Bani, Fericire, Sens

Ce a fost la inceput: oul sau gaina? Suntem fericiti pentru ca avem bani sau avem bani pentru ca suntem fericiti? Dar daca suntem fericiti, atunci si viata are sens? Ei bine, nu obligatoriu, spun studiile.

Fericirea este o preocupare tot mai ferventa a omului modern. Dovada consta in multimea de publicatii, carti, materiale audio-video care trateaza aceasta problema. Cel putin pasiunea americanilor pentru acest topic filosofic stravechi este una demna de tot respectul. Deci cum e cu fericirea? Banii, sanatatea, timpul liber, a fi iubit, a fi satul, a fi respectat... ce anume ne aduce fericirea?

Un experiment social deosebit de interesant consta in oferirea de bani de catre un presupus boschetar, unor persoane mai bine imbracate sau care conduc masini foarte scumpe. Reactiile, foarte puternice, sunt dintre cele mai diverse, ca incarcatura afectiva, si le puteti observa in videoclipul de mai jos.

Am postat acest videoclip tocmai fiindca, intr-o societate consumerista precum a noastra, fericirea este asociata cu banii. Indoctrinarea porneste de la un nivel superior individului: societatea, macro-grupurile, cultura societatii de consum. Altfel spus, ne este indusa depresia, "de sus". Niste oameni prea usor fericiti nu sunt niste buni cumparatori iar asta e trist pentru cei care vand...

Fericirea are, fara indoiala, legatura cu succesul. Aici intervine "marea schisma" - fiecare dintre noi isi are propriul mod de a defini succesul. In functie de cum definesti succesul personal poti sa fii fericit, sau nu, poti sa fii depresiv sau nu, poti sa te bucuri de viata sau nu. Iar noi definim succesul asa cum ne-a invatat societatea de consum, fireste: tinerete, bani, bunuri, placere, atentie, putere, etc.

Dar ce spun studiile despre fericire?

Un studiu interesant afirma faptul ca, in ciuda perceptiei ca succesul (material) ne face fericiti, ei bine, e valabila si reciproca. Persoanele fericite din fire, cele care nu au nevoie de  prea mult pentru a fi fericite, reusesc mai bine in viata din puncte de vedere cum ar fi relatiile, si chiar succesul material. (2)

Asta vine sa confirme o credinta mai veche  de-a mea, ce m-a calauzit in viata iar acum ma calauzeste in activitatea terapeutica: bucuria de a trai si stabilitatea emotionala sunt principalele prioritati. Apoi urmeaza restul. O conceptie destul de diferita de a celor care se asteapta sa fie fericiti dupa ce au facut rost de... tinerete, bani, iubire, un job bun, un automobil elegant si o vila cu piscina.

Poate ar trebui sa reflectati la asta! Nu de alta dar aceasta urmarire a fericirii, cu prioritatile inversate, s-ar putea sa fie tocmai tragaciul care declanseaza depresia. De asemenea, acest mod de a privi fericirea, va bloca insasi posibilitatea de a atrage catre voi insiva lucrurile pe care le visati. Un argument logic ar fi acela ca echilibrul emotional devine potential de crestere. Poti sa faci ceva fara un minim echilibru emotional? Greu de crezut!

Desigur, are grija societatea sa va destabilizeze, dar nu va reusi sa va dea peste cap decat daca va pricepeti voi insiva la arta de a fi nefericit. Daca ati citit acest blog in mod constant, probabil stiti ca e nevoie de un echilibru intre fericire si nefericire pentru a merge inainte in viata.

A fi fericit insa nu e totul. Mai important decat asta pare a fi faptul de a da un sens propriei vieti. (3) O intrebare pe care este util sa v-o puneti este urmatoarea: cum trebuie sa fie viata voastra pentru ca aceasta sa aiba sens? Da, este util, fiindca un studiu efectuat la nivel microbiologic, arata ca mai sanatosi (robustete genetica) sunt cei care percep viata lor ca avand un sens, decat cei care se considera fericiti, in sensul de a te simti bine. (4)

Intr-adevar este un studiu care a bulversat conceptiile despre corelatia fericire - sanatate si care aduce in atentia noastra o problema ceva mai subtila decat hedonicul "ma simt fericit cu viata mea". Te simti bine dar viata ta are sens? S-ar parea ca multi dintre cei care se simt bine nu percep totusi sensul vietii lor (5) si, mai  mult decat atat, toate astea se reflecta in mod nefericit in microbiologia lor, ca vulnerabilitate la imbolnavire. Asta in caz ca mai puneati la indoiala intelepciunea universului ...

E vorba despre o categorie de oameni care "sunt aici doar pentru petrecere". Ei sunt si se declara fericiti dar fericirea lor nu duce nicaieri. De asemenea, ei se declara a fi "takers" - cei care iau de la viata. Sensul vietii apare in schimb la categoria de "givers" - care ofera vietii. S-ar parea ca astfel reusim sa facem rost de un sens: cand intelegem sa oferim ceva celor din jur, apreciind noi insine acest dar. 

Iar a da un sens vietii, daca mai e nevoie sa spun, mareste rezistenta la frustrare, robustetea psihologica a personalitatii in fata stresului si capacitatea de a supravietui vremurilor cand lucrurile nu merg tocmai asa cum ne-am dori.

(1) Imaginea Marionette, de Sophia Louise, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Lyubomirsky, S., King, L., Diener, E.; (2005); The Benefits of Frequent Positive Affect: Does Happiness Lead to Success?; website: Sonja Lyubomirsky

(3) Smith, E.; (January 09, 2013); There's more to life than being happy; website: The Atlantic

(4) Smith, E.; (August 01, 2013);  Meaning is healthier than happiness; website: The Atlantic

(5) Grewal, D.; (February 18, 2014); A happy life may not be a meaningful life, website: Scientific American

Continue reading

sensuri

Succes Personalizat

Am pornit in cautarea succesului personal, social, profesional si al vietii intime. Asa cum spun inteleptii, secretul este efortul si rezistenta la frustrare. Dar n-am putea castiga si prin abandon in fata frustrarilor?

Iti vine mai usor sa ai de-a face cu persoane care isi pastreaza auto-controlul si isi tin frustrarile in frau? Sau poate gasesti ca este mai interesanta, mai plina de culoare, interactiunea cu persoane care isi pierd cumpatul, cad prada tristetilor fara capat si au iesiri de furie scapate de sub control?

Nu imi inchipui ca va doriti sa aflati o metoda prin care rezistenta voastra la frustrare sa devina mai mica. Cu toate acestea, uneori pare ca este mai avantajos sa nu dispui de o rezistenta la frustrare extrem de buna. Este chiar recomandata in cartile despre seductie aceasta metoda de agatat, prin care sa ceri ajutorul cuiva, aratandu-te neputincios sa faci un anumit lucru.




Ar putea fi aceasta o metafora a modului in care intram in contact cu ceilalti? Poate ca va aminti si voi momentul cand cineva "incurcat" in viata sa, v-a cerut ajutorul. 

Iar daca exercitiul a fost unul reusit, putem sa beneficiem de acest ajutor in mod constant, economisind astfel energie si timp. Trebuie in schimb sa ne perfectionam metoda si sa devenim tot mai buni si mai convingatori... in neputinta noastra. S-ar spune ca nu e nevoie de eforturi pentru a reusi in acest mod. Totusi, eforturile emotionale sunt majore.

Iar daca unii reusesc prin fapte si eforturi de a face, altii reusesc sa ii puna la treaba pe cei din jur prin emotii si eforturi de a simti, dupa cum un copil te determina sa faci ce vrea el atunci cand plange, cand se enerveaza sau cand sta bosumflat. Pentru a simti cat mai mult ai nevoie sa iti cladesti o rezistenta mica la frustrare, in acelasi mod in care unii isi cladesc rezistenta la frustrare, de mici. 

Nefericirea este ca o magie prin care, literalmente, ii farmeci pe cei din jur si ii pui in slujba ta. La fel si nervii pe care ii poti etala in mod deschis, oricand ceva nu merge asa cum iti doresti. Daca rezistenta la frustrare este cladita in primii ani de viata, la fel se poate spune si despre lipsa rezistentei la frustrare. Iti dai seama la un moment dat ca se merita sa clachezi.

In loc de argumente poti avea lacrimi (se numeste "puterea apei"), iar in loc de actiuni poti avea crize de furie. Poti folosi acest mod de operare pentru a rezolva cele mai importante probleme ale vietii: gasirea unui loc de munca, a unui partener, cointeresarea unor functionari plictisiti si indiferenti sau obtinerea unei sponsorizari.  

In fond, chiar este lumea adultilor mai complexa decat lumea copiilor? Dar daca nimeni nu va fi dispus sa iti ofere ceea ce doresti? Poate ca intr-o zi vei descoperi ca realitatea sociala chiar are anumite limite si ca nu toate dorintele noastre sunt rezonabile sau realiste - te vei multumi cu asta? Sau poate ca intr-o zi, nimeni nu va mai dori sa iti ia in serios nefericirea, lacrimile sau furia... Ce vei face atunci?

Vei deveni probabil interesat(a) de o metoda de cladire a rezistentei la frustrare si a unui echilibru emotional - resursa principala a celor care se afirma prin fapte, nu prin emotii.  

Metoda discursului interior

O metoda de cladire a rezistentei la frustrare este aceea a discursului interior, prin intermediul careia putem realmente sa influentam nivelul acestei rezistente.

Acest dialog interior se defineste cel mai bine prin faptul ca ceea ce isi spun oamenii in sinea lor le coordoneaza comportamentul. De exemplu, cand un parinte isi spune 'nu pot suporta cand copilul meu scanceste!', atunci capacitatea de a tolera scancetul a respectivului adult este considerabil diminuata; daca alege varianata 'nu-mi place cand copilul meu scanceste, insa pot trece peste asta!' atunci nu doar ca va tolera mai mult timp reactia copilului, ci va reusi sa gaseasca solutii eficiente pentru a schimba comportamentul celui mic. Conversatia cu sine trebuie folosita in asa fel incat sa ne faciliteze succesul, nu esecul. (2)

Spunandu-ne ca avem suficiente resurse, ca putem face un lucru, chiar daca ne displace si e dificil, reconstituim si schimbam un itinerar al copilariei in care, in locul incurajarii am primit descurajari, iar in locul implicarii in sarcina, parintii ne-au rezolvat ei problemele. (3)

(1) Imaginea Don't bother me. I'm angry, de Amanda Tipton, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Wycoff, J.; Unell, B.; (2008); Disciplina fara tipete si palme; editura Meteor Press, Bucuresti

(3) Iftimie, M.; (2015) Mentorul Interior; website: Psihopedia

Continue reading

succes

666

Am castigat la pacanele si sunt fericit! Dar este oare, cu adevarat, o veste buna? Cercetatorii arata ca pretul real al castigurilor usoare ar putea sa fie o foarte proasta capacitate de decizie.

Una dintre cele mai nasoale situatii din viata mea la liceu a fost aceea in care am luat o nota de unu in teza la Fizica. Aveam 16 ani si, cu o zi inainte de teza, am fost invitat de un prieten la o sesiune de filme. Mi se oferea ocazia rara de a intra la cinematograf pe gratis. Ma simteam „cineva”! 

A fost un film polonez din care nu am inteles mai nimic (desi era subtitrat). Tin minte ca am vazut acolo o pereche de sani polonezi, formidabili, iar cand am ajuns acasa numai de Fizica nu mai aveam chef. Era primul trimestru si trebuia sa mergem cu caietele de teza de acasa asa ca am profitat de ocazie ca sa notez la mijlocul caietului, abia lizibil si „cu simt”, niste formule, pe care speram ca nu le va vedea nimeni.  

Dar nu a fost asa. Formulele au fost vazute si am fost facut de ras in fata clasei. „Ia tu un unu, domnul Marius!” a fost verdictul rece al profului de Fizica. Am invatat tot anul la materia asta, desi o detestam fiindca nu avea nimic palpitant sau artistic in dansa, si eforturile mi-au fost incununate de succes, in sensul ca nu am ramas „pe vara”. O experienta foarte stresanta care a durat si a durut foarte mult. Si totusi... Lectia a fost una pretioasa!  

Intr-un fel, mi s-a intamplat exact ce i s-a intamplat fetei din urmatorul videoclip.

Daca ar fi castigat 2000 de dolari atat de usor, probabil ca, acest castig generos si neasteptat nu ar fi facut decat sa o transforme intr-o prostituata. De altfel, prin forta lor didactica, sunt fascinante primele experiente dintr-un anumit context. Asa a fost descoperit efectul de imprinting, care presupune ca prima experienta intr-un anumit context este decisiva pentru comportamentul nostru viitor.  

Imprintingul este definit ca invatare rapida, cel mai adesea caracteristica unei anumite faze a dezvoltarii, si care nu prea tine cont de consecinte (2). Imprintingul, cred eu, este explicatia pentru majoritatea situatiilor in care, continuam sa facem ceva, desi experienta arata ca nu e bine si consecintele sunt negative. Psihoterapia este probabil singura sansa de a modifica aceste scheme comportamentale. 

Prima data cand am copiat, prima data cand am iubit, prima data cand am participat la un concurs, prima data cand ne-am pus creativitatea la incercare... sau prima data cand am facut sex pe bani... Prima data este, nu-i asa, un izvor de cunostinte, informatii, emotii dar si de concluzii ... Prima data este un tezaur informational!

S-a incercat intelegerea mecanismelor dependentei de jocuri de noroc prin fenomenul de imprinting. Astfel, cei care fac o „cariera de jucatori la cazino”, au adesea experiente cu „final fericit” in primele lor contacte cu jocurile de noroc. In timp insa, acest initial succes se dovedeste a fi o adevarata catastrofa (4). Caci, in fond, ceea ce ne ramane nu sunt banii ci informatiile, experienta cognitiva, iar de aici, capacitatea de a lua decizii. 

Insa nu doar primele experiente fericite par a influenta deciziile noastre. Chiar si experientele recente care au drept rezultat un castig sau o recompensa, ne conduc la acelasi mecanism al deciziei, viciat. Este deci adevarat faptul ca memoria retine mai usor primele dar si ultimele evenimente sau elemente dintr-un sir (Efectul Primaritatii / Efectul Recentei). Iar in final, se confirma Legea Efectului (Thorndike) - actiunile recompensate, persista.

Succesul este un invatator deplorabil. El seduce oamenii, facandu-i sa creada ca nu pot pierde. Bill Gates

Tentatiile sunt mari, este adevarat. Fetele frumoase sunt tentate sa castige usor de pe urma frumusetii lor. Barbatii puternici sunt tentati sa castige usor de pe urma fortei lor. Tinerii puturosi sunt tentati sa castige prin lene. Chiar si pensionarii sunt tentati sa castige usor de pe urma neputintei lor. Avem tendinta sa folosim ceea ce ne este la indemana. In final, se dovedeste insa ca bunul simt comun este singurul de pe urma caruia putem sa castigam ceva in viata.

(1) Imaginea Megan & the Check, de Asten, via Flikr, sub licenta CC BY-NC 2.0

(2) Wikipedia; Imprinting Effect (Psychology) website: Wikipedia

(3) Science Daily; (June 10, 2015); The price of happy-ending can be bad decision-making; website: Science Daily

(4) Iftimie, M.; (2014) Terapia prin catastrofa, website: Psihopedia 

Continue reading

victime

Abisurile Tentatiei

Astepti sau consumi prajitura numaidecat? Daca pofta este mai mare decat tine, te alaturi tagmei rusinoase a celor compromisi. Dar este oare pofta mai mare decat toti?

Copiilor le vine greu uneori sa inteleaga regulile societatii. Ei ar alege calea usoara, chiar daca, cea grea este mai avantajoasa pe termen lung. Dar stim totusi ca au tot timpul din lume pentru a intelege, intr-o buna zi. Ne multumim sa le mai explicam, cu multa rabdare, o data, si inca o data... Uneori ne distreaza dificultatile prin care trec si tendinta lor de a "face regulile" intr-o lume in care abia au patruns.

Nu avem insa aceeasi intelegere si pentru adultii care esueaza, ca niste copii...

La modul metaforic, prajitura din videoclip ar putea sa reprezinte orice situatie in care avem de-a face cu o regula de un fel sau altul - o regula de sanatate, o limita morala sau o lege a statului. Ea ar putea sa fie, spre exemplu oportunitatea de a comite un adulter, sau poate de a incalca o regula de circulatie, de a conduce sub influenta alcoolului, sau, de ce nu, de a organiza fraudarea unei institutii - ca tot se poarta in ultimul timp delapidarea de fonduri.

Substratul videoclipului in care este re-editat experimentul original Marshmallow (2), care a avut drept subiecti copii de 5 ani, este unul "greu". Imaturitatea morala sau emotionala produce multe victime colaterale si ai spune ca tot ce ne trebuie este DNA, ANAF, sau ICCJ, ori alta institutie de forta si control, fara de care devianta ar inflori.

Ar fi trist daca cineva "ar consuma toate prajiturelele" fara ca nimeni sa observe. Experimentul de mai sus, asa amuzant cum este el, aduce in prim plan ideea de eroism si valoare personala, de meritocratie. Cand lipseste logica din recompensa si pedeapsa, societatea o ia razna, iar ideea de eroism degenereaza. Devii atunci erou cand "mananci cat mai multe prajuturele", despre care nimeni nu stie cum le-ai obtinut, pe baza caror merite si pe temeiul caror eforturi...

Ai spune ca este util ca societatea sa dispuna de institutii de forta si control al prajiturelelor... Si totusi... Vreau sa va spun o poveste reala, care imi este familiara.

Am cunoscut un tip, care la cei aproape 60 de ani ai sai, era un visator. Mai mult decat atat, era dornic sa se implice in programe sociale, dedicate tinerilor si persoanelor cu dizabilitati. Poate ca era cam laudaros pentru gustul meu, cand venea vorba de relatiile si conexiunile sale, dar eu il credeam si imi placea visul sau. Nici mai mult, nici mai putin, mi-a spus ca vrea sa faca la Brasov o academie de tenis. 

E grozav sa intalnesti un om care are un scop si crede in acesta! Degaja un entuziasm molipsitor, pe care il puneam pe seama marilor sale realizari ca om de sport si antrenor de tenis cu o cariera de zeci de ani in spate. M-am intalnit cu el la o bere si mi-a aratat proiectul sau, caligrafiat de mana, vorbindu-mi cu o siguranta rar intalnita. Era fascinant!

Ei bine l-am reintalnit pe acest om, zilele trecute. Dar schimbarea era vizibila - tristete si resemnare. Avand parca o presimtire, l-am intrebat ce s-a mai intamplat cu proiectul sau. Mi-a spus cu vocea stinsa ca l-a abandonat... "Ce vrei, sa ma lege astia de la DNA pe degeaba?"

Hmmm... Chiar asa? Marturisesc ca nici macar n-am avut contra-argumente...

(1) Imaginea Geodesic Marshmallow, by Derek Bruff, via Flikr, sub licenta CC BY-NC 2.0 

(2) Iftimie, M.;(Aprilie 4, 2014); Principiul Amanarii Recompensei; website: Psihopedia

 

Despre Autor

 

Marius Iftimie, psiholog, consilier educational si psihoterapeut in supervizare, membru al Colegiului Psihologilor din Romania, blogger, autor, fotograf, colectionar si voluntar.

Continue reading

virtute

Amazoane Moderne

Poate ati intalnit si voi femei care se afla intr-o permanenta stare de frustrare. Oricand te vei intreba ce mai fac, vei sti ca bombanesc sau arunca invective vreunui barbat "total incompetent si lipsit de barbatie"... A creste fara tata pare a fi originea acestui tip de probleme.

Ne vine usor sa luam decizia ca nu vrem sa mai avem de-a face cu un anumit partener. Nu cere eforturi de reconciliere, nu trebuie sa iertam, putem sa ii solicitam o pensie alimentara consistenta, drept pedeapsa, sau sa impunem niste conditii umilitoare la divort, si, eventual, sa il facem de ras in mass-media, pentru cat de putin responsabil s-a dovedit a fi.

De asemenea, ani intregi, continuam sa batatorim poteca aceasta a ideii ca barbatul pe care l-am ales a fost un marlan si un prost crescut, probabil ca toti ceilalti, ceea ce nu ne incurajeaza pentru viitoarea noastra viata de relatie. Si pentru ca furia aceasta bine antrenata, zilnic, iti da senzatia ca faci ceva, ca meriti un loc intre ceilalti, si eventual un sprijin, vei continua sa te lasi inspirata...

Ba chiar, ajungi sa te simti capabila de realizari obtinute prin fortele proprii, in ciuda barbatilor de care nici macar nu ai nevoie. Si totusi... ce se va intampla cu fiica ta? Cum vede ea lucrurile? Cum priveste ea barbatii si cum se va apropia de ei?

Daca nu ar fi, nu s-ar mai povesti! (nu am platit copyright pentru expresie) Este vorba despre asa numitele "daddy issues" (probleme legate de taticul), si care, odata cu emanciparea femeii, incep a se face simtite tot mai mult. Femeile pot acum sa se descurce singure, este adevarat - ele au locuri de munca, adesea bine platite si au si curajul necesar pentru a se vedea pe sine capabile sa traiasca pe cont propriu, asemenea amazoanelor mitologice.

Amazoanele, un trib mitologic care ar fi trait undeva in sudul Marii Negre ori in Crimeea, dupa alte surse, erau femei razboinice care credeau in destinul lor de a trai singure, de a creste si a supravietui pe cont propriu, fara suportul barbatilor. Ele faceau doar excursii "romantice" o data pe an, care aveau drept rezultat procreerea si supravietuirea tribului.

Daca nasteau baieti, acestia erau ucisi sau trimisi la tatii lor, ori abandonati in salbaticie. Pe fetite le ingrijeau insa si le invatau arta razboiului, vanatoarea sau agricultura. Dar le mai invatau ceva... si anume sa urasca barbatii si sa se limiteze la a-i folosi strict pentru procreere.

Nimic nou sub soare, ar spune unii... 

S-ar parea ca mai exista si astazi astfel de amazoane, chiar daca nu sunt atat de bine organizate. Asa cum spuneam, odata cu emanciparea femeii, vechile probleme ale asupririi femeilor de catre barbati tind sa fie eradicate si unele dintre femei se simt suficient de puternice pentru a-si lua destinul in propriile maini.  Asemenea amazoanelor din antichitate, mai fac excursii romantice pentru a se asigura ca au urmase, dar raman singure o mare parte din viata fiindca, pe undeva, ceva nu se mai potriveste, la nivel emotional, psihologic si material, cu vechile modele familiale, patriarhale, in care femeia ocupa un loc modest si umil.


Exista insa anumite trasaturi care le particularizeaza pe fetitele acestor amazoane moderne. 

•  Reprezentarea negativa a barbatilor. 

Mentalitatea este, ca de fiecare data, radacina tuturor problemelor si in cazul fetitelor care au crescut fara tata este intru-totul explicabila si logica: daca mama nu si-a refacut niciodata casnicia, fetita poate invata ca nu exista posibilitatea unei comuniuni cu un barbat, este o optiune exclusa de mama si sansele percepute pentru o relatie proprie sunt infime. Chiar in contextul dificultatii de a creste un copil singura, pare de preferat a suporta aceste dificultati decat sa recurgi la suportul barbatilor "nestatornici, lipsiti de sensibilitate, mincinosi si manipulatori".

•  Nevoia exagerata de atentie. 

Aceasta nevoie persistenta si intruziva se manifesta atat in raport cu barbatii din viata lor, cat si in raport cu prietenii si isi are sursa in frica de respingere si abandon, usor de explicat logic. Femeile care au crescut fara tata simt nevoia de a se afla in centrul atentiei permanent si fac eforturi de a ajunge acolo, cu toate ca nu intotdeauna recurg la mijloace incarcate cu valoare si semnificatie sociala - de exemplu se folosesc de un anumit tip de haine care mai mult expun decat acopera sau recurg la flirt. Vor dori 100% atentie, timp si devotament atat din partea partenerului cat si din partea prietenilor. Ele recurg, mai curand inconstient, la toate acele probleme personale, in special de natura sentimentala, pentru a ocupa acest loc si pentru ca cei din jur au o adevarata slabiciune pentru asa ceva, asa zisul "grup de suport", le incurajeaza sa devina si mai dificile ca partenere si sa aiba si mai multe probleme sentimentale.

•  Vulnerabilitatea emotionala. 

La nivelul interactiunilor emotionale cu mediul, o fata fara tata se simte profund vulnerabila si are mari dificultati in a-si mentine echilibrul emotional in diversele contexte si situatii pe care le traverseaza. Vorbim despre o instabilitate care se manifesta prin stari de marasm emotional si afundare libera in negativism ce cuprinde intreg spectrul emotiilor negative: furia - tristetea - anxietatea. Nimic nu se compara cu un tata care iti spune ca problemele se vor rezolva si care te ajuta sa zambesti chiar si atunci cand viata nu este asa cum iti doresti. Afundarea in negativism poate fi considerata, la randul ei, o strategie de atragere a atentiei si suportului. De asemenea, de aici pornesc si tendintele de amortire a durerii cu ajutorul abuzului si a dependentelor de tot felul: mancare, droguri, sex, munca, etc.

•  Dificultati relationale fara sfarsit. 

Instabilitatea emotionala insa este un impediment serios in construirea relatiilor si reactiile haotice si imprevizibile ale acestor femei constituie un puternic factor descurajant pentru oricine ar incerca sa intretina relatii de un fel sau altul cu acestea. Ele interpreteaza negativ reactiile si comportamentele celor din jur, iau fiecare remarca pe care nu o inteleg bine drept un afront personal sau o dovada a respingerii si lipsei de acceptare, si pe aceasta cale isi vor gasi alti protectori influentabili si usor de emotionat, care insa nu isi imagineaza ca vor deveni la randul lor urmatorii "persecutori lipsiti de compasiune". Se poate vorbi despre o constanta fuga de la o relatie la alta, explicabila si aceasta in mod logic. Se cauta mereu vindecatori ai ranilor vesnice, nevindecabile...

•  Problemele legate de stima de sine. 

Multe femei care au crescut fara tata au o imagine de sine foarte negativa, dat fiind ca nu au primit niciodata validarea de care au avut nevoie din partea modelului de rol masculin. Lipsa stimei de sine vine cu lipsa abilitatilor, a competentelor si a responsabilitatii, caci o stima de sine se bazeaza pe elemente ce dau valoare persoanei si sunt recunoscute de mediu. In absenta unei figuri parentale masculine care recunoaste valoarea dincolo de aparente, fata va lua in serios ochii pofticiosilor si va considera ca se poate afirma doar prin asta. De aceea ele nu vor stii sa inspire increderea si nu vor dispune de capacitatea de a impune respectul.

•  Pretentia de a fi independenta. 

Multe astfel de femei au impresia ca a te afla intr-o relatie este un semn de slabiciune, cand de fapt este un semn al maturitatii emotionale si sociale. Ele de altfel descurajeaza relatiile serioase si alternativele relationale cele mai sanatoase, fara macar sa-si dea seama. Frica lor de barbati le determina sa se afiseze mai curand ca amatoare de "open relationship" si de relatii pasagere decat ca partenere responsabile si angajate afectiv, inchipuindu-si ca pe parcurs, relatiile pot progresa catre mai mult. Este pacat, caci multi parteneri pe care ii intalnesc chiar sunt bine intentionati dar se simt intimidati de o astfel de abordare prea liberala pentru gustul lor.

A creste intr-un mediu in care esti constant informata in legatura cu netrebnicia barbatilor, are astfel de consecinte asupra modului in care te raportezi la celalalt gen si asupra modului in care te vezi in relatie cu acesta - cat de capabila esti de a atrage un barbat si de a-l pastra langa tine?

De asemenea, o intreaga copilarie in care ai fost martor al unor manifestari si tehnici de interactiune intre cele doua genuri, are consecinte asupra bagajului operational de care dispui in ce priveste intimitatea si aspectele asociate acesteia - balanta interactiunilor barbat-femeie: ce presupune aceasta interactiune, ce oferim si ce primim, ce drepturi au partenerii, cum se rezolva conflictele, cum se iau deciziile, cum se desfasoara evenimentele importante si sarbatorile, ori care sunt optiunile de care dispunem in fiecare situatie specifica.

Ei bine, pentru aceste fetite, barbatul pur si simplu lipseste din aceasta ecuatie iar ele sunt libere sa-i gaseasca un loc si un rol acestuia: ar putea fi ceva ca un catelus? Sau poate el va primi toata puterea? 

Este destul de dificil sa iti dai seama care sunt limitele lucrurilor cand nu ai un model la indemana si cand nu ai antrenamentul  necesar interactiunii constante, intr-o relatie sanatoasa sau apropiata de asa ceva. Aceasta dificultate se reflecta in toate trasaturile de care vorbeam mai sus. In relatie cu barbatii, acest tip de femei tind sa devina o reala povara prin modul in care se prezinta, lasand mereu loc de interpretari, si lasand impresia unei totale lipse de autenticitate.

Prin nevoile lor exagerate si prin modul in care reactioneaza fata de alegerile si comportamentul barbatului, prin revarsari de furie, emotii contradictorii si instabile, si asa numitele "scene", le va fi greu sa intretina relatii armonioase cu celalalt gen, si in spiritul arhetipului amazoanei, se vor regasi singure, crescandu-si copilul pe cont propriu si facand "excursii romantice", lipsite de perspectiva unei familii sanatoase din punct de vedere psiho-social. 

Nu vreau sa credeti ca toate fetitele crescute in absenta tatalui au acest destin, insa cercetatorii din domeniul psihologiei familiei sustin ca exista o mare probabilitate ca ele sa intampine astfel de probleme si ca este nevoie de eforturi serioase pentru asimilarea, in timp, a competentelor necesare comuniunii. In ce priveste preventia se pot face lucruri pentru a trece peste resentimentele si deziluziile pe care mamele acestor fetite le traiesc in raport cu partenerii lor.

Este poate mai usor sa te resemnezi cu ideea ca nu poti ierta un lucru sau altul si ca nu poti sa mai suporti o anumita persoana, dar cu toate acestea eforturile sunt posibile si ele tin de capacitatea noastra de a creste ca oameni, ori de a-i sustine si incuraja pe cei din jur sa creasca la randul lor. Amintiti-va ca nimeni nu este perfect si platim oricum pentru asta! Emotiile oarbe nu stiu intotdeauna adevarul despre noi si despre realitate, chiar daca ne organizam viata numai in functie de ceea ce simtim. Aici, colaborarea cu psihologul de familie poate face diferenta.

Imaginea No Father, imi apartine si se afla sub licenta CC BY-SA 2.0

Sites Google, Absentee Fathers and How They Effect Women's Relationships, website: Elizebeth Sylvester

Barras, J. (2000). Whatever happened to dadd'ys little girl? the impact of fatherlessness on black women. (pp. 67 -72). New York: The Ballantine Publishing Group.

Becker-Phelps, L. (2011, May 24). Learning your attachment style can light up your life. Retrieved from http://www.psychologytoday.com/blog/making-change/201105/learning-your-attachment-style-can-light-your-life 

Calvin, T. (1993). Your heart belonged to daddy…and then he “abandoned” you!. Cosmopolitan, 214(1), 161-163.

Continue reading

rani emotionale

Frumosul Adormit

Un adolescent de 17 ani a incercat sa se sinucida dupa ce a amanetat bijuteriile familiei si a pierdut toti banii la pacanele. Dar oare cat de viu a fost el pana in momentul acesta?

Acest tanar pare sa-si ceara dreptul la joc. Dependenta de jocuri, este, ca orice dependenta, o regresie - adica un mecanism de aparare ce presupune intoarcerea la un comportament ce este caracteristic unei perioade anterioare a existetei noastre, o perioada in care viata era mai linistita si stresul era mai mic. Ca activitate umana, alaturi de invatare si munca, jocul este caracteristic varstelor mici, desi continuam sa ne jucam toata viata.

Orice astfel de regresie indica pe de o parte faptul ca ne aflam intr-adevar in dificultate, ca viata noastra tocmai da piept cu responsabilitatile si ca iesim "sifonati" din aceasta confruntare. Iar pe de alta parte, pentru ca devenim atat de mici, e clar, nu-i asa, vom face apel la un erou adevarat, care sa ne salveze. In trecut erau parintii dar oricine poate juca acest rol atata vreme cat e usor de impresionat.

Asemeni unui copil, dependentul da dovada de responsabilitate zero, ii putem acorda zero incredere si poate sa rezolve singur zero probleme, caci dispune de zero competente, fiindca a investit zero minute in acestea. El trebuie insotit tot timpul caci isi poate face rau singur si o va face, inchipuindu-si ca in acest fel va constrange toti ochii sa se indrepte asupra sa. Din pacate, de cele mai multe ori, un dependent nu este la fel de dragalas ca un bebelus! 

Daca ar fi sa evocam un stravechi arhetip care induce ideea dependentei, in general, m-as referi la arhetipul Frumoasei Adormite. Nu cred ca exista o mai fidela si plastica ilustrare a ideii dependentei decat aceasta. Afirm asta pentru ca regasesc in acest arhetip majoritatea trasaturilor care descriu ideea incapacitatii de a depasi un comportament ce ajunge sa produca serioase pagube la nivel emotional, material, social... 

In basmul mentionat, personajul principal este o tanara de 16 ani care primise la nastere un blestem din partea unei ursitoare. Este vorba despre blestemul de a se intepa intr-un fus otravit si a muri tanara, in floarea varstei. O alta ursitoare "drege" blestemul si transforma moartea intr-o adormire care va dura o suta de ani. Adormirea aceasta de o suta de ani este un simbol al pasivitatii imperturbabile, al inconstientei si al limitarii. Iar acestea sunt cele mai importante trasaturi ale unui dependent. O suta de ani de adolescenta... o suta de ani de imaturitate!

Dependenta poate fi privita drept un mod de a ne cauta stabilitatea si de a dobandi sentimentul controlului, fie macar si cu pretul libertatii si al creativitatii noastre. Adormirea si inconstienta proverbiala a dependentului isi are sursa intr-un sistem de valori profund viciat, intr-o "harta a realitatii" ce contine numeroase erori logice si intr-o imagine de sine marcata de neputinta, non sens sau lipsa de semnificatie personala. Totusi, a fi o victima de acest fel, cu destinul asumat, presupune, si faptul ca, eventual, un print pe cal alb isi va face de lucru cu tine. Daca printul nu apare, ei bine, atunci nimic nu mai are rost.

Acest mod de percepere a realitatii este atat de disponibil, atat de accesibil celor care au de-a face cu anxietatea, inferioritatea, suferinta si lipsa controlului incat ajung sa se identifice cu rolul si sa-si traiasca drama pasivitatii absolute, ca si cand ar fi fost scrisa pentru ei insisi. Nu le vine ideea ca ei insisi ar putea sa devina salvatorii mult asteptati. De asemenea, niciodata nu isi imagineaza ca lumea intervine in favoarea ta atunci cand manifesti un minim de initiativa, cu alte cuvinte, cand te ajuti singur. Principiul bulgarelui de zapada actioneaza la fel de bine in partea negativa a vietii ca si in cea pozitiva iar cercul virtuos poate deveni la fel de puternic si suportiv, pe cat de puternic si limitativ este cercul vicios. 

Consider ca cea mai importanta lectie pe care o au de invatat dependentii este aceea a amanarii recompensei, a auto-expunerii si a curajului. Sentimentul controlului dupa care insetam cu totii, nu se obtine prin pasivitate ci prin exercitarea virtutilor. Virtutea... un termen desuet, s-ar spune. Nimeni nu vorbeste azi despre virtute sau daca se intampla asa, schimbam numai-decat canalul, caci e plictisitor. Si totusi, acest termen, despre care au vorbit filosofii antici si toate marile religii ale lumii, este leacul pe care il propune orice psihoterapie a dependentelor in ziua de azi. A inlocui pasivitatea cu virtutea - aceasta este calea evolutiei omenesti. 

Oricand cineva incearca sa hraneasca nevoia sa naturala de securitate, de control si previzibilitate cu minciuni, ei bine, problemele dau buzna in viata sa pentru a-i sugera ca se afla in eroare. Din acest punct de vedere problemele asociate dependentei sunt evenimente didactice  si, ca atare, un adevarat dar divin. Si este intr-adevar de meditat la minciunile care hranesc spiritul copiilor nostri, caci sunt multe si larg raspandite. In momentul cand vom reusi sa facem lumina asupra acestora, cred eu, zilele dependentelor vor fi numarate.

Ce ne face fericiti? Cum putem deveni importanti, puternici, semnificativi? Cum putem ajunge sa contam? Cum ne putem realiza? Ce avem de oferit? Ce avem de invatat? Acestea sunt intrebarile esentiale la care viata cere un raspuns fiecaruia dintre noi, iar societatea de consum ne ofera raspunsul, caci il are pregatit, argumentat si frumos decorat pentru fiecare noua generatie. Totusi, daca am reusi sa raspundem corect la aceste intrebari, nu ar exista nicio dependenta pe aceasta lume. Da, exista un raspuns corect la intrebarile de mai sus, nu este doar o chestiune de subiectivism limitat. Iar acest raspuns este scurt si cuprinzator. VIRTUTEA!

Consider ca principala virtute pe care un dependent ar trebui sa o invete este munca si activitatea constructiva, caci numai prin actiune pozitiva am putea sa atragem atentia cu folos, numai prin asa ceva ne putem dezvolta competentele si abilitatile care ne vor putea sprijini in adevarata afirmare. Cand ai ceva pretios de oferit atunci nu mai este nevoie de nicio dependenta ca mijloc de afirmare si obtinere a atentiei.

Imaginea Sleeping Beauty, imi apartine si se afla sub licenta CC BY-SA 2.0

Lhote, Jaquet, Ionescu, (2007), Mecanisme de aparare. Teorie si aspecte clinice, editura Polirom

Jung, C.,G.; (1994) Puterea Sufletului, Psihologia Analitica, Temeiuri, editura Anima, Bucuresti 

Continue reading

virtute

Copii de bani gata

Oglinda oglinjoara, de ce sunt cea mai frumoasa din tara? Chiar asa, care ar putea fi originea narcisismului? Cum ajunge o persoana perfect normala din punct de vedere anatomic si din punctul de vedere al inzestrarilor naturale sa devina un narcisist respingator?

A fi un narcisist nu este o mare fericire si nici o mare realizare, dimpotriva. Ca si in cazul altor tulburari de personalitate, narcisistii se gasesc adesea singuri in fata vietii si a provocarilor majore ale acesteia - doar ei si oglinda lor -, ca urmare a numeroaselor esecuri interpersonale pe care le determina prin modul lor de a ocupa un loc intre cei din jur. 

Idealul narcisist pentru stralucire, recunoastere, privilegii si "predestinarea" lor pentru centrul atentiei are si o fata intunecata - dificultatea de a suporta situatiile in care li se cer sacrificii si eforturi de crestere personala. De asemenea, statisticile arata ca narcisismul predispune la depresie, in ceea ce se numeste criza de la mijlocul vietii, cand narcisistul realizeaza ca nu a reusit sa isi implineasca marile sale ambitii din tinerete sau ca nu are cu ce sa mai atraga atentia.

Dar care este sursa narcisismului? Un astrolog ar sustine ca anumite zodii sau configuratii care apar pe harta cerului in momentul nasterii, predispun la narcisism - soarele in casa personalitatii sau in zodia leului sunt probabil astfel de elemente cu greutate in viziunea astrologilor. Fara a dori sa contrazic acest punct de vedere pseudo-stiintific,  voi incerca sa explic narcisismul prin intermediul unei abordari psiho-sociale.

In acest sens, voi afirma ca pentru a deveni un narcisist este nevoie sa prinzi gustul acestui adevarat mod de viata ahtiat dupa privilegii si atentie, dar complet refractar la ideea de datorie morala, responsabilitate sau obligatie, precum si la ideile de efort onest pentru auto-realizare ori cooperare de la egal la egal cu cei din jur. Cum se formeaza acest gust?

Este unanim acceptat in psihologia personalitatii faptul ca structurile personalitatii si ale Eului se formeaza prin introiectarea unor atitudini pe care cei din jur le manifesta fata de copil. Vocea mamei si a tatalui devin la un moment dat vocea constiintei morale a individului si probabil ne-am surprins fiecare dintre noi in postura de a reflecta cu privire la propria valoare sau la valoarea celor din jur in aceiasi termeni in care ne vorbeau parintii nostri.

Acest lucru se petrece tocmai datorita asimilarii acestor atitudini parentale ce se cladesc in timp in noi insine sub forma de structura a Eului. In acelasi timp, un parinte narcisist, poate deveni o sursa de inspiratie pentru odrasla sa, gratie mecanismelor invatarii sociale - vezi invatarea vicarianta sau observationala, prin intermediul careia ne insusim comportamentele unor modele atunci cand acestea sunt recompensate.

Nu este intamplator faptul ca un narcisist evoca adesea situatii din copilarie in care se afla in centrul atentiei si se bucura de un tratament preferential ca si cand toata copilaria ar fi fost o sarbatoare tinuta in cinstea sa - este necesar, nu-i asa, ca in primul rand, astfel de situatii sa fi existat. Dar cu toate ca narcisismul este atribuit acestor experiente timpurii si atitudinii parentale, un studiu recent aduce un argument solid in favoarea ideii ca narcisimul este legat de nivelul socio-economic si de statut.

Cu alte cuvinte, sunt inclinati catre narcisism copiii de bani gata. In studiul condus de catre Emily Bianchi si publicat in Journal of Psychological Science, cercetatorii evalueaza asocierea intre conditiile economice dificile in momentul patrunderii in viata adulta si scorurile obtinute la narcisism mai tarziu in viata. Somajul in perioada tineretii (18-25 ani) reprezenta din punctul de vedere al cercetatorilor un argument puternic in slujba ideii ca mediul si statutul socio-economic al subiectilor era unul defavorizat. Ei bine astfel de conditii, s-ar parea ca inhiba dezvoltarea narcisismului.

Pare sa existe o preocupare larg raspandita legata de faptul ca tinerii adulti au devenit mai egocentrici si mai egoisti in ultimile decade. Aceste noi descoperiri sugereaza faptul acest fenomen s-ar putea datora in parte prosperitatii coplesitoare de care s-a bucurat aceasta tara incepand de la mijlocul anilor 1980. Daca este cazul de asa ceva, atunci Marea Recesiune va produce un val de tineri adulti mult mai putin egocentrici. Emily Bianchi, Ph.D.

Iata o sursa a narcisismului ce merita luata in calcul si, consider eu, parintii care dispun de resurse materiale peste medie, ar trebui sa faca eforturi destul de mari pentru a induce odraslelor principiile bunului simt comun - cooperarea, respectul pentru cei din jur, dedicarea pentru binele comunitatii si cauzele asociate acestuia. Exista de altfel in randul acestor parinti obisnuinta de a-si trimite copiii la munca, in cele mai rau platite joburi pentru a face rost de bani de buzunar.

Probabil ca acest mod de abordare a sarcinilor educative demonstreaza mai multa iubire decat, sa spunem, o masina de fite, oferita cadou la majorat. Si pe buna dreptate, caci un Eu atat de infatuat nu te ajuta cu nimic in momentul cand trebuie sa dai socoteala in justitie pentru inselaciuni si coruptie comise in ideea ca ai mai multe drepturi decat "prostimea".

Dar consider ca exista si forme mai subtile de narcisism. Poate oare narcisismul sa se manifeste si sa se afirme tocmai prin gesturi cu tenta prosociala? Probabil ca asta tine de sanatatea unui mediu social in care a existat un cult pentru ideea de comunitate si comuniune si nu ma indoiesc ca un astfel de narcisist nu ar ajunge sa dezguste pe toata lumea, asa cum se intampla cu narcisismul grobian. Sau ar putea un copil provenit dintr-o familie cu un statut socio-economic defavorizat sa devina si el narcisist?

Personal cred, si experienta de viata mi-a confirmat acest lucru, ca narcisismul apare oriunde exista calitati care ne predispun la ocuparea centrului atentiei. Spre exemplu, un copil foarte atragator din punct de vedere fizic, precum si un copil premiant, care s-a bucurat mereu de laude si sustinerea celor din jur, pot sa dezvolte trasaturi narcisice in timp, cu riscurile bine-cunoscute. 

Imaginea Attitude, imi apartine si se afla sub licenta CC BY-SA 2.0

Bianchi, E., (2014), Entering Adulthood in a Recession Tempers Later Narcissism, Psychological Science, website: Psychological Science

Shapiro, D., (2009), Stiluri nevrotice, editura Trei, Bucuresti

Ionescu, S; Jaquet, M; Lhote, C.; (2007) Mecanisme de Aparare, editura Polirom, Iasi

Lelord, F., Andre, C., (2003), Cum sa ne purtam cu personalitatile dificile, editura Trei, Bucuresti

Continue reading

narcisism

Stimularea Episodica

Ce faci pentru a determina pe cineva sa accepte ceea ce ii propui? Ai o metoda anume sau ii ceri pur si simplu? Cercetatorii de la Harvard par sa fi gasit o metoda de a determina comportamentele dorite la ceilalti.

Daca comportamentul uman este influentat de personalitate intr-o mare proportie, totusi, in anumite situatii, oamenii se comporta contrar propriei personalitati si contrar propriilor principii. Este asadar nevoie de  dovezi multiple pentru a cunoaste cu adevarat personalitatea cuiva, si este utila intelegerea contextului in care se petrece un anumit comportament, pentru a nu se ajunge la concluzii pripite. 

Psihologia sociala a investigat indeaproape aceste situatii in scopul de a face lumina asupra mijloacelor de manipulare si influenta ce induc comportamentele dorite de manipulator. Astfel au fost descoperite principiile manipularii: reciprocitatea, autoritatea, simpatia, raritatea, dovada sociala, etc. 

In celebrul experiment privind obedienta in fata autoritatii, al lui John Milgram, anumiti subiecti erau constransi de conditiile unui experiment sa aplice socuri electrice unor complici, fiind influentati de prezenta cercetatorului in halat alb, ca reprezentant al autoritatii. Era nevoie nu doar de principii puternice pentru a refuza sa te supui acestor conditii ci si de un puternic spirit non-conformist, revolutionar.

Un alt experiment interesant, care investiga presiunea grupului, arata ca oamenii sunt dispusi sa renunte la propriile principii sau perceptii, doar pentru a nu se opune unei majoritati, chiar si in conditiile in care respectiva majoritate a fost instruita sa dea raspunsuri comportamentale false. Spre exemplu, daca intr-un lift, fiecare cetatean – complice sta cu spatele la usa, lucru care nu se practica nicaieri in lume, subiectii experimentului vor fi si ei tentati sa preia acest comportament, cel putin pana la iesirea din lift si separarea de toti acesti ciudati.

Dar daca factorii situationali sunt legati de stimularea episodica? Altfel spus, este posibil ca stimularea episodica sa creeze tendinte comportamentale distincte la care nu am recurge niciodata, in mod normal si in absenta respectivelor stimulari? Daca este adevarat, atunci inseamna ca am putea oricand sa generam conditii pentru ca o anumita persoana sa actioneze in modul dorit de noi, sau cel putin sa marim sansele ca acest lucru sa se petreaca.

Intr-un experiment realizat de catre Brendan Gaesser si Daniel Schacter de la Universitatea Harvard, se dovedeste faptul ca daca anterior unei situatii in care iti este solicitat suportul, ai fost implicat intr-un exercitiu de vizualizare a unui scenariu in care oferi ajutorul, atunci exista sanse mai multe sa fii dispus sa oferi suport. De asemenea, daca in loc sa iti imaginezi acel scenariu de ajutorare, nu faci decat sa iti amintesti o situatie in care ai oferit suport, vor exista mai multe sanse sa oferi suportul.

Imi amintesc, de altfel, faptul ca stimularea episodica si-a dovedit eficienta in cazul serialului Lassie, in care, in urma expunerii la scene de manifestare a intentiilor prosociale, o generatie intreaga de tineri au devenit mai interesati de binele aproapelui - lucru dovedit de experimentele cu scolari care au privit serialul iar apoi au imitat comportamentul. Dar oare ce se intampla cu toti copiii care se dau in vant dupa jocuri de calcutator pline de violenta?

Ce putem invata de aici este faptul ca putem face anumite alegeri si putem sa generam anumite conditii in momentul in care ne gandim sa cerem ajutorul cuiva. Cerandu-i acelei persoane sa isi aminteasca un moment in care a fost de ajutor, sau sa vizualizeze un astfel de moment imaginar, putem sa determinam respectiva persoana sa ofere ajutorul pe care i-l cerem.

Probabil ca acest gen de stimulare are puterea "magica" de a aduce o persoana in starea potrivita... Iar daca reusim sa determinam pe cineva sa isi aminteasca orice din experienta sa de viata, reusim sa il impingem catre oricare dintre gesturile pe care le-a mai facut... Iata cat de usor poate fi sa construiesti identitatea (iar de aici comportamentul) unei persoane, sugerandu-i anumite lucruri! 

Imaginea Cultiva Relatia, imi apartine si se afla sub licenta CC BY-SA 2.0

Gaesser, B., Schacterb, D., (2013), Episodic simulation and episodic memory can increase intentions to help others

Cialdini, R., (2008), Psihologia Persuasiunii, editura Business Tech International, Bucuresti

Joule, R.V., Beauvois, J.L., (2009) Tratat de Manipulare, editura Antet, Bucuresti

Mucchielli, A., (2002), Arta de a Influenta, editura Polirom, Iasi

Continue reading

succes

Principiile Manipularii

Manipularea, ca instrument de a determina pe altii sa iti faca pe plac, este o arta. Subtilitatea la care ajunge manipulatorul este vrednica de toata atentia, mai ales ca societatea actuala incearca sa restranga relele obiceiuri din trecut, cand iti impuneai punctul de vedere prin forta, iar totul era o problema de "asa vrea muschii mei".

Au existat mereu manipulatori, iar in special femeile, neavand forta fizica de partea lor, au fost nevoite sa descopere cai de a determina pe altii sa le indeplineasca dorintele. Manipularea chiar este unul dintre instrumentele care promite destul de multe celor ce doresc sa domine, oferind avantajul unei cai elegante de a-ti atinge scopurile.

Cum o sa vedem, manipularea si influenta sociala, ca stiinta teoretizata si temeinic analizata de psihologii sociali si sociologi, pune in evidenta trasaturile speciei omenesti, pe care le exploateaza in beneficiul manipulatorului, si chiar a manipulatului, in cazurile cele mai fericite. De altfel, psihologii sociali, nu in putine randuri, fac referire la utilitatea deosebita a manipularii in educatie.

Asadar, specia noastra este constituita, din cele mai vechi timpuri, ca un sistem de indatorare, bazat pe reciprocitate. De aceea, are sens sa ajuti pe acela care te-a ajutat, are sens sa nu te opui majoritatii, are sens sa nu te opui autoritatii, fiindca am crescut cu un respect profund fata de aceste principii si este absurd sa le ignoram.

Iata, foarte pe scurt, cateva din principiile manipularii:

1. Principiul Reciprocitatii.

R. W. Emerson: "Plateste-ti fiecare datorie ca si cand Dumnezeu insusi ti-ar fi scris nota de plata."

Pentru ca manipulatorul exploateaza tot ceea ce se afla la nivelul simtului comun, ei bine, este de bun simt faptul de a te simti obligat sa rasplatesti pe acela care ti-a facut o favoare. Daca ai primit ceva, trebuie sa oferi ceva in schimb! Daca ai fost salutat, atunci saluta si tu! Daca cineva ti-a spus un secret despre sine, atunci spune si tu un secret de-al tau!

Sensul reciprocitatii este sa ajuti pe acela care te-a ajutat si sa ignori pe acela care te-a ignorat. In acest fel, balanta interactiunilor umane este mentinuta in echilibru, iar lucrurile au o logica: cel generos merita sa traiasca impreuna cu tine, fiindca a dovedit spirit comunitar si poate oricand contribui la binele tau, la supravietuirea ta. Este uimitor insa cate pot unii sa obtina in schimbul unei simple cafele, pe care nu le-ai cerut-o niciodata...

2. Principiul Angajamentului / Consecventei.

Leonardo da Vinci: "Este mai usor sa rezisti la inceput decat sa te impotrivesti la sfarsit"

Tot datorita unui instinct, bine inradacinat in psihicul omenesc, se pare ca putem ajunge sa facem lucruri pe care in mod normal nu am dori sa le facem, daca in prealabil ne-am declarat public o anumita pozitie. De ex: Lasa-ma sa ghicesc: in acest moment nu esti dispus sa donezi sange, nu-i asa? (De parca am fi vreodata.)

Cu toate astea, daca in prealabil ti-a fost ceruta o parere despre cei care doneaza sange, s-ar putea sa te surprinzi singur! A refuza sa faci un anumit lucru, dupa ce te-ai declarat in favoarea lui, ar insemna sa te contrazici singur si ar insemna sa nu mai regasesti sensul afirmat anterior. Iata cat de multa nevoie de sens avem...

3. Principiul Dovezii Sociale.

Walter Lippmann: "Acolo unde toti gandesc la fel, nimeni nu gandeste prea mult."

"Maladia" spiritului de turma, sau a instinctului gregar, cum se mai numeste acesta este ceea ce putem denumi prin cuvantul moda, cu toate ca acesta este un termen care cuprinde foarte multe lucruri, foarte multe standarde si orientari, incepand de la cele legate de imbracaminte si terminand cu obisnuinta noua de a-i lua meditatii la engleza copilului tau de 5 ani.

Asta se intampla fiindca, a fi impreuna cu ceilalti, este de regula mai bine decat de unul singur, izolat de comunitate. Una dintre marile pedepse pe care le poate primi cineva este sa devina un marginal, adica sa fie lipsit de aprecierea, stima, simpatia si chiar compania semenilor sai. Ei bine, manipulatorii stiu sa speculeze aceasta trasatura profund umana.

4. Principiul Simpatiei.

Clarence Darrow: "Principala sarcina a unui avocat este sa determine juriul sa-l placa pe clientul sau."

Tot din patrimoniul instinctual al speciei face parte instinctul erotic. Imbinat cu nevoia de afiliere si apartenenta, este inspirat un alt principiu utilizat in manipulare: Principiul Simpatiei. De regula, vom spune "da" oricarei persoane pe care o cunoastem sau ne place. Este greu de imaginat cate putem face doar pentru ca ne place cineva. Ganditi-va numai la distribuitorii Avon!

De altfel, in psihologie este bine-cunoscut Efectul de Halo, care ne predispune la un raspuns pozitiv reflex, automat, atunci cand ne place cineva, si atribuiri de calitati cum ar fi talentul, inteligenta, bunatatea, cinstea, doar pentru ca acea persoana se prezinta intr-un anumit fel: bine imbracata, ingrijita, cu un anumit nivel de sex appeal.

5. Principiul Autoritatii.

Virgil: "Urmeaza cunoscatorul!"

Din categoria sentimentelor si instinctelor adanc inradacinate in psihicul omenesc, se afla si acela al respectului autoritatii. In general, oamenii se vor supune fara reticente oricarei persoane care face dovada detinerii unei autoritati, a unui titlu oficial. Macar si prin lucruri superficiale, de aparenta, cum ar fi hainele, accesoriile, automobilele, manipulatorul poate castiga teren.

Experienta milenara a speciei a dovedit ca de regula este mai bine "Sa dai Cezarului ceea ce este al Cezarului", ca este mai bine sa te supui autoritatii decat sa o sfidezi. "Capul plecat, sabia nu-l taie", nu-i asa? De exemplu, s-a dovedit intr-un experiment facut in America ca detinatorul unei masini luxoase nu va fi claxonat niciodata daca ramane ceva mai mult timp la semafor, blocand traficul. 

6. Principiul Raritatii.

G. K. Chesterton: "Calea de a iubi ceva sau pe cineva este sa intelegi ca il poti pierde."

Oamenii pasteza in sinea lor aceasta convingere profunda ca nimic bun nu se gaseste in cantitati mari, ce este bun nu e la discretie, si in general, pentru lucrurile bune, trebuie sa faci unele eforturi, care se merita din plin. Are sens sa lupti pentru tot ceea ce este rar intalnit, raritatea fiind o garantie a calitatii. Oare asa sa fie?

Dintr-o teorie a lui Jack Brehm reiese ca sentimentul de a nu avea acces la ceva este echivalent cu pierderea libertatii, a puterii sau a controlului. Acest sentiment ne motiveaza sa facem eforturi, sa actionam pentru redobandirea pozitiei de superioritate. Orice lucru care nu mai este disponibil isi sporeste brusc forta de atractie. Iar pe asta mizeaza si promotiile limitate ori termenele limita des intalnite in comert.

Imaginea Dresaj imi apartine si se afla sub licenta CC BY-SA 2.0

Cialdini, R., (2008), Psihologia Persuasiunii, editura Business Tech Internationa, Bucuresti

Joule, R.V., Beauvois, J.L., (2009) Tratat de Manipulare, editura Antet, Bucuresti

Mucchielli, A., (2002), Arta de a Influenta, editura Polirom, Iasi

Borg, J., (2011), Persuasiunea. Arta de a-i influenta pe ceilalti, editura All, Bucuresti

Continue reading

psihologie sociala

Scuzele Adolescentior

Ce este o scuza? Cum actioneaza aceasta si ce influenta are asupra destinului tau? Maestri ai scuzelor sunt adolescentii dar oare care sunt scuzele tale?

O scuza nu este ceva obiectiv. Daca ar fi sa o apreciem obiectiv, mai nicio scuza nu ar sta in picioare. Nu poti spune ca te porti urat pentru ca si altii s-au purtat urat cu tine - purtarea ta nu te duce nicaieri, cu toate ca altii te-au umilit sau poate te-au abuzat.

Nu poti spune nici ca te-ai apucat de fumat iarba pentru ca te plictiseai - prin efectele sale si riscuri, e cel mai putin fericit dintre leacurile pentru plictiseala. Dar scuzele stau in picioare pentru cei care le inventeaza si le folosesc. Si nu doar ca par perfect logice, dar ele devin motivatii ale comportamentului. 

Poti avea scuze lamentabile cum ar fi aceea ca parintii nu ti-au luat tricoul de firma cutare ori smart-phone-ul cutare... De aici si pana la a face 100 de absente nu este decat un pas. Unii au scuze mult mai bune, in sensul ca par mai demne de luat in consideratie... Ce spuneti de faptul ca cineva nu si-a vazut tatal de la varsta de 7 ani? Este aceasta o scuza destul de serioasa pentru a deveni o femeie usoara sau pentru a te apuca de baut?

Sau poate ca ai fost muscat de un caine cand aveai 3 ani... Este aceasta o scuza destul de buna pentru a nu mai iesi din casa niciodata? Totusi, adevarul este ca nu conteaza cat de buna este scuza ta, daca este una ridicola sau daca este una care le umple ochii de lacrimi celor din jur. Chiar asa! Nicio scuza nu este destul de buna pentru ca, pornind de la ea, sa pui in pericol bunastarea si integritatea proprie, ori a celor din jur.

Cel care este bun la confectionat scuze, rareori este bun la altceva. 

Benjamin Franklin

Auto-victimizarea este o serioasa sursa de acte deviante, in special la adolescenti. Milioane de familii au probleme grave legate de tulburarile de comportament ale adolescentilor. De la chiul si de la actele de sfidare a autoritatii parentale si pana la graviditatea prematura, delictele sexuale (viol), consumul de droguri sau actele de distrugere, toate aceste fapte au drept motivatie... o scuza. Indiferent cat de buna este scuza, nimeni nu va prelua responsabilitatea gesturilor tale si nimeni nu iti va da inapoi anii pierduti.

Rationalizarea, sau confectionarea sistematizata de scuze, este un mecanism de aparare prin care un delincvent se apara de sentimentele de vinovatie, fiind in acelasi timp un instrument psihologic de amortire a constiintei morale. Ne scapa insa din vedere faptul ca rationalizarea este si un factor motivational ce are puterea de a ne schimba destinul - si nu in bine.

Am vorbit aici despre scuzele adolescentilor, poate pentru ca ei sunt niste mici experti in materie de scuze, dar nu ar trebui sa neglijam faptul ca noi insine avem cateva scuze, mai mult sau mai putin bune, pentru a ne face rau singuri sau celor din jur. Care sunt acestea? Iti doresc o meditatie cu folos!

*** Le multumesc si pe aceasta cale adolescentilor din imagine pentru ca au acceptat sa fie modelele mele. Contributia lor este profund apreciata si imi voi aminti cu placere ziua in care i-am intalnit.

Turliuc, M. (2007), Psihosociologia Comportamentului Deviant, editura Institutul European, Iasi

Rascanu, R., (1994), Psihologia comportamentului deviant, editura Universitatii din Bucuresti

Adler, A., (2010), Psihologia scolarului greu educabil, editura Univers Enciclopedic, Bucuresti

Jung, C. (2006), Dezvoltarea personalitatii, editura Trei, Bucuresti

Campbell, R., (2001), Copiii nostri si drogurile, editura Trei, Bucuresti

Continue reading

scuze

Psihologia Minciunii

Minciuna pare sa faca parte din viata noastra cotidiana. Conform studiilor, parintii nu considera ca minciunile pe care ei le spun i-ar influenta in vreun fel pe copii. Oare asa sa fie?

Nu mintim intotdeauna din ratiuni malefice - pentru a face rau sau pentru ca suntem niste oameni rai. Exista si minciuni izvorate din dorinta de a face o impresie mai buna sau minciuni care cauta sa protejeze sanatatea unor cardiaci. Cand facem gafe, inventam ceva "pentru a o drege". Unii mint ca sa se distreze, pentru animarea atmosferei unui grup sau pentru a descreti fruntile. 

Copiii inventeaza uneori lucruri pentru a acapara atentia tuturor - dupa ce ai luptat cu un dragon, impreuna cu Zana Maseluta, nu vei mai fi niciodata acelasi... sau cel putin asa ti se pare. La limita minciunii apare minciuna prin omisiune - nu este intentia ta sa minti dar faptul ca ai pastrat pentru tine anumite informatii, schimba realitatea relatiilor tale cu cei din jur.

Mintim si pentru a arunca vina pe ceva sau pe cineva ori pentru a ne regla imaginea publica. Dar ce spuneti despre o minciuna spusa pe timp de razboi, cand mintim pentru a ne salva compatriotii sau pentru a deturna o actiune vrajmasa? Hei, in fond, chiar si Mos Craciun este o minciuna! Efectul placebo este o minciuna utila - atata vreme cat nu devine nocebo. Adesea ne mintim singuri si asta ne intareste, ne face mai rezistenti si mai entuziasti. 

Doi nebuni discuta la ospiciu: "Ti-a placut ultimul meu roman?";"Da, dar actiunea nu era bine structurata si avea prea multe personaje." Intra doctorul: "Hei nebunilor, cine mi-a luat iar cartea de telefon?"

Intr-adevar, exista si minciunile care au la baza un interes egoist sau dorinta de a insela. Conform unui studiu realizat de catre Gerard Jillison de la Universitatea California de Sud, "americanii mint in medie de 200 de ori pe zi iar in absenta acestor minciuni viata lor ar fi un adevarat cosmar". Studiul a fost realizat cu ajutorul unor subiecti care purtau microfoane si le era monitorizata intreaga activitate. Cel mai mult s-ar parea ca mint cei care activeaza in domenii in care contactul cu publicul este primordial: comerciantii, avocatii, jurnalistii, medicii si, desigur, oamenii politici. 

Din punct de vedere moral minciuna este profund respinsa, si privita ca si cand ar afecta drepturile altuia, chiar daca exista si minciuni pe care le spunem in beneficiul altor persoane, in beneficiul relatiilor si pentru scopuri mai curand nobile. Se minte si prin intermediul concernelor mass-media sau se practica dezinformarea, scopul fiind acapararea puterii politice sau economice, protejarea intereselor materiale si chiar razbunarea (functia agresiva a minciunii). Adesea reclamele exagereaza calitatie unor produse in scopuri comerciale si de marketing.

In aceasta lume in care convietuim practic cu minciuna s-a facut un studiu legat de influenta minciunii in evolutia copilului. Intrebarea pe care si-au pus-o cercetatorii Chelsea Hays si Leslie Carver, de la Universitatea din California, a fost urmatoarea: in ce fel il influenteaza minciunile adultilor pe copil. Pentru a afla, experimentul, realizat pe 186 subiecti cu varste cuprinse intre 3 si 7 ani, prevedea ca un adult sa ii ademeneasca la joaca pe copii intr-o incapere, spunandu-le ca exista acolo un bol plin cu dulciuri - ceea ce nu era adevarat. 

Copiii din grupul de control erau condusi in incapere fara a fi mintiti. In camera se vor afla ascunse intr-o cutie, jucarii muzicale dar copilului i se interzice accesul la acestea desi le poate auzi. Intr-o a 2-a faza a experimentului, cercetatorul iese din camera timp de 90 de secunde, pentru un presupus apel telefonic, si ii spune copilului ca nu are voie sa priveasca in cutia care contine jucarii muzicale. 

Rezultatele au fost impartite in doua categorii - scolari si prescolari. La categoria scolarilor, 60% dintre copiii din grupul de control, care nu au fost mintiti, au fost totusi tentati sa priveasca in cutia cu jucarii muzicale. Dintre acestia, tot 60% au mintit in legatura cu asta. In schimb, in grupul scolarilor mintiti, procentul celor care au fost tentati sa priveasca s-a ridicat la 80%, iar din acestia 90% au mintit ca nu au privit in cutia cu jucarii muzicale.

La prescolari situatia a fost cu totul alta. Acestia s-au uitat in cutia cu jucarii si au mintit apoi ca nu au facut-o, indiferent daca fusesera sau nu mintiti, neexistand diferente intre subiecti si grupul de control. Explicatia cercetatorilor a fost ca prescolarii nu dezvoltasera inca abilitati si concepte complexe asociate principiilor si valorilor. 

Experimentul indica faptul ca un copil scolar este influentat de comportamentul mincinos al adultului si tinde sa reproduca modul cum a fost tratat. Motivul poate fi acela ca adultul, odata cu minciuna spusa, si-a pierdut credibilitatea si autoritatea morala in fata copilului, iar copilul a simtit nevoia sa raspunda in acelasi mod sau -  un alt motiv posibil - copilul nu a considerat ca este importanta onestitatea pentru adultul respectiv.

Indiferent care ar fi motivul - si ambele pot fi valabile pentru copii diferiti, experimentul vine sa contrazica credinta parintilor ca minciunile lor nu afecteaza in vreun fel comportamentul copiilor. Intr-un studiu anterior, aceiasi cercetatori au descoperit ca parintii desi admit ca isi mint copii si considera ca onestitatea este o valoare importanta pentru ei, nu considerau in schimb ca acest comportament i-ar influenta pe copii.

Imaginea Family Portray imi apartine si se afla sub licenta CC BY-SA 2.0

Ognev, I., Russev, V., (2005), Securitatea Psihologica, editura Fundatiei Culturale Ideea Europeana, Bucuresti

Van Pelt, N., (2009), Secretele Parintelui Deplin, editura Viata si Sanatate, Bucuresti

Sion, G. (2009), Psihologia Varstelor, editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti

Mucchielli, A., (2002), Arta de a Influenta, editura Polirom, Iasi

Continue reading

parenting