Mind, People, Lifestyle

Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, psiholog, membru al Colegiului Psihologilor din Romania, consilier educational si psihoterapeut. E-mail: teleologia@yahoo.com

miercuri, 5 august 2015

Masca Suferintei

Mentalitatea de victima este, adesea, rezultatul unei experiente traumatice iar, peste ani, ajunge in centrul procesului terapeutic. Aceasta are trasaturi bine determinate dar si proprietatea stranie de a se auto-sustine...  




O sculptura cu o relativa notorietate este aceea numita Masca Suferintei, din orasul rusesc Magadan, un memorial inchinat victimelor Gulagului. Ea a fost conceputa de catre un artist ai carui parinti au simtit represiunea stalinista in anii '30 ai secolului trecut. Am prezentat in blogul meu aceasta opera de arta pentru mai multe motive.

Pentru ca suferinta este prezenta aproape intotdeauna in vietile noastre, ca o componenta permanenta a conditiei umane sau, daca doriti, ca un leit motiv al existentei. Pentru ca, intr-adevar, unii sunt mai expusi la suferinta decat altii - asa le-a fost soarta, asa a fost sa fie... Nu in ultimul rand, pentru a ilustra tema de azi a Psihopediei: mentalitatea de victima si efectul ei asupra destinului uman.


Asa cum spuneam, cu totii avem de-a face cu suferinta. Efectul peste timp al acesteia se afla in emotiile noastre - cea mai pregnanta si mai coplesitoare urma a suferintei. Ca importanta  si ca impact asupra destinului, cred insa ca informatiile si convingerile de viata depasesc emotiile. Este deosebit de relevant cu ce concluzii ramanem in urma unor episoade traumatizante.

Aceste concluzii pot sa faca suferinta sa se multiplice si sa creasca la nesfarsit, sau, dimpotriva, pot sa ne favorizeze o evolutie relativ normala, in ciuda experientelor nefaste traversate. Oare am dezvoltat si noi o mentalitate de victima, ca urmare a suferintelor pe care le-am trait? Dar ce este mentalitatea de victima?


O mentalitate de victima este definita in general prin intermediul catorva dimensiuni care pot fi intalnite  frecvent in experienta clinica. Acestea sunt:


  • tendinta de a-i invinovati pe ceilalti
  • perceptia propriei lipse de resurse
  • viitorul este privit ca amenintator si intunecat
  • certitudinea ca lucrurile se afla in afara controlului tau
  • tendinta de a te considera ghinionist
Un astfel de set mental, ajunge sa ne caracterizeze in special atunci cand lucrurile nu se intampla asa cum ne dorim noi si in special atunci cand traversam episoade incarcate cu stres. Totusi, multi dintre noi isi recapata increderea in fortele proprii, in ceilalti si in viata, in timp ce altii raman "blocati in trecut", ani in sir, uneori o viata intreaga.

Pare cu atat mai delicata situatia in care evenimentele respective au survenit in primii ani de viata, lucru care face suferinta, limitarea si complexele sa devina o componenta a propriei identitati. Indraznesc sa cred insa ca este implicata aici si o componenta culturala - altfel spus, mentalitatea de victima se poate prelua din mediul in care ne-am dezvoltat, atunci cand a existat in viata noastra un model foarte influent.

O parte importanta a procesului de vindecare este depasirea convingerilor enuntate mai sus. Este insa dificil sa crezi altceva decat ai invatat prin experienta proprie. Merita sa facem acest lucru fiindca o credinta ne determina comportamentul si riscam sa repetam la nesfarsit experientele respective, pana cand pierdem cu totul sensul acestei vieti, prin auto-extenuare.

Putem deci vorbi despre un cerc vicios, alcatuit din experienta, emotii, convingere si din nou experienta, care accentueaza suferinta si intareste convingerile noastre. In psihologia educationala este cunoscut faptul ca elevii care isi asuma vina pentru esec, experimenteaza mai putin stres si au rezultate mai bune la invatatura. De aici si conceptul de "a internaliza locul controlului", adica a considera ca tu esti solutia problemelor cu care te confrunti iar rezolvarea depinde de gradul in care reusesti sa iti mobilizezi resursele latente..

Cum depasim mentalitatea de victima?


1. Asuma-ti responsabilitatea!

Nu imi pot controla gandurile intotdeauna dar pot sa imi aleg atitudinea fata de ele. David Cuchieri

In ideea de mai sus, atunci cand ne asumam responsabilitatea pentru partea de vina care ne revine, reusim sa dominam resentimentele si sa ne punem in valoare resursele. In contrast cu aceasta atitudine, atunci cand consideram ca numai ceilalti sunt aceia care poarta vina pentru suferinta noastra, vom fi coplesiti de suferinta si ne vom abandona pe sine intr-o atitudine pasiva, cu totul neproductiva.


2. Acorda iertarea!

Furia te face mai mic, in timp ce iertarea te forteaza sa cresti. Cherie Carter Scott

A ierta necesita anumite eforturi, este cat se poate de adevarat. Dar este mai eficient, in ce priveste evolutia sanatatii noastre psihice, sa acordam iertarea noastra. Economisim astfel energie utila pentru edificarea noilor noastre proiecte. Probabil ca pentru unii este mai rentabil sa pastreze in spiritul lor cateva "bestii", pentru a atrage cavaleri pe un cal alb... Dar cand realizezi ca principalul suport veritabil suntem noi insine, devine clar ca nu ne putem cladi relatiile pe resentimente, mai ales ca, uneori, acestea se somatizeaza in cele mai teribile boli: cancer, ulcer, diabet, etc. Da, lucrurile se leaga intre ele... Si nu, omul nu a fost facut pentru a simti nefericirea sau resentimentele la nesfarsit...


3. Schimba povestea!

Nu poti sa te intorci in timp si sa incepi iar, dar poti sa dai povestii un alt sfarsit. Maria Robinson

Intr-un fel, fiecare dintre noi traieste intr-un basm. Asa a fost de la inceputul copilariei si asa va fi mereu. Viata ne-a acordat un anumit rol in acest basm, cu sau fara voia noastra: pe unii i-a facut printisori, iar pe altii i-a facut Cenusarese. Dar lucrurile nu trebuie sa ramana astfel pentru totdeauna. Atunci cand descoperim ca avem la fel de multe resurse pentru a interpreta roluri mai productive, cand descoperim ca si noi putem fi eroul pozitiv al povestii, acela care, desi ranit si umilit, are si ceva noroc si reuseste, mai mereu, prin eforturi si intelepciune sa fie de folos comunitatii si siesi, ei bine, se produce si schimbarea mult dorita.


4. Fii recunoscator!

Unii se plang ca trandafirii au spini. Eu sunt recunoscator ca spinii au trandafiri. Alphonse Karr

A fi recunoscator nu este pentru oricine. De regula, atunci cand intalnim o persoana recunoscatoare, simtim ca ne aflam in prezenta unui suflet ales. Da, este posibil sa fii recunoscator si, mai mult decat atat, putine lucruri sunt mai utile decat a fi recunoscator. Cand suntem recunoscatori, viata capata sens si culoare, iar dispozitia noastra afectiva se schimba. Recunostinta este un sistem de auto-motivare care ne mentine pe drumul cel bun si ne face biruitori in cele mai laudabile roluri. De asemenea, recunostinta este un mod de a cultiva sanatatea psihica si fizica. Corpul iubeste vibratiile pozitive! Imaginati-va insa ce furtuni hormonale nimicitoare producem in noi insine atunci cand criticam sau cand ne infuriem!


5. Renunta la beneficii!

Responsabilitatea este pretul libertatii. Elbert Hubbard

Mentalitatea de victima isi are beneficiile sale. Mai mult sau mai mai putin constient, cei care intretin acest set mental, se bucura de atentie si suport, nu trebuie sa isi asume responsabilitati sau riscuri, nu trebuie sa isi depaseasca limitele - caci "sunt prea slabi", etc. De asemenea, auto-compatimirea si invinovatirea altora le ofera o ancora psihologica prin care obtin confortul emotional, mai ales ca pot, pe aceasta cale, atrage suflete caritabile si curajoase in viata lor. Cu toate acestea, mentalitatea de victima nu rezolva chiar toate problemele. E destul  de multa pasivitate si suficient de mult negativism pe care cei cu mentalitate de victima le aduc in relatie, pentru a impinge la capatul puterilor pana si pe cei mai bine intentionati dintre noi. 


6. Renunta la perfectionism!

Cand lucrurile sunt perfecte, atunci e cazul sa te ingrijorezi! Drew Barrymore

Obisnuiesc sa spun ca perfectiunea solicita prea multe eforturi daca o ceri de la tine insuti si prea multa rabdare daca o ceri de la altii. Perfectionismul, mai bine spus, incapacitatea de a atinge perfectiunea, devine o scuza pentru a te abandona in victimizare si depresie. Daca nu poti fi perfect - si nu poti, caci nu poate nimeni - atunci de ce sa mai incerci? Nu pot rivaliza cu cei perfecti, cu cei puternici, frumosi, destepti, tineri, talentati, etc, si atunci ma dedic pentru ceea ce pot face cu adevarat - sa fiu o victima perfecta. 











(1) Imaginea Mask of Sorrow, de Alglus, via Wikipedia, sub licenta CC BY-SA 3.0

(2) Henrik Edberg, (2009), How to break out of a victim mentality, website: The Positivity Blog

(3) Emily Roberts, (2012), 5 Ways to escape your victim mentality, website: Healthy Place

 
Show comments
Hide comments

5 comentarii:

  1. Da...a fi recunoscator nu e pentru oricine... E greu sa constati ca nu poti fi recunoscator pentru viata. Cand te uiti in urma sperand sa gasesti momentul in care n-ai mai putut fi recunoscator si, nu gasesti nici un moment in care sa fi simtit acea recunostinta, realizezi ca ceva nu-i in ordine, dar nu stii ce sa faci si mergi mai departe asa.

    Si...cum in orice basm sunt si buni si rai, esti ceea ce iti e mai la indemana sa fii, iar rolul de victima nu cred ca ti-l asumi de buna voie si nesilit de nimeni, fara "ajutorul" sustinut al celor din jur.
    Iesirea din cercul vicios nu e deloc usoara si nu prea vad cum o poti face singur.

    Dar e doar o parere neavizata, si desigur, nu cred ca se aplica tuturor.

    Dar, ca de obicei, reusesti sa ma pui pe ganduri. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Viata este asa cum este - adesea plina de suferinta - si fiecare dintre noi gasim un drum si ni se ofera un rol de interpretat. Totusi, ar fii trist sa ne obisnuim atat de mult cu acest rol incat sa nu ne mai vedem capabili de a juca si alte roluri, in special atunci cand rolul primit nu ne multumeste.

      S-a facut mai de mult un experiment cam sinistru cu niste animale, care de la atata curentat, au renuntat sa se mai hraneasca. Cerecetatorii respectivi au trebuit apoi sa traga de ele, in fel si chip, pentru a le demonstra ca nu mai curenteaza nimic si se pot hrani, in voie.

      Acest fenomen a fost denumit "neputinta invatata". Iar uneori vad o metafora izbitoare a psihoterapiei in sfortarile cercetatorilor de a invata animalele de laborator sa se hraneasca iar...

      Da, uneori suntem ca niste animale de laborator... Dar, din fericire, avem in posibilitatile noastre genetice un potential evolutiv inegalabil... :)

      Ștergere
  2. Oare...metafora ar putea incepe din momentul in care animalele sunt curentate? :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, este posibil. Dar adevarata revelatie ar fi atunci cand ne vom da seama ca voltajul cel mai inalt vine din noi insine... Atunci pana si un gadilat s-ar putea sa iti para electrocutare in toata regula.

      :)

      Ștergere