Principiul Non-Atasamentului

Detasarea nu presupune renuntarea la posesiuni. Ea este doar acceptarea si constiinta faptului ca nimic nu este permanent. Si niciun om nu calca in acelasi rau de doua ori. Pentru ca nu este acelasi rau si nu este acelasi om. Un articol dedicat principiului non-atasamentului. 

☆ ☆ ☆

Se spune ca un imparat si-a dorit sa faca o inscriptie pe un inel si i-a cerut bijutierului sa descopere un mesaj care sa-l faca sa fie senin atunci cand este demoralizat si sa-l tempereze cand este prea fericit. Un intelept a gasit exact mesajul potrivit pentru acel inel. Acel mesaj este urmatorul: "Si asta va trece!". Aceasta este esenta ideii de non-atasament si fabula respectiva prezinta beneficiile emotionale ale non-atasamentului: faptul ca acesta ne va ajuta intotdeauna sa ramanem intr-o stare de echilibru, ridicandu-ne moralul atunci cand este cazut si ajutandu-ne sa ramanem lucizi atunci cand suntem in culmea fericirii.

Simbolul non-atasamentului in intelepciunea orientala este floarea de nufar. Este o planta a carei radacini se pierd in apa, in noroiul impur, floarea plutind deasupra acestora, libera si frumoasa ca un diamant. Exista o varsta la care atasamentele sunt extrem de puternice, urmand ca prin maturizare si crestere spirituala, acestea sa devina mai subtile. La adolescenti de exemplu, atasamentul devine patologic, generand emotii aflate intr-un accentuat dezechilibru. Cu cat intelegem mai putin ideea de impermanenta, cu atat varsta noastra emotionala este mai mica. Ganditi-va la modul in care "gestioneaza" refuzul un copil de 5 ani: printr-o scena de isterie care tulbura pe toata lumea.

Problema atasamentului nu este doar o idee imprumutata din orientul indepartat, de la budisti, ci si un aspect important al maturizarii noastre emotionale. Iata doar cateva simptome ale faptului ca am devenit constienti de impermanenta lucrurilor:

• Gestionarea Pierderii - Fiindca ai fost constient mereu ca lucrurile pot fi pierdute, fiind impermanente.

• Gestionarea Refuzului - Deoarece ai stiut mereu ca nimic nu iti apartine cu adevarat iar Universul uneori ne spune NU.

• Sintetizarea Sperantei - Impermanenta inseamna ca raul si nenorocirea sunt si acestea impermanente.

• Gestionarea Invidiei - Suntem constienti de faptul ca intr-o zi putem aveam lucrurile pe care le admiram la altii sau putem pierde lucrurile pe care nu le-am apreciat suficient.

• Gestionarea Geloziei - Fiintele dragi nu ne apartin.

• Gestionarea Anxietatii - Pentru ca abandonam controlul a ceea ce nu poate fi controlat, intelegem faptul ca nimic nu ne este garantat si stim sa traim cu incertitudinea

• Gestionarea Fericirii - Caci uneori fericirea ne orbeste (vezi "Blestemul Castigatorului la Loto") iar intelegerea impermanentei ne aduce cu picioarele pe pamant ca nimic altceva. 

Unii au pornit un adevarat razboi cu dorintele umane, fiindca erau de parere ca acestea aduc nefericirea, frustrarea si boala. Cu toate acestea, este greu sa ne imaginam progresul umanitatii in absenta dorintelor, iar atasamentul, atunci cand nu este de tip patologic, adica excesiv, ne poate duce inainte. Daca tot ce ne dorim este sa scapam de suferinta, evitand dorintele si dezvoltandu-ne capacitatea de a fi fericiti in cele mai aspre conditii, cu un devotament usor nevrotic, probabil ca ne-ar fi greu sa ne mai gandim si la progres. 

De fapt, intr-o extrema ii avem pe cei care sufera ca urmare a faptului ca urmaresc intr-un mod compulsiv anumite scopuri, asteptari si dorinte, mai ales ca acestea pot fi nerealiste, in timp ce la extrema cealalta se afla cei care, evitand intr-un mod la fel de compulsiv si bolnavicios dorintele, par a fi mai putin preocupati de progres, lipsindu-le motivatia pentru asa ceva. Dar exista oare si o cale de mijloc? Cum ar fi, de exemplu, sa ne dorim anumite lucruri, dar sa nu ne lasam definiti de acestea? Am putea oare sa credem ca viata are sens chiar si daca nu ne-am atins, propriu-zis, scopurile?

Spre exemplu, un activist de mediu, considera ca sensul vietii este acela de a-i convinge pe ceilalti ca trebuie sa protejeze mediul. Cu toate acestea, descopera faptul ca ceilalti sunt tot mai putin interesati de protejarea mediului si arunca gunoaie si peturi de plastic peste tot. Cu alte cuvinte, acest activist se afla in situatia de a nu-si fi atins scopurile. Ar trebui oare atunci sa considere ca viata lui nu are sens? E o intrebare buna nu-i asa? Multi dintre noi ne intalnim cu situatii in care pierderea iubirii, esecul la examen sau pierderea locului de munca ne demoralizeaza si simtim ca viata si-a pierdut sensul.

 

E o dilema care ne aminteste inclusiv de existenta Mantuitorului Isus: oamenii timpului nu dadeau semne de trezire la credinta, in ciuda faptului ca au avut sansa sa il cunoasca pe Fiul lui Dumnezeu. Multimile l-au condamnat la moarte in favoarea unui infractor. Dar asta inseamna oare ca lucrarea lui Isus pe pamant isi pierduse sensul? Nu. Pentru ca mai importanta decat reusita efectiva este ideea pentru care ai trait. Chiar si daca ai trait pentru a face bani, este mult mai bine sa traiesti pentru a face bani (ca idee) decat pentru bani (in sine), care pot fi pierduti oricand. 

Singurul atasament sanatos pare a fi acela fata de virtute, ca bun de natura spirituala in contrast cu atasamentul fata de lucruri, persoane, placeri, adica chestiuni "profund perisabile", pe care riscam sa le pierdem, ca urmare a statutului acestora impermanent, efemer. 

In parenting este cunoscut principiul potrivit caruia ar trebui sa laudam la copii nu doar reusita in sine ci mai curad efortul si atitudinea. De ce am face asta? In fond, copilul poate fi catalogat drept "loser" daca nu reuseste sa castige concursul. Ei bine, facem asta pentru ca atitudinea constructiva, pe termen lung, este mai importanta decat succesul. Succesul te poate invata ca este bine sa castigi, indiferent pe care cale, pentru a primi recunoastere. Atitudinea este in schimb o lectie despre crestere, evolutie, eforturi oneste, manifestarea virtutii. Succesul genereaza atasament. Atitudinea genereaza libertate.

Opusul pacatului nu este virtutea ci libertatea. N. Steinhardt, Jurnalul Fericirii

Non-Atasamentul

Multa vreme s-a considerat ca Stima de Sine este un fel de "panaceu universal", iar fiecare dintre pacientii psihiatrici aflau destul de devreme in terapie faptul ca au nevoie sa isi consolideze stima de sine, daca doresc sa isi amelioreze starea psihica. Probabil ca nu v-ati gandit pana acum la faptul ca un panaceu la fel de valabil si eficient este Non-Atasamentul. Ce ma face sa cred asta?

Non-Atasamentul nu presupune sa fim reci, apatici si indiferenti. El presupune in schimb sa ne urmarim scopurile fara acea fixatie de tip patologic, care, din pacate, si naste atat de multe complicatii de natura patologica. Altfel spus, vom putea trata orice situatie intr-un mod creativ, fiind constienti de resursele de care dispunem pentru a ne adapta la realitate, si fara sa ne prabusim mental, de fiecare data cand dorintele noastre sunt puse sub semnul intrebarii. 

Pentru a folosi o metafora imprumutata din filosofia orientala, Non-Atasamentul presupune sa devenim asemeni apei. Apa manifesta o minima rezistenta in fata obstacolelor, ia forma corpurilor in care patrunde si se lasa modificata de obiectele cu care ia contact. De asemenea, ea poate sa primeasca tot felul de stari de agregare, in functie de mediu si trasaturile acestuia. Indiferent insa in cate moduri se lasa transformata, apa da dovada de o remarcabila rezistenta - ea nu dispare ci urmeaza un circuit in natura. Sa nu uitam insa ca apa poate fi, pe termen lung, extrem de eficienta: o picatura care cade in acelasi loc, poate sfredeli o stanca.  

Cand vorbim despre beneficiile Non-Atasamentului, descoperite inclusiv prin intermediul cercetarii, se mentioneaza:

• Reducerea simptomelor anxietate

• Reducerea simptomelor de stress

• Reducerea simtomelor depresive

• Ameliorari in ce priveste comportamentul prosocial

• Sporirea nivelului de empatie si amabilitate

• Dezvoltarea intelepciunii si comportamentului constient

Cu alte cuvinte, practicand Non-Atasamentul, vom fi mai putin controlati de emotiile noastre si ne vom cunoaste si urmari cu mai multa efcienta interesele. O problema care a ramas inca de clarificat este cum ajungem la Non-Atasament? Iata cateva posibile solutii:

• Renuntand la a ne mai cauta fericirea in exterior. 

• Constientizand faptul ca totul este trecator

• Imprietenindu-ne cu realitatea, in loc sa o negam. 

• Urmarind mai curand atitudini decat rezultate

(1) Imaginea Lotus, de Carmine Shot, via Flikr, sub licenta CC BY 2.0 

6 Ways to Practice Non-Attachment (and Find Inner Peace) ⋆ LonerWolf

Detachment (philosophy) - Wikipedia

What Is Nonattachment? | Psychology Today

Continue reading

libertate

Enciclopedia Hormonilor

Traim cu impresia ca "hormonul bate neuronul". Dar care este in realitate legatura intre hormoni si neuroni, intre sistemul nervos si cel endocrin? Este totul o problema de gene? Ce putem face cu dezechilibrele hormonale?

o o o

Dupa cum probabil ca stiti deja, hormonii joaca un rol important in viata noastra prin faptul ca ei faciliteaza adaptarea noastra la conditiile de mediu. Psihiatrii ar spune ca hormonii joaca un rol important si in dinamica imbolnavirilor noastre, fiindca daca ai mostenit genetic un asa-zis "Dezechilibru Hormonal", atunci ai sanse serioase sa ramai functional din punct de vedere social numai cu ajutorul medicamentelor.

Psihoterapeutilor le place sa complice lucrurile, poate pentru ca au aceasta abordare plina de incredere in umanitate si naivitate onesta, ca nu toti oamenii sunt ignoranti si  crucificati pe altarul minimului efort (cand iti e rau, iei un "hap"). Dar lucrurile nu sunt mult mai complicate si am sa dovedesc asta in doar doua randuri. Sa incepem!

Dezechilibrul hormonal este vazut de psihoterapeut nu obigatoriu ca si cand ar fi, in mod exclusiv, mostenit genetic - caci atunci chiar nu ar mai fi nimic de facut. Noi credem ca intotdeauna mai este ceva de facut pentru a ne imbunatati situatia, in afara de a lua hapuri. Si anume, ceea ce este intotdeauna prioritatea zero a unui psihoterapeut, adica schimbarea atitudinii in raport cu provocarile.

Este bine de stiut ca fiecare dintre noi poate sa ajunga la un "dezchilibru hormonal" daca se afla intr-o situatie in care situatia solicita un aport de hormoni care sa ne faciliteze adaptarea. Spre exemplu, daca acum, in camera unde va aflati, ar intra un urs, va garantez ca veti inregistra un asa-zis "dezchilibru hormonal" - adrenalina si cortizolul, ca si hormoni ai stresului, vor facilita adaptarea voastra la situatie - mai bine spus la nevoia de a sari pe geam si a fugi cat va tin picioarele.

Problemele apar insa atunci cand aveti impresia ca intra un urs in camera de fiecare data cand se intampla o chestie banala, cum ar fi, sa spunem, cand cineva nu va raspunde la salut, sau cand cineva va critica. Daca traiti intr-o lume in care toata lumea trebuie sa va raspunda la salut si, respectiv, toata lumea trebuie sa va laude,  atunci probabil ca reactia voastra hormonala este similara situatiei in care intra ursul peste voi. Problema este ca invatam ca 2+2=5 si cand realitatea infirma asta, avem trairi foarte puternice.

Psihiatrul are o solutie foarte practica la toate astea, si anume rezultatul muncii farmacistilor de cateva sute de ani, care insa vine cu tot felul de efecte secundare penibile, cum ar fi ca luati in greutate, aveti greturi, ameteli, sau ca nu va mai arde de viata intima cu partenerul. Psihoterapeutii in schimb, au naivitatea de a crede ca pot sa determine pe un om sa nu mai creada, spre exemplu, ca lumea ii datoreaza ode neconditionate, non-stop sau ca viata trebuie sa fie un basm cu feti frumosi. 

Aceasta este o misiune imposibila si sinucigasa, dar, ei bine, exista oameni care se lasa convinsi sa-si modifice asteptarile, pentru a le armoniza cu realitatea, si, ghici ce, odata cu asta li se modifica si "dezechilibrele hormonale" - in sensul ca scapa de ele, in buna parte. Cu alte cuvinte, aceste emisii de hormoni care apar aparent haotic si care va dau peste cap, sunt de fapt rodul nu doar al mostenirii genetice, ci mai curand sunt rodul felului cum interpretati stimulii externi, cum ar fi faptul ca lumea va critica ori va ignora.

Cuvantul "hormon" isi are originea in limba greaca si se refera la "a pune in miscare". Hormonii sunt molecule secretate de glandele organismului, fiind transportate de catre sistemul circulator (sange) in scopul de a regla aspectele functionarii fiziologice si comportamentale. In absenta hormonilor adecvati situatiei, nu am avea energia necesara adaptarii la trasaturile acestor situatii diverse, cu care ne confruntam.

Dar, asa cum am incercat sa va demonstrez aici, interpretarea mentala este aceea care ne conduce la o intelegere a situatiilor, iar aceasta interpretare poate fi total eronata, ca urmare a experientelor copilariei. La cei cu "dezechilibre hormonale mostenite genetic" interpretarile mentale se dovedesc a fi, de cele mai multe ori, in total dezacord cu trasaturiel situatiei, lucru care le si submineaza functionarea sociala.

Functiile hormonilor:

• Stimularea sau inhibarea cresterii

• Ritmul circadian: ciclul somn - veghe

• Modularea dispozitiei emotionale

• Activarea sau inhibarea sistemului imunitar

• Regularizeaza metabolismul

• Pregatirea organismului pentru imperechere, lupta, fuga sau alte activitati specific umane

• Pregatirea organismului pentru fiecare etapa a existentei biologice: pubertate, parenting, menopauza

• Controleaza ciclul aparatului reproducator

• Semnaleaza anumite nevoi: foamea sau pofta

Iata insa si cateva tipuri de hormoni si functiile pe care ei le indeplinesc in viata noastra, fara a avea pretentia ca i-am si epuizat sau am spus totul despre acestia:

• OXITOCINA ~ regularizeaza functionarea sistemului nervos, diferite comportamente adaptative cum ar fi comportamentele sociale si functionarea sexuala. De asemenea este implicat in comportamentele asociate atasamentului matern, invatare si memorie si relatii familiale. Glande asociate: Hipotalamus (origine) si Glanda Pituitara (secretie propriu-zisa). Disfunctii specifice: produsa sau regularizata gresit, oxitocina duce la aparitia unor boli cum ar fi depresia, schizofrenia, anxietatea sau autismul (nivel scazut de oxitocina).

• TESTOSTERON ~ este un hormon sexual responsabil cu dezvoltarea caracteristicilor specific masculine (parul, inaltimea, dezvoltarea organelor sexuale, productia de sperma). Si femeile produc testosteron (de dorit) in cantitati mai mici. Regularizeaza dorinta sexuala fiind vital pentru procesul de reproducere. Glande asociate: Glandele adrenale (testicole) / glanda pituitara (pentru regularizare). Disfunctii specifice: deficitul de testosteron este corelat cu obezitatea, diabetul, osteoporoza, depresia si disfunctiile erectile. La femei excesul de testosteron produce trasaturi specific masculine: par excesiv pe corp, agresivitate si pierderea ciclului menstrual.

• ADRENALINA ~ supranumita si "hormonul de activare" are drept functii principale supravietuirea, permitandu-ne sa devenim alerti in fata pericolului si declansand comportamente de tipul luptei sau fugii. Glande asociate: glandele adrenale. Disfunctii specifice: excesul de adrenalina poate duce la stresul cronic, anxietate si atacuri de panica. Se coreleaza si cu boli cardiovasculare, obezitate, insomnie, deficitul sistemului imunitar. 

• ESTROGENUL ~ este de asemenea un hormon sexual, avand functii similare testosternului in cazul barbatilor, dar fiind responsabil pentru  dezvoltarea organelor sexuale feminine si ciclul menstrual. Regularizeaza si dorinta sexuala, producerea de colagen, protectia cardiovasculara si distributia grasimii in corp. Glande asociate: este produs in ovare, plancenta (la femeile gravide) si in glandele adrenale. Disfunctii specifice: iritabilitatea, instabilitatea emotionala, depresia. cancer de san si ovarian, pierderile de memorie, hiperestezie, amenoree sau pierderea ciclului menstrual. 

• HORMONUL DE CRESTERE ~ este vital pentru functionarea adecvata a sistemului endocrin si regularizeaza cresterea musculara si grasimea, imbunatateste circulatia si controleaza colesterolul. Glande asociate: glanda pituitara. Disfunctii specifice: oboseala, slabiciune musculara, poate scapa de sub control colesterolul, perturbari ale dispozitiei emotionale, izolare sociala, anxietate, pierderea auto-controlului.

(1) Imaginea I is for Insomnia, de Elisa Paolini, via Flikr, sub licenta CC BY-NC 2.0

Continue reading

sanatate

Specia Vulnerabila

Lui Ahile i s-a prezis la nastere o moarte tragica si timpurie. Ingrijorata, mama eroului a scaldat pruncul in raul magic Styx, pentru invulnerabilitate absoluta. Dar fiind tinut de un picior, Ahile a ramas vulnerabil in zona calcaiului, lucru care i-a si adus sfarsitul. 

Esti om si esti vulnerabil prin definitie. Esti vulnerabil pentru ca esti muritor iar viata este un lucru fragil, care necesita anumite conditii, necesita protectie si grija permanenta. Esti vulnerabil pentru ca esti copil si pentru ca in lume exista multe pericole. Esti vulnerabila pentru ca esti femeie si ai inca lupte de dus cu mentalitatile primitive, patriarhale ale unora. Esti vulnerabil si pentru ca esti barbat si iti revine responsabilitatea morala sa protejezi pe cei mai slabi ca tine.

Dar dincolo de vulnerabilitatile pe care ni le confera specia careia ii apartinem si conditia umana, fiecare dintre noi isi are vulnerabilitatile sale, de cele mai multe ori, foarte putin constientizate. Personalitatea ne este structurata in functie de 1. lucruri de care ne temem si 2. lucruri pe care ni le dorim, iar asta ne face vulnerabili - oare vei putea trai fara de lucrurile dorite?

Ceea ce ne aduce victoriile ne aduce si multa suferinta. F. Walton

De asemenea, suntem convinsi ca avem cateva competente personale, cum ar fi maturitatea, familismul, iubirea pentru un partener sau iubirea pentru un copil, frumusetea fizica ori o sexualitate infloritoare - nimeni nu ne-ar putea invinge pe acel "teren"! Si totusi, ne invingem singuri caci dulcile victorii prevestesc infrangeri lamentabile. Ti-ai definit oare "domeniul de competenta"?

Am sa va dau cateva exemple desprinse din stirile zilei si nu numai.

• CARNAGIU. Un adolescent de 16 ani se imbata, ia cheile de la camioneta parintilor si pleaca la plimbare, pe un drum national intens circulat. Fireste, nu avea carnet de conducere si fiind aproape in coma alcoolica, loveste tot ce prinde pe sosea, mai ales ca in localitatea bistriteana erau multi tineri pe strada, colindau de Boboteaza. 

• PEDOFILIE. Un barbat in toata firea sechestreaza doi copii intr-un lift si ii molesteaza sexual, ingrozindu-i pe copii, dar si o tara intreaga, cu apucaturile sale de pradator sexual. Pare a nu fi prima sa isprava de acest fel. 

• MAUSOLEUL. O mama isi pierde fiica si din acel moment viata ei se schimba radical - ea traieste pentru a comemora aceasta pierdere si isi transforma viata intr-un mausoleu al nefericirii, inchinat pierderii sale. 

• MONSTRUL. Un tanar din orasul New York afla ca "nu este un copil adevarat", fiind adoptat. Toata copilaria se intreaba cum ar fi fost viata lui alaturi de parintii reali. Ajuns la maturitate o cauta pe mama sa biologica si este usor deziluzionat - nu era o femeie spectaculoasa. Ajunge la concluzia ca femeile sunt sursa nefericirii sale si incepe sa le ucida. I se va spune Fiul lui Sam. 

• VEDETA. Este frumos sa fii considerat o persoana atragatoare, nu-i asa? Iti gasesti relativ usor un partener si acestia au tendinta sa te trateze ca pe un print, sau ca pe o printesa. Mai mult decat atat, oamenii au tendinta sa considere ca ai multe alte calitati, in afara de frumusetea fizica, pentru ca esti o persoana binecuvantata.

Presimt ca o sa ma intrebati ce au in comun toate aceste exemple, in afara de faptul ca sunt legate de cazuri care m-au preocupat in ultima vreme. Si sunt convins ca nu vedeti care ar fi legatura intre, sa spunem, o mama indurerata de pierderea fiicei si pedofilul din lift, ori intre aceasta si criminalul in serie caruia i se spunea Fiul lui Sam. Dar contempland aceste cazuri mi-a venit ideea de a le scoate in evidenta poate singurul lucru pe care il au in comun: faptul ca aceste persoane nu erau pregatite pentru viata lor.

Iar asta s-ar putea sa o avem in comun chiar si noi. A nu fi pregatit pentru realitate nu depinde doar de realitatea care "da peste noi", ca un marfar sau ca un tanc rusesc, scapat de sub control. Mai exista si o componenta care tine de personalitatea noastra, un "calcai al lui Ahile" pe care il ascundem, pe care personalitatea noastra il tine ascuns cat mai bine cu putinta, dar care iese la suprafata cand te astepti mai putin.

Poate ca esti si tu ca adolescentul de 16 ani care isi imagina ca este adult si poate face cel putin la fel de bine tot ceea ce fac adultii. Sau poate ca esti o persoana ce aduna frustrari si nu stie sa le gestioneze, precum Fiul lui Sam. Sau poate ca arati ca o adevarata vedeta, care insa este incapabila sa mentina o relatie si se astepata sa fie intampinata cu un covor rosu oriunde si oricand. Ori poate ca esti o mamica dedicata care traieste pentru fiica ei si care nu concepe viata in absenta acesteia.

Chiar si daca nu semeni cu niciuna dintre aceste persoane, poti fi o bomba cu ceas si poate fi doar o chestiune de timp pana cand vulnerabilitatea ta va fi expusa. Oare vei putea supravietui atunci? Da, este un moment dur - momentul intalnirii cu tine insuti. Este momentul cand ai putea sa iti dai seama ca viata este mai frumoasa fara sa ingrozesti copiii din cartier sau ca meriti sa traiesti chiar si daca ai pierdut tot ce iubeai mai mult. Sau poate ca descoperi faptul ca precocitatea se manifesta in cu totul alte moduri decat a conduce beat.

Este momentul cand ai putea sa descoperi o metoda mai buna de a gestiona frustrarile decat crima sau cand realizezi ca frumusetea fizica nu este totul. Viata are mai mereu darul de a ne pune fata in fata cu limitele noastre. Si ramanem nepregatiti pentru aceasta confruntare atata vreme cat nu ne cunoastem aceste limite si nu intelegem masurile ce trebuie luate in mod necesar, pentru a mentine echilibrul vietii, chiar si in contextul celor mai dure provocari.

(1) Imaginea Vulnerable, de Andi Jetaime, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Adevarul, (acc. 06.01.2018), Un adolescent in coma alcoolica..., website: Adevarul

(3) Realitatea, (acc. 06.01.2018), Noi imagini cu pedofilul din Drumul Taberei, website: Realitatea

(4) Andre, C., (2014), CUm sa-ti construiesti fericirea, editura Trei, Bucuresti

(5) Wikipedia, (acc. 07.01.2017), Achillis' Heel, website: Wikipedia

Continue reading

victime

Starea de Regret

Idealizarea (a ceea ce nu avem) si Discreditarea (a ceea ce avem) sunt doua procese subtile ce au loc la nivelul perceptiei si faciliteaza decizia. Ambele ne conduc la Starea de Regret - o lupta continua a nevroticului cu realitatea. 

Orice optiune implica avantaje si dezavantaje. Unul dintre lucrurile care m-au fascinat in programul de master pe care l-am urmat a fost faptul ca eram incurajati sa privim situatiile ca avand conotatii pozitive si negative, in acelasi timp - avantaje si dezavantaje. Sa luam spre exemplu situatia in care alegi un partener romantic.

A fi impreuna cu acest partener romantic si nu altul implica anumite avantaje, dar si anumite dezavantaje. Oamenii au calitatii si defecte, deopotriva. S-a descoperit ca in cuplurile fericite, partenerii isi vad defectele si in general, trasaturile, prin intermediul unor "ochelari cu lentile roz" - cu alte cuvinte, au tendinta sa infrumuseteze realitatea si sa transforme orice defect in calitate.

Spre exemplu, daca un partener este superficial, putem admira faptul ca se detaseaza usor, si nu este stresat. Iar daca un partener este workahoolic, ne bucuram de faptul ca va castiga mai bine. In mod similar, in cuplurile in care lucrurile nu merg atat de bine, se petrece un proces invers, de transformare a calitatilor in defecte: umorul devine superficialitate iar faptul ca esti ingrijit devine tulburare obsesiv - compulsiva in ochii critici ai celuilalt.

S-ar spune ca nu exista nimic concret care sa conteze atunci cand vorbim despre cat de fericiti suntem cu deciziile noastre - totul pare a evolua la nivelul perceptiei, la nivelul "lentilelor", prin intermediul carora interpretam faptele realitatii. Asa se face ca unele cupluri sunt longevive, in ciuda conditiilor aspre de viata si chiar a abuzurilor coexistente, iar altele pier, cu toate ca dispun de numeroase avantaje.

Iar aceasta stare de fapt se intalneste la nivelul tuturor ariilor vietii sociale (prietenie, profesie, intimitate, etc). Asa descoperim persoane care sunt foarte constante in evolutia lor, in timp ce altele nu fac decat sa isi risipeasca energiile in toate directiile, incapabile fiind sa-si gaseasca drumul in viata. Este un sentiment chinuitor de a te afla in bataia vanturilor, ca o frunza, sau ca o barcuta de hartie, pe ape, in deriva...

De altfel, asa cum s-a descoperit secretul cuplurilor fericite (lentilele roz), tot la fel s-a descoperit si secretul fericirii, in sine. Acesta consta in valorizarea aspectelor pozitive ale realitatii si discreditarea aspectelor negative. Cu alte cuvinte, oamenii fericiti idealizeaza faptul ca au o jumatate plina de pahar si pun la indoiala faptul ca au nevoie cu adevarat sa umple paharul, pentru a fi satisfacuti cu viata lor.

Este interesant insa modul in care oamenii fericiti iau deciziile, influentati fiind de acest pattern de a privi lucrurile - la ei perceptia incurajeaza starea de bine si stabilitatea in timp a deciziilor, pe cand la persoanele nefericite din fire, persistenta senzatiei ca nu au gasit ce cauta si nu se afla unde ar trebui, nu face decat sa accentueze instabilitatea.

Fiindca vorbeam despre avantaje si dezavantaje, a alege presupune doua procese subtile, care, de cele mai multe ori se desfasoara sub nivelul constiintei. Deciziile nu se iau intotdeauna prin analiza alternativelor. Unii nu iau aproape niciodata decizii prin constientizare (facand apel la gandirea logica sau cerand sfatul inteleptilor) ci mai curand bazandu-se pe propriile emotii sau intuitii, care, asa cum spuneam, sunt dependente de "culoarea lentilelor" sau particularitatile perceptiei.

Iata despre ce este vorba:

• IDEALIZAREA ~ a deveni orb la defectele obiectului si a te focaliza pe calitati.


• DISCREDITAREA ~ a te preocupa mai curand defectele obiectului si a deveni orb la calitati

La persoanele "nefericite din fire" (sau predispuse tulburarilor afective, cum ar fi depresia) aceste procese sunt utilizate in asa fel incat sa faciliteze nefericirea lor fundamentala. Este fascinant timingul: ajung usor sa regrete ca au ales un anumit lucru si au mereu sentimentul ca au ajuns "din lac in put",  pierzand o situatie mai buna, pe care au uitat cu desavarsire cum o discreditau cu doar putin timp inainte. Totul pare astfel organizat incat sa inlesneasca aparitia Starii de Regret.

Se observa aceste procese de focalizare / orbire selectiva atunci cand e vorba de aprecierea trasaturilor persoanei iubite inainte de a se afla intr-o relatie propriu-zisa, dupa care, intervine un proces invers, de denigrare a persoanei iubite, ca si cand toate calitatile ar fi disparut, ca prin farmec. Dupa separare, ghiciti ce se intampla - persoana lasata in urma incepe sa... "capete valoare", ca prin magie!

Oamenii rai nu ma deranjeaza asa cum ma deranjeaza oamenii rai care se deghizeaza in oameni de treaba. (Zicere culeasa de pe o retea de socializare)

Fiindca certurile devin o constanta, intervine ruptura, iar dupa separare, s-ar parea ca toate defectele sunt uitate, si ne amintim doar calitatile persoanei pe care am lasat-o in urma, rezultatul fiind o "Stare de Regret", generalizata, permanentizata, a-tot-cuprinzatoare. Va imaginati ca un astfel de mod de a percepe realitatea transforma relatiile intr-un colosal "du-te / vino", ce nu poate decat sa ne zapaceasca si sa ne extenueze, in cele din urma.

Pentru a sintetiza, iata si problemele cu deciziile "gresite", bazate pe o perceptie denaturata, ce determina aparitia unei "Stari de Regret", sau, daca doriti, in termeni adlerieni "o stare de minus perceput":

• Regretul de a nu fi reusit sa incepem un proiect / o relatie relevante pentru noi -- de multe ori, in absenta eforturilor necesare lansarii unor astfel de proiecte, contemplam nereusita noastra 'prematura', pe fondul procesului de idealizare a obiectului dorintelor noastre. Aici este patologica atat pasivitatea cat si auto-descurajarea, sau, daca proiectul nu este realist, blocajul intr-o atitudine de regret si incapăcitatea de a depasi aceasta stare.
• Regretul de a fi decis inceperea / implicarea intr-un anumit proiect / relatie -- cand o persoana ajunge sa regrete o decizie luata, pe fondul insuficientei analize a alternativelor si a ceea ce am numit "idealizare". Revelatiile sunt neplacute iar sentimentul de a fi gresit este persistent. Aceasta nu ar fi o problema - in viata luam decizii care se dovedesc gresite. Adevarata problema este faptul ca ramanem in aceasta "stare de regret" pe o durata de timp extrem de lunga, sperand ca regretele noastre vor determina schimbari in mediu. Este o forma (pasiva) de a ne lupta cu faptele realitatii, caracteristica suferintei psihice.

• Regretul de a fi luat decizia separarii / incheierii unui proiect /  relatii -- cand o persoana ajunge sa regrete faptul ca a decis ruptura, pe fondul procesului de "discreditare" despre care vorbeam mai sus, si a insuficientei analize a alternativelor - idealizarea ia locul discreditarii. Revelatia este neplacuta si persistenta, iar "starea de regret" este intretinuta pe o durata de timp indelungata, tot la fel, in speranta ca regretele noastre vor ajunge sa aiba un impact in exterior. Este, de asemenea o forma (pasiva) de a ne lupta cu faptele realitatii, caracteristica si ea suferintei psihice.

Aici intra in discutie procesul voluntar de reiterare a alegerii, care ar presupune o permanenta rememorare a ceea ce am ales, a motivelor care ne-au condus la alegerea prezenta, in acest mod reusind sa ramanem constanti in ceea ce ne-am propus si evitand efectul de "frunza in bataia vantului" (in bataia emotiilor schimbatoare), intalnit adesea in cazul nevroticilor.

Aceasta este doar una dintre posibilele solutii. De multe ori intalnesc oamenii care par sa fi uitat cu desavarsire de ce au ales sa intre sau sa paraseasca anumite proiecte si cred ca le-ar prinde bine sa isi noteze undeva, pentru a-si aminti. O alta posibila solutie, caracteristica persoanelor sanatoase psihic, este sa-si schimbe deciziile atunci cand au revelatia ca au fost gresite, evitand insa "tanjeala" sau "Starea de Regret", care nu schimba absolut nimic. Desigur, uneori este cazul sa incepem o colaborare cu un psiholog.

Daca cauzele acestui comportament instabil se gasesc la nivel emotional, in instabilitatea emotionala accentuata, efectul este unul de atragere a atentiei generale, lucru care ar putea fi scopul neconstientizat al acestei atitudini, mai ales ca emotiile aflate in dezechilibru, chiar daca nu ne ajuta sa ne mobilizam in sarcina, ne ajuta cel putin sa facem show si ne ofera iluzia ca prin santaj emotional putem schimba realitatea. Eu nu m-as baza pe o asemenea strategie pentru ca ea este des intalnita la nevrotici, caracteristica fiind tulburarilor psihice.

(1) Imaginea Dead Red, de Jon Bunting, via Flikr,  sub licenta CC BY 2.0

Continue reading

victime

Discutia din Lift

Ce este intelepciunea? Ceva de genul: "Ce e val, ca valul trece, de te-ndeamna, de te cheama, tu ramai la toate rece." A fi intelept este atunci cand reactiile tale raman logice si rationale, in ciuda crizelor existentiale pe care le traversezi.

As paria pe faptul ca nu stii cum ai reactiona daca ti s-ar intampla o nenorocire de proportii ceva mai insemnate. Sau poate ca stii, si atunci inteleg despre tine ca te cunosti foarte bine ca si personalitate. Dar sunt foarte multi oameni pe care daca i-as intreba, nu ar prea sti ce sa-mi raspunda.

Intrebarea le induce un soi de teama amestecata cu angoasa si prefera sa schimbe subiectul cat mai repede, ca si cand daca am continua sa vorbim despre asta, am atrage lucrurile despre care discutam. Cu toate acestea, reactia noastra la stres face parte din personalitatea noastra. Ba chiar am putea spune ca reactia la stres reprezinta poate cel mai fidel indiciu cu privire la structura personalitatii.

Nu intamplator cele mai cunoscute experimente psihologice ale tuturor timpurilor implica un factor stresant puternic: lipsirea de libertate (experimentul Stanford), fortarea comportamentelor deviante (experimentul lui Milgram, privind obedienta), sau experimentul lui Muzafer Sherif, (privind presiunea grupului) etc.

• Experimentul Stanford (Phillip Zimbardo) - in acest experiment organizat de prestigioasa universitate americana, subiectii au fost pusi in situatia de a deveni personajele unei "piese de teatru" despre interactiunile specifice mediului privativ de libertate. Astfel, unii dintre subiecti au devenit gardienii iar ceilalti au devenit prizonierii din inchisoare. S-ar parea ca interactiunile au degenerat destul de usor, in sensul ca unii dintre "gardieni" au adoptat comportamente abuzive, iar unii dintre "prizonieri" au inceput sa ii abuzeze la randul lor pe cei mai slabi. 

• Experimentul Milgram (Stanley Milgram) - nici rivalii de la universitatea Yale nu s-au lasat mai prejos si au organizat un experiment cel putin la fel de controversat din punct de vedere etic, in scopul de a observa pana unde poate merge obedienta fata de o autoritate - in acest caz, cercetatorii in halat alb. Ei bine, niste subiecti erau indemnati de catre conducatorii experimentului sa aplice "socuri electrice" (nu erau reale, dar subiectii nu stiau asta) unor complici. S-ar parea ca foarte multi dintre subiecti au "mers pana la capat", doar pentru ca asa le spunea cercetatorul in halat alb. 

• Efectul auto-kinetic (Muzafer Sherif) - o serie de experimente la fel de jenante pentru subiectii inocenti, printre care cel organizat de Muzafer Sherif sau de Solomon Ash, au urmarit sa demonstreze cat de pregatiti suntem sa rezistam presiunii grupului, atunci cand grupul afirma lucruri neadevarate, dar pe care ni le insusim, pentru a nu face nota discordanta. Daca un grup de complici apreciaza ca un fascicul de lumina proiectat pe un perete s-a miscat 20 de inchi, desi nu s-a miscat absolut deloc, 9 din 10 subiecti vor fi de acord cu majoritatea, fara sa-si dea seama de ce.

Numeroase materiale video sau doar in format textual, vorbesc despre aceste experimente clasice ale Psihologiei Sociale si le veti gasi pe internet, daca sunteti interesati de ele. In ziua de azi, se pune ceva mai mult accent pe dimensiunea etica a experimentelor, astfel incat se evita depasirea anumitor limite de suportabilitate. 

Doar tinerii de pe youtube isi mai fac asa zise "experimente sociale", sau"prankuri" rezultatul fiind ca sunt fugariti de oamenii pe care ii supara si care nu doresc sa fie supusi la asa ceva. Stiti replica: "It's a prank! It's a prank! ( ... Don't hit the scientist!)"

De asemenea, fetele care sunt aproape la fel de curioase ca si cercetatorii stiintifici, ii testeaza pe viitorii parteneri ca pe sobolani, punandu-i in tot felul de posturi stresante pentru a se asigura ca au ales bine pe cel ce urmeaza sa devina tatal progeniturilor. Iar aici etica este un termen lipsit de orice relevanta - nu avem timp de etica, cand in joc se afla viitorul copiilor, nu-i asa?

Ideea este ca punerea unei persoane intr-o situatie stresanta, reprezinta un experiment in sine iar rezultatele acestui experiment pot fi luate in calcul atunci cand vorbim despre structura personalitatii sale. De asemenea, se mai spune ca daca vrei sa cunosti pe cineva, trebuie sa ii dai puterea (vezi experimentele lui Zimbardo in care "gardienii" faceau abuzuri, tocmai fiindca detineau aceasta putere.). 

La un congres de psihologie adleriana ma aflam intr-un lift cu unul dintre cei care au sustinut workshopuri acolo - este vorba despre John Newbauer, doctor in stiinte ale educatiei, care venise tocmai din America. Am profitat de ocazie pentru a-i pune o intrebare ce ma preocupa de mult timp. 

Marius: "Oare noi, adlerienii, nu facem cam mult caz de treaba asta cu stilul de viata (personalitatea)? In sensul ca daca iti merge bine, nu ai factori de stres majori, suntem bine, avem un stil de viata de invingatori si nimic nu ne poate sta in cale. Dar daca se acumuleaza tot felul de factori de stres, oare am mai putea sa avem o personalitate atat de puternica?"

John: "Pai stii ce spunea Alfred Adler? Spunea ca stilul de viata (personalitatea) se dovedeste in momente critice." 

Marius: "A-ha."

Cred ca John Newbauer (si Adler) avea dreptate. Nu pun la socoteala faptul ca personalitatea unora este atat de... speciala, incat chiar si in momente de relativa liniste, chiar si in detaliile neutre ale unei situatii descopera tot felul de drame care le fac viata grea. Cred ca nimeni nu are vreun dubiu cu privire la structura unor astfel de personalitati. 

Se spune de pilda ca la cei cu tulburare de personalitate de tip borderline, sensibilitatea este atat de mare incat, la nivel psihologic, este ca si cand ar fi niste pacienti de la spitalul de arsi, pentru care orice atingere reprezinta un supliciu. Va imaginati ca pentru astfel de persoane, care dispun de o rezilienta si de o rezistenta la frustrare minime, nu este nevoie de mari crize existentiale, din topurile de factori stresori.

1. Decesul partenerului (100)

2. Divortul (73)

3. Separare maritala (65)

4. Detentie (63)

5. Decesul unui membru apropiat din familie (63)

6. Accidente sau boala proprie (53) 

7. Casatoria (50)

8. Concedierea (47)

9. Reconciliere maritala (45)

10. Pensionare (45)

(Scala Holmes & Rahe)

Aceasta este faimoasa scala a evenimentelor stresante Holmes & Rahe, care s-ar putea sa nu reflecte absolut nimic, fiindca oamenii sunt unici iar stresul este conditionat de personalitatea fiecaruia dintre noi. Spre exemplu, decesul partenerului poate fi stresant pentru cineva care a fost fidel si dependent de partener, timp de 40 de ani, dar nu si pentru cineva care nu stia cum sa scape de acest partener, nu-i asa?

Drept concluzie a acestui articol sa spunem ca stresul reprezinta un mod de a cunoaste personalitatea cuiva si vulnerabilitatile sale. Trauma este un eveniment pentru care nu am fost pregatiti, iar o criza (mod de reactie) ce urmeaza unui astfel de eveniment spune multe despre lucrurile pentru care nu am fost pregatiti, dar si despre lucrurile pentru care trebuie sa ne pregatim in cadrul unei terapii. 

Unii dintre noi trebuie sa se pregateasca chiar si pentru plecatul partenerului in delegatie, chiar si pentru o spranceana ridicata de catre un prieten. Altii in schimb, s-ar parea ca sunt pregatiti chiar si pentru un cutremur, chiar si pentru corespondentul unui cutremur in viata personala a fiecaruia dintre noi. Pentru ca... rezilienta, am spune. Dar aceasta rezilienta are legatura cu evolutia noastra spiritual - emotionala, in ultima instanta.

(1) Imaginea Crisis | Canary Warf, London, de Thomas L., via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Wikipedia, (acc. Mai 17, 2017), Stanford Prison Experiment, website: Wikipedia

(3) WIkipedia, (acc. Mai 17, 2017) Milgram Experiment, website: Wikipedia

(4) Mind Tools, (acc. Mai 17, 2017, The Holmes and Rahe Stress Scale, website: Mind Tools

(5) Wikipedia, (acc. Mai 17, 2017), Muzafer Sherif, website: Wikipedia

Continue reading

tulburari de personalitate

Ma Ocup cu Spalatul Creierelor

Exista doar doua feluri de a trai: unii traiesc ca si cand nimic nu ar fi un miracol, iar altii traiesc ca si cand totul este un miracol. La mine vin numerosi oameni convinsi ca nimic nu este un miracol. Misiunea mea este sa-i fac sa creada ca totul este un miracol.

De o vreme, daca sunt intrebat cu ce ma ocup, am tendinta sa raspund ca ma ocup cu spalatul creierelor. Pun in slujba acestei ocupatii mult suflet si recunosc ca imi place, nu obligatoriu pentru senzatia de putere pe care mi-o confera. De fapt nimic nu imi garanteaza reusita, dar eu incerc totusi sa duc la bun sfarsit lucrarea mea de spalare a creierelor istovite de propriile lor idei. 

Mi se intampla apoi ca unii dintre oamenii cu care am lucrat sa revina si sa imi multumeasca pentru ca le-am redat bucuria si poate chiar viata, iar eu atunci sunt incredintat ca le-am spalat creierul "ca la carte" si imi creste inima de bucurie, desi lumea nu-si da seama neaparat ca este chiar asa. 

Da, se pare ca un om poate sa supravietuiasca foarte bine cu ideile altora, daca am putea pur si simplu sa i le "plantam" in minte. Ba chiar, un om ar putea mai usor sa supravietuiasca cu ideile altora, in caz ca propriile sale idei il aduc la ruina generalizata. Si atunci cum sa nu le speli creierul de toate aceste idei care nu fac decat sa le limiteze potentialul, sa le impiedice zborul?

Pretuiesc foarte mult ideile "gresite" ale oamenilor pe care ii intalnesc. Le iau ca pe o forma de arta careia ii acord respectul cuvenit. Stiu ca si eu am fost acolo in anumite momente si imi este usor sa ma solidarizez cu ei. Am un intreg arsenal de manipulare: cunostinte de psihologie, povestioare lacrimogene sau care te pun pe ganduri, chiar si bancuri. Spre exemplu, stiti de cati psihologi este nevoie sa schimbi un bec? De unul, dar becul trebuie sa vrea si el. 

Unii dintre clienti sunt ca niste luntrasi care se afla intr-o barca sparta, si totusi, tin in barca o lada mare cu aur. In lada aceea se afla conceptiile lor cele vechi, care i-au adus in aceasta situatie disperata. Daca nu scapa cel putin de o parte din acest tezaur, risca sa se scufunde si sa piara. Le lansez astfel de provocari intelectuale: ce ai face daca ai fi in aceasta barca sparta si ai avea o lada mare cu aur?

Da, s-ar parea ca atasamentele reprezinta o importanta sursa a suferintelor psihice. Nu exista nicio emotie care sa nu aiba legatura cu dorintele noastre. Sunt un fel de calugar budist al psihoterapiei, o recunosc deschis. Nu zic ca este rau sa iti doresti lucruri. Dar fiecare dorinta isi are vremea ei. Unele dintre dorinte nu fac decat sa ne transforme in prizonieri ai trecutului, sau ai destinului, daca doriti. 

Spre exemplu, de ce ti-ai dori sa zbori? De ce  ti-ai dori sa mergi pe ape? Cred ca este mai interesant sa mergi pe un camp cu flori si sa te bucuri de mireasma lor primavarateca. Cine are nevoie sa mearga pe ape? Cine are nevoie sa zboare? Am privit aseara spectacolul Eurovision si am retinut un mesaj interesant din versurile unui cantec care concura pentru titlul de anul acesta:

Exista doar doua feluri de a trai. Unul este ca si cand nimic nu este un miracol. Iar celalalt este ca si cand totul este un miracol. 

Ei bine, da, oamenii vin la mine convinsi ca nimic nu este un miracol. Misiunea mea este aceea de a-i convinge ca totul este un miracol. M-a fascinat intotdeauna felul cum este constituit ochiul uman si modul in care se formeaza imaginea pe retina. Cu greu ai putea descoperi in natura ceva mai interesant. 

M-a fascinat, de asemenea faptul ca Pamantul este la distanta potrivita de Soare, pentru a nu fi nici parjolit, dar nici inghetat. Distanta optima pentru a gazdui viata. M-a fascinat si faptul ca Jupiter atrage toti meteoritii galaxiei, datorita gravitatiei uriase pe care o are, asa incat viata noastra este protejata de catastrofe. Da, avem motive sa credem ca totul este un miracol. 

Rolul nostru in cadrul acestui miracol sistematizat este acela de a permite miracolului sa se manifeste, de a facilita miracolul, de a-l respecta si de a-l intelege, de a-l proteja si a-l servi in fiecare zi prin eforturile noastre. Suntem o parte a miracolului si AVEM PRIVILEGIUL nesperat sa traim acest miracol. Cand am pierdut "totul" hai sa ne amintim ca ne-a mai ramas totusi ceva... ne-a ramas Miracolul. 

Imi cer scuze pentru ca am batut iarasi campii cu gratie. Cred ca este din cauza primaverii. :) 

(1) Imaginea Brain Wash, de Kumar's Edit, via Flikr, sub licenta CC BY 2.0

Continue reading

sinucidere

Limitele Realismului

Uneori pierdem contactul cu realitatea si in asta sta esenta suferintei noastre psihice. Insa auto-iluzionarea este larg raspandita si in randul oamenilor sanatosi - din fericire si pentru fericire!

Sanatatea psihica, am fi tentati sa spunem, rezida in acuratetea de care dispunem atunci cand procesam datele realitatii: ce suntem, ce este lumea, cum sunt ceilalti, ce este bine si ce este rau, etc. Acolo unde patologia psihica a atins nivele de diagnostic, modul in care persoanele respective percep realitatea si pe sine este cu totul alterat.

Un bolnav psihic isi imagineaza ca are farmecul unui actor celebru, ca are puteri supra-naturale, precum Superman, sau dimpotriva, ca este complet neputincios ori ca toti ceilalti vor sa-i faca rau -- de altfel, in societatea romaneasca pare ca, in ultima vreme, paranoia a ajuns sa fie "mainstream": toata lumea suspecteaza pe toata lumea de cele mai ingrozitoare intentii iar gesturile sunt interpretate in modurile cele mai prapastioase.

Dar daca capacitatea bolnavului psihic de a se afla intr-un contact optim cu realitatea are de suferit, ca urmare a modului sau de a prelucra datele realitatii, ei bine, nu trebuie sa considerati ca absenta auto-iluzionarii ar reprezenta norma statistica. Dimpotriva! Auto-iluzionarea este un fenomen larg intalnit la "oamenii sanatosi la cap", prin asta intelegand persoane bine integrate, functionale din punct de vedere social.

Oamenii au fost facuti sa fie fericiti si pentru fericirea lor sunt dispusi sa se auto-iluzioneze in fel si chip. Cu alte cuvinte, poate mai inconstient sau poate cu buna-stiinta, renuntam la rigoarea si acuratetea interpretarii realitatii in scopul de a ne proteja stima de sine si starea de bine, ori fericirea, daca doriti. Si chiar este sanatos sa facem asta intr-o anumita masura, in... "doze de bun simt".

Dat fiind faptul ca viata sociala implica suficient de multa ambiguitate, multe provocari, numeroase ocazii in care stima de sine, acest elixir al personalitatii, ne este testata si adesea avariata grav, avem nevoie de un "sistem de siguranta" prin intermediul caruia sa facem fata acestor provocari, sa fim rezilienti, cum se spune. Ei bine, in lipsa conditiilor obiective si in lipsa suportului concret al realitatii, nu ne ramane decat auto-iluzionarea, pe care se bazeaza o multime de strategii de coping si mecanisme de aparare.

Este deplorabil faptul ca ratiunea poate fi utilizata ca aparare. Utilizand intelectul nu pentru a dezvalui adevarul ci pentru a-l ascunde, inseamna sa te prostituezi intelectual. (Ernest Jones).

In citatul de mai sus, Ernest Jones, cercetatorul care a descoperit rationalizarea - ca mecanism de aparare, se minuneaza de faptul ca mintea umana este folosita pentru a acoperi adevarul, pentru a-l inlatura din constiinta noastra, dupa cum strutul isi infige capul in nisip din motive, s-ar parea, bine intemeiate. Fiecare dintre noi alege in anumite momente ce doreste sa creada despre realitate, in ciuda faptului ca este cert un singur lucru: alegem sa credem o iluzie. Si, in mod intresant, este eficient sa te auto-iluzionezi in acest mod. Spre exemplu, merita sa crezi in reusita, chiar daca ai esuat deja de cateva ori, pentru cel putin 3 motive:

• Credinta in reusita te face sa alegi strategii mai eficiente.

• Credinta in reusita te determina sa ramai focusat pe sarcina.

• Credinta in reusita te determina sa persisti si sa incerci iar si iar.

Iata asadar care este influenta pozitiva a auto-iluzionarii asupra atitudinilor noastre! Cu alte cuvinte, un optimist nerealist, datorita acestor atitudini deosebit de favorabile ar putea sa primeasca premiul in ciuda faptului ca va concura cu o multime de persoane mai competente, cel putin din punctul de vedere al aptitudinilor, care insa nu dispun de atitudinea necesara succesului: acel entuziasm naiv, ce are puterea de a te pune in miscare, de a facilita... savarsirea miracolelor. E bine sa facem diferenta intre aceste 2 resurse ale personalitatii: aptitudinile si respectiv, atitudinile (sau caracterul). 

Depresivii nu pot sa se auto-iluzioneze, au un fel de "deontologie" a interpretarilor pe care le fac si care ii impiedica sa coloreze in roz realitatea, iar de aici vine si foarte multa drama. Spre exemplu, dat fiind ca, o relatie de cuplu include multa incertitudine si riscuri, o persoana echilibrata emotional va prefera sa acorde toata increderea sa partenerului, cu toate ca exista atat de multe tentatii in jur. Ei bine, depresivii nu pot sa faca asta, nu pot sa "se imbete cu apa rece", desi un studiu ne arata faptul ca iluziile pe care ni le facem cu privire la partener reprezinta unul dintre secretele cuplurilor fericite.

S-au descoperit o serie de mecanisme prin intermediul carora oamenii se auto-iluzioneaza pentru a-si proteja stima de sine si starea de bine. Le-am gasit bine sistematizate, explicate si explicite, intr-un curs universitar de Psihologie Sociala, apartinand domnului Stefan Boncu. Vi le ofer, la randul meu, cu mare drag. Asa cum veti observa, se duce o permanenta lupta de a nega adevarul, in scopul de a ne mentine acea stare de bine si ceea ce vine prin intermediul ei: persistenta, focusarea, eforturile permanente de eficientizare.

Sa spunem ca avem un prototip de feedback negativ: un student nu reuseste sa ia un examen. Daca face o drama din asta, isi poate lua adio de la diploma, chiar in acest moment. In schimb, daca se auto-iluzioneaza, inca mai are sanse, pentru ca atitudinea sa este o resursa consistenta a personalitatii sale. Iata cum se poate auto-iluziona - in cate "stiluri de kung fu" se poate bate pentru reusita sa:

1. Strategii de evitare a feedbackului negativ.

• Expunerea selectiva la feedbackul favorabil: "Cel putin am rezolvat unul dintre punctele examenului!"

• Auto-handicaparea: "Nu m-am putut pregati pentru ca nu m-a ajutat starea de sanatate precara".

>> Continuarea in Psihopedia PRO

(1) Imaginea Happy!, de Jorn Idzerda, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Boncu, S.; Ilin C.; Sulea C., (2007) Psihologie Sociala Aplicata, editura Universitatii de Vest, Timisoara.

(3) Lhote, Jaquet, Ionescu, (2007), Mecanisme de aparare. Teorie si aspecte clinice, editura Polirom

(4) Sage Journals, (acc. Ian 28, 2017), A Leap of Faith? Positive Illusions in Romantic Relationships, website: Sage Journals

---

Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, psiholog, membru al Colegiului Psihologilor din Romania, consilier educational si psihoterapeut. E-mail: teleologia@yahoo.com

---

Continue reading

rezilienta

Au si Barbatii Suflet?

Au si barbatii suflet? Ei bine, da! Din pacate, numeroase partenere vor reusi sa le dovedeasca contrariul. Si totusi: ce este de facut?

Cred ca exista multe femei care sunt convinse ca barbatii sunt lipsiti de suflet. Ei, vanatori si pescari din tata in fiu... ce nevoie ar mai avea de suflet? Sensibilitatea pare incompatibila cu acumularea puterii si asigurarea mijloacelor necesare supravietuirii, care ii preocupa pe barbati din cele mai vechi timpuri.

Si totusi, barbatii sunt si ei sensibili,  poate mai sensibili decat isi imagineaza femeile. Iar ele ar putea sa se bucure de aceasta sensibilitate speciala daca ar sti sa o acceseze, sa o stimuleze, sa o incurajeze prin atitudinea pe care o abordeaza zi de zi in interactiunile conjugale.

Stiu ca blogul Psihopedia este preferat de femei si tocmai de aceea am si decis sa scriu acest articol pentru femei, in ideea de a sprijini dorinta lor de a-si ameliora sau a construi relatiile cu unele dintre cele mai relevante persoane din viata lor - partenerii de viata.

S-ar putea ca, lecturand acest articol sa vi se para ca fac o pledoarie pentru a ceda puterea barbatilor. Nu uitati insa ca va doriti sa ramaneti in "lumea speciala" a partenerilor de viata si, in acest scop, va trebui sa faceti unele eforturi de bun simt.

Talentul nu e să îi fac să creadă că am spirit ci să-i fac să creadă că ei au spirit. Jean Racine.

Oferind putere barbatilor din viata voastra nu faceti decat sa intariti relatiile cu acestia. Stiu ca va doriti barbati mai buni, mai de incredere, mai intelepti si mai devotati. Am vesti bune pentru voi: partenerii vostri, din dragoste pentru voi, isi doresc sa fie mai buni. Din pacate, nu intotdeauna reusiti sa facilitati evolutia lor. Un pas decisiv este facut atunci cand recunoasteti ca nu le stiti chiar pe toate.

Avand la dispozitie experienta mea de viata, dar mai ales scrierile celor mai importanti autori si consilieri de cuplu, cu o experienta de zeci de ani in domeniu, am ajuns sa inteleg mai bine de ce multe cupluri nu reusesc sa se mai impace si care sunt principiile pe care aceste cupluri le nesocotesc fara sa isi dea seama.

Trebuie sa stiti ca barbatii au nevoi afective specifice genului (incredere - acceptare - admiratie - apreciere - incurajare). Voi vorbi in detaliu despre aceste nevoi, intr-o interventie viitoare. Dar consider ca simpla lor mentionare spune multe.

Ma voi rezuma aici sa ma leg de nevoia barbatilor de a fi acceptati de catre partenerele lor. Ei bine, a accepta un barbat asa cum este presupune a nu mai incerca sa il schimbati. S-ar parea ca aceasta este calea cea mai sigura de a-l ajuta sa progreseze - adica exact ce va doriti. Iata cat de simplu era!

In finalul acestui articol, va voi destainui cateva dintre atitudinile pe care consilierii de cuplu le recomanda femeilor pentru "a marca puncte" in ochii barbatilor - cu alte cuvinte, pentru a consolida legatura de solidaritate si intimitatea dintre parteneri.

• El face o greseala si ea nu-i spune "ti-am spus eu!" si nici nu-i da sfaturi 

• El o dezamageste iar ea nu-l sanctioneaza  

• Se ratacesc si ea vede partea buna a lucrurilor, spunand: "N-am fi vazut acest apus splendid daca am fi mers pe drumul direct." 

• El uita sa cumpere ceva si ea-i spune "nu-i nimic" vrei sa-l iei data viitoare? 

• Daca l-a jignit ea se scuza si ii acorda afectiunea de care are nevoie 

• Ea ii cere ajutorul, el o refuza iar ea nu se supara din aceasta cauza ci are incredere ca el ar fi ajutat-o daca ar fi putut 

• Ea nu il face sa se simta vinovat cand el se retrage 

• El ii cere sa faca ceva iar ea accepta ramanand bine dispusa 

• El a uitat unde si-a pus cheile iar ea nu il priveste ca si cand ar fi iresponsabil 

• El doreste sa se impace dupa o cearta si incepe prin mici gesturi iar ea ii arata din nou apreciere 

• Ea manifesta tact si delicatete atunci cand isi arata nemultumirea pentru restaurantul sau filmul ales 

• Ea ii solicita sprijinul in loc sa insiste asupra greselilor lui 

• Ei ii face cu adevarat placere sa aiba relatii sexuale cu el 

• Cand el revine din "vizuina", ea il primeste cu caldura si intelegere, fara a-l sanctiona si a-l respinge 

• Ea se bucura cand il vede intors acasa

* Pentru a intelege conceptul de "retragerea barbatului in vizuina", va invit sa lecturati articolul "Vizuina Dragonului de Foc"*

Iata cateva moduri in care veti reusi sa va ocupati intr-un mod adecvat de nevoile afective ale partenerilor vostri. Iar, daca ne gandim bine, ajungem cu totii la concluzia ca, pentru a avea relatii reusite este nevoie de ceva echilibru emotional. Era deci adevarat ce spunea Guy Corneau:

Cel mai bun lucru pe care il poti face pentru relatia ta este sa cultivi starea de bine in interiorul tau. Guy Corneau ~ Exista Iubiri Fericite?

S-ar putea sa va vina mai usor sa criticati, sa va revarsati frustrarile si sa ii pedepsiti pentru indiferenta lor, dar nu stiti ce pierdeti... Va recomand sa lecturati cartile din bibliografie daca aveti nevoie de o a 2-a parere. 

Pana atunci, cititi cu atentie pilda urmatoare:

O sotie care fusese inselata, a mers la preot sa ii ceara un sfat mai putin obisnuit - ea dorea sa afle un mod de a-l parasi pe sotul ei, astfel incat el sa sufere cat mai mult. Preotul i-a oferit, la randul sau, un sfat neobisnuit: el i-a spus femeii sa se poarte cu sotul ei ca si cand ar fi in luna de miere, sa ii faca toate poftele si sa nu se certe cu el timp de o luna, dupa care sa se intoarca pentru un alt sfat. Dupa timpul respectiv, femeia s-a intors, radiind de fericire. Preotul i-a spus ca acum poate sa il paraseasca pe sotul infidel. Femeia i-a raspuns socata: "Sa il parasesc? Parinte, ati innebunit? Acesta este barbatul visurilor mele!"

Morala: cand noi ne schimbam, se schimba si cei din jurul nostru!








(1) Imaginea The Romance of Youth, de Michelle Hebert, via Flikr, sub licenta CC BY-ND 2.0

(2) Chapman, G. (2001), Sperante pentru cei despartiti, editura Curtea Veche, Bucuresti

(3) Corneau, G, (2000), Exista Iubiri Fericite?, editura Humanitas, Bucuresti

(4) Gray, J, (2012), Barbatii sunt de pe Marte, Femeile sunt de pe Venus, editura Vremea, Bucuresti

(5) Feldhahn, S, Feldhahn, J, (2004), Doar pentru ea, editura Aquaforte, Bucuresti

(6) Smalley, G, (2008), Cum sa-ti intelegi sotul, editura Curtea Veche Bucuresti

Continue reading

psihologia familiei

Frumusetea si Stresul

Se aud multe lucruri rele despre stres, si majoritatea au la baza informatii reale, dar gresit intelese si interpretate. S-a descoperit de curand ca stresul ne face mai urati. Este oare adevarat?

Avand la activ o lucrare de disertatie a carei tema a fost stresul, pot spune ca majoritatea lucrurilor care apar in media despre acest subiect, sunt prezentate intr-un mod denaturat. S-ar parea ca presa care ofera ceea ce se solicita, se multumeste sa zugraveasca un tablou sinistru al acestui subiect, si atat.

In primul rand, nimeni nu stie ce este stresul, in sine. Dictionarul explicativ al limbii romane ofera el insusi o definitie eronata, daca o comparam cu definitia pe care i-a dat-o stresului parintele stresului, cercetatorul canadian de origine maghiara Hans Selye.

Iata cat de multe lucruri sunt cuprinse azi in conceptul de stres:

a. Cauza (externa a) stresului sau agentii stresori – acei stimuli din mediul extern care pot produce o reactie de stres. Ex. un ambuteiaj, un calculator in pana, un sef dificil.

b. Reactia de stres: ansamblu de manifestari psiho-fiziologice care au loc in noi ca urmare a actiunii agentilor stresori – Ex: modificari ale respiratiei, ritmului circulator, al metabolismului hormonal, trairi emotionale puternice, etc

c. Consecintele stresului: efecte ale reactiei de stres asupra comportamentului sau stilului nostru de viata – Ex: a dormi prost, tulburarile digestive, intensificarea fumatului, iritabilitatea, etc

Hans Selye, nu s-a referit decat la reactia de stres atunci cand a definit stresul (punctul b, de mai sus), insa, cumva, de-a lungul timpului, stresul a capatat sensuri noi. Un alt lucru care, de regula este gresit tratat in media este faptul ca stresul apare ca o sperietoare, considerandu-se ca nu are decat efecte negative si, prin urmare, trebuie sa facem orice ne sta in putinta pentru a scapa de dansul.

Adevarul este ca numai atunci cand reactia la stres este exagerat de puternica (aspectul acut al stresului) si/sau indelungata in timp (aspectul cronic al stresului), se produc efectele negative de care ne temem cu totii si care apar mai sus la punctul c. In aceste conditii apare epuizarea resurselor organismului si stresul devine, intr-adevar o arma mortala, in multe dintre cazuri.

Ceea ce se stie mai putin este faptul ca prea putin stres ne conduce la submobilizare si rezultate proaste in majoritatea domeniilor vietii, chiar si in latura romantica si sentimentala a existentei. De asemenea, nu se cunoaste faptul ca oamenii au nevoie de stres pentru o mobilizare optima in activitate, stresul ajutandu-ne, daca apare in proportii rezonabile, moderate, si marind capacitatea de efort, de atentie si focalizare asupra unei sarcini.

De aceea devine esential sa cunoastem cum sa manipulam stresul (adica reactia la agentii de stres) in beneficiul nostru, sa il crestem atunci cand e nevoie de o mai buna mobilizare si sa il scadem atunci cand simtim ca pierdem situatia de sub control.

Un studiu a dovedit faptul ca persoanele "stresate" sunt percepute ca dispunand de o stare de sanatate mai proasta, fiind deci evitati ca posibili parteneri romantici. Nu am nicio indoiala ca este vorba aici despre persoanele excesiv de stresate, aduse la epuizare psiho-nervoasa si fizica.

De asemenea, nu am nicio indoiala ca putin stres le prinde bine chiar si celor care vor sa seduca pe cineva, ajutandu-i sa nu isi subestimeze sarcina si sa ofere tot ce au mai bun, toata atentia lor.

Un alt lucru din categoria miturilor despre stres, sunt "solutiile magice" pentru diminuarea stresului, pe care le intalniti frecvent pe siturile si revistele pentru fete. Asa am intalnit pe un site urmatoarea lista de solutii pentru reducerea stresului:

1. Faceti miscare 

2. Luati-va sarcini mai putine 

3. Planificati pentru toata saptamana 

4. Faceti curatenie pe biroul de lucru 

5. Practicati meditatia

Toate aceste strategii de reducere a stresului sunt, in esenta lor, bune si nu pun la indoiala faptul ca, in unele cazuri, ar putea sa se dovedeasca utile in reducerea stresului. Ceea ce autorii acestor liste nu inteleg este componenta subiectiva a stresului, adica faptul ca fiecare persoana devine stresata in felul ei si, deci, strategiile de reducere a stresului ar trebui personalizate.

Ne streseaza in special lucrurile carora, gratie organizarii personalitatii, le acordam o importanta speciala. Nu devin stresat pentru faptul ca am pierdut un CD cu manele (dimpotriva, as putea sa le pierd pentru a ma distra), dar s-ar putea sa fiu foarte stresat daca cineva nu-mi mai inapoiaza cartea cu metode de interventie in psihoterapia cognitiv comportamentala (de aceea nici macar nu povestesc ca dispun de asa ceva).

(1) Imaginea Drowning Under a Mountain of Paper, de Christian Gauthier, via Flikr, sub licenta CC BY-NC 2.0 

 (2)  Cheat Sheet, (acc. Nov. 25, 2015), 5 Easy Ways to Reduce Stress, website: Cheatsheet .com

(3) The Sun, (acc. Nov. 25, 2015), Stress Makes You Ugly, website: The Sun .co.uk

(4) Edutopia (acc. Nov. 25, 2015), Can Stress Help Students?, website: Edutopia .org

(5) Iftimie, M., (2013), Bacalaureatul. O Provocare Holista. Cum se reflecta stresul Bacalaureatului in activitatea onirica a liceenilor.

Continue reading

stres

Bani, Fericire, Sens

Ce a fost la inceput: oul sau gaina? Suntem fericiti pentru ca avem bani sau avem bani pentru ca suntem fericiti? Dar daca suntem fericiti, atunci si viata are sens? Ei bine, nu obligatoriu, spun studiile.

Fericirea este o preocupare tot mai ferventa a omului modern. Dovada consta in multimea de publicatii, carti, materiale audio-video care trateaza aceasta problema. Cel putin pasiunea americanilor pentru acest topic filosofic stravechi este una demna de tot respectul. Deci cum e cu fericirea? Banii, sanatatea, timpul liber, a fi iubit, a fi satul, a fi respectat... ce anume ne aduce fericirea?

Un experiment social deosebit de interesant consta in oferirea de bani de catre un presupus boschetar, unor persoane mai bine imbracate sau care conduc masini foarte scumpe. Reactiile, foarte puternice, sunt dintre cele mai diverse, ca incarcatura afectiva, si le puteti observa in videoclipul de mai jos.

Am postat acest videoclip tocmai fiindca, intr-o societate consumerista precum a noastra, fericirea este asociata cu banii. Indoctrinarea porneste de la un nivel superior individului: societatea, macro-grupurile, cultura societatii de consum. Altfel spus, ne este indusa depresia, "de sus". Niste oameni prea usor fericiti nu sunt niste buni cumparatori iar asta e trist pentru cei care vand...

Fericirea are, fara indoiala, legatura cu succesul. Aici intervine "marea schisma" - fiecare dintre noi isi are propriul mod de a defini succesul. In functie de cum definesti succesul personal poti sa fii fericit, sau nu, poti sa fii depresiv sau nu, poti sa te bucuri de viata sau nu. Iar noi definim succesul asa cum ne-a invatat societatea de consum, fireste: tinerete, bani, bunuri, placere, atentie, putere, etc.

Dar ce spun studiile despre fericire?

Un studiu interesant afirma faptul ca, in ciuda perceptiei ca succesul (material) ne face fericiti, ei bine, e valabila si reciproca. Persoanele fericite din fire, cele care nu au nevoie de  prea mult pentru a fi fericite, reusesc mai bine in viata din puncte de vedere cum ar fi relatiile, si chiar succesul material. (2)

Asta vine sa confirme o credinta mai veche  de-a mea, ce m-a calauzit in viata iar acum ma calauzeste in activitatea terapeutica: bucuria de a trai si stabilitatea emotionala sunt principalele prioritati. Apoi urmeaza restul. O conceptie destul de diferita de a celor care se asteapta sa fie fericiti dupa ce au facut rost de... tinerete, bani, iubire, un job bun, un automobil elegant si o vila cu piscina.

Poate ar trebui sa reflectati la asta! Nu de alta dar aceasta urmarire a fericirii, cu prioritatile inversate, s-ar putea sa fie tocmai tragaciul care declanseaza depresia. De asemenea, acest mod de a privi fericirea, va bloca insasi posibilitatea de a atrage catre voi insiva lucrurile pe care le visati. Un argument logic ar fi acela ca echilibrul emotional devine potential de crestere. Poti sa faci ceva fara un minim echilibru emotional? Greu de crezut!

Desigur, are grija societatea sa va destabilizeze, dar nu va reusi sa va dea peste cap decat daca va pricepeti voi insiva la arta de a fi nefericit. Daca ati citit acest blog in mod constant, probabil stiti ca e nevoie de un echilibru intre fericire si nefericire pentru a merge inainte in viata.

A fi fericit insa nu e totul. Mai important decat asta pare a fi faptul de a da un sens propriei vieti. (3) O intrebare pe care este util sa v-o puneti este urmatoarea: cum trebuie sa fie viata voastra pentru ca aceasta sa aiba sens? Da, este util, fiindca un studiu efectuat la nivel microbiologic, arata ca mai sanatosi (robustete genetica) sunt cei care percep viata lor ca avand un sens, decat cei care se considera fericiti, in sensul de a te simti bine. (4)

Intr-adevar este un studiu care a bulversat conceptiile despre corelatia fericire - sanatate si care aduce in atentia noastra o problema ceva mai subtila decat hedonicul "ma simt fericit cu viata mea". Te simti bine dar viata ta are sens? S-ar parea ca multi dintre cei care se simt bine nu percep totusi sensul vietii lor (5) si, mai  mult decat atat, toate astea se reflecta in mod nefericit in microbiologia lor, ca vulnerabilitate la imbolnavire. Asta in caz ca mai puneati la indoiala intelepciunea universului ...

E vorba despre o categorie de oameni care "sunt aici doar pentru petrecere". Ei sunt si se declara fericiti dar fericirea lor nu duce nicaieri. De asemenea, ei se declara a fi "takers" - cei care iau de la viata. Sensul vietii apare in schimb la categoria de "givers" - care ofera vietii. S-ar parea ca astfel reusim sa facem rost de un sens: cand intelegem sa oferim ceva celor din jur, apreciind noi insine acest dar. 

Iar a da un sens vietii, daca mai e nevoie sa spun, mareste rezistenta la frustrare, robustetea psihologica a personalitatii in fata stresului si capacitatea de a supravietui vremurilor cand lucrurile nu merg tocmai asa cum ne-am dori.

(1) Imaginea Marionette, de Sophia Louise, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Lyubomirsky, S., King, L., Diener, E.; (2005); The Benefits of Frequent Positive Affect: Does Happiness Lead to Success?; website: Sonja Lyubomirsky

(3) Smith, E.; (January 09, 2013); There's more to life than being happy; website: The Atlantic

(4) Smith, E.; (August 01, 2013);  Meaning is healthier than happiness; website: The Atlantic

(5) Grewal, D.; (February 18, 2014); A happy life may not be a meaningful life, website: Scientific American

Continue reading

sensuri