Mind, People, Lifestyle

Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, psiholog, membru al Colegiului Psihologilor din Romania, consilier educational si psihoterapeut. E-mail: teleologia@yahoo.com

duminică, 15 iunie 2014

Programarea Iubirii

  Vine clipa de gratie cand sageata otravita a lui Cupidon te-a strapuns in inima... Totul s-a sfarsit, incepe nebunia! Cu o iubire implinita nu mai conteaza ca ai deja o familie care se asteapta sa fii responsabil... Ai intrat vreodata in logica irationala a iubirii? 




O opinie pe care am putut sa o intalnesc in mass media romaneasca, in repetate randuri, uneori venind din partea unor personalitati care pozeaza in specialisti si se bucura de suficienta recunoastere la nivel national, afirma un lucru pe care tin sa il contrazic de fiecare data cand am ocazia. Este inspirata de miturile romantice ale omenirii, de marile capodopere literare, dar nu corespunde nicidecum realitatii stiintifice. Opinia este urmatoarea:

Iubirea nu poate fi influentata in niciun mod, ea vine cand pofteste dansa si pleaca, la fel, cand pofteste, iar noi suntem complet neajutorati cand este vorba de iubire si putem actiona haotic si auto-distructiv, compromitandu-ne reputatia proprie ori pe a celor dragi. 

Din aceasta opinie profund inexacta din punct de vedere stiintific, decurg toate riscurile ce planeaza deasupra si lovesc in familie, ca si cand ar fi o arma implacabila a fatalitatii. Este astfel marcat destinul tuturor celor implicati: parteneri, fie acestia infideli sau profund onesti, ori destinul copiilor, ca parte vulnerabila, care trebuie sa suporte consecintele faptului ca "iubirea este de necontrolat", un fel de "mica fiara imprevizibila"...  - crazy little thing called love. Oare chiar nu putem face nimic impotriva acestui Cupidon descreierat cu tolba sa de sageti otravite? Si daca nu putem face nimic, atunci trebuie sa destramam familiile in care intram, de fiecare daca cand ne indragostim de cineva?

In calitate de psihoterapeut, pot spune ca tratamentul tuturor bolilor psihice presupune influentarea emotiilor aflate in dezechilibru sau scapate de sub control. Daca nu am putea sa ne influentam emotiile atunci inseamna ca nu putem sa tratam nicio depresie, nicio fobie, nicio anxietate, si in general, nu putem sa tratam nimic... Unii le trateaza simplist cu medicamente insa eu cred ca emotiile aflate in dezechilibru se trateaza prin influentarea modului de a gandi. Paradigma interactionist-simbolica si Holismul, aparute in domeniul psihologiei afirma faptul ca organismul este un intreg in care partile componente (corp fizic, emotii, ganduri) interactioneaza si se influenteaza reciproc. Iar asta inseamna ca exista anumite parghii prin care putem influenta ceea ce simtim. 

De altfel, trebuie mentionat ca emotiile sunt un mod de reactie la situatiile si stimulii pe care ii intalnim in experienta de relationare cu mediul, prin care ne orientam in cadrul acestuia. In urma decodificarii stimulilor, emotiile ne energizeaza comportamental pentru a ne apropia sau a ne indeparta de situatia - stimul respectiva, in functie de semnificatia pe care i-o acordam automat. Dar semnificatiile pe care le acordam automat nu sunt intotdeauna cele mai adaptative, cele mai corecte si cele mai benefice - ele reflecta pur si simplu valorile noastre. Altfel spus, noi simtim in functie de lucrurile in care credem, valorile reprezentand convingeri bazale referitoare la ceea ce este important in viata.

De exemplu, am putea sa ne indragostim de cateva zeci de ori pe zi, daca, sa spunem, am fi subiectii unui experiment in care ni s-ar prezenta o lunga serie de parteneri eligibili, alesi pe spranceana. De fiecare data cand intalnim un partener care intruchipeaza valorile noastre, emotiile placute ale indragostirii se fac simtite si ne anima in scopul imperecherii. Iar, suficient de interesant, unii dintre noi nu sunt prea departe de a pune in practica un astfel de scenariu. Cum ne explicam? Nu este cazul sa invocam sagetile otravite ale lui Cupidon... 

Aceste persoane au niste valori care faciliteaza astfel de aberatii emotionale si comportamentale. Ele cred in iubire, desigur, si traiesc pentru a simti cat mai intens aceasta existenta. Pentru ele a simti este un criteriu de selectie si criteriul suprem de evaluare a calitatii vietii - ar putea chiar sa aleaga un partener irational, imoral si antisocial daca acesta le va asigura doza de emotii necesara. Prea putin le pasa de ceea ce simt ceilalti (sot, copii, parinti, prieteni, etc), de urmarile si consecintele alegerilor lor, de familie, stabilitate sau alte astfel de lucruri pentru care nu au nicio chemare.

De unde aceasta sete de emotii care ne transforma in niste mutanti cu totul inadecvati pentru viata sociala, asa cum o cunoastem? Cred ca secretul se afla in experientele formative ale copilariei, in modelele de gen avute pe atunci, in tipul de relatii dintre parintii nostri si dintre noi si acestia, in nivelul de dezvoltare a inteligentei emotionale si, asa cum spuneam mai sus, in valori, care sunt un fel de tezaur - sinteza a experientei.

De multe ori, suntem mult mai constienti de capacitatea noastra de a controla si de a programa iubirea si chiar alegem sa ne indragostim de noi parteneri, in semn de razbunare fata de celalalt - o marturie a faptului ca relatia cu acesta nici nu ne satisface si poate, nici macar nu mai exista. Si totusi, nu putem sa vorbim despre incapacitatea de a controla iubirea - acesta s-ar putea sa fie doar o scuza la indemana, pentru care aproape ca nu poti fi judecat. 

Oh... iubirea! Atunci da... 











Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu