Trauma, Stres Post Traumatic si Virtute

Nu toate persoanele care traverseaza evenimente traumatice dezvolta simptomele stresului post-traumatic, depresiei sau alte forme de patologie psihica. Este adevarat ca nu suntem la fel, dar in ce consta diferenta si ce afirma cercetatorii?

Psihologia pozitiva, a carui promotor fervent este psihologul american Martin Seligman, fost presedinte al APA (Asociatia Psihologilor Americani), a pus in evidenta necesitatea Psihologiei de a se focaliza nu atat pe patologia umana, cat pe dezvoltarea personala ce vine odata cu virtutile umane cum ar fi vitalitatea, sociabilitate, auto-controlul, auto-sustinerea si auto-perfectionarea, speranta sau optimismul.

Virtutea, despre care mai auzim si azi la cursurile de Etica sau Filosofie, reprezinta un concept usor cazut in desuetudine, care are insa radacini stravechi, in lumea antica. Iata modul de definire al virtutii luat direct din manualul de Etica pe care l-am studiat pe cand eram in anul 3 la facultatea de Psihologie:

Sensul general: facultate pozitiva a unui lucru, a unei insusiri, a unei persoane, a unei actiuni.

Sensul general-uman: ansamblul de calitati ale unei persoane, care o fac apta sa realizeze la nivel maxim o activitate specifica.

Sensul moral: ansamblu de calitati morale ale unei persoane, determinate de cunoasterea, aprobarea, aplicarea si promovarea cu consecventa a valorilor, principiilor si normelor morale specifice unei colectivitati umane

Autorul manualului, domnul conf. univ. Cornel Lazar argumenteaza ca virtutile nu pot fi decat morale, pentru ca, in absenta aprecierii venite din interior sau exterior, ele nu ar exista ca atare. Prin urmare, virtutea se afla in direct contact cu idealul moral al comunitatii. Dar cu ce ne ajuta virtutea si idealul moral cand e vorba de a invinge stresul post-traumatic sau depresia?

Inainte de a va face cunoscute rezultatele studiului care pretinde ca ar fi descoperit aceasta corelatie intre virtute si rezilienta psihica (sau rezistenta la stres / soc / frustrare), as dori sa va impartasesc un alt concept pe care l-am preluat de la profesorul Lazar, si anume acela de onoare, ce pare in mod indisolubil legat de ideea de virtute:

Onoarea reprezinta acea latura a virtutii morale ce consta in imaginea pe care omul si-o face in legatura cu idealul sau moral si locul sau in comunitate, despre importanta pe care colectivitatea o da personalitatii sale.

Asa cum instantele care certifica si instituie moralitatea sunt doua: propria constiinta si opinia publica, tot la fel si modurile in care putem aprecia virtutea-onoare sunt doua:

APRECIEREA CELOR DIN JUR - A fi om de onoare - a te bucura de pretuirea si acordul semenilor in ce priveste propriile evaluari despre normele , valorile si comportamentele proprii

AUTO-APRECIEREA - A fi om de onoare - inseamna a cultiva in tine acele valori, norme si comportamente morale pe care le consideri dezirabile moral

Cu alte cuvinte, studiul despre care va vorbesc a incercat sa stabileasca o legatura intre patologia psihica si capacitatea noastra de a veni in intampinarea idealului moral al comunitatii, de a ne bucura de aprecierea semenilor. Sigur ca suna putin complotist, putin provocator si poate chiar putin denigrator la adresa celor care, din nefericire, se afla in postura de pacienti ai unui psihiatru, ori clienti ai unui psihoterapeut. Dar cercetatorii studiaza, indiferent cum suna ipotezele lor de cercetare.

Si oare asta ar avea in plus cei care nu pica in depresie atunci cand sufera evenimente traumatice - le pasa mai mult de gura lumii si de imaginea lor in ochii comunitatii si ai propriei constiinte? Sau poate ca isi depasesc slabiciunile personale doar pentru ca se simt obligati sa poarte o masca adecvata in relatie cu ceilalti, masca fortei personale, a curajului si rezistentei... Ce spun insa cercetatorii si care sunt rezultatele studiului publicat in revista stiintifica Plos One?

>> Solicitati Versiunea PRO