Mind, People, Lifestyle

Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, licentiat in Psihologie, absolvent al unui Master de Consiliere Educationala si al unui program de formare in Psihoterapie Adleriana, recunoscute de Colegiul Psihologilor, Federatia Romana de Psihoterapie si Ministerul Educatiei. Contact: teleologia@yahoo.com

marți, 2 ianuarie 2018

Topul Ideilor Anului 2017

Una dintre traditiile Psihopedia la care tin cel mai mult este topul discursurilor Ted Talks. Sper sa gasiti la fel de multe resurse in aceste idei, ca si mine. Iata care sunt discursurile care m-au cucerit anul acesta!




Stiti ca mai am o traditie pe Psihopedia, pentru fiecare sfarsit / inceput de an, si anume sa fac un top al celor mai interesante discursuri de pe situl Ted Talks - un site pe care nu poti sa nu il promovezi cand iti dai seama cata nevoie avem de idei, valori si idealuri, de moduri noi de  a privi lucrurile si de a rezolva problemele. Dupa cum spune si motto-ul sitului "idei ce merita raspandite"!

De asemenea, am descoperit si o intrebuintare mai neobisnuita a acestei traditii personale - le poti spune celor de care vrei sa scapi ca asa iti petreci revelionul si ca sunt invitatii tai, in caz ca isi doresc sa experimenteze un revelion mai "indraznet": sa se pregateasca cu fursecuri si sampanie, fiindca invitatii ii aduc eu.

Puteti oricand sa faceti un al 2-lea revelion cu fursecuri si sampanie, urmarind discursurile urmatoare cu rabdare si deschidere - mai ales ca fiecare dintre acestea are ceva important de transmis. Inainte de asta insa, fiindca ma simt oarecum dator, am sa va fac cunoscute si cele mai citite articole Psihopedia din 2017, dintre care primele 3 au si intrat in Top 10 Psihopedia (all times). Iata-le:

  • I. Zodiacul Psihic (387 accesari)
  • II. De ce iubesc sobolanii (346 accesari)
  • III. Geniu si Nebunie (253 accesari)
  • IV. Generatia Borderline (214 accesari)
  • V. Marijuana si Fata Morgana (163 accesari)


So, yeah, let's just dive into it:

  • 10. James Veitch ~ Iata ce patesti cand razpunzi la spam




Tipul acesta are o figura atat de sugestiva incat nu iti ofera prea multe alternative. Iar cand auzi si ce are de spus, de asemenea, nu ai decat alternativa sa razi. Nu imi ramane decat sa sper ca nu exista oameni atat de saraci cu duhul, insa stim cu totii ca exista, ceea ce aduce multa bucurie in aceasta lume. Daca ar fi cu totii atat de nostimi...


  • 9. Heather Lanier ~ "Binele" si "Raul" sunt povesti incomplete.




Intre temerile cele mai crude ale unei mamici este provocata de intrebarea: oare cat de sanatos va fi bebelusul pe care urmeaza sa il nasc? Desigur, lucrurile au progresat mult in aceasta privinta, in sensul ca ai posibilitatea sa "renunti" la un copil care "nu se vede bine" la ecograf, insa ramane totusi incertitudinea si o multime de diganostice mai greu de stabilit in perioada intrauterina. Modul cum aceasta mamica a gestionat aceasta situatie cred ca este admirabil. Discursul mi-a atras atentia prin povestea cu taranul chinez pe care o spun si eu adesea, dupa cum bine stiti.


  • 8. Rita Pierson ~ Fiecare copil are nevoie de un campion




O negresa respectabila, nu-i asa? Fiindca probabil a contat culoarea pielii profesoarei pentru numerosii afro-americani care au trecut "prin mana ei", Rita este o campioana a discursurilor motivationale si probabil ca nici macar nu stie. Dar ce este mai important, e faptul ca oamenii au nevoie de astfel de prezente in viata lor, in "lumea lor speciala", cum spune psihoterapeutul W. Glasser, iar la copii aceasta nevoie este vitala, desi puteti avea impresia ca nu-i intereseaza decat tehnologia si ca datoria voastra in calitate de parinti este sa le oferiti imbracaminte, un acoperis deasupra capului si o masa calda.


  • 7. Tyler DeWitt ~ Faceti lectiile distractive!




Da, exista idei importante care ne scapa din cauza ca nu reusim sa intram in contact cu persoanele care ni le transmit. Dl. DeWitt este un maestru al prezentarilor stiintifice pe intelesul tuturor si cred ca fiecare dintre noi are ceva de invatat din acest discurs, mai ales ca fiecare dintre noi isi doreste sa fie inteles si sa ajunga la cei carora li se adreseaza, fie ca acestia se numesc clienti, sponsori, copii, colegi, s.a.m.d..


  • 6. Juan Enriquez ~ Viata voastra online, ca un tatuaj.




Unii ar vrea sa se recomande cu ajutorul tatuajelor si tatuajele spun totul. Tatuajele urla inlaturand orice mister... Dar tot la fel se intampla si cu viata noastra online. Acest discurs ne indeamna sa reflectam in profunzime la modul in care viata noastra online produce nu doar o urma pe reputatia noastra dar chiar o urma care s-ar putea sa fie mai longeviva decat noi insine, in forma noastra biologica.


  • 5. Bruce Schneier ~ Mirajul Securitatii




Cele trei notiuni pe care se focalizeaza discursul sunt sentimentul sigurantei personale (1), modelul (reprezentarea mentala) sigurantei personale (2) si realitatea sigurantei personale (3). Sentimentul urmareste modelul in timp ce modelul urmareste realitatea. Siguranta personala este unul dintre factorii ce ne definesc destinul si e folosit de toti cei care doresc sa obtina anumite lucruri din partea noastra (resurse), pentru a crea o motivatie, tocmai jongland cu sentimentele noastre subiective de siguranta personala. Adesea exista incongruente uriase intre sentiment si realitate, cu alte cuvinte, traim in iluzie.


  • 4. Aimee Mullins ~ Cele 12 perechi de picioare ale mele




Persoanele care isi inving vulnerabilitatile ma fascineaza. Alfred Adler denumea asta "supra-compensare" - atunci cand transformi o situatie unde nu stai asa de bine intr-o situatie in care excelezi. Aimee este o persoana care nu are picioare si care nu a permis acestei situatii sa ii defineasca viata si identitatea. Modul cum ea isi trateaza aceasta dizabilitate este nu doar de admirat, dar si o inspiratie in sine. In plus, acest discurs iti aduce un zambet larg pe fata cand Aimee marturiseste ca o persoana a observat faptul ca nu este corect ca poate sa isi aleaga singura inaltimea, spre deosebire de noi, ceilalti.

  • 3. Rory Sutherland ~ Perspectiva face tot




Un discurs care mi-a atras atentia, mai ales ca fiecare dintre noi isi doreste sa fie persuasiv cu ceilalti, dar si cu sine insusi, este cel de mai sus. El ne invata, in principiu, faptul ca putem sa ne depasim vulnerabilitatile emotionale, cum ar fi poate o anxietate sau o depresie, gandindu-ne la lucruri dintr-o perspectiva noua. Este de apreciat si faptul ca dl Sutherland a reusit sa faca din prezentarea sa mai mult decat un curs de manipulare a constiintei umane, prin atmosfera degajata pe care a creat-o.


  • 2. Julian Baginni ~ Exista oare un adevarat "Eu"




Acest discurs incearca sa ne convinga de faptul ca personalitatea si Eul nostru nu trebuie privite obligatoriu ca fiind imuabile,  "statice" si pasive ci mai curand fluide, procesuale si intr-o continua evolutie. Avantajele acestei perspective sunt numeroase si putem spune ca o astfel de perspectiva este una mai sanatoasa si un avantaj evolutiv in sine. Discursul mentioneaza si cateva dintre argumentele pentru care eu personal am respins horoscoapele si toate "blestemele" care vin prin intermediul lor si care au multe sanse sa se adevereasca in virtutea credintei noastre in ele.


  • 1. Barry Schwartz ~ Paradoxul Optiunilor




Un discurs remarcabil, care este bine-venit acum, in urma sarbatorilor de iarna, adica acele zile despre care se spune ca sunt cele mai nefericite din an. Ma intreb daca sunt nefericite pentru ca stim ca ne-am fi putut petrece sarbatorile intr-un alt mod, care acum pare grozav, cel putin in comparatie cu modul in care ne-am petrecut Craciunul si Revelionul, in mod real. Este un discurs despre paralizia care se produce atunci cand ai prea multe optiuni si despre regretul pe care il simti atunci cand multimea optiunilor iti creaza asteptari prea mari pentru oricare dintre aceste optiuni. Cred ca este un fenomen ce merita cunoscut.








(1) Imaginea Ted Talk, de Urban Data, via Flikr, sub licenta CC BY-SA 2.0

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu