Mind, People, Lifestyle

Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, licentiat in Psihologie, absolvent al unui Master de Consiliere Educationala si al unui program de formare in Psihoterapie Adleriana, recunoscute de Colegiul Psihologilor, Federatia Romana de Psihoterapie si Ministerul Educatiei. Contact: teleologia@yahoo.com

sâmbătă, 31 ianuarie 2015

Atitudinea Castigatoare in Parenting

Iubire nelimitata sau autoritarism despotic? Cum concepi o educatie reusita si pe ce principii te bazezi?  Exista o atitudine castigatoare in parenting? Care ar putea fi aceasta?




Pe cand eram adolescent, iar democratia abia incoltise in tara noastra, aparuse aceasta expresie: „Nu cumva ti s-a cam urcat democratia la cap?”. Era un mod prin care de exemplu parintii, sau alta autoritate, incerca sa trasmita un mesaj de avertisment cu sensul „Nu cumva ai depasit anumite limite?” E drept ca, poate, democratia inseamna pentru fiecare un alt lucru. In orice caz, democratia nu inseamna lipsa regulilor, cum poate tindeam sa credem in anii '90. Libertatea absoluta e doar haos si anarhie. 

Unii se intreaba infrigurati care este calea de a inculca noilor generatii ideea de respect pentru autoritate – in conditiile in care acestea, trebuie s-o spunem, si-au facut un titlu de glorie din a sfida autoritatea. In timp ce ne punem astfel de intrebari, psihologii adlerieni par a se afla deja in posesia raspunsului. Cititi cu atentie urmatorul citat, desprins din cartea Cum sa castigi de partea ta copii si adolescenti, apartinand lui Frank Walton. 

Adevarul este ca in perioada adolescentei, doar acei parinti si profesori care s-au dovedit prieteni, au oferit suport si le-au inteles problemele cu care se confrunta, isi pot continua sarcina de a educa si de a ghida. Orice alt tip de parinte sau profesor va fi indepartat in aceasta perioada, adolescentul, neincrezator, prinvindu-l ca pe un out-sider, sau chiar ca pe un inamic. Alfred Adler  

Privind aceasta observatie de bun simt, imi dau seama ca tot acestea ar putea fi solutiile pentru multe alte tipuri de relatii – cea de cuplu, relatiile de serviciu sau de amicitie. A fi prietenos, a oferi suport si a intelege problemele celuilalt – iata atitudinea! Iata atitudinea castigatoare! 

In educatie, nu mai incape indoiala, marile probleme isi au originea in stilul de parenting. Stiu ca este mai simplu sa dam vina pe societate, pe prietenii dezaxati ai adolescentului, sau pe alte influente (de ex. cele genetice „Seamana cu tacsu’!”) Daca insa ne dorim rezultate, va trebui sa ne asumam in totalitate responsabilitatea in ce priveste atitudinea pe care o adoptam fata de ei.  

Atitudinile care, literalmente, fac ravagii in familiile noastre sunt, asa cum bine observa Alfred Adler, inca de la inceputul secolului trecut, in numar de trei: rasfatul, neglijarea si autoritarismul. Daca aveti o experienta sociala oarecare, sunt sigur ca ati observat efectele devastatoare, de bomba cu ceas, pe care le au aceste atitudini parentale. Poate ca in familia de origine sau in familia unor vecini, s-a practicat rasfatul ori autoritarismul excesiv si ati putut vedea, pe viu, ce se intampla cand, pur si simplu, nu intelegi parentingul. 

Dar care este SCOPUL in parenting? Sau are fiecare dintre noi un scop specific, atunci cand vine vorba despre cresterea si educatia copiilor?

Obiectivul principal al familiei si al scolii este acela de a pregati tineri care sa isi ocupe locul intr-o societate dedicata recunoasterii demnitatii si valorii fiecarui individ (Frank Walton).

Ce ar avea de oferit unei astfel de societati, copilul rasfatat sau unul crescut in mod autoritar? Ei care nu isi cunosc valoarea, nu inteleg succesul in societate, pe ce se bazeaza acesta si nici nu au cunoscut vreodata principiul lui „give and take” si, in general, regulile societatii?  

Rasfatul este atitudinea prin intermediul careia parintele cladeste neajutorarea odraslei preluand toate responsabilitatile copilului si oferindu-i acestuia privilegii nemasurate. Multi parinti fac asta atunci cand nu ii cer copilului decat „sa isi vada de carte”, si le ofera absolut tot ce acestia isi doresc, pentru „a fi in rand cu lumea”. Ce invata un astfel de copil? Mi-e teama ca singura lectie de viata cu care ei pornesc pe drumul destinului este aceea ca toti cei din jur sunt aici ca sa-i serveasca pe ei. Din nefericire, prea rar se intampla ca un astfel de copil sa reuseasca totusi in plan academic. 

In ultimul timp, s-a generat o adevarata psihoza in masa, legata de bataia ca mijloc educativ. Drept rezultat, parintii adopta permisivitatea, ca nu cumva sa isi traumatizeze pe termen lung, copilul. Din pacate, ei nu au primit alternativa la educatia prin bataie si nici nu stiu ca aceasta exista – altfel spus, au ramas complet ne-echipati pentru a oferi o educatie copiilor care astfel, "isi fac jocul", in mod nestingherit.  

O prietena, psihoterapeut care locuieste in Franta, in urma atentatelor teroriste de anul acesta, de la Paris, observa cu destula ingrijorare ca sistemul de educatie francez este mult prea permisiv si tindea sa puna pe seama acestei permisivitati exagerate, groaznicele incidente din Ianuarie. 

Pe de alta parte, nu este cu nimic mai bun autoritarismul in educatie. In timp ce rasfatul consta in acordarea de privilegii nemeritate si preluarea responsabilitatilor, autoritarismul nu face decat sa sufoce identitatea unui copil fortandu-l sa se comporte intr-un anumit fel. Din pacate, parintii autoritari sunt si excesiv de critici sau violenti, ajungand sa faramiteze stima de sine sau increderea copiilor in ceilalti, sa induca descurajarea, intr-un mod aproape iremediabil. Rebeliunea sau incercarea disperata de a face pe plac, sunt doua dintre efectele acestui stil parental. 

Voi vorbi in curand, in detaliu, despre rasfat si autoritarism, in termeni de cauze, simptome si solutii.












WALTON, F.,X., (2012), Cum sa Castigam de Partea Noastra, Copii si Adolescenti, editura IPPA, Bucuresti

ADLER, A., (2010), Psihologia Scolarului Greu Educabil, editura Univers Enciclopedic, Bucuresti


Show comments
Hide comments

6 comentarii:

  1. Iubirea neconditionata :)
    Poate ca, adolescentii simt nevoia de a fi consultati, de a fi implicati, in construirea legilor pe care trebuie sa le respecte. Autoritatea are putine sanse de a ramane in picioare, fara a-si explica nevoile si asteptarile.

    Un articol foarte bun si foarte necesar.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc frumos pentru aprecieri. Apreciez la randul meu interesul de care dai dovada. In ce priveste dragostea neconditionata, nu sunt sigur ca inteleg prea bine acest concept. De fapt nu l-am inteles niciodata. Nu inteleg cum poti iubi fara conditii, cand sentimentele apar tocmai prin aceste conditii. Altfel ne-am indragosti, cu totii, anapoda, de orice neam de traista si de orice zgripturoaica stramba si urata cu crengi.

      Iti dau un exemplu care dovedeste cat de lipsita de acoperire este ideea de dragoste neconditionata. OK, nu vreau ca tu sa imi scrii poezii de dragoste - oricum m-ar lasa rece. Dar ma astept totusi sa ma lasi sa mananc atunci cand mananc, sa ma lasi sa dorm atunci cand dorm, si sa ma lasi sa lucrez atunci cand lucrez. De asemenea, imi doresc sa nu ma scoti in ploaie deposedandu-ma de locuinta printr-o smecherie de-a ta si sa nu ma concediezi pentru a angaja o cumnata cu 4 clase.

      Daca te-as iubi in conditiile acestea, atunci, poate ca unii ar spune ca sunt un om frumos. Totusi, un om frumos ca acesta, desi poate ca merita sa traiasca, cred ca i-ar fi mai bine si s-ar chinui mai putin daca l-am eutanasia. Iar aceasta demonstratie pe care tocmai o inchei aici, demonstreaza ca dragostea neconditionata, daca chiar exista, probabil ca este inutila si periculoasa pentru acela care o traieste.

      :)

      Ștergere
    2. Eu faceam referire la iubirea parintilor pentru copii :D
      Un parinte isi iubeste (sau cel putin la asta ma astept) neconditionat copilul: ca are note mari sau mici, ca ti-a spart vaza aia scumpa sau nu, ca ti-a urmat sfatul sau nu, ca te mandresti cu el sau pui capul in pamant... este copilul tau, poti sa nu fii de acord cu ceea ce face/a facut, dar nu poti sa iti restrangi iubirea, esti si vei ramane mama/tata copilului tau. In acest context, se poate vorbi despre iubirea neconditionata.

      In rest, sunt de acord cu tine, iubirea este conditionata.

      Ștergere
    3. Probabil ca nu exista lucruri pure pe lumea asta - nici bunatate pura si nici rautate pura... Iar in iubirea parintelui pentru copilul sau exista ceva mai multa neconditionare decat in alte tipuri de iubire. Asa cum in alte tipuri de iubire exista adesea mai multa generozitate, in unele cazuri. Nu stii insa niciodata pana unde merge neconditionarea asta... De exemplu, unii parinti se judeca cu copiii lor pentru tot felul de chestii. Ma intreb cata iubire neconditionata a mai ramas acolo...

      Ștergere
    4. Multi oameni fac multe lucruri gresite. In schimb, ar fi interesant sa aflam ce sentimente se ascund in spatele comportamentelor ostile si distructive, precum - a-ti da copilul in judecata.

      Ok, nu toti parintii isi iubesc copiii neconditionat (unii poate ca ii iubesc asa, dar nu stiu cum sa demonstreze asta, alti parinti pot fi impiedicati de anumite tulburari, etc.). Dar, iubirea neconditionata poate sa faca parte din atitudinea castigatoare in pareting?

      Ștergere
    5. Da, ar putea sa faca parte din acea atitudine dar nu mi se pare chestia cea mai semnificativa. Sa iti spun si de ce. Iubirea neconditionata nu precizeaza neaparat care este atitudinea pe care o adopti fata de copil. Pot sa iubesc neconditionat dar sa nu iti fac poftele, dimpotriva, sa te provoc sa iti castigi prietenii fara sa ai smart-phone, ultimul racnet.

      Dar pot sa te iubesc neconditionat si facandu-ti toate poftele, de teama ca n-ai sa ma mai iubesti tu "neconditionat". Observi asta? Pana la urma iubirea neconditionata nu este o atitudine. E doar un sentiment care se poate exprima prin multe mijloace si multe atitudini. :)

      Ștergere