Mind, People & Lifestyle





Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, psiholog, membru al Colegiului Psihologilor din Romania, consilier educational si psihoterapeut. E-mail: teleologia@yahoo.com

marți, 20 septembrie 2016

Show Must Go On!

Un tata disperat merge in centrul vechi sa isi recupereze fiica de prin baruri. Ne plac telenovelele dar la sfarsit dam dovada de ingratitudine fata de artisti, carora le aratam dispretul nostru nedisimulat.




Scandalul cu iz de telenovela, in care un tata ajuns la capatul rabdarilor merge cu baietii sa isi recupereze fiica adolescenta de prin baruri, pare ca a acaparat cu totul mass-media romaneasca. El actualizeaza tema frustrarii si a modului cum raspundem la situatiile frustrante cotidiene. Trebuie spus inca de la inceput ca implicatiile nu sunt doar de ordin personal, povestea avand si o puternica componenta cultural-sociala.

Cu alte cuvinte, faptul ca am devenit o societate "a spectacolului televizat", a favorizat aparitia si dezvoltarea unor personalitati de tipul acesta, cu manifestari spectaculoase si puternic incarcate emotional, despre care literatura de specialitate vorbeste la capitolul tulburarilor de personalitate. Dar oare chiar este un dezavantaj sa ai o astfel de tulburare?

S-ar spune ca nu intotdeauna este un dezavantaj sa "te bucuri" de o tulburare de personalitate cum ar fi cea histrionica, care, desi aflata la limita psihopatologiei, te poate aduce in centrul atentiei publice si te poate mentine acolo pentru mult timp. Depinde numai de cei care apreciaza spectacolul pe care il oferi, si de cat de mult li se face dor de tine, nu-i asa? 

Frustratia a fost definita de catre Anna Freud ca reprezentand "ansamblul de factori si procese prin care satisfacerea unei nevoi sau a unei motivatii este impiedicata din cauza prezentei unui obstacol sau a unei bariere." Mai tarziu, s-a ajuns la difiniri mai cuprinzatoare ale starii de frustratie:



Constiinta unei stari de privatiune care va da nastere unei tensiuni emotionale, unei nevoi de descarcare, stare explicata uneori prin reaua intentie a altcuiva, alteori prin propriile incompetente sau, in sfarsit, poate fi nedeterminata, subiectul frustrat neputand-o lega de o cauza precisa. T. Rudica. Psihologia Frustratiei. 

Mai mult decat o simpla trasatura general umana, s-ar parea ca frustratia reprezinta insusi miezul psihopatologiei umane, si, in ciuda faptului ca exista factori genetici, de mediu si educationali implicati in modul cum se manifesta frustratia, nu putem sa concepem existenta psihopatologiei in absenta unei stari de frustratie. In aceste conditii, s-ar putea spune ca suntem expusi cu totii la psihopatologie, tocmai fiindca suntem expusi frustratiei, dar lucrurile stau diferit, de la om la om.

Diferenta consta in diferenta de prag al rezistentei la frustrare, care poate sa fie foarte coborat la unii dintre noi, in sensul ca nu este nevoie de foarte mari obstacole care sa apara in calea fericirii noastre pentru ca acestea "sa declanseze" manifestarile psihopatologice, ale scaparii frustratiei de sub control. Am pus ghilimelele fiindca nu obstacolele in sine declanseaza aceste manifestari ci noi suntem aceia care isi aleg manifestarile, fie si in mod mai putin constientizat.

Si, asa cum spuneam, factorii genetici au un rol aici, insa decisiv este regimul educational din primii ani de viata care defineste liniile generale ale personalitatii. Aici trebuie mentionat faptul ca cei mici au nevoie sa intampine frustrari (moderate si adecvate varstei si nivelului de dezvoltare) in relatia lor cu parintii, fiindca numai asa vor acumula o experienta pretioasa in raport cu frustrarile.

O educatie reusita trebuie deci sa ofere raspuns unor intrebari precum: "ce facem atunci cand lucrurile nu merg asa cum ne dorim noi?" si "ce alternative avem pentru a schimba ceea ce nu ne convine?" sau "ce facem cand ceea ce nu ne convine nu poate fi schimbat?". Iar cand educatia nu a reusit sa ofere aceste raspunsuri adecvate, nu ne ramane decat sa lucram la asta caci viata sociala ne cam obliga sa o facem.

Uneori ajungem la concluzia ca trebuie sa... "facem show" atunci cand nu ne convine ceva, mai ales ca cei din jur abia asteapta sa priveasca. Din pacate, pe cat de mult le place sa-si clateasca ochii, pe atat de mult le place sa iti denigreze showul... Este un efect pervers al spectacolului mediatic despre care se vorbeste mai putin dar cred ca este bine sa fim constienti de dansul: oare chiar ne convine sa devenim cunoscuti datorita circului pe care il facem?

La intrebarea "ce facem atunci cand lucrurile nu merg asa cum ne dorim?", probabil ca ar trebui sa cautam un raspuns "civilizat". Iar civilizatia si educatia au la baza ceea ce se numeste "principiul amanarii recompensei". In lumea civilizata aproape nimic nu se face "cand si cum ni se nazare noua", iar daca dorim sa avem o reputatie si o prestanta sociala, trebuie sa tinem cont de acest principiu.

Toleranta la frustrare si amanarea recompensei presupun sacrificarea placerilor mici si trecatoare din prezent (de exmplu, "a-ti varsa naduful") pentru unele mai mari si durabile din viitor (de exemplu a negocia si a cultiva relatia). In acest fel orice refugiu in modurile de raspuns inadecvate, este eliminat, cu intelepciune, as spune eu. Cand exista o competitie tata-fiica de genul "Romanii au Talent", mi se pare mai putin oportun sa vorbim despre traume si mai potrivit sa vorbim despre educatie in sine.

Cand, in urma procesului educativ, asteptarile noastre sunt nerealiste iar fricile sunt irationale, rezultatul nu poate fi decat frustratia - ba chiar o stare de permanenta frustratie (numita "nevroza"), fiindca contactul cu o realitate care iti infirma convingerile si idealurile nu este niciodata unul placut sau confortabil. Si fiindca frustratia este mare, nu ne ramane decat sa facem rost de un mod de a o exprima - iar cei din familie sunt o eterna sursa de inspiratie - aschia nu sare departe....

Iata insa rolul pe care frustratia il are in diverse afectiuni cu caracter psihopatologic:


>> Continuarea in Psihopedia PRO 








(1) Imaginea Frustration, de Amanda Tipton, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Rudica, T., (2015), Psihologia Frustratiei, editura Polirom, Iasi

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu