Trei copii devasteaza o scoala. Ne mira faptul ca au facut-o? Daca ne gandim mai bine, ne mira faptul ca nu apar mai multi copii care sa devasteze scolile. Ei sunt un simptom al societatii si al atmosferei pe care noi adultii am creat-o.
o o o
Trei copii din Clejani aud o jucarie, se infurie si decid sa opreasca "sunetul infernal" produs de aceasta. Patrund in scoala si, incercand sa opreasca jucaria, furia escaladeaza iar cei trei gasesc ca episodul nu poate sa se finalizeze decat cu devastarea intregii scoli. Trei ore mai tarziu, ceea ce a ramas in urma furiei lor era greu de crezut: pe acolo ar fi putut la fel de bine sa fi trecut o tornada sau un uragan, poate cu pagube mult mai mici.
Ar putea fi oare vorba despre o tulburare numita "misafonie", care se manifesta printr-o profunda neplacere si emotii de furie rezultate ca urmare auzirii unor sunete? Desi nu este luata in serios de toti medicii, s-ar parea ca tulburarea este reala si apare la unii dintre noi atunci cand sunetele respective sunt repetitive si "te innebunesc", cel putin subiectiv vorbind, desi ele nu par sa ii afecteze pe cei din jur, in aceeasi masura.
Dar eu as face mai curand parte dintre aceia care nu iau in serios tulburatea aceasta, fiindca stiu ca fiinta umana este un intreg in care partile componente conlucreaza pentru a duce acest intreg intr-o anumita directie, ca si cand intregul respectiv ar avea o misiune, un scop. Misiunea se refera, in general la satisfacerea unor nevoi umane. Oare care erau nevoile care i-au motivat pe acesti trei pici ce au speriat Clejanii?
Fiecare dintre noi are o toleranta la stimuli si un prag al sensibilitatii la stimulare (vizuală, auditiva, olfactiva, etc). Foarte posibil ca la unii dintre noi, acel prag sa fie mai scazut, deci sa dispunem de o sensibilitate mai mare. Daca lucrurile stau asa, se creaza premisele ca reactiile a doua persoane sa fie diferite in fata unuia si aceluiasi stimul, in functie de nivelul pragului respectiv.
Cu toate acestea, reactiile noastre comportamentale pot fi, de asemenea, foarte diferite de la o persoana la alta, fiindca intervine, ca de fiecare data, fatorul psihologic. Daca pana acum am vorbit despre fiziologie si pragul sensibilitatii, imaginati-va insa ca o persoana cu o sensibilitate (genetica) foarte mare poate sa aiba o reactie comportamentala redusa in comparatie cu cineva care, desi nu este atat de sensibil, poate 'sa duca lucrurile la urmatorul nivel', asa cum au facut cei trei baieti din Clejani.
Cum asa? Ei bine, factorul psihologic se leaga de lucruri precum preocuparile mintii, nevoile, fricile si valorile personalitatii, adica acele lucruri pe care le consideram a fi importante si demne de urmarit in viata. Iar acest factor psihologic este intr-o asa masura implicat in incidente de acest tip, incat am curajul sa afirm ca m-ar mira sa existe intr-adevar o persoana care sa faca tot ce au facut acesti baieti, doar pentru ca zgomotul respectiv era, sa zicem, cu adevarat enervant. Exclud asa ceva!
De fapt, la unul dintre canalele de stiri, s-a anuntat ca pustii vazusera un comportament simililar, pe internet, in jocuri precum GTA. In jocul GTA (Grand Theft Auto - tradus "Marea Furaciune de Masini"), "scopul scuza mijloacele" si violenta virtuala este la ea acasa. Da, virtuala, dar asa incepe orice violenta - mai intai in mintea noastra si apoi in realitate, in planul actiunior asupra mediului: mai intai credem in iluzia potrivit careia violenta ne-ar putea rezolva problemele si apoi o punem in practica.
Desi multi neaga faptul ca ar exista vreo legatura intre infractionalitate / agresivitate si practicarea unor astfel de jocuri, trebuie sa recunoastem ca temele jocurilor, in sine, sunt de-a dreptul oribile: pare ca se urmareste desenzibilizarea tinerilor la cel mai de jos nivel posibil de brutalitate. Si poate ca astfel de jocuri devin acea picatura care umple paharul numai in anumite cazuri - cand tinerii sunt mai vulnerabili si nu au prea multe motive de a-si tine nervii in frau, dar, daca ar fi sa fim onesti, nu exista nimic nobil in ele.
Unii dintre parinti, mai destupati la minte, se sperie de-a dreptul cand vad cum se distreaza copiii si le impun acestora restrictii cu pretul resentimentelor fata de persoana parintelui, caci nimanui nu-i place sa-si piarda drepturile, cu atat mai putin copiilor, care nu prea inteleg civilizatia. Ganditi-va ca Tom si Jerry, pe cat de inocente ar parea, sunt pline de violenta, prezentata ca fiind funny. GTA este o continuare oarecum fireasca la asta, dar dusa pana la absurd.
Si daca majoritaea copiilor inca mai cred ca GTA ar trebui sa ramana in spatiul virtual, fiindca si civilizatia si-a facut simtita prezenta in proverbialii 7 ani de-acasa, ramane totusi posibilitatea ca unii dintre copii sa nu perceapa aceasta diferenta intre real si fantastic si sa aplice in plan real tot ce au exersat in planul virtual, de atat de multe ori. Cine poate spune cat de distractiv este sa distrugi o scoala, daca inca nu ai facut-o?
Copiii invata enorm de multe lucruri din programele vizionate, dupa cum invata si prin intermediul modelelor din lumea reala: ce este frumos si amuzant, ce este distractiv, cum se raspunde la o situatie stresanta si ce asteapta ceilalti din partea ta intr-o astfel de situatie? Personal, as recomanda oricand unui tanar timid, un joc in care personajul din acel joc face un compliment, invata sa comunice cu strainii, sa tina discursuri publice ori ofera primul ajutor in caz de accidente. Probabil ca nu exista un astfel de joc - ar fi plictisitor, nu-i asa?
Ce au facut cei trei baieti din Clejani poate fi privit ca nebunie in 3 sau chiar psihoza in masa. Iar lucrurile au pornit intr-o directie gresita cu mult timp in urma - tocmai ce am mentionat Tom si Jerry sau Looney Toons, unde toata lumea se razboieste cu toata lumea, in numele comeďiei, dar daca stai sa te gandesti, comportamentul personajelor este demn de un diagnostic psihiatric.
Si cu cat te gandesti mai mult, cu atat devine mai complicat. Realizezi ca aceste personaje nu au nici urma de empatie, existenta lor este total si definitiv ireconciliabila, dispun de zero abilitati inter-personale si se trateaza unele pe altele ca niste obiecte ce trebuie distruse. Distruge sau fii distrus! Acesta pare a fi motoul in cazul surprinzator de multor forme de entertainment. Un prieten imi spunea ca a intezis copilului desenele animate violente iar schimbarile in dispozitia si comportamentul acestuia nu s-au lasat asteptate!
Entertainment agresiv... Credeti ca acesta este un bun punct de plecare pentru niste fiinte al caror psihic este atat de impresionabil? Si daca violenta din entertainment sau de acasa, din sanul familiei, sunt atat de prezente si disponibile, nu la fel se poate spune despre adevaratele forme de gestionare a situatiolor complexe, care nu sunt nici cool si mai implica si eforturi. Ma mira aparitia baietilor rai de la Clejani? De fapt ma mira faptul ca nu sunt mai multe cazuri de acest fel! Voi ati vazut ce chestii se joaca ei?
Baietii de la Clejani sunt un simptom al societatii care i-a educat. Dupa cum se spune ca anumiti copii problema sunt un "simptom al familiei", fiindca ei cer ajutor cand se simt in nesiguranta, ignorati sau umiliti de parinti, cred ca gruparea a mai multi baieti care simt si actioneaza la fel, este un simptom al societatii. Da, este posibil ca unul dintre ei sa-i fi "inspirat" pe ceilalti, dar chiar si asa!
Exista extrem de multa agresivitate in jurul nostru, exista modele de comportament dezadaptativ care se promoveaza la scara nationala. Violenta este spectaculoasa si face audienta intotdeauna. Cand se bat sau se cearta doi oameni, ceilatii se aduna in jur si fac galerie. Vor deveni virale toate povestile despre cum se razbuna cate o femeie inselata si niciodata cele despre iertare si crestere spirituala.
Este o atmosfera in care este cool orice poate sa iti atraga cateva zeci de mii de likeuri iar restul lucrurilor nici macar nu conteaza, indiferent cat de mult te-ar putea ajuta in viata. Intelepciunea acestor zile este aceea in care este grozav sa te razbuni si sa iti versi nervii atunci cand ii ai, ca sa nu cumva "sa te imbolnavesti de nervi" - ceea ce este o mare tampenie. Ei bine da, copiii din Clejani sunt un simptom al unei societati sarace din punct de vedere emotional si spiritual. Nu ma mira aparitia lor. Ma mira ca nu sunt mai multe cazuri de acest fel.
(1) Imaginea Stewie's Kru, de Keenen Brown, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu