Mind, People & Lifestyle





Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, psiholog, membru al Colegiului Psihologilor din Romania, consilier educational si psihoterapeut. E-mail: teleologia@yahoo.com

luni, 6 februarie 2017

Dorinta de a fi Mare

Iti doresti sa te poti privi in oglinda si sa te poti suporta. Pentru asta esti gata sa pornesti in cautarea comorilor ascunse sau sa lupti pentru mana femeii iubite. Dar ai putea sa te auto-apreciezi doar pentru ca ai trait in mijlocul oamenilor si ai cooperat cu ei?




Esecul epic ar fi putut sa insemne esecul unei povestiri de a te tine atent, ca urmare a unei crize de inspiratie suferite de catre autor. Dar de fapt esecul epic (Epic Fail) este doar un termen similar cu esecul, mai bine spus, se refera la un esec monumental.

Dictionarul urban spune ca esecul epic este un esec de proportii monumentale, uriase, care impune inventarea si introducerea unui termen propriu care sa descrie aspectele imposibil de inteles intr-un alt fel. Esecul epic este o mare eroare umana ce merita sanctionata ca atare.

In acest articol m-am gandit sa va prezint doua esecuri epice care au survenit in urma dorintei umane de semnificatie, ce nu a tinut cont de limitele personale si nici de limitele realitatii si respectiv de limitele realitatii sociale. Dorinta de "a fi mare" pare a fi o trasatura umana definitorie pentru specia noastra, despre care a vorbit inclusiv Sigmund Freud. Insa cel care a valorificat la maximum aceasta idee a fost Alfred Adler.

Dorinta de a fi mare se manifesta in viata fiecaruia dintre noi intr-o forma sau alta. La unii se manifesta prin intermediul ambitiilor profesionale sau materiale, la altii prin intermediul dorintei de faima, sau, de ce nu, prin intermediul dorintei de a impiedica anumite abuzuri savarsite de puterea politica - prin spiritul justitiar.

In cazuri patologice dorinta de a fi mare poate sa se manifeste, in orice facem intr-un mod exagerat, compulsiv si in dezacord cu uzantele sociale. Munca, mancatul, dieta, ingrijorarile in exces, suspiciunile, izolarea in exces, melancolia, furia si chiar iubitul in exces, pot sa reprezinte o latura a psihopatologiei, daca nu cunoastem limite "de bun simt". Ei bine, da, ce-i mult, strica!

Ce este mult strica, pentru ca astfel de comportamente incearca sa forteze limitele realitatii, sa determine schimbari imposibile sau imposibile in ritmul dorit de noi. Ori-de-cate-ori incercam sa fortam limitele realitatii, se poate vorbi si despre stresul toxic si modificarile caracteristice psiho-somaticii sau psihopatologiei. Fireste ca esti stresat / frustrat atunci cand te impotrivesti realitatii!

Iata insa cele doua cazuri de "Epic Fail" despre care mi-am propus sa vorbesc aici:

  • I. Joe Burrus. 


Cazul lui Joe Burrus este perfect pentru a ilustra consecintele dramatice ale situatiei in care nu iti cunosti limitele proprii, nu iti recunosti propria umanitate si limitele acesteia, si nu recunosti limitele fizice ale realitatii. De ce ai pica in acest scenariu necrutator? Raspunsul este simplu: pentru ca vrei sa fii mare! Consecinta unei astfel de atitudini poate fi chiar si moartea, cu siguranta. Si acesta a fost cazul lui Joe Burrus.

Joe Burrus era un iluzionist amator care incerca sa isi faca un nume in lumea marilor iluzionisti de spectacol, modelul sau in viata fiind ilustrul Houdini. Burrus s-a gandit la un numar de evadare care presupunea iesirea dintr-un sicriu unde se afla legat cu lanturi si lacate. Peste acel sicriu avea sa se toarne ciment. Din pacate sicriul fabricat dintr-un material transparent, pentru a spori efectul spectaculos, a cedat sub greutatea cimentului iar "marele iluzionist" si-a gasit sfarsitul intr-un mod care imbina dramaticul cu ridicolul.

Joe Burrus si-a urmat visul intr-o maniera fanatica, netinand cont de nimic. Entuziasmul sau, vizibil in videoclipul urmator, nu a fost suficient pentru a asigura reusita unui numar de evadare asa cum nu mai fusese facut vreodata. Se spune ca... "No pain, No gain" / "Fara suferinta, nu exista succes". Si totusi, lui Joe Burrus i-a lipsit un ingredient -  sa fi fost realismul, ori studiile de fizica? Sa fi fost capacitatea de a tolera plictiseala si anonimatul? Probabil ca toate la un loc!




  • II. Wallace Souza

Un alt caz care frizeaza irealul si ridicolul deopotriva, este acela al realizatorului de televiziune Wallace Souza, un brazilian pus pe fapte mari, la randul sau. El si-a dorit foarte mult sa aiba succes cu emisiunea sa de televiziune in care prezenta cazuri spectaculoase de crima, pe care echipa lui le gasea in timp record, chiar inainte de venirea politiei. "Pe surse", Souza afla rapid ca s-a mai comis o crima intr-un colt al orasului sau, iar reporterii sai erau acolo in secunda numarul doi. 

Totul a culminat in momentul in care echipa sa a primit un astfel de "pont", s-a prezentat intr-un anumit loc al orasului si a filmat in direct momentul in care a fost comisa una dintre crimele odioase ale bandelor rivale de traficanti. Incidentele prinse pe pelicula deveneau din ce in ce mai dubioase iar politia a decis sa le ofere ceva mai multa atentie celor din echipa de filmare ce batea toate recordurile de audienta.

Efortul a dat rezultate in momentul in care s-a descoperit ca aceste crime erau comise la ordinul realizatorului Wallace Souza! Daca ar fi sa vorbim despre problemele psihice ale realizatorului, pe langa faptul ca isi dorea foarte mult sa faca rating, se poate spune ca el avea o mentalitate de psihopat, pentru care "scopul scuza mijloacele".




In ciuda acestei mentalitati, nu pot sa nu remarc si resursele de imaginative, organizare si motivatie pe care Souza le-a investit in activitatea sa. Un singur lucru i-a scapat, s-ar parea: recunoasterea valorii unei vieti. Asa cum Joe Burrus parea sa afirme prin actele sale "viata nu are nicio valoare in absenta faimei", tot la fel Wallace Souza parea sa afirme "viata celor din jur are valoare in masura in care ma ajuta sa-mi ating scopurile."

Ambele viziuni asupra vietii si realitatii sociale erau eronate si , tocmai din acest motiv i-au condus pe cei doi barbati pe drumul spre ruina. Ceea ce avem de invatat din aceste doua cazuri ar fi urmatorul lucru: in ciuda faptului ca dorinta noastra de succes, "de a fi mare", este colosala uneori, merita sa ne intrebam daca este realist si de bun simt ceea ce ne dorim sa realizam.

Am mentionat 2 aspecte: realismul si bunul simt comun. Daca realismul reprezinta realitatea fizica si limitele acesteia, bunul simt comun este realismul transpus in plan social. Fie ca negam realitatea fizica, fie ca negam realitatea sociala, cea a bunului simt comun, consecintele nu pot fi decat de acest fel. Aceasta dorinta intrinseca de a fi mare sau, mai delicat spus "dorinta de semnificatie", care, s-ar parea ca ne caracterizeaza pe fiecare dintre noi, are nevoie de o educatie adecvata care sa o tempereze, sa o moduleze.







(1) Imaginea Greatness, de Jarrett Hendrix, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0



Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, psiholog, membru al Colegiului Psihologilor din Romania, consilier educational si psihoterapeut. E-mail: teleologia@yahoo.com


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu