Astepti sau consumi prajitura numaidecat? Daca pofta este mai mare decat tine, te alaturi tagmei rusinoase a celor compromisi. Dar este oare pofta mai mare decat toti?
Copiilor le vine greu uneori sa inteleaga regulile societatii. Ei ar alege calea usoara, chiar daca, cea grea este mai avantajoasa pe termen lung. Dar
stim totusi ca au tot timpul din lume pentru a intelege, intr-o buna zi. Ne
multumim sa le mai explicam, cu multa rabdare, o data, si inca o
data... Uneori ne distreaza dificultatile prin care trec si tendinta lor
de a "face regulile" intr-o lume in care abia au patruns.
Nu avem insa aceeasi intelegere si pentru adultii care esueaza, ca niste copii...
La
modul metaforic, prajitura din videoclip ar putea sa reprezinte
orice situatie in care avem de-a face cu o regula de un fel sau altul - o regula de sanatate, o limita morala sau o lege a statului. Ea ar putea sa fie, spre exemplu oportunitatea de a comite un adulter, sau poate de a incalca o regula de
circulatie, de a conduce sub influenta alcoolului, sau, de ce nu, de a organiza fraudarea unei institutii - ca tot se poarta in ultimul timp delapidarea de fonduri.
Substratul
videoclipului in care este re-editat experimentul original Marshmallow (2), care a avut
drept subiecti copii de 5 ani, este unul "greu". Imaturitatea morala
sau emotionala produce multe victime colaterale si ai spune ca tot ce ne
trebuie este DNA, ANAF, sau ICCJ, ori alta institutie de forta si control,
fara de care devianta ar inflori.
Ar fi trist
daca cineva "ar consuma toate prajiturelele" fara ca nimeni sa observe. Experimentul de mai sus, asa amuzant cum este el, aduce in prim
plan ideea de eroism si valoare personala, de meritocratie. Cand
lipseste logica din recompensa si pedeapsa, societatea o ia razna, iar
ideea de eroism degenereaza. Devii atunci erou cand "mananci cat mai
multe prajuturele", despre care nimeni nu stie cum le-ai obtinut, pe baza
caror merite si pe temeiul caror eforturi...
Ai spune ca este util ca societatea sa dispuna de institutii de forta si control al prajiturelelor... Si totusi... Vreau sa va spun o poveste reala, care imi este familiara.
Am
cunoscut un tip, care la cei aproape 60 de ani ai sai, era un visator.
Mai mult decat atat, era dornic sa se implice in programe sociale,
dedicate tinerilor si persoanelor cu dizabilitati. Poate ca era cam
laudaros pentru gustul meu, cand venea vorba de relatiile si conexiunile sale, dar eu il credeam si imi placea visul sau. Nici mai mult, nici mai putin, mi-a spus ca vrea sa faca la Brasov o academie de tenis.
E
grozav sa intalnesti un om care are un scop si crede in acesta! Degaja
un entuziasm molipsitor, pe care il puneam pe seama marilor sale
realizari ca om de sport si antrenor de tenis cu o cariera de zeci de
ani in spate. M-am intalnit cu el la o bere si mi-a aratat proiectul sau, caligrafiat de mana, vorbindu-mi cu o siguranta rar intalnita. Era fascinant!
Ei
bine l-am reintalnit pe acest om, zilele trecute. Dar schimbarea era vizibila - tristete si resemnare. Avand parca o presimtire, l-am intrebat ce s-a mai
intamplat cu proiectul sau. Mi-a spus cu vocea stinsa ca l-a
abandonat... "Ce vrei, sa ma lege astia de la DNA pe degeaba?"
Hmmm... Chiar asa? Marturisesc ca nici macar n-am avut contra-argumente...
(1) Imaginea Geodesic Marshmallow, by Derek Bruff, via Flikr, sub licenta CC BY-NC 2.0
(2) Iftimie, M.;(Aprilie 4, 2014); Principiul Amanarii Recompensei; website: Psihopedia
Despre Autor
Marius Iftimie, psiholog, consilier educational si psihoterapeut in supervizare, membru al Colegiului Psihologilor din Romania, blogger, autor, fotograf, colectionar si voluntar.
Buna seara! Marturisesc faptul ca v-am descoperit recent postarile si le apreciez! Referitor la tema de astazi...ma intreb daca un om nu poate avea perioade de echilibru (si aici ma refer la o anumita etapa din viata in care nu este influentat din exterior ci, pe romaneste, cum isi asterne...asa doarme) in care sa refuze "prajitura" si perioade din viata (in care loviturile ii vin pe toate planurile) in care "prajitura" pare a reprezenta (subliniez "pare") singura bucurie ramasa si atunci tinde sa o ia, desi este oarecum constient ca pe termen lung poate reprezenta un real pericol! Consider fina atat granita intre dezechilibru si patologic, precum si intre echilibrul perfect (aparent si autoimpus...tot ce-i intins la maxim prezinta tendinta de a ceda) si patologic...Stiu ce inseamna perfectionismul (cauze din copilarie si nu numai...dar asta este alta poveste si nu constituie o scuza!) si cat de mult se poate cadea (psihic) cand amani primirea prajiturii (in perioada scolii), iar rezultatul este unul...cel putin dezamagitor! Secretul mentinerii intr-un echilibru (relativ si la timpul prezent) are pentru mine trei ingrediente (ordinea nu este intamplatoare): iubirea, rabdarea (data de credinta si speranta) si capacitatea de adaptare!
RăspundețiȘtergereDa, ne este greu uneori sa percepem optiunile pe care le avem, in totalitatea si diversitatea acestora - de aici si usurinta de a lua calea cea usoara, a primelor impresii si a primelor tendinte, care nu sunt deloc intamplatoare, niciodata.
ȘtergereNici macar nu banuiti cat de fina este granita intre patologie si sanatate psihica!
Am invatat, spre exemplu, ca patologia este o problema de intensitate a unor trasaturi, de dozare a acestora, mai curand decat o problema de bine si rau. In plus, ceea ce in anumite grupuri, societati sau perioade ale istoriei, este patologie, pentru altele devine normalitate - vezi problema homosexualitatii, spre exemplu, si evolutia in timp a atitudinilor fata de aceasta.
Iubirea, rabdarea, credinta si speranta, capacitatea de adaptare, sunt niste valori importante, care tind sa depaseasca cadrul unei singure epoci si sa capate un caracter de universalitate si vesnicie. Ma bucur ca ati imbratisat aceste valori si tineti la ele. Poate ca raspandindu-le nu facem decat sa cultivam sanatatea societatii, iar noi devenim agenti ai civilizatiei. :)
Multumesc frumos pentru comment! Va mai astept! :)