Mind, People, Lifestyle

Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, licentiat in Psihologie, absolvent al unui Master de Consiliere Educationala si al unui program de formare in Psihoterapie Adleriana, recunoscute de Colegiul Psihologilor, Federatia Romana de Psihoterapie si Ministerul Educatiei. Contact: teleologia@yahoo.com

miercuri, 4 august 2021

Femeia in Saptamana Orbului

Exista inegalitatea de gen, a existat de cand lumea. Dar in fond, noi singure ne alegem partenerii, in functie de criteriile inimii. Un sir de studii a dovedit faptul ca femeile tinere isi doresc parteneri narcisisti, pentru relatii serioase. Iar astfel de relatii sunt la fel de reusite precum cele intre antilope si leoparzi.



☆ ☆ ☆


Una dintre marile fericiri ale vietii noastre pe internet este aceea de a discuta cu feministele. Dansele au acest dar de a vedea inegalitatea de gen in orice probleme, oriunde exista alte explicatii probabile, pe care nu doresc sa le ia in consideratie. Pare ca tot ce este gresit pe lumea aceasta se datoreaza faptului ca barbatii sunt needucati, rai si abuzivi. Nu spun ca nu exista barbati rai, needucati si abuzivi, dimpotriva. Dar nu aceasta este problema. Problema este ca acesti barbati sunt preferati in defavoarea altor barbati, care nu sunt rai, abuzivi si needucati.

Intr-o discutie publica pe care am avut-o pe Facebook cu o colega de breasla care manifesta tendinte sanatoase de feminism, am descoperit o viziune care de regula starneste adeziunea femeilor dar care nu rezista la confruntarea cu explicatii alternative. Ea publicase pe Facebook un articol unde se vorbea despre faptul ca o mamica casnica este solicitata in gospodarie cam la nivelul la care ne-ar solicita vreo 3 joburi cu norma intreaga. 

Asta fiindca ele declarasera ca activitatea lor de mame casnice este de 14.00 ore pe zi. Nu stiu daca este chiar asa. Poate ca asa este, desi nu stiu cum ai putea sa evaluezi in mod obiectiv asta, fara absolut niciun fel de referire la dificultatea activitatii, complexitate, risc sau conditii de lucru. 

Dar inteleg faptul ca munca in gospodarie a unei mame cu copii mici este una importanta, solicitanta si cat se poate de serioasa. De asemenea, cred ca barbatul ar putea sa intervina pentru a-si ajuta partenera, chiar si daca a venit obosit de la serviciu, asta in contrast cu atitudinea multor barbati, care considera ca au dreptul sa isi ocupe locul in fata televizorului, in lumea lor... "aproape perfecta", unde exista bere, televiziune prin cablu si o masa calda, asteaptandu-l in intimitatea caminului (man privilege :P). Daca nu cumva simte si el ca a muncit in ziua respectiva cat 4-5 persoane. Dar asta e partea a 2-a. 

Colega mea de breasla face un comentariu introductiv in care spune, in esenta, ca nu exista dreptate in familii, nu exista egalitate de gen, ca barbatul nu este indreptatit sa vina acasa si sa se uite la Tv (nici daca se uita la cursuri despre egalitatea in cuplu? :P), si ca totul ni se trage din familia lui, unde mama l-a invatat sa se uite la televizor, in loc sa ii dea sarcini si responsabilitati gospodaresti. 

Eu nu spun ca nu este asa, dar am explicatii alternative la aceasta linie de gandire, asa ca nu rezist privind de pe margine si ma avant in conversatie, precum Menumorut in lupta cu ungurii. De asemenea, am pregatit si o piesa potrivita pentru a lectura aceasta conversatie. 




Aceasta este discutia noastra, intre colegi (in caz ca va intrebati ce ar putea sa discute doi psihoterapeuti), si imi sustin ideea ca partenerii ni-i alegem singurei si avem tendinta sa ii alegem intr-un mod catastrofal, ca partenere care isi doresc sa beneficieze de ajutor in gospodarie. Caci asa cum afirma datele stiintifice, exista o varsta, 18-28 de ani, atat de frumoasa, dar atat de predispusa greselii, in ciuda faptului ca ne dorim relatii si este momentul potrivit pentru asa ceva. Dar hei, nimeni nu s-a nascut invatat!

Multe femei pornesc de la premisa ca il vor schimba pe barbatul respectiv, ca il vor "educa", fiindca se simt suficient de competente si cred ca barbatul poate fi "dus cu zaharelul", fie si in numele iubirii.  Numai ca schimbarea personalitatii nu este chiar cel mai simplu lucru din lume, iar ele urmeaza sa descopere asta the hard way

Dupa aceea, ele se vor intalni in grupuri de suport, in care isi vor impartasi impresiile legate de ceea ce se cheama narcissistic abuse, fiindca ceea ce iti ramane in urma relatiei cu un narcisist este trauma provocata de acesta. Cu toate acestea, femeile tinere isi doresc relatii cu narcisistii, pentru motive usor de identificat.




Care ar putea fi motivul pentru care relatia cu un narcisist pare, initial, cea mai frumoasa reusita a vietii tale? Ei bine, dupa cum am mai precizat in acest blog, narcisistii inteleg IMAGINEA.jpg, si stiu sa o foloseasca in favoarea lor. Ei sunt ca un produs scos pe taraba care iti ia ochii din prima si iti creaza impresia de predestinare, tocmai fiindca pare cel mai bun produs din piata. Narcisistul poate avea calitati fizice, poate sa dispuna de un statut si o situatie financiara de invidiat, poate chiar sa fie un intelectual cu acte in regula. Ideea este ca nu-ti va fi rusine sa il prezinti mamei tale, tocmai fiindca, privit din exterior ... ei bine, este prea bun ca sa fie adevarat. 

Odata cu trecerea timpului vei realiza ca acest partener "de vis" considera ca iti este superior in multe feluri si ca are drepturi pe care tu nu le ai. De asemenea, observi ca modul sau de a se comporta te raneste tot mai frecvent si ca suferintele tale fizice sau emotionale nu il preocupa de fel. Relatia cu un narcisist este ca si castigul la loto - nu merge decat in jos. Bine, acum generalizez, dar, de regula, cei care castiga la loterie nu prea stiu ce sa faca cu banii si ii cheltuie pe nimicuri, rezultatul fiind falimentul, in ciuda impresiei initiale ca au scapat de grijile cu privire la bani, pentru tot restul vietii. 

Vrem egalitate, zic antilopele, in timp ce se ofera primului leopard iesit in cale. Invatatura pe care ar trebui sa o extragem din povestea aceasta de iubire esuata este probabil ca ar fi util sa privim lucrurile mai in profunzime, sa privim dincolo de aparente, sa observam ce ascunde aceasta imagine idilica pe care ne-o ofera narcisistul. Problema este ca exact acesti parteneri beneficiaza de indulgenta din partea femeilor curtate, tocmai fiindca ei par a garanta o viata fericita, ca in povesti, pana la adanci batranete. Ei cumva "fenteaza" sistemul de verificare si control al femeilor tinere, acestea imaginandu-si probabil ca vor reusi sa "il schimbe" in bine pe acest narcisist, fiindca ce alta reusita feminina ar fi mai frumoasa, emotionanta si romantica decat aceasta?








(1) Imaginea A Funny Thing Happened, de Peo Tatum, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-SA 2.0 





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu