Aveai 5 ani si stiai ca trebuie sa vina Mosul. Venirea lui, in sine, pe horn, era iesita din comun, magica, ne-mai-auzita. Cat de mult ti-ai fi dorit sa il vezi cum apare pe sania sa cu reni! Si uite asa, plin de energie si jucandu-te, ai ramas treaz pana la 3 dimineata. Mai tarziu, asta a devenit viata ta de zi cu zi...
o o o
In aria psihologiei, un cognitivist (ce sunt eu) este acea persoana (eventual de specialitate) care considera ca in viata emotionala a fiintei umane, modul cum prelucreaza informatiile (senzatii, perceptii, judecati, convingeri) este esential in dinamica personalitatii si a comportamentului, sau, ca sa parafrazez o prietena (contabila), "totul porneste din cap". Chiar asa, daca in capul nostru apreciem situatia in care ne aflam (caci ea are intotdeauna parti bune), iata, suntem fericiti! In schimb, atunci cand respingem situatia (caci ea poate fi detestata tot mereu pentru cel putin 2-3 motive), iata, suntem nefericiti (tzac-pac)!
La materia numita in facultate "Fundamentele Psihologiei" se studiaza "procesele cognitive" dupa cum urmeaza: senzatii, perceptii, reprezentare (cele elementare), dar si gandirea, memoria si imaginatia (cele superioare). Patologia psihica (boala) pentru un cognitivist "nu are mistere", ca sa spun asa: totul porneste din felul cum se interpreteaza informatiile (in cap). Dar aici ne izbim de acea latura a psihopatologiei care afirma ca o mare parte din probleme se bazeaza pe mostenire genetica, pe vulnerabilitatea sistemului psihic uman, ca urmare a ceea ce ne-au transmis inaintasii, prin gene.
Tulburarea afectiva bipolara, la fel ca si psihozele, sunt indicate ca fiind acele zone ale psihopatologiei in care mostenirea genetica joaca un rol decisiv. De aceea si sunt tratate cu medicamente, fiind mai curand abordate de psihiatrie, ca un domeniu unde psihiatrul are toate competentele necesare. Tulburarea afectiva bipolara este acea tulburare mentala care se manifesta prin perioade cu depresie si perioade de dispozitie anormal crescuta (manie) ce alterneaza, cu o anumita ciclicitate. Daca depresia cam stiti cum se manifesta, in perioadele cu manie, persoana dispune de multa energie, doarme putin, este fericita sau iritabila, ia decizii pripite si reflecteaza putin la consecinte.
In psihiatrie lucrurile sunt mult mai simple: genetica / diagnostic / medicamente. Responsabilitatea medicului este sa puna diagnosticul potrivit si sa prescrie, iar a pacientului sa ia medicamentele la orele stabilite. In psihoterapie in schimb, simtim nevoia sa intelegem felul cum contribuim noi insine la aceste manifestari, cu alte cuvinte, responsabilitatea personala este o notiune mult mai bine nuantata. Iar un congnitivist va dori intotdeauna sa observe procesele cognitive ale bolnavului si nu va putea trai cu ideea ca omul a mostenit o chestie nasoala si trebuie sa se impace cu situatia, ca va lua medicamente toata viata, ca sa-i regleze dispozitia (mai ales ca nu prea i-o regleaza si va spun asta fiindca am cunoscut personal astfel de persoane).
Daca pacientul respectiv merge la medic si ii spune ca si-a mai iesit din pepeni inca o data, la serviciu, medicul ce credeti ca va face? Ii mareste doza. Nu vreau sa hranesc aceasta competitie intre psihiatrie si psihoterapie care probabil ca nu foloseste la nimic, dar nu pot sa nu atrag atentia asupra modului simplist cum se pune problema, in special de catre pacienti, care nu reusesc sa percepa beneficiile psihoterapiei in astfel de cazuri: o chestie care si asa costa cam mult, nu-i asa? Daca mergi la un restaurant pe banii aia, cel putin pleci acasa satul, dar de la psihoterapie cu ce te alegi? Buna intrebare!
Fara a dori sa jignesc pe cineva (caci nu pentru asta scriu articole) in timp ce conversam cu pacienti care sufereau de tulburare afectiva bipolara aveam sentimentul ca vorbesc cu niste copii. La copii, dupa cum stiti, emotiile sunt foarte puternice si ei se bazeaza foarte mult pe emotiile lor pentru a obtine tot felul de schimbari de atitudine din partea celor cu autoritate. In psihoterapie vorbim despre astfel de persoane ca "avand o varsta emotionala foarte frageda", fiindca da, oamenii au si o varsta emotionala care se exprima prin modul cum trateaza problemele cu care se confrunta: atunci cand consideram ca emotiile traite se substituie procesului rezolutiv (rezolvarii de probleme), varsta emotionala este mica - caci asta face si un copil de 5 ani.
Sigur, uneori emotiile chiar rezolva anumite probleme, fiindca obtinem prin intermediul lor o schimbare de atitudine din partea celor care ne iubesc. Dar nu va asteptati sa primiti premiul Nobel pentru aceasta descoperire! Capacitatea rezolutiva a unei astfel de persoane este totusi redusa si va ramane redusa fiindca in lumea "oamenilor mari" lucrurile se rezolva altfel: negociere, argumentatie, planificare, efort sustinut, sau acceptare, iertare, etc. Am vazut ca acum este o adevarata "cultura a razbunarii" pe internet si fac multe vizualizari acele articole despre "cum s-a razbunat o femeie inselata" unde like-urile sunt direct proportionale cu cat de diabolica a fost razbunarea. Totusi, din punct de vedere al dezvoltarii emotionale, acea razbunare poate fi la nivelul varstei de ... 5 ani.
Incercand sa inteleg particularitatile cognitive ale persoanelor cu tulburare afectiva bipolara am descoperit ca o caracteristica importanta a modului cum functioneaza aceastea din punct de vedere cognitiv este ruminatia. Dar ce este ruminatia? Cred ca in buna parte ruminatia este egala cu "a-ti plange de mila" - o formulare care este mai usor de inteles dar care raneste pe cel care o practica, fiindca scopul "plansului de mila" este obtinerea suportului. Iar cel care iti spune ca iti plangi de mila, evident ca nu este dispus sa ofere acel suport, prin urmare, iata, te simti ranit.
Ruminatia este focalizarea atentiei asupra simptomelor, cauzelor si consecintelor problemelor cu care ne confruntam, ignorand solutiile, potrivit Teoriei Stilurilor de Raspuns propuse de Nolen-Hoeksema (1988)
Potrivit medicului francez Cristophe Andre, lamentatia (ruminatie) este de doua feluri:
- LAMENTATIA ADAPTATA - punctuala (pe o problema), pregateste cautarea unei solutii, apare doar in caz de dificultati, aduce usurare, este limitata la fapte si tine cont de capacitatile de a asculta ale interlocutorului.
- LAMENTATIA TOXICA - este cronica, obisnuita, auto-suficienta, persista multa vreme dupa disparitia dificultatilor, nu aduce usurare ci chiar agraveaza situatia, este generalizata (la destin) si nu tine cont de capacitatea de a asculta a interlocutorului.
In mod interesant, am descoperit faptul ca ruminatia poate fi si pozitiva. Ce ar putea sa fie ruminatia pozitiva? Cred ca ruminatia in sine este o atitudine contemplativ-pasiva cu privire la problemele cu care ne confruntam. Cu alte cuvinte persoana care rumineaza, departe de a incerca sa gaseasca o solutie, pare convinsa ca acea solutie nu exista si deci este inutil sa o cauti. Eventual, o cauta cineva care POATE. Si de aici intelegem ca persoana respectiva nu sta prea bine cu stima de sine, sau daca are asa ceva, stima ei de sine nu se bazeaza pe faptul ca dispune de resurse pentru rezolvarea problemelor prin actiune si implicare proprie.
Ei bine, ruminatia pozitiva, care se observa la cei cu tulburare afectiva bipolara in perioadele maniacale (de plus afectiv) este tot o atitudine de contemplare pasiva, doar ca aici se contempla acele fapte care corespund nivelului de asteptare, fericirea fiind un rezultat direct al perceptiei ca exista o compatibilitate intre realitate si ideal. Ce au in comun ruminatia pozitiva si cea negativa este tocmai pasivitatea. Iar daca in perioadele fericite poti sa te multumesti cu contemplatia (sa te bucuri de implinirile tale), in cele cu probleme, contemplatia pur si simplu nu ne ajuta.
Ipoteza mea este ca astfel de pacienti sufera si de ceea ce se cheama "idealopatie" adica dependenta de un ideal adesea nerealist care, tocmai fiindca este nerealist le si provoaca caderea in depresie. Ele nu sunt pregatite sa dea piept cu problemele iar cand le intalnesc, se blocheaza in contemplarea problemei, adica in ruminatie. Dispozitia afectiva crescuta din perioadele maniacale, poate fi explicata si prin faptul ca dimesiunile grandioase ale idealului perceput ca fiind accesibil, il stimuleaza pe pacient intr-un mod iesit din comun. Ca atunci cand, fiind copil, urmeaza sa vina Mosul si reusesti sa ramai treaz pana la 3 dimineata, fiindca nu vrei sa pierzi momentul.
(1) Imaginea Contemplation, de Geoff Livingston, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu