Trauma Maghiară

Trauma maghiară poate fi rezumată într-un singur cuvânt — Trianon. Această pierdere de teritoriu este o rană istorică pe care noi românii avem tendința să o subestimăm, din moment ce suntem beneficiarii dictatului respectiv. Totuși, suntem în anul 2025 iar pentru generațiile actuale, trauma maghiară nu poate fi decât o traumă aleasă. 

☆ ☆ ☆

Internetul și rețelele de socializare ne oferă azi prilejul de a avea tot felul de întâlniri, mai mult sau mai puțin plăcute cu tot felul de oameni. Printre aceștia se află naționaliștii maghiari care au tendința să comenteze ori-de-câte ori se postează ceva în legătură cu Transilvania. Contactul cu aceștia poate să devină neplăcut și adesea contondent, deoarece au tendința să îți țină lecții de istorie (i.e. Trianon) care te interesează mai mult sau mai puțin, în special dacă postarea inițială nu avea legătură cu istoria Transilvaniei. Nu mai vorbesc despre cei care sunt pregătiți să te insulte în fel și chip. 

În multe situații, o conversație normală și decentă poate fi posibilă, in ciuda faptului că nu cunoașteți limba maghiară — mulțumită limbii engleze și englezilor care au avut grijă să o răspândească pe tot globul, înlesnind astfel globalizarea pe care o trăim azi. Într-o astfel de conversație veți putea descoperi sau vă veți putea reaminti că anumite revendicări sunt îndreptățite: castelele din Transilvania au fost într-adevăr clădite în timpul când Transilvania se afla sub ocupație maghiară deci nu, nu este vorba despre arhitectură sau cultură românească. 

Faptul că ignoranța noastră îi supără pe naționaliștii maghiari ar putea veni ca o surpriză. Suntem totuși în anul 2025 iar aceste castele au fost construite în secolul XV — vezi Castelul Corvinilor. Totuși ungurii sunt sensibili la astfel de detalii. Mai bine spus, naționaliștii sunt sensibili la astfel de detalii fiindcă ei sunt sensibilizați sistematic prin ceea ce se cheamă în psihologie traume alese. Ce sunt traumele alese? Ei bine, așa cum am scris într-un articol anterior, numit Traume Alese, acestea sunt suferințe reale care însă își au rădăcina în evenimente istorice mai curând decât în experiența proprie. 

Trauma aleasa este fenomenul psihologic aflat la baza acțiunilor teroriste. Trauma aleasa face posibil ca nepoții si strănepoții celor abuzați să-și ia revanșa împotriva nepoților si strănepoților abuzatorilor, cu toate că primii nu au suferit niciodată acele abuzuri pe pielea lor, iar ceilalți nu sunt vinovați pentru faptele strămoșilor. Sursa: Psihopedia

Faptul că un eveniment istoric vă produce o traumă pe care nu ați avea-o dacă nu vi s-ar inocula prin propagandă, se datorează activităților extremiste ale naționaliștilor. Pentru un motiv sau altul, una dintre activitățile favorite ale acestora este conștientizarea și sensibilizarea unei națiuni la evenimentele istorice prin care respectiva națiune a pierdut ceva sau i s-a făcut o nedreptate ori a suferit un abuz. Rezultatul nu poate fi decât o atitudine agresivă și încercarea, adesea inutilă, iluzorie și păguboasă de a regla conturile cu entitatea percepută ca fiind vinovată pentru acea nedreptate.

 

Așa se naște stilul de viață naționalist — a se distinge de patriotism, caracterizat printr-un șir nesfârșit de tribulații emoționale (chin, zbucium, agitație, frământare), obsesii legate de nedreptățile suferite sau răzbunare, trăiri fiziologice puternice de respingere și stres față de orice este perceput ca reprezentând dușmanul națiunii (de exemplu, în cazul naționaliștilor maghiari, orice persoană de naționalitate română) și comportamente extreme cum ar fi insultele spontane sau actele de vandalism, comportamentele huliganice, batjocoritoare, etc.  De exemplu, am observat că naționaliștilor maghiari le place harta de mai jos. 

Ce Este de Făcut? 

Probabil că aveți tendința să îi batjocoriți și dvs, atunci când îi întâlniți, cu rezultate nu tocmai fericite. De exemplu le-ați putea spune că, potrivit statisticilor, Ungaria are cel mai mare număr de staruri porno (care este un mod sofisticat de a spune prostituate), la milionul de locuitori, deși ei consideră că asta se întâmplă pentru că au o infrastructură mai bună decât a altor țări din Europa de Est cum ar fi, desigur, România.  De asemenea, Ungaria are cea mai mare Taxa pe Valoare Adăugată din lume (27%). Sau le puteți spune că Ungaria este cea mai coruptă țară din UE — nu că România ar sta mult mai bine la acest capitol. 

Spun că rezultatele nu sunt fericite fiindcă aceste semnale de respingere, de regulă nu ajută, dimpotrivă, sentimentele anti-românești vor fi tot mai puternice și, în cazul cel mai rău, va trebui să ocoliți Ungaria atunci când plecați să vizitați vestul Europei. Acest articol mi-a fost inspirat de niște discuții pe care le-am avut cu niște maghiari cu care se putea discuta, în care am avut ocazia să le spun că, eu personal respect istoria Transilvaniei și consider că influența austro-ungară a fost spre binele Transilvaniei din moment ce această regiune istorică este printre cele mai dezvoltate și civilizate din România. 

De asemenea, am avut ocazia să le atrag atenția că această încercare disperată de a schimba percepția românilor asupra unor lucruri nu face decât să le întunece existența. E multă ignoranță peste tot în lume și activismul de acest tip nu face decât să consume energie pentru o cauză a cărei utilitate este îndoielnică — fiindcă, în fond, ce anume se schimbă dacă un român (în plus sau în minus) a înțeles că frumosul Castel al Corvinilor a fost construit în și de Ungaria? 

Dar viața naționaliștilor este mereu una complicată, cu tot felul de proteste și tot felul de altercații cu tot felul de persoane care nu au nicio vină pentru că a existat Dictatul de la Trianon. Cine alege drumul naționalismului extremist, așa cum au făcut ungurii, alegându-și un lider care poartă fular cu Ungaria Mare, se angajează la foarte mult zbucium emoțional, foarte multe altercații care puteau foarte bine să nu existe și, în general, multe resurse pierdute pentru mai nimic. 

Dacă vă simțiți în formă și ați întâlnit naționalistul potrivit, puteți încerca o resemnificare cognitivă arătându-i că în ziua de azi terenul, în sine, nu contează la fel de mult ca acum 500 de ani. În ziua de azi este important să generezi produse noi care îți pot asigura atât prosperitate cât și un bun renume internațional — ceea ce se numește în termeni politici soft power. Puterea moale (soft power), ca alternativă pentru război îți permite să prosperi având relații bune cu vecinii, câștigând din dezvoltarea economică, cultură, sport și turism. 

(1) Imaginea Cathedral in Budapest, de Florian Van Duyn, via Unsplash

Continue reading

trauma

Traume Alese si Terorism

Trauma aleasa este fenomenul psihologic aflat la baza actiunilor teroriste. Trauma aleasa face posibil ca nepotii si stranepotii celor abuzati sa-si ia revansa impotriva nepotilor si stranepotilor abuzatorilor, cu toate ca primii nu au suferit niciodata acele abuzuri pe pielea lor iar ceilalti nu sunt vinovati pentru faptele stramosilor.

☆ ☆ ☆

Cum ma chinuiam eu asa sa ajung la capatul Psihologiei, gasesc termenul de Trauma Aleasa! Ei bine, psihoterapeutii cu mai multa experienta ti-ar spune ca toate traumele sunt alese, chiar daca este vorba despre o alegere inconstienta si involuntara. Dar lucrurile sunt chiar si mai complicate in cazul traumelor alese la care s-au gandit cei care au definit acest concept. Acum ca am creat putina intriga, ar fi momentul potrivit sa definim trauma aleasa si sa exemplificam pentru a clarifica definitia. 

Termenul „traumă aleasă” se referă la reprezentarea mentală comună a unei traume masive pe care strămoșii grupului au suferit-o din cauza unui inamic. Când un grup mare regresează, trauma aleasă este reactivată pentru a susține identitatea amenințată a grupului. Această reactivare. poate avea consecințe dramatice și distructive. Acest proces este ilustrat de trauma aleasă de sârbi cu privire la reprezentarea mentală a bătăliei din Kosovo și rolul acesteia în atrocitățile din Bosnia-Herțegovina și conflictul actual din Kosovo. (PsycINFO Database Record (c) APA 2016)

Asadar trauma aleasa este unul dintre mijloacele prin intermediul carora se poate contura si consolida identitatea nationala, alaturi de valori, credinta religioasa si modele istorice. Cine suntem noi? Suntem crestini, pacifisti si primitori, suntem urmasii lui Traian si ai lui Decebal dar atentie, mai suntem si cei care au pierdut Basarabia in urma unui tratat, nedrept pentru natiunea romana. Acest din urma detaliu al identitatii noastre nationale (pierderea Basarabiei) ar putea fi foarte bine o trauma aleasa, daca ar exista printre noi suficienti nationalisti care sa gadile sentimentul national in acest fel. Dar, dupa cum stiti, printre noi nu exista suficienti nationalisti iar noi romanii avem lucruri mai bune la care sa ne gandim. 

Manifestari Psihologice ale Traumei

• COGNITIVE ~ Un anumit mod de a ne vedea pe noi insine, pe ceilalti si lumea, in general (noi suntem niste victime ale trecutului iar lumea este nedreapta si rea). De asemenea, o supra-estimare a evenimentelor traumatice si preocupari revansarde, agresive sau auto-agresive.

• EMOTIONALE ~ Instabilitate emotionala, hipersensibilitate si labilitate emotionala ca urmare a asa-numitilor triggeri sau stimuli care reactualizeaza evenimentele traumatice. Emotii negative ca mod de reactie automatizat in timp. 

• FIZIOLOGICE ~ Manifestari fizice ale suferintei care apar sub forma palpitatiilor, tensiunii si a dificultatii de a te relaxa, inrosirea fetei, transpiratie, frisoane, etc.

• COMPORTAMENTALE ~ Dificultatea de a coopera cu ceilalti, tendinta de a raspunde in mod agresiv, evitant sau prin auto-izolare. Manifestari scapate de sub control, ostilitate sau atacuri verbale ori fizice din nevoia exacerbata de auto-protectie.

De ce nu ne preocupa pe noi soarta romanilor de peste granita si de ce nu ne dorim re-intregirea patriei? Un raspuns scurt ar fi acela ca avem si asa destule probleme pe cap. Daca doriti o formulare filosofica am putea spune ca pentru a fi fericiti, este mai bine sa ne stabilim teluri, nazuinte si preocupari realiste. Da, ar fi lipsit de realism sa incepem acum sa ne dorim niste teritorii din Ucraina sau Republica Moldova. Nimeni nu este dispus sa ni le cedeze din simpatie sau buna vecinatate si ar implica niste razboie pentru care, de asemenea, e nevoie de resurse. Nu acelasi lucru se poate spune despre alte natiuni din jurul nostru, care dispun inclusiv de resurse, numai bune de aruncat pe fereastra. 

Cea mai mare catastrofa geopolitica a secolului trecut este destramarea Uniunii Sovietice.
Vladimir Putin

Acest citat a devenit celebru in special in ultimul an, tocmai fiindca, in lumina evenimentelor acestuia, el reflecta o posibila explicatie a razboilui care are loc in Ucraina. Dar ar putea fi destramarea URSS o astfel de trauma aleasa? Ei bine, da. Si asa intelegem faptul ca trauma aleasa de fapt este aleasa de altcineva: cu toate ca nimanui nu-i este dor de Uniunea Sovietica, fiindca, cel mai probabil, fiecare se gandeste cum sa asigure supravietuirea familiei de la o zi la alta, atunci cand exista totusi un influencer la varful statului care iti spune in mod sistematic, persistent si regulat ca, daca ai fi o persoana speciala, profunda si cu un puternic sentiment patriotic, ai avea un motiv sa fii trist sau chiar revoltat, probabil ca, dupa o vreme, ajungi sa regreti sincer destramarea URSS-ului. 

Se pare ca existenta influencerului este o conditie sine qua non pentru formarea traumei alese. In absenta acestei voci care sa-ti induca transa hipnotica si sa te molipseasca cu preocuparile sale, ei bine, trauma aleasa ar fi imposibila. Acest personaj providential va crea in psihicul tau o tensiune care nu a fost acolo si iti va induce sentimentul de a fi nedreptatit. Si fiindca trauma joaca un rol atat de important in viata ta, vei deveni o victima a istoriei. Iar daca lucrurile stau asa, nu ai decat o singura posibilitate sa-ti depasesti conditia de victima: aceea de a restabili dreptatea si de a te ridica din genunchi pentru a-ti revendica drepturile si statutul. 

De fapt unele dintre cele mai toxice tipuri de personalitate (cea anti-sociala, paranoida si cea narcisica) se vad pe sine ca fiind victime ale celorlalti. Ele folosesc victimizarea pentru a-si autoriza abuzurile indreptate impotriva celor din jur (care sunt meritate de acestia) sau pentru a obtine privilegii si un statut de vedeta: am fost abuzat in trecut iar asta imi da dreptul sa ma bucur de drepturi pe care ceilalti nu le au. Nici macar nu conteaza daca, acele abuzuri suferite sunt reale sau percepute. Importanta este tensiunea subiectiva care produce revendicare, confruntare si nevoia de reglare a conturilor. 

Odata intrata in logica victimei bantuite de traume, o natiune poate sa se angajeze in cele mai absurde actiuni indreptate impotriva celorlalti. Cooperarea cu restul este exclusa iar in locul ei avem confruntarea prin intermediul careia se rezolva toate neintelegerile. Este un mod de functionare caracteristic gruparilor teroriste care, de dragul unui ideal frumos, sunt pregatite sa iti faca viata un infern. De altfel, trauma aleasa, de felul celei pe care am descris-o in acest articol sta la baza functionarii unor grupari precum ISIS sau Al Qaeda unde niste lideri si ideologi parca stau putin prea bine cu memoria pentru a putea trai in pace. 

Indiferent care este situatia azi si indiferent de atitudinile ostile pe care ceilalti le afiseasa sau nu, ISIS doreste sa iti demonstreze ca nu a uitat cu ce se ocupau parintii si bunicii tai pe cand imparteau dreptatea in Orientul Mijlociu. Sunt traume pe care copiii din tarile arabe nu le-au experimentat pe propria piele dar le-au preluat de la parintii si bunicii lor, rezultatul fiind o identitate de victima, sentimentul de a fi nedreptatit, reactii fiziologice de repulsie in fata oricarui simbol occidental iar in cele mai grave cazuri, actiuni ostile sau criminale indreptate impotriva unor persoane care nu au alta vina decat aceea ca apartin unei anumite civilizatii. Iar acestea sunt tocmai manifestarile traumei alese!

(1) Imaginea A Fierce Woman, de Alexander Krivitskiy, via Pexels

Continue reading

trauma

Traim in Negare

Mamele refugiate din Ucraina isi neaga traumele fiindca stiu ca fiii si fiicele lor au nevoie sa le vada zambind. Un articol despre virtutile negarii tranzitorii, despre pericolele la care ne expunem singuri atunci cand negam orbeste, si o alternativa matura pentru negare. 

☆ ☆ ☆

Fiindca vorbeam zilele trecute despre regresie, in articolul numit Regresia Colectiva Ruseasca, printre mecanismele de aparare puse in lumina de psihanalisti se afla si negarea. Negarea consta in ignorarea unei probleme sau a unei situatii, ori minimalizarea gravitatii acesteia in scopul de a evita anxietatea si disconfortul pe care le-ar provoca recunoasterea problemei respective si incercarea de a face fata. Mecanismele de aparare au in comun aceasta incercare de a controla stresul, anxietatea si disconfortul psihic dar fiecare dintre ele folosteste o strategie diferita.  

Rolul Pozitiv al Negarii

Ei bine, daca ne gandim, noi chiar traim in negare, nu-i asa? O multime de lucruri care ne privesc personal si direct, la care se adauga o alta multime de lucruri de care ne pasa, ar atarna deasupra noastra, ca o ghilotina, daca nu am fi inzestrati cu aceasta insusire salvatoare care este negarea sau capacitatea de a le ignora pur si simplu. Lucrurile comune pe care reusim sa le ignoram sunt cele privitoare la pericolele carora le suntem expusi in mod potential. Unii dintre noi fac asta mai bine in timp ce altii dezvolta o tulburare de tip anxios fiindca le vine foarte greu sa ignore pur si simplu niste chestii absolut posibile. 

Fie ca vorbim despre pericole indreptate impotriva integritatii corpului fizic, fie cele care ne pot afecta sanatatea mentala, pare ca, cel putin in unele dintre situatii, este mult mai sanatos sa nu-ti pese de anumite lucruri, asupra carora, oricum nu prea poti interveni. Faptul ca incerci sa gasesti o solutie unei probleme care nu are solutie nu face decat sa-ti consume resursele in mod inutil. 

Iata cateva dintre acestea:

• UN POSIBIL ACCIDENT 

• UN POSIBIL RAZBOI

• UN POSIBIL CATACLISM

• PIERDEREA UNEI PERSOANE DRAGI

• PIERDEREA LOCULUI DE MUNCA

• PIERDEREA SANATATII

• FAPTUL CA SUNTEM MURITORI

Astfel de situatii sunt prevazute in acele liste pe care psihologii le intocmesc pentru a ierarhiza factorii de stres. Dar asa cum spune Hans Selye, parintele stresului (cercetatorul care a teoretizat stresul), intocmim degeaba liste universal valabile, din moment ce factorii de stres pot avea o profunda amprenta personala, in sensul ca nu ne streseaza pe toti aceleasi lucruri. Indiferent ce anume ne streseaza pe fiecare dintre noi, este clar ca, daca n-am fi inzestrati cu puterea de a ignora anumite posibilitati, ei bine, n-am mai putea sa facem nimic altceva sau ne-ar fi greu, transformandu-ne intreaga existenta intr-un chin fara-de-sfarsit.

Cu alte cuvinte, puterea de a nega, are o latura pozitiva care se manifesta in toate situatiile in care, oricat am incerca sa controlam cursul inexorabil al existentei si oricat ne-am pregati pentru neprevazut, sansele noastre de reusita sunt nule - caci, nu-i asa, scopul nostru este lipsit de realism: sa controlam ce nu poate fi controlat. Tocmai de aceea, pe termen scurt, este mult mai util sa ne ocupam de provocarile si bucuriile imediate ale vietii de zi cu zi, avand puterea de a ignora, macar partial si temporar, chestiuni care, desi posibile, poate ca nu se vor intampla niciodata. Aceasta este partea utila si constructiva a negarii, un instrument care poate fi folosit atat pentru bine cat si pentru rau, ca toate celelalte instrumente de altfel.

Rolul Negativ al Negarii

Dar oare negarea poate avea si un rol negativ? Cu siguranta! Negarea este un instrument al mintii. Iar orice instrument poate fi folosit pentru bine dar si pentru rau. Iata cateva situatii in care negarea devine mai curand auto-distructiva:

• DICTATURA ~ este destul de greu sa ai o atitudine ferma de condamnare a dictaturii si este nevoie de mult spirit revolutionar, adesea imbinat cu un curaj nebunesc pentru asta. Cei mai multi dintre noi insa nu fac decat sa nege aspectele condamnabile si odioase ale dictaturilor, pentru a-si pastra viata si putinele libertati.

• RELATIILE ABUZIVE ~ pot fi relatii abuzive in viata intima sau profesionala, chiar si intre prieteni, la care suntem simpli martori in fata umilirii nedrepte a unora dintre noi, dar in situatia carora am putea juca un rol mai activ, pentru a ne exprima dezacordul si chiar condamnarea abuzatorului. Avem senzatia ca daca abuzul nu se indreapta impotriva noastra, el nu ne priveste dar adevarul este ca ne va veni randul - we are next in line.

• NEDREPTATEA ~ spre exemplu, in timpul holocaustului multi dintre oameni s-au lasat cuprinsi de apatie, ignorand felul cum erau tratati evreii, desi, daca s-ar fi gandit mai bine, nu exista absolut niciun motiv obiectiv si valid, pentru acel tratament. Este prototipul situatiei de nedreptate dar aceasta este mult mai raspandita in viata de zi cu zi, fie ca vorbim despre discriminarile de tot felul, fie ca vorbim despre simpla marginalizare pe criterii de antipatie personala.

• OBICEIURILE INGRATE ~ dintre care adictia, depenenta de substante sau dependenta de un anumit stil de viata incompatibil cu sanatatea. Dependentii de droguri se afla adesea in negare cu privire la faptul ca drogul le pune in pericol viata si ca le-a cauzat pierderea relatiilor sau a locurilor de munca. Dar la fel se intampla si cu diabeticii care nu-si pot disciplina comportamentul pentru a face fata bolii sau, nu-i asa, cu fumatorii.

• STAREA DE SANATATE ~ exista situatii in care observam ca au aparut in viata noastra tot felul de simptome fizice sau psihologice, cum ar fi poate un nodul sau o stare de slabiciune persistenta si, in ciuda pericolelor pe care astfel de situatii le prevestesc, ignoram, negam, incercam sa evitam discutiile serioase pe aceasta tema. 

• NEGAREA IN TERAPIE ~ este destul de dificila interactiunea cu un client care refuza sa vada realitatea cu care se confrunta, spre ex, aceea ca are tendinta sa consume alcool sau sa manance in exces pentru a-si gestiona durerea unei relatii abuzive de tip intim sau profesional. Dar situatiile in care terapeutul iti sugereaza existenta unei probleme iar clientul pur si simplu o neaga sau chiar arunca vina pe terapeut pentru ca l-a tulburat in loc sa-l linisteasca, sunt literalmente nelimitate. 

Ca regula generala, negarea isi arata insusirile negative in situatiile in care este implicat abuzul, sub toate formele sale (uneori abuzul este mai curand auto-abuz, in sensul ca cineva alege sa faca lucruri care nu ii servesc), in timp ce insusirile pozitive ale negarii isi fac simtita prezenta in situatiile pe care nu le putem controla si pe care trebuie sa le ignoram, sa le tratam cu detasare daca doriti, sa le scoatem din sfera preocuparilor noastre, pentru a face loc aspectelor practice ale existentei, pe care le-am putea aborda in mod productiv. Cu toate acestea, exista o optiune mai sanatoasa decat negarea, despre care voi vorbi la sfarsitul acestui articol.

Semnele Negarii

Exista cateva semne observabile ale negarii:

• Refuzi sa vorbesti despre problema

• Gasesti justificari ale comportamentului negat

• Ai tendinta de a invinui alte persoane sau forte exterioare

• Persisti intr-un anumit comportament in ciuda consecintelor negative

• Refuzi sa te gandesti la problema

• Uneori faci promisiuni in legatura cu comportamentul problematic pe care insa nu le onorezi

Exista mai multe nivele sau tipuri de negare. Pe de o parte exista 

• NEGAREA OARBA ~ o negare similara orbirii, adesea indusa de altcineva, care are control asupra noastra si se pricepe sa ne abata atentia de la chestiuni grave cum ar fi relatii de serviciu abuzive ori necinstea cuiva - ceea ce numim in mod normal spalarea creierului. Poate aparea in situatiile in care, de ex., in intimitate, un partener minimalizeaza faptul ca a avut un comportament abuziv dand vina pe partenera abuzata in scopul de a crea iluzia justitiei. Uneori partenera abuzata, fara a fi influentata de abuzator, alege sa creada ca a primit o pedeapsa meritata desi nimic nu justifica un abuz. 

• NEGAREA TRANZITORIE ~ este o negare temporara si partiala, un fel de intarziere a momentului cand, in sfarsit, vom fi pregatiti sa dam piept cu realitatea. Desi acceptam faptul ca o problema exista, ne putem detasa fata de aceasta. Spre exemplu, daca ati observat la refugiatii Ucrainieni, multe dintre mame sunt zambitoare si increzatoare fiindca stiu ca odraslele lor au nevoia sa vada aceasta atitudine la ele. 

Da-mi Doamne curajul de a schimba ceea ce pot schimba, linistea de a accepta ceea ce nu pot schimba si intelepciunea de a face diferenta intre ele. 

Desigur, ne putem pregati pentru anumite situatii pana la un anumit punct. Este de dorit sa facem asta atunci cand putem face ceva. Dar cum vei putea opri, spre exemplu, un accident de avion sau de motocicleta, care ti s-ar putea intampla tie sau unei persoane dragi tie? Vorbeam despre o optiune mai buna decat negarea, pe care o putem pune in aplicare in momentele in care ceea ce ne preocupa este mai presus de puterea noastra si sfideaza nevoia noastra de control. In opinia mea, acceptarea este aceasta optiune.

 Este un mod asumat, voluntar si constient de a recunoaste faptul ca realitatea are limite si, in acelasi timp, universul este plin de resurse: rezolvari, ameliorari, bucurii si frumuseti care sa ne consoleze. De exemplu, acceptam faptul ca da, i s-ar putea intampla un accident de motocicleta unei persoane dragi si cu toate acestea vom trece peste asta, fiindca a fost dorinta acelei persoane sa foloseasca motocicleta si pentru ca fiecare om este liber sa-si aleaga felul cum traieste. Iar noi avem la dispozitia noastra intreg universul, cu resursele sale de oameni, frumuseti si bucurii. 

(1) Imaginea Silence Gesture, de Dmitriy Zub, via Pexels

Continue reading

trauma

Adauga Putin Zahar

In viata trebuie sa-ti fii parinte cu norma intreaga, 24 din 24, 7 din 7, sa ai grija de propria persoana cu dragostea materna pe care, poate, nici macar nu ai cunoscut-o vreodata, sa mediezi relatia ta cu realitatea si sa dai sens situatiilor amare pe care le traversezi si care nu sunt putine. 

☆ ☆ ☆

Poate ca ati vazut mesajul de pe pagina mea de Facebook ("Viata se consuma cu putin zahar") si v-ati intrebat ce vreau sa spun cu asta. Sau poate ca ati inteles ca imi plac dulciurile si fac referire la miturile intarite de presupuse "cercetari stiintifice", care, in paranteza fie spus, sunt adesea finantate de corporatiile care le produc. Cred ca orice producator de produse comerciale ce vin in cantitati industriale are interesul ca oamenii sa fie convinsi ca produsul sau "va salva lumea" (de ce nu?). Totusi, as privi cu rezerve orice produs comercial in care se adauga cantitati mari de zahar si grasimi de tot felul. Sunt de parere ca zaharul este cel putin la fel de toxic precum nicotina sau alcoolul.

Si da, majoritatea produselor de pe rafturi contin cantitati enorme de zahar. Pana si ciocolata amaruie, care are o reputatie de "ingerul de pe raftul de ciocolata", contine totusi foarte mult zahar, lucru de care va puteti convinge facand comparatia cu o ciocolata "normala", adica citind compozitia (stiu ca e scrisa cu nano-litere). Prin urmare, in ce priveste dulciurile, am ales sa le evit, desi imi plac si mi-au placut intotdeauna. Pot sa fac unele compromisuri atunci cand primesc dulciuri in dar la ocazii speciale cum ar fi Craciunului. Dar hei, acest articol nu este despre zahar si dulciuri.

Zaharul este doar o alta iluzie, alaturi de toate celelalte droguri si functioneaza in mod similar acestora - cu evidente beneficii pe termen scurt (gust, placere, ameliorarea dispozitiei, etc) si cu consecinte monstruoase pe termen lung (dezvoltarea sau agravarea unor boli, dependenta, etc). Si atunci ce am dorit sa spun cu afirmatia mea "Viata se consuma cu putin zahar"? Desi nu este complicat, cred ca foarte putini dintre cei care au dat like sau doar au vazut-o pe wall-ul meu, au inteles ce doresc sa spun cu asta.

Ei bine, asa cum ati observat probabil, viata are o aroma... "mai amaruie". Si pe buna dreptate: intre realitate si asteptarile noastre exista mai mereu o discrepanta destul de profunda, in functie si de cat de realiste ne sunt asteptarile. Daca sunteti o fiinta spiritualizata, care are o viziune mai profunda cu privire la viata, care a mai citit putina filosofie, psihologie, scrieri de intelepciune orientala, etc, probabil ca schimbarile, socurile si feedbackul realitatii va provoaca mai putin disconfort decat celor care cred ca, in esentia "tot ce zboara se mananca". 

Fiecare dintre noi isi are propriul "boiling point" (punct de fierbere), mai ridicat sau mai scazut, in functie de asteptarile pe care le are si de cat de matura ii este viziunea cu privire la viata. Observati ca tot vorbesc despre asteptari - fiindca sunt extrem de importante in sistemul meu. Nu exista nicio emotie umana care sa nu fie legata de asteptarile si dorintele noastre: suntem fericiti cand ele se implinesc, furiosi cand ceilalti le calca in picioare, suntem tristi cand intelegem ca nu se vor implini niciodata si ne este teama cand dorintele noastre sunt puse sub semnul intrebarii.

Spre exemplu, un copil se astepta ca toti colegii de scoala sa il trateze cu respect si dragoste materna. Cand descopera ca nu este asa, fireste ca are reactii emotionale foarte puternice: teama, furie, tristete. Parintii lui vor face o mare scena la sedinta cu parintii in incercarea disperata de a transforma sala de clasa intr-un "paradis pe pamant", vor tine un discurs idealist-lacrimogen despre ce frumoasa ar putea fi lumea daca nu am fi asa tampiti si vor prezenta pe grupul parintilor filmulete despre bullying. Zadarnic, nu-i asa? Ce este de facut?

Ei bine, cand viata este amara (si este mai mereu), adaugam "putin zahar". In exemplul de mai sus copilul are asteptari realiste doar daca traieste in gradina Edenului si este vecin cu Dumnezeu. Pe planeta aceasta in schimb, lucrurile functioneaza oarecum diferit: faptul ca avem asteptari potrivite pentru Eden, are efectul straniu de a face viata pe Pamant mai amara decat ar trebui. Cand "ne trezim" ca trebuie sa consumam aceasta viata amara ca pelinul, putem sa dezvoltam o tulburare emotionala cum ar fi depresia, anxietatea generalizata plus atacuri de panica sau tulburarile de control al furiei. 

Fireste ca oamenii aflati intr-o astfel de situatie se grabesc sa se apuce de fumat sau de droguri, mananca pe fond nervos, cate 7 savarine deodata sau trag o betie ca sa uite de necazuri. Acesta este "zaharul" din viata lor. Nu au cunoscut altceva in afara de asta si "se salveaza", luandu-si un "time-out" in care isi permit sa recurga la aceste substante care le suspenda constiinta, fie si pentru cateva ore. Cand nu ai altceva, cateva ore inseamna mult. Cum spuneam mai sus, pe termen scurt, acestea sunt niste solutii excelente. Pe termen lung insa apar consecintele, dintre cele mai grave. Aceste solutii iluzorii vor afecta capactitatea noastra de a avea relatii sau de a indeplini atributii de serviciu si asta face viata si mai amara decat a fost la inceput.

Vestea buna este ca exista si alte tipuri de "zahar", care nu produc probleme atat de mari si care nu sunt atat de iluzorii, afundandu-ne mai rau in neputinta, in loc sa ne scoata la liman. Cand spun "Viata se consuma cu putin zahar", ma refer la faptul ca avem nevoie sa adaugam la aceasta viata amara un "indulcitor de natura mentala". O interventie a mintii care are rolul sa indulceasca realitatea, astfel incat sa o faca suportabila. De fapt aici ma intorc la un concept mai vechi din sistemul meu: prietenia cu sine. Ce i-ai spune celui mai bun prieten, daca s-ar afla in situatia in care te afli acum?

Acesta este "indulcitorul dietetic" pe care vi-l propun: spune-ti un lucru care iti ridica moralul! Doar atat! Cum isi spunea vulpea din fabula, ca strugurii sunt acri si, cel mai probabil, vulpea respectiva a gasit struguri mai buni la urmatorul super-market! Este zaharul pe care vulpea l-a adaugat cu succes situatiei amare de a nu ajunge la struguri. Nimeni nu iti spune ca in viata trebuie sa-ti fii parinte 24 din 24 si sa ai grija de propria persoana exact cum ar face-o un parinte: sa te ajuti pe tine insuti sa dai sens situatiilor (amare) pe care le traversezi si care nu sunt putine. 

Desigur, la televizor nu ti se spun astfel de lucruri. Ei au nevoie sa faca vanzare si iti ofera droguri de tot felul. Vinul, berea sau ciocolata sunt ridicate la statutul de produse-minune. Cu doar cateva decenii in urma se facea publicitate la tigari. Totul acolo era absolut incantator: calaretul carismatic isi aprindea o tigara in lumina apusului, ca sa-si intregeasca experienta de vis. Daca astea nu te satisfac pe deplin atunci vor veni cu "versiunea sanatoasa" care trebuie sa se vanda si aceasta si care, nu-i asa, va costa un car de bani, doar fiindca este "sanatoasa". Majoritatea dintre noi sunt convinsi usor de toate astea, fiindca e mult mai simplu sa iei o pilula sau sa dai peste cap o sticla de vin decat sa iti gestionezi emotiile. 

Aplicatie: intreaba-te ce fel de zahar folosesti pentru a indulci viata.

 

(1) Imaginea Lollipop, de Juliana Coutinho, via Flikr, sub licenta CC BY 2.0 

Continue reading

trauma

Incidente Decisive

Oare un incident dureros, pentru care nu ai fost pregatit, precum o jignire sau o umilinta suferita, ar putea sa te transforme dintr-o persoana buna si frumoasa intr-un psihopat lipsit de scrupule? Vom incerca sa raspundem in articolul de fata.

☆ ☆ ☆

Oare exista incidente atat de puternice prin influenta si amprenta pe care si-o lasa asupra noastra, incat sa determine schimbari majore in viata noastra? Spre exemplu, te-ai putea gandi la un astfel de incident chiar acum, constient fiind ca datorita acelei intamplari, ai ajuns sa iei o anumita decizie pe termen lung, care ti-a schimbat viata in moduri semnificative? Probabil ca da...

Poate ca fiecare decizie importanta are la baza un set de valori, dar probabil ca are la baza si un set de evenimente care te-au determinat sa imbratisezi acele valori, pe o durata de timp nedeterminata, ca si cand s-ar merita cu adevarat sa le urmaresti pe acelea si nu pe altele. De ce familia si nu prietenii, de ce sanatatea si nu banii, de ce, de ce, de ce? De asemenea, de ce banii cu orice pret si nu banii cu anumite conditii, cum ar fi, sa fie facuti in mod cinstit, ori sa nu-ti puna in pericol sanatatea?

Vedeti, nu este atat de usor sa stabilesti care a fost motivul pentru care ai facut anumite alegeri. Si mai ales, nu este foarte usor sa recunosti, in mod constient si cu sinceritate, eventual in fata unui grup de persoane, cum ar fi un grup de psihoterapie, sau, de ce nu, in fata unei camere de luat vederi, stiind ca totul va ajunge in spatiul public, in vazul tuturor. Am avut sansa sa descopar o astfel de marturie de curand si o postez aici si pentru voi.

Pe scurt, Alec Burlakoff, fost administrator scolar, fost director de vanzari la firma americana de produse farmaceutice Insys, povesteste aici despre momentul decisiv din experienta sa de administrator scolar, in care pare ca a luat decizia sa renunte la aceasta cariera, care ii rezerva un sir intreg de momente umilitoare pentru a intra in vanzari, unde credea el, va reusi sa obtina banii si statutul care i-ar fi adus respect si recunoasterea pe care simtea dumnealui ca o merita.

Momentul respectiv avea toate motivele sa ii ramana in memorie, fiind incarcat emotional si, de asemenea, avea toate motivele sa ii influenteze deciziile, fiindca emotia este in general legata de motivatie iar motivatia fireste ca ne determina comportamentul. Ei bine, Alec Burlakoff tocmai ne-a povestit despre incidentul care, cel mai probabil, a determinat moartea a sute de mii de persoane, daca nu mai mult.

Aflat in campusul liceului Boca Raton, care avea o politica anti-fumat, fostul administrator scolar iese pentru a-i atrage atentia unui parinte ca nu poate fuma in parcarea liceului. Acest parinte a fost impertinent, de ce sa n-o recunoastem, si i-ar fi dat o replica ca aceasta: "reguli nesemnificative de la oameni nesemnificativi". De asemenea i-ar fi pufait direct in fata, inainte sa paraseasca parcarea respectiva. Deci hmmm... Destul de dur, nu-i asa? Oare suficient de dur pentru ca apoi sa devii un agent de vanzari rapace, pentru care nu conteaza decat sa vanda cu orice pret?

Daca imi cititi blogul, probabil ca va amintiti ca am scris un articol in care spuneam ca persoanele care traiesc cu principiul "scopul scuza mijloacele", care le si "justifica" actiunile ilegale sau imorale, au probabil cateva trasaturi asociabile psihopatiei, daca nu cumva, prin testare adecvata, s-ar putea demonstra ca sufera de o tulburare de personalitate de tip anti-social (psihopatie), caracterizata prin lipsa empatiei si a remuscarilor ori tendinta de a trece peste cadavre pentru a-ti atinge scopurile (la figurat dar si la propriu, din pacate).

De asemenea, astfel de persoane au o particularitate in gandire, pe care o putem observa si la Alec Burlakoff: faptul ca acesta foloseste un incident, neplacut, desigur, pentru a-si manipula criticii si a-i determina pe acestia sa creada ca el este victima in ecuatia asta - el a suferit cat timp a fost administrator la liceu si de aici i se trage aceasta dorinta de a razbi in viata, cu orice pret, chiar si cu pretul vietii unora dintre pacientii carora le-a "bagat pe gat" (la propriu si la figurat) un spray cu fentanyl care, teoretic, era pentru cei bolnavi de cancer.

Spun teoretic, fiindca, prin actiunile sale de marketing agresiv, lipsit de orice etica si orice compasiune umana, a mituit o multime de medici pentru ca acestia sa prescrie acest medicament cu efecte secundare extrem de puternice, chiar si celor care sufereau de o banala migrena. Se apreciaza ca un numar de aproximativ 25% dintre cei care folosesc astfel de medicamente ajung sa dezvolte dependenta de opioide. Ceea ce inseamna ca in scurt timp isi vor cumpara heroina de pe strada, care este mai iefita si fara prescriptie dar cu efectele pe care presupun ca le cunosteti si voi.

Inteleg ca Alec Burlakoff a despagubit statul american cu vreo 10 milioane de dolari. Nu stiu daca este suficient si nu stiu daca viata tuturor dependentilor de droguri are un pret. De asemenea, nu stiu cu ce ii incalzeste pe acestia, daca inca mai sunt in viata, ca statul si-a luat inapoi "partea leului". Dar sa revenim la intrebarea initiala: oare un astfel de incident decisiv poate ajunge sa transforme pe oricine intr-un psihopat care, cum se zice "o vinde si pe masa pentru bani"?

Probabil ca un incident izolat nu este suficient. Valorile umane nu se formeaza in urma unui singur incident. Mai sunt si modelele de viata, cultura consumerista si alte trasaturi de personalitate. Spre exemplu Alec Burlakoff are si o vizibila intoleranta la frustrare sau o si mai vizibila intoleranta la umilinta, in conditiile in care umilinta este prezenta in viata noastra si, intr-un fel sau altul, trebuie sa invatam sa traim cu ea, sa o gestionam, mai bine zis.

Cu toate acestea, un incident precum cel care i s-a intamplat lui Alec Burlakoff la liceul unde era administrator, poate avea un impact extrem de puternic asupra unuia precum subiectul nostru. Incidentul nu trebuie subestimat si in special, nu trebuie subestimat de cel caruia i se intampla. Pentru Alec Burlakoff acest incident a fost o trauma (ceva pentru care nu a fost pregatit). Si cu toate ca ni se intampla mereu lucruri pentru care nu suntem pregatiti (asa e viata), avem intotdeauna optiunea de a vorbi cu un specialist - nu pentru ca suntem "nebuni" ci pentru a invata sa gestionam astfel de incidente.

In videoclipul de mai sus, care a fost folosit de firma de produse farmaceutice Insys, pentru a-si promova sprayul ucigas cu fentanyl, il puteti vedea si pe Alec Burlakoff, cum "flexeaza" cu sprayul si cu banii si cu pacientii si cu tot succesul sau fenomenal. Este si ceva de apreciat la Alec Burlakoff: faptul ca a vorbit despre ce se intampla la Insys Therapeutics. 

(1) Imaginea Evil Nurse, de Raphael Chan, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

Continue reading

trauma

Frumosii din Padurea Adormita

Un val de cazuri misterioase au loc in Suedia si afecteaza copii sub 10 ani. Acestia aluneca, intr-un mod gradual, intr-o stare de tipul comei. La inceput refuza comunicarea, apoi, dupa o vreme, refuza alimentatia, iar in final, par sa fi adormit cu totul.

o o o

Toata lumea ma intreaba ce as face daca as fi prim-ministru, si este de inteles aceasta preocupare. De asemenea, nu este o intrebare usoara. Se pare ca destinul (hai sa-i spunem asa) ne aseaza in fata unei provocari mai speciale. De unde eram noi ahtiati dupa castig, vezi citatul din Trump de mai jos, anul acesta ne da de ales intre doua rele. Banii sau viata? Cam asa stau lucrurile. Dar iata si citatul din Trump, ca sa ne mai descretim fruntile si sa ne amintim de tinerete, din 2016.

Vom castiga atat de mult. Veti obosi castigand! Imi veti spune: 'Te rugam domnule presedinte, ne doare capul. Te rugam sa nu mai castigam asa de mult. Este prea de tot! Iar eu voi spune: 'NU, caci trebuie sa facem America minunanta, iar. Imi veti spune: 'Te rugam'. Iar eu voi zice: 'Nu, nu. Vom continua sa castigam'.

Cam acesta era "decorul". Acum vine un virus care ne spune: ia uite ce spate lat am eu! Poate ca ne aflam intr-un "an de iarna", in care trebuie sa o luam mai usor si sa traim din ce am adunat. Eventual ascultand povesti la gura sobei - adica la Netflix. Un film deosebit de interesant pe care l-am gasit acolo este documentarul "Sindromul Resemnarii". Nu garantez ca v-ar interesa dar incerc sa ii fac publicitate asa cum ma pricep mai bine. 

E vorba despre un val de cazuri misterioase care au loc in Suedia si care afecteaza copiii, in special pe cei sub 10 ani. Acestia aluneca, intr-un mod gradual, intr-o stare de tipul comei. La inceput refuza comunicarea, apoi, dupa o vreme, nu mai mananca, iar in final, par sa fi adormit cu totul. Si asta poate sa dureze chiar si ani intregi. Parintii incearca sa ii miste, ca sa nu-si piarda functia motorie dar "buba" se afla in alta parte... Tare sau ce? Misterul pare absolut, in special daca nu esti un psihoterapeut adlerian. 

Imobilitatea acestor copii, altfel dragalasi si delicati, ma duce cu gandul la o chestie care se numeste catatonia, caracteristica pacientilor psihotici, sau celor cu depresie, tulburare bipolara sau stres post-traumatic. Dar nivelul de afundare in inconstient al micilor subiecti cu un "sindrom al resemnarii" ca acesta este mult, mult mai profund. In stupoarea catatonica spre exemplu, poti sa ramai in picioare sau in tot felul de pozitii stranii. Iar copiii respectivi chiar par a fi in coma.

Apoi imi amintesc de animalele care, sub amenintare, adopta acea aparenta de animale moarte - fiindca pradatorul care le ameninta, de regula, nu este interesat de un animal mort - stiti voi... virusi, boli, consecinte, etc. Cunoscandu-le povestea fiecaruia dintre acesti copii, vedem ca de fapt chiar aceasta ar putea fi logica din spatele starii de coma in care s-au refugiat - si nu intamplator spun ca s-au refugiat, fiindca, asa cum vom vedea, acesta este un mecanism de aparare. Si totusi... de la ce li se trage? Aparare fata de ce?

Sa fie de la o trauma suferita - cu alte cuvinte, o etiologie de tip psihologic? Sau poate ca este ceva de natura neurologica - o tulburare ce tine de centri nervosi? Sau, cine mai stie, vreun virus? Totusi, etiologia este psihologica, fiindca cercetatorii reusesc sa elimine repede toate celelalte variante iar cand incearca sa descopere sursele de stres din viata acestor copii, ele nu sunt tocmai greu de identificat. Pare ca toti copiii de la acest sanatoriu sunt "alesi pe spranceana".

Ei au in comun faptul ca provin din familii de emigranti, sau cei care au cerut azil politic in Suedia. Mamele lor au fost violate, spre exemplu, dupa care, in dulcele stil al musulmanilor radicali, erau umilite fiindca (fiind vioalate) au adus rusine barbatului (sot sau tata). Nu discutam logica acestor subiecti aici, doar incerc sa va exemplific. De asemenea, sunt familii formate din refugiati din zone de razboi sau prigoniti de regimuri totalitare. 

Cu alte cuvinte, daca am cauta surse de stres in viata acestor copii, nu ar fi greu de descoperit. Unii dintre ei chiar au asistat la crime "live" - in sensul ca le-au fost martori in 3D, la varste de 3, 4 sau 5 anisori. Nu cele mai constructive influente, daca ma intrebati pe mine. Dar, in fine, multi oameni trec prin multe grozavii si fiecare este influentat intr-un mod absolut subiectiv, dupa cum ii este capacitatea de rezistenta.

Ceea ce este cu adevarat interesant din povestea aceasta este nu faptul ca acesti copii au asistat la chestii iesite din comun ci faptul ca ei se integrasera frumos in societatea suedeza dupa ce au ajuns acolo. Unii excelau la materiile favorite sau erau sportivi. Totusi, la un moment dat, ceva se intampla si un factor misterios ii determina sa caute refugiu in aceasta stare care simuleaza moartea. Caci, s-ar parea, inconstientul poate sa preia controlul unei vieti, in situatii delicate. 

Ceea ce se intampla este faptul ca familiile respective sunt amenintate iar destinul lor este pus sub semnul intrebarii. Azilul politic nu le este acordat si risca sa se intoarca de unde venisera... adica la viol, crima si umilinta fara de sfarsit. Drept rezultat, copiii nu se mai ridica din pat si sunt alimentati cu ajutorul unui tub. Oare s-ar putea ameliora starea lor daca familiile lor nu ar mai fi amenintate sa se intoarca in iadul de unde venisera? 

Ei bine, da, pe masura ce apar "vestile bune" iar atmosfera emotionala a familiei este mai prietenoasa, fiindca si lumea din jur este mai prietenoasa cu familia, pare ca starea de coma a copiilor tinde sa ia sfarsit - ceea ce are loc, tot la fel, gradual, sub forma unui proces. Totul se leaga deci de aceasta "supa emotionala" pe care o familie o ofera copiilor. Daca supa este facuta din frica, indignare, neputinta, copilul nu poate sa devina psihologul parintilor, va imaginati. Cei foarte sensibili dintre copii pot sa se apere in felul acesta, cu beneficii deloc de neglijat. 

Iar aici trebuie sa il mentionam pe Alfred Adler care ne-a invatat sa acordam atentie nu atat cauzelor unei tulburari cat mai ales scopurilor acesteia, caci omul este o fiinta teleologica, orientata catre un scop. Beneficiile acestui sindrom ar putea fi "time-out-ul" pe care copilul si-l ofera de la realitatea cruda, atentia orientata asupra nevoilor sale pe care sindromul o confisca pur si simplu, si, nu in ultimul rand, sindromul reprezinta un argument destul de puternic in fata autoritatilor care pot sa decida daca aceasta familie ramane sau pleaca. 

Iata ce de scopuri si cat de "utila" este de fapt aceasta tulburare in logica unei fiinte sensibile si coplesite de neputinta. Si iata ca mai curand decat traumele din trecut, poate ca traumele din viitor sunt acelea care determina cele mai brutale forme de patologie psihica. Nu in ultimul rand, sa avem grija ce le transmitem copiilor in aceasta perioada cu incercari de tot felul! Cum spuneam, va recomnad acest film iar daca comentariile mele pe marginea lui va vor ajuta sa il intelegeti mai bine, nu pot decat sa ma bucur. Vizionare placuta! (Netflix - Sindromul Resemnarii).

(1) Imaginea Winter Wonderland, de PiConsti, via Flikr, sub licenta CC BY-SA 2.0

Continue reading

trauma