Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, licentiat in Psihologie, absolvent al unui Master de Consiliere Educationala si al unui program de formare in Psihoterapie Adleriana, recunoscute de Colegiul Psihologilor, Federatia Romana de Psihoterapie si Ministerul Educatiei. Contact: teleologia@yahoo.com
Cred ca nu ti-ai dorit niciodata sa devii victima unui proxenet. De aceea iti ofer un articol despre limite: ce sunt acestea si cum le poti utiliza pentru a preveni propria ta victimizare.
☆ ☆ ☆
Pentru femeile mature si trecute prin viata probabil ca metoda Lover Boy nu va produce niciodata rezultatele asteptate de proxeneti. Adevarata vulnerabilitate este la fetele tinere, abia intrate in viata adulta si pe piata muncii, aflate in cautarea unui partener. Desigur, idealismul lor este normal la varsta respectiva asa incat multe dintre ele vor respinge baietii normali de varsta lor care nu le pot oferi viata promovata de societatea de consum. Dupa zeci de ani de mesaje televizate si mediatizate despre ce inseamna sa traiesti bine, adevarat si frumos, ar fi culmea sa crezi altceva!
Mai exista posibilitatea ca tinerele despre care vorbim sa fi experimentat in propria familie un stil de viata mai apropiat de realitate si totusi acceptabil, astfel incat sa cunoasca vreo alternativa. In conditiile in care valorile familiei se afla intr-o continua degradare in avantajul celor materiale, a profesiei si a ideii de independenta si auto-suficienta, aceasta posibilitate este tot mai slaba. Pe fondul acestor transformari, apar proxenetii de lume noua, ca sa zic asa, versati in arta seductiei si cunoscatori al vulnerabilitatilor celor tineri si care, in mod insidios si subtil, se vor insinua in viata acestora, pentru a profita.
Un exemplu la indemana este acela al fratilor Tate, care, pentru motive destul de bune (presupusa coruptie a sistemului judiciar din Romania si abundenta de victime cu potential), s-au mutat in Romania (direct la sursa) pentru a face niste bani. O sa-mi spuneti ca ar fi mai bine sa asteptam justitia sa se pronunte, dar stiti ca exista o vorba: daca merge, macane si arata ca o rata, s-ar putea sa fie rata! Si Andrew Tate chiar arata a ceva in videoclipurile pe care le-a facut publice el insusi! Dar mai bine sa va las pe voi sa trageti concluziile, nu-i asa?
Despre Limite
Stabilirea de limite clare reprezinta singura arma pe care o aveti la dispozitie atunci cand va confruntati cu un proxenet care, din dorinta de a-si proteja pielea, nu incearca sa va impuna nimic cu forta, dar are in schimb o abordare de tip boiling the frog. Cred ca ati auzit de mitul potrivit caruia, daca pui o broasca intr-o tigaie cu apa si cresti temperatura gradual, aceasta nu va simti pericolul si va ajunge sa-si pairda viata in apa fierbinte. Desi aceasta este un mit, el reflecta o realitate valabila pentru universul uman: noi oamenii detectam mai greu abuzul atunci cand acesta apare gradual. Cu alte cuvinte, un abuzator poate folosi reticenta noastra la schimbare pentru a introduce schimbarea sistematic darin cantitati neglijabile.
In cazul proxenetilor, acestia nu iti vor propune direct sa lucrezi pentru ei intr-o meserie care iti repugna dar daca propunerea va interveni spontan, in urma unor transformari graduale, aceasta va fi mai usor de acceptat. Pentru tinerele care nu au o imagine de sine si o identitate bine creionata, intervine procesul numit boiling the frog. Cum afirmam mai sus, capacitatea voastra de a impune limite reprezinta singura arma de care dispuneti. Dar ce sunt limitele? Limita este o linie a proprietatii: este locul unde se termina persoana ta si drepturile tale si incepe persoana celuilalt si drepturile sale.
Limitele se formeaza prin intermediul:
CERINTELOR FACUTE ~ Te rog sa nu-mi mai spui sa lucrez pentru tine.
ACTIUNILOR PUSE IN PRACTICA ~ Ne separam pana vei renunta sa imi mai ceri asta.
AJUTORULUI CERUT~ Rog pe cineva sa ma insoteasca acasa sau cer un ordin de restrictie.
Limitele ne ajuta sa clarificam ceea ce suntem si sa clarificam care sunt lucrurile pe care nu le vom tolera in cadrul relatiilor noastre. Desigur, pentru a-i spune proxenetului ca nu esti o femeie usoara trebuie mai intai sa stii asta despre tine. De asemenea, pentru a refuza anumite lucruri trebuie sa accepti ideea ca poti sa pierzi aceasta oportunitate, indiferent cat de bine arata din punctul de vedere al societatii de consum. Iar limitele impuse chiar produc acest efect: cei care vor sa profite de tine se vor debarasa de tine rapid! Nu inseamna ca limitele impuse nu au functionat. Cand impunem limite trebuie sa intelegem ca ele nu ii vor schimba caracterul sau intentiile intunecate celuilalt, mai ales ca e proxenet si doreste sa faca bani!
Limitele pot fi permanente sau temporare. Limitele permanente se mai numesc limite fundamentale (defining limits) iar cele temporare mai poarta numele de limite de protectie (protective limits). La voi prezenta pe ambele in cele ce urmeaza:
LIMITE FUNDAMENTALE ~ Sunt cele care vorbesc despre ceea ce sunteti, despre identitatea dvs si nu poate fi schimbat de nimeni si nimic, niciodata. - ex: Eu nu sunt prostituata si nu voi fi asa ceva pentru nimeni.
LIMITE DE PROTECTIE ~ Uneori este nevoie de protectie fiindca, desigur, a aparut un pericol de care trebuie sa va protejati. Limita de protectie poate fi ridicata daca pericolul dispare. Limita de protectie are o forma de tipul: daca X, atunci Y. Sau altfel spus: daca comportamentul tau X va continua, atunci voi recurge la cutare lucru Y. - ex. Daca mai spui sa fac video-chat, ma mut cu mama.
Limitele sunt instituite in conditiile in care ne pierdem increderea in celalalt. Spre exemplu, atunci cand incepem sa ne indoim ca aceasta persoana va face ceea ce spune sau ca este ceea ce afirma ca este, cand comportamentul sau ne rezerva tot felul de surprize, mai putin placute. De asemenea, limitele pot fi instituite cand realizezi ca nu poti fi vulnerabila cu persoana de langa tine - de exemplu atunci cand secretele si punctele tale slabe sunt folosite impotriva ta, a disparut sentimentul de a fi inteleasa si protejata si apare ceea ce se cheama singuratate in doi.
Asa cum spuneam si mai sus, limitele, la randul lor, pot crea destul de multa singuratate pentru dvs - fiindca ele nu il pot schimba pe celalalt si nu ii pot confisca libertatea de a alege. Nu inseamna ca limitele nu au functionat - ele au un rol de diagnostic, in sensul ca pun in lumina cu cine aveti de-a face. Si chiar daca v-ati dorit sa il schimbati in bine pe acest barbat cu potential dar nu ati reusit, trebuie sa intelegeti faptul ca el nu este capabil sa va respecte. Faptul ca aceasta persoana doreste sa va forteze in permanenta limitele si sa va trasforme in altceva denota atat egocentrismul cat si, probabil, dorinta de a va exploata.
Regizorul de geniu Roman Polanski (43) o seduce pe Samantha Geimer (13). Caci adolescentii traiesc cu aceasta convingere ca orice este posibil, inclusiv faima si banii, iar pedofilii cunosc mentalitatea lor vulnerabila. Ceea ce ne vulnerabilizeaza este societatea de consum si propriile noastre valori.
☆ ☆ ☆
Stiati ca celebrul regizor Roman Polanski, indelung premiat (Cezar, BAFTA, Palme d'Or, Ursul de Aur, Leul de Aur, etc) pentru filme la fel de celebre cum ar fi Pianistul, Marioneta sau Cartierul Chinezesc, a fost condamnat in Statele Unite pentru act sexual cu un minor? Ei bine, pe cand avea 43 de ani, acesta ar fi profitat de o fata de 13 ani pe nume Samantha Geimer, oferindu-i droguri si alcool si in cele din urma violand-o. Samantha Geimer, victima, isi spune povestea in cartea Fata: O viata traita in umbra lui Roman Polanski. Este o carte interesanta pentru mai multe motive. Am sa ma refer in cele ce urmeaza la acestea.
In primul rand este interesant de inteles felul in care abuzul sexual iti poate influenta evolutia si daca exista vreo sansa de recuperare ulterioara. De asemenea, este esential sa observam felul in care copiii nostri pot cadea in plasa deviantilor sexuali, atuurile pe care acestia le au si modul cum le folosesc pentru victimizarea celor mici. In acest sens, va voi aduce in atentie Efectul de Halo, fiindca acesta reprezinta secretul unora dintre cele mai notorii cazuri de abuzare sexuala a minorilor. Inainte de toate, as dori sa va recomand aceasta carte pe care o puteti gasi pe Scribd si o puteti asculta sau citi in lb. Engleza.
Violul este atunci cand esti luata cu forta de un strain, dusa in padure, sau pe o alee intunecata. Violul este brutal, rapid si anonim, nu include seductie sau amabilitate. Asta stiam eu ca este un viol.
Samantha Geimer, O viata traita in umbra lui Roman Polanski
Aceasta este mizeria mea si o iau inapoi, spune Samantha Geimer in cartea ei, care vine dupa mai mult de 30 de decenii de la incidentul respectiv, anuntandu-ne astfel, inca de la inceput, ca tot ceea ce s-a afirmat despre cazul ei (si s-au afirmat mult prea multe) nu corespunde obligatoriu cu experienta ei personala. Roman Polanski a avut prezenta de spirit sa paraseasca SUA inainte de pronuntarea sentintei asa incat nu a mai avut mari neplaceri de atunci. In Septembrie 2009 Roman Polanski a fost arestat in Elvetia, pe cand incerca sa isi ridice un premiu pentru activitatea de regizor (desigur), dar dupa doar o luna a platit o cautiune de 4.5 milioane de dolari si a fost eliberat.
Nu se poate vorbi despre dreptate in cazul abuzului suferit de Samatha Geimer si morala povestii pare sa fie ca, daca esti bogat si celebru, pana la urma... legea nu ti se aplica. In urma aventurii sale dincolo de limitele legii si ale bunului simt comun nu se poate vorbi despre prea multe consecinte indurate de catre Polanski. Mai mult decat atat, o mare parte dintre colegii de breasla, printre care ii amintim pe Woody Allen, David Lynch sau Martin Scorsese (dar si multi alti regizori sau actori) au semnat o petitie pentru eliberarea genialului lor coleg, dovedind astfel o totala lipsa de intelegere a ideii de justitie sociala si compasiune. Dupa 2010 autoritatile din Franta si Polonia au continuat sa il protejeze pe pedofilul de geniu, intr-un gest care nu poate decat sa te puna pe ganduri.
Dar sa revenim la Samantha Geimer! In cartea ei observam cat de usor i-a fost lui Golanski sa ia ceea ce considera ca merita si cat de greu i-a fost Samanthei sa indure procesul care a urmat. Aproape ca ar fi preferat sa fie violata iar decat sa beneficieze de aceasta expunere publica penibila, in care avocatii lui Polanski au facut orice pentru a-i pune la indoiala sanatatea mentala, credibilitatea, moralitatea si reputatia. Acest proces aseza fata in fata, pe de o parte, o legenda a cinematografiei mondiale, iubita si recompensata cu bani, putere si influenta iar, de cealalta parte, o adolescenta stangace si lipsita de experienta, care traia in lumea ei. Pe cine vor crede? Totusi, instanta a crezut-o pe fata... dar ce folos?
Efectul de Halo
Termenul de Halo provine din conceptul religios privind aureola pe care o au sfintii in jurul capului, asa cum apare ea in picturile renascentiste. Daca cineva are aceasta aureola in jurul capului, trebuie sa fie o persoana speciala, care merita pretuirea noastra. Efectul de Halo se refera tocmai la acest transfer de judecati pozitive: daca cineva beneficiaza de recunoastere sociala pentru anumite calitati (fizice, intelectuale, profesionale, etc), avem tendinta sa consideram ca acea persoana are multe alte calitati, chiar daca a facut sau nu dovada acestora. In cazul celebritatilor spre exemplu, aproape indiferent de natura celebritatii respective exista aceasta tendinta. Poate cu exceptia celebritatii pentru crima in serie.
In cazul pedofililor, pe langa faptul ca ii gasim adesea in proximitatea locurilor unde au ocazia sa intalneasca copii (la Disneyland, de ex.) observam ca cei mai celebrii dintre ei au tendinta de a atrage copiii in viata lor sub tot felul de pretexte aparent banale sau chiar pozitive, constructive. Michael Jackson pretindea ca nu si-a trait copilaria si incearca sa compenseze printr-o regresie psihologica care il determina sa-si doreasca activitati specifice copilariei si compania copiilor. In cazul lui Polanski pretextul a fost ca incearca sa realizeze niste fotografii pentru o publicatie franceza in care sa prezinte adolescentele din America.
Ei bine, cine nu a fost adolescent si nu si-a dorit sa ajunga departe? Este varsta la care potentialul uman pare a fi nelimitat iar adolescentii traiesc cu convingerea ca orice este posibil. Pentru multi dintre ei celebritatea nu doar ca este posibila dar pare probabila, in sensul ca exista calitati fizice sau talente vizibile care ar trebui puse in valoare. Asa se face ca Samantha Geimer se lasa sedusa nu atat de Polanski in sine cat de ideea de a deveni cineva: poate un model de succes sau poate chiar o viitoare vedeta de cinema. Ea descrie cu lux de amanunte modul in care, a fost supusa la ceea ce se cheama grooming adica procesul prin intermediul caruia pedofilii sau abuzatorii isi seduc victimele.
Daca as fi usis pe cineva nu as fi avut atat de multa atractivitate pentru mass-media. Dar vezi, judecatorii vor sa f*** fete tinere. Juratii vor sa f*** fete tinere. Toata lumea vrea sa f*** fete tinere.
Roman Polanski, interviu din 1979
Iata cateva elemente demne de luat in consideratie:
INVENTAREA POVESTII ~ este intotdeauna invelita intr-un mod apetisant: o momeala este prezentata nu doar victimei dar si familiei acesteia. In acest caz fiica dvs este pe cale sa devina o celebritate fiindca eu, Roman Polanski, pot sa va transform visele in realitate.
SEDUCEREA PARINTILOR ~ parintii sunt cei care ar trebui sa protejeze copilul si depinde in buna masura de acestia daca si cand pedofilul va avea acces liber la victima sa minora. Datorita Efectului de Halo si a povestii inventate, parintii Samanthei Geimer si-au coborat garda.
SEDUCEREA MINORILOR ~ multi dintre pedofili incearca sa creeze un surogat de relatie cu minorul respectiv, facandu-l sa creada ca pedofilul este un prieten pe care te poti baza. Coruperea Samanthei Geimer a fost graduala si a constat intr-un comportament curtenitor si amabil, totusi focalizat pe scop.
Roman Polanski nu s-a chinuit prea mult sa ii seduca pe parinti sau pe victima sa. Efectul de Halo l-a ajutat de minune! Felul cum este construita societatea umana, pe ideea consumerismului si a valorilor materiale ne expune pe cei mai multi dintre noi la foarte multe situatii in care putem fi victimizati. Oricine poate sa apara de oriunde pretinzand ca iti poate oferi un viitor, bani, putere si posibilitati nelimitate iar noi suntem tentati sa il credem si sa ne abandonam copiii in ghearele acestora fiindca ce este mai bun pe lumea aceasta decat banii, faima si puterea?
Samantha Geimer a avut o adolescenta marcata de consumul de droguri si promiscuitate sexuala fiindca, in mintea ei, era indreptatita sa ofere corpul ei din proprie initiativa, atunci cand isi dorea sa o faca, incercand in acest fel sa-si ia revansa impotriva lui Roman Polanski. Din fericire pentru ea, a ajuns la judecati mai bune despre sine si viata iar acum este familista convinsa, are copiii si incearca sa dea o interpretare noua abuzului suferit. De asemenea, faptul ca ne face cunoscuta povestea ei merita apreciat, caci in acest fel ajungem sa intelegem mai bine aspectele delicate implicate in victimizarea adolescentilor de catre pedofili. Nu in ultimul rand... nu mi s-a parut niciodata ca aceasta e o lume corecta... si totusi, chiar asa?
(1) Imaginea Walk of Fame, de Ekaterina Belinkaya, via Pexels
(2) Wikipedia, (acc. 27.11.2022), Roman Polanski sexual abuse case, website: Wikipedia.org
(3) Scribd, (acc. 27.11.2022), The Girl: a life in the shadow of Roman Polanski, website: Scribd.com
Jocurile de noroc oferite unei populatii cu grave probleme emotionale si mentale seamana cu aducerea pitonului birmanez in Florida, in mlastina de la Everglades, unde a devenit regele lantului trofic. Iar Cazinoul chiar este regele lantului trofic in Romania. Este suficient sa te plimbi pe orice bulevard pentru a intelege asta.
☆ ☆ ☆
In Romania, in mod ironic, singurii care fac studii in domeniul jocurilor de noroc sunt chiar cei din industra jocurilor de noroc, si care, in urma studiilor efectuate, au descoperit ca Romania nu are probleme mai mari in privinta jocurilor de noroc decat alte tari europene. De asemenea, aceste entitati din industra cazinourilor, organizate in ceea ce se cheama Asociatia Joc Responsabil, care, vezi Doamne, se implica in sanatatea psihica a romanilor prin tot felul de actiuni adresate tinerilor, la care iau parte psihologi, psihoterapeuti si psihiatri, declara ca industra jocurilor de noroc din Romania este un exemplu la nivel european, dand dovada de maturitate prin astfel de actiuni educative.
Eu personal, traiesc cu convingerea ca nimic nu este intamplator iar temerea mea este ca acest sindicat numit Joc Responsabil, care se recomanda ca fiind o dovada a maturizarii industriei de gambling s-a speriat de problemele sociale pe care sanatatea psihica precara a romanilor le-ar putea cauza in momentul expunerii la jocul de noroc. Situatia imi aminteste de criza ecologica din Florida, prin care, niste inconstienti au adus pitonul birmanez intr-un mediu unde acesta nu are absolut niciun rival, in schimb are hrana la discretie, iar sarpele a pus stapanire pe Parcul National Everglades din sudul Floridei, devenind regele lantului trofic si amenintand specii intregi cu disparitia.
Cam asa sunt jocurile de noroc in Romania, cel putin judecand dupa felul cum arata orasele romanesti. Dar hei, cei de la Joc Responsabil au facut studii si ne-au asigurat ca nu sunt probleme in industria lor, sau cel putin nu asa de mari cum credem noi. Orice ni s-ar spune, noi vedem ca orasele sunt pline de cazinouri, cate 10 pe-un singur bulevard si mai stim ca romanii nu sunt chiar niste campioni ai sanatatii mentale, pentru motive destul de bine intemeiate, despre care voi vorbi mai jos. In afara de asta, fiecare dintre noi probabil ca stie pe cineva care se ineaca in viata sa, coplesit de datoriile acumulate. Nu in ultimul rand, poate ca v-ar putea interesa urmatoarele stiri, aparute in ultimele 4 luni:
Nu stiu daca acest stiri demonstreaza ceva, din punct de vedere statistic, dar mi-ar fi placut sa nu existe. Cum insa Psihopedia nu se ocupa obligatoriu cu stirile sinistre, cat se ocupa cu incercarea de a explica ceea ce se intampla, va propun sa ne indreptam atentia catre modul in care dependenta aceasta de jocuri de noroc se instaleaza in psihicul uman, panand stapanire pe acesta si devenind o sursa de tulburari emotional-comportamentale, dar si de probleme financiare grave asociate si care pot deveni decisive, in sensul cel mai negativ cu putinta.
Geneza Dependentei
Nu cred ca este o noutate pentru nimeni faptul ca o adictie nu este doar originea unor probleme. Adictia este, de cele mai multe ori un mod de a gestiona o situatie problematica in care psihicul uman este expus la stres existential, de natura inter-personala, profesionala, educationala, etc. Cu alte cuvinte, la inceput se afla Durerea iar apoi apare Promisiunea. Este un fel de medicament la care, in special barbatii tineri apeleaza pentru a le usura suferintele inerente vietii. Aparent aceasta Promisiune este una destul de convingatoare, din moment ce ea exercita o forta atat de mare asupra celor care ii dau curs. In ce consta aceasta promisiune?
Ei bine, suntem o societate materialista, adica, noi toti punem valorile materiale deasupra oricaror alte valori. In general, consideram ca orice problema are o rezolvare iar aceasta rezolvare se masoara, nu-i asa, in zerouri. Lipsa jobului, a partenerei, a iubirii, lipsa oportunitatilor de crestere personala, lipsa orizonturilor, nevoia de a pleca intr-o vacanta, nevoia de a obtine un time-out de la responsabilitatile terifiante ale vietii adulte, sunt doar cateva exemple. In viata noastra de zi cu zi, exista putine lucruri care ne promit o salvare din hatisul acestor probleme. Unii dintre noi au ce le trebuie pentru a distinge intre o speranta realista si o iluzie. Altii in schimb au ceea ce se cheama Gandire Magica. Ce este aceasta?
Gandirea magica este, daca doriti, invers proportionala cu realismul. Cu cat avem mai putin realism, cu atat gandirea magica este mai puternica. Ea poate avea si manifestari frumoase, cu motivatie nobila, sublima. Spre exemplu, o manifestare a gandirii magice apare la dependentii de droguri care isi spun ca aparitia unui copil le va da acea motivatie de care au nevoie pentru a lasa in urma viata lor de viciu si auto-distrugere. Sau, in alte situatii, gandirea magica este aceea care sta in spatele convingerii ca iubirea ta il va vindeca pe partener de agresivitate. Dependentii de jocuri de noroc sunt niste persoane extrem de vulnerabile iar vulnerabilitatea lor se manifesta pe mai multe paliere.
VULNERABILITATE EMOTIONALA ~ Studiile arata faptul ca anxietatea si ludopatia se afla intr-o stransa legatura, fie pentru ca anxietatea ii aduce pe jucatorii de cazino la dezvoltarea adictiei, fie pentru ca adictia in sine exacerbeaza o anxietate gresit gestionata de la bun inceput. In orice caz, se poate afirma, fara putinta de tagada ca jucatorul de cariera nu este in niciun caz un campion al reglarii emotionale.
VULNERABILITATE MENTALA ~ Se manifesta tocmai prin intermediul gandirii magice, a distorsiunilor cognitive a superstitiilor in care cred jucatorii de cazino si care le influenteaza in mod decisiv comportamentul. Spre exemplu, ei pot sa considere ca dupa ce ai pierdut, urmeaza sa castigi sau pot sa creada ca dispun de abilitatea de a ghici anumite lucruri.
VULNERABILITATE COMPORTAMENTALA ~ Cu astfel de probleme emotionale si cu astfel de mentalitate, comportamentul devine disperat, se creaza disponibilitatea de a risca, in virtutea arhetipului eroului si a ideii stravechi ca norocul ii avantajeaza pe cei curajosi. Riscul nu se manifesta doar la cazino ci si in viata privata, in relatiile cu ceilalti, cu angajatorii, cu partenerii, cu odraslele.
VULNERABILITATE SOCIALA ~ Pe fondul problemelor emotionale, jucatorii de cazino sunt coplesiti de probleme la locul de munca, in familie, cu prietenii sau in viata intima, pentru care nu au solutii. Cazinoul reprezinta un refugiu pentru astfel de jucatori, oferindu-le ingredientul magic de care viata lor are atat de multa nevoie.
VULNERABILITATEA DE UZURA ~ Este ceea ce rezulta in urma procesului adictiei. Este cea mai perversa si distructiva forma de vulnerabilitate ce rezulta din simplificarea la maximum a vietii psihice a jucatorului, caderea stimei sale de sine, dezvoltarea blazarii si exacerbarea gandirii magice care, de aceasta data nu-i mai ridica moralul ci il prabuseste in neputinta: eu nu sunt o persoana normala, eu nu am sanse in aceasta lume, am demonstrat mereu ca sunt un ratat.
Gandirea magica in cazul dependentilor de jocuri de noroc este unul dintre cele mai nocive aspecte ale acestei tulburari. Dupa cum reiese din cele prezentate mai sus, gandirea magica functioneaza in doua secvente:
Iluzionarea ~ aceea care iti ofera sperante nerealiste si sentimentul ca poti controla jocul. Ea creaza energia motivationala necesara riscurilor irationale pe care ti le-ai asumat. Iluzionarea nu apare intamplator. Ea se naste, pe de o parte din lipsa de alternative si oportunitati de afirmare personala iar pe de alta parte din dorinta de a-ti forta norocul, de a demonstra ca se poate mai mult, daca ai noroc.
Prabusirea ~ este din ce in ce mai dureroasa si are consecinte la nivelul stimei de sine si al stilului de viata. Jocul, ca o metafora a vietii, iti demonstreaza mereu ca nu ai noroc iar asta te raneste in mod letal. Prabusirea este tot mai profunda si tot mai periculoasa caci, fiind o trauma in sine, pierderea ajunge sa-ti influenteze convingerile despre viata, despre sine si limitele personale. Fara sa-si dea seama, jucatorul se pune zilnic in situatii cu care altii nu se intalnesc decat de cateva ori in viata. Iar asta il stoarce de puteri.
Adictia in general si cea care are drept obiect jocul de noroc este unul dintre cele mai fascinante fenomene psihice umane. Ea este insa explicabila atunci cand intelegem vulnerabilitatea psiho-emotionala a jucatorului, despre care vorbeste ca nimic altceva. Ca si in cazul dependentei de droguri, la jucatorii de cariera ne fascineaza aceasta persistenta in eroare si esecul de a invata din experienta, care insa nu apare peste noapte ci se construieste in timp, adica in timpul cand noi ceilalti invatam despre oportunitatile reale de a face bani sau de a cultiva relatiile cu cei apropiati, cand ne consolidam stima de sine realizand lucruri modeste in fiecare zi, cand ne ridicam moralul apreciind lucrurile mici si ne protejam de riscuri irationale, doar fiindca tinem la noi insine.
(2) Helsinki Times, (acc. 29.01.2022), THL finds strong link between gambling addiction and financial aid | website: Helsinki Times
(3) NCBI, (acc. 29.01.2022), Distorted Beliefs about Luck and Skill and Their Relation to Gambling Problems and Gambling Behavior in Dutch Gamblers | website: US National Library of Medicine
(4) NCBI, (acc. 29.01.2022), Anxiety, Gambling Activity, and Neurocognition: A Dimensional Approach to a Non-Treatment-Seeking Sample | website: US National Library of Medicine
Nu stii cine este Natascha Kampusch? Poate ca ar trebui. Ea este personajul principal al filmului 3069 de Zile si autoarea cartii 10 Ani de Libertate. A scris doua carti fiindca viata ei a fost o sursa de experienta si inspiratie, poate mai bogata decat si-ar fi dorit.
☆ ☆ ☆
Am urmarit de curand pe Netflix un film care se numeste 3069 de Zile. Este o poveste reala, inspirata dintr-o carte scrisa de Natascha Kampusch, o tanara austriaca din Viena, care la varsta de 10 ani a fost rapita si tinuta intr-o pivnita timp de peste 8 ani. Pradatorul, un german de origine ceha, pe nume Wolfgang Priklopil, nu doar ca i-a rapit 8 ani din viata, a abuzat-o fizic si sexual, dar incerca in mod persistent sa ii spele creierul, sa-i ofere o noua intelegere a vietii si chiar un nou nume: Bibi.
Lipsa de cooperare a Nataschei avea drept consecinta pedepsele, dintre cele mai crude: bataile sau deprivarea de hrana. Iar copila are numeroase momente cand isi manifesta opozitia fata de acest regim, refuzand anumite cereri ori sarcini casnice, sau tergiversandu-le. In afara de hrana, pradatorul ii ofera recompense cum ar fi cartile sau show-urile TV, inregistrate, pe care i le pune la dispozitie. Povestea este fascinanta, cum sunt toate povestile copiilor rapiti care totusi reusesc sa supravietuiasca si chiar sa scape.
De aceea am cautat cartile scrise de Natascha Kampusch pe Scribd si Google Books, caci tanara a publicat deja doua carti legate de experienta ei din timpul si de dupa captivitate. Cunoscand povestea americancei Elizabeth Smart, care a fost mai norocoasa, reusind sa scape din captivitate dupa numai 9 luni, m-am asteptat sa descopar aceeasi mentalitate de supravietuitor care o caracterizeaza pe americanca, dar lucrurile sunt mult mai nuantate in cazul Nataschei.
In cartea 10 Ani de Libertate, descoperim o Natascha Kampusch care pare ca mimeaza sindromul Stockholm sau cel putin le ofera jurnalistilor de scandal cateva motive bune sa o suspecteze de asa ceva. Ea spune ca regreta sinuciderea pradatorului, care se aruncase in fata trenului, imediat dupa evadarea ei, pe care o considera ne-necesara, si ca simte compasiune fata de mama lui Priklopil, o femeie care nu merita asa ceva. In acelasi timp, Natascha se simte jignita de atitudinea jurnalistilor care au spus ca probabil nu suferise suficient in acea pivnita sau ca i-a fost mai bine in pivnita decat la ea acasa.
De fapt sunt multe lucruri care nu-i convin tinerei femei si ne intrebam daca atitudinea ei de a respinge aproape orice, este un rezultat al traumelor suferite in pivnita sau o trasatura de personalitate cu radacini in copilaria ei. Ea se plange de enorm de multe lucruri legate de felul cum a fost tratata de autoritati, politie, medici, consilieri, presa, etc. Pare ca Natascha a dezvoltat un idealism al carui rezultat nu poate fi decat frustrarea: de ce vor unii sa profite de povestea ei? de ce nu a fost lasata sa faca baie in liniste si de ce au pus un psiholog in patul ei? de ce au inventat lucruri pentru a satisface setea de senzational a publicului? de ce exista setea de senzational si de ce au facut frimituri de pizza pe covorul ei?
Mai presus de toate, de ce a fost tratata ca un obiect, la fel cum a tratat-o si pradatorul in tot acel timp petrecut in captivitate? Ea simte repulsie fata de situatia de a fi tratata ca un obiect iar faptul ca gaseste aceasta asemanare intre perioada captivitatii si captivitatea celebritatii nedorite, de care beneficiaza acum, ei bine, o revolta. Ca o idee revolutionara pe care ne-o ofera Natascha Kampusch, din perspectiva unei foste prizoniere, ea pare sa ne demonstreze ca societatea este ea insasi o temnita iar orizonturile noastre emotionale si sufletesti sunt poate la fel de limitate precum era camaruta in care si-a petrecut adolescenta, ascunsa sub pamant.
Iata insa cateva dintre citatele mai relevante din cartea 10 Ani de Libertate, scrisa de Natascha Kampusch:
El nu era stapanul meu. Eram la fel de puternica ca si el, dar, simbolic vorbind, am fost tinuta in brate si calcata in picioare. Cu toate astea, si amandoi o stiam, nu a ales-o pe cea potrivita cu care sa se incurce.
Din punctul meu de vedere, moartea lui nu a fost necesara. A fost o parte din viata mea si de aceea, intr-un fel, ii regret disparitia.
Am fost scutita de numeroase experiente cum ar fi aceea a alcoolului sau a tigarilor, a prietenilor de proasta calitate. Nu am sentimentul ca am pierdut ceva, desi adolescenta mea a fost diferita de a altora.
Simt empatie fata de mama lui Wolfgang. Pot sa ma pun in locul ei si sa simt ceea ce simte. Amandoua ne gandim la el.
Am facut un pact cu sinele meu matur ca acesta sa ma ajute sa evadez.
Am fost confruntata in mod progresiv cu opinii cum ar fi aceasta: oricine vorbeste ca ea, privindu-si situatia atat de nuanțat, probabil ca nu a suferit suficient.
Altii au pus stapanire pe povestea mea, interpretand-o, falsificand-o, evaluandu-ma potrivit asteptarilor lor. Ei nu au putut sa se multumeasca lasandu-ma sa fiu eu insami, si nu au putut sa permita experientei mele sa fie ceea ce era. Drept rezultat, am fost transformata iar intr-un obiect, intr-un ecran pe care se proiectau gandurile si imaginatia altora. Asta am fost si in captivitate.
Libertatea presupune din punctul meu de vedere permisiunea de a fi eu insami, de a fi unde vreau sa fiu, de a spune ce vreau sa spun, de a pastra tacerea atunci cand doresc. Dar aparent este o intelegere a libertatii cu care multi au o problema.
La inceput am fost victima celor care simteau nevoia sa ajute. In jurul meu, peste tot, familia mea, consilierii, procurorii, psihiatrii, cei care monitorizau comportamentul meu, cand dorm si ce mananc, imi ofereau medicamente pentru ca sa pot reveni la un ritm normal de viata. Erau ca o forta de ocupatie.
Am primit separarea parintilor mei foarte rau, fara a intelege ce s-a intamplat si daca era, in parte, vina mea. Refuzam sa ies din camera mea iar la vremea gradinitei, am reinceput sa ud patul. Mai intai doar noaptea, dar apoi si in timpul zilei. Era inceputul unei perioade foarte umilitoare, cand mi-am pierdut orice farama de stima de sine. Mama a raspuns la "problema mea" cu foarte putina intelegere, cu duritate si disperare, acuzandu-ma de rea intentie, intr-un moment cand oricum totul era deja foarte dificil.
M-am simtit neglijata, lipsita de valoare si neinsemnata. Nu mai eram cea zambareata si jucausa, ci eram fata cu ochii tristi ce incerca sa compenseze disperarea si sentimentul de a fi respinsa cu mancare.
Ceea ce a urmat a fost chiar si mai ridicol, chiar si mai multe tachinari si respingere. Un cerc vicios din care nu puteam scapa.
Dupa ce parintii au divortat, am folosit mancarea in incercarea de a compensa pentru lipsa de apropiere si dragoste. In pivnita, mancarea fusese instrumentul pe care pradatorul il folosea pentru a ma determina sa ma supun, sa ma invinga si sa ma lege de el.
Am invatat sa fiu recunoscatoare pentru cele mai mici gesturi. Copiii se pot adapta la cele mai dure situatii. Ei sunt dependenti si neajutorati, incearca mereu sa vada partea pozitiva in cele mai crude persoane cu care au relatii apropiate. (...) Oamenii care vorbesc despre asta scapa din vedere faptul ca nu aveam nicio alta optiune daca imi doream sa supravietuiesc. Ei afirma mai curand ca aveam o relatie romantica cu pradatorul. (...) Sau ca stateam cu el in mod voluntar, pentru a evita sa ma intorc la familia mea destramata.
Cand am crescut eu acolo, foarte putin mai ramasese din gloria de pe vremuri a cartierului. Rennbahnweg era privit ca o zona social-decazuta, cu somaj crescut. Rezidentii erau apatici sau chiar agresivi. Multi tineri luau droguri, in timp ca adultii foloseau alcool pentru a-si amorti frustrarile.
I-am spus pradatorului ca intr-o zi voi dansa pe mormantul lui. Desigur, n-am facut asta, dar am simtit un fel de satisfactie, ca o victorie in sensul ca am supravietuit acestui intreg cosmar, iar el, nu.
Eram in opozitie fata de pradator pentru simplul fapt ca tot ceea ce facuse era gresit. (...) Cand imi spunea ca este regele meu si ca trebuie sa il slujesc, eu faceam tot ce imi cerea cat mai incet si stangaci, chiar daca eram pedepsita pentru asta. Aceste incercari de a ma distanta de el erau niste victorii, precum cele ale altor adolescenti fata de parintii lor.
Daca observati, din randurile de mai sus, reies si strategiile folosite de catre Natascha Kampusch pentru a supravietui intr-un context in care viata ei era permanent sub semnul intrebarii. Ea ii permite pradatorului sa se apropie de ea si dezvolta un tip de relatie cu acesta. Inca de la inceput, cand avea 10 ani, i-a cerut sa ii citeasca povesti si sa o sarute de noapte buna. Un alt aspect al strategiei de supravietuire este de-a dreptul fascinant pentru un copil de 10 ani: ea stie ca intr-o zi va fi mult mai puternica si ca sinele ei adult va putea sa lupte cu pradatorul pentru a o salva.
Cred ca o legatura de acest fel cu partea puternica din noi, cea care are acces la resurse si solutii este o dovada de forta personala si m-as bucura daca as descoperi asta la mai multi dintre noi. Pare ca Natascha Kampusch a fost un copil mai curand vulnerabil si sensibil, neinteles de parinti. Cu toate acestea, perioada captivitatii a scos la suprafata si resursele ei adaptative, inculsiv cele de gandire: ea poate sa aprecieze faptul ca in pivnita a fost protejata de anumite pericole la care sunt expusi adolescentii in mod normal. Iar aprecierea este un secret al fericirii nu-i asa?
(1) Imaginea Broken, de Daniela Brown, via Flikr, sub licenta
CC BY-ND 2.0
Lupii pozeaza in oi de cand lumea. Se numeste flexare comunitara. Cercetatorii de la Universitatea British Columbia au descoperit un secret intunecat al celor care obisnuiesc sa pozeze in victime sau sa-si semnalizeze virtutea. Sa cunoastem mai bine super-starurile zilelor noastre!
☆ ☆ ☆
Scriam intr-un articol precedent despre fenomenul cultural numit flexare, sau altfel spus, incordarea muschilor, dar fiindca vorbim despre o metafora, aceasta incordare a muschilor reprezinta mai curand a-ti etala lucrurile de valoare intr-o maniera nu tocmai umila. Cu alte cuvinte, flexatul acesta este un mod de a te lauda, de a te prezenta ca si cand ai fi o persoana de succes, unde felul cum ai ajuns la succes pare a nu fi mai important decat succesul in sine. Prea putin conteaza daca ai facut avere jefuind banci sau aducand valoare in viata celorlalti.
In acel articol, despre care trebuie sa ma laud, deci sa flexez, si sa afirm ca este unul foarte reusit, vorbeam despre functiile pozitive ale flexatului, caci, asemeni multor alte lucruri, flexatul este o sabie cu doua taisuri: te avantajeaza laudorosenia aceasta daca vrei sa pari un profesionist de succes intr-un domeniu, pentru a atrage clienti, sau daca vrei sa atragi un partener sexual, dar te poate si dezavantaja, fiindca atragi invidie sau persoane care doresc sa profite de bunurile tale. Asteptarile nerealiste pe care le creezi ar putea fi un alt astfel de efect nedorit al flexatului.
Numai ca flexatul, desi probabil ca nu va disparea niciodata din repertoriul comportamental al speciei, pentru beneficiile sale, pare totusi ca a intrat intr-un con de umbra. Daca in urma cu doar cativa ani, prin 2016, puteai sa devii star pe youtube intr-un mod ridicol, flexand cu bunuri care nici macar nu iti apartineau, precum Lil Tay, (vezi videoclipul de mai sus) lucrurile par sa fi evoluat catre un tip de flexat mult mai subtil, pe care l-au imbratisat tot cei cu tulburare de personalitate narcisica.
Ce este narcisismul?
Narcisimul este o tulburare de personalitate, adica un mod de a fi, simti si de a ne comporta, caracterizat prin trasaturi distincte si pronuntate. O tulburare de personalitate nu presupune existenta psihopatologiei si nici nu este o boala psihica, dar ea poate sa reprezinte o vulnerabilitate pentru dezvoltarea psihopatologiei, spre exemplu dezvoltarea depresiei sau a altor tulburari afective. Narcisismul se caracterizeaza printr-o excesiva raportare la ceilalti in ce priveste validarea, obtinerea atentiei si chiar stabilirea scopurilor. In ciuda acestei raportari la ceilalti, narcisistul este lipsit de empatie pentru ei, ceea ce reprezinta, nu-i asa, un interesant paradox. Il preocupa parerea celor din jur despre el, dar nu il preocupa suferintele sau problemele lor.
Pe scurt, narcisistul este dependent de imaginea pe care si-o cladeste cu mare atentie si dibacie, astfel incat sa para fara-de-cusur, imaginea unui inger de lumina, a unui zeu, a unei persoane speciale, care provine dintr-un mediu special, unde dispune de relatii si privilegii rar intalnite. Aceasta imagine a fost denumita Sinele Fals. De asemenea, Carl Jung a vorbit despre Persona - sau imaginea noastra publica. Pe baza acestei imagini, narcisistul va putea sa isi dea aere de superioritate si sa pretinda tot felul de drepturi si privilegii pe care oamenii normali nu le au. Evident ca un astfel de mod de a pune problema va crea multe frustrari, atat de partea narcisistului cat si de partea celor din jur, care il vor suporta tot mai greu.
Un studiu a descoperit faptul ca narcisistii sunt de 3 feluri.
Narcisismul Antagonic - se manifesta prin tendinta de a obtine suprematie si de a-i dispretui pe ceilalti.
Narcisismul Agentic - se manifesta prin tendinta de a se pune in evidenta si de a cauta admiratia celorlalti.
Narcisismul Comunal - se manifesta prin tendinta de a intretine o imagine de sine grandioasa, in care se pune accent pe capacitatea de a-i ajuta pe ceilalti - este cel mai bun samaritean!
Asadar, va povesteam cum flexatul a intrat intr-un con de umbra. Adevarul este ca in ziua de azi flexatul a luat o alta forma. Nu se mai flexeaza cu bunuri si cu atitudinea de superioritate si dispret, ci mai curand se flexeaza in stilul narcisismului comunal. Altfel spus, este la moda azi sa te dai in spectacol mai curand cu faptul ca esti o persoana extraordinar de sensibila la suferinta celorlalti si capacitatea de a oferi sprijin decat cu faptul ca dispui de tot felul de bunuri materiale, precum facea Lil Tay, in stilul ei ridicol, inconfundabil.
Ei bine, a te da mare cu faptul ca esti de ajutor, are un nume in limba engleza - virtue signaling, sau pe romaneste, semnalizarea virtutii. In sensul ca semnalizezi faptul ca dispui tu insuti de tot felul de calitati, care te fac o persoana speciala si deci, te fac demn de apreciere, lauda, un loc gratuit la spectacolele orchestrei din Viena, o poza pe coperta revistei Time, un elogiu in manualul de istorie, o masa calda la orice restaurant de lux si o statuie in Parcul Central, de ce nu? Asadar, se flexeaza in continuare, doar ca acum se flexeaza cu virtutea, si nu cu vacante in Ibiza, masini Lamborghini si ceasuri Rolex.
Dupa cum vedeti, in esenta, nu exista diferente mari intre aceste tipuri de a flexa, ele bazandu-se in egala masura pe incercarea de a obtine admiratie si privilegii prin intermediul promovarii unei imagini, indiferent cat de sincera si onesta este acea imagine, indiferent cat de fidela este realitatii. In cazul a ceea ce numim semnalizarea virtutii, pe care am putea-o numi flexare comunitara, se incearca demonstrarea unor abilitati pentru chestiuni utile social cum ar fi ascultarea, parentingul, caritatea, dreptatea sociala, etc. Probabil ca va vin in minte numele unor milionari de la noi care nu pierd nicio ocazie de a-si pune in evidenta generozitatea, in special atunci cand se afla in fata camerelor de luat vederi.
Dar asocierea intre semnalizarea virtutii si narcisism, pe care am realizat-o in acest articol nu este doar intuitiva, logica si stridenta ci si un fapt demonstrat stiintific de catre niste cercetatori de la Universitatea British Columbia. Mai mult decat atat, cercetatorii canadieni au demonstrat chiar si o asociere intre semnalizarea victimizarii si ceea ce se cheama "triada intunecata", alcatuita din narcisism, machiavelism si psihopatie. Cu alte cuvinte, cei care se dau virtuosi si cei care pozeaza in victime sunt animati mai curand de intentii ascunse si dubioase, deosebindu-se radical de cei cu adevarat virtuosi sau cu adevarat victime ale unor nedreptati, pe care ii recomanda faptele si discretia.
(1) Imaginea Hurt, de Celeste Pascual, via Flikr, sub licenta CC BY-SA 2.0
(2) PsyPost, (acc. 01.08.2021), "Study finds some types of narcissism...", website: PsyPost
(3) Psychology Today, (acc. 01.08.2021), "Dark personalities are more likely to signal victimhood". website: PsychologyToday
Succesul este multi-factorial, si procesual, la fel ca multe alte lucruri: boala si sanatatea, relatiile si viata in sine. Totusi, o teorie aparuta recent promoveaza ideea ca succesul este o chestiune de "culoare a pielii", ignorand orice alti factori: abilitatile, caracterul, contextul sau pasiunea. O analiza a ceea ce se cheama Critical Race Theory.
☆ ☆ ☆
Se spune ca succesul apare acolo unde pregatirea intalneste oportunitatea. Cu alte cuvinte, in geneza succesului isi vor spune cuvantul doua tipuri de resurse: cele exterioare, care tin de context si chiar de noroc, si cele interioare, care tin de abilitati, de atitudine, de personalitate. Unii cred ca succesul tine in totalitate de context. Spre exemplu, o chestie care tinde sa ia amploare zilele acestea este ceea ce se cheama "Critical Race Theory" - nu am nici cea mai vaga idee cum se traduce asta, si nici nu m-as baza pe Google Translate, prin urmare o sa pastrez acest termen si o sa explic in schimb ce promoveaza aceasta teorie.
Critical Race Theory (CRT) - foloseste un cadru de referinta marxist pentru a examina problemele sociale, culturale si legale ca fiind determinate de rasa si rasism. Este o disciplina academica aparuta in SUA si care incearca sa demonstreze faptul ca sistemul de justitie nu face altceva decat sa mentina suprematia rasei albe si, de asemenea, sa obtina emanciparea rasiala si non-subordonarea (fata de rasa alba).
Fiindca acesta este un articol despre succes, Critical Race Theory incearca sa demonstreze faptul ca rasa are un impact decisiv asupra capacitatii noastre de a deveni persoane de succes, caci sistemul actual nu permite persoanelor de culoare sa obtina succesul. Ceea ce ma pune pe ganduri, fiindca imi vin in minte nume precum Ben Carson, Whitney Houston, Beyonce, Chris Brown, surorile Williams, etc. Cei care resping aceasta teorie argumenteaza, pe buna dreptate, ca acest tip de mesaj, ajuns destul de influent in randul democratilor americani, este cel mai nociv mesaj cu putinta, tocmai fiindca formeaza mentalitati de victima, in randul populatiei de culoare, potrivite numai pentru activism salbatic si proteste, ceea ce va indeparta si mai mult succesul de aceste persoane.
Factorii care determina aparitia succesului:
A. FACTORI DE CONTEXT - familia din care provii, rudele, orasul in care locuiesti, cunostintele si relatiile, pe scurt, ceea ce obisnuim sa numim "Noroc". Potrivit Critical Race Theory, culoarea pielii ar juca un rol decisiv intre toti acesti factori. Nu vreau sa minimalizez importanta acestui detaliu dar cred ca sunt multe alte lucruri care "amelioreaza destinul" si nici macar n-am inceput sa vorbesc inca despre personalitate! S-a spus in trecut ca omul este produsul mediului din care provine. Si pe buna dreptate: faptul ca provii dintr-un mediu defavorizat, indiferent de culoarea pielii tale, cumva "te cam aboneaza", cel putin statistic, la multe dificultati si multe frustrari. De asemenea, daca parintii tai au o cariera solida intr-un domeniu, sau ai un unchi care a reusit in viata, astfel de detalii biografice iti ofera ceva avantaje, tot la fel, indiferent ce culoare are pielea ta. Insa doar factorii care urmeaza vor face cu adevarat diferenta.
B. FACTORI DE PERSONALITATE
APTITUDINILIE- Sau, altfel spus, ceea ce stii sa faci si felul cum reusesti sa dezvolti acest potential. Consider ca si sanatatea tine de acest factor. Caci daca, sa zicem, culoarea pielii tale nu este "cea corecta", iti ramane totusi sa demonstrezi ca ai tot ce are o persoana cu pielea alba si ceva in plus, astfel incat sa reusesti sa obtii acel post, scos la concurs. Faptul ca ai pielea mai inchisa la culoare nu inseamna ca nu poti sa scrii si sa vorbesti corect si cu elecventa, una sau mai multe limbi, nu inseamna ca nu stii sa organizezi munca unei echipe sau ca nu stii sa faci fata unor situatii limita. Iar daca poti sa faci toate astea, oare cat de relevanta mai este culoarea pielii tale? Dar sa zicem ca nu primesti jobul dorit si incepi sa te gandesti: este din cauza rasei, fiindca asa zice Critical Race Theory. In momentul cand incepi sa crezi asta, lupta e pierduta, fiindca in loc sa faci eforturi pentru a gasi totusi un job, intr-o alta zi, in loc sa te perfectionezi, alegi sa crezi ca esti deja perfect, doar societatea este stramb construita. Aici intervine factorul urmator: atitudinea de victima sau de invingator.
ATITUDINILE- Reprezinta un factor extrem de important in "economia succesului", caci exista situatii in care pare ca toate datele problemei sunt in favoarea ta, si totusi, nu reusesti sa obtii ceea ce iti doresti. Spre exemplu, sa zicem ca vii dintr-o familie de intelectuali, care au multi bani, care sunt si albi, de asemenea, ai facut multa scoala, inclusiv master si doctorat, dar oare toate astea garanteaza succesul tau? Ei bine, nu obligatoriu. Ar putea lipsi increderea in fortele proprii, rezilienta, capacitatea de a gestiona respingerea si pierderea. Sau ar putea interveni incapacitatea de a gestiona succesul: fiindca succesul usor te poate face indisciplinat, superficial, arogant si incapabil sa dai randament. Daca iti lipseste aceasta componenta, (Atitudinea, Caracterul) ai sanse mari sa nu fii tocmai un castigator in aceasta lupta pentru supravietuire - caci da, e vorba si despre o lupta, nu doar despre un privilegiu. In mod similar, daca provii dintr-o familie saraca, de persoane de culoare, care locuieste intr-un gheto, componenta atitudinala te poate face sa speculezi fiecare sansa care ti se ofera, si cred ca se intampla asta uneori, din fericire, atunci cand oamenii isi doresc cu adevarat succesul si nimic nu ii poate opri. Vezi cazul memorabil al neurochirurgului si parlamentarului american Ben Carson. Iar pentru o astfel de persoana, faptul ca are un job, o locuinta modesta si o familie, este deja un succes, comparativ cu unul care, provenit din acelasi mediu ajunge, implacabil, intr-o puscarie, gravitand in jurul ei toata viata.
Doar unul dintre acesti factori nu iti poate garanta succesul.
Sa zicem contextul si norocul - este un predictor destul de slab al succesului, daca la el nu se adauga macar o bruma de abilitati si atitudine de invingator. De fapt, cei care cred in Critical Race Theory seamana cu cei care joaca la pacanele: neavand culoarea "corecta" au pierdut jocul, inca din start, sau cel putin asa cred ei. Restul, cum ar fi eforturile de crestere personala, imbunatatirea abilitatilor, atitudinea rezilienta, nici macar nu mai conteaza. Asta se intampla cand credem in noroc si jucam totul pe o singura carte (in cazul acesta rasa), spre deosebire de situatia in care credem in abilitati, si avem tot timpul din lume sa le perfectionam si sa demonstram ca dispunem de acestea.
De asemenea, poti fi un geniu si sa dispui de abilitati "cu nemiluita", dar ce te faci daca contextul social-istoric, daca momentul si stadiul de dezvoltare al societatii te face incompatibil cu succesul? Probabil ca multe genii ale timpului nostru trec neobservate, doar fiindca acest moment al istoriei este generos mai curand cu fetele siliconate si baietii cu tupeu decat cu persoanele care ar putea sa aduca progres real societatii umane.
Haideti sa va dau un exemplu la indemana. Exista artisti care si-au jucat viata la ruleta, cum se zice. Au pariat tot ce aveau pe o anumita resursa sau abilitate. Sa zicem ca acea resursa este chitara. Ei bine, un moment bun pentru a fi un chitarist exceptional era decada anilor '80. A fost un timp prietenos cu chitaristii valorosi, dar si cu producatorii de chitari bune, pe fondul ascensiunii genurilor muzicale care foloseau acest instrument. Nu acelasi lucru il pot afirma despre ultimele decade, cand multi producatori de echipament muzical au dat faliment - in ziua de azi aproape nimeni nu doreste sa mai asculte solouri de chitara elaborate si cu atat mai putin sa le reproduca acasa, intr-un garaj sa intr-un dormitor.
De aceea, "succesul se intampla acolo unde oportunitatea intalneste pregatirea". De asemenea, "atunci cand discipolul este pregatit, apare si maestrul". Daca discipolul este societatea umana, putem judeca nivelul de pregatire al acesteia prin prisma maestrilor pe care ii recunoaste si ii promoveaza la un moment dat. Vremurile pe care le traim par a aduce in centrul atentiei pe cei care inteleg nevoile maselor de a se victimiza si de a-si plange de mila, si sunt dispusi sa le vanda gogosi calde... "nu conteaza ce stii sa faci" (cum conta in anii '80) si nici "mentalitatea de invingator" (promovata in anii 2000). Conteaza sa convingi pe toata lumea ca esti oprimat, caci nimeni nu doreste sa fie desfiintat social si profesional de o victima invalidata.