Mind, People, Lifestyle

Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, licentiat in Psihologie, absolvent al unui Master de Consiliere Educationala si al unui program de formare in Psihoterapie Adleriana, recunoscute de Colegiul Psihologilor, Federatia Romana de Psihoterapie si Ministerul Educatiei. Contact: teleologia@yahoo.com

marți, 1 noiembrie 2016

Psihoterapeutul ca Magician

Profunzimea problemei este cheia schimbarii. Schimbarea lucrurilor profunde necesita un mare efort - doze masive de medicamente sau terapie interminabila si exista probabilitatea ca incercarea sa esueze.




In ciuda acestui titlu bombastic si elucubrant, trebuie sa fim sinceri si sa recunoastem ca aceasta nu este epoca psihoterapiei... nu inca. Timpul psihoterapiei inca nu a venit, cu toate ca exista atat de multe psihoterapii, care nu duc lipsa de imaginatie in abordarea bolii psihice. Si atunci ce epoca este aceasta?

Prima jumatate a secolului trecut a fost supranumita "Era Anxietatii", emotia despre care Sigmund Freud credea ca este emotia fundamentala. Dar nu trece mult si Era Anxietatii este inlocuita de Era... Tranchilizantelor, caci, din aproape in aproape, mai din nimereala, mai din intamplare, se descopera ca anumite medicamente au efecte "oarecum pozitive" in amelioarea starilor psihice.

De-a lungul timpului au existat numeroase teorii despre boala psihica si respectiv despre "nebunie". La inceput s-a considerat ca boala psihica este nici mai mult nici mai putin decat posedare de catre Necuratul. Apoi s-a crezut ca boala psihica este o manifestare exterioara a unor probleme de caracter - defectul moral.

Odata cu Era Tranchilizantelor, s-a dezvoltat conceptia biomedicala despre boala psihica care domina si astazi psihiatria - O cale (prea) usoara de a scapa de probleme (prea) grele. Aceasta conceptie are 3 principii destul de clar definite. Iata-le:

  • Boala mintala este, in realitate, boala fizica.
  • Emotia / starea de spirit sunt determinate de chimia creierului.
  • Personalitatea este determinata de gene.
Pornind de la aceste conceptii, lucrurile vor merge struna: apar medicamente din ce in ce mai bune, se dezvolta industria farmaceutica, halucinatiile se retrag, depresiile se amelioreaza, pacientii cu tulburari anxioase se linistesc in cateva minute. Doar pacientii maniacali refuza sa ia litiu fiindca le place sa fie plini de energie si sa realizeze ce nu au realizat intreg anul.

Exista insa o problema. Medicamentele au efecte secundare. Psihologul Martin Seligman, fost presedinte al APA (American Psychological Association) considera ca anumite medicamente influenteaza pozitiv evolutia unor boli psihice si acesta este de fapt doar un efect secundar. Efectele principale ale medicamentelor sunt intoxicarea organismului si ceea ce noi numim efecte secundare: nervozitate, aritmie cardiaca, somnolenta sau insomnie, tremuratul membrelor, greturi, impotenta, etc, etc, etc.

Un efect dizgratios al medicamentelor (secundar sau principal, cum vreti sa-i spuneti), este dischinezia tardiva - medicamentele antipsihotice distrug capacitatea de control al miscarilor iar victimele isi sug buzele si plescaie incontrolabil. Pana la 1/3 dintre pacienti dezvolta aceste simptome care sunt complet ireversibile iar riscul dischineziei creste odata cu durata administrarii medicamentului.

Familia lui Lester se preface ca nu observa, dar Lester arata adesea ca un broscoi care prinde muste cu limba.

Toate aceste date vin sa sustina ideea ca medicamentele ar trebui privite cu un entuziasm retinut, iar conceptia noastra despre ameliorarea bolilor psihice ar trebui sa includa dezvoltarea personala si psihoterapia. Dar este oare posibila schimbarea personalitatii? Daca tinem cont de masura in care suntem intr-adevar influentati de ereditate, ajungem sa intelegem in ce proprotie depinde de noi insine aceasta vindecare prin schimbarile pe care le-am putea face.

Exista doua modalitati de a stabili care este influenta ereditatii asupra configuratiei personalitatii: studiul gemenilor monozigoti dezvoltati in medii diferite si respectiv observarea asemanarilor / deosebirilor intre personalitatea copiilor adoptati si cea a parintilor adoptivi, respectiv biologici - cu cine seamana mai mult copiii adoptati?

Concluzia este ca pana la jumatate din personalitatea noastra poate fi mostenita ereditar. Ei bine, daca jumatate din personalitate chiar depinde de noi si de alegerile pe care le facem, atunci suntem datori sa facem alegerile potrivite: iar dezvoltarea personala si psihoterapia chiar reprezinta mediul adecvat acestor alegeri.

Se poate vorbi despre "profunzimea problemei", un concept pe care Martin Seligman il foloseste pentru a descrie cat de dificila este schimbarea personalitatii si a trasaturilor problematice ale acesteia: tendinta catre anxietate, catre deprimare sau furie necontrolata.

Este limpede ca nu s-au nascocit inca medicamente sau psihoterapii care sa poata schimba toate astea. Eu cred ca succesul si esecul isi au radacinile in altceva decat in tratamentul nepotrivit - mai degraba in profunzimea problemei. Martin Seligman

Profunzimea in viziunea lui Seligman are 3 aspecte:

>> Continuarea in Psihopedia PRO








(1) Imaginea Free Energy, de Alice Popkorn, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Seligman, M., (2013), Ce putem si ce nu putem schimba?, editura Humanitas, Bucuresti.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu