Revoluția Masculinității Toxice

Probabil că ați observat și voi, violența este la modă (iar). În fiecare zi vedem consecințele modelelor care practică violența și scapă nepedepsite sau chiar obțin niște recompense pentru violența etalată. Trăim într-o supă a violenței și bănuim cine este bucătarul șef.

☆ ☆ ☆

În timp ce noi deveneam conștienți de chestiuni precum masculinitatea toxică, agresivitatea cronică (ca o componentă a unor tulburări de personalitate sau a unor tulburări afective, dar și ca sursă de probleme sociale în sine), în timp ce deveneam conștienți de impulsivitate, lipsa auto-controlului și de celelalte elemente ale aceluiași spectru de probleme mentale, iar unii dintre noi chiar luau măsuri concrete în acest sens, frecventând workshopuri, vizionând videoclipuri și lecturând articole sau cărți, ei bine, pare că ceva s-a schimbat... 

Unii cred că Vladimir Putin a pus capăt pandemiei — prin aceea că oamenii au acum ceva mai serios de discutat decât COVID19, cum ar fi războiul din Ucraina. Desigur, aceasta este o aberație iar psihologic vorbind, este o corelație iluzorie — în sensul că s-a stabilit o relație de cauzalitate între două evenimente succesive care nu au absolut nicio legătură între ele. Eventual, este posibil ca Putin să fi așteptat să dezvoltăm o imunitate de grup, care se presupune că a apărut undeva la începutul anului 2022, pentru a-și putea începe invazia în condiții de siguranță, dacă putem spune așa. 

Deci nu, Putin nu a pus capăt pandemiei iar, ca fapt divers, în cele mai populate zone din Rusia oamenii au fost vaccinați fix ca vitele — prin urmare Putin nu ar trebui să fie eroul dvs., ca anti-vaccinist ce sunteți. Dar înțeleg că acestor persoane le place Putin, deoarece el întrupează un tip de anti-erou care le-a redat speranța în masculinitate, așa cum o înțeleg dânșii. De altfel dumnealor, li s-a părut multă vreme că acea corectitudine politică, care își avea derapajele sale, de ce să nu recunoaștem, le extermina în mod sistematic masculinitatea în timp ce le oferă femeilor și minorităților prea multe drepturi. 

Acum, după cum observați, s-a cam terminat cu tot ce înseamnă corectitudine politică, deoarece unii dintre noi ne zbatem să restabilim diferența între bine și rău în timp ce restul au îmbrățișat răul ca pe o formă de rebeliune împotriva unei societăți care le cerea prea multe eforturi de adaptare. Mai mult, aceștia din urmă consideră că relațiile de forță pe care se baza societatea patriarhală tradițională ar trebui să ocupe un loc în viața noastră, chiar și dacă rezultatul este abuzul, inechitatea și violarea oricăror reguli stabilite anterior. 

Prin urmare, acum nu ne mai preocupă nici corectitudinea politică, nici workshopurile de dezvoltare personală în care învățam despre auto-control și o viață eliberată de dictatura impulsurilor distructive deoarece, avem, de la cel mai înalt nivel semnale de liberalizare a furiei și de autorizare a violenței. Dacă în trecut ne străduiam să scăpăm de furie și agresivitate acum am descoperit că este suficient să-i convingem pe ceilalți că acestea erau justificate — știți argumentul cu fusta prea scurtă, nu-i așa? 

Și toate acestea se datorează, desigur, lui Vladimir Putin, care ne-a scăpat și de plandemie, dar și de corectitudinea politică impunând această modă a violenței fără margini — căci SCOPUL SCUZĂ MIJLOACELE, sau cel puțin așa cred psihopații. În plus, PROPAGANDA SCUZĂ MJLOACELE, și pare că lumea s-a umplut de propagandiști. 

Unii sunt plătiți să afirme că violența lui Putin este justificată istoric, antropologic, natural, precum și de faptele din trecut ale tuturor celorlalți — ceea ce numim what-about-ismul cinic rusesc. Pe scurt, istoria ne oferă licență pentru a fi animale. În afară de propagandiștii plătiți, restul fac propagandă putinistă gratuită din motivele prezentate mai sus. Căci, ca să-l parafrazez pe Mike Tyson, fiecare are un plan de emancipare a bărbaților până când primește un pumn în gură. Acel pumn în gură ni l-a dat Vladimir Putin. 

Putin a demonstrat că poate să pună în fapt cele mai absurde și violente acțiuni și că nimeni nu-i poate face nimic, ceea ce unii percep drept o formă de masculinitate — poate chiar o revanșă a masculinității împotriva corectitudinii politice și a eforturilor de civilizare care ni se cereau în urmă cu doar câțiva ani.  Nu știu dacă v-ați întrebat vreodată care ar putea fi consecințele acestei revoluții a masculinității toxice. Mă refer la impactul ei asupra fiecăruia dintre noi. 

Ei bine, această revoluție a masculinității toxice care eclipsează înțelepciunea, bunul simț, diplomația și noblețea umanistă nu poate avea decât consecințe toxice la nivel micro-social — asupra grupurilor sociale, familiilor și indivizilor. Desigur, ceea ce afirm acum este o speculație bazată pe ideea de putere a exemplului și învățare socială sau învățare vicariantă. Oamenii chiar învață din exemplu, și în ziua de azi acest exemplu nu trebuie să fie direct — contactul nostru cu exemple de tot felul, din întreaga lume, este facilitat de mass-media și de social-media. 

Învățarea vicariantă este un proces psihologic prin care o persoană dobândește noi comportamente, abilități sau răspunsuri emoționale prin simpla observare a unui model (altă persoană), fără a trece direct prin experiența respectivă. Acest tip de învățare bazat pe observație și empatie, parte a teoriei socio-cognitive, permite achiziționarea de cunoștințe prin observarea consecințelor (recompense sau pedepse) aplicate modelului.

Ei bine, atunci când observăm că modelul se comportă ca un animal (ucide, violează, fură, etc) și nu pățește nimic, dimpotrivă, primește niște teritorii, niște medalii și niște generoase sume de bani, acest comportament poate deveni o alternativă viabilă și poate fi luat în considerație pentru rezolvarea de probleme personale curente. Prin urmare, putem lansa ipoteze cum ar fi următoarele. 

Un model de masculinitate toxică care își pune amprenta asupra unor largi părți din societate ar putea influența copiii să devină mai agresivi și lipsiți de înțelegere unii cu alții, ar putea influența soții să devină mai intoleranți, ducând astfel la recrudescența violenței domestice, ar putea influența colegii de serviciu să-și rezolve problemele prin scandal, ar putea influența unele celule teroriste să adopte tactici și operațiuni letale și da, ar putea inspira anumiți șefi de state să inițieze acțiuni militare similare. 

Și pe undeva, cu tristețe, constat că tabloul acesta ne este de fapt familiar — au apărut cazuri de copii care s-au kilărit între ei, au fost atentate teroriste de o cruzime fără margini, au fost răpiți șefi de state și au apărut războaie noi. Omenirea pare c-a luat-o razna și, oricât am dori să ignorăm ori să minimalizăm ceea ce se întâmplă zi de zi, aceste semnale ajung la noi în fiecare zi. Sigur, violența a făcut mereu parte din repertoriul comportamentului uman, există numeroase alte surse și explicații, dar faptul că trăim zilnic în această supă a violenței pe care ne-a gătit-o Putin nu poate fi nici evitată și nici rămâne fără consecințe. Ne-am săturat cu toții de ea dar soluția nu este să-l recompensăm pe bucătar.  

(1) Imaginea Nightmare, de Chris F, via pEXELS

Continue reading

viol

Patriotism Versus Naționalism

Naționalist sau patriot? Din perspectivă psihologică, discursul naționalist este unul toxic, alcătuit din idei cu trăsături narcisic-paranoide și anti-sociale. În schimb, discursul patriotic încurajează cooperarea reciproc-avantajoasă cu celelalte națiuni. 

☆ ☆ ☆

Am observat că există o discuție la nivelul societății, nu doar prezentă ci chiar intruzivă. Care este diferența între patriotism și naționalism? Există vreo diferență? Nu în ultimul rând, dacă există această diferență, suntem conștienți de conotația fiecăruia dintre acești termeni, pe care, așa cum observăm azi, tot mai mulți ajung să-i folosească pentru a se auto-defini? Consider că această discuție este mai mult decât utilă, ea este necesară și trebuie purtată, iar dacă nu o purtăm acum, mai târziu s-ar putea să ne pară rău că nu am făcut-o!

Naționalismul este o afirmare a superiorității naționale, inclusiv prin asuprirea altor națiuni sau a minorităților naționale, în sensul nazist al cuvântului, în timp ce patriotismul reprezintă devotamentul față de patrie și nu exclude cooperarea armonioasă cu străinii, în beneficiul patriei. Psihopedia, Psihologia Poporului Român

Vă invit să explorăm definițiile celor două cuvinte - concept așa cum apar ele în DEX. 

naționalism substantiv neutru

1. Ideologie și politică derivate din conceptul de națiune, care a contribuit în secolele XVIII-XX la cristalizarea conștiinței naționale și la formarea națiunilor și statelor naționale.

✔ diferențiere — Doctrină politică bazată pe apărarea (uneori exagerată) a drepturilor și aspirațiilor naționale.

✔ diferențiere — Ideologie și politică reacționară care susține interesele burgheziei exploatatoare, prezentându-le ca interese ale întregii națiuni, cu scopul de a sparge unitatea de luptă a clasei muncitoare, instigând la ură națională, la asuprirea altor națiuni sau a minorităților naționale.

✔ diferențiere — Ideologie și politică care urmărește întreținerea izolării și ațâțarea neîncrederii și urii între diferite naționalități.

✔ diferențiere — Tendință de a aprecia exclusiv și exagerat tot ceea ce aparține propriei națiuni.

No comment, deocamdată. Iar acum cuvântul patriotism, cu definiția sa din DEX:

patriotism substantiv neutru

1. Sentiment de dragoste și devotament față de patrie și de popor, statornicit în decursul istoriei.

sinonime: civism

Se spune că unde-s mulți, puterea crește. Oare se poate aplica asta unor națiuni reunite, sub formă de conglomerat globalist? Naționaliștii se îndoiesc de acest lucru — celelalte națiuni sunt percepute mai curând ca niște entități care concurează pentru resurse limitate și de aici relații de respingere, izolare și o anumită aversiune față de străini. În schimb, pentru patrioți, în adevăratul sens al cuvântului, cooperarea și comuniunea cu ceilalți, în beneficiul patriei, nu ar trebui să ridice probleme atât de mari. 

Mândria merge înaintea căderii iar trufia merge înaintea pieirii. Proverbe 16:18

 

Din punctul de vedere al psihopatologiei umane, eu personal observ la patrioți trăsăturile sănătății psihice — omul este o ființă socială, care, datorită acestei trăsături fundamentale și a acestui mod de existență în comunitate, prin cooperare, prin dezvoltarea și perfecționarea limbajului și mijloacelor de comunicare, a reușit să devină specia dominantă, să tezaurizeze și să transmită generațiilor următoare cunoștințele și experiența dobândite, lucru care ne-a asigurat această poziție de lideri în lanțul trofic. Omul prosperă în comunitate și prin relaționare cu cei din jur.

În zilele noastre, această însușire a condus omenirea, în mod natural, către globalism — comunicarea între națiuni a devenit atât de simplă, directă și esențială în modul cum existăm, încât era inevitabilă prăbușirea granițelor din trecut, cu beneficii economice cuantificabile și observabile de către fiecare dintre noi. În plus, accesul direct la experiența și bagajul informațional al celorlalte națiuni, ne inspiră, ne stimulează mental și ne ajută să găsim soluții noi pentru problemele cu care ne confruntăm. 

Dacă ne ridicăm de pe scaunul patriotismului, unde avem această perspectivă generoasă asupra direcției în care avansează omenirea și ne așezăm pe scaunul naționalist, lucrurile se schimbă — perspectiva se întunecă, sprâncenele se încruntă și mușchii se încordează. Celelalte națiuni ne stresează fiindcă ne vor răul, ne corup, ne murdăresc și ne aduc prăbușirea. Fiindcă mi-am propus să vă împărtășesc cunoștințele pe care le-am dobândit în pregătirea mea ca psiholog, ei bine, această perspectivă naționalistă vine cu o încărcătură psiho-patologică, deloc de neglijat.

Naționalismul poartă în sine o îmbinare destul de toxică de ideație narcisică, anti-socială și paranoidă care se observă în tendințele comportamentale ale naționaliștilor. Spre exemplu, idealizarea propriei culturi, până la dezvoltarea unui complex de superioritate, este o trăsătură narcisică. De asemenea, a porni de la premisă că celelalte națiuni ne vor răul, în absența unor dovezi clare în acest sens, este o trăsătură paranoidă. Nu în ultimul rând, a-ți oferi pretexte și scuze pentru a-i ataca pe ceilalți este o trăsătură anti-socială. 

Unde duce această doctrină naționalistă? Probabil cel mai ilustru reprezentant al acesteia a fost liderul Germaniei naziste, prea-întunecatul Adolf Hitler. Naționalismul său, reflectat în politicile aberante ale partidului Național Socialist German, a produs până la sfărșitul WW2 o catastrofă umanitară care putea fi evitată și care n-ar fi existat niciodată dacă ideile bolnave ale dictatorului nu ar fi beneficiat de resursele conferite de puterea statului german. 

Războiul cu celalalte națiuni este riscul permanent pe care îl reprezintă acapararea puterii de către naționaliști, în special atunci când apare un lider carismatic care fascinează și bulversează populația cu un discurs toxic, prin care propagă idei narcisic-paranoide și anti-sociale, așa cum le-am descris mai sus. De aceea, unii dintre noi ne temem atât de mult de personalități precum Vladimir Putin sau Călin Georgescu, în timp ce alții pică în plasa vorbelor goale pe care aceștia au talentul de a le potrivi să sune frumos, proiectând asupra celorlalți propriile trăsături toxice.

Lecturează și articolul De Ce Eșuează Națiunile.

Națiunile sunt mai puternice în alianțe și uniuni, unde națiunile membre încearcă să coopereze în mod reciproc avantajos — este adevărat și este uman să fie așa. Totuși, această cooperare ar trebui să vină cu anumite limite de bun simț. Atunci când observăm că o țară se distinge mai curând prin corupție, crimă și represiune politică, un regim extractiv bazat pe abuz, în sensul prezentat în acest articol, decizia înțeleaptă ar fi să luăm distanță de o astfel de entitate unde lucrurile au degenerat și, implicit, apare riscul unei contaminări. Cooperare, da, dar nu cu oricine și nu cu orice preț. 

Desigur, țările cele mai abuzive și regimurile cele mai criminale au talentul de a se prezenta pe sine drept o culme a progresului și purității umane. Acestea și-au dezvoltat un aparat de propagandă eficient deoarece nu se pot baza pe fapte și realități propriu-zise. Dacă în țările democratice, cu regimuri liberale, fiecare cetățean este un ambasador de succes al propriei țări, regimurile dictatoriale naționaliste au nevoie de aparat de propagandă care să genereze percepții noi, mincinoase. Iar aici, semănarea confuziei este un succes în sine. 

(1) Imaginea Head in the Clouds, de Robert Șerban, via Pexels

Continue reading

tulburari de personalitate

HBO: Hacker Adolescent

De când folosești internetul probabil ai fost și tu uimit de cât de mult rău îți pot face unii. Și nu, nu este vorba doar despre comentarii și atitudini răutăcioase care, după un timp încep să te lase rece. Un articol în care vei descoperi cât de departe poate ajunge răul, pe internet. 

☆ ☆ ☆

În caz că vă întrebați ce s-a întâmplat cu eroii din poveștile copilăriei, sau, poate vă întrebați ce s-a-ntâmplat cu zmeii sau anti-eroii din poveștile copilăriei, ei bine, aceștia nu au dispărut, s-au transformat și au îmbrăcat haina zilelor noastre. Eroii zilelor noastre își etalează aptitudinile în aria tehnologiei, acolo unde abilitățile lor pot face diferența, chiar și în ce privește războiul. Un erou al zilelor noastre concepe o dronă de spionaj sau o dronă kamikaze prin care aduce pagube inestimabile inamicului.

Din păcate, aria tehnologiei avansate a devenit o scenă și pentru zmeii zilelor noastre, cei care, profitând de cunoștințele lor și având cam aceleași motivații precum zmeii din povești — a face rău și a genera suferință, își lasă amprenta asupra societății umane moderne. Cred că hackerii fac parte din această categorie, în special cei care aleg să-și folosească cunoștințele pentru a face rău — deoarece hackerii sunt ca vrăjitoarele: ei practică magia albă sau magia neagră.

Despre un astfel de personaj este documentarul Cel Mai Căutat Hacker Adolescent, de pe rețeaua de streaming HBO Max. Numele lui este Julius Kivimaki, un drac de copil, dacă ar fi să îl caracterizăm în termeni populari. De ce este în stare acest drac de copil din Finlanda v-ar fi greu să vă imaginați, căci, așa cum spun poveștile, dacă n-ar fi, nici nu s-ar povesti. Dar iată o descriere succintă luată dintr-un articol apărut pe situl Digi24:

Una dintre victime a povestit cum a luat hackerul legătura cu ea. Ea era într-o saună finlandeză când a primit un mesaj pe telefon de la un expeditor anonim care avea numele ei, numărul de asigurare socială și alte detalii private. (...) Expeditorul i-a scris că obținuse informațiile ei private de la un centru de psihoterapie în care era pacientă.  (...) Doi ani de înregistrări amănunțite ale discuțiilor cu terapeutul ei în timpul a zeci de ședințe erau acum în mâinile acestui bărbat care a șantajat-o că dacă nu plătește o răscumpărare în 24 de ore, informațiile vor fi postate online. (...) Datele a încă 33.000 de  pacienți de terapie au fost furate și mii au fost șantajați în ceea ce a devenit cunoscut ca dosarul penal din Finlanda cu cel mai mare număr de victime. Baza de date furată de la cabinetul de psihoterapie Vastaamo conținea informații sensibile despre subiecte sensibile, de la relații extraconjugale până la mărturisirea crimelor. Toate ajunseseră acum o monedă de schimb. — Digi24

În primul rând este greu să-ți dai seama cum îi poate veni cuiva o idee atât de tâmpită — aceea de a folosi date confidențiale din terapie pentru a stoarce bani de la niște persoane care, și așa, au destule probleme pe cap. Este probabil cea mai grava năzdrăvănie comisă, dacă ignorăm faptul că acest minor blond din Finlanda a reușit să deturneze o cursă aeriană doar fiindcă își dorea să se răzbune pe unul dintre pasagerii aflați la bordul acelui avion. Și lista tâmpeniilor lui Julius Kivimaki nu se oprește aici! 

În documentarul HBO, Julius vorbește cu detașare, dându-și aere de star rock și minimalizând suferința victimelor sale, despre ceva care poartă numele de swatting — adică solicitarea unei echipe SWAT, de militari înarmați până-n dinți la o anumită adresă, unde nu se întâmpla nimic ieșit din comun dar unde locuiește cineva care urmează să trăiască o sperietură zdravănă, ca răzbunare fiindcă un hacker lipsit de empatie și necopt la minte, precum Julius, dorește să-i dea o lecție sau să-i facă o farsă. 

Ce altceva mai poate să îți facă un hacker lipsit de suflet? Ei bine poate să îți întrerupă contractul cu furnizorii de lumină, apă, telefonie sau internet — desigur, tot ca o formă de răzbunare, lecție sau farsă. Chiar și dacă locuiești într-o altă țară! Ba chiar va face în așa fel încât să-ți vadă reacția, în direct, căci ce rost are să-i faci o astfel de farsă cuiva, dacă nu îl vezi enervându-se? Lumea hackerilor adolescenți este, după cum observați, plină de abuzuri, clăbuci, senzații tari, răzbunări și farse de care te-ai putea lipsi. 

Așa cum afirmam mai sus, și în buna tradiție a personajelor cu tulburare de personalitate anti-socială (a.k.a. psihopatie), Julius Kivimaki are obiceiul de a minimaliza suferința produsă celorlalți — la acel swatting nu s-a întâmplat nimic deosebit, nimeni nu a pățit nimic rău, de parcă totul ar fi fost calculat de el la milimetru, așa încât să se distreze inclusiv victimele care s-au trezit cu vreo 20 de pistoale și automate încărcate, țintindu-le fix în față. 

Cu toate acestea, documentarul este interesant de urmărit. Acesta te lasă întrebându-te ce nu a funcționat în ce privește educația primită de un tip inteligent precum Julius Kivimaki? Este el însuși victima unei educații aberante sau are niște trăsături anti-sociale moștenite pe cale genetică care pur și simplu au scăpat de sub control? Cred că este util, atunci când observi în forme incipiente, lipsa de empatie a copiilor să-i ajuți să conștientizeze că ceilalți au emoții și ei, că gesturile lor au un anumit impact asupra acestora și că o societate fără empatie este extrem de urâtă. 

 

(1) Imaginea Dangerous Hacker, de TheBooringLens, via Pexels

(2) DIGI 24, (acc. 21.09.2025), Povestea Adolescentului care a Ajuns..., website: Digi24.ro

Continue reading

tulburari de personalitate

Netflix: Titan și Epava

Vara lui 2023 a fost umbrită de incidentul în care un ambițios proiect de turism subacvatic, submarinului Titan, s-a năruit într-o tragedie cu nuanțe de ridicol. Niște milionari și-au pierdut viața în timp ce urmăreau inefabilul, pe fundul oceanului. Iar acum știm toate detaliile acestei povești. 

☆ ☆ ☆

Povestea submarinului Titan, care a făcut implozie în vara anului 2023, când încerca să implementeze un concept revoluționar — turismul subacvatic, având drept obiectiv turistic epava legendară a navei Titanic, merită spusă, cunoscută și înțeleasă. În centrul acestei povești se află compania americană OceanGate Inc, a cărei obiect de activitate era construcția de submarine pentru explorare, cercetare și turism subacvatic și managerul și cofondatorul acesteia Stockton Rush. 

Stockton Rush, care și-a și pierdut viața în acest proiect cu vădit caracter auto-distructiv, pare un tip cool, educat, un savant, chiar un geniu al explorării subacvatice. Știe că este un geniu și are aerul că știe despre ce vorbește. Se spunea despre el că este umil ca persoană, dar extrem de arogant ca om de știință — un fel de macho al lumii științifice care nu te poate învața să faci salată cu ton dar are pretenția să nu fie contrazis într-o discuție despre explorare subacvatică. 

A studiat la una dintre universitățile Ivy League, la Princeton University, ceea ce sugerează faptul că făcea parte din pătura privilegiată a societății americane. Poate de acolo i se trăgea aroganța... Nu este o simplă observație — și despre morți, numai de bine, dar Stockton i-a spus unui apropiat din cadrul companiei sale că, dacă va avea probleme cu Paza de Coastă a S.U.A. în ce privește lansarea submarinului Titan, ei bine, va cumpăra un congresman! Afirmația l-a înghețat pe acel colaborator care ulterior și-a dat demisia. 

Numeroși colaboratori din cadrul proiectului OceanGate s-au aflat în situația de a-și înainta demisia în contextul în care șeful organizației se dovedea a fi intolerant la critică — trăsătură fundamental narcisică, sau dădea semnale de iresponsabilitate îmbinată cu dorința de a reuși cu orice preț. Și orice ar crede alții, consider că este de admirat o persoană care vede că se confruntă cu răul și înțelege situația ca atare, inclusiv pericolul iminent, urmând ca apoi să decidă să abandoneze un proiect, în ciuda faptului că i se promit satisfacții materiale de invidiat. 

Stockton Rush pare animat de un vis, ca un copil entuziasmat de o jucărie nou apărută. Spun asta deoarece îmi este greu să afirm că acționa ca un psihopat, animat de ideea că scopul scuză mijloacele. Nu știu exact care era motivația lui și suspectez faptul că își dorea să rămână în istoria explorării subacvatice cu ceva. Este posibil să fi fost și un visător preocupat de SF care a avut revelația că este mai ușor să populezi fundul oceanului decât planeta Marte. 

Totuși, tragedia submarinului Titan, în care, vă amintesc faptul că că și-au pierdut viața, pe lângă Stokton Rush, alți patru pasageri, pare să poarte semnătura acestui tip curajos până la iresponsabilitate. Pasagerii submarinului erau milionari — deoarece această incursiune teribilistă pe fundul oceanului părea rezervată pentru oameni înstăriți. Dacă nu l-ai fi cunoscut pe Stockton Rush, cu aerul său macho, care îți adormea orice vigilență, ai fi spus că erau și deosebit de curajoși. Dar pare că uneori curajul celor creduli se naște din amăgire.

O anchetă a U.S. Coast Guard finalizată pe 4 August 2025, anul acesta, a concluzionat faptul că s-au găsit probe ale neglijenței criminale a celor de la OceanGate și, desigur a lui Stokton Rush, care era creierul din spatele operațiunilor acestei companii. Povestea submarinului Titan seamănă într-un mod tragic cu aceea a legendarei nave Titanic și pare să demonstreze că aroganța nu ține loc de pregătire minuțioasă a unui proiect, unde riscul reprezintă un element ce nu poate fi neglijat. 

Îmi amintesc faptul că în 2023 m-a fascinat această poveste tragică, mai ales că victimele erau foarte bogate, dar fiindcă abia se întâmplase, lipseau cu desăvârșire detaliile care ne-ar fi dus la o anumită concluzie. Dar acum, după ce anchetele au fost finalizate și concluziile au fost trase, aceste detalii se cunosc și se poate spune că s-a făcut lumină. Mai mult decât atât, povestea are o latură moralizatoare și vine cu o lecție de viață. Vă recomand să căutați pe Netflix acest documentar de aproape 2 ore și să trageți singuri concluziile. 

(1) Imaginea Explorer, de Valentin Antonucci, via Pexels

(2) Wikipedia, (acc. 11.09.2025), Stockton Rush, website: Wikipedia.org

Continue reading

tulburari de personalitate

Despre Alegeri, la Modul General

Cineva întreba dacă este posibilă schimbarea (în bine) a unui potențial partener. Acesta obișnuia să o facă pe fosta parteneră scroafă, o împingea, zbiera la ea și posta totul pe TikTok. Cel mai bun răspuns la această întrebare... este tot o întrebare.  O veți găsi în acest articol. 

☆ ☆ ☆

Mi-am amintit de curând o întrebare care se adresează de regula în orele de psihoterapie și consiliere psihologică, de către clienții care intenționează să se căsătorească sau să înceapă o relație serioasă cu un partener, în privința căruia au unele îndoieli. Îndoiala își are originea în faptul că acești clienți, sau mai curând cliente, au aflat detalii compromițătoare despre trecutul partenerului avut în vedere pentru respectiva relație. 

Iar aici spectrul de comportamente poate fi extrem de variat: spre exemplu, ar putea fi, în cazul bărbaților, un trecut de uz abuziv de alcool sau alte substanțe, un trecut violent în relație cu fostele partenere sau în relație cu prietenii și membrii familiei, un trecut de jucător la păcănele, cu problemele aferente, sau un trecut de infidelitate conjugală. În cazul femeilor, ar putea fi un trecut de infidelitate, dependența de shopping sau un temperament vulcanic, dar și, mai rar, ce am menționat mai sus. 

Astfel de detalii nu sunt tocmai ușor de ignorat, iar dacă bine-voitorii și cetățenii preocupați vin cu astfel de informații, ele trebuie gestionate, într-un fel sau altul. Și așa ajunge omul la prieteni intimi, la preoți, la diverși învățători din comunitate, la pastori, la astrologi, dar și la psihoterapeuți — care sunt probabil cei mai calificați să vă ajute să găsiți un răspuns la această întrebare. Eu de exemplu nu consider că există un singur răspuns corect la această întrebare. 

Cu alte cuvinte, în funcție de partenerii implicați în această relație, de contextul vieții de zi cu zi a acestora, de nivelul de stres pe care ei îl trăiesc în mod normal și pe care ei îl pot tolera, va apărea un răspuns la această preocupare după ce sunt conștientizate elemente precum limitele și punctele noastre vulnerabile, valorile și așteptările noastre, capacitatea noastră de a trăi un compromis, timpul pe care îl avem la dispoziție și disponibilitatea fiecăruia de a-și asuma riscul unei relații posibil problematice.

Să spunem de exemplu că ați aflat despre un anumit partener că își răsfăța fosta parteneră cu apelativul scroafo, o împingea, zbiera la ea și transmitea totul pe TikTok. Ce ar putea merge prost? Unele partenere îndrăgostite sunt dispuse să treacă ușor peste toate acestea fiindcă hormonii îndrăgostirii le-au afectat judecata. Acești hormoni au influența unor droguri și chiar le-am putea considera droguri de producție internă și proprie  — numite științific droguri endogene. 

Dacă persoana respectivă (partenerul cu probleme) nu are o experiență de combatere activă a acestor comportamente, care să fie făcută cu suport de specialitate (psihoterapeutic, medical, spiritual), prin intermediul cărora și-a asumat această greșeală și a pornit într-un proces serios de ameliorare a acestor comportamente și de sporire a auto-controlului, cel mai probabil, veți fi următoarea persoană care va trăi acest circ fără-de-sfârșit. 

Poate că nu vedeți pericolul acum, deoarece și partenerul dvs se află sub influența propriilor droguri endogene, căci și el este îndrăgostit, sau poate că vedeți doar unele semnale pe care le-ați califica drept minore — ceea ce numim de regula stegulețe roșii. De multe ori comportamentele, și deci caracterul, seamănă cu acele bucăți de gheață care apar la suprafața apei, despre care realizați ulterior că reprezintă niște vârfuri de iceberg. Și impactul iminent v-ar putea zdrobi. 

În psihologie, în primul an de studiu, se învață despre Legile și Principiile Psihologiei. Ei bine, una dintre legile acestea este aceea a Dezvoltării Stadiale Ascendente. Această lege postulează caracterul dinamic al organizării psihice și evoluția de la simplu la complex, de la fenomene nediferențiate și neconștientizate (vârful de iceberg), la fenomene diferențiate și conștientizate (realitatea existenței icebergului și dimensiunile sale reale).  

Legea Dezvoltării Stadiale Ascendente — postulează caracterul dinamic, devenit al organizării psihice interne, trecerea ei necesară de la un stadiu inferior la altul superior, de la omogen la eterogen, de la nediferențiat la diferențiat, de la simplu la complex, de la preconștient la conștient, precum și dependența necesară a acestei dezvoltări de ansamblul factorilor externi și interni ai organismului. Sursa: Mihai Golu, Fundamentele Psihologiei, vol 1.

Altfel spus, în funcție de influențele care își dispută întâietatea în organizarea personalității umane, anumite fenomene psihice pot deveni mai puternice în manifestări și influență iar altele pot dispărea. Spre exemplu, violența se poate sistematiza, poate escalada și poate cuprinde toate ariile vieții. La fel și alcoolismul, la fel și infidelitatea. Asta înseamnă că, dacă nu s-a intervenit prin mijloace care să impună o schimbare decisivă, probabil că aceste trăsături au evoluat în mod ascendent. 

Oamenii pornesc de la insulte simple și agresiuni simbolice și ajung la insulte și agresiuni tot mai grave, mai ales dacă asta le și aduce anumite beneficii — așa numitele beneficii secundare. Beneficiile secundare pot fi recompensele pe care comportamentele problematice ți le aduc, deși poate n-ar trebui: poate că în felul acesta câștigi o dispută domestică, sau mai multă autoritate sau, în cazul sus-menționat, poate câștigi mai mulți urmăritori pe rețelele sociale, ori un post de clown. 

Dacă apar beneficii secundare, comportamentele problematice devin și mai importante în dinamica personalității. Vladimir Putin spunea că în copilărie a fost un huligan — sunt chiar cuvintele sale. Nu știu care erau beneficiile secundare dar s-ar părea că în prezent, acest huliganism s-a sistematizat, a fost îndreptat împotriva rivalilor politici sau cetățenilor unor țări vecine. Iar președintele Putin a primit beneficii secundare (mandate noi, posturi, etc) care i-au amplificat și mai mult huliganismul. The Things That Should Not Be... 

Tu esti mai important

Revenind acum la întrebarea inițială — dacă oamenii merită o șansă și dacă se pot schimba. Răspunsul este, pe de o parte că schimbarea este dificilă (deoarece implică restructurare cognitiv - comportamentală) și totuși este posibilă (deoarece psihicul prezintă o anumită plasticitate neuronală).  

Dar la această întrebare este esențial să se răspundă cu niște întrebări ajutătoare: îți permiți tu, în acest moment al vieții tale această relație - aventură cu un om care aduce în viața ta un risc? Este viața ta destul de monotonă încât să îți dorești o aventură cu această persoană? Este aventura un mod de viață pentru tine sau ți-ai dori mai curând liniște? Cu alte cuvinte, dincolo de problema de comportament a potențialului partener se află limitele tale, nevoile tale, valorile tale și visurile tale. Îți vei putea asuma conștient o astfel de relație, cu riscurile și sacrificiile pe care le implică? 

(1) Imaginea Help!, de Mart Production, via Pexels

Continue reading

tulburari de personalitate

Fascismul și Măștile Sale

Ai putea să recunoști o grupare politică fascistă atunci când ea se manifestă în societate? Sau dimpotrivă, îi vei vota pe politicienii fasciști doar fiindcă « tot sistemul este împotriva lor »? Un articol în care vei învăța ce este fascismul și cum ai putea cădea în mrejele sale.

☆ ☆ ☆

Încurajată și inspirată de mișcările fasciste de peste hotare, mișcarea fascistă românească a prins contur ajungând ca azi să contemplăm încă posibilitatea ca România să devină o țară fascistă, după model rusesc sau american, cum doriți să o luați. În ziua de azi, nu mai este atât de simplu să-ți precizezi poziția, așa cum era înainte — cu estul sau cu vestul. Ei bine, după ce fasciștii au preluat puterea în Statele Unite, a devenit necesar să cunoaștem ce înseamnă să fii fascist și să te delimitezi, sau dimpotrivă, să îmbrățișezi această orientare politică. 

Ne confruntăm cu o empatie sinucigașă. Slăbiciunea fundamentală a civilizației occidentale este empatia și exploatarea acesteia. Se exploatează acest defect al civilizației occidentale care este răspunsul empatic. Elon Musk

Spuneam că nu mai este atât de ușor să-ți precizezi poziția dar dificultatea nu se oprește aici. Așa cum voi încerca să arăt în acest articol, ideologii extrem de periculoase cum este și fascismul, au abilitatea de a se deghiza astfel încât îmbrățișarea acestora să devină « alegerea înțeleaptă ». Iar când populațiile care le îmbrățișează sunt lipsite de educație, frustrate sau doar exaltate prin propagandă, așa cum vedem că se întâmplă în ziua de azi, îmbrățișarea fascismului devine o tentație în sine. 

Lipsa de educație vine cu neînțelegerea fenomenelor cu care ne confruntăm și incapacitatea de a asocia prezentul cu situațiile din trecut în care ideologii precum fascismul a provocat tulburări sociale grave și chiar războaie cu milioane de victime umane — vezi al 2-lea război mondial. Iar când fascismul se ascunde în spatele iubirii de patrie și tradiției, a moralității, a altor concepte cu priză la public, înțelegem de ce mișcările fasciste devin atât de populare în anumite momente ale istoriei. 

Cum Recunoaștem Fascismul?

În cele ce urmează vă voi prezenta 14 trăsături ale fascismului identificate de către autorul italian Umberto Eco în eseul său Fascismul Etern, publicat în anul 1995. Umberto Eco ar fi trebuit să știe despre ce vorbește din moment ce a experimentat fascismul pe propria piele, în copilăria sa, când Italia a fost o țară fascistă pentru o bună perioadă de timp — mai exact între anii 1922 și 1945. În această perioadă, Italia a fost condusă de Partidul Național Fascist și Partidul Republican Fascist care promovau un naționalism extrem. Să ne familiarizăm deci cu doctrina fascistă!

• CULTUL TRADIȚIEI — Nimic nu ne poate separa mai mult de celelalte națiuni decât tradiția. Ai spune că este un lucru bun să ne păstrăm tradiția (patriarhatul, ortodoxia, credințele populare, etc) care, pentru unii, este similară cu identitatea națională. Dar tradițiile românilor nu pot ține loc de știință și adesea chiar se ciocnesc frontal cu aceasta, dat fiind faptul că cele mai multe credințe populare se bazează pe irațional și pe superstiție. De asemenea, în mod tradițional, sunt discriminate femeile sau minoritățile, cu alte cuvinte, tradiția nu este preocupată cu ideea de corectitudine și drepturi ale omului. 

• RESPINGEREA MODERNISMULUI — Modernismul este asociat de ideologia fascistă cu decadența și imoralitatea pentru care ni se cere un efort de toleranță. Dar esența modernismului este experimentarea și adoptarea noilor concepte introduse în uz comun de descoperirile științifice și de nevoile societății. Spre exemplu, știința a scos în 1973 homosexualitatea din Manualul de Diagnostic Psihiatric deoarece nu a putut demonstra caracterul patologic al acesteia. 

• CULTUL ACȚIUNII (IRAȚIONALE) — Cred că acest cult al acțiunii este mai curând un cult al emoției și al iraționalului. Dacă te simți amenințat de niște imigranți, de niște homosexuali, travestiți sau de faptul că sunt prea multe femei manager, ai tot dreptul să acționezi, orice ar însemna această acțiune, nefiind nevoie să reflectezi la drepturile acestor persoane. Altfel spus, este acceptabil să adopți un comportament sub-uman față de oricine te deranjează, dacă așa îți vine.

• DEZACORDUL ESTE TRĂDARE — Faptul că fascismul nu poate concepe existența dezacordului în societate, constituie una dintre trăsăturile care fac această ideologie extremistă și îi predispun pe adepții ei la abuzuri îndreptate împotriva celorlalți membri ai societății. Fascismul și democrația sunt pur și simplu incompatibile, chiar dacă fasciștii pot ajunge la putere prin intermediul votului democratic. Ajungerea la putere a fasciștilor reprezintă game over pentru democrație

• TEAMA DE CEI DIFERIȚI — Societatea este formată din indivizi cu personalități diferite. În Brașov, unde am copilărit eu, am avut de-a face cu mulți unguri, sași, rromi și, desigur, cu români. Armonia societății ar fi imposibilă într-un astfel de loc în care trăim în toleranța și pentru toleranță și așa a fost de când ne știm. La fasciști însă trebuie să existe animozități și respingere pentru oricine este diferit. Este de notorietate atitudinea fasciștilor față de evrei și consecințele criminale ale acțiunilor fasciste împotriva acestei minorități. 

• CULTIVAREA FRUSTRĂRII SOCIALE — Frustrarea este inerentă vieții (idealismul tinereții o poate amplifica) iar gestionarea frustrării se poate face în moduri acceptabile social (hobby-uri, dezvoltare personală, psihoterapie), dar și distructive (distrugeri, violență) sau auto-distructive (viciu, auto-flagelare, suicid). Ei bine, oricare ar fi nivelul normal de frustrare dintr-o societate, fascismul face tot posibilul ca frustrarea să fie amplificată, să crească tensiunea și furia populației. 

• OBSESIA PENTRU CONSPIRAȚIE — Poate ați fost impresionați de aberațiile pe care le spun unii politicieni în legătură cu oligarhii, evreii, soroșiștii și tot felul de alte entități dușmănoase, însă în legătură cu care nu pot aduce probe propriu-zise. Comploturile acestea inventate cu efort imaginativ vrednic de o cauză mai bună, este un mod de a alimenta frustrarea, în special atunci când receptorul nu este echipat intelectual pentru a solicita dovezi ale celor afirmate. 

• DEMONIZAREA INAMICULUI — Fascismul portretizează inamicul identificat (pe soroșiști, globaliști, evrei, democrați, etc) ca fiind atât puternic și abil, cât și slab și usor de învins. Scopul acestei dualități este mobilizarea poporului prin instaurarea panicii morale, iar pe de altă parte, justificarea abuzurilor pe care un regim fascist la practică în mod normal.

• VIAȚA ESTE O LUPTĂ — Pentru fascism, viața este o luptă permanentă cu un dușman pornit să îți facă rău. De aceea regimurile fasciste sunt vizibil izolaționiste și incapabile de cooperare cu alte state, privite ca niște competitori incorecți. Un lider fascist veritabil îți lasă impresia că îi mârâie sau chiar îi latră pe toți străinii a căror existență este percepută ca o povară, niște inamici în războiul economic sau militar.

• DISPREȚ PENTRU CEI SLABI — Fascismul este o ideologie care încurajează discriminarea minorităților. Acestea sunt percepute ca fiind străine de tradiția strămoșească sau incapabile să se integreze în structura societății fasciste ori să întruchipeze idealul național. Prin urmare, într-un regim fascist,  minoritățile, fie vor fi ignorate și lipsite de drepturi, fie vor fi de-a dreptul prigonite, abuzate sau se vor lua măsuri criminale împotriva acestora.   

• CULTUL EROULUI ȘI AL MORȚII — Cultul eroului, în sine, nu are nimic rău: există eroi civilizatori care se sacrifică pentru a înlătura răul din societate sau a-i salva pe cei care nu se pot apăra. Dar eroul fascist este cu totul altceva. Acesta poate (și trebuie) să abuzeze de puterea sa pentru a umili anumite minorități demonizate în mod absurd, pentru a agresa un stat vecin sau pentru a scoate în afara legii niște ONG-uri inofensive. Consecințele, amenzile, dosarele penale și chiar moartea sunt percepute ca un sacrificiu, plin de noblețe.

• BĂRBATUL MACHO ȘI ARMELE — Într-o societate fascistă locul femeilor este unul modest, în umbra bărbaților, slujind pentru aceștia, după modelul familiei tradiționale. În acest timp, bărbatul se bucură de apreciere pentru capacitatea sa de a lupta cu niște dușmani ai patriei, mai curând imaginari. Bărbatul are practic obligația să devină erou al patriei și primește onoruri pentru asta, chiar și atunci când ucide în numele patriei. 

• POPULISM SELECTIV — Se referă la un ideal popular din care au fost eliminate elementele care nu concordă cu acesta. Fasciștii au obiceiul să se auto-intituleze poporul, dar din acest popor pare că nu fac parte minoritățile etnice, religioase ori sexuale, ori cei cu opinii politice diferite. Poporul este perceput ca o unitate de cuget și simțire iar acest cuget și această simțire sunt mai curând dictate de liderul fascist. Într-o democrație, unitatea este greu de obținut și asta poate crea impresia de haos. 

• COMUNICARE CONTROLATĂ — În general, în regimurile totalitare comunicarea este cenzurată pentru a servi intereselor dictaturii. Dictatura de tip fascist nu face excepție. Astfel, orice relatare și orice eveniment este interpretat în așa fel încât să crească adeziunea și așa-zisa unitate. Fără această comunicare controlată, unitatea societății fasciste nu ar fi posibilă. 

Fascismul ca ideologie ce facilitează instalarea societăților de tip totalitar va face în așa fel încât votanții săi să fie convinși că prin acest vot susțin democrația, adevărul și libertatea. Ceea ce nu știu acești votanți este faptul că după preluarea puterii, democrația va fi înlocuită cu așa zisa unitate de cuget și simțire, adevărul va fi înlocuit cu limbajul controlat iar libertatea va fi înlocuită cu limitele idealului fascist. Așa cum ne arată istoria, de cele mai multe ori, acest ideal îi duce pe cetățeni peste hotare unde vor ucide oameni nevinovați cu pretextul că își apără patria.

Dacă ați lecturat cu atenție acest articol, ați înțeles probabil faptul că fascismul nu poate fi o dovadă de sănătate psihică și trebuie să aibă o legătură cu psihopatologia. Ei bine, această idealizare a propriei tradiții și respingerea insensibilă a celor diferiți ar putea fi o trăsătură narcisică. De asemenea, teama de ceilalți și suspiciunea alimentată de conspirații ar putea fi o trăsătură paranoidă, în timp ce abuzarea celorlalți și percepția că suntem victimele lor ar putea fi, foarte bine o trăsătură antisocială (a.k.a. psihopatie). 

E trist că societatea se poate îmbolnăvi din când în când și tendințele extremiste pot prelua conducerea pentru a duce societatea în direcții nebănuite, aberante. Este util în schimb să cunoaștem trăsăturile ideologiei fasciste pentru a recunoaște stegulețele roșii sau indiciile cu privire la pericolul fascist, atunci când acestea apar. În caz contrar, riscăm să analizăm realitatea așa cum am observat în ziua de azi la mulți concetățeni de-ai noștri — acest candidat merită votat pentru că are mulți dușmani. Și așa, în ciuda intențiilor noastre, le lăsăm copiilor o lume în care toată lumea latră la toată lumea... 

(1) Imaginea Masks, de Cottonbro Studio, via Pexels

(2) CNN, (acc. 10.03.2025), Elon Musk wants to save Western civilization from empathy, website: CNN.com

(3) Wikipedia, (acc. 10.03.2025), Fascismul Italian, website: Wikipedia.org

(4) Open Culture, (acc. 10.03.2025), Umberto Eco's List of the 14 Common Features of Fascism, website: OpenCulture.com

Continue reading

tulburari de personalitate