 1965), generatia milenialilor (nascuti dupa 1975) sau, mai recenta, generatia Z (nascuti dupa 1995). Si totusi, care este cea mai narcisista generatie? S-ar parea, potrivit unor studii, ca generatia narcisista este formata din cei care s-au nascut intre 1976 si 1995, asa numitii mileniali sau generatia Y.

Sunt descrisi in general ca fiind gregari (le place sa lucreze in echipa), avand asteptari foarte mari de la propria persoana si asteptandu-se sa fie tratati intr-un mod special de catre cei din jur. Ei pun mai mult accent pe valorile non-profesionale, pe un stil de viata relaxat si senzual, epicurean, daca am putea spune asa. Cred ca am putea sa gasim o buna parte din identitatea unei astfel de generatii in acest curent al filosofiei:

Pentru Epicur, scopul filosofiei era sa obtinem o viata fericita, linistita, caracterizata prin "ataraxia" - pacea si eliberarea de frica - si "aponia" - absenta durerii - si printr-o viata auto-suficienta, inconjurata de prieteni. El ne invata ca placerea si durerea sunt masura a ceea ce este bine si rau.

Dar Epicur se insela atunci cand vedea binele in placere si raul in durere. De ce? Pentru ca, in viata de cele mai multe ori, placerea pe termen scurt aduce durere pe termen lung, in timp ce durerea pe termen scurt, poate aduce multa fericire si liniste pe termen lung, iar stoicii probabil ca erau mult mai in contact cu realitatea. Tot asa si milenialii se inseala cand alearga dupa o viata relaxata, in buna pace si armonie cu cei din jur, asteptandu-se ca oamenii sa ii trateze ca fiind speciali si sa le ofere tot felul de privilegii.

Daca incercati sa dati un test care sa va evalueze nivelul de narcisism, veti intalni itemi precum urmatorii:

• Imi place sa fiu in centrul atentiei.
• Pot sa evit consecintele alegerilor mele.
• Voi fi un succes.
• Sunt un lider natural.
• Imi place sa imi arat corpul.
• Imi place sa ma privesc in oglinda.
• Tuturor le place sa asculte povestile mele.
• Imi place sa primesc complimente.
• Imi place sa initiez noi mode si curente.
• Pot sa imi traiesc viata asa cum doresc eu.
• Sunt o persoana extraordinara.
• Sunt mult mai capabil decat alte persoane.

Daca cineva gandeste in acest fel, ati spune ca este pregatit sa primeasca tot ce este mai bun de la aceasta viata, exact asa cum ne invata cartile de self-help care se vand la fel de bine cum sunt votati politicienii ce promit numai minciuni. Singura  problema este ca viata nu ne ofera intotdeauna privilegiile si recunoasterea de care un narcisist are nevoie in mod normal, iar asta poate produce consecinte dintre cele mai nefericite. Dar asta nu este o problema, nu-i asa, fiindca narcisistul poate evita cu succes consecintele alegerilor sale, fiind convins ca nu este nimic in neregula cu el.

Dar fie si asa, daca ne pastram nivelul de asteptare la cote la fel de inalte, iar realitatea, fireste, nu se lasa influentata nici ea de asteptarile noastre, avand prostul obicei de a crea un fel de zid - cu totul impenetrabil - in fata celor care traiesc in "micutul lor univers paralel", rezultatul este, cum poate va imaginati, foarte multa frustrare. Este o frustrare pe care milenialii o pot intalni in variate arii ale vietii lor: profesional, in ce priveste viata intima si cea de familie, s.a.m.d. S-a zis deci cu armonia si buna intelegere!

Frustrarea pe care milenialii o traiesc in aceasta izbire violenta de realitate se poate observa la noi in tara intr-un fenomen social destul de interesant - faptul ca, potrivit statisticilor, aproximativ un milion de tineri, nu fac nimic. Cu alte cuvinte, nici nu lucreaza, nici nu invata... deci probabil ca se relaxeaza. Milenialii cei mai varstnici au azi in jur de 35 de ani, iar cei mai tineri, au aproximativ 25 de ani. Fenomenul acesta este cunoscut insa de ceva timp, devenind poate o curiozitate a societatii si vremurilor actuale.

Personal, nu imi pot explica aceasta situatie decat prin faptul ca, pe fondul unei crize de personal pe piata muncii, tinerii care ar putea ocupa aceste locuri de munca nu sunt pregatiti pentru asa ceva. Nu ma refer la pregatirea tehnica sau la educatia lor, ci mai curand la pregatirea lor psihologica si emotionala de a da piept cu realitatile pietei muncii din Romania. Dar fenomenul nu este intalnit doar aici. Si, slava Domnului, "a curs multa cerneala" pe tema asta.

Cei care sar in ajutorul milenialilor afirma ca ei nu sunt lenesi si plangaciosi, ar vrea sa munceasca, insa ar vrea sa munceasca ceva care sa conteze, sa "faca o diferenta", sa aiba un sens, material si spiritual deopotriva, daca s-ar putea. In plus, nu le place sa "faca voluntariat" - adica sa munceasca pe gratis, mai ales ca traim intr-o epoca in care nevoile materiale sunt complexe, iar majoritatea locurilor de munca pe care le ofera piata muncii sunt, la drept vorbind, sub nivelul nostru de calificare si sub asteptarile noastre cand e vorba despre venituri. Ce este de facut?

Odată cu noi, cu o generație de părinți care am crescut în convingerea că viața merge înainte numai dacă știi să accepți și neplăcutul, cresc copii care și-au făcut aproape o religie din a se simți bine, a se relaxa, a nu face nimic. ”Party hard” e deja un țel pentru unii. Nevoia de a pierde controlul, de a se simți liber în propria piele și în oprobiul celorlalți e aproape o palmă peste obrazul atâtor generații anterioare care au asudat să își croiască un drum în viață, reprimând nevoi și pofte inoportune de libertate. (Republica.ro)

S-ar parea ca realitatea o tine pe a sa, in timp ce milenialii o tin pe a lor - iar de aici si incompatibilitatea taioasa intre cele doua parti. Poate ca milenialii ar putea sa faca un efort filosofic si sa descopere mai mult sens in joburile "fara sens" pe care le ofera piata muncii, sau poate ca daca se vor incapatana sa ramana "in greva", realitatea va intelege si dansa ca milenialii chiar au niste asteptari si se va schimba pentru a le oferi mai multe lucruri, pentru a le implini mai multe asteptari.

Reporter: De ce nu ti-ai cautat un loc de munca?
Ionut: Pentru ca muncesti degeaba. 1200 nu se merita daca fumezi si bei suc.
Reporter: Si de unde aveti bani de tigari, suc?
Ionut: Are familia. Ma ajuta mama, tata. Sunt singur la parinti, ce ar avea altceva de facut? (Stirile ProTv)

Ceea ce ma preocupa pe mine din aceasta dilema este urmatorul lucru: pe masura ce evoluam ca societate si specie, devenim tot mai constienti de nevoile noastre materiale, emotionale si spirituale. Un efect pervers al acestei evolutii insa este faptul ca incercand sa venim in intampinarea propriilor nevoi, a propriilor asteptari, nu facem decat sa ne blocam propria evolutie. Fiindca ma indoiesc ca o persoana care "nu face nimic" chiar evolueaza pe vreunul din planurile enumerate mai sus. E un stil de viata bolnav si pare ca tot ce se afla in jur se razboieste cu milenialul pentru motive care lui ii scapa cu desavarsire.

Poate ca ne aflam intr-un moment care seamana cu abstractizarea excesiva a artei plastice. Asa cum unii au ajuns sa vada chestii sublime in doua pete, 3 stropi si 7 mazgalituri, poate ca tot asa milenialii au ajuns sa vada saltul uman catre absolut in lucruri precum parazitism, decadenta si auto-compatimire. Imi cer scuze fata de amicii mei mileniali (in unele versiuni si eu sunt un milenial timpuriu sau un "pre-milenial") - tot ce am scris aici este un rezultat al unor discutii pe care le-au purtat altii, cu mult inainte.

Mai mult decat atat, in ciuda acestor stereotipuri culturale toxice, ce vor rani pe multi mileniali carora nu li se potriveste absolut deloc toata aceasta teorie desantata despre ei, apar si studii care sustin faptul ca milenialii sunt la fel de muncitori ca si alte generatii, mai ales atunci cand cred in munca si fac rost de un job care le place, devenind adevarati "martiri" ai locului de munca, adica persoane care renunta la concediu pentru a-si atinge obiectivele profesionale sau materiale.

(1) Imaginea King Lazy Sonsbeek, de Daniel Farell, via Flikr, sub licenta CC BY-SA 2.0

(2) Marketing Teacher, (acc. 07.11.2017), The Six Living Generations, website: Marketing Teacher

(3) Wikipedia, (acc. 07.11.2017), Epicurus, website: Wikipedia

(4) World Economics Forum, (acc. 07.11.2017), Millenials aren't lazy - they're workoholics, website: WEForums

(5) The Guardian (acc. 07.11.2017), Millenials are't lazy - we just don't expect to work for free, website: The Guardian

(6) Republica, (acc. 07.11.2017), Generatia 'Work Hard' vs Generatia 'Party Hard', website: Republica

(7) Stirile Pro Tv, (acc. 07.11.2017), 25% din tinerii din Romania nu munceesc si nici nu studiaza, website: Stirile Pro Tv

(8) Psychology Today, (acc. 07.11.2017), How dare you say Narcissism is increasing, website: Psychology Today

(9) Psy Blog, (acc. 07.11.2017), The Most Narcissistic Generation Were Born Between These Years, website: Psy Blog

(10) Stirile Pro Tv, (acc. 07.11.2017), Un milion de tineri nu munceesc si nici nu invata, website: Stirile Pro Tv