Pozitivitatea Toxica

Pentru o persoana aflata in doliu, pozitivitatea nu poate fi decat toxica. Exista momente in care pozitivitatea este inoportuna. Cum apreciem durata acestora, in conditiile in care doliul este totusi incompatibil cu productivitatea, eficienta si succesul? Care este criteriul obiectiv de evaluare a pozitivitatii toxice?

☆ ☆ ☆

Unul dintre termenii la moda in aceasta perioada este acela de pozitivitate toxica. El nu a aparut intamplator ci indeplineste anumite functii, vine in intampinarea unor nevoi sociale. Si de fapt, acest termen este aparut din dorinta de a protesta impotriva culturii pozitivitatii care, nu-i asa, domina socitatea umana moderna. Tocmai de aceea, inainte sa definim pozitivitatea toxica, poate ar fi bine-venita o scurta discutie despre cultura pozitivitatii.

Aceasta nu este recenta, din moment ce sunt deja zeci de ani in care speakerii motivationali sau cartile de self-help vorbesc despre importanta atitudinii pozitive in rezolvarea provocarilor pe termen scurt dar si pe termen lung. Principiile pe care acestia le promoveaza sunt dupa cum urmeaza:

CONTROLEAZA-TI GANDURILE ~ deoarece gandurile (pozitive sau negative, optimiste sau pesimiste, curajoase sau defetiste) te pot bloca sau pot sa-ti favorizeze inaintarea spre succes.

MANIFESTA RECUNOSTINTA ~ de altfel este demonstrat faptul ca recunostinta este unul dintre cele mai eficiente moduri de a cultiva starea de bine si chiar fericirea.

SELECTEAZA-TI ANTURAJUL ~ presupune sa atragi in jurul tau persoane pozitive, curajoase, optimiste, care te pot influenta cu energia lor pozitiva, inspirandu-te sa devii si tu la fel.

CREDE IN TINE ~ fara credinta in fortele proprii este greu sa realizezi ceva in aceasta lume, lucru pe care il poti verifica relativ usor, privind exemplul persoanelor de succes.

ALEGE SA FII OPTIMIST ~ optimismul poate fi uneori exagerat dar in general el iti ridica moralul, iti da energie si voie buna, te ajuta sa te descurci in situatii critice si sa perseverezi in urmarirea succesului.

Ei bine, astfel de principii, la care se pot adauga probabil altele, variind pe aceeasi tema, nu doar ca sunt foarte des trambitate pe toate canalele, ele sunt consacrate si eficiente, sunt demonstrate stiintific si au ajuns sa domine mediile organizationale, vlogurile de profil, emisiunile de televiziune si radio, chiar si consilierul psihologic iti va spune ca a fi pozitiv este o conditie sine qva non pentru reusita in relatii, in eforturile de parenting sau in munca ta de zi cu zi, pentru afirmare personala si profesionala. Si totusi, pare ca exista un punct in care aceasta propaganda ajunge sa devina... ei bine, obositoare. Ajunge sa creeze o reactie de respingere.

Asa a aparut conceptul de pozitivitate toxica. Da, fiindca pe aceasta lume, s-ar parea ca diferenta intre bine si rau este data de natura faptelor dar si de intensitatea manifestarilor. Altfel spus, te deranjeaza si discriminarea dar te-ar putea deranja si corectitudinea politica, cea care iti cere respecti tot felul de noi reguli iar aceasta grija obsesiv-compulsiva de a nu marginaliza pe cineva, ajunge sa iti ruineze orice experienta sociala, mai ales daca intervine unul care iti vaneaza greselile. Tot la fel se intampla si cu pozitivitatea toxica, definita de publicatia online Positive Psychology dupa cum urmeaza:

Pozitivitatea toxica nu reprezinta incurajarea sincera la momentul potrivit. Pozitivitatea toxica iti cere sa fii optimist si sa exprimi doar ganduri si emotii pozitive, in permanenta, in special in momentele dificile. Aceasta abordare este gresita pentru ca ea invalideaza emotiile nepozitive. Pozitivitatea toxica respinge, neaga orice recunoastere a stresului, negativitatii, desconsiderand manifestarile traumei psihice. Ea reprezinta incurajarea constata si tendinta de a vedea doar jumatatea plina a paharului dovedind esecul de a intelege emotiile care insotesc experienta umana. Sursa: Positive Psychology

Un studiu prezentat in aceeasi publicatie realizat cu ajutorul unor persoane care au fost diagnosticate cu anxietate sau depresie, pare ca demonstreaza faptul ca atunci cand le cerem oamenilor sa isi reprime emotiile negative, cu alte cuvinte sa le opreasca, efectul este contrar celui asteptat: in mod paradoxal, emotiile negative cresc in intensitate. Dupa parerea mea acest studiu nu demonstreaza ca incercarea de a-ti opri emotiile negative le mareste in intensitate ci faptul ca oamenii, in special cei cu tulburari afective, pur si simplu nu stiu cum sa-si controleze emotiile, cum sa le canalizeze, cum sa le gestioneze.

Totusi, studiul demonstreaza faptul ca este total ineficient sa le spunem celor care au astfel de tulburari sa isi controleze emotiile, fara sa-i invatam cum sa faca asta, propriu-zis. Exista cateva situatii in care, probabil ca indemnurile la pozitivitate, nu isi au rostul, iar o atitudine mult mai potrivita ar fi sa ne oferim sprijinul sau chiar sa ne prezentam regretele sincere.

PIERDEREA UNUI MEMBRU AL FAMILIEI

MARTURISIREA VICTIMEI UNUI ABUZ

PRIMIREA UNUI DIAGNOSTIC DE BOALA INCURABILA

Pe langa aceste situatii, in mod obiectiv dificile, multe alte situatii pot fi percepute in mod subiectiv ca fiind de netrecut, ceea ce are efectul de a transforma orice incurajare intr-un adevarat abuz, in ciuda intentiilor pozitive din spatele acesteia. De exemplu, daca ti-ai pierdut partenerul mult iubit sau daca ai esuat la un examen foarte important pentru tine, desi, obiectiv vorbind, este plin de parteneri potentiali iar examenul respectiv se mai da si peste 3 luni, totusi, supararea ta transforma orice forma de pozitivitate din jur in pozitivitate toxica.

Limitele Sistemului Solar

Si totusi: ce facem cu cei care nu doresc sa se afirme ca si supravietuitori? Ei bine, Cultura Pozitivitatii pare ca nu a prevazut nimic pentru astfel de persoane. Cei care nu doresc, nu sunt pregatiti, sau nu cred ca li se potriveste sa fie pozitivi si luptatori, ei bine, nu isi prea gasesc locul in acest sistem de referinta. Dupa cum ati observat si la principiile gandirii pozitive, celor pozitivi sau care isi doresc sa isi imbunatateasca valentele de luptatori, li se recomanda mai curand sa ii evite pe cei cu moralul cazut, tocmai pentru a-si proteja energia pozitiva. Cu alte cuvinte, Cultura Pozitivitatii nu face decat sa izoleze pe oricine nu este dispus sa imbratiseze principiile sale si modul de viata specific.

Iar asta se observa nu doar in relatiile dintre noi si prietenii nostri ci si in mediul organizational, mai ales ca sefii nu sunt incantati sa lucreze cu persoane care, pe langa toate celelalte probleme, mai au si dificultatea de a se mobiliza si a fi productivi - pur si simplu nu pot fi folositi asa cum patronii i-ar putea folosi pe cei pozitivi. A fi negativist in gandire si atitudine insemna si faptul ca ai tendinta sa vezi in jur mai curand problemele si deficientele decat oportunitatile si avantajele unei situatii, deci asta iti asigura pozitia de angajat incomod, ceea ce te va izola si mai mult. Directorii sunt nevoiti apoi sa lucreze (in plus) pentru a gestiona emotiile unei astfel de persoane, misiune de care, nu-i asa, s-ar lipsi cu mare bucurie.

Fireste ca pozitivitatea nu poate fi decat toxica pentru o persoana care nu este nici dispusa si nici capabila sa imbratiseze o astfel de atitudine. Si de fapt exista o discrepanta taioasa intre persoanele pozitive si cele vulnerabile. Primele isi doresc sa isi pastreze productivitatea in profesie si in viata personala, prin urmare fac tot posibilul sa evite persoanele care le diminueaza acest potential de actiune. Celelalte in schimb se simt sufocate de pretentiile celor din jur de a fi productivi, eficienti, de a se lasa folositi de societate, in conditiile in care au tot felul de probleme nerezolvate: o iubire neimpartasita, o situatie materiala precara sau probleme de natura profesionala.

Persoanele vulnerabile de acest fel par sa fie ghidate de un fel de utopie personala care presupune sa iti iei o vacanta de la viata productiva, nu pentru a-ti rezolva problemele propriu-zis, nu pentru a te mobiliza si a prinde curaj sa schimbi ceva, nici pentru a reusi sa accepti ceva ce nu mai poate fi schimbat. Este o vancanta in care si-ar dori sa tina doliu si, daca se poate, cei din jur sa participe cu o vorba buna, cu intelegere, cu toleranta si grija, fara a impinge de la spate, fara a le comanda "capul sus" si fara a le cere sa isi schimbe comportamentul cat mai repede, amenintand (explicit sau voalat) cu abandonul.

Acum, desigur, fiecare face cu viata sa ceea ce doreste, nu incape indoiala. Singura problema este aceea ca doliul acesta pe durata nedeterminata este in buna masura incompatibil cu societatea umana, asa cum este ea conceputa, cu indatoriri si cerinte adresate fiecaruia. Chiar si daca majoritatea dintre noi ti-ar tolera cateva saptamani de doliu, fiindca asta tine de bunul simt comun, un doliu prelungit incepe sa produca frustrare in jurul tau, in randul celor care au sentimentul ca te cara in spate, ca pe un copil de 90 de kg, si li se pare incorect ca lucrurile sa ramana asa. Atunci sa vezi pozitivitate toxica!

In termeni psihanalitici, nevoia aceasta de a tine doliu se asociaza unui mecanism de aparare numit de catre psihanalisti regresie. Ea presupune intoarcerea din punct de vedere psihologic pe scara evolutiva, la o situatie din trecut, cand viata era mai sigura, controlabila si predictibila - cum ar fi copilaria. Doliul presupune si abandonarea unora dintre responsabilitatile vietii adulte, caci, nu-i asa, durerea nu te face obligatoriu un campion al productivitatii si indeplinirii responsabilitatilor, desi exista inca mitul durerii psihice ca izvor de creativitate la artisti.